[Terminat] Un sarut la miezul noptii

[BloodyInnocence]

Okay deci at cand am scris capitolul asta inca mergea zup-ul asa ca l-am scris cu diacritice. E atat de obositor de scris cu diacritice si o sa fie si mai obositor sa il rescriu fara, am cautat program care sa le scoata nu am gasit. M-am uitat inainte sa postez si am vazut ca nu apar acele semne aiurea asa ca pe asta il postez asa cum este dar viitoarele capitole o sa fie fara diacritice din moment ce asta e acum regula:P


Capitolul IV

Mai aveam două zile de stat în compania lui Vladimir şi deja începeam să urasc timpul, să îmi urasc soarta care mă aruncase în acel joc sucit dintre cei doi frati. Aş fi vrut să ramân cu Vladmir şi să îl cunosc mai bine decât o facusem până atunci sau cel putin aşa simteam, că ceea ce ştiam despre el era doar ceva superficial, un fel de pulbere fină de zapadă ce ascunde de fapt un secret teribil, dar eram mai mult decât conştientă că aşa ceva era imposibil. Eram la mâna celor doi şi nu aveam cum să scap din această încurcatură decât dacă alegeam pe unul dintre ei. Lucru pe care nu îl puteam face când îi cunoşteam atât de superficial şi pe care oricum nu l-aş fi luat nici macar în considerare dacă cumva, altă optiune s-ar fi zarit la orizont. Iar optiunea de a alege pe unul dintre ei nu aş fi vrut să o am niciodată. Venisem pe Pamânt ca o vizitatoare temporară, cuvântul cheie din toată idea mea fiind „temporar”, pentru a cunoaşte lucruri noi, nu pentru a mă stabili sau a crea o relatie de orice fel cu cineva de pe această planetă. Nu avusesem nici macar pentru o secundă intentia de a ramâne pentru restul vietii mele pe Pamânt deoarece ştiam mult prea bine că nu exista acolo un loc pentru cineva ca mine.

Stateam în pat gândindu-mă la ultimele câteva zile petrecute în compania lui Vladimir. Nu puteam să îmi scot din minte fiecare gest calduros pe care îl facuse, fiecare clipă petrecută în prezenta lui atât de calmantă şi de reconfortantă. Mă fascina modul în care se purta cu mine, cum niciodată nu se enerva şi nu ţipa, cum de fiecare dată când vorbea trebuia să pună mâna pe mine şi să se uite direct în ochii mei de parcă voia să îmi dovedească sinceritatea cuvintelor şi bunavointa intentiilor sale. Aveam impresia câteodată că încerca să mă hipnotizeze, mai ales atunci când mă uitam în ochii lui pentru mai mult timp şi observam cu fascinatie cum i se dilatau pupilele, moment în care mă uitam în altă parte în timp ce în capul meu cineva ţipa să fug at mai repede şi mai departe de Vladimir. Numai că nu aveam de gând să mă dau batută. Voiam să ştiu exact ce era acel sentiment care îmi facea inima să îmi bată nebuneşte, iar stomacul să facă salturi de parcă nişte peşti se jucau în el. De un lucru eram absolut sigură şi anume: ceea ce simteam nu era în nici un caz frică, teamă sau teroare.

Lumina lunii patrundea timidă pe fereastra dormitorului meu provocându-mi o stare de melancolie, facându-mi să îmi fie dor de casa mea, de cei pe care i-am lasat în urmă. M-am ridicat din pat şi am ieşit pe balconul micuţ ce dadea spre o frumoasă privelişte plină de flori salbatice. M-a cuprins instantaneu dorul nespus de cei pe care i-am lasat în urmă, acolo, sus printre stele. Voiam cu ardoare să mă întorc acasă, dar trebuia mai întâi să ies din încurcatura în care păşisem cu atâta neglijenţă şi indiferentă. Uitându-mă la lună ce stralucea nestingherită pe cer m-am hotarât să îl rog mâine pe Vladimir să mă ajute să ajung înapoi printre stele. Se purtase atât de frumos cu mine încât eram mai mult decât sigură că avea să mă ajute dacă dau voce la o asemenea rugaminte. Nici nu îmi trecea prin cap în acel moment că Vladimir ar putea să îmi refuze cererea. Mă hotarâsem să vorbesc cu el mâine la prima oră a diminetii deoarece simteam o durere adâncă mâncându-mi inima numai la gândul că eram atât de departe de familia mea, de semenii mei. Nu ştiam de ce simteam acel dor atât de acut în noptile cu lună plină, dar era ceva ce se întâmpla fie că îmi placea, fie că nu. Am încercat să mă culc la loc încercând să trag speranţă şi linişte din hotarârea pe care o luasem, dar somnul a refuzat să vină. Din cauza aceasta, frustrată, m-am dat jos din pat şi mi-am luat halatul gros captuşit cu blană deoarece afară era destul de frig, iar eu nu voiam să mă îmbrac deoarece aveam de gând să mă plimb doar câteva minute, nu foarte mult deci nu aveam nevoie de hainele acelea care mă incomodau în marea majoritate a timpului. Mă gândeam că poate dacă voi simtii razele lunii mângâindu-mi, alintându-mi pielea îmi va oferi pacea de care aveam nevoie pentru a reuşi să adorm. Această necesitate a corpului în care mă aflam era nouă pentru mine şi putin enervantă deoarece pierdeam şase, şapte ore din zi facând absolut nimic. Ramasese uimită să descopar aceste defecte ale trupului în care mă aflam, dar în acelaşi timp era şi fascinant să traiesc aşa ceva deoarece fiecare aducea o nouă experienţă, o nouă senzatie care îmi era necunoscută şi straină până atunci. Întelegeam nevoia trupului meu de a dormi şi nu voiam să vad cum aveam să functionez dacă nu îi faceam pe plac.
Am ieşit afară şi imediat ce parasesc încaperea un fior mă strabate şi îmi înfăşor halatul în jurul meu mai bine, încercând să nu las caldura să dispară. Pentru o secundă m-am gândit că poate ideea mea nu era atât de inteligentă şi înteleaptă, dar apoi am ieşit din umbra cladirii şi razele lunii care îmi atingeau pielea alinându-mă. M-am dus în mijlocul gradinii pentru a sta chiar sub astrul argintiu al noptii şi mi-am închis ochii încercând să îmi imaginez că eram din nou printre membrii familiei mele, că le simteam esenta înconjurându-mă şi alungându-mi tristetea şi singuratatea doar cu simpla lor prezenţă.

Liniştea a fost tulburată de nişte persoane discutând destul de tare în padurea din apropiere. La început nu mi-am dat seama de unde mai exact veneau acele cuvinte şoptite pe care nu reuşeam să le disting, dar concentrându-mă mi-am dat seama că nu erau prea adânc în padure. Curiozitatea mea m-a împins să mă îndrept spre locul de unde se auzeau vocile pentru a afla cine, în afara mea, mai se afla afară într-o asemenea noapte. Poate chiar aveam să am parte de putină companie şi numai la acest gând inima mea s-a marit îndemnându-mă să mă duc să investighez. Voiam să aflu cine se afla la o asemenea oră, într-un asemenea loc nemaipomenit şi apoi mi-am amintit cu încântare cum într-o seară, când eram o stea, am vazut un cuplu discutând sau mai bine zis certându-se doar că mai apoi să se împace şi să se sarute. Scenă a fost atât de înduioşătoare încât îmi amintesc că, atunci, în acea clipă a luat naştere dorinta mea de a vizita Pamântul. Voiam să fiu pe Pamânt pentru a auzi ceea ce îşi spuneau nu doar să încerc să ghicesc după expresiile lor ce se întâmpla. Încântată de această posibilitate unică, m-am furişat cât mai aproape de acel loc pentru a afla ce se petrece. Când am ajuns aproape, am fost dezamagită să vad că nu era deloc vorba de un cuplu de îndragostiti ci de doi barbati care ţipau nervoşi unul la celalalt sau cel putin unul era nervos în timp ce al doilea parea nonşalant. Am vrut să mă întorc înapoi în casă înainte să mă descopere când am întepenit în locul în care mă aflam deoarece cel care se afla cu fata la mine pentru o secundă s-a uitat direct în ochii mei şi mi-a transmis cumva să stau acolo unde eram. Acea privire atât de intensă nu lasa loc de nesupunere, oricât de mult am încercat să îmi oblig trupul să mă asculte acesta mă trada ascultând de comandă mută a acelui necunoscut. Aşa că împotriva dorintelor mele am ramas pitită acolo ascultând neliniştită discutia lui Vladimir, îl recunoscusem după vocea sa groasă şi celalalt barbat care îmi era total necunoscut. Ştiam că nu era bine ce faceam, să trag cu urechea la ceea ce vorbesc, dar într-un fel am primit acordul să fiu acolo din moment ce necunoscutul mă obligase să stau locului.

- Nu ai ce cauta aici! Tatal nostru te-a alungat, te-a renegat. De ce te-ai întors? A şoptit Vladmir catre celalalt barbat care statea nonşalant.
Şoptit nu era tocmai cuvântul potrivit din moment ce încercase să vorbească în şoaptă dar tonul sau rastit nu putea fi ţinut sub control în acel moment din cauza nervilor. Deşi nu puteam să îl vad deoarece era cu spatele la mine îmi puteam imagina cum acea venă de lângă tâmpla sa pulsa furioasă gata să se spargă în orice clipă. Eram conştientă de acest tic al lui deoarece îl observasem atunci când vreun servitor greşea cu ceva iar el se enerva atât de tare încât acea venă începea să protesteze. Însă ceea ce nu reuşeam să îmi fac mintea să accepte era faptul că cel care vorbea şi cel cu care petrecusem ultimele câteva zile erau una şi aceeaşi persoană.
La prima vedere aş fi crezut că ei doi au o discutie amicală, dar nu puteam ignora manile strânse, încordate ale lui Vladimir care era pregatit să sară la atac la primul semn care nu îi convenea sau modul în care statea drept şi ţeapan parcă încercând cumva să îl intimideze pe celalalt barbat care era mult mai înalt şi mai bine facut decât el.

- O, hai, doar nu crezi că îmi pasă de ceea ce spui tu sau batrânul, nu? A raspuns cel pe care nu îl cunoşteam într-un mod degajat, aproape nepasator.
Privirea mea s-a lipit de acel necunoscut încercând să vadă prin acel întuneric oferit de copacii deşi care îi protejau pe cei doi de lumină rece a lunii. Nu puteam să vad decât cum ochii sai de un albastru cum nu mai vazusem până atunci, sclipesc cu o încântare ce nu o puteam întelege. De ce era mai exact încântat nu reuşeam să concep. Îi puteam vedea ochii deoarece lumina lunii reuşea să se strecoare printre frunzele copacilor şi îi lumină exact acea parte încântatoare a fetei. După cum statea, sprijinit cu spatele de trunchiul unui copac şi cu mâinile în buzunare nu arată deloc îngrijorat, ba chiar aş fi putut crede că era amuzat de toată acea situatie, facându-i placere să îl enerveze pe Vladimir.
- Ce vrei? Mârâi Vladimir.

- Of, a oftat necunoscutul într-un mod absolut teatral, întotdeauna ai fost atât de grabit, Vladimir. Ştii, niciodată nu o să îţi iasă nimic cum trebuie dacă te grabeşti. Dacă stau să mă gândesc mai bine, aş crede că vrei să scapi de mine cât mai repede pentru a nu afla ceva... hm... ştii că nu este frumos să ţii secrete faţă de mine? Când a rostit asta ochii lui pentru o mili secundă s-au dezlipit de Vladimir pentru a se uita direct la mine şi pentru o clipă am avut impresia că mi-a facut cu ochiul facându-mă să îmi ţin respiratia în timp ce ochii mei s-au marit exponential, tradându-mi uimirea.
M-am simtit atrasă de acea privire a sa atât de hipnotizantă, parcă îmi vorbeau, şoptindu-mi să ramân acolo că se va ocupa el de mine după ce termină cu Vladimir. Nu voiam să ramân, dar nu puteam să mă mişc. Cumva mă controla, iar eu eram neputincioasă, fiind total la mila lui. În acea secundă regretam amarnic dorinta mea de a ieşi la o plimbare sub clar de lună. Curiozitatea mea poate într-un sfârşit să fie moartea mea. Fapt care nu m-ar fi mirat absolut deloc.
- Nu am nici un secret, doar că nu te suport şi nu vreau să te mai vad. Niciodată nu te-am suportat, a rostit în acelaşi mod ameninţător Lordul.
Chiar nu întelegeam de ce Vladimir se purta atât de urât cu acel necunoscut care îi raspundea dacă nu frumos era cel putin politicos. Ceea ce mă speria cel mai rau era comportamentul lui Vladimir care cu siguranta începea să îşi arate adevaratele culori mai ales că nu era conştient de prezenta mea. Într-un fel îşi arată adevarata personalitate şi mă simteam putin tradată şi fraierită. Cum am putut să fiu atât de proastă încât să cred că el chiar era atât de draguţ şi că aceea era personalitatea sa, dar mă pacalise deoarece eu voiam să cred cu încapăţânare în bunatatea jucată de el. Eram cu adevarat o proastă inocentă, aşa cum mă numise tatal meu, iar eu cu încapăţânarea i-am spus că se înşela şi că nu era adevarat. A trebuit să vin pe Pamânt să mă conving singură de adevarul crud al cuvintelor tatalui meu.

- Vlad, ştii că nu mă poti minti deoarece îmi fac temele întotdeauna înainte să te vizitez. Aşa că ştiu deja că tu cu minunatul nostru frate, Alex, ati pus ghearele pe o minunată comoară sub forma unei stele coborâte din cer, afirmă necunoscutul cascând de parcă acea discutie îl plictisea îngrozitor.
- Nu este adevarat! A negat Vladimir nelasându-l pe necunoscut să termine ceea ce avea de zis. Nu există aşa ceva ca o stea care să coboare pe Pamânt. Ai aceleaşi idei traznite ca şi mama noastră...
Doar o milisecundă mi-a trebuit să clipesc în acel moment că în acea milisecundă acel barbat strain a aparut în fata lui Vladimir strângându-l de gât cu putere şi ridicându-l în sus. Lordul se uita furios la cel care îl imobiliza, însă nu putea să îi de-a mâinile la o parte oricât de tare ar fi încercat. Nu îmi venea să cred că putea să existe cineva sau ceva care era mai puternic decât lordul. Mă îngrozeam numai la gândul că avea şi alte abilităţi pe care le ţinea ascunse. Un lucru îl ştiam cu siguranţă în acea clipă şi acela era că nu doream pentru nimic în lume să aflu ce alte abilităţi mai poseda acel strain care parea interesat de mine. Încercam să îmi oblig muşchii să se mişte, dar nu voiau, nu mă ascultau. Era de-a dreptul frustrant şi înspaimântator. Lacrimi de frică, de frustrare, de furie au început să curgă în voie pe chipul meu în timp ce eu încercam să nu fac nici cel mai mic zgomot şi să evadez. Nu ştiu dacă am reuşit, dar Vladimir nu a dat nici un semn că m-ar fi auzit în timp ce necunoscutul s-a uitat din nou la mine pentru un moment. Nu întelegeam de ce ochii sai se tot îndreptau în directia mea când el era clar ocupat cu alte lucruri. Mă fascina persoana lui şi voiam să îl cunosc mai bine chiar dacă în acelaşi timp mă speria îngrozitor. Numai că diferenta dintre acel strain şi cei doi lorzi era dureros de evidentă. Cei doi încercau să mă pacalească să cred că erau altceva decât erau în realitate, voiau să mă convingă să aleg pe unul dintre ei în timp ce acel strain nu parea deloc impresionat sau îngrijorat de faptul că eu îi vedeam adevarata faţă. Se comportă aşa cum dorea fară să îi pese de parerea mea.

- Tu nu ai nici un drept să vorbeşti despre ea. Nici tu, nici Alex şi în mod sigur şi irevocabil nici tatal vostru. Din cauza voastră a murit şi nu vă voi uita niciodată. Nu îmi spune tu mie ce să cred, m-am facut înteles? A şoptit printre dintii încleştati care parcă se lungiseră cu câţiva centimetrii buni.
Vladimir a încercat să îl oblige să îi dea drumul însă încercarile sale au fost inutile. Nu putea să se compare cu adversarul sau care era clar mult mai puternic decât el.
- Am înteles, a spus supus după câteva minute lordul, lasându-şi capul în jos în semn că se predă.
- Mă bucur că ne întelegem atât de bine noi doi, a raspuns strainul lasându-l jos şi aranjându-i haina de parcă erau amici. Eşti liber să te întorci la frumosul tau castel, lordul meu, a rostit acele cuvinte cu atâta dispreţ încât te facea să crezi că le-a scuipat cât mai repede să nu cumva să îl otravească. Te aşteaptă cu siguranţă o zi încarcată mâine şi mi-e teamă că te-am retinut destul, a continuat pe un ton sarcastic în timp ce s-a întors cu spatele, îndepartându-se încet.
Dar eu ştiam că nu va pleca deoarece eu încă eram împietrită în acel loc.

- Bucură-te de micile tale victorii cât mai poti, Archer! La câţi inamici ai nu o să mai poti trai mult! A ţipat Vladimir după strainul caruia i-a spus Archer, însă acela nici macar nu l-a bagat în seamă.
Lordul nu mai exista pentru Archer şi o arata atât de bine încât Vlad a ţipat frustrat şi a plecat spre castel.
Mă aflam destul de adânc în paduricea de lângă castel, însă nu mă aşteptam ca Archer să apară în spatele meu atât de aproape de locul în care se aflase Vladimir. Când i-am auzit vocea groasă plină de promisiuni, de lucruri ascunse şi interzise şoptindu-mi la ureche am sarit în sus întorcându-mă instantaneu cu fata la el. În starea mea alertă m-am lovit cu spatele de un tufiş mai înalt pe care nu îl vazusem ceea ce a mai scos un ţipat din mine. Nici nu am avut timp să conştientizez faptul că mă puteam mişca din nou atât de speriată eram de aparitia lui total neaşteptată.
- Mică stea, ce cauti tu afară la ora aceasta? A şoptit pe un ton seducator uitându-se la mine cu acei ochi albaştrii atât de captivanti.
Nu ştiam ce să îi raspund. Nici nu îmi mai aminteam de ce ieşisem afară la acea oră din cauză că mă pierdusem în ochii lui care nu erau tocmai albaştri. Ceea ce nu observasem până atunci din cauza distantei considerabile, mă captivase în acea clipă. Ochii sai erau mai unici şi intriganti decât crezusem atunci când îi vazusem prima oară. Nu erau în totalitate albaştrii, iar culoarea nu era tocmai uniformă parea să se mişte ca apa învolburată a unui râu schimbându-şi culoarea în functie de sentimentele care îl dominau. Pareau a fi vii, a avea o viaţă şi o voinţă a lor proprie şi asta îi facea periculoşi deoarece detineau puterea de a manipula, a captivă, a te face să uiti de tine şi să îţi doreşti doar să te adânceşti în acea mare atragatoare. Avea nişte ochi ciudati cum nu mai vazusem până atunci, cel putin la creaturile de pe această planetă. Dacă m-ar fi lasat aş fi ramas aşa, pierdută în acel ocean pentru restul eternităţii şi nu mi-ar fi pasat deloc.
S-a apropiat de mine şi a luat în mâna sa dreaptă o şuviţă din parul meu care în acel moment era de un argintiu stralucitor. Degetele sale au frecat între ele firele mele parcă încercând să îşi dea seama dacă era adevarat şi dacă într-adevar era atât de matasos pe cât parea, apoi sustinându-i privirea a dus acea şuvita la buzele sale pline, carnoase şi a sarutat-o. Îi urmaream cu curiozitate fiecare mişcare pe care o facea, fascinată de specimenul interesant din fata mea. Undeva, pe drum îmi pierdusem bunul simţ de a mă teme de această nouă creatură înfricoşătoare care în acel moment nu parea deloc ameninţătoare.

- Ce... ce... faci? Am reuşit să spun uitându-mă la el în timp ce încercam să îmi fac inima să revină la normal.
Tradatoarea, începuse să bată rapid de parcă anticipa ceva, dar ce mai exact nu ştiam. Lumea aceasta era încă nouă pentru mine şi nu experimentasem tot ceea ce avea să îmi ofere pentru a recunoaşte ce se întâmpla cu trupul meu.
- Încerc să te scot din starea de animal speriat aflat în preajma pradatorului în care ai intrat. Nu îmi aduc ainte să te fi vânat... a rostit asta zâmbind într-un mod jucauş, de-a dreptul pacatos... sau să te fi speriat în mod special. Şi cu siguranţă mi-aş fi amintit dacă am facut asta unei creaturi atât de încântatoare ca şi tine.
Inima începuse să îmi bată şi mai nebuneşte, dacă aşa ceva era posibil, de altfel, nici nu reuşisem să o fac să revină la ritmul ei normal, dar ce mă uimea era că ceea ce experimentam în acel moment nu era teamă aşa cum mă obişnuisem. Ştiam cât era de periculos, însă nu mă simteam amenintată de persoana să. Poate asta din cauză că ştiam că dacă voia să îmi facă ceva atunci nu ar fi aşteptat şi în mod sigur nu mi-ar fi vorbit atât de frumos. Nu parea deloc genul caruia îi placea să joace jocuri sau să se prefacă a fi ceva ce nu iese. Cumva ştiam că ceea ce îmi arata era ceea ce voi obtine, nimic mai mult nimic mai putin. Fapt care mă alina, ştiind că nu trebuie să fiu tot timpul atentă la orice mic gest pentru a vedea dacă îmi spune adevarul sau se preface. Vazând că nu spun nimic, a început să vorbească.

- Explică-mi şi mie, scumpete, cum de ai ajuns între doi nenorociti aşa ca fratii mei.
Modul în care a rostit acel nume de alint m-a facut să ridic sprânceana într-un gest sceptic, dar am trecut peste preferând să nu comentez asupra accentului evident pe care l-a pus pe acel cuvânt.
- Nu a fost alegerea mea, am şoptit lasându-mi capul în jos, fer indu-mi privirea de a sa.
Mă simteam prost admiţând că decizia a fost una atât de proastă, că trebuia să fiu o fată ascultatoare şi să uit de planurile mele nebuneşti.
A pus mâna sa mare şi puternică pe barbia mea, ridicându-mi chipul pentru a se uita în ochi mei arginti. Atingerea sa era atât de delicată că îmi venise greu să cred că era adevarat. Cum de o asemenea creatură atât de puternică putea să fie atât de atentă şi de gentilă nu reuşeam să concep. Ceea ce mă deruta şi mai rau era compasiunea şi parerea de rau pe care o vedeam atât de clar evidentiată în marea aceea albastră.

- Ba da, a fost alegerea ta. Ce credeai că o să se întâmple? O să dai peste creaturi care să te ajute, să te lase în pace? Ce inocenţă stupidă traieşte în trupul tau care invită la pacate, creatură încântatoare. Te-ai aruncat cu capul înainte pe un drum despre care nu ştiai nimic, despre care nici nu îţi poti închipui cum se termină şi nu ai avut nici macar bunul simţ de a te asigura că ai protectie aici. Îmi pare rau pentru tine.
Şi ştiam, simteam că îmi spune adevarul şi că lui chiar îi parea rau.
- Nu înteleg ce spui... l-am întrerupt, dar el nu mi-a acordat atentie ci a continuat să vorbească.
- Chiar îmi pare rau, dar nu te pot ajuta cu nimic. Am deja destui duşmani pentru a-i face şi pe fratii mei să se ridice împotriva mea, deşi poate interferenta lor ţine doar de timp. Ai ales deja pe cineva? M-a întrebat curios.
- Să aleg? Am repetat confuză.
Archer s-a uitat la mine uimit pentru câteva secunde după care a început să râdă, lasându-mă pe mine să mă uit la el confuză.
- Nu ţi-a explicat nimeni nimic? M-a întrebat după ce a reuşit să se potolească.
Am dat din cap în semn că nu, deşi chiar nu întelegeam despre ce vorbea. Ce să îmi explice şi cine să o facă?
- Tu trebuie să alegi pe unul dintre cei doi lorzi cu care ai vrea să îţi petreci restul eternităţii, asta trebuie să alegi. Sunt sigur că ţi-au spus, dar probabil nu le-ai dat crezare. Nu vei face decât să îi înfurii dacă continui să o lalai atâta şi crede-mă nu vrei să îi vezi furioşi, mi-a explicat.
- Dar nu vreau să aleg, nu vreau să îmi petrec restul eternităţii aici. Ştiu ce s-a întâmplat cu ultima stea care a coborât pe Pamânt şi s-a îndragostit de un vampir. A fost un absolut dezastru. Nu vreau să ajung ca ea, nu voiam să ajung ca ea, voiam doar să înteleg mai bine pamântenii, am izbucnit începând să plâng.

Nu mi-am dat seama că în timp ce aveam micul meu discurs m-am apropiat de acel strain, pe care dacă era să fiu dreaptă îl cunoşteam mai bine decât îi cunoşteam pe cei doi lorzi, ceea ce era putin aiurea, şi l-am apucat de haină, tragând de aceasta de parcă era o veste de salvare. Aveam nevoie de ajutor, însă nu ştiam la cine să apelez. Eram complet singură într-o lume straină şi încet începeam să înteleg că nimeni nu mă va ajuta să scap din încurcatura în care intrasem.
- Ştiam că nu trebuie să vorbesc cu tine, că va fi o greşeală, dar acum că am facut-o nu pot să te las în ghearele acelor idioti, deşi sincer să fiu nu am nevoie de încă doi inamici. Am destui şi fară ajutorul tau, a zis îmbrăţişându-mă şi lasându-mă să plâng pe umarul sau de parcă ar fi ştiut că în acel moment tocmai de asta aveam nevoie.
Nu eram conştientă de asta la acel punct în timp, dar mai târziu aveam să îmi dau seama că de fapt el se hotarâse să mă ajute sau mai bine zis să mă fure de la fratii sai de când a dat ochii cu mine, numai că nu voia să ştiu şi eu asta. Dorea să mă facă să cred că el face un sacrificiu ajutându-mă ca mai târziu eu îndatorată să îi ofer ceea ce îşi dorea, deşi ce ar fi putut să îşi dorească era peste imaginatia mea.
- De ce te-aş crede? Vladimir s-a purtat atât de frumos şi atent cu mine şi eu l-am crezut, dar îmi dau seama că de fapt totul era un joc pentru a mă face pe mine să îl aleg şi tu eşti la fel.
L-am simtit schimbându-se chiar sub mâinile mele. A devenit dintr-o dată rigid şi mi-am dat seama că ceva l-a înfuriat rau de tot. M-a îndepartat de el cu grijă şi s-a întors cu spatele la mine încercând să se controleze, să se calmeze. Puteam să îl vad tremurând uşor ceea ce m-a facut să mă dau câţiva paşi în spate, îndepartându-mă şi mai mult de el şi fiind gata ca la orice mişcare greşit să izbucnesc în fugă, deşi ştiam că nu aveam mari şanse să scap.

- Nu mă compara pe mine cu fratii mei! Ceea ce vezi asta sunt, nici mai mult nici mai putin. Nu ţi-am dat de înteles că sunt sfânt, dar nu sunt nici un diavol, sunt doar eu şi atât. Pentru mine şi pentru visurile mele sunt în stare să fac orice şi nu mă dau în laturi de la nimic. Vrei să îţi spun de ce o să încerc să te ajut? Pentru că mama mea a fost steaua de care tu şti, dar tu nu ai cum să întelegi cum a fost viata cu ea. Să o vezi cum încet se stinge şi să nu poti face nimic. Nu vreau să treci prin aceleaşi lucruri ca şi ea. Este singurul lucru pe care îl pot face în memoria ei. Ai face bine să te întorci la castel, a spus el înainte să dispară lasându-mă singură.
- Stai! Stai! Nici macar nu ştiu cum te cheamă! Am ţipat după el după ce am trecut de şocul initial, dar era deja prea târziu.
Nu era tocmai corectă afirmatia mea, dar fusese singurul lucru la care m-am putut gândi în acel moment. Ştiam cum îl cheamă, îl auzisem pe Vladimir spunându-i Archer dar nu ştiam dacă el acceptă să fie strigat aşa.
Ştiam că nu o să se mai întoarcă aşa că m-am întors înapoi în castel, în camera mea care dintr-o dată devenise o închisoare şi am încercat să adorm, dar fară nici un succes. Ochii sai albaştri m-au urmarit toată noaptea şi imediat ce îmi închideam ochii el aparea în fata mea, iar în cap îmi rasună vocea sa plină de furie acuzându-mă.