In dragoste nu exista limite...

[~FreaKy and CuTe~xD]

Heyaaaa xD Am adus next..in sfarsit >.> So..

Capitolul 6
My Hero..
Am murit? Unde sunt? De ce nu pot sa deschid ochii,sa vad lumina,doar intuneric,haide Sakura deschide ochii.Degeaba.Inca ploua? De ce chipul meu e ud? Simt ca niste picaturi reci spulberandu-se de chipul meu.Stai, aud ceva,o voce de baiat,cunoscuta..Sasuke? Oare? Cineva ma striga pe nume fara incetare,printre suspine,cred ca sunt lacrimile lui,plange pentru mine? Dar ce s-a intamplat? Am murit? De ce nu pot sa ma trezesc,sa ii vad chipul baiatului care mi-a acaparat inima doar cu o privire,baiatul care mi-a oferit primul sarut,pe care n-am sa il uit vreodata,vreau sa deschid ochii! Cu o ultima incercare,in sfarsit am deschis ochii,eram in bratele lui Sasuke,care alerga nebuneste undeva cu mine.Ii vedeam lacrimile scurgandu-se pe chipul alb,sau erau doar lacrimile de cristal ale norilor?Nu stiu...atatea intrebari,eram confuza,vroiam sa vorbesc,dar ceva ma oprea.Se opreste din alergat,cu coada ochiului vad o cladire uriasa,unde eram? Dintr-o data,un cutit parca mi-ar fi strapuns inima,si oprindu-mi respiratia,totul era in ceata,adormeam din nou intr-un somn adanc...nu cred ca ma voi trezi...
******
Ce mi se intampla? Din nou...o intrebare fara raspuns,in mintea mea rasuna doar sunetul ceasului...tic-tac,tic-tac...un ceas? Ce vrea sa insemne asta?Ca mi-a sunat cesul?Neah..Usor,imi deschid ochii verzi,si imi vad parinti,mama cu lacrimi in ochii,rezemandu-se de umarul tatei,care era si el parca lipsit de viata,uitandu-se de zor la mine,clipesc de cateva ori ca sa pot distinge mai bine locul unde ma aflam.La un spital.Dar...of,mai bine nu imi mai pun nici o intrebare,nimeni nu o sa imi raspunda.Ma ridic in fund,si privindu-mi parintii,care erau uimiti,de parca nu m-ar mai fi vazut de 20 de ani!Se ridica amandoi si ma imbratisaza atat de tare incat deabia mai puteam respira,tatal meu,incepand sa planga,dar de ce...? Ce am patit? Din nou,ceva imi strapunge inima,doare...doare atat de tare,nu suportam,numai puteam respira,parca vroiam sa imi scot inima din piept,nu mai vroiam sa simt durerea aceea ascutita...doare mult prea tare.Ma trantesc pe perna moale,incercand sa respir din nou.Mana calda a mamei ma magaia,usor,parca luandu-mi totul de pe inima...
-D-de ce sunt la spital? Cum am ajuns aici? Si unde...unde e Sasuke..? Spun eu deabia respirand si uitandu-ma prin camera mica.
-Ai fost in coma...si ai o problema grava de inima...
-Nu se poate.Am,am fost in coma? Cum mama naibi?! Si ce problema de inima?! Nu,nu pot sa cred asa ceva...si-
-Sakura! Daca o sa te agiti mai mult si o sa tipi poti oricand sa intri din nou un coma!
Raman muta,privind in gol,lasand lacrimile sa spuna totul,imi duc picioarele la piept si incepand sa plang fara incetare,cum se putea asa ceva? E ca un cosmar din care nu ma pot trezi,de ce eu..? Cu ce am gresit? Simteam cum si sufletul meu plangea,in mintea mea,tot imi spunem ca nu poate fi adevarat,dar...era.Imi intorc capul spre mama,care plangea si ea,cu lacrimi parca de sange.Usa se deschise,intranse un domn inalt,cu un halat alb,si o masca care ii acoperea nasul si gura,cu parul ca de argint,era doctorul meu.Ii spune mamei ca pot pleca acasa,dar cu conditia sa nu fac efort,sau altceva.Perfect! Acum nu o sa mai pot face nimic din ce imi doresc, of...Lasa Sakura,o sa fi bine...Sper sa fie asa.Imi sterg lacrimile indurerate,si ma dau jos din pat fara probleme.Imediat cum ma vede,se ridica si mama ca arsa de pe scaun si ma i-a de brat.
-Mama...pot sa stau si singura pe picioarele mele..stai linistita. Spun cu un ton rece,ceea ce cred ca a intristat-o pe mama mea,un pic mai mult.Imi iau geanta si ies prima din camera,urmata de parinti.

Afara,numai ploua,dar norii inca dominau cerul.Ma uitam prin jur,dar nu era persoana pe care o cautam,adica Sasuke.Oare unde este..? Intrebarea asta imi rasuna in minte ca un ecou.Ma urc in masina,unde ma asteptau parintii si plecam acasa...
***
Am ajuns acasa.In sfarsit.Drumul de la spital,mi s-a parut ca nu se mai termina odata,sa ma arunc in patul moale,si sa numai ies din

camera.Numai am chef de nimeni si de nimic,poate o exceptie ar fi Hinata,si...poate ca Sasuke...ca doar el m-a salvat,dar oare unde este? De ce a plecat? Nici macar nu i-am putut multumii.Intru in casa,imi arunc geanta undeva pe canapea si imi dau jos si tocurile.Paseam usor pe gresia rece,facandu-ma sa tresar usor,urcam din ce in ce mai repede scarile,si cu fiecare pas,lacrimi se scurg din ochii mei,spulberandu-se cu violenta de gresie,linistea mortuara este distrusa de suspinele mele,care rasunau in toata incaperea.Totul s-a intamplat mult prea repede,s-a terminat mult prea dureros...Eram pe holul care ducea spre camera mea,mai pun cativa pasi si ma opresc.In mintea mea se derula un filmulet,atunci cand Sasuke mi-a oferit primul sarut,un sambet mic imi apre pe chip,imi sterg lacrimile amare si oftez lung.Intru in camera spatioasa,imi iau din dulap Ipod-ul,si ma aruc in pat ascultand melodiile celor de la Tokio Hotel.Priveam tavanul,si parca vedeam toate acele clipe.Deodata,simt cu telefonul din buzunar vibreaza,cine o fi? Scot cat mai repede posibil telefonul sa vad cine suna si cand sa raspund...acea persoana a incetat sa mai sune.Si acea persoana,era chiar Sasuke.Of...doar gandindu-ma la el parca ii simt buzele dulci...Oftez lung si ma trantesc dinou pe pat,punandu-mi o perna mai mica pe fata.Nici macar eu numai stiam ce simt,ce se intampla in inima mea,ce emotii simt.Ma uit in stanga mea,si mama statea in pragul usii uitandu-se la mine,cu tristete in ochii,venind langa mine.
-Sakura,ce s-a intamplat? Spune ea catre mine,mangaindu-ma.
-Mama...cum sa nu fiu asa? S-au intamplat prea multe intr-o zi! Era sa mor, sa fiu calacata de un tir,si acum...boala asta de inima! Nu o sa mai fiu la fel ca inainte..niciodata! Si incep sa plang,cu lacrimi reci si indurerate.Mama incepe si ea sa planga,stia cat sufeream,ma tine strans la pieptul ei,si sarutandu-mi crestetul capului:
-Oare...unde o fi Sasuke,ca sa ii pot multumi ca mi-a salvat ingerasul...
Eroul meu...ingerul meu pazitor,are dreptate mama,trebuie sa ii multumesc,trebuie sa il sun! Imi sterg cu repeziciune lacrimile si iau telefonul,si il sun,fara sa spun nimic.Suna,suna,suna...si nimic.Tot nu raspundea.Mai bine renunt...Intunericul noptii deja a venit,luna luminand cerul intunecat.Ma duc la dulap si imi iau pijamalele,apoi ma arunc in pat.Priveam luna,si stelele,nu puteam adormi.Mai bine iau putin aer.Ma ridic din pat,si ies pe balcon.Vantul rece ma facea sa tremur usor,dar totusi...imi placea.Dintr-o data,vantul se opreste brusc,lumina lunii era acoperita de norii ca cenusa,ce se intampla? Cand...vad cazand din cer incep sa cada fulgi de nea.Ninge? Apoi cu zecile de fulgi incep sa cada,fara oprire.Brrr..a inceput sa se faca cam frig.Intru in camera si ma bag direct in pat,privind in continuare cu norii cerneau fulgii de zapada.Si adorm....