20-10-2008, 05:58 PM
Thx again Hana-chan. Macar stiu ca merita sa mai continui fic-ul :))
anyway srry pt intarziere, am fost racita si inca sunt, iar inspiratia mi-a fost in plop pt o vreme >__> anyway here's the new chapter xD
Capitolul 4. Umbrele trecutului
Plansete, suspine, un zgomot melancolic si dureros se strecura pintre picaturile de ploaie ce se spargeau cu puetere in pamant. A fost o zi pe care nimeni nu o va uita, atunci pana si cerul a plans odata cu toti cei care au asistat la inmormantare. Stateam de asa multa vreme in ploaie incat nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul sau chiar ca ploua cu galeata. Singurul lucru care il faceam era sa ma uit la mormat si sa imi spun acelasi lucr "e doar un vis, cand ma voi trezi totul va fi la fel ca inainte". Dar nu a fost nici un vis, a fost cruda realitate, realitatea care inca imi macina sufletul pe interior. Nu cred ca exista un lucru mai dificil pentru un adolescent sa isi conduca parintii pe ultimul drum. Oribil ...
Nu era trecut de ora 5 dimineata. Soarele nici nu se ivise la orizont, numai o lumina slaba aproape nesemnificativa lumina cerul. Afara se lasa o ceata deasa aprope impenetrabila, de parca ar fi fost o zi in Londra. Ferestrele erau in intregime acoperite cu aburi, abia vazandu-se cate ceva prin ele. Eu stateam adormita cu capul pe masuta mea din bucatarie, unde cand nu plec prin oras stau seara si fumez. Intr-un final m-am trezit, dar inca eram obosita. Nu poti dormi nici comfortabil intr-un scaun, daramite sa te si odihnesti bine. Cu o fata somnoroasa am luat telefonul si m-am uitat la ceas.
" Huh ... doar 5 dimineata ? Parca am visat o vesnicie, si inca ce vis "
Oricat de sarcastica si ironica puteam fi in dimineata aceea, visul tot a reusit sa ma afecteze intr-un fel sau altul. Dupa toti acesti ani in care am vrut dar n-am putut sa uit acea zi, m-am gandit sa imi accept trecutul. Nu puteam lasa sa ma mai afecteze nimic daca vroiam sa preiau afacerea cu toate puterile. Nu pot rezista in industria asta daca imi voi arata punctele slabe. Nu dupa mult timp am luat micul dejun, iar intre timp soarele se afisa mandru pe cer dand semnele unui nou inceput de zi senine si calduroasa. Ceasul batea ora aproape ora 8 cand mi-am luat telefonul si l-am sunat pe unchiul Don.
- Neata, unchiule ! Te-am trezit ?
- Carrie, stii bine ca la ora asta nu mai dorm ci sunt la lucru ... deci s-a intamplat ceva de ma suni la o ora asa de matinala, pentru tine cel putin ! spuse Don incercand sa adauge ceva umor.
- Daca zici tu, oricum nu s-a intamplat nimic important, vreau doar sa iti spun ca iti voi face o vizita peste maxim o ora la tine la birou. Se poate, nu ?
- Ma intrebi ? Te astpet atunci, ai grija de tine.
M-am imbracat repede cu primele lucruri pe care le-am gasit in dulapt dupa care am plecat si am chemat un taxi. Nu m-as fi grabit asa de mult, dar avand in vedere cat de aglomerat va fi in trafic o sa dureze ceva pana ajung. Intre timp am mai admirat si eu Vegas-ul in toata splendoarea sa din timpul zilei. De obicei nu prea ieseam in oras ziua.
Dupa mai mult de jumate de ora de consumat nervi si de poluare fonica din interesectiile orasului, am ajuns in sfarsit la sediul unde lucra unchiul. Era o cladire mare si moderna si nu in ultimul rand ecologica, avand in vedere ca firma incepea sa proiecteze din ce in ce mai multi zgarzie-nori de acet gen. In birou, Don lucra de zor la un proiect al unui nou Cazino ce se va construi in zona.
- Scuze daca te deranjez, se pare ca am ajuns mai repede. Dca vrei pot sa vin mai incolo ...
- Nu, nu te rog, ia loc. Ma uitam un pic peste proiect sa vad daca nu am omis cate ceva, sunt destul de multi incepatori si erorile sunt multe. Deci ce s-a intamplat ?
- Unchiu' , am tot fost pe ganduri in ultima vreme si m-am hotarat sa merg la mormantul lui mami si tati, si as vrea sa vi cu mine. Sa merg inapoi in San Francisco singura imi va fi greu ...
- Nu-mi vine sa cred ca vrei sa le vizitezi mormantul dupa 2 ani. Esti sigura ca vrei asta ? Vreau sa spun ca rudele si prietenii de acolo nu te vor intampina foarte bine.
- De asta vreau sa vi cu mine si stiu deja la ce sa ma astept : uite si fata aia lasa care a dat bir cu fugitii dupa moartea parintilor. Probabil asa vor zice, in orice caz, daca nu esti prea ocupat ai putea sa vi cu mine ?
- Orice pentru nepoata mea. Ce zici in seara asta ? Ma ocup eu de biletele de avion si restul.
- Donnie, esti cel mai tare ! Parca esti fratele geaman a lui tati.
Asta e problema, am fost o rasfatata de cand ma stiu si nu mi-e rusine sa spun. Pentru mine lumea era roz, puteam obtine tot ce vroiam, iar cand vedeam unele stiri cu tot felul de accidenete si vedea asa de multi copii care si-au pierdut parintii ma gandeam : asa ceva nu are cum sa mi se intample si mie. Dar s-a intamplat exact cand ma asteptam mai putin.
Dupa ce am mai stat de vroba cu unchiul Don am plecat sa ma pregatesc si sa imi fac ceva bagaje, chiar daca nu stateam foarte mult. Nu vroiam sa dau ochii cu prea multa lume, nu dupa ce am plecat asa fara macar sa imi i-au la revedere.
La ora 20 eram deja imbarcati in avion si ne asezam la locurile noastre. Dupa vreo 10-15 minute pe usa cabinei apar doi bodyguarzi imbracati in sotum negru si cu obsinuita casa la o ureche. Prima data nu le-am dat importanta, dar parca simteam ca i-am mai vazut undeva ... Imediat dupa intra Bill, cu aceeasi atitudine aroganta si de data trecuta si cu o incredere in sine de parca ar fii atotputernic. Simteam ca mi s-a taiat respiratia, iar fata mi s-a facut alba ca branza. De ce trebuia sa fie si el, in acelasi avion ?
- B-Bill, ce cauti tu aici ? spuse Carrie stupefiata.
________________________
Scuzati eventualele greseli de tastare, am incercat sa le corectez cele pe care le-am vazut...probabil mi-au mai scapat cate ceva ^^" deja am o idee ce sa fac in capitolul urmator *devil laugh* si sper sa il postez mai repdede...
anyway srry pt intarziere, am fost racita si inca sunt, iar inspiratia mi-a fost in plop pt o vreme >__> anyway here's the new chapter xD
Capitolul 4. Umbrele trecutului
Plansete, suspine, un zgomot melancolic si dureros se strecura pintre picaturile de ploaie ce se spargeau cu puetere in pamant. A fost o zi pe care nimeni nu o va uita, atunci pana si cerul a plans odata cu toti cei care au asistat la inmormantare. Stateam de asa multa vreme in ploaie incat nici nu mi-am dat seama cum a trecut timpul sau chiar ca ploua cu galeata. Singurul lucru care il faceam era sa ma uit la mormat si sa imi spun acelasi lucr "e doar un vis, cand ma voi trezi totul va fi la fel ca inainte". Dar nu a fost nici un vis, a fost cruda realitate, realitatea care inca imi macina sufletul pe interior. Nu cred ca exista un lucru mai dificil pentru un adolescent sa isi conduca parintii pe ultimul drum. Oribil ...
Nu era trecut de ora 5 dimineata. Soarele nici nu se ivise la orizont, numai o lumina slaba aproape nesemnificativa lumina cerul. Afara se lasa o ceata deasa aprope impenetrabila, de parca ar fi fost o zi in Londra. Ferestrele erau in intregime acoperite cu aburi, abia vazandu-se cate ceva prin ele. Eu stateam adormita cu capul pe masuta mea din bucatarie, unde cand nu plec prin oras stau seara si fumez. Intr-un final m-am trezit, dar inca eram obosita. Nu poti dormi nici comfortabil intr-un scaun, daramite sa te si odihnesti bine. Cu o fata somnoroasa am luat telefonul si m-am uitat la ceas.
" Huh ... doar 5 dimineata ? Parca am visat o vesnicie, si inca ce vis "
Oricat de sarcastica si ironica puteam fi in dimineata aceea, visul tot a reusit sa ma afecteze intr-un fel sau altul. Dupa toti acesti ani in care am vrut dar n-am putut sa uit acea zi, m-am gandit sa imi accept trecutul. Nu puteam lasa sa ma mai afecteze nimic daca vroiam sa preiau afacerea cu toate puterile. Nu pot rezista in industria asta daca imi voi arata punctele slabe. Nu dupa mult timp am luat micul dejun, iar intre timp soarele se afisa mandru pe cer dand semnele unui nou inceput de zi senine si calduroasa. Ceasul batea ora aproape ora 8 cand mi-am luat telefonul si l-am sunat pe unchiul Don.
- Neata, unchiule ! Te-am trezit ?
- Carrie, stii bine ca la ora asta nu mai dorm ci sunt la lucru ... deci s-a intamplat ceva de ma suni la o ora asa de matinala, pentru tine cel putin ! spuse Don incercand sa adauge ceva umor.
- Daca zici tu, oricum nu s-a intamplat nimic important, vreau doar sa iti spun ca iti voi face o vizita peste maxim o ora la tine la birou. Se poate, nu ?
- Ma intrebi ? Te astpet atunci, ai grija de tine.
M-am imbracat repede cu primele lucruri pe care le-am gasit in dulapt dupa care am plecat si am chemat un taxi. Nu m-as fi grabit asa de mult, dar avand in vedere cat de aglomerat va fi in trafic o sa dureze ceva pana ajung. Intre timp am mai admirat si eu Vegas-ul in toata splendoarea sa din timpul zilei. De obicei nu prea ieseam in oras ziua.
Dupa mai mult de jumate de ora de consumat nervi si de poluare fonica din interesectiile orasului, am ajuns in sfarsit la sediul unde lucra unchiul. Era o cladire mare si moderna si nu in ultimul rand ecologica, avand in vedere ca firma incepea sa proiecteze din ce in ce mai multi zgarzie-nori de acet gen. In birou, Don lucra de zor la un proiect al unui nou Cazino ce se va construi in zona.
- Scuze daca te deranjez, se pare ca am ajuns mai repede. Dca vrei pot sa vin mai incolo ...
- Nu, nu te rog, ia loc. Ma uitam un pic peste proiect sa vad daca nu am omis cate ceva, sunt destul de multi incepatori si erorile sunt multe. Deci ce s-a intamplat ?
- Unchiu' , am tot fost pe ganduri in ultima vreme si m-am hotarat sa merg la mormantul lui mami si tati, si as vrea sa vi cu mine. Sa merg inapoi in San Francisco singura imi va fi greu ...
- Nu-mi vine sa cred ca vrei sa le vizitezi mormantul dupa 2 ani. Esti sigura ca vrei asta ? Vreau sa spun ca rudele si prietenii de acolo nu te vor intampina foarte bine.
- De asta vreau sa vi cu mine si stiu deja la ce sa ma astept : uite si fata aia lasa care a dat bir cu fugitii dupa moartea parintilor. Probabil asa vor zice, in orice caz, daca nu esti prea ocupat ai putea sa vi cu mine ?
- Orice pentru nepoata mea. Ce zici in seara asta ? Ma ocup eu de biletele de avion si restul.
- Donnie, esti cel mai tare ! Parca esti fratele geaman a lui tati.
Asta e problema, am fost o rasfatata de cand ma stiu si nu mi-e rusine sa spun. Pentru mine lumea era roz, puteam obtine tot ce vroiam, iar cand vedeam unele stiri cu tot felul de accidenete si vedea asa de multi copii care si-au pierdut parintii ma gandeam : asa ceva nu are cum sa mi se intample si mie. Dar s-a intamplat exact cand ma asteptam mai putin.
Dupa ce am mai stat de vroba cu unchiul Don am plecat sa ma pregatesc si sa imi fac ceva bagaje, chiar daca nu stateam foarte mult. Nu vroiam sa dau ochii cu prea multa lume, nu dupa ce am plecat asa fara macar sa imi i-au la revedere.
La ora 20 eram deja imbarcati in avion si ne asezam la locurile noastre. Dupa vreo 10-15 minute pe usa cabinei apar doi bodyguarzi imbracati in sotum negru si cu obsinuita casa la o ureche. Prima data nu le-am dat importanta, dar parca simteam ca i-am mai vazut undeva ... Imediat dupa intra Bill, cu aceeasi atitudine aroganta si de data trecuta si cu o incredere in sine de parca ar fii atotputernic. Simteam ca mi s-a taiat respiratia, iar fata mi s-a facut alba ca branza. De ce trebuia sa fie si el, in acelasi avion ?
- B-Bill, ce cauti tu aici ? spuse Carrie stupefiata.
________________________
Scuzati eventualele greseli de tastare, am incercat sa le corectez cele pe care le-am vazut...probabil mi-au mai scapat cate ceva ^^" deja am o idee ce sa fac in capitolul urmator *devil laugh* si sper sa il postez mai repdede...