(10-01-2012 02:42 PM)Saravis Wrote: Multumesc că ati venit cu o critică! Am încercat să ţin cont de ele. Sper că acest capitol va fi mai bun. Într-adevar, vroiam să zis " a da cu bâta-n baltă" dar când am scris capitolul, eram cam obosită şi pe urmă când l-am recitit nu mi s-a parut că sună aşa de rau. Oricum, sper să fie mai bine:
II. Refuz. Amintiri
- Papa, te rog! Ai vazut că mă pricep!
- Nu mă interesează! Am spus „nu” şi „nu” ( nu cred ca erau necesare ghilimele aici. Puteai sa lasi si fara ) ramâne! Cât timp eu sunt în viaţă voi face tot posibilul ca tu să nu calci în Conservator!
- Dar nu poti face asta! Pe Albert de ce l-ai lasat?
- A fost ultima dorinţă a mamei tale. Dorinta mea este ca tu să mergi la Facultatea de Economie şi să-mi iei locul în capul firmei!
- Asta nu voi face niciodată! Nu mă poti obliga!
Camellie urcă furioasă treptele care ducea ( "treptele ce duceau" suna mai bine, si ai mancat un "u" ) spre camera ei. Decorul atât de familiar i se înfățișă. Camera micuță, mobilată doar cu un pat mare, un șifonier și o oglindă urma să-i fie loc de refugiu şi de această dată. Tatal ei îi dadu un refuz categoric. Era sigură că dacă mama ei mai traia, şi-ar fi putut împlini visul. În urmă cu trei ani, chiar înainte să moară, îl ajutase pe fratele ei, Albert, să ajungă la Conservator, pentru a deveni compozitor. ( bine, inca nu stiu care sunt circumstantele, de ce e tatal ei asa de pornit, etc etc, dar cumva, mi se pare ca la varsta ei ar putea sa isi bage picioarele si sa plece pur si simplu, daca ea vroia neaparat sa mearga la Conservator, atunci ar fi facut orice numai sa mearga nu? Ar trebui sa explici putin situatia, de ce nu pleaca, de ce sta si se roaga de tatal ei sa o lase, intelegi tu. )
„ Au mers împreună cu tatal lor la spitalul unde era internată mama lor. Suferea de leucemie, în ultimul stadiu. Imediat, Albert a rugat-o cu lacrimi în ochi să-i permită să meargă la Conservator ( ehm...mi se pare putin cam prea egoist gestul. Adica mama lui era pe moarte si el nu se putea gandi decat la dorintele lui? Cred ca ar trebui sa regandesti putin scena ). Bineînteles că mama lor, Julliete, acceptase. Ea era zâna lor cea bună. Pe vremea aceea nici tatal lor nu a zis nimic. Pe atunci era mai blând şi mai iubitor cu familia lui. Din pacate aceea urma să fie ultima vizită la mama lor. A doua zi a murit. Şi cât timp au fost acolo, a zâmbit tot timpul şi nu şi-a aratat deloc durerea.
Acest lucru l-a marcat pe tatal lor. S-a închis în camera lui şi nu a fost prezent nici la înmormântare. Camellie, care pe atunci avea doar 14 ani, a început să simtă frică faţă de propriul tată. Abia când a venit unchiul pe la ei şi a discutat ore în şir cu domnul Eisen, acesta a ieşit din nou în lume. Însă se schimbase radical. Era un tiran, o persoană rea şi autoritară. Se departă de proprii copii.
De atunci, din cauză că Albert plecase la Conservator, Camellie ramasese singură, înconjurată de nişte slujitori care nu îndrazneau să-i adreseze vre-un ( se scrie legat ) cuvânt din cauza tatalui ei.”
Se ridică hotarâtă şi formă numarul fratelui ei. Dacă exista o persoană care să o scape din situatia în care se afla, respectiva persoană era Albert. Aşteptă cu sufletul la gură să audă vocea caldă a fratelui ei la celalalt capat al firului.
- Alo?
- Albert! Poti vorbi?
- Sigur! Ce s-a întâmplat?
- Ştiu că va suna egoist, dar te rog întoarce-te acasă! Trebuie să-l convingi pe tata să mă lase şi pe mine la Conservator.
- Bine. Sâmbată voi veni. Până atunci să nu îndrazneşti să faci vreo prostie!
Albert îi închise surorii lui. Camellie realiză cât de bine o cunoştea fratele ei. Ea mereu pica în depresie mult prea uşor. Dar cum să nu se întâmple asta dacă primise cea mai grea lovitură? ( cred ca cea mai grea lovitura era moartea mamei ei, nu ca nu putea sa ajunga la Conservator ) Visul i se spulberase la un simplu „nu”. Se trânti în pat, în timp ce lacrimi îi umezeau obrajii.
Imi place ca nu dramatizezi situatia, felicitari pentru asta. In afara de ce am specificat, nu ai greseli de gramatica, asa ca te mai felicit si pentru asta.
Ai fi putut sa povestesti mai mult din scena cu mama ei si cu cearta cu tatal ei, asa ar fi avut un impact mai mare, dupa parerea mea. Si de asemenea, descrie mai mult scenele, nu le face telegrafice. Descrierea folosita bine poate sa schimbe mult o poveste. Oricum, bafta in continuare.
II. Refuz. Amintiri
- Papa, te rog! Ai vazut că mă pricep!
- Nu mă interesează! Am spus „nu” şi „nu” ( nu cred ca erau necesare ghilimele aici. Puteai sa lasi si fara ) ramâne! Cât timp eu sunt în viaţă voi face tot posibilul ca tu să nu calci în Conservator!
- Dar nu poti face asta! Pe Albert de ce l-ai lasat?
- A fost ultima dorinţă a mamei tale. Dorinta mea este ca tu să mergi la Facultatea de Economie şi să-mi iei locul în capul firmei!
- Asta nu voi face niciodată! Nu mă poti obliga!
Camellie urcă furioasă treptele care ducea ( "treptele ce duceau" suna mai bine, si ai mancat un "u" ) spre camera ei. Decorul atât de familiar i se înfățișă. Camera micuță, mobilată doar cu un pat mare, un șifonier și o oglindă urma să-i fie loc de refugiu şi de această dată. Tatal ei îi dadu un refuz categoric. Era sigură că dacă mama ei mai traia, şi-ar fi putut împlini visul. În urmă cu trei ani, chiar înainte să moară, îl ajutase pe fratele ei, Albert, să ajungă la Conservator, pentru a deveni compozitor. ( bine, inca nu stiu care sunt circumstantele, de ce e tatal ei asa de pornit, etc etc, dar cumva, mi se pare ca la varsta ei ar putea sa isi bage picioarele si sa plece pur si simplu, daca ea vroia neaparat sa mearga la Conservator, atunci ar fi facut orice numai sa mearga nu? Ar trebui sa explici putin situatia, de ce nu pleaca, de ce sta si se roaga de tatal ei sa o lase, intelegi tu. )
„ Au mers împreună cu tatal lor la spitalul unde era internată mama lor. Suferea de leucemie, în ultimul stadiu. Imediat, Albert a rugat-o cu lacrimi în ochi să-i permită să meargă la Conservator ( ehm...mi se pare putin cam prea egoist gestul. Adica mama lui era pe moarte si el nu se putea gandi decat la dorintele lui? Cred ca ar trebui sa regandesti putin scena ). Bineînteles că mama lor, Julliete, acceptase. Ea era zâna lor cea bună. Pe vremea aceea nici tatal lor nu a zis nimic. Pe atunci era mai blând şi mai iubitor cu familia lui. Din pacate aceea urma să fie ultima vizită la mama lor. A doua zi a murit. Şi cât timp au fost acolo, a zâmbit tot timpul şi nu şi-a aratat deloc durerea.
Acest lucru l-a marcat pe tatal lor. S-a închis în camera lui şi nu a fost prezent nici la înmormântare. Camellie, care pe atunci avea doar 14 ani, a început să simtă frică faţă de propriul tată. Abia când a venit unchiul pe la ei şi a discutat ore în şir cu domnul Eisen, acesta a ieşit din nou în lume. Însă se schimbase radical. Era un tiran, o persoană rea şi autoritară. Se departă de proprii copii.
De atunci, din cauză că Albert plecase la Conservator, Camellie ramasese singură, înconjurată de nişte slujitori care nu îndrazneau să-i adreseze vre-un ( se scrie legat ) cuvânt din cauza tatalui ei.”
Se ridică hotarâtă şi formă numarul fratelui ei. Dacă exista o persoană care să o scape din situatia în care se afla, respectiva persoană era Albert. Aşteptă cu sufletul la gură să audă vocea caldă a fratelui ei la celalalt capat al firului.
- Alo?
- Albert! Poti vorbi?
- Sigur! Ce s-a întâmplat?
- Ştiu că va suna egoist, dar te rog întoarce-te acasă! Trebuie să-l convingi pe tata să mă lase şi pe mine la Conservator.
- Bine. Sâmbată voi veni. Până atunci să nu îndrazneşti să faci vreo prostie!
Albert îi închise surorii lui. Camellie realiză cât de bine o cunoştea fratele ei. Ea mereu pica în depresie mult prea uşor. Dar cum să nu se întâmple asta dacă primise cea mai grea lovitură? ( cred ca cea mai grea lovitura era moartea mamei ei, nu ca nu putea sa ajunga la Conservator ) Visul i se spulberase la un simplu „nu”. Se trânti în pat, în timp ce lacrimi îi umezeau obrajii.
Imi place ca nu dramatizezi situatia, felicitari pentru asta. In afara de ce am specificat, nu ai greseli de gramatica, asa ca te mai felicit si pentru asta.
Ai fi putut sa povestesti mai mult din scena cu mama ei si cu cearta cu tatal ei, asa ar fi avut un impact mai mare, dupa parerea mea. Si de asemenea, descrie mai mult scenele, nu le face telegrafice. Descrierea folosita bine poate sa schimbe mult o poveste. Oricum, bafta in continuare.
![[Imagine: tumblr_m95uonbiuU1re9dfoo1_500.gif]](http://25.media.tumblr.com/tumblr_m95uonbiuU1re9dfoo1_500.gif)