A: Nu putem sti niciodata daca "Te iubesc" este acelasi lucru cu "Simt ceva pentru tine". Asta se intampla cand alegerile sunt gresite! Asta se intampla cand urmarile acestor alegeri sunt gresite! Asta se intampla cand vrei sa iubesti si nu sti cum sau pe cine.
Sakura:
Mergeam si mergeam nestiind unde sa ma duc. Unde era tatal meu? Unde era mama mea? Cum puteam sa ii salvez de unde singura? Era atat de greu sa traiesc fara Sasuke. Ca am vrut, ca nu am vrut, el a fost sprijinul meu cand tata m-a batut si m-a facut sa sufar si m-a desmostenit din drepturile de a fi fiica lui. Poate ca il uram pe interior, undeva adanc in mine, dar era tatal meu iar sangele apa nu se face.
Imi aruncam ochii in toate partile, incercand sa gasesc un punct de plecare. Atatea strazi si atatea intersectii mi se invaluiau in fata ochilor. Eu pe care ar trebui sa o iau? M-am oprit pentru un moment in loc, inca uitandu-ma dupa un semn cat de mic. Strazile erau goale. Nicio masina nicaieri, nimeni nicaieri. Eram singura, doar eu si fiorii mei reci care imi spuneau ca nimic din ce s-a intamplat in viata mea nu a fost in regula. M-am asezat pe o banca, fara sa ma uit la ea, si am inceput sa rememorez toate scenele din viata mea.
De ce ma invatase mama sa ma rog pentru femeia care m-a rapit? De ce a acceptat atat de usor sa o numesc "servitoarea casei"? Miranda, mama mea, iubita mea mama care m-a nascut si a avut grija de mine, acum era in ghiarele unor nemernici. Mi-am strans picioarele la piept pe acea banca si mi le-am imbratisar cu mainile. Mi-am asternut capsorul pe pielea fina si am privit in gol. Dar tatal meu? De ce s-a despartit de mama daca o iubea atat de mult? De ce nu a incercat sa imi explice ca Dawn nu era persoana care m-a facut? Si toate aceste ganduri ma duceau la Sasuke, persoana care m-a scos din lumea mea mincinoasa in care traiam si m-a facut sa vad cu ochii mei fricosi realitatea. Dar de ce Sasuke ocupase dintr-odata un loc atat de important in viata mea? Cine era el de fapt? Am inchis ochii gata sa plang, dar as putea sa jur ca pentru o fractiune de secunda, m-am revazut pe mine fiind copil.
~~~Flashback~~~
-Imi promiti?
-Iti promit!
~~~End Flashback~~~
Am deschis brusc ochii si m-am cutremurat vazand acelasi peisaj in fata mea. O rafala de vant s-a strecurat printre brizele linistite, fluturandu-mi putin parul odata cu frunzele moarte de pe jos. De ce mi se parea atat de cunoscut acest inceput de octombrie pe cat de cald, pe atat de rece? Oare are legatura cu ceea ce am simtit mai devreme? Am inchis ochii lejer, apoi mai strans, sperand ca acea amntire va reveni. Dar nu a revenit. Vedeam la fel de negru in fata ochilor si nicio raza de lumina nu se intrevedea. Ce vazusem eu de fapt?
Pentru o clipa, toate acele amintiri s-au suprapus una peste alta si tot ceea ce am reusit sa vad a fost o eu, in miniatura: Cu parul roz, mediu, pana un pic mai jos de umeri, cu ochii verzi, cu zambetul larg. Exact asa cum aratam cand eram mica. Atatea soapte se auzeau pe fundal, atatea cuvinte rostite, atatea voci aproape neauzite, diferite, care misunau in capul meu si totusi doar doua rasunau la momentul respectiv intr-atat de tare incat sa le pot auzi. Ce vroia sa insemna acel "Imi promiti?". Am inspirat, tinand aerul putin in mine, apoi am expirat . Nu ma saturasem oare sa ma gandesc la lucruri banale? Tatal meu era chinuit iar eu stateam aici incercand sa deslusesc niste chestii absolut idioate.
M-am ridicat de pe banca, indiferent de cat de amortite imi erau picioarele si am ascultat primul gand care mi-a venit in minte: fugi. Am luat-o la goana pe strazile care mi s-au parut cunoscute, dar care imi erau total straine. Am alergat, nestiind unde, in speranta ca voi ajunge undeva. Mi-a luat ceva timp pana sa-mi dau seama ca vocea care imi spusese sa fug nu fusese subconstientul meu, dar deja era prea tarziu. In fata mea erau asezate trei persoane solide, trei barbati bine facuti, iar in spatele lor se aflau doua masini masive si scumpe.
Cand narile mele au detectat acel parfum playboy, m-am dat cu doi pasi inapoi. Sper doar ca instinctul meu sa ma insele, iarcea de-a patra persoana care era aici, desi nu o vedeam, sa nu aiba ganduri prea indecente asemeni marcii sale de parfum. Am simtit cum o mana ma inconjoara de brau si cum un cutit imi atinge cu lama pielea gatului. Am vrut sa tip, dar n-am reusit sa scot decat un oftat printre corzile vocale. Deja creierul meu o luase razna. Inima imi bubuia atat de tare incat pieptul mai avea putin si o lasa sa iasa afara. Incepusem sa tremur din toate incheieturile si ma zbateam cu toate fortele sa nu tremur brutal. Ochii mei refuzau sa clipeasca intr-un dezastru lacrimogen ce urma sa inceapa.
-Mai, mai. Ia uite pe cine am prins in gherute. Nu este asa ca e un trofeu minunat, Saso?
Am inghitit in sec, incercand sa ma stapanesc. Acea voce feminina imi suna atat de cunoscuta, din ce in ce mai cunoscuta, pana cand am realizat cine este. Mikaila. Am stat cateva momente sa-mi revin din soc. Scorpia aia nenorocita care m-a facut sa am incredere in ea ma prinsese in jocul ei! Am vrut sa ma zbat, dar amintindu-mi de cutit, am lasat-o balta.
~~~Flashback~~~
-Hai, unchiule, lasa-l sa alerge putin!
-Nu, Sakura. Este obosit. Maine ne intoarcem si ne jucam.
-De ce mereu idiotul asta strica totul? marai brunetul.
~~~End Flashback~~~
Am strans ochii ca sa sterg acea amintire. Trebuia sa ma concentrez. Nu stiam ce avea sa mi se intample deci trebuia sa ma gandesc la o idee cat mai rapid. Inca nu puteam sa`mi revin, inca ma gandeam ca acea persoana din spatele meu era acea Mikaila care ma ajutase. Dar, pana la urma, despre ce e vorba in mafie daca nu despre tradatare si ilegalitate? Mi-am muscat buza de jos si am incercat sa par curajoasa:
-Spune ce ai de spus mai repede. Ma grabesc.
Din spatele nostru s-a auzit un ras isteric care mi-a inundat urechile. Nu era oare de ajuns cat de speriata eram? Trebuia sa fac eu totul. Sa par curajoasa, sa am grija sa nu ii enervez si sa scap cu viata. Nu rescunosteam acel ras, dar puteam banui ca persoana era fratele geaman al lui Gaara. Cine altcineva putea sa fie? Plus ca nu il vedeam nicaieri, desi stiam ca el era aici. Doar nu vorbea blondina asta singura folosind "Saso" cu atata superficialitate, nu e asa?
Exact asa cum am spus, el era. Pasi in fata mea si ma apuca de barbie, tintuindu-ma cu privirea.Eram infricosata de chipul sau care semana leit cu cel al lui Gaara. Eram infricosata de persoana sa. Nu stiam cine este cu adevarat, tot ceea ce auzisem despre el fiind faptul ca el era umbra fratelui sau, dar stiam ce poate face si cat de periculos este.
-N-ai sa pleci nicaieri, iubire. Imi place prea mult nuanta de verde pe care o au ochii tai.
-Pe bune, si tu si frac-tu aveti acelasi defect psihic. Vedeti totul in verde. Esti sigur ca maica-ta nu a fost martiana?
Auzindu-mi cuvintele a inceput din nou sa rada in modul acele, demobilizandu-ma total. Eram o leguma pe langa el, desi incercam sa par puternica. Dar, pe langa acest fapt, am mai realizat un lucru: unde ajung daca ma las condusa de ei? La mama? La tata? Undeva acolo! Am inghitit in sec ca sa-mi innec, in mod ciudat, un zambet. M-am prefacut speriata si abandonata de orice forta, cu toate ca ma mobilizasem. Trebuia sa fiu cat mai credibila. Trebuia sa ajung la parintii mei si sa-i salvez.
Sasuke:
Era deja seara si Mickey Mouse inca nu ma sunase. Am pus-o sa o urmareasca pe Saku si sa ma tina la curent cu tot ceea ce face, iar nenorocita asta nu mi-a mai dat niciun telefon inca de dimineata! Tot ce primesc de la ea sunt mesaje idioate si codate. Nu ca nu as reusi sa le descifrez. Codul Alpha inventat de clanul Runno il cunostea ori si care mafiot. Ma deranja faptul ca inca nu ma sunase. Nu ma lasase sa ii aud vocea Sakurei. Daca iubita mea patise ceva?! Daca Mikaila incearca sa ma minta?!
Cu acest gand in minte, mi-am luat geaca pe mine si m-am incaltat in viteza. Am controlat cateva masute si birouri in cautarea cheii masinii sau mai bine zis, a unei masini. Aveam garajul plin de masini luxoase si chiar nu gaseam cheia niciuneia?! Incepusem sa rastorn dosare si obiecte contondente din calea mea cautand disperat un set de chei. Deja palmele incepusera sa-mi transpire. Simteam un nod in gand si cred ca mai aveam putin si cedam nervos. Oftam ca un tampit in incercarea de a-si lega sireturile de la adidasi inainte sa le gaseasca.
Pentru un moment am spus sa o las balta si sa plec pe jos, dar chiar si in fuga as fi intarziat. Cu siguranta Sakura patise ceva, asta sau Mikaila nu apucase un moment liber sa se retraga si sa ma sune cum ca totul e bine si e sub supravegherea ei. De fapt, nici n-ar fi trebuit sa o implic pe Mikaila in asa ceva! Sakura trebuia sa-si poarte singura de grija! Il alesese pe taicasu in loc sa ma aleaga pe mine. L-a ales pe cel care a ranit-o cel mai mult decat pe cel caruia i-a spus ca il iubeste. M-a mintit si m-a facut sa sufar si in acelasi timp sa o iubesc.
Dar acum o uram la nebunie si undeva in sinea mea imi doream ca cineva sa o violeze si sa o invete ce e durerea. Sau macar sa ii dea o bataie sora cu moartea. Cre a crezut? Ca se poate juca cu mine in halul asta si sa se astepte mai apoi sa o salvez? Si, in ciuda tuturor acestor lucruri, inca imi cautam cheile si inca ma rugam ca ea sa nu fi patit nimic. De ce? Pentru cine? A fost prima si ultima pe care am iubit-o. Si ea m-a ranit. O uram din tot sufletul si totusi inca o iubeam atat de mult ca nu mai suportam. Acum chiar regretam noaptea in care nu am convins-o sa si-o traga cu mine ca a doua dimineata sa uit tot ceea ce s-a intamplat intre noi.
De ce tocmai ea? Aveam atatea curve cu experienta care ma doreau mai mult decat o noapte, poate mai frumoase si mai sexy decat fata care am ales-o eu. Oare ce m-a impresionat la ea? Poate ca imi placea inocenta ei si felul in care ma punea la punct in acelasi timp respectandu-mi dorinta incontrolabila de a o atinge, de a o saruta, de a o simti langa mine. Pentru mine Sakura nu era frumoasa. Sakura era un inger. Dar de ce tocmai Sakura?!
M-am oprit in fata oglinzii privindu-ma incruntat. Ea m-a facut sa simt asta! Totul nu mai in favoasrea ei! M-a jucat pe degete ca pe o jucarie de plush! Am ridicat pumnul si l-am aruncat cu putere catre oglinda din fata mea. N-am apucat sa lovesc. Pumnul meu se opri la jumatatea drumului cand o melodie asurzitoare se auzi pe fundal. Am desfacut pumnul si l-am lasat sa cada peste Galaxy S II-ul meu. L-am luat in mana repejor si m-am uitat la cel care ma apela, in speranta ca acea persoana ar fi Mikaila. Si chiar asa a si fost. Am raspuns la repezeala, foarte entuziast:
-Da! Spune!
-S-s-sasuke? imi raspunse o voce extrem de cunoscuta de la celalalt fir.
Am ramas pur si simplu cu gura cascata la jumatate, speriat, incercand sa-mi dau seama daca e adevarat. Sa-nteleg ca Sakura era in grija Mikailei? Am oftat. Se pare ca papusa e bine, nu? Atat am avut nevoie sa stiu. In rest, nu ma mai intereseaza de ea si de viata ei, poate pleca oricunde doreste. Vreau sa o uit. Am inchis gura si am strans ochii. Am vrut sa spun ceva dar imediat rozalia mi-o luase inainte.
-Sasuke! Sasuke, asculta-ma! Zise ea pe un ton plangacios.
-Nu ma intereseaza... am murmurat eu, asteptand totusi sa ascult ceea ce avea de spus. Pe cine pacaleam? Chiar vroiam sa aud ce are de spus.
-Sasuke, orice s-ar intampla, sa nu vii dupa mine, da?
Apoi s-a auzit un tipat ascutit al tinerei. M-am speriat si am tresarit, ascultand vocea de pe fundal.
-A cata oara trebuie sa-ti spun ca daca vrei sa traiesti trebuie sa-l atragi pe idiotu` ala in cursa? Spune-mi, a cata oara?!
-Nu vreau! Tipa fata inapoi. Mai bine mor eu decat Sasuke!
-Atunci mori! Se auzi vocea barbatului apoi o bubuitura si un alt tipat.
Am inchis imediat telefonul, cu mainile transpirate de-a dreptul; la dracu`! Unde pana mea am pus cheile alea?! Am inceput sa devin tot mai distructiv in cautarea cheilor. In tot acest timp ma gandeam ce naiba face Mickey Mouse de nu isi baga coada sa o salveze pe Saku, fiind acolo. Doar apelul fusese dat de pe telefonul ei, nu? Am incetat sa mai caut cheile si am iesit pe usa afara punand in practica primul gand pe care l-am avut in minte. Nu puteam sta pe loc cand iubita mea avea nevoie de mine, pentru ca si daca vreau si daca nu vreau, ea este totusi cea pe care o iubesc... am iubit-o cu adevarat.
Am inceput sa cutreier strazile, in ciuda faptului ca deja anumite parti ale corpului incepusera sa ma doara la nebunie. Si totusi, unde erau cheile mele? Am incercat sa-mi dau seama dar nu am putut. Sakura nu le-a luat. A plecat pur si simplu din casa fara sa isi ia nici macar o haina in plus. Eu imi ascundeam cheile in trei locuri, locuri in care cautasem si locuri pe care nu am lasat-o decat pe Mikaila sa le stie. Iar Mikai... Mikaila a fost la mine in casa, chiar inainte sa plece, ca sa stabilim planul de recuperare a Sakurei in caz ca este nevoie. Dar mai exact in cate locuri din casa ne plimbasem pana sa punem totul la punct?
~~Flashback~~~
-Sti ceva, Sasuke? Hai in bucatarie. Iti fac un suc sa te calmezi.
~~~
-Haide sus, in camera voastra. Am sa-ti desenez o harta catre sediul lor.
~~~
-Vin imediat. Am nevoie la baie. Sti doar cum sunt fetele.
~~~End Flashback~~~
Enumerand toate aceste locuri in gandul meu mi-am dat seama cine imi luase cheile. Mikaila. Primul loc, in blender, in paharutul principal, al doilea loc in camera mea si a Sakurei, in ultimul sertar al biroului si ultimul loc sub un patratel de gresie camuflat. Si pe langa toate astea, era singura care stia toate aceste locuri. Nu imi vine sa cred! Avusesem o incredere mai mare in Mikaila decat in propria mea iubire si totusi blonda aia nu e chiar atat de proasta: m-a fentat.
Cu cat gandurile mai negative prindeau contur in capul meu cu atat ma simteam mai nervos si gata de atac si cu atat mai mult mi se accentua in minte harta catre sediul lu` Sabaku. Smechera aia mica ma fraierise! Iar eu nu pot accepta asa ceva. In minte imi rasunau cuvintele Sakurei de pe fundal care imi dadeau forta asta inimaginabila de a alerga fara oprire, pana cand aveam sa ajung la sediu.
Nu stiu cat de mult a durat. Nici nu m-a interesant. Important era ca eram aici, inauntru, si ca urma sa o gasesc pe Saku. M-am deplasat precaut, sigur pe fiecare pas. Am deconectat camerele pe care le-am intalnit si am incercat sa tin pasul cu gravitatea situatiei. M-am ascuns dupa diferite obiecte si am asteptat. Nu dupa mult timp, un individ solid se arata de dupa colt. M-am repezit si m-am impins atat de tare incat a cazut, dand cu capul de perete. M-am asigurat ca e imobilizat si i-am scos pistolul de la cureaua blugilor si mi-am continuat drumul.
Nu imi puteam lua gandul de la Saku si de la pericolul in care se afla. Tot ce vroiam era sa o stiu in siguranta. Apoi nu m-ar mai fi interesat. Dar de ce ma durea pieptul atat de tare? Mai ales cand ma gandesc la cuvintele de pe fundal pe care le spuse? Dar nu conta. Trebuia sa o gasesc cat mai curand, sa imi programez o data in care sa ma culc cu ea chiar si fortat, o data cat mai apropiata, si sa scap odata si pentru totdeauna de ceea ce simt pentru ea. Eu sunt un mafiot. Eu nu ma indragostesc. Eu nu sufar. Si am sa continui sa fiu un mafiot.
Am controlat mai mult de jumatate de sediu intr-o tensiune maxima dar nu am putut sa gasesc decat o grupare de prostituate care nu erau in timpul "misiunii" desi erau goale pusca. Am mai controlat si tot controlat si chiar cand imi pierdusem speranta, am dat peste aceasta usa. O usa din lemn, vopsita in rosu, din spatele careia se auzeau strigate de fata si tonuri de barbat. Am recunoscut imediat tipetele acelea. Erau exact aceleasi tipete cu cel care il auzisem la telefon.
Mi-am lipit fruntea de usa si am rememorat in cap toate momentele frumoase petrecute intre mine si Sakura. M-am gandit ca Sasori avea sa fie inarmat, sau macar sa aiba o garda. Aveam o singura sansa de a trage ca s-o salvez pe Sakura, iar daca nu il nimeream pe geamanul familiei Sabaku riscam in proportie de 90% sa o impusc pe iubita mea. Am inceput sa rememorez cum ea statea in bratele mele, cum ma saruta si cel mai important am rememorat fiecare moment, fiecare clipa, fiecare secunda din noaptea in care i-am spus prima oara ca o iubesc. Pentru un moment mi-a venit sa trantesc pistolul, sa o las balta si sa ma arunc de gatul lui Sasori pana l-as fi sugrumat si pe el. Dar nu am putut. Imaginea aceea a Sakurei imi placea atat de mult... si stiam ca era un singur mod prin care o puteam scapa.
~~~Flashback~~~
-Imi promiti?
-Iti promit!
~~~~End flashback~~~
Capul ma durea atat de tare si la cati draci aveam in mine am reactionat. Am deschis brutal usa, dintr-un impuls nervos si am tras. Nu stiu unde. Mi-am asternut bratul la ochi si, dintr-o data, am auzit un tipat de fata, apoi o senzatie usturatoare ma patrunse si am cazut la pamant. Capul meu era plin de niste imagini pe care nu le intelegeam, niste imagini pline unele de altele, atat de amestecate ca abea ma puteam concentra pe ceea ce mi se intampla cu adevarat. Apoi am simtit din nou o usturime, dar de data aceasta la maini. Am deschis ochii mai mult fortat si mi-am dat seama ce mi se intampla. Fusesem aruncat la podea cu forta bruta iar acum eram legat. Priveam mut lanturile ce-mi inconjurau bratele si simteam cum venele parca se inghesuie intre ele. M-am zbatut, dar nu am reusit sa scap. Ei erau patru, patru tipi solizi si armati pana in dinti iar el, seful lot, ma lega.
Stai, nu! Daca Sasori e aici... In cine am tras?...
Una din amintirile Sakurei: http://i1131.photobucket.com/albums/m556...7497h6.jpg
Soundtrack: http://www.youtube.com/watch?v=9n85vK5Ozns
DWD Chapter 11: Someone deserve those feelings II
Sakura:
Mergeam si mergeam nestiind unde sa ma duc. Unde era tatal meu? Unde era mama mea? Cum puteam sa ii salvez de unde singura? Era atat de greu sa traiesc fara Sasuke. Ca am vrut, ca nu am vrut, el a fost sprijinul meu cand tata m-a batut si m-a facut sa sufar si m-a desmostenit din drepturile de a fi fiica lui. Poate ca il uram pe interior, undeva adanc in mine, dar era tatal meu iar sangele apa nu se face.
Imi aruncam ochii in toate partile, incercand sa gasesc un punct de plecare. Atatea strazi si atatea intersectii mi se invaluiau in fata ochilor. Eu pe care ar trebui sa o iau? M-am oprit pentru un moment in loc, inca uitandu-ma dupa un semn cat de mic. Strazile erau goale. Nicio masina nicaieri, nimeni nicaieri. Eram singura, doar eu si fiorii mei reci care imi spuneau ca nimic din ce s-a intamplat in viata mea nu a fost in regula. M-am asezat pe o banca, fara sa ma uit la ea, si am inceput sa rememorez toate scenele din viata mea.
De ce ma invatase mama sa ma rog pentru femeia care m-a rapit? De ce a acceptat atat de usor sa o numesc "servitoarea casei"? Miranda, mama mea, iubita mea mama care m-a nascut si a avut grija de mine, acum era in ghiarele unor nemernici. Mi-am strans picioarele la piept pe acea banca si mi le-am imbratisar cu mainile. Mi-am asternut capsorul pe pielea fina si am privit in gol. Dar tatal meu? De ce s-a despartit de mama daca o iubea atat de mult? De ce nu a incercat sa imi explice ca Dawn nu era persoana care m-a facut? Si toate aceste ganduri ma duceau la Sasuke, persoana care m-a scos din lumea mea mincinoasa in care traiam si m-a facut sa vad cu ochii mei fricosi realitatea. Dar de ce Sasuke ocupase dintr-odata un loc atat de important in viata mea? Cine era el de fapt? Am inchis ochii gata sa plang, dar as putea sa jur ca pentru o fractiune de secunda, m-am revazut pe mine fiind copil.
~~~Flashback~~~
-Imi promiti?
-Iti promit!
~~~End Flashback~~~
Am deschis brusc ochii si m-am cutremurat vazand acelasi peisaj in fata mea. O rafala de vant s-a strecurat printre brizele linistite, fluturandu-mi putin parul odata cu frunzele moarte de pe jos. De ce mi se parea atat de cunoscut acest inceput de octombrie pe cat de cald, pe atat de rece? Oare are legatura cu ceea ce am simtit mai devreme? Am inchis ochii lejer, apoi mai strans, sperand ca acea amntire va reveni. Dar nu a revenit. Vedeam la fel de negru in fata ochilor si nicio raza de lumina nu se intrevedea. Ce vazusem eu de fapt?
Pentru o clipa, toate acele amintiri s-au suprapus una peste alta si tot ceea ce am reusit sa vad a fost o eu, in miniatura: Cu parul roz, mediu, pana un pic mai jos de umeri, cu ochii verzi, cu zambetul larg. Exact asa cum aratam cand eram mica. Atatea soapte se auzeau pe fundal, atatea cuvinte rostite, atatea voci aproape neauzite, diferite, care misunau in capul meu si totusi doar doua rasunau la momentul respectiv intr-atat de tare incat sa le pot auzi. Ce vroia sa insemna acel "Imi promiti?". Am inspirat, tinand aerul putin in mine, apoi am expirat . Nu ma saturasem oare sa ma gandesc la lucruri banale? Tatal meu era chinuit iar eu stateam aici incercand sa deslusesc niste chestii absolut idioate.
M-am ridicat de pe banca, indiferent de cat de amortite imi erau picioarele si am ascultat primul gand care mi-a venit in minte: fugi. Am luat-o la goana pe strazile care mi s-au parut cunoscute, dar care imi erau total straine. Am alergat, nestiind unde, in speranta ca voi ajunge undeva. Mi-a luat ceva timp pana sa-mi dau seama ca vocea care imi spusese sa fug nu fusese subconstientul meu, dar deja era prea tarziu. In fata mea erau asezate trei persoane solide, trei barbati bine facuti, iar in spatele lor se aflau doua masini masive si scumpe.
Cand narile mele au detectat acel parfum playboy, m-am dat cu doi pasi inapoi. Sper doar ca instinctul meu sa ma insele, iarcea de-a patra persoana care era aici, desi nu o vedeam, sa nu aiba ganduri prea indecente asemeni marcii sale de parfum. Am simtit cum o mana ma inconjoara de brau si cum un cutit imi atinge cu lama pielea gatului. Am vrut sa tip, dar n-am reusit sa scot decat un oftat printre corzile vocale. Deja creierul meu o luase razna. Inima imi bubuia atat de tare incat pieptul mai avea putin si o lasa sa iasa afara. Incepusem sa tremur din toate incheieturile si ma zbateam cu toate fortele sa nu tremur brutal. Ochii mei refuzau sa clipeasca intr-un dezastru lacrimogen ce urma sa inceapa.
-Mai, mai. Ia uite pe cine am prins in gherute. Nu este asa ca e un trofeu minunat, Saso?
Am inghitit in sec, incercand sa ma stapanesc. Acea voce feminina imi suna atat de cunoscuta, din ce in ce mai cunoscuta, pana cand am realizat cine este. Mikaila. Am stat cateva momente sa-mi revin din soc. Scorpia aia nenorocita care m-a facut sa am incredere in ea ma prinsese in jocul ei! Am vrut sa ma zbat, dar amintindu-mi de cutit, am lasat-o balta.
~~~Flashback~~~
-Hai, unchiule, lasa-l sa alerge putin!
-Nu, Sakura. Este obosit. Maine ne intoarcem si ne jucam.
-De ce mereu idiotul asta strica totul? marai brunetul.
~~~End Flashback~~~
Am strans ochii ca sa sterg acea amintire. Trebuia sa ma concentrez. Nu stiam ce avea sa mi se intample deci trebuia sa ma gandesc la o idee cat mai rapid. Inca nu puteam sa`mi revin, inca ma gandeam ca acea persoana din spatele meu era acea Mikaila care ma ajutase. Dar, pana la urma, despre ce e vorba in mafie daca nu despre tradatare si ilegalitate? Mi-am muscat buza de jos si am incercat sa par curajoasa:
-Spune ce ai de spus mai repede. Ma grabesc.
Din spatele nostru s-a auzit un ras isteric care mi-a inundat urechile. Nu era oare de ajuns cat de speriata eram? Trebuia sa fac eu totul. Sa par curajoasa, sa am grija sa nu ii enervez si sa scap cu viata. Nu rescunosteam acel ras, dar puteam banui ca persoana era fratele geaman al lui Gaara. Cine altcineva putea sa fie? Plus ca nu il vedeam nicaieri, desi stiam ca el era aici. Doar nu vorbea blondina asta singura folosind "Saso" cu atata superficialitate, nu e asa?
Exact asa cum am spus, el era. Pasi in fata mea si ma apuca de barbie, tintuindu-ma cu privirea.Eram infricosata de chipul sau care semana leit cu cel al lui Gaara. Eram infricosata de persoana sa. Nu stiam cine este cu adevarat, tot ceea ce auzisem despre el fiind faptul ca el era umbra fratelui sau, dar stiam ce poate face si cat de periculos este.
-N-ai sa pleci nicaieri, iubire. Imi place prea mult nuanta de verde pe care o au ochii tai.
-Pe bune, si tu si frac-tu aveti acelasi defect psihic. Vedeti totul in verde. Esti sigur ca maica-ta nu a fost martiana?
Auzindu-mi cuvintele a inceput din nou sa rada in modul acele, demobilizandu-ma total. Eram o leguma pe langa el, desi incercam sa par puternica. Dar, pe langa acest fapt, am mai realizat un lucru: unde ajung daca ma las condusa de ei? La mama? La tata? Undeva acolo! Am inghitit in sec ca sa-mi innec, in mod ciudat, un zambet. M-am prefacut speriata si abandonata de orice forta, cu toate ca ma mobilizasem. Trebuia sa fiu cat mai credibila. Trebuia sa ajung la parintii mei si sa-i salvez.
Sasuke:
Era deja seara si Mickey Mouse inca nu ma sunase. Am pus-o sa o urmareasca pe Saku si sa ma tina la curent cu tot ceea ce face, iar nenorocita asta nu mi-a mai dat niciun telefon inca de dimineata! Tot ce primesc de la ea sunt mesaje idioate si codate. Nu ca nu as reusi sa le descifrez. Codul Alpha inventat de clanul Runno il cunostea ori si care mafiot. Ma deranja faptul ca inca nu ma sunase. Nu ma lasase sa ii aud vocea Sakurei. Daca iubita mea patise ceva?! Daca Mikaila incearca sa ma minta?!
Cu acest gand in minte, mi-am luat geaca pe mine si m-am incaltat in viteza. Am controlat cateva masute si birouri in cautarea cheii masinii sau mai bine zis, a unei masini. Aveam garajul plin de masini luxoase si chiar nu gaseam cheia niciuneia?! Incepusem sa rastorn dosare si obiecte contondente din calea mea cautand disperat un set de chei. Deja palmele incepusera sa-mi transpire. Simteam un nod in gand si cred ca mai aveam putin si cedam nervos. Oftam ca un tampit in incercarea de a-si lega sireturile de la adidasi inainte sa le gaseasca.
Pentru un moment am spus sa o las balta si sa plec pe jos, dar chiar si in fuga as fi intarziat. Cu siguranta Sakura patise ceva, asta sau Mikaila nu apucase un moment liber sa se retraga si sa ma sune cum ca totul e bine si e sub supravegherea ei. De fapt, nici n-ar fi trebuit sa o implic pe Mikaila in asa ceva! Sakura trebuia sa-si poarte singura de grija! Il alesese pe taicasu in loc sa ma aleaga pe mine. L-a ales pe cel care a ranit-o cel mai mult decat pe cel caruia i-a spus ca il iubeste. M-a mintit si m-a facut sa sufar si in acelasi timp sa o iubesc.
Dar acum o uram la nebunie si undeva in sinea mea imi doream ca cineva sa o violeze si sa o invete ce e durerea. Sau macar sa ii dea o bataie sora cu moartea. Cre a crezut? Ca se poate juca cu mine in halul asta si sa se astepte mai apoi sa o salvez? Si, in ciuda tuturor acestor lucruri, inca imi cautam cheile si inca ma rugam ca ea sa nu fi patit nimic. De ce? Pentru cine? A fost prima si ultima pe care am iubit-o. Si ea m-a ranit. O uram din tot sufletul si totusi inca o iubeam atat de mult ca nu mai suportam. Acum chiar regretam noaptea in care nu am convins-o sa si-o traga cu mine ca a doua dimineata sa uit tot ceea ce s-a intamplat intre noi.
De ce tocmai ea? Aveam atatea curve cu experienta care ma doreau mai mult decat o noapte, poate mai frumoase si mai sexy decat fata care am ales-o eu. Oare ce m-a impresionat la ea? Poate ca imi placea inocenta ei si felul in care ma punea la punct in acelasi timp respectandu-mi dorinta incontrolabila de a o atinge, de a o saruta, de a o simti langa mine. Pentru mine Sakura nu era frumoasa. Sakura era un inger. Dar de ce tocmai Sakura?!
M-am oprit in fata oglinzii privindu-ma incruntat. Ea m-a facut sa simt asta! Totul nu mai in favoasrea ei! M-a jucat pe degete ca pe o jucarie de plush! Am ridicat pumnul si l-am aruncat cu putere catre oglinda din fata mea. N-am apucat sa lovesc. Pumnul meu se opri la jumatatea drumului cand o melodie asurzitoare se auzi pe fundal. Am desfacut pumnul si l-am lasat sa cada peste Galaxy S II-ul meu. L-am luat in mana repejor si m-am uitat la cel care ma apela, in speranta ca acea persoana ar fi Mikaila. Si chiar asa a si fost. Am raspuns la repezeala, foarte entuziast:
-Da! Spune!
-S-s-sasuke? imi raspunse o voce extrem de cunoscuta de la celalalt fir.
Am ramas pur si simplu cu gura cascata la jumatate, speriat, incercand sa-mi dau seama daca e adevarat. Sa-nteleg ca Sakura era in grija Mikailei? Am oftat. Se pare ca papusa e bine, nu? Atat am avut nevoie sa stiu. In rest, nu ma mai intereseaza de ea si de viata ei, poate pleca oricunde doreste. Vreau sa o uit. Am inchis gura si am strans ochii. Am vrut sa spun ceva dar imediat rozalia mi-o luase inainte.
-Sasuke! Sasuke, asculta-ma! Zise ea pe un ton plangacios.
-Nu ma intereseaza... am murmurat eu, asteptand totusi sa ascult ceea ce avea de spus. Pe cine pacaleam? Chiar vroiam sa aud ce are de spus.
-Sasuke, orice s-ar intampla, sa nu vii dupa mine, da?
Apoi s-a auzit un tipat ascutit al tinerei. M-am speriat si am tresarit, ascultand vocea de pe fundal.
-A cata oara trebuie sa-ti spun ca daca vrei sa traiesti trebuie sa-l atragi pe idiotu` ala in cursa? Spune-mi, a cata oara?!
-Nu vreau! Tipa fata inapoi. Mai bine mor eu decat Sasuke!
-Atunci mori! Se auzi vocea barbatului apoi o bubuitura si un alt tipat.
Am inchis imediat telefonul, cu mainile transpirate de-a dreptul; la dracu`! Unde pana mea am pus cheile alea?! Am inceput sa devin tot mai distructiv in cautarea cheilor. In tot acest timp ma gandeam ce naiba face Mickey Mouse de nu isi baga coada sa o salveze pe Saku, fiind acolo. Doar apelul fusese dat de pe telefonul ei, nu? Am incetat sa mai caut cheile si am iesit pe usa afara punand in practica primul gand pe care l-am avut in minte. Nu puteam sta pe loc cand iubita mea avea nevoie de mine, pentru ca si daca vreau si daca nu vreau, ea este totusi cea pe care o iubesc... am iubit-o cu adevarat.
Am inceput sa cutreier strazile, in ciuda faptului ca deja anumite parti ale corpului incepusera sa ma doara la nebunie. Si totusi, unde erau cheile mele? Am incercat sa-mi dau seama dar nu am putut. Sakura nu le-a luat. A plecat pur si simplu din casa fara sa isi ia nici macar o haina in plus. Eu imi ascundeam cheile in trei locuri, locuri in care cautasem si locuri pe care nu am lasat-o decat pe Mikaila sa le stie. Iar Mikai... Mikaila a fost la mine in casa, chiar inainte sa plece, ca sa stabilim planul de recuperare a Sakurei in caz ca este nevoie. Dar mai exact in cate locuri din casa ne plimbasem pana sa punem totul la punct?
~~Flashback~~~
-Sti ceva, Sasuke? Hai in bucatarie. Iti fac un suc sa te calmezi.
~~~
-Haide sus, in camera voastra. Am sa-ti desenez o harta catre sediul lor.
~~~
-Vin imediat. Am nevoie la baie. Sti doar cum sunt fetele.
~~~End Flashback~~~
Enumerand toate aceste locuri in gandul meu mi-am dat seama cine imi luase cheile. Mikaila. Primul loc, in blender, in paharutul principal, al doilea loc in camera mea si a Sakurei, in ultimul sertar al biroului si ultimul loc sub un patratel de gresie camuflat. Si pe langa toate astea, era singura care stia toate aceste locuri. Nu imi vine sa cred! Avusesem o incredere mai mare in Mikaila decat in propria mea iubire si totusi blonda aia nu e chiar atat de proasta: m-a fentat.
Cu cat gandurile mai negative prindeau contur in capul meu cu atat ma simteam mai nervos si gata de atac si cu atat mai mult mi se accentua in minte harta catre sediul lu` Sabaku. Smechera aia mica ma fraierise! Iar eu nu pot accepta asa ceva. In minte imi rasunau cuvintele Sakurei de pe fundal care imi dadeau forta asta inimaginabila de a alerga fara oprire, pana cand aveam sa ajung la sediu.
Nu stiu cat de mult a durat. Nici nu m-a interesant. Important era ca eram aici, inauntru, si ca urma sa o gasesc pe Saku. M-am deplasat precaut, sigur pe fiecare pas. Am deconectat camerele pe care le-am intalnit si am incercat sa tin pasul cu gravitatea situatiei. M-am ascuns dupa diferite obiecte si am asteptat. Nu dupa mult timp, un individ solid se arata de dupa colt. M-am repezit si m-am impins atat de tare incat a cazut, dand cu capul de perete. M-am asigurat ca e imobilizat si i-am scos pistolul de la cureaua blugilor si mi-am continuat drumul.
Nu imi puteam lua gandul de la Saku si de la pericolul in care se afla. Tot ce vroiam era sa o stiu in siguranta. Apoi nu m-ar mai fi interesat. Dar de ce ma durea pieptul atat de tare? Mai ales cand ma gandesc la cuvintele de pe fundal pe care le spuse? Dar nu conta. Trebuia sa o gasesc cat mai curand, sa imi programez o data in care sa ma culc cu ea chiar si fortat, o data cat mai apropiata, si sa scap odata si pentru totdeauna de ceea ce simt pentru ea. Eu sunt un mafiot. Eu nu ma indragostesc. Eu nu sufar. Si am sa continui sa fiu un mafiot.
Am controlat mai mult de jumatate de sediu intr-o tensiune maxima dar nu am putut sa gasesc decat o grupare de prostituate care nu erau in timpul "misiunii" desi erau goale pusca. Am mai controlat si tot controlat si chiar cand imi pierdusem speranta, am dat peste aceasta usa. O usa din lemn, vopsita in rosu, din spatele careia se auzeau strigate de fata si tonuri de barbat. Am recunoscut imediat tipetele acelea. Erau exact aceleasi tipete cu cel care il auzisem la telefon.
Mi-am lipit fruntea de usa si am rememorat in cap toate momentele frumoase petrecute intre mine si Sakura. M-am gandit ca Sasori avea sa fie inarmat, sau macar sa aiba o garda. Aveam o singura sansa de a trage ca s-o salvez pe Sakura, iar daca nu il nimeream pe geamanul familiei Sabaku riscam in proportie de 90% sa o impusc pe iubita mea. Am inceput sa rememorez cum ea statea in bratele mele, cum ma saruta si cel mai important am rememorat fiecare moment, fiecare clipa, fiecare secunda din noaptea in care i-am spus prima oara ca o iubesc. Pentru un moment mi-a venit sa trantesc pistolul, sa o las balta si sa ma arunc de gatul lui Sasori pana l-as fi sugrumat si pe el. Dar nu am putut. Imaginea aceea a Sakurei imi placea atat de mult... si stiam ca era un singur mod prin care o puteam scapa.
~~~Flashback~~~
-Imi promiti?
-Iti promit!
~~~~End flashback~~~
Capul ma durea atat de tare si la cati draci aveam in mine am reactionat. Am deschis brutal usa, dintr-un impuls nervos si am tras. Nu stiu unde. Mi-am asternut bratul la ochi si, dintr-o data, am auzit un tipat de fata, apoi o senzatie usturatoare ma patrunse si am cazut la pamant. Capul meu era plin de niste imagini pe care nu le intelegeam, niste imagini pline unele de altele, atat de amestecate ca abea ma puteam concentra pe ceea ce mi se intampla cu adevarat. Apoi am simtit din nou o usturime, dar de data aceasta la maini. Am deschis ochii mai mult fortat si mi-am dat seama ce mi se intampla. Fusesem aruncat la podea cu forta bruta iar acum eram legat. Priveam mut lanturile ce-mi inconjurau bratele si simteam cum venele parca se inghesuie intre ele. M-am zbatut, dar nu am reusit sa scap. Ei erau patru, patru tipi solizi si armati pana in dinti iar el, seful lot, ma lega.
Stai, nu! Daca Sasori e aici... In cine am tras?...
Una din amintirile Sakurei: http://i1131.photobucket.com/albums/m556...7497h6.jpg
Soundtrack: http://www.youtube.com/watch?v=9n85vK5Ozns
![[Imagine: SIGN.png]](http://i1131.photobucket.com/albums/m556/miky100miky/SIGN.png)
Zone