27-05-2011, 12:31 AM
Nu îmi vine să cred că se întâmplă asta, dar am criză de idei şi muza mea a murit. Dar m-am chinuit să scriu câtuşi de puţin. Scuzaţi pentru lipsa de timp şi inspiraţie, dar nu e vina mea. Vai, nu am postat demult aici, chiar mi-e ruşine.
Alexis se trezi din somn, căci un strigăt disperat îi răsună în cap. De la început nu şi-a dat seama că el a scos acel sunet, ci doar privea cu neînţelegere în jurul său. Inima-i bătea cu putere, iar palmele i-au transpirat. A avut un vis groaznic, nu îl ţinea minte, dar ştia că ceea ce-a văzut l-a speriat foarte tare. În câteva clipe îşi dădu seama unde se află şi asta i-a stricat dispoziţia de tot. Oare indivizii aceia nu aveau de gând să-l scoată de aici, voiau să-l ţină veşnic în aşa condiţii?! Chiar şi aerul de aici îi provoca vomă, trebuia să scape cu orice preţ!
Se ridică şi se apropie de unica masă oropsită din acea cameră, cu lemnul deja putred şi apucă cana unde trebuia să fie apă. Spre marea sa oroare cana era goală, dar lui îi era sete. Ce trebuia să facă acum? Ura senzaţiile ce-l cuprindeau, de parcă ar fi fost un câine ce stă legat şi aşteaptă ca nu cumva stăpânii săi să uite să-l hrănească şi să-l adape.
În următorul moment se repezi la uşa masivă şi începu să bată cu pumnii în ea. Bătea din toate puterile şi striga, dar nimeni nu venea să deschidă. După ce văzu că nu are rost, se aşeză jos şi-şi îmbrăţişă corpul cu propriile mâini, reci şi umede. Buzele şi nările îi tremurau uşor, era enervat şi disperat în acelaşi timp şi îi venea să plângă iar. Nu înţelegea cu ce a greşit.
Se rezemă cu spatele de uşă şi încercă să analizeze situaţia. Dacă a calculat corect, însemna că stă aici de patru zile. În prima zi a fost lăsat singur, nu i-au adus nici apă şi nici mâncare, dar a doua zi au apărut câţiva retardaţi şi l-au întrebat nişte chestii foarte stranii de care chiar nu avea nici cea mai vagă idee. Atunci îi privea cu supraapreciere, se amuza de măştile lor ciudate şi le promitea că odată ce va afla unchiul său de tot - vor da de dracu. Nu trebuia să-şi aducă aminte de unchiul Benjamin. Probabil nici nu îl căuta...
A rămas în grija lui după ce au murit părinţii săi şi Alexis s-a purtat oribil acest an, se ţinea numai de şotii şi era nervos pe toată lumea, chiar dacă nimeni nu era vinovat. S-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat şi nu mai puteau întoarce timpul înapoi. De când se ştie a locuit într-o casă superbă şi nu îi lipsea nimic. Părinţii lui au fost bogaţi şi acum totul i-a rămas lui, dar trebuia ca cineva să aibă grijă de afaceri, mai ales că singur nu pricepea nimic. Unchiul Benjamin era foarte răbdător cu Alexis şi încerca să îl educe, dar fără nici un rost. Lipsea de la şcoală şi nu-şi arăta interesul faţă de învăţătură, astfel întristându-şi apropiaţii. Lipsea şi de acasa, cu săptămânile...
La momentul de faţă ar fi dat orice, numai să se termine acest coşmar. După cum se gândea el, tipii aceştia doreau o informaţie pe care el într-adevăr nu o avea. Dar dacă ar avea-o? Mândria e mai importantă, niciodată nu ar fi dezvăluit secretele tatălui său. Ştia bine că a fost un tip dur care băga frica în oameni, dar ce conta? Era un tată perfect şi Alexis respecta aceste amintiri. Nu îl interesa cu ce s-a ocupat părintele său atâta timp cât a fost un exemplu în familie.
Îl întrerupse din gânduri uşa ce fu împinsă pe dinafară, dar nu s-a deschis, pentru că Alexis stătea rezemat de ea. Băiatul s-a ferit brusc şi a privit suspect spre ea. Aceea s-a deschis şi atunci intră o femeie josuţă, cu părul castaniu şi cu faţa obosită. Ţinea o tavă cu un ulcior mic şi o farfurie. Alexis o privi cu neîncredere, căci chiar nu înţelegea ce căuta aici doamna.
- Ţi-am adus apă şi câteva tartine, zise ea şi-i zâmbi compătimitor.
Alexis privi cu speranţă spre uşa încă deschisă şi începu să-şi formeze în minte planul de evadare. Poate asta era şansa pe care nu trebuia să o scape? Dar nu avea idee ce se afla în spatele acelei uşi...
- Nici nu te gândi să fugi, eu am riscat venind aici, ar trebui să-mi mulţumeşti măcăr cu asta. Îţi voi aduce mâncare şi apă de mai multe ori, pentru că mi-e milă de tine, dar am şi eu copii şi nu aş vrea să rămână fără mamă. Sunt doar o bucătăreasă şi nu ştiu de ce tu eşti aici, nu ştiu nici dacă ai idee unde ai nimerit, dar nu vreau să-mi creez probleme.
Încă o speranţă care s-a spulberat îndată. Îi venea să-şi rupă părul din cap. Dar de ce l-ar interesa acea femeie? Dacă se afla aici, în acest loc oribil, printre bărbaţii ăştia periculoşi, poate era şi ea ca dânşii? Altă explicaţie nu găsea. Fără să se gândească mult, urmând instinctul egoist ce-l domina, o împinse şi ieşi pe uşă. Fugi înainte pe un coridor îngust şi auzea doar strigătele femeii, care probabil a căzut şi a scăpat tava.
Trebuia să fugă de aici!
***
Au rezolvat foarte repede problema cu noii inamici. Samuel răsuflă uşurat şi îşi privi noul telefon mobil. Era micuţ, subţire şi negru – nu mai mult decât o tradiţie. Şi-a schimbat şi numărul, la fel ca ceilalţi, ar fi fost o prostie să-l lase pe cel vechi. A urcat în maşină, nu înainte să-l anunţe pe Jason că pleacă mai înainte. Era foarte obosit şi nu ar mai rezista să stea la spital cu băieţii, oricum l-a văzut pe Aaron şi doctorul a zis că starea lui revine la normal, deci se va face bine.
A verificat dacă armele sunt în maşină şi a pornit la drum. Şi-a aprins o ţigară de Marlboro şi a sporit viteza. Şi-a adus aminte de micul prizonier şi a zâmbit sarcastic. Astăzi trebuia să-l facă să vorbească, cu orice preţ.
***
Capitolul 3
Alexis se trezi din somn, căci un strigăt disperat îi răsună în cap. De la început nu şi-a dat seama că el a scos acel sunet, ci doar privea cu neînţelegere în jurul său. Inima-i bătea cu putere, iar palmele i-au transpirat. A avut un vis groaznic, nu îl ţinea minte, dar ştia că ceea ce-a văzut l-a speriat foarte tare. În câteva clipe îşi dădu seama unde se află şi asta i-a stricat dispoziţia de tot. Oare indivizii aceia nu aveau de gând să-l scoată de aici, voiau să-l ţină veşnic în aşa condiţii?! Chiar şi aerul de aici îi provoca vomă, trebuia să scape cu orice preţ!
Se ridică şi se apropie de unica masă oropsită din acea cameră, cu lemnul deja putred şi apucă cana unde trebuia să fie apă. Spre marea sa oroare cana era goală, dar lui îi era sete. Ce trebuia să facă acum? Ura senzaţiile ce-l cuprindeau, de parcă ar fi fost un câine ce stă legat şi aşteaptă ca nu cumva stăpânii săi să uite să-l hrănească şi să-l adape.
În următorul moment se repezi la uşa masivă şi începu să bată cu pumnii în ea. Bătea din toate puterile şi striga, dar nimeni nu venea să deschidă. După ce văzu că nu are rost, se aşeză jos şi-şi îmbrăţişă corpul cu propriile mâini, reci şi umede. Buzele şi nările îi tremurau uşor, era enervat şi disperat în acelaşi timp şi îi venea să plângă iar. Nu înţelegea cu ce a greşit.
Se rezemă cu spatele de uşă şi încercă să analizeze situaţia. Dacă a calculat corect, însemna că stă aici de patru zile. În prima zi a fost lăsat singur, nu i-au adus nici apă şi nici mâncare, dar a doua zi au apărut câţiva retardaţi şi l-au întrebat nişte chestii foarte stranii de care chiar nu avea nici cea mai vagă idee. Atunci îi privea cu supraapreciere, se amuza de măştile lor ciudate şi le promitea că odată ce va afla unchiul său de tot - vor da de dracu. Nu trebuia să-şi aducă aminte de unchiul Benjamin. Probabil nici nu îl căuta...
A rămas în grija lui după ce au murit părinţii săi şi Alexis s-a purtat oribil acest an, se ţinea numai de şotii şi era nervos pe toată lumea, chiar dacă nimeni nu era vinovat. S-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat şi nu mai puteau întoarce timpul înapoi. De când se ştie a locuit într-o casă superbă şi nu îi lipsea nimic. Părinţii lui au fost bogaţi şi acum totul i-a rămas lui, dar trebuia ca cineva să aibă grijă de afaceri, mai ales că singur nu pricepea nimic. Unchiul Benjamin era foarte răbdător cu Alexis şi încerca să îl educe, dar fără nici un rost. Lipsea de la şcoală şi nu-şi arăta interesul faţă de învăţătură, astfel întristându-şi apropiaţii. Lipsea şi de acasa, cu săptămânile...
La momentul de faţă ar fi dat orice, numai să se termine acest coşmar. După cum se gândea el, tipii aceştia doreau o informaţie pe care el într-adevăr nu o avea. Dar dacă ar avea-o? Mândria e mai importantă, niciodată nu ar fi dezvăluit secretele tatălui său. Ştia bine că a fost un tip dur care băga frica în oameni, dar ce conta? Era un tată perfect şi Alexis respecta aceste amintiri. Nu îl interesa cu ce s-a ocupat părintele său atâta timp cât a fost un exemplu în familie.
Îl întrerupse din gânduri uşa ce fu împinsă pe dinafară, dar nu s-a deschis, pentru că Alexis stătea rezemat de ea. Băiatul s-a ferit brusc şi a privit suspect spre ea. Aceea s-a deschis şi atunci intră o femeie josuţă, cu părul castaniu şi cu faţa obosită. Ţinea o tavă cu un ulcior mic şi o farfurie. Alexis o privi cu neîncredere, căci chiar nu înţelegea ce căuta aici doamna.
- Ţi-am adus apă şi câteva tartine, zise ea şi-i zâmbi compătimitor.
Alexis privi cu speranţă spre uşa încă deschisă şi începu să-şi formeze în minte planul de evadare. Poate asta era şansa pe care nu trebuia să o scape? Dar nu avea idee ce se afla în spatele acelei uşi...
- Nici nu te gândi să fugi, eu am riscat venind aici, ar trebui să-mi mulţumeşti măcăr cu asta. Îţi voi aduce mâncare şi apă de mai multe ori, pentru că mi-e milă de tine, dar am şi eu copii şi nu aş vrea să rămână fără mamă. Sunt doar o bucătăreasă şi nu ştiu de ce tu eşti aici, nu ştiu nici dacă ai idee unde ai nimerit, dar nu vreau să-mi creez probleme.
Încă o speranţă care s-a spulberat îndată. Îi venea să-şi rupă părul din cap. Dar de ce l-ar interesa acea femeie? Dacă se afla aici, în acest loc oribil, printre bărbaţii ăştia periculoşi, poate era şi ea ca dânşii? Altă explicaţie nu găsea. Fără să se gândească mult, urmând instinctul egoist ce-l domina, o împinse şi ieşi pe uşă. Fugi înainte pe un coridor îngust şi auzea doar strigătele femeii, care probabil a căzut şi a scăpat tava.
Trebuia să fugă de aici!
***
Au rezolvat foarte repede problema cu noii inamici. Samuel răsuflă uşurat şi îşi privi noul telefon mobil. Era micuţ, subţire şi negru – nu mai mult decât o tradiţie. Şi-a schimbat şi numărul, la fel ca ceilalţi, ar fi fost o prostie să-l lase pe cel vechi. A urcat în maşină, nu înainte să-l anunţe pe Jason că pleacă mai înainte. Era foarte obosit şi nu ar mai rezista să stea la spital cu băieţii, oricum l-a văzut pe Aaron şi doctorul a zis că starea lui revine la normal, deci se va face bine.
A verificat dacă armele sunt în maşină şi a pornit la drum. Şi-a aprins o ţigară de Marlboro şi a sporit viteza. Şi-a adus aminte de micul prizonier şi a zâmbit sarcastic. Astăzi trebuia să-l facă să vorbească, cu orice preţ.
***