Angels don't kill

[Savarina Ali]

Hey, am decis să aduc capitolul pentru că era făcut din ziua aia, dar am mai corectat unele greșeli de tastare/gramatică. Ce am văzut și eu pe acolo. Țin să mulțumesc pentru critică lui CyBeR pentru că e destul de interesantă, dar bănuiesc că știi cum e să faci narațiune la persoana a 3-a și că e destul de greu să te exprimi. Oricum îmi cer scuze pentru greșeli și știu că pentru început mereu vor apărea comentarii mai dure, și mai ales îmi cer scuze și pentru acest capitol, deoarece este făcut cam la fel ... nu am avut cum să-l modific total. Promit că de la următorul capitol voi exersa mai mult. Probabil va apărea marți ... drept cadou de ziua mea : ))) dar am zis probabil.
Lectură plăcută ^^

Capitolul II: „ Răpire dublă ! Cine pe cine salvează?”

Ajunse acasă fetele au stat și s-au gândit una la cealtă. Neputând să stea prea mult cu aceste gânduri Alison puse mâna pe telefon pentru a o suna pe prietena ei. Până să caute în agendă numărul roșcatei, primea un apel. Văzând că pe ecran scria „No adress” îi era destul de înconfortabil să răspundă, dar își luă inima în dinți și răspunse.
- Alo ...? se auzi vocea timidă a fetei.
- Prietena ta Ailyn Morris, este sub paza mea. Dacă o vrei, vin-o să o iei, spuse vocea masculină de la capătul celălalt al firului, făcând-o pe tânără să tremure.
- Și tu, cine ești? Întreabă aceasta cu mai mult curaj în voce.
- Nu are importanță cine sunt eu, ci ce vreau eu de la tine. Te vreau pe tine, spuse vocea apoi îi dictă o adresă și închise brusc, auzindu-se râsul său malefic.
Fata mări ochii și se îngrijoră. Dacă prietena ei pățise ceva? Oftă și își luă o bluziță subțire și își puse în picioare balerinii și plecă în căutarea adresei respective. Se învârtea ca o curcă în mijlocul lemnelor. Într-un final ajunse în fața unei străduțe întunecate.
- „ Devil Street ” șopti tânăra privind strada părăsită.
Luă o gură mare de aer și înaintă. Era întuneric, nu se vedea nimic în față nici la doi centimetrii. Nu-i păsa. Din când în când mai spunea câte un „Alo, e cineva aici?” , dar nimeni nu-i răspundea. O enerva acest lucru dar continua să înainteze. Dintr-o dată simți două brațe puternice ce o cuprinseră pe la spate strângând-o tare. Îi puse și o mână la gură ca să nu țipe.
- Ascultă scumpete taci sau tu și prietena ta o să fiți în mare bucluc, spuse bărbatul pe un ton autoritar de îți îngheța sângele în vene.
O luă pe fată pe sus, punând-o pe umărul său. Alison, pentru prietena ei tăcu. Nu vroia ca Ailyn să pățească ceva. Nu din cauza ei. Se auzi cum o ușă de metal se trânti în urma lor, semn că intraseră într-o încăpere. Bărbatul aprinse un bec, care nu era prea strălucit, dar măcar făcea diferența dintre întuneric și acea lumină slabă. Fata închise automat ochii când făcu contact cu lumina. Îi deschidea încet, lăsând să se vadă ochii roșii de la plâns.
- Ai plâns? O întreabă brunetul cu o voce grijulie. De ce ai plâns? O întreabă acesta, dar fata își mută privirea știind că nu are voie să vorbească.
- Nu mai vrobi cu ostatecii, neghiobule, se auzi o voce femină mai pițigăiată puțin. În lumina slabă se putea distinge părul blond al fetei. Era Emma.
Alison mări ochii buimacă, și nu își dădu seama ce se întâmpla. De ce o răpise fata care trebuia să-i fie ghid? Ce îi făcuse? Nu îi răspunsese la întrebări? Tăcu. Nu vroia să spună ceva ca să înrăutățească situația. Emma însă avea alt plan. Se uită la fată și începu să râdă ca o disperată. Ce avea? Era una din întrebările ce îi frământa atât pe șatenă cât și pe brunet. Începu să povestească de ce a răpit-o. Povestindu-i că ei îi plăcea mereu să fie prima, nu suporta pe nimeni să o ajungă, dar să o mai și întreacă. Șatena era total înlemnită. Nu știa ce să mai creadă despre blondă.
- Stai! Stai! Stai! Tu îmi spui mie că ai făcut toate astea pentru că eu știu să cânt și să interpretez? Întreabă această bulversată apoi încearcă să devină mai serioasă deși râsul nu se mai termina. Nu pot să cred, nu crezi că era mai ușor să te perfecționezi tu? Sau e prea greu pentru una ca tine? Spuse cu multă răutate în glas. Uite ce e domnișoară, eu îmi vreau prietena iar tu ... încearcă să înveți să te străduiești mai mult.
Emma nu mai putea de furie. Vroia să o ia la bătaie pe șatenă. Dar impulsul a fost prea mare și s-a năspustit asupra fetei. Aceasta văzând ce are în practică „rivala ei” zâmbi ușor în colțul gurii și se feri cu un contra-atac. Blonda fusese luată prin surprindere așa că ateriză peste scaunul pe care trebuia să stea șatena.
Brunetul ce o adusese pe Alison, nu o legase, deoarece era foarte cuminte și nici nu apucase. Brunetul începu să râdă, dar când fata se ridică transformă râsul într-o tuse „măgărească”. Șatena chicoti întrebând unde este prietena ei roșcată. Se pare că totul era o înșcenare și roșcata era acasă în siguranță.
- Aiden ai tu grijă de pramtia asta, eu mă voi asigura că directorul știe că „mica lui minune” a renunțat la instituția lui. Un aer de superioritate i se citea pe chip, dar gestul ei de a scoate limba către Alison a făcut-o să pară un copil de cinci anișori.
- Cine se mai crede și asta? Întreabă frustrată șatena după ce ușa fu trântită în urma blondinei. Deci tu ești ... Aiden? Nu-i așa?
- Da, spuse acesta dând din umeri. Se crede zeiță, spuse acesta cu un aer de sarcasm.
- De ce o ajuți dacă nu îți convine? Îl intreabă aceasta vrând să facă conversație. Nu știa sigur cât avea de gând să stea în camera aceea.
Băiatul îi povesti fetei cum acea „mică tarantulă” așa cum îi spunea el, încearcă mereu să fie cea mai bună. Nu îi plăcea să fie de partea ei, dar se pare că era nevoit dintr-o întâmplare cu care îl avea „la mână”
- Hmmm păi chiar și așa. Acea întâmplare nu are de ce să te temi de ce vor crede ceilalți. Ai spus că nu mai faci, și în plus de asta, efectele acelea stau în organsim numai șase luni. După șase luni nu se mai descoperă la analize, spuse fata zâmbind. Dacă e cum ai spus tu ... și nu ai mai folosit totul este minunat.
- Ești sigură că nu se mai văd la ...
- Foarte sigură, spuse fata, lăsând propoziția băiatului în aer.
Acesta se redică de pe scaun și o ia pe tânără de mână, spunându-i că trebuie să o scoată de acolo. Nu se gândea că va fi așa ușor. Cum de scăpase așa repede? Ceva o măcina, așa că îl trase pe băiat de mână și dădu negativ din cap. Îl întrebase cum să aibe ea încredere în el, după ce a răpit-o. Nu avea cum. Băiatul stătu puțin pe gânduri și zâmbi. Îi promoisese solemn, așezându-se în genunchi în fața ei. Părea destul de convingător. Fata oftă și dădu din umeri. Ce avea să mai piardă?
Băiatul o îmbrățisă involuntar, deoarece avea încredere în el. Înainte să iasă din „celulă” îi dăduse fetei să-și pună geaca lui cu capișon și șapca sa. Nu o recunoștea lumea așa. Nu știa sigur ce este afară așa că merita să se deghizeze pentru orice eventualitate. Băiatul zâmbi când o văzu pe tânără îmbrăcată cu hainele lui. Îi stătea așa de simpatic. Cum îi plăcea să joace roluri, fate se dădu drept un „băiat rău” și îi stârni râsul băiatului.
- Te pricepi la teatru, spuse băiatul bătând ușor din palme. Dar hai trebuie să mergem, îi spuse luând-o de mână și ieșind din încăpere. Afară era întuneric și ploua. Fata încpeu să tremure, era îmbrăcată subțire chiar și cu geaca băiatului, tremura ca o vargă.
Băiatul observând acest aspect, o întrebă pe fată dacă nu vrea să meragă cu mașina lui acasă. Fata nu era de convins. Refuza chiar și udă și înghețată. Nu vroia să meargă cu băiatul. Nu îl cunoștea, cum să meargă cu el? Nu putea, refuza categoric. Băiatul deja ajuns în culmea disperării și nevrând să o lase pe tână singură, oftă și îi spuse că merge cu ea, pe jos, numai ca aceasta să fie în siguranță.
Arăta destul de bine tânăra și dacă era prinsă în vizorul unora dintre drgoații străzilor, nu avea să mai vină la facultate din această cauză. Au mers pe jos, până au ajuns în fața unui parc. Acolo se putea distinge o siluetă suplă, ținută în brațe de o altă siluetă. Erau o fată și un băiat. Distanța era destul de mare, dar se putea distinge doar un păr roșiatic, datorită felinarelor de pe aleea parcului. Părea cunoscută acea siluetă era ...


P.S. Evit unele chestii. Nu este vorba că nu mă informez sau așa, dar e „lumea mea imaginară” și eu vreau ca lucrurile să circule mai ușor. Nu vreau să devină un „clișeu”.

So Capu'Chuu <3