26-06-2012, 11:30 AM
Heei. Tot eu sunt, doar ca am avut cateva probleme cu celalalt cont si voi posta de pe acesta.
Enjoy :o3.
Capitolul 1
" You`ve got a new message" .
Telefonul meu ma trezi. Cine nu avea ce face in mijlocul noptii? Am pus mana pe telefonul care se afla pe noptiera si am verificat ora. Era opt. Opt! Intr-o ora trebuia sa ajung la liceu. La prima mea zi de liceu. Trebuia sa ma grabesc.
Inainte de toate am citit mesajul : " Neata, somnoroaso! Parca te trezeai la sase juma` si ma sunai si pe mine sa ma trezesc. xD Hai ca am vesti bune. Grabeste-te. Ne vedem la tine in fata in juma` de ora ;*. "
Offf, Mel asta. I-am raspuns la mesaj cu un simplu "Ok" si am pornit spre baie. Mi-am facut toaleta si m-am indreptat spre dulap. Era prima zi de liceu, trebuia sa arat bine. Sau nu? La urma urmei, cui sa ii fac impresie buna? Jumatate din cei cu care picasem in clasa imi erau cunoscuti din generala, si deja ma stiau drept " Nicole cea fraiera " , " tocilara " si altele. Stiam ca asta cred despre mine, chiar daca nu mi-o spuneau in fata, dar putin imi pasa. Am luat o pereche de pantaloni scurti, afara era inca foarte cald desi toamna incepuse de doua saptamani, si un maieu cu urmatoarele inscriptionate : " I`m totally nice, so shut up !" . Adoram maieul acesta. Era printre preferatele mele. Am incaltat tenesii mei negrii Converse, si am coborat in graba scarile. Melanie nu era nicaieri. Amandoua aveam obiceiul sa ne miscam mai greu. Am privit telefonul. Era opt jumate. Haide, Mel! Uf, eram sigura ca vom intarzia inca din prima noastra zi. Genial.
Melanie ajunse in zece minute.
- Inainte sa imi spui ca am intarziat din nou, ca nu sunt punctuala deloc si ca mai bine plecai ca sa nu intarzii in prima ta zi de liceu, stai sa iti arat de ce am intarziat. Aceasta imi intinse un frappucino de la Starbucks.
- Te-am iertat, am zis ranjind.
- Eram sigura, am ocolit o groaza pentru a fi sigura ca nu o sa adormim in prima zi de liceu. Hai sa mergem, propuse ea cu zambetul pe buze.
Vantul adia usor, iar parul meu castaniu se lasa purtat usor. Melanie il avea prins intr-o coada de cal, ridicata sus, si arata la fel de bine ca de fiecare data. Buzele ei pline erau acoperite cu un strat subtire de gloss lucios. Purta, de asemenea, pantaloni scurti, albastrii, si un tricou personalizat, oferit de mine de ziua ei pe care era o poza cu noi doua, la banchetul dintr-a opta. Mai jos erau scrise " If you don`t like us, shut up." . Tricoul era mov.
- Si care era vestea asa importanta? ii zic pe drum.
- A, pai, stii ca sunt si colegi noi, nu? intreba ea, cu un zambet pe care si-l abtinea cu greu.
- Da, normal, am raspuns fara sa am vreo idee unde vroia sa ajunga.
- Am vazut cativa din ei. Multe fitoase. Vreo trei baieti.
- Aha, si?
- Pai, era un tip...Niall si nu mai stiu cum. L-am vazut pe liste, si apoi am auzit cum o profa i-a zis ca e in clasa cu noi si i-a pronuntat numele.
- Deci sa inteleg ca e un bunoc? am zis razand.
- Da, zise aceasta incercand sa nu rada prea rau. Adora cuvantul "bunoc". I se parea plin de haz, si faptul ca radea pana la lacrimi, ma facea sa rad pana nu mai puteam respira. Astea eram noi. Doua ciudate.
**
Restul drumul l-am parcurs in liniste, sorbind usor din frappucino-urile noastre. Am ajuns in fata liceului, iar Melanie privi cu neintredere in oglinda unei masini.
- Arati bine, oricum toata lumea te adora, nu ai de ce sa iti faci griji. Pun pariu ca si bunocul te va remarca imediat, am zis zambind cald. Si nu ii ziceam asta doar pentru ca eram prietene, eram sincera.
- Mersi, baby. Esti cea mai tare, si tu arati bine, ca mereu.
- Haha. Nu stii sa minti, dar mersi, am zis razand usor.
- Deci, intram?
- Du-te, te asteapta.
- Nu, nu plec. Poate sa ma astepte si One Direction, nu ma misc fara tine.
- Nu exagera, ai manca pamantul daca ai stii ca te asteapta, am zis cu un zambet larg.
- Exact, dar tu trebuie sa intelegi esenta. Priveste dincolo de cuvinte..bla bla. Stii tu. Deci?
- Pe bune, du-te. I-am adresat un zambet. O sa intru in clasa cand se suna.
- Sigur?
- Normal, nu sunt mereu hotarata?
- Cum zici tu, baby. Ne vedem in clasa, zice aceasta si ma imbratiseaza scurt.
Nici nu se indeparteaza bine ca aud tipete: "Melanie!!!" si multe altele. Am zambit firav. Desi faptul ca Mel era populara nu imi permitea sa stau cu ea non-stop, nu ma deranja, o stiam fericita si asta conta cel mai mult. Stateam visatoare, iar soneria stridenta m-a trezit din transa. M-am tarat catre clasa care se afla la parter, langa baia fetelor, pe coridorul din stanga. Inima imi era din ce in ce mai mica. Stiam ca diriga noastra era profa de romana, o stiam inca din generala, preda si acolo. Un plus pentru mine, eram una din preferatele ei. Am batut sfios la usa.
- Intra, am auzit o voce cunoscuta spunandu-mi din clasa.
Am facut intocmai. Respiratia mi se accelerase.
- Ah, Nicolici, ma intrebam unde esti! zise ea foarte satisfacuta sa ma vada.
"Nicolici" , ah! Uram poreclele ei. Aproape toti aveam una. Trasaream numai cand ii auzeam vocea profesoarei ca un clopotel cum ne striga dupa porecle. Amintindu-mi ca inca sunt in picioare, am privit spre clasa cautand o banca libera. Am zarit-o pe Mel. Statea in banca cu Amanda, si mi-a facut semn de scuza. I-am facut si eu semn ca totul e ok, si mi-am rotit privirea prin incapere in continuare. Inainte sa pot gasi vreun loc, profa imi zise:
- Nicolici, vad ca nu mai sunt locuri libere. Nu inteleg, erau locuri pentru toti, zise aceasta un pic confuza.
- Aici e liber, zise o voce de pe randul de la perete.
Acea voce m-a facut sa tremur din cap pana in picioare. Niciodata nu ma mai simtisem asa. Era de parca insusi Cupidon venise cu scutecul lui murdar si cu arcul sau invechit, si ma lovise din plin, caci nici nu imi mai stiam numele. Nu stiam unde eram si ce cautam acolo. Totul era in ceata. Pentru o secunda, am avut impresia ca timpul s-a oprit in loc, odata cu inima mea care isi relua activitatea intr-un ritm alert. Picioarele imi tremurau mai rau ca niciodata si imi simteam capul greu. Ce era inneregula cu mine?
- Perfect, zise profa, vocea ei ajutandu-ma sa imi revin.
Am inaintat usor, cu capul in pamant, permitand parului meu sa creeze o cortina in jurul fetei. M-am asezat in banca, ignorand privirile celor din jur. Priveam inainte, deoarece eram mult prea speriata sa intalnesc vocea aceea. M-am uitat la Mel, un pic infricoasta. Aceasta imi facu semn sa vorbesc cu el, insa am dezabrobat printr-o miscare usoara de cap. Aceasta ofta exasperata, si continua conversatia ei cu Amanda. Parul Amandei era de un blond platinat stralucitor, si avea ochii albastrii, cu o tenta de verde. Era inalta si slaba, semanand cu un vampir, dupa parerea mea.
Dupa cateva minute, diriginta incepu un discurs plictisitor despre anul acesta, sa avem grija, pentru ca asa cum pornim asa vom continua..si alte alea. Dupa primele doua minute de discurs, m-am oprit din ascultat si doar stateam privind in gol. Aproape ca uitasem ca nu stau singura in banca, pana cand vocea ma trezi la realitate.
- Buna, sopti pentru a nu se auzi prea tare.
- Hei, am zis fara sa ma intorc spre el.
- Numele meu este Niall, zise el cu caldura in voce.
Ma simteam obligata sa ma intorc. Aveam sa par si mai ciudata si mai fraiera daca nu ma intorceam. Si totusi am regretat acel moment mult timp. M-am intors usor spre el. Era un baiat de vreo cincisprezece ani, ca mine de altfel. Avea parul saten, cu cateva suvite care aduceau spre blond, iar acesta era ridicat, dat probabil cu mult fixativ ca sa stea. Arata perfect. Semana cu..un inger. Am inceput sa rad in mintea mea. " Ingerii nici nu exista, ce.." dar orice gand mi-a disparut. Nu mai gandeam. Nu mai puteam reactiona. Stateam acolo, ca o idioata, cu privirea fixata pe ochii lui. Erau verzi, asemenea padurii, erau minunati. As fi putut pierde ore in sir privind ochii lui. Simteam cum sa tintuie cu privirea. Ochii ii erau jucausi, cel putin asa mi s-a parut prima oara. Apoi, cercetand mai adanc, am realizat ca bucuria din ei era doar de fatada. In spatele ei se ascundea o durere si o tristete mistuitoare. Si ma durea si pe mine sa stiu ca suferea. Cum naiba? Nici nu il stiam.
- Ai de gand sa imi zici cum te cheama, sau vrei sa te strig "Nicolici"? zise el cu un zambet larg si sincer.
- Aaa, ma cheama Nicole, am zis in graba nevrand sa par nebuna. Aveam impresia ca deja reusisem.
- Bun, Nico. Cred ca ne vom intelege bine, zise adresandu-mi inca un zambet fermecator apoi isi intoarse privirea catre tabla. Asa am facut si eu. Incercam sa par relaxata, dar muschii imi erau incordati, iar sangele circula mai repede ca oricand. Oare ce era cu mine? Ce patisem? Gandurile ma framantau si nu stiam cum sa gasesc raspunsurile. Apoi am vazut-o din nou pe Mel. Da, ea era cea care putea sa imi raspunda la orice intrebare.
Soneria rasuna in clasa, iar profesoara saluta scurt si pleca. M-am ridicat automat de pe scaun cu gandul sa merg spre Mel, insa cineva imi prinse mana. M-am intors usor. Niall se uita la mine amuzat dar un pic ingrijorat.
- Nu te-am speriat, nu? intreba el.
Sa ma sperie? Doar daca faptul ca m-a fermecat total se pune. Ii simteam mana fierbinte peste bratul meu, si simteam cum pielea imi ia foc acolo unde m-a atins. Ma uitam la el, si nu am fost in stare sa ii raspund. Vazand ca privesc cum ma tine, acesta ma elibera si am plecat in graba spre baie unde stiam ca o voi gasi pe Mel. Era cu Amanda si Kate, dar cand ma privi le spuse fetelor sa o astepte in clasa. Acestea isi dadura ochii peste cap si parasira baia.
- Ce ai patit? intreba ea cu o urma de ingrijorare in glas.
I-am zis tot ce se intamplase, detaliat. Pe masura ce ii povesteam mai mult, zambea din ce in ce mai larg.
- Nu intelegi? intreba ea si era aproape in extaz.
Am privit-o nedumerita.
- Te-ai indragostit! tipa ea.
Am ramas muta. Eu? Sa ma indragostesc? Eu deabia daca pot sa fiu decisa zece minute ca un baiat e dragut. Era imposibil. I-am zis lui Mel simplu ca "nu" si am intrat in clasa. M-am asezat in banca, iar Niall veni peste trei minute si mi se alatura. Amandoi priveam tabla alba si scrisul profei cu marker rosu : " Mult noroc in acest an! " . "Mda" am gandit eu. "voi avea nevoie."
Eram agitata, il simteam aproape pe Niall si totusi vroiam sa fie si mai aproape. Sa ii mai simt macar o data caldura pielii sa..uf, eram sigura ca o luam razna. " O sa-ti treaca, Nico. Doar respira, si treci peste." continuam sa-mi repet in minte. Eram nervoasa ca nu ii raspunsesem, ca fugisem ca o lasa. Ca de fiecare data.
- Nu, nu m-ai speriat, am zis si nu stiu de ce pana si mie mi s-a parut ca am zis-o intr-un fel urat.
El m-a privit scurt, fara vreo expresie pe chipul sau perfect si apoi s-a intors spre tabla de parca nu zisesem nimic. Atunci am stiut ca mi-ai pierdut orice sansa sa ii castig prietenia. Ramasesem si aveam sa raman aceeasi Nicole. Un nimic.
sau poate nu?
Enjoy :o3.
Capitolul 1
" You`ve got a new message" .
Telefonul meu ma trezi. Cine nu avea ce face in mijlocul noptii? Am pus mana pe telefonul care se afla pe noptiera si am verificat ora. Era opt. Opt! Intr-o ora trebuia sa ajung la liceu. La prima mea zi de liceu. Trebuia sa ma grabesc.
Inainte de toate am citit mesajul : " Neata, somnoroaso! Parca te trezeai la sase juma` si ma sunai si pe mine sa ma trezesc. xD Hai ca am vesti bune. Grabeste-te. Ne vedem la tine in fata in juma` de ora ;*. "
Offf, Mel asta. I-am raspuns la mesaj cu un simplu "Ok" si am pornit spre baie. Mi-am facut toaleta si m-am indreptat spre dulap. Era prima zi de liceu, trebuia sa arat bine. Sau nu? La urma urmei, cui sa ii fac impresie buna? Jumatate din cei cu care picasem in clasa imi erau cunoscuti din generala, si deja ma stiau drept " Nicole cea fraiera " , " tocilara " si altele. Stiam ca asta cred despre mine, chiar daca nu mi-o spuneau in fata, dar putin imi pasa. Am luat o pereche de pantaloni scurti, afara era inca foarte cald desi toamna incepuse de doua saptamani, si un maieu cu urmatoarele inscriptionate : " I`m totally nice, so shut up !" . Adoram maieul acesta. Era printre preferatele mele. Am incaltat tenesii mei negrii Converse, si am coborat in graba scarile. Melanie nu era nicaieri. Amandoua aveam obiceiul sa ne miscam mai greu. Am privit telefonul. Era opt jumate. Haide, Mel! Uf, eram sigura ca vom intarzia inca din prima noastra zi. Genial.
Melanie ajunse in zece minute.
- Inainte sa imi spui ca am intarziat din nou, ca nu sunt punctuala deloc si ca mai bine plecai ca sa nu intarzii in prima ta zi de liceu, stai sa iti arat de ce am intarziat. Aceasta imi intinse un frappucino de la Starbucks.
- Te-am iertat, am zis ranjind.
- Eram sigura, am ocolit o groaza pentru a fi sigura ca nu o sa adormim in prima zi de liceu. Hai sa mergem, propuse ea cu zambetul pe buze.
Vantul adia usor, iar parul meu castaniu se lasa purtat usor. Melanie il avea prins intr-o coada de cal, ridicata sus, si arata la fel de bine ca de fiecare data. Buzele ei pline erau acoperite cu un strat subtire de gloss lucios. Purta, de asemenea, pantaloni scurti, albastrii, si un tricou personalizat, oferit de mine de ziua ei pe care era o poza cu noi doua, la banchetul dintr-a opta. Mai jos erau scrise " If you don`t like us, shut up." . Tricoul era mov.
- Si care era vestea asa importanta? ii zic pe drum.
- A, pai, stii ca sunt si colegi noi, nu? intreba ea, cu un zambet pe care si-l abtinea cu greu.
- Da, normal, am raspuns fara sa am vreo idee unde vroia sa ajunga.
- Am vazut cativa din ei. Multe fitoase. Vreo trei baieti.
- Aha, si?
- Pai, era un tip...Niall si nu mai stiu cum. L-am vazut pe liste, si apoi am auzit cum o profa i-a zis ca e in clasa cu noi si i-a pronuntat numele.
- Deci sa inteleg ca e un bunoc? am zis razand.
- Da, zise aceasta incercand sa nu rada prea rau. Adora cuvantul "bunoc". I se parea plin de haz, si faptul ca radea pana la lacrimi, ma facea sa rad pana nu mai puteam respira. Astea eram noi. Doua ciudate.
**
Restul drumul l-am parcurs in liniste, sorbind usor din frappucino-urile noastre. Am ajuns in fata liceului, iar Melanie privi cu neintredere in oglinda unei masini.
- Arati bine, oricum toata lumea te adora, nu ai de ce sa iti faci griji. Pun pariu ca si bunocul te va remarca imediat, am zis zambind cald. Si nu ii ziceam asta doar pentru ca eram prietene, eram sincera.
- Mersi, baby. Esti cea mai tare, si tu arati bine, ca mereu.
- Haha. Nu stii sa minti, dar mersi, am zis razand usor.
- Deci, intram?
- Du-te, te asteapta.
- Nu, nu plec. Poate sa ma astepte si One Direction, nu ma misc fara tine.
- Nu exagera, ai manca pamantul daca ai stii ca te asteapta, am zis cu un zambet larg.
- Exact, dar tu trebuie sa intelegi esenta. Priveste dincolo de cuvinte..bla bla. Stii tu. Deci?
- Pe bune, du-te. I-am adresat un zambet. O sa intru in clasa cand se suna.
- Sigur?
- Normal, nu sunt mereu hotarata?
- Cum zici tu, baby. Ne vedem in clasa, zice aceasta si ma imbratiseaza scurt.
Nici nu se indeparteaza bine ca aud tipete: "Melanie!!!" si multe altele. Am zambit firav. Desi faptul ca Mel era populara nu imi permitea sa stau cu ea non-stop, nu ma deranja, o stiam fericita si asta conta cel mai mult. Stateam visatoare, iar soneria stridenta m-a trezit din transa. M-am tarat catre clasa care se afla la parter, langa baia fetelor, pe coridorul din stanga. Inima imi era din ce in ce mai mica. Stiam ca diriga noastra era profa de romana, o stiam inca din generala, preda si acolo. Un plus pentru mine, eram una din preferatele ei. Am batut sfios la usa.
- Intra, am auzit o voce cunoscuta spunandu-mi din clasa.
Am facut intocmai. Respiratia mi se accelerase.
- Ah, Nicolici, ma intrebam unde esti! zise ea foarte satisfacuta sa ma vada.
"Nicolici" , ah! Uram poreclele ei. Aproape toti aveam una. Trasaream numai cand ii auzeam vocea profesoarei ca un clopotel cum ne striga dupa porecle. Amintindu-mi ca inca sunt in picioare, am privit spre clasa cautand o banca libera. Am zarit-o pe Mel. Statea in banca cu Amanda, si mi-a facut semn de scuza. I-am facut si eu semn ca totul e ok, si mi-am rotit privirea prin incapere in continuare. Inainte sa pot gasi vreun loc, profa imi zise:
- Nicolici, vad ca nu mai sunt locuri libere. Nu inteleg, erau locuri pentru toti, zise aceasta un pic confuza.
- Aici e liber, zise o voce de pe randul de la perete.
Acea voce m-a facut sa tremur din cap pana in picioare. Niciodata nu ma mai simtisem asa. Era de parca insusi Cupidon venise cu scutecul lui murdar si cu arcul sau invechit, si ma lovise din plin, caci nici nu imi mai stiam numele. Nu stiam unde eram si ce cautam acolo. Totul era in ceata. Pentru o secunda, am avut impresia ca timpul s-a oprit in loc, odata cu inima mea care isi relua activitatea intr-un ritm alert. Picioarele imi tremurau mai rau ca niciodata si imi simteam capul greu. Ce era inneregula cu mine?
- Perfect, zise profa, vocea ei ajutandu-ma sa imi revin.
Am inaintat usor, cu capul in pamant, permitand parului meu sa creeze o cortina in jurul fetei. M-am asezat in banca, ignorand privirile celor din jur. Priveam inainte, deoarece eram mult prea speriata sa intalnesc vocea aceea. M-am uitat la Mel, un pic infricoasta. Aceasta imi facu semn sa vorbesc cu el, insa am dezabrobat printr-o miscare usoara de cap. Aceasta ofta exasperata, si continua conversatia ei cu Amanda. Parul Amandei era de un blond platinat stralucitor, si avea ochii albastrii, cu o tenta de verde. Era inalta si slaba, semanand cu un vampir, dupa parerea mea.
Dupa cateva minute, diriginta incepu un discurs plictisitor despre anul acesta, sa avem grija, pentru ca asa cum pornim asa vom continua..si alte alea. Dupa primele doua minute de discurs, m-am oprit din ascultat si doar stateam privind in gol. Aproape ca uitasem ca nu stau singura in banca, pana cand vocea ma trezi la realitate.
- Buna, sopti pentru a nu se auzi prea tare.
- Hei, am zis fara sa ma intorc spre el.
- Numele meu este Niall, zise el cu caldura in voce.
Ma simteam obligata sa ma intorc. Aveam sa par si mai ciudata si mai fraiera daca nu ma intorceam. Si totusi am regretat acel moment mult timp. M-am intors usor spre el. Era un baiat de vreo cincisprezece ani, ca mine de altfel. Avea parul saten, cu cateva suvite care aduceau spre blond, iar acesta era ridicat, dat probabil cu mult fixativ ca sa stea. Arata perfect. Semana cu..un inger. Am inceput sa rad in mintea mea. " Ingerii nici nu exista, ce.." dar orice gand mi-a disparut. Nu mai gandeam. Nu mai puteam reactiona. Stateam acolo, ca o idioata, cu privirea fixata pe ochii lui. Erau verzi, asemenea padurii, erau minunati. As fi putut pierde ore in sir privind ochii lui. Simteam cum sa tintuie cu privirea. Ochii ii erau jucausi, cel putin asa mi s-a parut prima oara. Apoi, cercetand mai adanc, am realizat ca bucuria din ei era doar de fatada. In spatele ei se ascundea o durere si o tristete mistuitoare. Si ma durea si pe mine sa stiu ca suferea. Cum naiba? Nici nu il stiam.
- Ai de gand sa imi zici cum te cheama, sau vrei sa te strig "Nicolici"? zise el cu un zambet larg si sincer.
- Aaa, ma cheama Nicole, am zis in graba nevrand sa par nebuna. Aveam impresia ca deja reusisem.
- Bun, Nico. Cred ca ne vom intelege bine, zise adresandu-mi inca un zambet fermecator apoi isi intoarse privirea catre tabla. Asa am facut si eu. Incercam sa par relaxata, dar muschii imi erau incordati, iar sangele circula mai repede ca oricand. Oare ce era cu mine? Ce patisem? Gandurile ma framantau si nu stiam cum sa gasesc raspunsurile. Apoi am vazut-o din nou pe Mel. Da, ea era cea care putea sa imi raspunda la orice intrebare.
Soneria rasuna in clasa, iar profesoara saluta scurt si pleca. M-am ridicat automat de pe scaun cu gandul sa merg spre Mel, insa cineva imi prinse mana. M-am intors usor. Niall se uita la mine amuzat dar un pic ingrijorat.
- Nu te-am speriat, nu? intreba el.
Sa ma sperie? Doar daca faptul ca m-a fermecat total se pune. Ii simteam mana fierbinte peste bratul meu, si simteam cum pielea imi ia foc acolo unde m-a atins. Ma uitam la el, si nu am fost in stare sa ii raspund. Vazand ca privesc cum ma tine, acesta ma elibera si am plecat in graba spre baie unde stiam ca o voi gasi pe Mel. Era cu Amanda si Kate, dar cand ma privi le spuse fetelor sa o astepte in clasa. Acestea isi dadura ochii peste cap si parasira baia.
- Ce ai patit? intreba ea cu o urma de ingrijorare in glas.
I-am zis tot ce se intamplase, detaliat. Pe masura ce ii povesteam mai mult, zambea din ce in ce mai larg.
- Nu intelegi? intreba ea si era aproape in extaz.
Am privit-o nedumerita.
- Te-ai indragostit! tipa ea.
Am ramas muta. Eu? Sa ma indragostesc? Eu deabia daca pot sa fiu decisa zece minute ca un baiat e dragut. Era imposibil. I-am zis lui Mel simplu ca "nu" si am intrat in clasa. M-am asezat in banca, iar Niall veni peste trei minute si mi se alatura. Amandoi priveam tabla alba si scrisul profei cu marker rosu : " Mult noroc in acest an! " . "Mda" am gandit eu. "voi avea nevoie."
Eram agitata, il simteam aproape pe Niall si totusi vroiam sa fie si mai aproape. Sa ii mai simt macar o data caldura pielii sa..uf, eram sigura ca o luam razna. " O sa-ti treaca, Nico. Doar respira, si treci peste." continuam sa-mi repet in minte. Eram nervoasa ca nu ii raspunsesem, ca fugisem ca o lasa. Ca de fiecare data.
- Nu, nu m-ai speriat, am zis si nu stiu de ce pana si mie mi s-a parut ca am zis-o intr-un fel urat.
El m-a privit scurt, fara vreo expresie pe chipul sau perfect si apoi s-a intors spre tabla de parca nu zisesem nimic. Atunci am stiut ca mi-ai pierdut orice sansa sa ii castig prietenia. Ramasesem si aveam sa raman aceeasi Nicole. Un nimic.
sau poate nu?