am venit cu continuarea!! muahaha:)))
Capitolul I
De când am aterizat pe acest Pamânt am ştiut că mama mea avusese dreptate, că nu trebuia niciodată să îmi parasesc locul meu sigur dintre stele. Numai că nu o facusem aşa că nu puteam să dau înapoi în acea clipă, poate cu ajutorul unei vrajitoare sau al unui şaman ar fi putut să se întoarcă dar nu cunosc nici unul care să vrea să mă ajute. În cel mai bun caz, aveau să se îndure de mine şi aveau să îmi ofere o moarte rapidă înainte să ia de la mine ceea ce aveau nevoie. Bine că mi-am luat toate masurile de precautie pentru a nu fi descoperită de acei magicieni, dar nu mă aşteptam ca situatia să fie atât de oribilă. Când am ajuns în cel mai apropiat sat de locul unde aterizasem mă aşteptam ca lumea să fie primitoare şi calduroasă aşa cum vazusem ani de-a rândul din locul meu de sus, numai că nu a fost aşa. S-au uitat la mine cu ochii plini de teamă şi s-au ferit din calea mea şi de mine de parcă se aşteptau ca în orice clipă să îi atac. Nu întelegeam de ce se purtau aşa. De ce refuzau să vorbească cu mine, să mă ajute. Ba după câteva ore unul dintre satenii care era mai curajos s-a apropiat de mine şi m-a rugat să plec înainte să le fac probleme. Nu puteam întelege cum puteam eu să le creez lor probleme când tot ceea ce îmi doream era să aflu mai multe despre locuitorii acestei planete pe care o urmarisem de departe de la naşterea timpului. Numai că ceva din privirea acelui barbat mi-a atins inima şi eu doar mi-am înclinat capul lasându-mi parul albastru închis ce încă avea praf de stele în el facându-l să sclipească feeric să îmi cadă peste ochii şi m-am întors parasind satul. Mi-am zis că acel sat era doar o exceptie, că celelalte aveau să mă primească altfel. Cât de rau m-am înşelat. Fiecare sat pe care l-am vizitat din acea seară fatidică în care m-am hotarât să cobor pe Pamânt mă tratase în acelaşi mod prost şi deranjant care mă ranea câte putin de fiecare dată. Tot ceea ce îmi doream era să îi cunosc mai bine, să îi ajut iar ei se uitau la mine de parcă eram un monstru şi nu puteam afla motivul şi nici nu există cineva care să îmi explice, să mă facă să înteleg acel comportament ciudat.
Mă aflam într-o padure destul de încântatoare dar mă îngrijora faptul că era extrem de linişte. Nici o vietuitoare nu se auzea, nimic nu perturba acea linişte dar la început nu am fost conştientă de aceasta deoarece eram obişnuită cu acea linişte. Acolo sus, în univers nu exista nimic care să o distrugă, dar aici pe Pamânt nu mai era aşa. Aşa că mi-a luat câteva minute să îmi dau seama că ceva nu era în ordine şi că trebuia neaparat să ies din acea padure. Numai că a fost prea târziu. Când m-am trezit eu că trebuie să ies deja eram înconjurată de nişte umbre care aveau ochii aurii. Initial nu îi vazusem dar atunci când am conştientizat cât de ciudată era acea linişte am observat şi acei ochii iscoditori care pareau a mă urmari peste tot. Se mişcau fară a face absolut nici un zgomot apropiindu-se din ce în ce mai mult de mine. Am ştiut instantaneu că trebuie să fug, să scap de acei pradatori dacă nu vroiam să devin noua lor masă. Aşa că am început să fug iar acele animale au început şi ele să fugă după mine. Dintr-o dată padurea superbă care îmi fusese o alinare mângâindu-mă, calmându-mă şi ferindu-mă de privirile surorilor mele, celelalte stele, a devenit doar un alt inamic care vrea să mă distrugă. Alunecam pe pamântul moale şi mă împiedicam de unele radacini ale copacilor care crescuseră pe deasupra pamântului sau mi se încurca parul lung în ramurile joase ale unor copaci sau din neatentie şi din cauză că era întuneric beznă mă loveam de crengile în care îmi agăţam parul, iar de parcă toate acestea nu ar fi fost de ajuns mă mai şi umpleam din ce în ce mai mult de zgârieturi şi rani superficiale dar care usturau groaznic de rau. Numai că acestea nu conta, tot ceea ce conta în acel moment era ca eu să scap de acei pradatori care atunci când mi-au simtit frică au început să urle şi să mârâie ameninţător. Nici nu mi-am dat seama când mi-am pierdut speranta că voi putea să scap, fiind înlocuită de panică şi teroare şi siguranta că voi ajunge masa de seară a unor animale salbatice, decât atunci când am vazut în fata mea la câţiva metrii departare un luminiş. Nu ştiam de ce simteam că dacă voi ajunge acolo voi fi în siguranţă dar asta simteam şi aveam încredere în acest instinct. Singurul lucru la care mă gândeam în acele secunde care paruseră ore întregi era să nu mă dau batută, să încerc să scap, să alerg putin mai repede că voi reuşi. Nu ţinusem cont în ce directie fugeam, doar o faceam.
Exact în secunda în care am păşit în acel luminiş am simtit pe cineva apucându-mă de încheietura mâinii. Instantaneu mi-am întors capul în spate pentru a mă uita la animalul care m-a apucat. Ochii mei albaştri-cenuşii s-au marit considerabil atunci când am vazut că cel care mă prinsese era un barbat de vreo douazeci şi ceva de ani cu parul şaten scurt. Numai că ceea ce m-a lasat mască a fost faptul că era gol. Acesta rânjea la mine de parcă tocmai câştigase un premiu, dar nu mă deranja acest fapt prea mult având în vedere faptul că el era gol în fata mea. Tocmai când mi-am deschis gura pentru a-l întreba ce vrea îi vad expresia schimbându-se aratând ameninţător, periculos şi de undeva din mijlocul pieptului sau auzindu-se un mârâit. Inima mea mi s-a oprit neîntelegând că el nu la mine facea aşa. Teroarea a pus stapânire pe mine când m-a smucit tragându-mă înspre el, însă cineva m-a apucat de cealaltă mână tragându-mă în aceeaşi secundă în directia opusă. Pentru câteva secunde m-am simtit că o papuşă din cârpe pe care se bateau două fetite. Mi-am întors capul pentru a vedea cine era cealaltă persoană. Era un alt barbat care avea tot în jur de douazeci şi ceva de ani doar că acesta era îmbracat cu totul în negru având o pelerină neagră înfăşurându-se în jurul sau cu captuşeala de un roşiu sângeriu, aceasta era vizibilă în locul în care mâna lui ieşea de sub pelerină să mă ţină pe mine strâns de mână. Acesta avea parul scurt negru şi pielea foarte albă, aproape translucida amintindu-mi de Luceafarul atunci cad cobora pe Pamânt sub formă de înger. La fel ca şi celalalt barbat şi acesta aparuse de nicaieri.
Eram mai mult decât zapacită şi buimacă. Cu doar câteva ore în urmă nimeni nu vroia să vorbească cu mine, nu mai zis de a se apropia îndeajuns de mult pentru a mă atinge, iar atunci doi barbati cu adevarat atragatori, dacă nu chiar prea atragatori pentru binele şi al lor şi al meu, încercau să mă atragă de partea lor. Lucru care într-un sfârşit a sunat alarma în mintea mea. Mi-am întors privirea spre primul şi pentru prima dată i-am vazut ochii aurii de ai fi crezut că erau facuti din aur pur sclipind în întunericul care îl învaluia. Aceiaşi ochi ca şi acele animale care mă urmareau. Era un vârcolac. Îi vazusem de sus din cer dar nu credeam că aveam să dau peste ei în mica mea excursie. Se pare că mă înşelasem amarnic. Apoi după ce stabilisem adevarata origine a acelui necunoscut şaten mă întorc spre celalalt cu rugaciunea fierbinte ca acela să nu fie ce credeam eu că era. Rivalitatea era atât de mare între cei doi încât îmi era greu să o ignor, dar vroiam să mă conving că ceea ce simt era legitim. De parcă mi-ar fi citit gândurile barbatul zâmbeşte atunci când mă uit înspre el. Un zâmbet care ar topi calotele glaciare dacă ar avea acea putere dar nu mă afectează deoarece ochii mei erau fixati pe ceea ce dezvaluiau acele buze carnoase, rozalii. O pereche de canini lungi, ascutiti şi albi sclipeau ameninţător în lumina lunii. Un vampir. Atentia mi-a fost distrasă de mârâitul ameninţător al vârcolacului.
- Dă-i drumul, Vladimir, asta dacă nu vrei să devii una cu pamântul. Eu am pus mâna pe ea primul! Mârâie vârcolacul uitându-se de parcă ar fi vrut să îl omoare cu privirea peste capul meu la inamicul sau.
- Ntz, ntz, ntz, Alexander. Nu aşa vorbeşti cu fratele tau, a raspuns vampirul ridicând un degete şi dând din el de parcă vorbea cu un copil care facuse ceva rau.
„Frate?”. Mintea mea s-a blocat asupra acelui cuvânt, în timp ce ochii mei se plimbau de la unul la altul încercând să gasească macar o mică asemanare între ei doi. Numai că nu dau peste nimic sau aproape nimic. Luminita din ochii lor duri şi cruzi oferea acelaşi sentiment care facea că prada să ramână paralizată cu frică. Poate erau frati. Acea privire sigur era o moştenire de la cel sau cea care zamislise asemenea creaturi oribile.
- Este a mea! A ţipat Alexander înfuriat de-a dreptul dar nefacând nimic pentru a încerca să mă tragă înspre el.
- Alex, ce ar fi să facem un pact semnat cu sângele nostru pentru a fi siguri amândoi că nici unul nu va încerca să îl pacalească pe celalalt, a sugerat Vladimir lingându-şi într-un mod senzual, sau cel putin el vroia să fie senzual dar mie nu îmi facea decât să îmi dea stomacul pe dos, buzele.
Mi s-a oprit inima. „Să mă transforme?”. Nu mai puteam să respir, nu mai puteam să functionez. Dacă până atunci ascultasem şi observasem scena ce avea loc încercând să îmi controlez emotiile în ace clipă când întelesesem ceea ce avea să se petreacă simteam impulsul de a fugi. Nu puteau să transforme o stea într-un vârcolac sau vampir, nu faceau decât să omoare acea stea dacă încercau. M-ar fi legat de Pamânt, de lumea lor pentru restul timpului, m-ar fi transformat în partenera lor ideală deoarece oamenii care supravietuiau transformarii erau foarte rari şi cei care reuşeau se trezeau fiind pierduti în mrejele nebuniei. Însă noi, stelele, supravietuiam absolut oricaror lucruri fiind obligate să ne adaptam, numai că nu îmi doream să mă transforme în acele chestii, să nu mă m-ai pot întoarce înapoi acasă... două mici perle translucide pe care oamenii le-ar fi numit lacrimi s-au prelins pe chipul meu atunci când am înteles adevarul. Amândoi s-au apropiat de mine şi fiecare a lins o lacrimă. Pe obrazul drept am simtit limba aspră a vârcolacului în timp ce pe stângul am simtit-o pe cea fină a vampirului.
- Da. Încheiem pactul chiar acum, a şoptit Alexander cu ochii închişi aratând foarte calm şi paşnic de parcă savura un vin fin.
Vladimir a pocnit din degete şi a aparut un document de o pagină cu ceva scris pe acesta. Nu am putut să vad ce scria dar ştiam că era acea întelegere apoi vampirul şi-a facut o mică rană pe degetul aratator cu coltul sau şi a semnat după care vârcolacul şi-a zgâriat degetul facându-şi o rană mai mare şi neregulată. Vampirul a luat contractul în timp ce mi-a dat drumul lasându-l pe Alexander să mă ia.
Coşmarul meu de abia începuse iar eu eram doar vag conştientă de asta. Mintea mea refuzase pur şi simplu să conştientizeze adevarul încercând să mă trimită într-o lume ireală în care nu eram în acea încurcatură. Eram atât de şocată în acele clipe, în acea seară încât nu am fost în stare să fac nimic, nu am avut nici o reactie fiind o simplă papuşă din cârpe dusă dintr-un loc în altul.
Capitolul I
De când am aterizat pe acest Pamânt am ştiut că mama mea avusese dreptate, că nu trebuia niciodată să îmi parasesc locul meu sigur dintre stele. Numai că nu o facusem aşa că nu puteam să dau înapoi în acea clipă, poate cu ajutorul unei vrajitoare sau al unui şaman ar fi putut să se întoarcă dar nu cunosc nici unul care să vrea să mă ajute. În cel mai bun caz, aveau să se îndure de mine şi aveau să îmi ofere o moarte rapidă înainte să ia de la mine ceea ce aveau nevoie. Bine că mi-am luat toate masurile de precautie pentru a nu fi descoperită de acei magicieni, dar nu mă aşteptam ca situatia să fie atât de oribilă. Când am ajuns în cel mai apropiat sat de locul unde aterizasem mă aşteptam ca lumea să fie primitoare şi calduroasă aşa cum vazusem ani de-a rândul din locul meu de sus, numai că nu a fost aşa. S-au uitat la mine cu ochii plini de teamă şi s-au ferit din calea mea şi de mine de parcă se aşteptau ca în orice clipă să îi atac. Nu întelegeam de ce se purtau aşa. De ce refuzau să vorbească cu mine, să mă ajute. Ba după câteva ore unul dintre satenii care era mai curajos s-a apropiat de mine şi m-a rugat să plec înainte să le fac probleme. Nu puteam întelege cum puteam eu să le creez lor probleme când tot ceea ce îmi doream era să aflu mai multe despre locuitorii acestei planete pe care o urmarisem de departe de la naşterea timpului. Numai că ceva din privirea acelui barbat mi-a atins inima şi eu doar mi-am înclinat capul lasându-mi parul albastru închis ce încă avea praf de stele în el facându-l să sclipească feeric să îmi cadă peste ochii şi m-am întors parasind satul. Mi-am zis că acel sat era doar o exceptie, că celelalte aveau să mă primească altfel. Cât de rau m-am înşelat. Fiecare sat pe care l-am vizitat din acea seară fatidică în care m-am hotarât să cobor pe Pamânt mă tratase în acelaşi mod prost şi deranjant care mă ranea câte putin de fiecare dată. Tot ceea ce îmi doream era să îi cunosc mai bine, să îi ajut iar ei se uitau la mine de parcă eram un monstru şi nu puteam afla motivul şi nici nu există cineva care să îmi explice, să mă facă să înteleg acel comportament ciudat.
Mă aflam într-o padure destul de încântatoare dar mă îngrijora faptul că era extrem de linişte. Nici o vietuitoare nu se auzea, nimic nu perturba acea linişte dar la început nu am fost conştientă de aceasta deoarece eram obişnuită cu acea linişte. Acolo sus, în univers nu exista nimic care să o distrugă, dar aici pe Pamânt nu mai era aşa. Aşa că mi-a luat câteva minute să îmi dau seama că ceva nu era în ordine şi că trebuia neaparat să ies din acea padure. Numai că a fost prea târziu. Când m-am trezit eu că trebuie să ies deja eram înconjurată de nişte umbre care aveau ochii aurii. Initial nu îi vazusem dar atunci când am conştientizat cât de ciudată era acea linişte am observat şi acei ochii iscoditori care pareau a mă urmari peste tot. Se mişcau fară a face absolut nici un zgomot apropiindu-se din ce în ce mai mult de mine. Am ştiut instantaneu că trebuie să fug, să scap de acei pradatori dacă nu vroiam să devin noua lor masă. Aşa că am început să fug iar acele animale au început şi ele să fugă după mine. Dintr-o dată padurea superbă care îmi fusese o alinare mângâindu-mă, calmându-mă şi ferindu-mă de privirile surorilor mele, celelalte stele, a devenit doar un alt inamic care vrea să mă distrugă. Alunecam pe pamântul moale şi mă împiedicam de unele radacini ale copacilor care crescuseră pe deasupra pamântului sau mi se încurca parul lung în ramurile joase ale unor copaci sau din neatentie şi din cauză că era întuneric beznă mă loveam de crengile în care îmi agăţam parul, iar de parcă toate acestea nu ar fi fost de ajuns mă mai şi umpleam din ce în ce mai mult de zgârieturi şi rani superficiale dar care usturau groaznic de rau. Numai că acestea nu conta, tot ceea ce conta în acel moment era ca eu să scap de acei pradatori care atunci când mi-au simtit frică au început să urle şi să mârâie ameninţător. Nici nu mi-am dat seama când mi-am pierdut speranta că voi putea să scap, fiind înlocuită de panică şi teroare şi siguranta că voi ajunge masa de seară a unor animale salbatice, decât atunci când am vazut în fata mea la câţiva metrii departare un luminiş. Nu ştiam de ce simteam că dacă voi ajunge acolo voi fi în siguranţă dar asta simteam şi aveam încredere în acest instinct. Singurul lucru la care mă gândeam în acele secunde care paruseră ore întregi era să nu mă dau batută, să încerc să scap, să alerg putin mai repede că voi reuşi. Nu ţinusem cont în ce directie fugeam, doar o faceam.
Exact în secunda în care am păşit în acel luminiş am simtit pe cineva apucându-mă de încheietura mâinii. Instantaneu mi-am întors capul în spate pentru a mă uita la animalul care m-a apucat. Ochii mei albaştri-cenuşii s-au marit considerabil atunci când am vazut că cel care mă prinsese era un barbat de vreo douazeci şi ceva de ani cu parul şaten scurt. Numai că ceea ce m-a lasat mască a fost faptul că era gol. Acesta rânjea la mine de parcă tocmai câştigase un premiu, dar nu mă deranja acest fapt prea mult având în vedere faptul că el era gol în fata mea. Tocmai când mi-am deschis gura pentru a-l întreba ce vrea îi vad expresia schimbându-se aratând ameninţător, periculos şi de undeva din mijlocul pieptului sau auzindu-se un mârâit. Inima mea mi s-a oprit neîntelegând că el nu la mine facea aşa. Teroarea a pus stapânire pe mine când m-a smucit tragându-mă înspre el, însă cineva m-a apucat de cealaltă mână tragându-mă în aceeaşi secundă în directia opusă. Pentru câteva secunde m-am simtit că o papuşă din cârpe pe care se bateau două fetite. Mi-am întors capul pentru a vedea cine era cealaltă persoană. Era un alt barbat care avea tot în jur de douazeci şi ceva de ani doar că acesta era îmbracat cu totul în negru având o pelerină neagră înfăşurându-se în jurul sau cu captuşeala de un roşiu sângeriu, aceasta era vizibilă în locul în care mâna lui ieşea de sub pelerină să mă ţină pe mine strâns de mână. Acesta avea parul scurt negru şi pielea foarte albă, aproape translucida amintindu-mi de Luceafarul atunci cad cobora pe Pamânt sub formă de înger. La fel ca şi celalalt barbat şi acesta aparuse de nicaieri.
Eram mai mult decât zapacită şi buimacă. Cu doar câteva ore în urmă nimeni nu vroia să vorbească cu mine, nu mai zis de a se apropia îndeajuns de mult pentru a mă atinge, iar atunci doi barbati cu adevarat atragatori, dacă nu chiar prea atragatori pentru binele şi al lor şi al meu, încercau să mă atragă de partea lor. Lucru care într-un sfârşit a sunat alarma în mintea mea. Mi-am întors privirea spre primul şi pentru prima dată i-am vazut ochii aurii de ai fi crezut că erau facuti din aur pur sclipind în întunericul care îl învaluia. Aceiaşi ochi ca şi acele animale care mă urmareau. Era un vârcolac. Îi vazusem de sus din cer dar nu credeam că aveam să dau peste ei în mica mea excursie. Se pare că mă înşelasem amarnic. Apoi după ce stabilisem adevarata origine a acelui necunoscut şaten mă întorc spre celalalt cu rugaciunea fierbinte ca acela să nu fie ce credeam eu că era. Rivalitatea era atât de mare între cei doi încât îmi era greu să o ignor, dar vroiam să mă conving că ceea ce simt era legitim. De parcă mi-ar fi citit gândurile barbatul zâmbeşte atunci când mă uit înspre el. Un zâmbet care ar topi calotele glaciare dacă ar avea acea putere dar nu mă afectează deoarece ochii mei erau fixati pe ceea ce dezvaluiau acele buze carnoase, rozalii. O pereche de canini lungi, ascutiti şi albi sclipeau ameninţător în lumina lunii. Un vampir. Atentia mi-a fost distrasă de mârâitul ameninţător al vârcolacului.
- Dă-i drumul, Vladimir, asta dacă nu vrei să devii una cu pamântul. Eu am pus mâna pe ea primul! Mârâie vârcolacul uitându-se de parcă ar fi vrut să îl omoare cu privirea peste capul meu la inamicul sau.
- Ntz, ntz, ntz, Alexander. Nu aşa vorbeşti cu fratele tau, a raspuns vampirul ridicând un degete şi dând din el de parcă vorbea cu un copil care facuse ceva rau.
„Frate?”. Mintea mea s-a blocat asupra acelui cuvânt, în timp ce ochii mei se plimbau de la unul la altul încercând să gasească macar o mică asemanare între ei doi. Numai că nu dau peste nimic sau aproape nimic. Luminita din ochii lor duri şi cruzi oferea acelaşi sentiment care facea că prada să ramână paralizată cu frică. Poate erau frati. Acea privire sigur era o moştenire de la cel sau cea care zamislise asemenea creaturi oribile.
- Este a mea! A ţipat Alexander înfuriat de-a dreptul dar nefacând nimic pentru a încerca să mă tragă înspre el.
- Alex, ce ar fi să facem un pact semnat cu sângele nostru pentru a fi siguri amândoi că nici unul nu va încerca să îl pacalească pe celalalt, a sugerat Vladimir lingându-şi într-un mod senzual, sau cel putin el vroia să fie senzual dar mie nu îmi facea decât să îmi dea stomacul pe dos, buzele.
Mi s-a oprit inima. „Să mă transforme?”. Nu mai puteam să respir, nu mai puteam să functionez. Dacă până atunci ascultasem şi observasem scena ce avea loc încercând să îmi controlez emotiile în ace clipă când întelesesem ceea ce avea să se petreacă simteam impulsul de a fugi. Nu puteau să transforme o stea într-un vârcolac sau vampir, nu faceau decât să omoare acea stea dacă încercau. M-ar fi legat de Pamânt, de lumea lor pentru restul timpului, m-ar fi transformat în partenera lor ideală deoarece oamenii care supravietuiau transformarii erau foarte rari şi cei care reuşeau se trezeau fiind pierduti în mrejele nebuniei. Însă noi, stelele, supravietuiam absolut oricaror lucruri fiind obligate să ne adaptam, numai că nu îmi doream să mă transforme în acele chestii, să nu mă m-ai pot întoarce înapoi acasă... două mici perle translucide pe care oamenii le-ar fi numit lacrimi s-au prelins pe chipul meu atunci când am înteles adevarul. Amândoi s-au apropiat de mine şi fiecare a lins o lacrimă. Pe obrazul drept am simtit limba aspră a vârcolacului în timp ce pe stângul am simtit-o pe cea fină a vampirului.
- Da. Încheiem pactul chiar acum, a şoptit Alexander cu ochii închişi aratând foarte calm şi paşnic de parcă savura un vin fin.
Vladimir a pocnit din degete şi a aparut un document de o pagină cu ceva scris pe acesta. Nu am putut să vad ce scria dar ştiam că era acea întelegere apoi vampirul şi-a facut o mică rană pe degetul aratator cu coltul sau şi a semnat după care vârcolacul şi-a zgâriat degetul facându-şi o rană mai mare şi neregulată. Vampirul a luat contractul în timp ce mi-a dat drumul lasându-l pe Alexander să mă ia.
Coşmarul meu de abia începuse iar eu eram doar vag conştientă de asta. Mintea mea refuzase pur şi simplu să conştientizeze adevarul încercând să mă trimită într-o lume ireală în care nu eram în acea încurcatură. Eram atât de şocată în acele clipe, în acea seară încât nu am fost în stare să fac nimic, nu am avut nici o reactie fiind o simplă papuşă din cârpe dusă dintr-un loc în altul.
![[Imagine: 87201674.png]](http://img204.imageshack.us/img204/8881/87201674.png)