Autentificare

MiraA · 16-08-2012, 11:25 PM

Hey...m-am intors! Pentru inceput tin sa precizez ca asta nu e povestea lui Philippe si ca cele ce vor fi scrise nu au nicio legatura cu IJWLY.
Momentan experimentez si incerc sa ies din zona mea de confort. Nu stiu daca vor reusi, dar macar incerc :D. Asta e o poveste un pic ciudata, chiar si din punctul meu de vedere, dar sper sa va placa. E prima dintr-o serie de cel putin 3 (momentan pentru atat am inspiratie...daca va place si imi vin alte idei pe parcurs, voi continua).
Hmmm, nu va mai plictisesc, insa trebuie sa mai precizez un lucru: muza mea a fost de acesta data seria scriitoarei J.A. Krentz, Vanatorii de fantome. (povestea e originala, chiar daca am imprumutuat de la ea cativa termeni si doua, trei concepte: para-rezonatori, civilizatiile extraterestre disparute, ruinele din noul minereu <cam atat imi vine in minte acum>. Sper sa va placa :*

Orasul Ruina
Varsta: +16, +18;
Gen: Thriller, Romance, Yaoi;
Observatii cu privire la continut: -
Critica : ce/cum/cand/daca vreti;
Alte observatii: -

NOTA AUTORULUI

Bine ati venit in cealalta lume a mea, Phedonia. In urma cu 300 de ani, omenirea a facut cel mai mare pas de la aselinare: calatoria interstelara.
Asa cum era de asteptat, mii de oameni si-au facut bagajele si si-au lasat vechea viata in urma, pasind nerabdatori in necunoscut. Ei nu au pierdut nicio clipa, indreptandu-se si s-au indreptat spre noile lor case si societati ale lumilor neexplorate inca.
Pentru multa vreme legatura dintre pamant si colonii s-a pastrat vie, colonistii fiind liberi sa calatoreasca intre lumi dupa bunul plac. Comertul a inflorit, iar noile societati au cunoscut o dezvoltare fara precedent. Insa, dupa cativa zeci de ani, diferentele dintre colonisti si pamanteni s-au accentuat, si, cu fiecare generatie, acestea devenea din ce in ce mai pregnante. Adoptand o noua politica, Administratia Terestra Globala a interzis colonistiilor din cele mai indepartate colturi ale galaxiei sa se intoarca pe Pamant. Astfel au izbucnit revoltele, primele revolte intergalactice vag mentionate in cartile de istorie din prezent. Dupa lupte ce au durat zeci de ani, colonistii au fost invinsi si drept pedeapsa, Administratia Terestra Globala a taiat toate legaturile cu ei.
Separati de Pamant, fara sa mai poata obtine echipamantele si proviziile necesare, pentru a mentine stilul de viata tehnologizat, colonistii au fost aruncati intr-o existenta mult mai primitiva. Insa, oamenii au facut ceea ce stiu ei mai bine: au supravietuit. Nu a fost usor, insa la 300 de ani de la taierea legaturilor cu Pamantul colonistii din Federatiei Phedonia erau constituiti intr-o societate infloritoare si moderna. Insa, lucrurile in Phedonia stateau un pic diferit, mai ales dupa lasarea noptii. Aveau misterioasele orase ruina, partial aflate in pamant si labirintele de sticla verde ce le uneau lasate in urma de civilizatii de mult disparute, vanatorii de recompense periculosi si sexi si asa numitii "oameni ai ruinelor", ce apareau si dispareau dupa bunul plac, precum niste fantome.
Insa, unele lucruri, precum dragostea, nu se schimba niciodata...

Capitolul 1

Daca nu ar fi fost sigur ca Giggy era mort, Chris Handerson l-ar fi strans de gat cu propriile lui maini.
Totul i se paruse normal atunci cand daduse coltul pentru a intra in semiobscuritatea incaperei cavou a muzeului Hichthorne. Camera era cunfundata in linistea cu care era obisnuit, singurul lucru care se auzea fiind sunetul pasilor sai rasunand pe podeaua de imitatie de marmura, ce, probabil, nu mai fusese lustruita de cand se deschise muzeul pentru prima oara, in urma cu vreo 10 ani.
Trebuia sa fie o dimineata obisnuita. Nu avea de facut mare lucru. Trebuia sa ajunga la muzeu si sa arunce o privire peste noile exponante, ce fusesera aduse in urma cu cateva zile de la situl arhelogic de langa cea mai apropiata ruina. O munca migaloasa si putin obositoare, insa, care, in cele mai bune zile ale sale, nu-i lua mai mult de o ora. Imediat ce confirma ca artefactele erau reale, trebuia sa-si scrie raportul si sa-l prezinte proprietarului muzeului, impreuna cu cateva indicatii pentru pastrarea pieselor in cele mai bune conditii pe toata durata expozitiei. Poate pentru un individ obisnuit, calcularea perioadei de expunere la atmosfera exterioara, precum si celelalte conditii ca umiditatea si luminozitatea, se dovedea a fi o sarcina greu de dus la sfarsit, avand in vedere fragilitatea obiectelelor avute in vedere, insa, pentru el, sarcina era la fel de usoara si naturala precum respiratul sau clipitul. Dar el era un specialist sau, cum multi il numeau, "om al ruinelor".
La fel ca restul populatiei de pe Phedonia si el manifesta puteri psihice. Specialistii presupusera de-a lungul vremii ca influentele mediului extern pe care colonistii l-au populat au cauzat manifestarea unor puteri psihice latente. Chiar daca in urma cu 300 de ani aceste puteri au fost cauza pentru care Pamantul a decis sa taie legaturile cu noua colonie, in timp s-a demonstrat ca tocmai acesta abilitate a consitutit si salvarea lor. Izolati de Pamant, fara posibilitatea de a-si procura cele necesare pentru a supravietui si pentru a mentine societatea la standardele cu care erau obisnuti, colonistii au fost nevoiti sa profite de ceea ce aveau la indemana: noile lor puteri psihice si energia emanata de ruinele ce impanzeau toata suprafata planetei. Asa, au lasat in urma mostenirea pamanteana si si-au construit un nou mod de viata. In prezent principala sursa de energie era phedosia. Era folosita pentru a da energie tuturor lucrurilor, de la becurile ce luminau incaperile, pana la navetele de transport ce uneau cele 4 planete ale Federatiei Phedoniei.
Pentru majoritatea omenilor, abilitatea de a genera si dirija curentii de energie psihica era un talent cu un nivel scazut, generalizat, ce le permitea sa para-rezoneze cu energia phedosiei si sa o foloseasca in moduri cat se poate de obisnuite: pentru utilizarea unui computer sau pornirea unei masini. Totusi, existau si cei care manifestau niveluri mai ridicate ale abilitatii de para-rezonatori. In aceste situatii, talentul lua intotdeuna o forma inalt specializata si era intotdeauna legat in mod direct de obiectele si artefactele lasate in urma de civilizatiile extraterestre disparute.
Pe langa parte vizibila a ruinelor ce putea fi usor observata din loc in loc pe toata suprata planetei Phedonia 1, civilizatiile disparute mai lasasera in urma o adevarata retea de labirinturi subterane, ce, potrivit multor specialisti, constituiau cai de acces spre lumea ascunsa adanc in maruntaiele pamantului.
Curiozitatea si dorinta oamenilor de a intelege aceste civilizatii a dus la inceperea escavarilor si astfel, o noua economie s-a format in jurul comertului cu artefacte extraterestre.
Totusi, lumea subterana era un loc periculos si plin de mistere. Extraterestrii disparusera de mult, insa lasasera in urma lor capcane care sa le protejeze mostenirea.
Tocmai de aceea existau oamenii ruinelor sau para-rezonatorii R, a caror abilitati le perimitea nu numai sa cutreiere intr-o relativa siguranta lumea subterana, sa identifice si sa anihilize capcanele psihice ce se ascundeau in umbra, dar si sa stabileasca lagaturi psihice cu artefactele, care sa le permita manipularea in siguranta a acestor comori.
-Poate ca a lesinat, zise Chris intr-un final, chiar daca nici el nu credea nici macar un cuvant.
-Nu cred. Jace Torch trecu pe langa el si se apropie de sarcofacul partial deschis in care fusese indesat trupul lui Giggy. Ii ridica mana si isi apasa degetele pe partea interioara a incheieturii, apoi astepta pret de cateva secunde in care Chris isi tinu rasuflarea.
-Crede-ma, mai mort de atat nu poti sa fi. Ai face bine sa chemi autoritatile.
Chris mormai ceva pentru sine, dar se intoarse pe calcaie si iesi afara din incaperea intunecata. Imediat ce iesi in hol, lumina puternica a soarelui de dimineata in lovi drept in fata si-l facu sa-si mijeasca ochii. Lua coltul si intra pe prima usa la stanga, apoi urma holul ingust pana in dreptul primei usi de pe stanga. O deschise si pasi repede inauntru, neuitandu-se in dreapta sau in stanga pentru a vedea daca mai e cineva acolo. Merse la birou, lua telefonul si suna la politie. Ii lua mai bine de 10 minute ca sa convinga operatoarea ca nu glumeste si ca are nevoie urgenta de un echipaj la Muzeul Hichthorne. Cand termina converatia se sprijini cu spatele de birou, simtindu-se mai obosit decat fusese in multa vreme. Isi inchise ochii si ofta, dorindu-si sa fie oriunde numai acolo nu. Avea si asa destul de multe probleme, fara sa mai puna la socoteala un cadavru proaspat descoperit.
-Il cunosteai de mult pe Ghilbert Antoil?
Chris tresari si-si deschise ochii, doar pentru a se trezi fata in fata cu barbatul pe care il lasase in urma in camera obscura. Enervat ca nu il auzise venind, se departa de marginea de care se sprijinise pana atunci, inconjura biroul si se aseza pe scaunul de piele neagra ce scartai sub greutatea lui. Nu-i placea sa fie atat de defensiv, insa persoana lui Jace Torch il intimida. Stiuse din primul moment in care il vazu in acea dimineata ca ii va aduce necazuri. Nici nu avea cum sa se intample altfel, caci, pana la urma Jace Toch era un vanator de recompense, iar acestia tot timpul aduceau necazuri. Desigur, oricat de mult ar fi vrut sa-l ignore, Chris stia ca nu are incotro si trebuie sa-i acorde macar cateva minute din timpul sau. Barbatul ajunsese imediat dupa el la muzeu si se prezentase ca reperezentand un client. Nu-i daduse numele clientului, insa Chris stia ca oricine isi permitea sa angajeze un vanator de recompense, trebuia sa aiba o influenta si o putere financiara al naibii de mare in Phedonia caci, pana la urma, vanatorii de recompense NU putea fi cumparati. Erau liber profesionisti si al nabii de buni in ceea ce faceau. Deci, nici nu era de mirare, ca ramasese un pic surprins de vizita ce ii fusese facuta.
Torch il urmase in muzeu si pe drumul spre camera funerara ii explicase motivul pentru care se afla acolo: clientul sau banuia ca o parte din artefactele pe care muzeul dorea sa le expuna fusesera furate din colectia lui persoanala si dorea cu orice pret sa le recupereze. Desigur, Chris insistase ca asa ceva nu e posibil pentru ca el insusi luase parte la excavari, insa Torch nici nu vrusese sa auda. Ii puse in brate dosarele ce contineau fotografii cu piesele disparute impreuna cu specificatiile legate de undele si energiile psihice pe care artefactele le emit si mai mult sau mai putin ii ordonase sa faca o verificare suplimentara a tuturor obiectelor din inventar ce sosisera din acel punct de excavare.
Chris se pregatea sa-si spuna exact ce crede el despre ordinele sale, cand privirea ii fusese atrasa de mana inerta ce atarna peste marginea sarcofagului. Si restul era istorie, dupa cum spunea un vechi proverb pamanteam.
-Deci?
-De vreo 4 ani, recunosc Chris, scos dintr-o data din gandurile sale. Nu eram tocmai prieteni, insa drumurile noastre s-au intersectat de multe ori in lumea subterana. Chris ridica din umeri. E un loc mare, insa cand lucrezi in domeniul asta, e absolut normal.
-Insa Antoil era un sobolan de ruine...nu ma gandeam ca cineva cu trecutul tau acedemic se incurca cu cineva de teapa lui.
Maxilarul lui Chris se inclesta si ochii i se ingustara intr-o fractiunea de secunda, insa isi impuse sa se calmeze. Stia ca Torch il testeaza. Nu avea niciun motiv pentru a-i oferi placerea de a-l vedea clacand.
-Giggy era talentat. Doar pentru ca nu a avut posibiliatea de a urma o facultate de profil si de a intra in lumea academica, nu insemna ca merita sa fie numit sobolan de ruina. Detinea licente si aprobari de la comitetul Arheologic pentru siturile pe care lucra. Insa, spre deosebire de multi, el era liber profesionist. La fel ca dumneavoastra, domnule Torch, caci, din cate stiu eu, vanatorii de recompense lucreaza de obicei pe cont propriu. Chris se lasa in scaun si zambi. Cum ziceati voi...ca sunteti proprii vostrii stapani...?
Colturile gurii lui Torch se ridicara intr-un zambet, care, insa, nu-i atinse si ochii. Acestia ramasesera reci, impenetrabili.
Chris inghiti in sec, gandindu-se ca poate ar fi mai bine sa o lasa mai moale cu sarcasmult. Situatia nu era tocmai favorabila si ultimul lucru pe care si-l dorea il acel moment, era sa enerveze cu vanator de recompense.
Insa Jace Torch nu-i raspunse la comentariu asa cum se asteptase. Se aseza pe scaunul din fata biroului nonsalant si matura cu o privire scurta intreaga incapere. Chris observa ca pivirea lui albastra denota orice numai inocenta nu. Barbatul parea sa analizeze fiecare umbra, fiecare coltidor al incaperii minuscule pana cand, intr-un finalm privirea i se opri pe cel din fata lui. Chris incepu sa se foiasca in scaun. Era perfect contient de asa numitele politicii a vanatorilor de recompense. Nu ajungeai sa-ti alegi o asemenea meserie daca nu erai un barbat puternic, cu picioarele adanc infipte in pamat, iar Jace Torch parea sa fie tocmai manofestarea vie a acelei puteri. Era mai inalt decat el cu un cap, iar trupul sau masiv era investmantat din cap pana in piciare in negru, ce nu facea altceva decat sa-i defineasca si mai bine muschii de felina ce se intrezarea prin tesatura subtirea a camasei. Avand in vedere meseria sa, Chris se intalnise de-a lungul vremii destui vanatori de recompense, penru a ajunge sa le cunoasca felul in care gandeau. Sau, modul in care nu gandeau...
Totusi, pe cel din fata sa nu putea sa-l incadreze in acelasi tipar. Jace Torch era diferit. Nu stia de ce crede asta, din cauaza privirii ganditoare si dure sau a puterii pe care barbatul o emana. Si nu era vorba doar de putere fizica, asa cum era de asteptat din partea unui vanator de recompense, ci si de putere psihica. Chris putea sa simte curentii de energie psi emisi de acest barbat. Ii simtea cum se involbureaza si il lovesc precum lovesc valurile stancile in timpul unei furtuni. Ii faceau inima sa bata mai tare si parul sa i se ridice pe ceafa. Se foi din nou in scaun si incerca si-si concentra atentia pe blocarea energiilor cu care era asediat.
-Nu va e prieten, insa ii luati apararea. Nu inteleg de ce, continua Torch ca si cand ar fi fost inum la tot ce se intampla pe plan psi si poate chiar era, gandi intr-un final Chris.
-Giggy e...era, se corecta repede Chris, o pacoste, insa ii respectam munca.
-Sentimentul era reciproc?
-Nu stiu. Banuiesc. Giggy nu era un om sociabil.
-Normal ca nu era. Niciun sobolan de ruina nu e sociabil. Paranoia face parte din fisa postului.
Chris ridica o sparanceana intrebator, insa se hotari sa-i faca pe plac si sa lase observatiile sarcastice deoparte.
-Presupun. Totusi, nu inteleg de ce purtam acesta conversatie.
-Nu e o conversatie, domnule Handerson. E un interogatoriu.
Chris se incrunta si se ridica in picioare atat de repede incat scaunul aluneca intr-o parte si cazu. Se sprijini cu mainile de birou si se apleca spre barbatul din fata sa ce il observa amuzat.
-De ce ma interoghezi, mai exact?
-Ca sa aflu daca l-ai omorat sau nu pe Ghilbert Antoil.

AiciSunt · 17-08-2012, 12:27 AM

chiar nu se aseaman cu ce ai scris inainte dar tot este interesant
Totusi ,pacat,ar fi super dc ar fi o continuare de la I just wanna love you.Nu te supare ,dar ,pur si simplu m-am indragostit de Kyle Si Ray,sunt atat de sweet, nu cred k exista destule cuvinte in dictionar pt ai descrie...dreamy
si o continuare ci Phillippe ar fi ceva .Gabrielpare sa aiba sentimente pt P(sau cel putin asta am dedus din ultimele lui replici,poate nu-i dar eu ma gandesc spre partea yaoi)
Ei.nu prea conteaza ,noul fic pare interesant te poti baza k il voi urmarii pana la sfarsit,imi place tot ce scrii
xoxo

October · 18-08-2012, 12:34 PM

Hello, hello. Nou fic sub soare, şi dacă autoarea e MiraA, nu pot să nu-l citesc. Marturisesc că titlul nu m-a atras cine ştie ce, nu pentru că nu ar fi interesant sau pentru că nu s-ar potrivi, ci dimpotrivă, pentru că mi-a dat o vagă idee despre continutul ficului, iar, ei bine, chestiile SF nu prea mai sunt pe gustul meu, la câte filme de genul ăsta am vazut când eram mică. Dar sunt destul de sigură că am să continui să-l citesc pentru că îmi place la nebunie stilul tau de a scrie.
Cum i-ai zis tu... nota autorului a fost o introducere cam strict SF şi ne-a dat o idee destul de clară despre ce s-a întâmplat şi unde se petrece actiunea. Primul capitol în schimb mi-a placut, interactiunea dintre personaje a fost interesantă şi abia aştept să citesc mai mult (mai ales că a avut loc şi o crimă şi cred că elucidarea ei va dura macar câteva capitole [ador crimele :x ]).
Ai avut în schimb câteva greşeli de tastare, dar cele din nume au fost putin suparatoare pentru mine, pentru că de exemplu ai scris o dată Jace "Toch" şi am crezut că e de origine germană. Pe mine mă obsedează numele pe care nu ştiu să le pronunţ, şi la fel am păţit şi cu numele muzeului, Hichthorne. "Hich" se pronunţă ca în germană sau că în Mitch? Aş aprecia dacă mi-ai raspunde.
Mai faci greşeli şi cu articolul posesiv genitival; nu mai gasesc acum greşeala, dar ai una la genitivul substantivului camaşă. Eu ştiu că substantivele feminine la genitiv se formează din plural + terminatia i, deci corect ar fi camăşii, nu camăşei. Sorry dacă îţi fac capul calendar cu greşelile, dar e pacat pentru că strică sonoritatea ficului tau, mai ales la un stil atât de placut şi uşor de citit.
Gata, am batut câmpii destul. Spor la scris şi aştept urmatorul capitol! :)

MiraA · (Ultima modificare: 15-09-2012, 05:27 PM {2} de MiraA.)

Capitolul 2

-Ai idee cat de absurd e ceea ce ai zis? Ce motiv as fi putut sa am ca sa-l omor pe Giggy? Eram prieteni! Chris se lasa inapoi in scaun si incepu sa-si maseze tamplele prin miscari circulare in sensul acelor de ceasornic.
-Traim intr-o lume competitiva, manata in primul rand de ambitii mai putin inocente, observa celalalt barbat cu o detasare de invidiat.
Chris ar fi vrut sa-l intrebe daca ambitia -orice fel de ambiti- are vreo fatada inocenta, insa se abtinu, adacandu-si din nou aminte ca asta nu e tocmai momentul potrivit pentru a face pe desteptul, chiar daca era destept.
-Nu vreau sa fiu nepoliticos, insa nu ar trebui sa lasi intrebarile astea in seama autoritatilor. Nu am niciun motiv ca sa-ti dau tie raspunsurile.
-Si totusi o faci.
-Si totusi o fac, repeta Chris ca un robot.
-De ce?
-Pentru ca vreau sa scap cat mai repede de dumneavoastra ca sa-mi pot continua treaba. Chris se uita instinctiv spre usa inchisa din partea opusa a incaperii, rugandu-se in gand sa fie deschisa cat mai repede de un om al legii. Stia ca o data ce ei vor veni, barbatul din fata sa se va ridica si va pleca sau, poate, se va evapora pur si simplu, asa cum povesteau zvonurile.
Din pacate, insa, norocul nu parea sa fie de partea lui in acea zi. Politistii nu veneau atat de repede pe cat vroia, iar barbatul din fata lui arata al naibii de comod, stand acolo, parand fara nicio alta grija, inafara de cea de a-i face lui ziua un calvar.
-Tot timpul esti atat de direct?
-Doar cu persoanele care dau buzna in viata mea si fac acuzatii nefondate, i-o intoarse Chris obosit. Nu va suparati, domnule Torch, dar nu aveti altceva mai bun de facut decat sa ma interogati pe mine? Nu sunt tocmai un cetatean model, dar imi respect vecinii si-mi platesc taxele. Facu o pauza apoi adauga cu subinteles. Si nu imi omor prietenii.
-Dar nici nu pari foarte afectat de pierderea unuia dintre ei.
Atat de calm si netulburat, gandi Chris. Poate era ceva obisnuit pentru Jace Torch sa se impiedce de cadavre.
Ofta.
-Sunt afectat, dar la fel ca dumneavoastra am o meserie de facut. Daca aveti macar niste cunostiinte elementare despre arheologia extraterestra -si banuiesc ca aveti, altfel nu ati fi aici- ati sti ca trebuie sa securizez exponatele pana cand nu vor deveni complet inutile sau, in cel mai rau caz, periculoase.
-Sunt doar niste vase...
-Care emit energie extraterestra, ii aduse Chris aminte.
-Din cate stiu eu energia extraterestra nu este periculoasa pentru populatie.
Chris incepea sa-si piarda rabdarea. Se uita cu coada ochiului la ceasul de pe perete. Nu avea timp pentru o lectie de para-arheologie pentru incepatori.
-O sa va raspund printr-o intrebare: unde v-ati nascut, domnule Torch?
-Nu vad ce legatura are asta cu ceea e discutam noi acum.
-Doar raspundeti la intrebare. E cat se poate de simpla. Ce aveti de pierdut?
Jace Torch se incrunta, insa, pana la urma, raspunse:
-Phedonia 3.
-Planeta Apei, mormai Chris pentru sine.
Nu fusese niciodata pe Phedonia 3, insa auzise povestile si isi invatase lectiile cand fusese la scoala. Phedonia 3 era singura planeta din Federatia Phedonia a carei suprafata era aproape in totalitate acoperita de ape. La suprafata ei nu existau decat doua orase, construite de colonistii ce s-au stabilit acolo in urma cu cateva sute de ani. Insa, la fel ca si pe celelalte planete din Sistemul Phedonia, chiar si acesta adapostea urmele unor vechi civilizatii in maruntaiele ei. Urme, care in acea intindere de ocean, se manifestasera sub forma unor uriase orase subacvatice. Profitand de tehnologiile aduse de pe Pamant, colonistii au reusit pana la urma sa le modifice si sa le tranforme in asezari ideale. In prezent, cel putin din cate stia Chris, majoritatea populatiei de pe Phedonia 3 traia in unul din cele 20 de orase subacvatice.
-Poftim?
Chris clipi, trezindu-se din reverie.
-Imi cer scuze. Tusi ca sa-si drege glasul, apoi continua: aveti dreptate: energia extraterestra nu e periculoasa pentru mine sau pentru oricine care a stat destul de mult in preajma ei, aici putand fi vorba de intreaga populatie de pe Phedonia 1. Dar dumneavoastra - ei bine- sunteti...mai sensibil. Chris inghici in sec. Jace Torch arata oricum numai sensibil nu, insa acesta era adevarul. Stia ca exponantele nu emiteau foarte multa energie, insa prefera sa fie sigur. Toti locuitorii Federatiei Phedonia fusesera expusi in ultimele cateva sute de ani la o forma sau alta de energie extraterestra, insa fiecare planeta avea caracteristicile ei. Chris stia ca s-ar confrunta cu aceeasi problema daca ar incerca sa stea prea mult timp in preajma minereurilor exploatate de pe fundul oceanului panetei Phedonia 3.
-Vi se pare ca arat ca o persoana sensibila, domnule Handerson?
Chris aproape zambi cand auzi tonul acela calm si usor retinut. Aproape. Privi statura impunatoare a barbatului din fata sa, umerii largi, incordati, fata parca sapata in piatra, cu trasaturi dure si hotarate. Nu, Jace Torch nu parea deloc un om sensibil. Ba din contra...
-Stiti foarte bine ce vreau sa zic. Si nu, nu aratati deloc sensibil. Doar al naibii de periculos, gandi Chris, insa nu mai adauga nimic.
-Sunt un vanator de recompense. Daca as fi sensibil...afacerile mele ar fi afectate.
-E perfect de inteles.
-As vrea sa stiu ce s-a intamplat, mormai Chris.
Privirea ii cazu asupra fisei de pe birou, insa gandul ii zbura la omul mort din sarcofag. Oare ce cautase Giggy acolo? Daca avusese probleme de ce nu venise direct la el. Nu erau tocmai cei mai buni prieteni, insa stia ca daca ar fi putut sa faca ceva pentru el, l-ar fi ajutat. Spre surpriza lui, simti o unda de tristete cu totul neasteptata. Era adevarat ca Giggy fusese un escroc sordid si oportunist, dar era numai unul dintre cei ce isi castigau traiul de pe azi pe maine la marginea infloritorului comert cu antichitati din Adiante. Misterioasele ruine de curart verde ale civilizatiilor disparute ofereau o varietate intreaga de moduri de a obtine profit pentru antreprenorii abili. Giggy nu fusese unul dintre cei mai rai din multimea celor ce lucrau la Zidul din Orasului Ruina, asa cum numeau specialistii ruinele ce inconjurau orasul Adiante.
Fusese o pacoste, dar o pacoste simpatica. Avea sa-i fie dor de el.

Cateva ore mai tarziu, Chris isi sprijinea capul de suprafata lucioasa a barului si privea pierdut spre televizorul micut din coltul incaperii. Moartea lui Giggy nu ajunsese la stiri, insa nici nu era de mirare. Cine si-ar fi pierdut vremea cu moartea unui sobolan de ruine? Totusi, asta nu-l facea sa se simta mai bine. Ofta obosit si se intonse dupa paharul de bere pe jumatate gol. Bau restul continutului dintr-o inghititura, apoi ii facu semn barmanului sa-i mai aduca inca unul.
-Ar trebui sa o iei mai usor, zise acesta in timp ce ii umplu din nou paharul lui Chris. E deja a treia si nu esti aici decat de o ora.
-Am avut o zi grea. Chris lua paharul si sorbi din el, ducandu-si din nou privirea spre televizor. Stirile se terminasera.
-Am auzit.
Chris is ridica ochii spre el, surprins. Barmanul ii zambi.
-Vestile circula repede in zona asta. Ar trebui sa sti asta deja.
-Mda. Uneori uit. Chris ridica din umeri.
-Ce au zis politistii? Tu ai scapat?
-Nu pe de-a-ntregul. Epuizat de orele lungi de interogatoriu al politiei, Chris isi lasa din nou capul sa se odihneasca pe bar. Detectivul Alvaro, continua el, zicea ca se crede ca Giggy a murit candva intre miezul noptii si ora trei dimineata. Eram acasa la ora aia.
Barmanul se incrunta.
-Singur, presupun?
Jake nu se satura niciodata sa aduca in discutie subiectul sex. Chris ofta. Cu aproape un an in urma pusese capat celei de-a treia casatorii de convenienta si nu facea niciun secret din faptul ca era liber pentru o a patra. Chris era constient ca atunci cand venea vorba de relatii, Jake avea o experienta considerabila, insa nu vroia sa se transforme in micul sau experiement. Stia destul de multe despre istoria Pamantului, incat sa inteleaga importanta unei casatorii si, deasemenea, cunoastea foarte bine normale sociale ale Federatiei Phedonia, incat sa fie constient ca exista asa numita obligatie sociala, ridicata aproape la rangul de lege, de a te casatori, insa el nu se vedea pregatit pentru pasul asta. Bine, nu se mai vedea pregatit. Fusese o data aproape, mult prea aproape si lucrurile se terminasera prost. Nu vroia sa treaca inca o data printr-o situatie ca aia. Si, totusi, casatoriile de convenienta nu erau cine stie ce problema. Majoritatea populatiei le experimenta macar o data. Nu erau altceva decat o simpla relatie legalizata valabila pentru un an. Daca dupa un an juramintele nu erau innoite, casatoria se desfacea automat. Insa, daca rodul unei casatori de convenineta era un copil, atunci acesta casatorie se transforma automat intr-o Sfanta Casatorie, un legamant permanent si foarte greu, daca nu chiar imposibil de rupt. Chris era sigur ca putea sa-i numere pe degete pe cei care obtinusera un divort dupa o Sfanta Casatorie. In toate cazurile, intreaga afacere se dovedise a fi un adevarat dezastru financiar si social.
In orice caz, majoritatea parintilor isi indemnau odraslele sa incerce macar o casatorie de convenienta inainte de a incheia Sfanta Casatorie. Cei ce refuzau se vedeau intr-un final izolati de societate. Invitatiile sociale incetau sa mai apara, angajatorii deveau din ce in ce mai stricti si prietenii, mai ales cei casatoriti, dispareau. Chris era constient ca asta putea sa-i distruga nu numai viata sociala, ci si afaerea, dar, la cei 25 de ani ai sai, nu se vedea inca pregatit sa incheie o casatorie, indiferent de felul ei. Nu era ca si cum ar fi avut in vedere vreun candidat sau candidata. Ofta. Macar un lucru lucra in favoarea lui. Populatia Federatiei Phedonia nu privea cu ochi rai relatiile dintre persoanele de acelasi sex, asa cum se intampla pe Pamant. Bine, atata timp cat acele relatii sfarseau printr-o casatorie, isi aminti Chris repede.
Chris se juca cu paharul de bere si evita privirea lui Jake.
Viata lui sexuala, niciodata una care putea fi catalogata ca fiind extraordinara, devenise de-a dreptul muribunda in ultima jumatate de an.
-Cum verifica ei ca o persoana dormea linistita la ea in pat in timp ce o crima era infaptuita?
Jake isi incrucisa mainile pe piept.
-Cu sigurata ar fi mai usor de dovedit daca persoana in cauza nu ar fi fost singura in pat. Acum vezi ce risti daca esti celibatar pentru prea multa vreme?
-Ai dreptate. Niciodata nu sti cand s-ar putea sa ai nevoie de un alibi pentru o crima, comenta Chris cu sarcasm.
Ingrijorarea inlocui buna dispozitie de pe chipul lui Jake.
-Chris, esti -sti tu- bine?
Incepea deja, gandi Chris.
-Nu-ti face griji. Nu e nevoie sa chemi doctorii inca. Nuo sa fac o cadere nervoasa in fata ta. Sunt doar obosit. Dupa ce politia si domnul Torch au plecat,a trebuit sa cataloghez toate artefactele si sa o fac repede. Au stat prea mult in atmosfera exterioara fara sa aiba conditiile necesare. Mi-a trebuit mai multa energie decat credeam la inceput. Insa, totul s-a sfarsit cu bine. Nu am pierdut niciunul. Iar, in mod ciudat, clientul meu pare al naibii demultumit. Se pare ca descoperirea unui cadavru intr-un sarcofag extraterestru e considerata o publicitate al naibii de buna pentru genul de muzeu pe care il conduce. Mi-a marit pana si comisionul, chit ca nu am facut nimic ca sa-l merit.
-Imi pare rau. Doar ca mi-ai spus ca doctorii te-au sfatuit sa stai departe de situatiile stresante, asa ca...
-Stai linistit. Indiferent ce zic doctorii, viata unui om a ruinelor e stresanta. Trebuie doar sa inveti cum sa faci fata stresului. In plus, ce te face sa crezi ca am avut o zi stresanta? Nu am facut decat sa petrec cateva ore in compania politiei si a unui vanator de recompense.
-Stai sa vad daca am inteles. Vanatorul a ramas?
-Nu numai ca a ramas, dar a si participat la interogatorii. A raspuns calm la toate intrebarile care i-au fost puse, si-a lasat adresa de contact, apoi a plecat, spunand ca va ramane in Adiante pana cand toata afacerea asta va fi terminata.
-Ciudat.
-Stiu, dar momentan sunt prea obosit ca sa ma gandesc ce ar putea insemna un parteneriat intre politie si una dintre ghildele de vanatori de recompense. O sa o fac maine, dupa ce am parte de un somn bun.
Zicand asta, se ridica de pe scaun si puse o bacnota pe bar, apoi se intoarse si se indrepta spre iesire, aruncand un noapte buna anemic peste umar prietenului sau din copilarie. Simtea ca ceva nu e bine in afacerea asta, insa mintea lui obosita nu vroia si nu putea sa puna la punct toate detaliile.
Totusi, de un lucru era sigur. Asta nu era ultima oara cand il va vedea pe Jace Torch.

MiraA · (Ultima modificare: 27-09-2012, 12:44 AM {2} de MiraA.)

Capitolul 3

Chris urca scarile doua cate dou pana cand ajunse la etajul cinci. Incepea sa prinda din nou puteri, gandi, in timp ce se indrepta catre usa lui pe holul aflat in semi-obscuritate. Inainte sa deschida usa si sa intre, se intreb din nou de cate ori ii amintise administratorului ca becurile trebuie schimbate sau ca liftul se stricase. Adevarul era, ca nici macar nu-si mai aducea aminte. In orice caz, trecuse destul de mult timp de atunci.
Cheia de phedonita rezona cu incuietoarea si usa se deschise.
Animalul lui de casa, Buzz-iepurasul de praf- aluneca pe podea spre el. Daca nu s-ar fi uitat cu atentie nici macar nu l-ar fi observat pana cand nu ar fi ajuns langa picioarele sale. La fel ca orice iepuras de praf, Buzz se asemana cu o scama uriasa de un gri incert. Niciuna dintre cele sase labute ale sale nu facuse vreun zgomot in timp ce el aluneca linistit pe podeaua de gresie a holului de marimea unei cutii de pantofi.
-Buna, Buzz. Chris se apleca, lasandu-l pe micul animal sa se catere la el pe mana si de acolo, in sus pe umar. Cand se aseza comfortabil, isi prinse labutele din fata in perciunii lui Chris si incepu sa traga de ei, scotand din cand in cand cate o chitaitura sonora. Chris zambi. Isi desculta papucii si intra inauntru, mangaindu-l absent cu o mana dupa urechi sau dupa locul unde ar fi trebuit sa-i fie urechile, caci, in acel moment, singurul lucru ce putea fi observat dincolo de blana pufoasa, era prima pereche de ochi -cea de zi- de un albastru la fel de limpede ca si cerul in amiaza mare.
-Nu o sa-ti vina sa crezi ce zi am avut azi. Chris intra in bucatarie si deschise usa de la frigider. Se uita inauntru si stramba din nas. Trebuia sa-si aduca aminte sa faca cumparaturile mai des. Cauta printre cutiile goale de pizza, pana ce gasi farfuria cu pastele ramase din seara precedenta. O scoase afara, impreuna cu o sticla de vin, pe jumatate goala. Isi turna un pahar, lua farfuria in mana si se indrepta spre terasa deschisa.
-Giggy a fost omorat in noul meu sarcofag. Bine, nu era tocmai al meu, dar intelegi ce vreau sa spun. A fost un dezastru. Nu numai ca a trebuit sa fac fata politiei, dar a trebuit sa discut si cu un vanator de recompense.
Buzz marai vesel si se aseza mai confortabil pe umarul lui.
-Daca stiam ca voi avea atat de multe batai de cap, nici macar nu ma mai ridicam din pat azi dimineata.
Cu cateva luni in urma, Chris incet sa-si mai faca probleme in ceea ce priveste monologurile sale cu Buzz. Nu mai credea ca sunt un indiciu clar al degradarii sanatatii sale mentale si psihice. Avusese probleme mult mai stresate care sa-i ocupe atentia. Cea mai importanta dintre ele fiind aceea de a-si gasi de lucru si de a se restabiliza financiar dupa dezastru.
Desigur, nu fusese un lucru usor, avand in vedere diagnosticul care ii fusese pus de psihiatrii de la Institutul Academiei Para-arheologilor. Faptul ca, mai nou, vorbea cu animalul lui de casa, i se parea cel mai normal lucru din ultimile luni.
Dezastru din Orasul Ruina din urma cu jumatate an, nu numai ca i-a mancat toate rezervele financiare, dar aproape i-a distrus si cariera.
Si acum, dupa atata timp, i se ridica parul pe ceafa cand isi amintea de acea zi blestemata.
Plecase in expeditie cu un grup de arheologi, insa unul dintre ei se aventurase in afara ariei cartografiate. Trebuise sa mearga dupa el. Era de datoria lui sa se asigure ca toti membrii expeditiei se intorceau cu bine acasa si in salile de curs. Nu avusese incotro si se aventurase dupa el prin tunelele intunecate din inima Orasului Ruina. Nici macar nu-si putea aduce aminte cat timp petrecuse acolo. Intr-un final il gasise, ascuns in una dintre crestaturile de stanca verde si atat de inspaimantant incat nici macar nu fusese in stare sa comunice cu el. A trebuit sa-l care in spate mai mult din jumatate de drum, pana cand au ajuns la unul dintre tunelele cunoscute. Insa, acolo a avut loc dezastrul. Fiind prea obosit, nu observase capacana psihica de la gura tunelului decat cand fusese deja prea tarziu. Acum era in tunel, iar in momentul urmator cadea in gol intr-un abis intunecat si rece. Itele capcanei, de o complexitate prea mare, chiar si pentru el, ii invaluira mintea si il prinsera intr-un cosmar extraterestru. Banuia ca nu durease mai mult de cateva secunde in viata reala, insa, pentru el, fusese o vesnicie. O vesnicie captiv intr-un loc intunecos si rece din care nu avea cum sa scape.
Cand isi recapata cunostiinta, isi dadu seama ca se afla singur. Fara phedonita, fara arheolog. Gasise drumul spre iesire din pur noroc, dar, imediat ce ajunse la suprafata, se prabusi. Abia cand isi reveni si se trezi in camera sterila a spitalului, afla ca fusese disparut in subteran aproape o saptamana. Mai tarziu, afla si ca arheologul dupa care el se intorsese, il lasa singur acolo si pleca. Nu mentionase nimic de el grupului, asa ca acestia iesira la suprafata si il lasasera acolo, crezand ca inca mai umbla prin galerii. Niciunuia nu-i pasase destul de mult de soarta lui, incat sa verifice. Si, pana la urma de ce sa o faca, medita Chris. Chit ca facea parte din echipele de cercetare, era un om a ruinelor, o unelta al naibii de utila in subteran, dar nimic mai mult decat atat - o simpla unealta.
Cuvinte ca para-trauma si disonanta-psihica au devenit cei mai buni prieteni ai lui si, de asemenea, primele lucruri mentionate in fisa medicala. Niciunul dintre acei asa-zis specialisti nu s-a sinchisit sa vada daca efectiv mai e capabil sa-si faca munca.
Nu, pur si simplu l-au catalogat si l-au facut sa-si piarda slujba din cadrul Universitatii. Neavand ce altceva sa faca, a trebuit sa treaca in domeniul privat si sa-si deschida o mica afacere de consultanta in partea veche a orasului, cat mai departe de capetele rasuflate ale mai marilor universitatii.
Cel putin pana a fost in stare sa-si revina. Din fericire, primele slujbe nu au fost nici grele, nici stresante si a castigat destul de bine, incat sa-si deschida un birou propriu-zis. Apoi, a treia sau Descoperire, asa cum o numeau multi, a reusit, macar partial, sa stearga impresia gresita lasa de doctori in dosarul sau. Chris privi ghemotocul de pe umarul sau si zambi.
Cine si-ar fi imaginat ca un animalut atat de mic si de dragalas, ar putea fi cheia succesului sau din ultima vreme. Daca nu l-ar fi intalnit pe Buzz acolo jos in ruine, niciodata nu ar fi descoperit colidorul de sticla verde ce unea prin subteran orasul Adiante cu orasul Mercer, aflat la mai bine de 20 de kilometrii distanta. De asemenea, nu ar fi descoperit ceea ce pareau a fi ruinele unei alte foste asezari extraterestre demult ingropate in maruntaiele pamantului. Desigur, nu asteptase sa-l urmareasca la suprafata. Nici macar nu stiuse pana atunci ca iepurasii de praf pot ramane atat de mult timp in atmosfera exterioara. Insa, micutul nu numai ca-l urmarise, dar se si instalase la el acasa si nu parea sa-si doreasca sa plece prea curand, asa ca devenisera colegi de apartament.
-Ma intreb cat de mult mi s-ar mai putea complica viata, zise Chris si ofta. Aseza farfuria cu spaghete si paharul cu vin pe masuta din terasa, insa exact cand dori sa se faca si el comfortabil, se auzi sunetul infundat al soneriei.
Chris se uita cu coada ochiului la ceasul de pe mana. Era trecut de ora noua seara. Cine naiba ar fi putut sa-l caute tocmai atunci. Cu Buzz pe umar se indrepta spre usa si privi pe vizor. A trebuit sa se uite de trei ori ca sa se asigure ca privirea nu-i joaca feste. Se asteptase sa-l mai vada pe Jace Torch, dar nu atat de repede si, in niciun caz, la el acasa.
Trase adanc aer in piept, adaunandu-si pana la ultimile rezerve de rabdare pe care le mai avea si deschise usa.
Barbatul din hol nu parea sa sufle greu dupa ce urcase cinci etaje. De asemenea, nu parea sa zambeasca, chiar daca pe chipul sau se putea citi o urma de amuzament. Fara sa zica nimic, ridica ziarul Vesti din Ruina si ii arata prima pagina. Titlul era rasunator: Descoperitorul Culoarului Verde a mai gasit ceva: un CADAVRU!!
Chris ii oferi un zambet chinuit.
-Domnule Torch, ce drgut din partea dumneavostra ca ati venit pana aici ca sa-mi aduceti cele mai noi vesti.
-Eram prin zona.
Chirs nu prea credea asta. Un barbat ca Jace Torch nu ar fi umblat de buna voie in partea aia a orasului. Totusi, nu facu niciun comentariu. Nu avea chef nici de o dezbatere nici de o cearta. Tot ce isi dorea era sa-si manance resturile de la cina precedenta si sa-si bea vinul de proasta calitate inainte de a se arunca in pat. Se simtea prea obosit ca sa-i faca fata acestui barbat.
Buzz marai. Nu era un avertisment. iepurasul de praf parea curios.
Torch ridica o spranceana intrebator si intinse mana spre micul ghemotoc de blana, insa se razgandi aproape imediat.
-O alegere neobisnuita pentru un animal de casa.
-Buzz nu e un animal de casa. E colegul meu de apartament.
-Musca?
-Nu fiti ridicol! Nu cred ca gasesti iepuras de praf mai bland decat Buzz.
Torch parea amuzat. Colturile gurii i se ridicara aproape imperceptibil.
-Ati cunoscut multi iepurasi de praf, domnule Handerson?
Chris se incrunta.
-Poate ar trebui sa muste uneori, mormai pentru sine, dar dupa toate semnele Torch paru sa-l auda, caci zambetul acela sarcastic se mari.
-Am auzit ca atunci cand isi arata dintii e deja prea tarziu.
-Buzz nu o sa va muste. Chris flutura mana, expediand conceptul imediat.
-Bine, te cred pe cuvant.
Conversatia incepu sa se deterioreze, gandi Chris. Poate ca toate intamplarile din acea zi il facura sa uite de bunele maniere.
-Tocmai vroiam sa beau un pahar de vin. Vreti si dumneavostra?
Torch paru sa-l priveasca pret de cateva secunde ganditor, apoi aproba printr-o miscare usoara a capului si il urma inauntru.
Imediat ce usa se inchise in spatele sau, Torch se trezi intr-un hol micut si intunecos ce ducea spre trei incaperi dinstincte, daca se lua dupa usi. Banuia ca una dintre ele e livingul in timp ce celelalte doua sunt baia, respectiv bucataria. Ciudat, medita el in timp ce il urma pe barbatul din fata sa spre terasa deschisa. Cand luase hotararea de a-l cauta pe Chris Handerson, nu se asteptase sa gaseasca asta. Barbatul asta nu era ceea ce-si imaginase el ca va fi. Isi facuse temele inainte sa vina pe Phedonia 1, asa ca stia tot ce era de stiut despre cel de langa el, inclusiv accidentul din urma cu sase luni si succesul pe care l-a avut dupa ce a intrat in domeniul privat.
Trebuia sa recunoasca. Fusese luat prin surpindere. Se asteptase la o casa mare, impunatoare si la un barbat arogant, mult prea preocupat de sine pentru a-i mai pasa si de altii. Insa, gasise cu totul si cu totul altceva: un tanar, precupat de munca si de prietenii sai -chaiar daca nu erau cei mai potriviti- ce traia o viata mai mult decat modesta intr-un apartament de marimea unei cuti de pantofi din Cartierul Vechi.
-Nu-mi plac cladirile impunatoare. Iti dau o impresie falsa de spatiu si siguranta, insa pot fi mai rele ca un cosciug, daca stai prea mult in interiorul lor.
Torch clipi si se uita intrebator spre Chris, ce lua un pahar curat din bucatarie si se indrepta spre terasa.
-Nu trebuia sa ziceti nimic. Nu e prima oara cand vad privirea aia.
-Nu am vrut sa insinuez...
Chris zambi.
-Stati linistit. Nu ma simt ofensat.
Concedie notiunea cu un gest reflex al mainii stangi. Turna vin in pahar si i-l intinse, dupa care se aseza pe cel mai apropiat scaun, intorcandu-si privirea spre orasul ce inca forfota de viata. In lipsa sa, luminile de pe strazi se aprinsera, inundand intunericul cu sclipirea lor aurie. In departare, dincolo de cladirile inalte ale Cartierului Vechi se puteau observa ruinele Zidului Verde.
Chris se relaxa instantaneu in ciuda companiei neobisnuite in care se afla. Adora privelistea asta si curentii de energie psi ce incarcau atmosfera imediat ce se lasa noaptea. Daca se concentra destul de mult putea chiar sa le distinga formele usor involburate care se succedeau de-a lungul cladirilor si a strazilor, plutind usor spre ruine, apoi intorcandu-se inapoi, la inceput puternice, apoi din ce in ce mai slabe pana cand, intr-un final dispareau de tot. Rasufla usurat. In locul acesta, atat de aproape de constructiile extraterestre, se simtea puternic si, in acelasi timp, protejat. Asta insemna sa fie acasa.
Se uita cu coada ochiului spre barbatul ce sorbea usor din paharul de vin. Nu parea sa-i placa prea mult.
Chirs chicoti, facandu-l pe Torch sa-si intoarca privirea spre el.
-Ce e atat de amuzant?
-Vinul nu e chiar atat de bun, nu-i asa?
-Am baut si mai rele.
-Dar si mai bune, banuiesc.
Torch ridica din umeri, dar nu facu niciun comentariu. Statura o vreme in liniste, lasandu-si privirile sa mangaie siluetele structurilor ce incepeau sa se piarda in ceata.
Buzz marai, atragandu-i atentia lui Chris.
-Ce e Buzz? Simti ceva?
Iepurasul de praf sari de pe umarul sau pe balustrada de fier forjat si se ridica pe labutele din spate, deschiziandu-si imediat a doua pereche de ochi -cei verzi pe care ii folosea la vanatoare.
-Ce s-a intamplat? Torch se ridica de pe scaun si se apropie de balustrada, insa maraitul nervos al lui Buzz il facu sa se opreasca.
-Parca ziceai ca nu musca.
Chris isi lasa paharul gol pe masa si masura cu privirea imprejurimile. Nu simtea nimic neobisnuit. Da, curentii de energie psi erau mai puternici decat de obicei, insa era ceva normal atunci cand aparea ceata. Insa, asta nu explica de ce Buzz reactionase atat de prompt.
-Nu te musca. Te-a avertizat sa stai departe de balustrada. Chris se ridica si se apropie de Buzz.
-De ce? ce se...
Torch nu apuca sa termine propozitia, cand ceva paru sa se materializeze din nimic.
Buzz scoase un marait jos, nu un oftat, mai mult un sasait, luand pozitia de atac. Blana pufoasa i se lipi de corp, scotand la iveala muschii lunguieti de pradator.
- O fantoma. Chris privea fix, fara sa clipeasca mingea de energie disonanta ce pulsa din ce in ce mai tare pe masura ce se apropia.
Torch intepeni langa scaun. Se uita in stanga si in dreapta, cautand ceva, orice ca sa foloseasca pentru a inaltura obstacolul, insa stia la fel de bine ca oricine, ca nimic material nu putea sa opreasca o fantoma sau, dupa denumirea oficiala, un MEID. Energia psi trebuia combatuta cu energie psi. Doar asa putea fi anihilata sau, in unele cazuri, tinuta sub control.
-Torch, nu te misca. Buzz, vino aici. Vocea lui Chris era calma, poate prea calma dupa gustul lui Torch, insa il asculta.
Buzz mai marai o data, insa se dadu jos de pe balustrada si se opri langa picioarele lui Chris, insa nu-si inchise ochii de vanatoare.
Fantoma palpai si se cutremura. Mingea verde pluti un pic spre stanga, spre vanatorul de recompense, inainte de a se opri si de a se intoarce spre dreapta, indreptandu-se direct spre Chris.
-Chris...vocea lui Torch sunase ca o avertizare. Barbatula ctiona din instinct si intinse mana spre tanar, incercand sa-l traga din calea fantomei, insa Chris nu se clinti din loc. Din contra, se concentra pe modelul rudimentar in care fusesera combinate energiile psi ce creasera fantoma. Nu era munca unui profesionist. Fantoma era prea mica si prea instabila ca sa reziste atat de mult timp in atmosfera exterioara. Daca s-ar fi aflat in catacombe si asta ar fi fost opera unui profesionist, atunci ar fi avut ceva batai de cap, insa acolo, energia psi se disipa mult prea repede pentru a putea fi controlata si mentinuta la un nivel constant. Chris cauta modelul de frecventa. Il gasi aproape imediat. Modelul erau unu puternic, insa cel ce alesese sa manuiasca acesta mica fantoma nu stia cum sa lucreze cu diferitele frecvente ale undelor psi de la suprafata. Nu stiuse sa le combine in asa fel incat sa nu se anuleze reciproc. Nu dura mult sa-i gaseasca miezul.
Chris simti cum noua lui phedonita din ceas ii incalzeste incheitura mainii. Ofta. Nu avea timpul si nici energia necesara pentru a juca jocul asta.
Concentrandu-si atentia pe miez, anula freventa principala a fantomei. Acesta incetini, pulsand violent de cateva ori, inainte sa dispara intr-o sclipire verde.
Chris respira usurat.
Buzz chitai vesel catarandu-se inapoi la el pe umar, blana revenindu-i la fel de pufoasa ca mai devreme, ascunzand a doua pereche de ochi.
-Nu vezi asa ceva in fiecare zi. Torch se apropie de Chris si il privi ingrijorat. Esti in regula?
-Nu pentru mine trebuie sa-ti faci griji. Chris se apleca peste balustrada si incerca sa vada dincolo de ceata densa. Se incrunta cand auzi vocile si rasetele infundate.
-Zane, nu e amuzant deloc! Chemarea de fantome inafara Orasului Ruina e ilegala. Te-as putea da pe mana politie!
Rasetele incetara, fiind inlocuite de cateva injuraturi colorate.
-Haide, Chris. A fost doar o gluma.
Mda, frumoasa gluma, gandi tanarul, privindu-l cu coada ochiului pe musafirul sau, ce inca parea nelinistit. Avea si el o data companie seara si atunci aparea o fantoma...Jack se va amuza copios cand va auzi asta.
Chris se intoarse spre Torch si ii oferi un zambet micut.
-Scuze. Sunt doar niste copii. Se joaca... Apoi spre Zane: data viitoare ai grija unde naiba o trimiti. Daca imi arzi tapetul te pun sa-mi zugravesti toata casa!
Tinerii izbucnira din nou in ras, in timp ce vinovatul marmai ceva neinteligibil. Chris ofta.
-Poate ar fi mai bine sa mergem inauntru. Dupa cum vezi, vecinii mei sunt pusi pe glume in seara asta.
Torch se uita la cesul pe care il avea spanzurat de incheietura.
-Eu oricum trebuie sa plec. S-a facut tarziu.
Chris incerca sa ignore dezamagirea ce isi facu imediat simtita prezenta. In ciuda grijilor sale, conversatia cu Jace Torch nu fusese atat de rea.
-Pleci inainte sa-mi spui de ce ai venit? Nu cred ca ai facut-o pentru compania mea sau pentru vin, adauga dupa o scurta ezitare.
Barbatul ii zambi. Un zambet adevarat, ce ii lumina intreaga fata si ii facu trasaturile dure sa se relaxeze. Asa, parea mult mai abordabil si mai...provocator.
-Ai dreptate, nu pentru asta am venit...cu toate ca nu am de ce sa ma plang. Compania a fost placuta, iar vinul...tacu un moment. Bine, recunosc, vinul nu a fost atat de bun. Sunt sigur ca eu as putea sa aleg ceva mai deosebit.
-Serios? Nu stiam ca vanatorii de recompense sunt experti in vinuri.
-Nu poti sa le sti pe toate. Torch ridica din umeri. Deci, ce zici? Ma lasi sa aleg eu maine vinul?
Chris clipi, intelegand intr-un final la ce se refera barbatul. Vroia o...intalnire?
Tnarul ezita. Nu se intelegea prea bine cu conceptul de intalnire.
-O sa-ti spun si de ce te-am cautat, adauga Torch cand vazu ca nu raspunde. Te asigur ca afacerea va fi profitabila pentru amandoi.
Dezamagirea reveni. Deci nu erau o intalnire, ci o intalnire de afaceri. Chestia asta ar fi trebuit sa-l bucure si sa-l linisteasca, insa...
-De ce nu. Ce nu face omul pentru un pahar de vin decent?
-Perfect. Maine la 7. Vin sa te iau de aici...?
-Nu, de la birou. Chris intra inauntru si scoase o bucatica de hartie pe care mazgali repede o adresa. I-o inmana lui Torch. Voi fi aici pana tarziu. Maine e o zi destul de plina.
barbatul il aproba. Lua hartia si si-o indesa in buzunar.
-Perfect. Atunci discutam maine mai multe. Zicand acestea se intarse pe calcaie si porni spre iesire. Chris il urma si inchise usa dupa el, apoi se sprijini de ea.
Buzz se uita la el parca intrebandu-l ce are.
-Nu stiu de ce am impresia, prietene, ca ma bag in ceva mult prea mare pentru mine.
Buzz marai, aprobandu-l.

P.S. : iepurasii de praf nu sunt ai mei. Ii mai gasiti si in alte lecturi. Dar ii ador (in ipostaza asta) :D

rali2009 · 27-09-2012, 02:25 PM

Salutare Salutare. Missed me? :P Incepem cu inceputul: imi spui si mie de unde Dumnezeu poti sa scoti atatea lucruri noi (Phedonia, phedonita, puteri psi)? stiam ca te pricepi si totusi inca ma surprinzi. Povestea pare interesanta si complicata, inca ma chinui sa inteleg anumite lucruri, dar ma prind eu pana la urma. Mare lucru nu am ce comenta...astept next-ul. te pup si spor la treaba

MiraA · (Ultima modificare: 29-10-2012, 11:26 PM {2} de MiraA.)

Capitolul 4

Coborase in subteran.
Asta era ultimul lucru de care isi aduce aminte. Cat timp trecuse oare de atunci? De cand coborase scarile distruse pe alocuri pana cand se afundase in labirintul de sticla verde?
Cateva ore? O zi? Mai mult?
Nu-si mai aducea aminte, dar avea impresia ca era acolo de prea mult timp. Isi simtea muschii picioarelor anchilozati. Abia cand simti furnicaturile din piciorul stang isi dadu seama ca era cazut la pamant si ca piciorul stang fusese prins sub el. Se uita confuz in jur incercand sa-si dea seama unde se afla sau cum ajunsese acolo. Insa, nimic. Mintea lui era ca o foaie alba de hartie. Goala.
Isi cobori privire spre incheitura mainii drepte, incercand sa vada cadranul de phedonita a ceasului in intueric, nu pentru a-si da seama de cat timp era acolo. Stia ca ceasurile, chiar si cele ce phedonita acordata, nu functionau niciodata in subteran. Insa, phedonita din cadran l-ar fi putut ajuta. Era mult prea slabit ca sa-si dea seama unde se afla exact in cadrul labirintului. Simturile sale nu mai functionau asa cum ar fi trebuit. S-ar fi putut ridica si pleca de acolo, insa unde s-ar fi dus? Nu stia de unde venise, nici macar nu-si mai aducea aminte in ce parte ar fi trebuit sa se indrepte. Tot ce stia era ca trebuia sa iasa cat mai repede de acolo. Chiar si un om al ruinelor putea fi afectat daca ramanea prea mult in mediul acesta fara niciun fel de protectie.
Incercand sa vada ceva in intuneric, isi apropie mana drepta de fata si-si miji ochii. Insa, cadranul nu se lumina. Confuz, ii desena conturul cu degetele de la mana stanga, abia atunci dandu-si seama ce nu era in regula: cadranul se sparsese, probabil atunci cand cazuse.
I se puse un nod in gat.
-La dracu'!
Fara phedonita din ceas era ca si pierdut.
Stapanindu-si tremurul corpului, se prinse cu mainile de suprafata abraziva a peretelui de langa el si se ridica. Cu greu, dar o facu. Facu un pas inainte, apoi inca unul, tinandu-se inca cu mainile de perete. Nu avea curajul sa-si dea drumul. Nu era sigur ca picioarele l-ar fi sustinut.
Dupa cativa pasi, respiratul deveni o corvoada. Se lasa sa cada la pamant, isi ridica genunchii la piept si-si sprijinii capul pe ei.
Frica. Trecuse atat de mult timp de cand simtise ultima oara asa ceva. Insa, acum frica lui era atat de mare incat devenise aproape tangibila. Nu vroia sa moara asa. Nu acolo, in adancurile pamantului, unde nimeni si nimic nu-l va gasi. Daca ii era dat sa moara, prefera sa o faca la suprafata. Macar acolo l-ar fi putut gasi cineva. Ar avea parte de o mormantare decenta si de o piatra de mormant cu numele sau pe ea. Chiar daca nu avea pe nimeni care sa-si aduca aminte de el, care sa-i duca dorul, stia ca poate cineva va trece intr-un final pe langa piatra lui de mormant si se va intreba ce fel de om a fost oare acest Chris Henderson? Stia ca persoana isi va uita intrebarea imediat ce mormantul va ramane in urma ei, dar acea fractiune de secunda, acea curiozitate nevinovata a unui strain oarecare ii ajungea. Nimeni ca el nu putea sa ceara mai mult. Doar o fractiune de secunda si ar fi fost impacat cu sine.
Urletul inuman ce sparse tacerea din jur il facu sa-si ridice capul de pe genunchi. Rasunase atat de tare de-a lungul colidorului incat il dureau timpanele. Inima incepu sa-i bata mai tare. Respiratia ii deveni intretaiata. Se ridica in picioare.
-E cineva aici?
Vocea lui nu fusese decat o soapta. Trase aer in piept si incerca din nou.
-E cineva aici? urla cat il tinura plamanii, insa ecoul nu ii duse vocea mai departe.
Urletul se auzi din nou. Mai aproape. Mult prea aproape.
-E...cineva...?
-E...? rasuna vocea ce urlase mai devreme de undeva din spatelelui lui.
-Cine esti?
-E cineva...? se auzi din nou de data acesta din fata lui.
-Nu e amuzant! Isi ignora tremurul in voce. Nu vroia sa para slab, dar la dracu', ii era frica!
-E cineva aici? repeta vocea, insa acum se auzea din toate partile.
Chris se lipi cu spatele de perete si-si acoperi urechile cu palmele.
-Termina!
-Nu e nimeni aici. Doar tu si intunericul, ii sopti vocea la ureche, apoi ceva se avanta spre el si il dobori la pamant. Durerea ii exploda in toti porii. Cu o clipa inainte de a-si pierde cunostiinta, mintea i se limpezi indeajuns de mult incat sa-si aduca aminte. Expeditia, arheologul, capcana iluzorie. Inca era prins in capcana!
Intunericul se incolaci in jurul gantului sau, sufocandu-l. Urletul ii muri pe buze.

~oOo~

Chris tresari si se ridica in capul oaselor, aruncand patura cu care se acoperise cu o seara inainte pe jos. Incercand sa-si stapaneasca tremurul corpului si respiratia intretaiata, se uita dezorientat in jur. Buzz statea langa el si il privea cu ambele perechi de ochi. Daca nu ar fi fost un animal, Chris ar fi fost inclinat sa spuna ca parea ingrijorat. Iepurasul de praf marai, apoi se catara pe umarul sau si-si infipse labutele din fata in parul ce ii cadea dezordonat pe fata.
-Sunt bine, Buzz. Sunt bine. Chris ridica mana si il mangaie absent pe cap. Doar un cosmar. Nimic mai mult.
Buzz clipi de cateva ori, inainte de a-si inchide ochii de vanatoare. Se mai uita o data spre Chris, inclinandu-si capul intr-o parte ca si cand l-ar fi analizant, apoi sari de pe umarul sau si aluneca pe podea spre bucatarie.
Chris stia ce inseamna asta. Era vremea micului dejun.
Se ridica si el din pat, urmand iepurasul spre bucatarie. Deschise usa cuptorului cu microunde si scoase de acolo punga cu covrigei. O desfacu si ii oferi lui Buzz un pum intreg, inainte de a se indrepta spre frigider pentru a gasi ceva de mancare si pentru el. Cand isi dadu seamaca uitase cu o zi inainte sa-si faca cumparaturile, ofta si se intoarse din nou spre punga aproape plina. Buzz se opri din mancat si se ridica pe labutele din spate, crezand ca va mai primi inca o portie.
Chris surase.
-Scuze amince, dar in dimineata asta impartim micul dejun. Ii facu cu ochiul, inainte de a-si pune cativa covrigei pe o farfuriuta.
Buzz nu paru prea incantat insa isi vazu de propria lui mancare, intorcandu-i spatele lui chris
Chicotind, Chris lua farfuria dupa el in dormitor, gandindu-se ca pana isi va gasi ceva haine potrivite pentru ziua aia, va termina si de mancat. Nu vroia sa se gandeasca la cosmarul care il trezise. Nu avea niciun rost. Astazi urma sa fie o zi plina si, probabil o seara interesanta in compania lui Torch. Nu avea timp de cosmaruri.
Zicand-si asta, imediat dupa ce termina de mancat si cu hainele atarnandu-i pe o mana, intra in baie. Un dus rece il va inviora si-l va ajuta sa-si inceapa ziua. Trebuia sa creada asta. Trebuia!

Cateva ore mai tarziu inca incerca sa se convinga ca e bine. Insa, nu prea avea succes. Obosit, se lasa sa cada in scaunul de piele din spatele micutului sau birou. Isi inchise ochii si ofta. Spre deosebire de alte zile, nu muncise atat de mult, dar se simtea obosit. Vroia sa se lase pe spate in scaunul comod si sa-si ridice piciorele pe birou. Poate Jake avea dreptate, medita el intr-un final. Poate nu era tocmai imun la stres. Se intreba daca asta nu ar fi fost momentul ideal pentru a-si lua o mica vacanta.
Petrecu urmatoarele momente imaginandu-si plaje nesfarsite de nisip auriu scaldat in apele calzi ale oceanului, casutele de vacanta din statiunile de pe coasta de est si localurile de seara unde nimeni nu era niciodata singur. Dar, aproape imediat isi aduse aminte ca nu avea cu cine sa mearga in concediu, asa ca renunta imediat la idee.
Nu era amuzant sa mergi intr-o zona tropicala singur. Desigur, daca ar fi fost ca Jake, atunci nu ar fi trebuit sa-si faca griji, insa el nu era un Don Juan, cum spunea o veche poveste de pe Pamant. Nu avea nici sarmul, nici priceperea si nici rabdarea prietenului sau.
Chris ofta din nou si nerezistand tentatiei de a se intinde, isi propti intr-un final picioarele pe birou.
Nu arata rau. Era constient de asta. Si faptul ca era un om al ruinelor era un bonus. Multe femei l-au cautat de-a lungul anilor doar pentru acest mic detaliu. Legendele urbane conform carora oamenii ruinelor erau mai potenti decat alti barbati, ii transformasera pe toti ca el in adevarate tinte pentru domnisoarele care cautau aventuri de-o noapte. Cunostea destul de mult natura umana pentru a-si dea seama ca tentatia curiozitatii era uneori prea mare. Nu le purta pica. Ba din contra, ca adolescent se bucurase din plin de acest mic avantaj, insa acum...
Acum era cu totul si cu totul altceva.
In urma cu cativa ani nu ar fi ezitat nicio clipa sa arda phedonita in incercarea de a convoca o fantoma cu care sa impresioneze o domnisoara. Niciodata nu a incercat trucul cu un barbat, mai ales cu unul care nu avea acelasi pricepere ca el in manuirea undelor de energie psi. Barbatii nu erau impresionati de asa ceva. Ei, spre deosebire de domnisoarele mult prea doritoare, adesea se simteau amenintati de cineva ca el, cel putin in intimitatea dormitorului.
Chris stia ca era o porcarie, insa nu incercase niciodata sa explice pe indelete procesul cuiva. Nu avea niciun rost. Foarte putini ar fi reusit sa inteleaga cat de periculos era sa arzi phedonita si cat de vulnerabil ar ramane cel ce face asta. Nici el nu a inteles decat atunci cand a fost aproape prea tarziu si era sa plateasca cu viata. Si-a jurat sa se fereasca de situatiile care l-ar fi putut obliga sa-si arda phedonita.
Din instinct atinse cadranul ceasului pe care il purta la mana dreapta. Respira usuarat cand il simti incalzindu-se sub atingerea sa. In ultima vreme devenise un tic. De fiecare data cand se simte nelinistit, isi cauta ceasul, asigurandu-se ca inca mai avea phedonita. Dar, dupa mica sa aventura,se invatase minte. Acum purta cel putin trei phedonite acordate la el: una in ceas, medalionul lantului de la gat si una incrustata in catarama curelei de la pantaloni. Asa, in cazul unei situatii de urgenta, care l-ar obliga sa foloseasca prea multa energie psi si-si arda phedonita, ar avea inca doua de rezerva. Iar asta putea sa insemne diferenta dintre viata si moarte daca se afla in interiorul Orasului Ruina.

~oOo~

El alesese restaurantul cu ajutorul receptionerei de la hotel.
Fiind pentru prima oara acolo, nu cunostea atat de bine orasul Adiante, incat sa stie unde era cel mai potrivit loc pentru a iesi seara si a lua o cina placuta -chiar daca era in esenta o cina de afaceri- in compania unui om a ruinelor care obisnuise in trecut sa-si petreaca timpul in compania unor persoane stricte, cum sunt cadrele didactice din cadrul Universitatilor de Para-arheologie. Asa ca, atunci cand domnisoarei de la receptie i se facu mila de el si ii indicase un local dragut si linistit din inima Cartierului Vechi, cu o vedere spre Ruinele din parte de est a orasului, acceptase imediat ajutorul.
Parasindu-si hotelul si indreptandu-se spre masina ce era parcata undeva in josul strazii, se intreba inca o data de ce nu profitase de seara precedenta pentru a-si termina treaba. Ar fi putut sa-i spuna lui Handerson adevaratul motiv pentru care venise in Adiante. Poate l-ar fi ajutat. Poate nu. Acum nu mai avea de unde sa stie.
Insa, cand se trezi stand fata in fata cu el, mintea i se golise instantaneu si singurul lucru care ii iesise din gura sunase cam asa "eram prin zona." Era al naibii de sigur ca baiatul vazuse prin el, daca era sa ia in considerarea amuzamentul si iritarea pe care reusise sa le vada in privirea sa, inainte ca acestea sa fie acoperite de o politete calculata, poate chiar rece.
Jace intra in masina si o porni. Motorul Sliderului scoase un sunet ce se asemana fosrte mult cu maraitul lui Buzz de seara trecuta, gandi Toch amuzant, in timp ce-si facea drum prin circulatia lejera din acea parte a orasului.
Din fericire, biroul lui Chris Henderson nu era foarte departe. Imediat ce ajunse in dreptul cladirii, intra in parcarea micuta si ii lasa masina cat mai aproape de iesirea usor mascata de gardurile inalte de sarma. Ca preacautie. Avusese grija cand plecase de pe Phedonia 3, dar era mai mult ca sigur ca absenta lui fusese deja observata. Nu avea mult timp la dispozitie pentru a-si incheia afacerile de aici, inainte de a fi nevoit sa se intoarca inapoi. Vroia sa o faca in liniste, cat mai repede si fara riscuri inutile.
Intrand in cladire, lua primul lift si urca pana la etajul patru, unde, potrivit biletelului pe care il primise, era biroul lui Handerson.
Cand usile liftului se deschisera, inainta cu bagare de seama in holul ingust si prost iluminat pana ce ajunse in fata unei usi negre pe care era trecut numele pe care il cauta. Batu si astepta cateva momente rabdator, inainte de a mai bate o data.
Insa, cand nu primi niciun raspuns, incerca manerul. Usa nu era incuiata. Se deschise usor, fara sa faca niciun sunet.
Jace deschise usa larg si privi camera micuta si aproape goala -daca nu bagai in seama masuta si cele doua fotolii dintr-un colt, televizorul de pe peretele opus si cele cateva ghivece cu flori- ce era scaldata in semi-intuneric. Ducandu-si mana la brau si atingand pistolul pe care il tinea mereu acolo, Jace pasi cu grija inauntru.
Cerceta atent detaliile, insa neobservand nimic neobisnuit -inafara poate de usa neincuiata- se indrepta spre usa intrdeschisa de unde venea lumina. Ajungand in dreptul ei, o deschise la fel de incet ca si pe prima, asteptandu-se sa gaseasca orice, numai ceea ce vedea nu: Chris Handerson era lasat pe spate in scaunul ce parea sa-l inghita, cu picioarele putin departate si urcate pe birou. Claia de par saten ii acoperea jumatate din fata palida, ce parea mult mai obosita decat fusese cu o seara inainte.
Dar nu fata cu trasaturi fine sau genele lungi de o nuanta mai inchisa decat parul, ce se odihneau pe pometii inalti sau buzele frumos conturate ii atrasera atentia, ci mainile cu degete subtiri si palide pe care si le tinea nonsalant pe piept.
Jace zambi fara sa-si dea seama, insa buzele i se stransera intr-o linie subtire, ferma, imediat ce auzi sunetul distinct al unei descarcari de energie in partea lui dreapta. Din instinct isi stranse mana pe patul pistolului, pregatindu-se sa-l scoata din suportul de la brau, cand vocea usor amuzata a baiatului se facu auzita.
-Ti-as recomanda sa-ti lasi pistolul unde e. Gloantele nu sunt foarte eficiente impotriva fantomelor.
Jace inghiti in sec si-si intoarse privirea inapoi spre Handerson.
Chris isi deschise ochii si isi privi musafirul cu ferocitate. Avea lucruri mai bune de facut decat sa fie prada usoara pentru cineva ce nu avea bunul simt sa nu intre neinvitat in biroul sau. Insa, imediat ce ochii sai ii intalnira pe cei ciocolatii a lui Jace, fata ii devenise si mai alba.
-Torch? Ce naiba...?
Dintr-o clipire fantoma disparu, energia psi din camera disipandu-se aproape imediat.
Jace respira usurat.
-Daca asa iti intampini toti potentialii clienti, nu stiu cum de inca mai existi pe piata.
- N-ai nici cea mai vag idee, zise Chris, ridicandu-se din pozitia comoda si venind spre el. Jace ofta. Vroia sa-si termine afacerile repede si in liniste. Oare de ce avea impresia ca aceste doua cuvinte nu aveau ce cauta in aceeasi propozitie cu numele Chris Handerson?

MiraA · (Ultima modificare: 03-12-2012, 02:17 AM {2} de MiraA.)

Capitolul 5

Restaurantul era micut si intunecat. Imediat ce ajunsera acolo, un ospatar ii conduse la o masa retrasa din partea cea mai indepartata a localului, cu o vedere frumoasa spre o mica gradina interioara, luminata discret de lampadare ce ii aduceau lui Chris aminte de pozele pe care le vazuse in cartile de istorie. Atmosfera placuta si lipsita de tensiune pe care ambii barbati o simtisera atunci cadn se intalnisera in biroul lui Chris, ii facu sa-si lase garda jos si sa se linisteasca destul de mult pentru a-si putea savura cina.
Imediat ce ospatarul disparu, Chris isi deschise meniul si ofta. Asteptase cu nerabdare acesta seara, insa, dupa cate putea sa observe nimic nu mersese tocmai bine. Dupa fiasco-ul din biroul sau, nu l-ar fi mirat daca Torch s-ar fi hotarat sa-si ia afacerile si sa mearga in alta parte si nici daca ar fi contramandat invitatia lansata in seara precedenta.
Privi cu discretie peste meniu, insa isi feri privirea cand vazu ca Torch face acelasi lucru. Totusi, barbatul nu parea deconcentrat, ci din contra. Chris dadu din cap si lasa intr-un final meniul pe masa.
-Cred ca ar trebui sa-mi spui de ce m-ai invitat aici?
Torch paru surprins. Sprancenele i se ridicara intrebator si ochii i se marira pentru o fractiune de secunda, inainte ca surpriza sa fie inlocuita de un zambet atotcunoscator.
-Mi s-a spus ca e un local apreciat de cadrele didactice. Ma gandeam ca...
-Stii bine ca nu la asta ma refeream. Nu cred ca ai venit ieri la muzeu pentru a inspecta artefactele si nici ca aseara s-a intamplat sa fii prin zona cand ai ajuns la usa mea. Si nu cred ca asta e o intalnire obisnuita, deci, ar bine sa incepi cu inceputul si sa-mi spui ce vrei de la mine.
-Esti mai direct decat ma asteptam.
-Iar tu tragi de timp. De timpul meu, accentua Chris. Trebuie sa stii un lucru, Torch. Nu-mi place cand oamenii incearca sa se joace cu mine. Nu mai am rabdarea necesara pentru a-i lasa sa-si faca jocul.
-Nu ti-a trecut prin cap ca te-am invitat la cina pentru simplul fapt ca te gasesc interesant? Pana la urma e o intalnire si...
-Nu e genul acela de intalnire, Torch. Si e putin probabil sa ma gasesti...cum ai spus? Interesant? Chris lasa impresia ca ar fi scuipat cuvantul daca asa ceva ar fi fost din punct de vedere fizic posibil.
Ar mai fi adaugat ceva, insa ospatarul se intoarse pentru a le lua comanda. Chris isi ascunse frustrarea in spatele unui zambet politicos, care insa, se evapora imediat ce barbatul mai in varsta se intoarse cu spatele.
Torch comandase pentru amandoi, din fericire, gandi Chris. Habar nu avea ce continea meniul peste care se presupunea ca isi aruncase privirea. In sinea lui, ofta. Trecuse mult timp de cand fusese atat de neatent. Invatase ca nu e foarte indicat sa-si lase garda jos, mai ales in preajma persoanelor suspecte. Il masura din cap pana-n picioare pe Jace Torch. Inalt, ateltic, cu o gratie innascuta de felina si o incredere in sine ce i se citea clar pe fata, statea non-salant intr-un restaurant care evident nu era genul sau de local, dar unde totusi putea sa se integreze foarte usor, chiar mai usor decat el, iar el era intr-adevar obisnuit cu acel mediu cvasi-academic.
Da, Jace Torch era cu adevarat suspect.
Jace pastra tacerea pana cand Chris dadu semne ca si-a terminat inspectia. Cine s-ar fi gandit ca un om al ruinelor poate fi atat de sceptic?
-Ai dreptate, zise intr-un final. Nu e genul acela de intalnire, chiar daca te gasesc interesant. Adevarul este, ca am nevoie de ajutorul tau.
Vazand ca tanarul nu schiteaza niciun gest, simti nevoia sa se foiasca in scaun si sa-si plece privirea.
-De ce eu?
Vocea lui Chris fusese numai o soapta, insa Torch il auzi.
-Pentru ca esti singurul care poate, ii raspunse cu sinceritate. Situatia mea e speciala si are nevoie de o rezolvare rapida si discreta. Nu vreau ca nimic din ce vorbim aici sa ajunga la presa.
-Atunci nu cred ca ai venit unde trebuia. Nu stiu daca ai observat sau nu, dar presa se tine scai de mine. Nu e nebisnuit sa-mi vezi numele pe primele pagini ale ziarelor zilele astea, ii raspunse Chris resemnat.
-Tocmai de aceea te vreau pe tine.
Chris tresari cand auzi hotararea din vocea lui Torch. Il privi pe Torch drept in ochi pentruun moment, inainte de a-si intoarce capul spre gradina. O briza usoara ii mangaie fata, facandu-i pielea sa se infioare. Sau, poate fusesera cuvintele lui Torch? Era constient ca barbatul nu il vroia pe el, ci doar talentul si experienta sa, insa felul in care o spusese...modul in care vocea lui devenise mai grava si ochii ii stralucira de emotii tinute atent sub control...il deconcentrara. Oare de cate ori nu si-a imaginat scene similare, cand cineva i-ar fi spus cu atata ardoare ca are nevoie de el? Ca il vrea?
Pufni. El cauta un alt fel de nevoie...una care sa-l faca sa se simta din nou viu...din nou fericit.
Nevoia lui Jace...era diferita. Barbatul din fata sa avea nevoie de Chris Handerson, inflam om ar ruinelor, nu de Chris...O singura persoana l-a vrut pe Chris pentru mai mult de noapte, dar pana si ea a disparut, atunci cand si-a dat seama ca Chris e "defect".
"Defect"...
Se intreba cat i-ar trebui lui Torch ca sa-si dea seama de acelai lucru?
-Chris...?
Vocea usor ingrijorata il trezi din reverire.
-Scuze, ziceai...?
-Esti bine? Pareai a fi foarte departe.
-Urma sa-mi zici cu ce te pot ajuta, schimba Chris subiectul nu cu foarte mult tact.
-Ce sti despre Phedonia 3?
-Nu foarte multe, recunoscu Chris. E singura planeta din Sistemul Phedonia care e aproape in totalitate acoperita de ape. Nu are decat trei orase-state la suprafata ei si in jur de 25 sub ape, toate fiind construite avand la baza ruinele vechilor civilizatii extraterestre. Planeta e cunoscuta in tot sistemul pentru minereul de phedonita alba, ce nu poate fi exploatat decat acolo. Foarte rar si contine de 100 de ori mai multa energie decat phedonita obisnuita. De asemenea, am auzit ca Phedonia 3 e singurul loc unde acea phedonita poate fi prelucrata. Destul de convenabil, nu? Jumatate din economia Sistemului este controlata de acea planeta.
Jace zambi.
-Sti destul de multe, pentru cineva care nu e foarte interesat de ce se intampla inafara acestui oras.
Chris ridica din umeri.
-Imi place sa fiu informat. Nu e nicio crima in asta.
-Nu, nu e. Zambetul lui Torch disparu, fata redevenindu-i serioasa. Parea ca se gandeste la cat de multe ar trebui sa spuna. Isi plimba privirea alene prin local, asigurandu-se pentru a suta oara ca nimeni nu e interesat de discutia lor, apoi reincepu sa vorbeasca: Ma bucur ca intelegi cat de importanta e phedonita alba pentru bunastarea intregului sistem. Adevarul este ca despre ea vroiam sa-ti vorbesc.
Chris nu reusi sa-si ascunda surpriza, dar nici nu era foarte sigur ca isi dorea sa o faca.
-Nu inteleg. De ce ai avea nevoie de un om al ruinelor de pe Phedonia 1 daca problema ta se leaga de phedonita alba? Tot ce stiu eu...ce pot sa fac si sa controlez tine doar ce tipul de minereu si de unde psi ce se gasesc aici. Phedonita alba e...Chris isi cauta cuvintele cu atentie...e mult prea puternica...
-La fel esti si tu, il intrerupse Torch. Am facut cateva cercetari iainte sa vin aici. Ai cel mai mare potential. Stiu de incidentul din urma cu sase luni.
Chris intepeni. Deschise gura pentru a spune ceva, apoi o inchise la loc. Observandu-i reactia, Torch ii oferi un mic zambet impaciuitor.
-Imi pare rau. Probabil nu-ti place sa ti se aduca aminte, dar adevarul este ca nu multi si-ar fi revenit dupa o astfel de trauma.
-Nu inteleg ce vrei de la mine.
Torch tacu pentru un moment si isi aduna gandurile.
-Acum o saptamana s-au furat trei cadrii* de phedonita alba de la locul de exploatare. Pana cand sindicat a reusit sa le ia urma, a fost deja prea tarziu. Phedonita a disparut, la fel si cei ce au furat-o. Pistele au cazut pe rand, inafara de una. Cea care m-a adus aici, pe Phedonia 1 si in Adiante.
-Ce vrei...?
-Phedonita alba se afla undeva in Orasul Ruina iar eu am nevoie de ajutorul tau pentru a o gasi!
Chris se incrunta.
-Ai nevoie de ajutorul meu pentru a gasi patru cadrii de phedonita alba, repeta nesigur, cazand apoi pentru cateva momente pe ganduri.
-Da, Torch ii urmari fata. Ai fost pierdut in Subteran pentru o saptamana si ai supravietuit. Ba mai mult, ai gasit Colidorul Verde. In momentul de fata esti cea mai buna sansa a mea de a gasi phedonita aia, inainte ca tot Sindicatul sa se implice in chestia asta si sa se transforme intr-o chestiune politica.
-Te-ai gandit macar o data ca poate ma supraestimezi, il intreba Chris perplex. Colidoarele din Subteran se intind pe sute de kilometrii patrati. Unii specialisti sunt de parere ca intregul subteran al planetei este impanzit cu astfel de tunele si doar in jur de 5% sunt cartografiate si curatate de fantome si capcane. Nu poti sa te avanti pur si simplu acolo si sa incepi sa cauti in nestire. Un sigur pas gresit te poate omori...
Torch isi ridica mana, intrerupandu-l.
-Stiu asta.
-Nu cred ca stii daca esti in stare sa vii aici si sa-mi ceri asa ceva. In plus, daca Sindiatul e implicat...
-Sindicatul nu va fi o problema, atata timp cat ne miscam repede, il asigura Torch pe un ton hotarat. Totusi asta nu il linisti pe Chris.
-Cum poti sa fii atat de sigur? Sindicatul e imprevizibil! La naiba, e aproape o mafie legalizata care...
-Pentru ca eu il conduc.
Chris tacu si inghiti in sec. Era mai mult ca sigur ca auzise prost. Jace Torch nu putea sa...
-Trebuie sa recunosc, reactia ta e mai buna decat ma asteptam...
Jace incerca sa zambeasca, dar simtind tensiunea din aer renunta la idee si il privi serios pe barbatul din fata sa.
-Uite, stiu ca idea de a lucra pentru Sindicat ii nelinisteste pe multi, dar lucrurile s-au schimbat. Sindicatele nu mai sunt ceea ce erau in urma cu cincizeci de ani. Acum sunt organizate in mare parte ca niste Corporatii.
-Sunt niste ghilde guvernate dupa legi feudale, compuse in mare parte de vanatori de recompense, ce se afla adesea desupra legii si a caror influenta creste treptat si se extinde in toate sectoarele Federatiei, il contrazise Chris.
-Nu neg ca asta se intampla in trecut, dar acum...
-Adiante impreuna cu celelalte patru orase din Alianta aproape au fost distruse in urma cu douzeci de ani din cauza politicilor Sindicatului de pe Phedonia 1. Am fost in pragul unei revolutii, pentru numele lui Dumnezeu! Ai idee cate vieti din orasul asta au fost distruse din cauza lacomiei unor oameni, care ar fi trebuit sa ne apare? Torch pastra tacere. Vanatorii de recompense ar fi trebuit sa ne apare, dar s-au unit in Sindicate si au incercat sa preia puterea. Ce te face sa crezi ca as vrea sa te ajut?
Torch ii privi fata cu atentie. Vazu tensiunea din umeri, tremurul usor al mainilor pe care incerca in van sa-l mascheze si ochii ce parea incetosati. Stia ca are dreptate. Sindicatele nu era tot timpul cea mai buna varianta. Cel de pe Phedonia 1 era cel mai bun exemplu. Incercare Sindicatului de a prelua puterea politica aproape distrusese o intreaga planeta. Din fericire, fortele de ordine a celorlalte Sindicate din Federatie reusisera sa impiedice dezastrul si o hotarare unanima a fost luata: Sindicatul Phedoniei 1 urma sa fie destramat, iar tradatorii condamnati la inchisoare pe viata.
Din pacate insa, unele cicatrice nu dispareau niciodata.
-Sindicatul Phedoniei 3 nu e asa. Niciunul dintre Sindicatele existente nu mai e asa. Dupa acel fiasco, s-a horat ca modernizarea este cea mai buna solutie. Totul a fost reorganizat. Nu te minteam cand ti-am zis ca Sindicatele de azi nu sunt altceva decat Corporatii.
Auzindu-i vocea calma, sigura pe sine, il facu pe Chris sa se linisteasca. Trase adanc aer in piept si bau putina apa din paharul pe care ospatarul i-l puse la dispozitie mai devreme.
-Daca asta e o treaba a Sindicatului, ar trebui sa-l lasi pe el sa o rezolve, ii raspunse cat de calm putu.
-Imi e teama ca nu pot face asta. Daca Consiliu Sindicatului va fi anuntat, va iesi un scandal. Avem parte de prea multa publicitate negativa. Iti imaginezi cum va reactiona lumea cand se va afla ca echipe intregi de vanatori de recompense sunt trimise pe Phedonia 1 pentru a cauta in Subteran Phedonita alba? A trecut prea putin timp ca ranile vechi sa fie uitate. S-ar putea isca o panica generala si in timpul asta cei ce au luat phedonita ar putea disparea de tot.
Chris nu putea sa-l contrazica. Sti ca are dreptate, insa asta nu-l facea sa se simta mai bine.
-Te intreb din nou: de ce eu? Sunt multi altii care...
-Esti cel mai bun. In plus, ai constiintele de care eu am nevoie si poti patrunde in medii in care eu nu am acces.
Chris il privi suspicios.
-Giggy...il aminti Torch. Era un gainar cu un cazier destul de impresionant, dar il considerai prietenul tau. Banuiesc ca nu e singura ta cunostiinta ce isi desfasoara activitatea la marginea legalitatii. Apoi, inca mai ai contactele tale din cadrul Universitatii...Trebuie sa recunosti, Handerson, esti destul de valoros. Si sunt sigur ca nu sunt singurul ce crede asta...
Chris digera informatia inainte de vorbi.
-Pe scurt, crezi ca as putea sa fiu contactat de cei care au luat phedonita sau poate as auzi ceva ce are legatura cu ei. Nu e un plan foarte rau. Daca au ascuns phedonita in Subteran, au avut nevoie de un om al ruinelor cu ceva experienta la bord. Nu ar fi putut sa o lase la suprafata pentru ca ar fi fost imediat detectata, deci singura intrebare este unde in Orasul Ruina ar fi putut sa o ascunda?
-Nu stiu, recunoscu Torch incet. Tot ce stiu este ca trebuie sa o recuperez si ca nu pot sa o fac singur. Nu ma intereseaza cat de mare e onorariul pe care il vrei. Voi plati. Vreau doar sa vad afacerea asta incheiata.
-Trebuia sa-mi imaginez, zise Chris intr-un tarziu, captandu-i atentia lui Torch. Sunt invitat la cina pentru prima oara in ultimile sase luni si partenerul meu e un sef de Sindicat ce imi propune sa ma imbarc intr-o aventura si sa-l ajut sa-i prinda pe baietii rai. Si Jack spune ca viata mea e plictisitoare...
Torch se incrunta.
-Sa iau asta ca pe un raspuns afirmativ? Cand Chris il aproba printr-o miscare usoara a capului, nu putu sa nu zambeasca. Intreaga tensiunea ii parasi corpul, lasandu-l sa se relaxeze. Ridica mana si ii facu semn ospatarului sa se apropie.
-Cred ca avem nevoie de inca o sticla de vin, ii spuse acestuia fara sa se uite la el.

P.S. Sa inteleg ca nu va place? Sau ca asteptati "actiunea"?

caramele cu pedale · 07-12-2012, 11:39 PM

Doaaaamnee cum sa nu ne placa? Il ador:X E genial . Imi place atat de mult de Torch... numele in sine e puternic ,caracterul lui nu mai zic. Chris e inteligent si amuzant si tare de inima, avand in vedere ca are curajul sa-l infrunte pe Torch . Cel mai mult imi plac momentele in care Chris este intimidat de el. Nu sunt ele prea dese, dar sper ca o sa mai apara pe viitor. Atunci cand Torch ii spune lui Chris ca este interesant... o spune ca si cum nu ar fi interesat numai de profesionalismul lui...cel putin asa ai descris, cel putin asa sper:D. Imi place mult cum le conturezi caracterul, cum le descrii sentimentele , cum ne tii in suspans prin relatarea doar a unor detalii si sa nu mai zic de dialog...sarcastic si direct , asa cum imi place mie=)). Ce sa mai zic? Imi cer scuze ca nu am mai comentat, nu prea am avut timp, dar citesc si apreciez ceea ce postezi. Sunt foarte curioasa ce se va intampla in continuare, deci nu intarzia prea tare cu next-ul (nu ca ai face asta). Spor la scris! :*

MiraA · 19-12-2012, 03:48 AM

Capitolul 6

Scrumiera era atat de plina incat dadea pe dinafara, mucurile si scrumul de tigara imprastiindu/se pe suprafata zgariata a biroului. Oftand, Nina Alvarez isi ridica ceasca de cafea la gura si sorbi cu grija din lichidul negricios. Se stramba aproape imediat si aseza cana inapoi. Aveau nevoie de un nou aparat de facut cafea. Nu credea ca mai suporta mult posirca pe care era nevoita sa o bea de fiecare data cand lucra peste program.
Lua dosarul pe care il aruncase mai devreme langa celelalte ce ii decorau masa de lucru si il deschise. Studie pentru cateva momente poza gainarului, gandindu-se la intorsatura neobisnuita pe care o luase cazul aparent simplu ce ii fusese dat cu o zi in urma.
Nu era deloc obisnuit ca un sobolan de ruina sa moara in circumstante suspecte. Din punctul ei de vedere, era unul dintre riscurile meseriei. Totusi, cei mai multi mureau undeva in interiorul Orasului Ruina, iar trupurile lor nu erau tot timpul gasite. Dumnezeu stie ca nu erau multi cei care ar fi fost dispusi sa se aventureze in labirinturile subterane pentru a gasi un cadavru. Erau destul de putini si cei care porneau intr-o astfel de aventura pentru cineva care se presupunea ca este inca viu, dar pierdut.
Asta o facu sa se gandeasca la cealalta persoana pe care o intervievase. Christian Handerson, omul care aproape isi pierduse viata in incercarea de a salva un strain si, de asemenea, descoperitorul Colidorului Verde. Tanar, frumos, cu succes, dar fara aroganta care ar trebui sa acompanieze aceste calitati. Paruse cu adevarat afectat cand vorbise cu el. Instinctul ii spunea ca nu are nicio legatura cu ceea ce a patit Gilbert sau Giggy, asa cum era cunoscut de cei mai multi, inclusiv de ea, insa nu putea sa elimine de pe lista suspectilor. Nu inca, cel putin.
Si, nu in ultimul rand, cireasa de pe tort, Jace Torch, unul dintre cei mai puternici oameni de pe Phedonia 3, care s-a intamplat, din greseala, sa fie la locul nepotrivit, in momentul nepotrivit. Vorbise cu el, insa nu credea pentru nicio secunda ca se afla la muzeul acela pentru a cumpara o serie de artefacte. Cineva cu statutul sau ar putea foarte bine sa trimita pe altcineva sa o faca. Nu era nevoit sa se deplaseze de pe o planeta pe alta pentru a-si "face cumparaturile".
Nina Alvarez se incrunta. Inchise dosarul si il tranti pe birou, apoi se intoarse cu scaunul si-si indrepta privirea pe fereastra intredeschisa, chiar daca abia putea sa vada lumina felinarelor ce margineau strada.
-Ceata stupida, mormai pentru sine. Inchise ochii si incepu sa-si maseze tamplele cu varful degetelor, incercand sa alunge migrena ce incepea sa-si faca simtita prezenta.
-Detectiv Alvarez...?
Auzi vocea insa nu se intoarse. Nu avea chef sa vorbeasca cu nimeni.
-Nina?
Vazand ca insista, isi deschise intr-un final ochii si ii arunca barbatului o privire ucigatoare peste umeri. Acesta ii zambi, deloc afectat de tratamentu mai putin primitor.
-Hmm?
-Nu ai de gand sa mergi acasa? E aproape 11. vrei sa tii companie schimbului de noapte?
-Mai stau putin, Ian. Trebuie sa-mi termin raportul.
Barbatul ridica din umeri.
-Okay. Eu plec. Ne vedem dimineata.
Nina nu ii oferi niciun raspuns, continuand sa-l priveasca cu coada ochiului pana cand usile liftului se inchisera in urma lui. Cand se trezi din nou singura, isi reintoarse atentia asupra strazii pustii, care, insa nu se mai vedea deloc.
-Un sobolan al ruinelor, Chris Handerson si Jace Torch...oare ce-i scapa?

~oOo~

Restul cinei il petrecura intr-o liniste politicoasa, pe alocuri asezonata cu un iz de tensiune psi abia palpabila, insa daca cei doi barbati au simtit-o, niciun nu a spus nimic. Din cand in cand, intre pauzele dintre imbucaturile luate din mancarea gustoasa, au schimbat cuvinte putine si, in mare parte, fara rost, in incercarea de a incepe ceva ce ar fi trebuit sa semene cu o conversatie, dar imediat au constientizat ca mintea le era in alta parte, asa ca au lasat-o balta.
Cand linistea deveni, intr-un final, prea apasatoare, Torch isi ridica privirea din farfurie si il inspecta fara ocolisuri pe barbatul din fata sa, gandindu-se poate pentru a suta oara ca Chris Handerson nu era in niciun caz ceea ce s-a asteptat el sa fie. Ceea ce nu-si dadea inca seama era daca acest lucru il deranja sau nu.
Stia din proprie experienta ca era mult mai usor sa manipulezi pe cineva care ravnea la putere, la bani sau la recunoastere. O astfel de persoana putea fi momita, pacalita, chiar tradata, daca situatia o cerea, insa cineva ca Chris...
Torch ofta. Se mandrea cu calitatea lui de a citit oamenii ca pe niste carti deschise, de a privii prin ei, in ei si de a le intelege cele mai ascunse dorinte, de a le descoperi si analiza secretele tainuite cu atata grija, care se ascundea de obicei in spatele unor zambete inocente si ale unor priviri calde. Dar Chris era diferit. Singurul lucru pe care il putea simti atunci cand era in proximitatea lui era puterea psi pe care parca o degaja prin fiecare por al corpului. Tremurul usor al energiei ce i pulsa pe piele de fiecare data cand facea o miscare ii trezise instinctul de autoconservare, facandu-i muschii sa se incoarde si inima sa-i bata mai tare in piept.
Chris Handerson, in ciuda infatisarii de adolescent cu un corp desirat si membre lungi, uscative ascunse in totalitate de haine mult prea largi pentru cineva de statura lui emana o aura de putere si un auto-control care ar fi putut rivaliza cu cele ale celor mai buni oameni ai lui, iar ei se antrenau ani de zile pentru a ajunge la asemenea performante.
Si totusi, in ciuda tututor acestor lucruri, nu credea ca cel din fata lui este altceva decat ceea ce lasa sa se vada. In mod cert avea secrete, dar, pana la urma, toata lumea avea secrete. Unii mai multi decat altii, recunoscu Torch, dar, in ciuda acelor secrete, unii chiar aveau curajul sa-si arate adevarata fata, chiar si atunci cand se aflau fata in fata cu un Sef de Sindicat. Asta il facu sa zambeasca.
-Nu stii ca nu e frumos sa te holbezi la cineva cand mananca?
Vocea usor amuzata il trezi din reverire. Tresarind,Torch isi incrucisa privirea cu cea a lui Chris si, pentru o clipa, uita sa respire. Dar, exact in acelasi moment avu si revelatia pe care o astepta inca din seara precedenta.
Nu puterea pe care o emana Chris il atragea. Stia ce e aia putere, fie ca era vorba de puterea pe care i-o oferea pozitia sa in Sindicat sau de cea psi. Il atragea tensiunea ce exista intre ei, acea scanteie pe care o obserase atunci cand il vazuse pentru prima oara. Un tremur subtil ii zgudui trupul cand isi aduse aminte de acel prim moment care i-a cimentat decizia de a-i cere ajutorul lui Chris Handerson in rezolvarea problemei sale.
Imediat ce ajunsese pe Phedonia 1 luase legatura cu contactele sale din Adiante, in incercarea de a-l gasi pe renumitul descoperitor al Colidorului Verde. Desigur, ar fi putut sa mearga la biroul sau si sa-l astepte, dar din informatiile pe care le culesese inainte a ajunge acolo, intelesese ca tinta sa era la fel de atasat de spatiile inchise precum era si el, deci i se paruse lipsit de sens sa piarda ore bune in asteptarea unui om, care, mai mult ca sigur, nici nu urma sa-si foloseasca biroul. Cand aflase care e adresa muzeului, unde se presupunea ca Chris isi desfasoara activitatea in acea dimineata, nu mai zabovi nici macar o clipa si pleca in cautarea lui, ferm convins ca o suma potrivit de mare o sa-l atraga pe notoriul om, chiar daca nu avea sa fie adusa in discutie si recunoasterea meritelor sale. Insa, nimic nu mersese asa cum se asteptase el.
Insa, nu vagauna prafuita ce trecea drept muzeu sau gasirea unui cadavru intr-o camera mortuara extraterestra il debusola, ci modul in care reactionase atunci cand il vazu pe el, stand in camera semi-intunecata, cu hainele prafuite, privind intens vaza extraterestra pe care o tinea cu abele maini. Imediat ce isi intoarse capul si il privii, Torch simti murmurul energiei psi soptindu-i parca in ureche vorbe vechi de cand e lumea, dar ale carui sens el inca nu il intelegea. Isi aminti cum si atunci, la fel ca acum, uita sa mai respire, singurul lucru de care mai era constinet fiind acea privire intensa ce parea sa-i arda pielea si sa-si faca sa-si umezeasca buzele. Ramase pe loc, in ciuda imboldului de a se apropia de acel strain, de a-l tranti de primul perete disponibil si de a-i prinde gura captiva, de a-i saruta buzele usor intredeschise si de a-i atenua cutele de enervare si ingrijorare ce i se imprimasera pe frunte imediat ce il observase. Avusese nevoie de tot auto-controlul sau pentru a nu se da de gol, pentru a face fata acelei chemari primitive, aproape barbare de a domina.
Nu era strain dorintei, insa niciodata simturile sale, atat cele normale, cat si cele paranormale nu au fost in acea sincronicitatea melodioasa ce ii promitea atat de multe. Niciodata nu fusese atras de cineva in felul acesta. Era ca si cum, atunci cand il vazuse, propriile sale puteri psi s-au activat si au creat o legatura cu omul ce statea acum in fata lui. Iar acest lucru era imposibil. Sau ar fi trebuit sa fie imposibil, acolo, pe Phedonia 1. Energiile psi de pe acea planeta erau mult prea diferte fata de cele de pe planeta sa. Nu le putea controla sau manipula. Oricat de mult ar fi incercat, nu ar fi reusit niciodata sa controleze energiile ce formau fantomele din Orasul Ruina.
Insa, indiferent cum privea problema, un lucru ramanea neschimbat. Il dorea pe Chris Handerson. Il dorise din prima clipa in care pusese ochii pe el, iar dorinta aceea nu se diminuase in ultimele 24 de ore, ci din contra...Devenea palpabila, aproape dureroasa.
-Ar trebui sa plecam.
Din nou vocea acea usor ragusita il scoase din starea de visare. Clipi de cateva ori si trase adanc aer in piept, impunandu-si sa se stapaneasca. Ultimul lucru de care avea nevoie, era sa se faca de ras. Dorinta si nevoile sale puteau sa mai astepte. Aveau patru cadrii de phedonita alba de gasit si un nenorocit de mister de rezolvat.
Ii facu semn ospatarului care ii servise mai devreme si ii ceru nota, pe care insista sa o plateasca el.
Atat el cat si Chris se ridicara in acelasi timp de la masa. Chris i-o lua inainte si se strecura cu dibacie printre celelalte mese care se umplusera, intre timp. Torch il urma fara sa zica niciun cuvant, asteptand cu nerabdare sa ajunga afara si sa ia o gura serioasa de aer, insa imediat ce se gasira la o distanta relativ sigura de restaurant Chris se opri din mers si se intoarse spre el. Privirile li se incrucisara.
Torch dori sa spuna ceva, insa cuvintele ii murira in gat atunci cand simti maini calde atingandu-i torsul si impingandu-l in peretele ascuns in umbre. Buze dulci ii acaparara gura, cersindu-i la randul lor atingerea. Ezita doar un moment, inainte ca trupul sa preia controlul, iar mintea sa se scufunde intr-o ceata binecuvantata de placere. Bratele sale puternice il lipisera pe Chris de pieptul sau. Ii simti tensiunea din muschi risipindu-se, lasand trupul micut sa se muleze perfect dupa al lui. Chris se agata de umerii sai si-si inclina putin capul spre drepta, schimband unghiul si obligandu-l pe Torch sa-si intredeschida buzele si sa-i ofere acces. Isi lasa limba sa violeze intimitatea acelui loc cald, atat de imbietor si care ii promitea atat de multe. Torch il intimpina la jumatatea drumului, asteptandu-l, imbiandu-l de a cere mai mult, de a lua mai mult, de a se contopi cu el chiar si pentru o singura clipa. Iar Chris nu ava de gand sa refuze o asemenea invitatie. Nu ar fi putut nici daca ar fi vrut. Ar fi reusit sa faca fata tensiunii sexuale ce plutise intre ei in restaurant, insa cine ar fi putut sa ignore privirile pe care i le oferise Torch cand credea ca nu e atent?
Dumnezeule, daca nu ar fi avut auto-controlul pe care il avea, s-ar fi aplecat peste masa si ar fi inceput sa-l sarute acolo, de fata cu toata lumea. Insa stia ca nu e indicat. Torch vroia discretie. Sa profiti de un barbat ca el intr-un restaurant aglomerat nu era tocmai discretie.
Chris suspina atunci cand simti mana lui Torch strecurandu-se pe sub camasa si atingandu-i pielea. Intr-un gest de capitulare muta, isi inchise ochii si rupse sarutul, umplandu-si plamenii cu aerul rece al noptii si, inevitabil, cu mirosul intoxifiant a barbatului in a carei imbratisare se afla. Muscandu-si buza de jos, isi lasa capul sa se odihneasca absent pe umarul lui Torch.
Zambi cand ii simti bataile repezi ale inimii si puterea psi ce pulsa in jurul lor. Cu o oarecare surprindere, isi dadu seama ca nu era a lui. Atunci isi deschise ochii si ii ridica spre barbatul ce parea a se lupta pentru a-si recapata autocontrolul.
-Torch...?
Acesta isi deschise ochii pe care nici nu stia ca ii tinuse inchise, lasandu-l pe Chris sa citeasca dorinta din ei si ii oferi un zambet resemnat.
-Cred ca acum poti sa-mi spui Jace.

Subiecte de discuție similare...
Subiect:		Autor	Răspunsuri:	Vizite:	Ultimul răspuns
	Orasul Anormal	Ke$ha	5	4.013	30-10-2010, 10:40 AM Ultimul răspuns: Aly
	Sin City - Orasul pacatelor [+16]	Arya	12	8.646	23-11-2008, 06:38 PM Ultimul răspuns: diabolique_alien

Animezup social

Navigație

Meniu Extra

Despre noi: