Drugged With Desires l: Hidden Feelings

[Miky sweetie :3]

A: Doamne, dragi prieteni, cate viziuni! Oare de la cine or fi? Bineinteles, ca de obicei, imi bag eu codita peste tot si le stric lor distractia. Dar, odata si odata, Sakura si Sasuke trebuie sa afle adevarul, nu? Iar eu

DWD Chapter 12: Give up the feelings

Sakura:

Stateam incuiata intre patru pereti, intr-o camera cat de cat decenta. Aveam genunchii stransi la piept si chipul lipsit de lacrimi lasat sa zaca pe acestia. Plansesem atat de mult... Trebuia sa-l ascult pe Sasuke atunci cand mi-a spus ca e doar o capcana. Am fost o proasta si am dat cu capul in negura noptii ca o proasta ce sunt si n-am vrut decat sa-mi salvez tatal. Oare cand o sa inteleg ca singura persoana pe care o mai am pe acest pamant e Sasuke?!

Si tocmai cand credeam ca ochii isi pierdusera lacrimile de la atata plans, am esuat. Lacrimile au inceput sa imi inunde chipul, la gandul ca tatal meu m-0a lasat iar mama mea, ei bine... Mama mea a murit. Sasori a omorat-o cu bestialitate, mi-a povestit fiecare detaliu si fiecare amanunt din uciderea mamei mele, m-a obligat sa ascult fiecare detaliu sangeros si fiecare strigat si ultim moment in care imi striga numele. Si am plans, si am simtit cum mi se sfasie inima. Cum a putut face asa ceva? Cum a putut sa-mi disece mama intr-un mod atat de brutal? Mi-am infundat fata si mai tare in genunchi incercand sa ma stapanesc.

Tot ce vroiam acum era sa vina Sasuke si sa ma salveze din acest calvar. Vroiam sa ajung acasa si tanjeam dupa imbratisarile sale precum un mielusel dupa mama lui, in asteptarea ca aceasta sa-i alunge toate temerile si fricile. Dar tocmai aflasem ca e mama mea! Tocmai aflasem ca cea pe care am considerat-o o simpla iubita a tatalui meu e de fapt mama! De ce a trebuit sa moara, oare? Nici macar nu am apucat sa vorbesc cu ea. Nici macar nu am apucat sa-i spun ca o iubesc si ca stiu ca ea e parintele meu natural, ca sa o las sa moara linistita. Dar nu, el a omorat-o... Iar daca nu ma rog pentru un miracol, o sa ajung in acelasi loc unde a ajuns si ea.

Ii dezamagisem. Pe toti. Ma urasc! O dezamagisem pe mama, neapucand sa-i spun tot ceea ce vroiam sa-i spun, il dezamagisem pe Sasuke avand mai multa incredere in instinctele mele decat in el. Il dezamagisem pe tata, spunandu-i ca il iubesc pe Sasuke... Oare de ce mereu m-am considerat o fata cuminte si la locul ei daca am facut atatea persoane sa sufere in jurul meu? M-am bazat doar pe principiile mele si am crezut ca sunt pregatita sa ies din pielea fetei cuminti, dar nu am fost si iata unde s-a ajuns.

Am auzit cum usa se deschide si atunci mi-am strans in brate genunchii, mai tare decat o faceam deja, de spaima. Daca era cat pe ce sa imi vina sfarsitul? Daca eram la o aruncatura de bat de moarte?

-Si aici sa ramai, jigodie ce esti! Las` vedeti voi, tu si tarfa asta mica maine dimineata. Aveti norocul ca va permit sa stati in camera asta care de acum incolo va deveni un lux pentru voi! M-ati auzit?! Un lux! Tipa o voce cunoscuta pe jumatate.

N-am izbutit sa ridic capul dintre genunghi. Eram atat de inspaimantata si de traumatizata de toate cele auzite incat nici nu suportam sa il ridic. Doamne, oare o sa mai scap vreodata de aici? Usa se tranti, facandu-ma sa tresar. Eram putin mai linistita acum ca usa se inchisese, dar inima mea nu inceta sa pompeze sangele alert in tot trupul meu finut Nu vroiam sa mor in felul acesta. Imi doream o familie, imi doaream sa devin cineva, imi doaream sa am si eu un moment de liniste in toata viata asta turbata in care am intrat. Imi doream sa-mi realizez toate visele pe care mi le creasem, eram prea tanara ca sa mor, dar cine sa inteleaga asta? Sasori? Mikaila? Nici gand.

Am continuat sa stau nemiscata pana am auzit un "past!" venit de undeva din fata. N-am ridicat capul, asa ca sunetul a continuat din ce in ce mai insistent. Dar, pana la urma, ce dracu` era cu toate susotelile astea? Mi-am ridicat privirea nu cu mult, atat cat sa vad printr-o linie subtirea a campului meu vizual o nuanta de negru in tot acel val de lumina. N-am rezistat curiozitatii care incepea sa-mi umple mintea si care striga in disperare "Poate fi Sasuke!". Imediat mi-am ridicat capsorul si am privit persoana legata din fata mea cu niste funii groase, bine innodate. Se uita in ochii mei cautandu-mi privirea. N-am sa uit felul in care ma privea niciodata.

Ochii sai negri erau atat de pierduti si de goi incat nici nu l-am mai recunoscut. Abisul lor intunecat pe care il iubeam vazand cum se joaca intens cu zmaraldele mele verzi in ocheade dragastoase acum era sters. Zambetul sau atat de dulce si plin de bucurie era acum o simpla linie dreapta, crispata, de parca ar fi uitat sa bea apa deceva timp. Parul usor ciufulit, negru, era singurul pe care il mai recunosteam inca din acele dimineti in care ma lua in brate si ma saruta de parca as fi fost a lui.

Am ramas cu privirea tintuita in a lui, mirandu-ma de modul in care acesta se arata in fata mea. Imi venea sa dau pe afara pana si ultima ramasia de lacrima pentru el, vazandu-l in halul asta. Stiam totusi ca astfel nu rezolvam nimic. Eram pur si simplu traumatizata. Se intamplasera prea multe de odata iar imaginea lui distrusa imi facea inima sa isi franga pana si ultimul ciob ramas din ea. I-am spus sa nu vina, dar el a venit. Stiu ca el tine la mine si ca ma iubeste, stiu ca a venit aici ca sa ma salveze si stiu ca ar face orice sa ma salveze, dar i-am spus, l-am implorat sa nu vina. Si, cu toate astea, ma rugam de toti sfintii ca, in ciuda celor spuse, sa vina si sa ma ia de aici. De ce mereu faceam ceea ce imi era pur si simplu interzis sa fac?

M-am apropiat de el incetul cu incetul, examinandu-l din priviri parca uitandu-ma dupa o rana de-a sa sau dupa vreo vanataie. Si incetul cu incetul, intr-un final, am reusit sa ajung la el. L-am fixat cu privirea si incercam sa ma abtin sa nu mai plang, sa nu mai vars lacrimi, sa nu mai dau pe afara din cauza prostiei imense pe care o infaptuisem. In zadar pentru ca in secunda urmatoare, singurul lucru care l-am mai putut face inainte sa-mi vars amarul a fost sa-l imbratisez strans.

Eram constienta ca nu imi va raspune la imbratisare. Era legat, pentru Dumnezeu! Trebuia sa-l dezleg si totusi eu nu faceam altceva decat sa stau si sa ma smiorcai ca o mata traumatizata. Eu il adusesem in starea in care este acum, si nu am sa ma iert niciodata pentru raul pe care i l-am provocat. Il strangeam in brate, lasand amintirea lacrimilor mele pe geaca lui din piele. N-am putut sa ma razvratesc impotriva instinctului meu de a-i sari in brate, alegandu-l pe acesta in locul curajului meu de-al dezlega si de-al ajuta. Nu imi era dat sa fiu fata rea si constincioasa. Imi era dat sa fiu fata suparata, fata timida, fata inocenta. Oare ce se intampla in mintea lui Sasuke acum?

~~~FLASHBACK~~~
-Sakura, sa nu spui nimenui despre ceea ce s-a intamplat intre noi, bine? Imi zise el, fata sa splecandu-se spre a ma saruta.
-M-ai lasat insarcinata, nemernicule! Iti jur ca o sa infunzi puscaria pentru asta! Asculta bine si baga la cap ce-ti spun!
Ma saruta brutal, fara sa-mi dea niciun ragaz sa-mi termin ideile. Atat de brutal, incat aproape ca m-am innecat cu limba sa. L-am plesnit serios, nemaisuportand tensiunea dintre noi. Inca il iubeam, inca era o parte din viata mea! Nu pot sa uit asta. E cel care m-a lasat insarcinata. Dar nu am sa las ca toate aceste lucruri sa se intample. Nu am sa las un suflet nevinovat sa se nasca intr-o lume asa de rea! Am inceput sa tusesc incercand sa eliberez apasarea care o simteam pe gat. Nu dupa mult timp, simt mana baiatului pe gatul meu, mangaiandu-l bland.

-Nu am sa te uit niciodata, chiar daca plec. Crede-ma.

A indraznit sa ma mai sarute odata, de data aeasta pe obraz, si s-a repezit in retragere ca sa fie sigur ca nu il mai plesnesc inca odata. A luat-o inainte mergand agale, parca asteptand ca eu sa spun ceva. Eram distrusa. Eram terminata pur si simplu. Mai aveam putin si ma dadeam cu capul de toti peretii. Ce-o fi fost in mintea lui cand a spus asta? De ce a trebuit sa plece? Il uram si totusi il iubeam la nebunie.

-Imi promiti?
-Iti promit! Spuse el, apoi iesi.

~~~END FLASHBACK~~~

Am incremenit acolo, amintindu-mi toate aceste lucruri. Nu mai scoteam niciun scancet, niciun geamat de durere. Lacrimile parca incremenisera pe obrajii mei fini, refuzand sa coboare pana la baza gatului. Imi simteam bratele amortite si pupilele tremurand, ca si cum ceva din mine s-ar fi rupt. Ce dracu` erau toate gandurile astea urate? Ce dracu` imi aminteam aici? Astea sunt lucruri pe care nici macar nu le-am traiat! Nici macar nu-l cunoscusem pe Sasuke inainte! Si in plus, cati ani aveam in perioada aceea? Aratam ca si cum as fi avut doar saisprezece, adica acum sapte ani. Cum as putea uita suvitele blonde pe care mi le facusem in anul acela datorita unei noi manii dupa parul blond aparute in liceul la care obisnuiam sa invat?

Lasand la o parte faptul ca nu imi amintesc sa fi facut vreodata ceva din toate astea, desi mintea imi tot juca feste, eu sa fiu insarcinata? Eu nu facusem dragoste cu un baiat niciodata in viata mea! Eram pur si simplu ingerasul ascultator al tatei care nu iesea din cuvantul sau si care nu indraznea sa faca mai mult decat sa sarute un baiat. Si-atunci, ce se intampla cu memoria mea si cu gandurile mele? Ce se intampla cu toate aceste imagini si vorbe care pareau a fi spuse de mine si de Sasuke dar pe care sunt absolut sigura ca nu le-am rostit niciodata in viata mea?

Amintitndu-mi gravitatea situatiei in care ma aflam eu si cu brunetul, lasand deoparte restul, mi-am sters perlele de apa de pe obraz si l-am privit. I-am cuprins obrajii in palmele mele, bombardandu-l cu o serie de intrebari ingrijratoare. Tebuia sa stiu daca a fost ranit grav sau ceva in acest sens. Era de datoria mea sa am grija de el. Nu voi putea sa-i rasplatesc niciodata dragostea pe care mi-o poarta cu mai mult decat o iubire sincera, iubirea mea fata de el, si ingrijorarea care imi macina sufletul de fiecare data si mereu in privinta lui. Si tot nu e de ajuns.

-Sunt OK, Sakura, imi zise el, usor incruntat si cu o urma usoara de enervare in ochi. Du-te si cauta o foarfeca sau ceva. Funiile astea nu sunt atat de rezistente pe cat par.

M-am ridicat in picioare, cu greu din cauza amortelii ce misuna precum o otrava puternica in tot corpul, si am inceput sa cotroboi prin sertare, pe masa, prin dulap si cam peste tot pe unde putea fi ascns un lucru ascutit, nu doar o foarfeca. Ce este drept, nu am dat de una, in schimb cutitase si cioburi mari de sticla bine ascutite erau peste tot. In tot acest timp nu am putut sa incetez a ma gandi la chipul brunetului usor incruntat, speriindu-ma ingrozitor cand am realizat ca fata lui este exact aceeasi cu cea din viziunea mea de mai de vreme. N-am lasat asta sa se vada, in schimb, am incetinit putin actiunea de cautare pentru a ma calma. Ma simteam al naibii de prost, iar toate acele filmulete din capul meu care inca imi bantuiau simturile parca nu mai incetau.

Intr-un final, am reusit sa scap de asta. Nu de tot, insa destul cat sa ma pot concentra pe ceea ce era mai important in momentul de fata. Am luat cel mai lung si ascutit cutit pe care l-am gasit si am inceput sa tai franghiile care il incatusau pe brunet. Taiam cu precizie fiecare funie, avand grija sa nu-l atung nici macar cu varful lamei. Dupa ce am terminat, Am aruncat arma numai Dumnezeu stie pe unde si am sarit la buzele lui Sasuke precum o disperata, precum o drogata, precum o nebuna scapata de la spitalul de nebuni.

Le sarutam cu ardoare, in timp ce Sasuke ma strangea in bratele sale atat de strans incat, pentru cateva momente, am uitat sa mai respir. Imi lipisem mainile de gatul sau caldut, savurand din plin momentul acesta. Nu vroiam sa-l mai scap din brate si, cu siguranta, nu vroiam sa-l mai las sa plecede langa mine. Il iubeam atat de tare pe cat il ranisem de mult. Tocmai de aceea mi-am jurand in gand de o mie de ori, in timp ce ma luptam cu lipsa aerului din ce in ce mai mare, ca am sa am incredere oarba in el de acum inainte. Ma simteam putin mai bine acum, mai linistita, mai in siguranta. Ma simteam din nou a lui, dupa ce il pierdusem.

Dupa cateva momente placute petrecute impreuna, Sasuke intrerupse sarutul si ma tintui cu privirea sa pierduta si atat de indepartata, ca si cum i-ar fi parut rau ca m-a lasat sa plec. Si-a recuperat una din maini de pe soldul meu si si-a asternut-o pe obrazul meu, mangaiandu-l incetisor pana cand nu s-a mai putut controla pe sine. A inceput sa-mi sarute obrajii si fruntea ca un nebun, ca si cum ar fi fost ultima oara cand ma vedea, lucru care ma speria putin. Trecea atat de rapid cu buzele pe fetisoara mea cea firava incat nu stiam ce era cu mine. Tot acest joc se incheie intr-un final cu un alt sarut pe buze, de data aceasta scurt.

A inceput sa-mi mangaie parul usor ciufulit si sa ma imbratiseze cum se cuvine, lasandu-ma sa-mi astern capul pe umarul sau. N-am indraznit sa scot vreun cuvant, de frica sa nu plang. A urmat un moment de liniste apasatoare intre noi, pana ca Sasuke sa apuce sa-mi rosteasca ceva.

-Sakura, asculta-ma, spuse, in timp ce ma facu sa ma uit in ochii lui abisali. Orice ti-ar spune Sasori sau oricine altcineva inafara de mine ca mama ta e moarta sau ranita sau ceva in sensul asta, sa nu crezi. Promite-mi ca nu o sa crezi. Te implor!

Il priveam adanc in ochii disperati de acceptarea mea incat gandurile mele o luasera razna. Oare ce se petrecea in mintea lui?

Sasuke:

Eram distrus, eram terminat, eram cu moralul la pamant peste masura. Singurul lucru care ma oprea sa ma sinucid intr-un moment ca asta era insusi floarea mea de cires pe care o iubeam atat de mult si care imi oferea motivul suprem pentru a trai. Doamne, cum puteam sa-i spun ca eu i-am impuscat mama? Cum puteam sa ii spun asta, fara sa o fac sa sufere? E mai bine sa stie ca ea traieste si, daca vreodata in viata ei va afla ca e moarta, cel mai bine este ca ea sa stie ca cel care a omorat-o de fapt a fost Sasori.

Dar indiferent cine ar fi ucis-o, ar fi fost la fel de distrusa, asa ca nu am de gand sa las asta sa se intample prea curand. Ea e lumina ochilor mei, si nu vreau sa o vad trista nici macar o clipa, mai ales acum cand am regasit-o. N-am de gand sa o pierd atat de usor! Si nici n-am s-o fac.. Imi era prea drag zambetul ei atat de dulce si de inocent. O iubesc. O iubesc atat de mult incat as fi in stare sa mor pentru ea. De ce mereu incerc sa ma lepad de dragostea pe care i-o port, cand e evident ca nu pot? De ce mereu incerc sa-mi dovedesc mie insumi ca nu m-am indragostit, desi simt fluturi in stomac de fiecare data cand ii intalnesc privirea?

Nu mai trebuie sa imi fie frica de acum inainte. Stiu cu certitudine ca indiferent ce as face, iubirea mea pentru ea nu o sa dispara. Si nici nu-mi mai doresc asta. Niciodata nu mi-am dat seama cat de frumos este sa iubesti cu adevarat. Dar acum ca stiu, nici ca mai vreau sa ies din starea asta. E mult mai frumos decat orice stare de euforie oferita de o bucata de drog puternic . E mai frumos decat in Rai, mai frumos decat in cel mai mirific paradis existent. Si nimeni nu ma poate face sa-mi schimb parerea.

Sakura se uita in ochii mei putn confuza dar, dupa un moment, i-am putut zari fata luminandu-se.

-Deci mama nu e moarta? Zise ea, strangandu-ma in brate.

Mi-am muscat buza de jos cu fermitate, si totusi atat de subtil incat cu siguranta Saku nu observase.

-Sigur ca nu.

Am rasuflat usurat ca acum ceea ce este mai greu a trecut. Am rememorat inca odata scena impuscarii mamei ei de catre mine, apoi asaltul pregatit de Sasori. Mi-am promis ca nu o voi lasa pe Sakura sa afle adevarul. Cu orice pret! Nu vreau sa o ranesc si cu siguranta nu vreau sa o fac sa sufere. Nu suport asta. O singura lacrima pe obrazul ei si sunt absolut sigur ca mi-as da si viata numai ca sa o pot sterge.

I-am zambit dulce si i-am cautat privirea, in timp ce ii simteam inima zbatandu-i-se in piept de bucurie. Iubita mea s-a eliberat din stramtoarea imbratisarii mele si m-a apucat de mana. Ne-am asezat pe pat, in sezut, in timp ce Saku refuza sa-mi dea drumul la mana.

-Si acum? Acum ce vom face? Suntem captivi aici si nu e nicio cale de iesire. Niciun geam sau vreo cheie sau... ceva.
-Asculta-ma, ii zic, strangandu-i cu precizie mana. O sa iesim de aici, iti promit. Maine, voi gasi o cale de scapare. Iti jur.

I-am facut fetei semn sa se urce in pat, iar aceasta s-a supus. Am invelit-o cu plapuma infasata intr-un cearsaf rosu, iar apoi m-am retras. Mi-am deschieiat camasa punand-o Dumnezeu stie unde, apoi mi-am deschiat blugii. Nici bine nu am pus mana pe nasture, ca glasul rozaliei ma opri:

-Ce crezi ca faci?

Imi intorc capul si-mi privesc bombonica peste umar, neputand sa ma abtin ranjitului. Oare ce-si inchipuia ca fac? Oh, de fapt, stiam foarte bine ce-si inchipuia. Am scos printre buze un mic "Ma schimb" apoi mi-am dat pantalonii jos, ramanand in boxerii mei negri, inscriptionati "Puma". Oare cum ar fi daca in noaptea asta eu si cu ea am face dragoste? Prima noastra noapte impreuna, captivi si nepasatori, simtindu-ne precum ultimii oameni de pe planeta. Oare cum ar fi sa o fac sa se simta a mea pentru totdeauna? Dar eu al ei?

Pentru o secunda, am incercat sa scap de aceste ganduri, dar mai apoi am inceput sa ma gandesc cum sa introduc aceasta atmosfera fara ca ea sa-si dea seama. Mi-am pus pantalonii pe scaun, apoi m-am strecurat sub plapumioara. O priveam imbujorandu-se, iar acea roseata de pe obrajii sai imi dadura de intelesca mai am mult de lucru pana sa o conving sa se culce cu mine. M-am prefacut ca nu observ nimic, si i-am pus mana pe fata, mangaiand-o, desi stiam ca obrajii ei frig.

-Ai incredere in mine? O intreb, avand grija sa nu scap vreun ranjet printre buze.
-In legatura cu ce? sopteste printre buzele crapate.

Imi apropii chipul de al ei si ii apuc buza de sus, provocand-o sa imi muste buza de jos. Trebuia sa trag putin de timp pana sa-mi vina un oarecare raspuns in minte. Nu puteam sa ii spun direct daca are incredere in mine sa i-o trag. Ce naiba? Mi-am desprins gurita de a ei.

-In legatura cu tot. Vreau sa-ti pui toata increderea in mine si sa ma lasi sa trec mai departe.

N-am vrut sa sune chiar atat de explicit, pentru ca stiam ca o voi speria, dar iata ca am facut-o. Fata m-a privit pur si simplu stupefiata si cred ca mai avea putin si imi luam o palma de nu ma vedeam. Dar nu a facut asta. Parea inghetata de frica inca de cand am terminam propozitia. Trebuia sa o privesc cu calm si sa o linistesc asa cum puteam eu mai bine. Stiam ca va fi greu, mai ales acum cand am speriat-o, si totusi nu aveam de gand sa las totul balta. Daca nu acum, atunci cand? Probabil niciodata.

Am apucat-o de mijloc si am adus-o mai aproape de mine. Fata nu riposta, insa obrajii ii ardeau. Refuza sa ma priveasca in ochi, mutandu-si privirea in alta parte. Nu stiam cum ar trebui sa reactionez. Oare sa merg mai departe? Oare sa incetez? Oare sa pun punct tuturor ganduilor mele perverse si sa o las pe Sakura in pace? Se vedea ca ea nu-si doreste. Eram complet dezamagit. Dar nu era dezamagirea aceea pe care un baiat o avea atuncicand fata il refuza. Incepeam sa ma intreb daca sunt destul de bun pentru ea, eram dezamagit de felul in care o presez, fapt care nu mi se mai intamplase niciodata pana acum. Probabil se trage din acest sentiment special pe care il am pentru ea.

I-am sartat usurel gatul, ca sa nu o sperii, si mi-am retras buzele rapid. Am apucat-o de barbie si am fixat-o cu privirea. Se vedea in ochii ei nesiguranta si neliniste ce ii bantuia sufletul. Haide, Sasuke, poti sa o faci. Doar arata-i cum gandesti si cat de pasnic esti.

-Uite, Sakura, acum ca esti iubita mea iti dai seama ca odata si odata lucrul asta tot se va intampla. Nu trebuie sa-ti fie teama, pentru ca stiu ce fac. Nu vreau decat sa-ti arat cat de mult tin la tine si cat de mult imi doresc sa te am.

Saku mi-a pus degetul la gura inainte sa mai apuc spune ceva. Oare o suparasem?

-Sasuke, iti promit ca imediat ce vom iesi de aici, am sa-ti dau ocazia sa-mi arati ceea ce simti.

Dar nici bine nu incheia fata, ca usa se deschise si un timp blond, cu parul tepos si ochi albastri intra pe usa. Isi vara cheia de la usa in buzunar, in timp ce-si deschide precaut ochii. Si, cu cat se apropia mai mult de noi, expresia fetei sale era din ce in ce mai mirata.

-Sasuke? Sakura?