Angel without soul ( sezonul 2 )

[Rain]

Capitol scurt, i know, dar sper sa fie bun. ^^

~Capitolul 9 Ganduri nestapanite~
( Inaru )



-O sa fie bine, o sa vezi. Va veni mai repede decat te astepti.
Nu schita niciun zambet, nicio expresie fericita pe acel chip minunat si vioi pe care il vedeam in fiecare zi de cand venise aici. Fusese pur si simplu adorabil in acele momente, dar acum era schimbat, mult prea schimbat pentru a-l recunoaste.
Mi-am intins usor spatele pe lungimea patului, privind in celalalt colt spre saten.
-Stii ce mi-a zis? Sa iti spun sa ai grija de mine, vorbi brusc, calm, privind in gol. Stii cum a sunat asta, nu? De parca va intarzia mult de acum inainte.
Se intrista si mai mult. Buzele subtiri nu mai erau ridicate si nu schitau niciun zambet. isi acoperi fata cu ambele palme si ofta exasperat.
-Matsu, nu mai fi asa pesimist.
Il priveam atent, neputand sa imi iau ochii de la el. Intr-un final isi descoperi minunatul si angelicul chip, privindu-ma atat de trist incat m-am ridicat si m-am dus spre el. Mi-am asezat o mana dupa umarul sau, zambindu-i discret.
-Sunt si eu aici, am zis cu o usoara ezitare de teama unei eventuale respingeri. Pana la urma Matsuro era cu fratele sau vitreg, Kiru, iar eu urmam sa am o sotie si o familie frumoasa, nu trebuia sa ma mai bag intre ei ca in trecut. Dar imi era atat de imposibil. Simteam ca ceva trebuie sa fie al meu si nu este.
Era mult prea mult, dar am facut-o.
I-am luat chipul intre palmele mele ce incepusera usor sa tremure. Fata mea se apropia incet de a lui, asteptand ca in orice clipa sa ma indeparteze, dar nici macar nu incerca asta. Simteam cum inima ii trepideaza si trupul incepuse sa ii vibreze cand buzele mele moi i le atinsera usor pe ale lui. Le masam cu tandrete si calmitate, neputand sa mai dau inapoi acum. Tentatia era imensa; ma simtisem prea mult strans in lanturi, iar acum eram liber si imi puteam arata afectiunea fata de el.
Simteam cum incearca sa se elibereze de emotie si sa isii desprinda buzele pentru a ma primi. Ochii ii avea inchisi, dar eu nici macar nu imi doream sa clipesc pentru a nu pierde acest moment intim. Pluteam… da, chiar pluteam cand am simtit dulcea irezistibila a gurii sale.
Cu rabdare si exploram gura fierbinte, executand un dans de imperechere cu propria sa limba.
Cand eram langa el, simteam cum imi creste in inima sentimentul de iubire, acel sentiment care pecetluieste soarta oamenilor.


-Chiar sunt curios cum v-ati intalnit.
Eram amandoi in curtea din spatele casei, plimbandu-ne pe langa fantana arteziana. Stropii de apa reiesisera la suprafata dupa inghet. L-am privit amuzat, nevenindu-mi a crede cat de repede trecuse de la o stare la alta.
-Nu e chiar atat de complicat cum sunt filmele sau cartile romantice. Terminasem orele de lucru si am facut pregatirile pentru gala de premiere a sponsorilor. Multa lume se afla acolo printre care si ea. Am inceput sa lucram impreuna, sa ne imprietenim apoi sa iesim. La doar patru luni ne-am decis sa facem nunta, ne intelegeam de minune.
-Si inca va intelegeti, ma intrerupse jucaus, afisand unul dintre cele mai frumoase zambete dupa care tanjisem atatia ani.
Continuam sa mergem fara sa ne privim unul in ochii celuilalt; ne uitam doar in fata.
-Da, asa e, doar de asta ne aflam aici, am zis cam nesigur dupa un moment lung de tacere.
-Si o iubesti, nu? intreba el repede pe acelasi ton curios si amuzant.
Era imposibil sa nu-ti aduca o stare de bine, insa gandurile mele erau si asa incurcate, nu ma prea puteam concentra asupra lui.
-Da! am tresarit, oprindu-ma in loc. O iubesc foarte mult.
Am continuat sa merg pas la pas cu el pana am ajuns in fata portilor.
- Pe cine pacalesc? Matsuro, aici e… Nu pot, nu stiu cum sa o iubesc. Defapt nu o iubesc. Nu simt nimic cand o vad, nu-mi curg ochii dupa ea, nu imi bate inima repede, nu am fluturasi in stomac... Nu mi se scoala, nu … nimic.
“Cu tine e altfel… Dar asta e altceva” Am spus in gand, neavand curajul sa-i spun asta personal. Ar fi fost prea urat din partea mea, el era cu Kiru. Nu stiu de ce ma legam mereu de asta, dar simteam nevoia sa o fac.
Incepu sa rada si sa ma priveasca cu ochii mari. Probabil ultima mea replica il amuza foarte mult. Deveni insa repede foarte serios.
-Pai… Cred ca e o problema cu asta.
-Chiar crezi? am rostit mai indiferent.
-Da…Nunta… Cum se va mai tine?
-Nu stiu, Matsu. Sunt un las. Nu am curaj sa ii spun nimic. Sper doar sa se intample o minune si sa scap mai repede din asta.
Drumul principal era si de data asta pustiu. Totusi din departare se vedea o masina patinand pe sosea. Il priveam pe micutul de langa mine, avand o vaga senzatie ca il voi pierde prea curand.
-Kiru, am soptit.