07-10-2011, 05:56 PM
Mersi de comentarii :x
Asa, am reusit in sfarsit sa copiez acest capitol in calculator :)) Ce as putea sa spun despre el? Hmm, pai, in primul rand ma voi scuza pentru cantitatea dialogului. Stiu ca e mult, plus ca nu stiu cat de bine stau la descrierea sentimentelor. Dar m-am gandit totusi ca descriu din perspectiva celei mai aiurite persoane posibile, desi nu e chiar o scuza.:">
Cam atat cred. Pai, lectura placuta si sper sa va placa acest capitol :D
Ok... În secunda asta nu mai înţelegeam cum funcţionează lucrurile. Asta deoarece acum mă aflam în casa lui Ryan. Şi tot ce făcusem fusese să trecem printr-o uşă. Aş fi întrebat cum de era posibil aşa ceva, dar în momentul ăsta eram atât de fericită că scăpasem din locul ăla încât nu mă mai interesa. O singură nelmurire aveam în secunda asta.
- De ce suntem la tine acasă?
- Pentru că se făcuse destul de târziu, iar tatăl tău devenise îngrijorat. Aşa că sora ta i-a spus că noi doi aveam ceva de discutat în legătură cu acel proiect la fizică şi că urma să dormi la mine astăzi.
- Şi tata a înghiţit scuza asta?
- Nu ştiu. Sper. Oricum, Chris mi-a dat un ghiozdan cu manualele pentru ziua de mâine şi câteva lucruri de-ale tale. Sunt în camera de oaspeţi.
Zicând acestea m-a condus în camera de oaspeţi. Mai exact în aceeaşi cameră în care mă trezisem după ce Andrews încercase să mă strângă de gât.
Lângă pat am zărit ghiozdanul de care vorbise Ryan mai devreme. A ieşit din cameră spunând că probabil sunt obosită şi aş vrea să mă odihnesc. După ce am rămas singură am luat loc pe pat fiind de-a dreptul epuizată. După atâta alergătură nu mă mira deloc... Dar, chiar şi aşa, nu credeam că aş fi fost în stare să adorm. Nu după tot ce se întâmplase astăzi.
Mi-am găsit telefonul mobil şi am apelat numărul lui Chris fără să mă uit însă la ceas. Nu credeam că s-ar fi supărat plus că aveam nevoie să vorbesc cu ea. Şi voiam să aflu în detaliu ce se întâmplase cât eu lipsisem.
Spre surprinderea mea, a răspuns destul de repede. Stătuse cumva trează aşteptând să primească veşti despre mine? Nu m-ar fi surprins prea tare acest lucru.
După ce i-am explicat că nu păţisem mare lucru şi că în afară de un oarecare şoc sunt bine am început să-i pun întrebări.
- Nici nu ştii cât mi-a luat să-l conving pe tata că tu eşti într-adevăr cu Ryan... A trebuit să insist foarte mult şi să îi spun ceva cum că e despre partea ta din proiect şi că a trebuit să te duci deoarece eşti paralelă cu fizica, iar el explică mai bine decât mine şi alte asemenea. Şi chiar şi aşa nu sunt convinsă că m-a crezut pe deplin. La un moment dat am vrut să vin cu Ryan după tine, dar nu am reuşit din cauza tatei. Nu m-a scăpat nicio secundă din ochi. Of, nici nu ştii cât de mult îmi doresc să-i învineţesc ochii acelui Andrews.
După ce am mai vorbit câteva minute ne-am urat noapte bună şi am închis telefonul. L-am pus pe noptieră şi mi-am sprijinit capul în mâini.
Tot mai aveam o problemă de rezolvat. Acel vis al lui Ryan. Trebuia să-i spun. Nu mai puteam amâna.
Ok, poţi s-o faci. Am încercat să mă încurajez singură.
M-am ridicat de pe pat şi am început să-l caut. Din fericire, l-am găsit destul de repede. L-am găsit stând pe canapea în sufragerie. Părea îngândurat, poate şi puţin îngrijorat.
Am rămas în tocul uşii neştiind dacă să-i spun acum sau să aştept o altă ocazie. Apoi am realizat că dacă mai amân mult această discuţie probabil că nu-i voi mai spune niciodată.
Am tras aer adânc în piept în ainte de a vorbi.
- Ryan?
Şi-a ridicat ochii spre mine, iar privirea pe care o avea sugera că era destul de obosit. Îmi părea rău pentru el. Adică, trecuse prin atâtea, iar acum urma să mai afle ceva.
M-a întrebat dacă s-a întâmplat ceva.
- De fapt, aş vrea să vorbesc cu tine. Este ceva ce nu suportă amânare.
M-a privit confuz câteva clipe, apoi mi-a spus să iau loc. M-am dus direct la canapea şi am luat loc lângă el. Mă privea, probabil aşteptând să afle ce anume era atât de important. Dar parcă cuvintele mi se blocaseră în gât.
Perfect! Tocmai acum mi se întâmplă asta...Am gândit nevenindu-mi să cred.
Mă aşteptam ca el să mă întrebe ce s-a întâmplat, din moment ce pur şi simplu tăceam, dar nu a făcut-o. Doar stătea acolo privindu-mă.
- Ei bine... ceea ce voiam eu să-ţi spun... este că... ei bine... Eu ştiu că tu... că tu mă placi...
Ok, deci o zisesem. Am văzut cum expresia i s-a schimbat, simţind acest lucru de altfel, devenind surprins.
- De unde...?
- Ai avut acel vis ÅŸi... ei bine...
- Corect. La asta nu mă aşteptam, a spus privind în altă direcţie.
Apoi în încăpere s-a aşternut o linişte mormântală. Asta m-a făcut să mă simt puţin cam nelalocul meu.
Åži acum?
- De ce? M-am trezit întrebând.
- Poftim? A spus privindu-mă din nou.
- De ce mă placi? De ce pe mine? Adică, cred că sunt probabil cea mai aiurită fată pe care o cunosc.
Până şi pe mine m-a surprins hotărârea din tonul meu. Mă aşteptasem să mă blochez, iar eu spuneam toate acestea cu o uşurinţă uimitoare. Dacă mă gândeam bine, de fapt cam ăsta era stilul meu caracteristic.
- Bună întrebare. Păi, dacă tot am ajuns până aici cred că aş putea să-ţi spun. Tu eşti probabil singura fată din câte a întâlnit până acum care să fie în stare să se arunce mereu cu capul înainte indiferent de cât de periculoasă ar fi situaţia. Adică, hai să luăm drept exemplu ceea ce ai făcut astăzi. Şi, în afară de asta, cred că eşti una din puţinele fete din clasă care nu mi-a sărit în cap când a realizat că sunt nou venit în grup. Deşi, la cum te ştiu probabil că nici măcar nu ai observat că fetele au făcut acest lucru.
La aceatsă remarcă am început să zâmbesc. Pentru că avea dreptate. Nu observasem acest aspect.
- Dar, cel mai mult, te plac petru că eşti tu şi niciodată nu încerci să pari a fi altfel decât eşti de fapt. Bineînţeles, excluzând partea cu vrăjitoria.
La ultima remarcă am lăsat ochii în jos simţind că mai am puţin şi roşesc. Şi nu-mi doream acest lucru. Eu nu mă îroşeam niciodată la faţă.
- De ce nu mi-ai spus? Am întrebat nesigură.
Şi-a lăsat ochii în jos şi mi s-a părut că a devenit oarecum trist. Zisesem ceva ce nu trebuia? Of, de ce îmi băteam capul oare? De obicei aflam destul de repede.
- Nu ţi-ai dat seama de acest lucru, deşi cred că devenise clar pentru toţi ceilalţi din jurul tău. La un moment dat am vrut să-ţi spun, dar după ce am vorbit cu Andy în ziua în care am făcut acea vrajă am ajuns la concluzia că ar fi fost mai uşor pentru tine dacă nu ai şti.
- Ţi-a spus Andy asta?
- Nu. El mi-a spus doar că, deşi eşti extrem de aeriană, acest lucru poate fi un avantaj pentru tine în anumite situaţii. Iar eu nu voiam să te încurc. Nu voiam să-ţi dau încă un lucru la care să trebuiască să te gândeşti.
Părea atât de serios şi de trist în acelaşi timp, încât am început să mă simt prost. Se simţea aşa din cauza mea. Şi asta numai din cauza faptului că sunt atât de aeriană. De ce nu putea niciodată să fiu mai atentă la ceea ce se întâmplă în jurul meu? Poate că dacă aş fi fost mai atentă aş fi avut mai puţine probleme în momentul de faţă.
Din păcate, nu prea mai aveam ce să schimb acum. Dar poate că puteam să fac ceva pentru ca în viitor să nu mai fiu atât de... cu capul în nori tot timpul.
I-am atins umărul, ceea ce l-a determinat să mă privească din nou. I-am dat la o parte bretonul din ochi înainte de a vorbi.
- Îmi are rău. O să încerc să mă schimb, să fiu mai atentă în jurul meu şi...
Nu am terminat ce aveam de spus pentru că în momentul următor m-am trezit că şi-a pus braţele în jurul meu trăgându-mă mai aproape de el. Asta m-a luat prin surprindere, iar inima mai avea un pic şi-mi sărea din piept de cît de tare bătea.
Nu mă ţinea foarte strâns doar ferm, dacă pot spune aşa. Nu am încercat să mă îndepărtez sau să-l împing. Nu pentru că mă simţeam prost pentru faptul că nu-mi dădusem seama că mă plăcea. Eu nu făceam niciodată aşa ceva, indiferent de situaţie. Ci pentru că pur şi simplu acest lucru nu mă deranja. De fapt, sinceră să fiu, faptul că mă ţnea aşa îmi dădea un sentiment de siguranţă şi mă liniştea.
- Eşti imposibilă, a spus.
M-a împins puţin înapoi pentru a mă putea privi, ţinându-şi în continuare mâinile pe umerii mei.
- Nu te-a învăţat nimeni că nu ar trebui să te schimbi pentru a te înţelege cu cei din jur? A spus pe genul ăla de ton folosit de adulţi pentru a le explica un anumit lucru celor mici.
L-am privit chiorâş pentru că mie nu-mi place să fiu tratată precum un copil mic.
- Serios acum, nu trebuie să te schimbi. Mie îmi placi exact aşa cum eşti. Bine, în anumite situaţii nu ar strica să fii puţin mai atentă, dar nu e nevoie de o schimbare drastică. Cel puţin eu nu cred acest lucru.
Ceea ce a spus m-a făcut să zâmbesc. Nimeni nu-mi mai spusese asta până acum. Şi, deşi ştiam că nu puteam să rămân aşa aiurită tot timpul, acest lucru m-a făcut să mă simt mai bine.
- Mulţumesc, am spus mai mult în şoaptă. Pentru tot.
Acum chiar că mă simţeam de-a dreptul epuizată. M-am ridicat, i-am urat somn uşor, după care m-am băgat în pat.
Inima încă îmi bubuia în piept, dar nu-mi păsa. În acest moment mă simţeam destul de bine. Ştiam că sunt în siguranţă.
Dar tot mai aveam o problemă de rezolvat. O întrebare căreia trebuia să-i găsesc răspuns: ce anume simţeam eu pentru el?
Ryan...
Asa, am reusit in sfarsit sa copiez acest capitol in calculator :)) Ce as putea sa spun despre el? Hmm, pai, in primul rand ma voi scuza pentru cantitatea dialogului. Stiu ca e mult, plus ca nu stiu cat de bine stau la descrierea sentimentelor. Dar m-am gandit totusi ca descriu din perspectiva celei mai aiurite persoane posibile, desi nu e chiar o scuza.:">
Cam atat cred. Pai, lectura placuta si sper sa va placa acest capitol :D
Capitolul 17
Ok... În secunda asta nu mai înţelegeam cum funcţionează lucrurile. Asta deoarece acum mă aflam în casa lui Ryan. Şi tot ce făcusem fusese să trecem printr-o uşă. Aş fi întrebat cum de era posibil aşa ceva, dar în momentul ăsta eram atât de fericită că scăpasem din locul ăla încât nu mă mai interesa. O singură nelmurire aveam în secunda asta.
- De ce suntem la tine acasă?
- Pentru că se făcuse destul de târziu, iar tatăl tău devenise îngrijorat. Aşa că sora ta i-a spus că noi doi aveam ceva de discutat în legătură cu acel proiect la fizică şi că urma să dormi la mine astăzi.
- Şi tata a înghiţit scuza asta?
- Nu ştiu. Sper. Oricum, Chris mi-a dat un ghiozdan cu manualele pentru ziua de mâine şi câteva lucruri de-ale tale. Sunt în camera de oaspeţi.
Zicând acestea m-a condus în camera de oaspeţi. Mai exact în aceeaşi cameră în care mă trezisem după ce Andrews încercase să mă strângă de gât.
Lângă pat am zărit ghiozdanul de care vorbise Ryan mai devreme. A ieşit din cameră spunând că probabil sunt obosită şi aş vrea să mă odihnesc. După ce am rămas singură am luat loc pe pat fiind de-a dreptul epuizată. După atâta alergătură nu mă mira deloc... Dar, chiar şi aşa, nu credeam că aş fi fost în stare să adorm. Nu după tot ce se întâmplase astăzi.
Mi-am găsit telefonul mobil şi am apelat numărul lui Chris fără să mă uit însă la ceas. Nu credeam că s-ar fi supărat plus că aveam nevoie să vorbesc cu ea. Şi voiam să aflu în detaliu ce se întâmplase cât eu lipsisem.
Spre surprinderea mea, a răspuns destul de repede. Stătuse cumva trează aşteptând să primească veşti despre mine? Nu m-ar fi surprins prea tare acest lucru.
După ce i-am explicat că nu păţisem mare lucru şi că în afară de un oarecare şoc sunt bine am început să-i pun întrebări.
- Nici nu ştii cât mi-a luat să-l conving pe tata că tu eşti într-adevăr cu Ryan... A trebuit să insist foarte mult şi să îi spun ceva cum că e despre partea ta din proiect şi că a trebuit să te duci deoarece eşti paralelă cu fizica, iar el explică mai bine decât mine şi alte asemenea. Şi chiar şi aşa nu sunt convinsă că m-a crezut pe deplin. La un moment dat am vrut să vin cu Ryan după tine, dar nu am reuşit din cauza tatei. Nu m-a scăpat nicio secundă din ochi. Of, nici nu ştii cât de mult îmi doresc să-i învineţesc ochii acelui Andrews.
După ce am mai vorbit câteva minute ne-am urat noapte bună şi am închis telefonul. L-am pus pe noptieră şi mi-am sprijinit capul în mâini.
Tot mai aveam o problemă de rezolvat. Acel vis al lui Ryan. Trebuia să-i spun. Nu mai puteam amâna.
Ok, poţi s-o faci. Am încercat să mă încurajez singură.
M-am ridicat de pe pat şi am început să-l caut. Din fericire, l-am găsit destul de repede. L-am găsit stând pe canapea în sufragerie. Părea îngândurat, poate şi puţin îngrijorat.
Am rămas în tocul uşii neştiind dacă să-i spun acum sau să aştept o altă ocazie. Apoi am realizat că dacă mai amân mult această discuţie probabil că nu-i voi mai spune niciodată.
Am tras aer adânc în piept în ainte de a vorbi.
- Ryan?
Şi-a ridicat ochii spre mine, iar privirea pe care o avea sugera că era destul de obosit. Îmi părea rău pentru el. Adică, trecuse prin atâtea, iar acum urma să mai afle ceva.
M-a întrebat dacă s-a întâmplat ceva.
- De fapt, aş vrea să vorbesc cu tine. Este ceva ce nu suportă amânare.
M-a privit confuz câteva clipe, apoi mi-a spus să iau loc. M-am dus direct la canapea şi am luat loc lângă el. Mă privea, probabil aşteptând să afle ce anume era atât de important. Dar parcă cuvintele mi se blocaseră în gât.
Perfect! Tocmai acum mi se întâmplă asta...Am gândit nevenindu-mi să cred.
Mă aşteptam ca el să mă întrebe ce s-a întâmplat, din moment ce pur şi simplu tăceam, dar nu a făcut-o. Doar stătea acolo privindu-mă.
- Ei bine... ceea ce voiam eu să-ţi spun... este că... ei bine... Eu ştiu că tu... că tu mă placi...
Ok, deci o zisesem. Am văzut cum expresia i s-a schimbat, simţind acest lucru de altfel, devenind surprins.
- De unde...?
- Ai avut acel vis ÅŸi... ei bine...
- Corect. La asta nu mă aşteptam, a spus privind în altă direcţie.
Apoi în încăpere s-a aşternut o linişte mormântală. Asta m-a făcut să mă simt puţin cam nelalocul meu.
Åži acum?
- De ce? M-am trezit întrebând.
- Poftim? A spus privindu-mă din nou.
- De ce mă placi? De ce pe mine? Adică, cred că sunt probabil cea mai aiurită fată pe care o cunosc.
Până şi pe mine m-a surprins hotărârea din tonul meu. Mă aşteptasem să mă blochez, iar eu spuneam toate acestea cu o uşurinţă uimitoare. Dacă mă gândeam bine, de fapt cam ăsta era stilul meu caracteristic.
- Bună întrebare. Păi, dacă tot am ajuns până aici cred că aş putea să-ţi spun. Tu eşti probabil singura fată din câte a întâlnit până acum care să fie în stare să se arunce mereu cu capul înainte indiferent de cât de periculoasă ar fi situaţia. Adică, hai să luăm drept exemplu ceea ce ai făcut astăzi. Şi, în afară de asta, cred că eşti una din puţinele fete din clasă care nu mi-a sărit în cap când a realizat că sunt nou venit în grup. Deşi, la cum te ştiu probabil că nici măcar nu ai observat că fetele au făcut acest lucru.
La aceatsă remarcă am început să zâmbesc. Pentru că avea dreptate. Nu observasem acest aspect.
- Dar, cel mai mult, te plac petru că eşti tu şi niciodată nu încerci să pari a fi altfel decât eşti de fapt. Bineînţeles, excluzând partea cu vrăjitoria.
La ultima remarcă am lăsat ochii în jos simţind că mai am puţin şi roşesc. Şi nu-mi doream acest lucru. Eu nu mă îroşeam niciodată la faţă.
- De ce nu mi-ai spus? Am întrebat nesigură.
Şi-a lăsat ochii în jos şi mi s-a părut că a devenit oarecum trist. Zisesem ceva ce nu trebuia? Of, de ce îmi băteam capul oare? De obicei aflam destul de repede.
- Nu ţi-ai dat seama de acest lucru, deşi cred că devenise clar pentru toţi ceilalţi din jurul tău. La un moment dat am vrut să-ţi spun, dar după ce am vorbit cu Andy în ziua în care am făcut acea vrajă am ajuns la concluzia că ar fi fost mai uşor pentru tine dacă nu ai şti.
- Ţi-a spus Andy asta?
- Nu. El mi-a spus doar că, deşi eşti extrem de aeriană, acest lucru poate fi un avantaj pentru tine în anumite situaţii. Iar eu nu voiam să te încurc. Nu voiam să-ţi dau încă un lucru la care să trebuiască să te gândeşti.
Părea atât de serios şi de trist în acelaşi timp, încât am început să mă simt prost. Se simţea aşa din cauza mea. Şi asta numai din cauza faptului că sunt atât de aeriană. De ce nu putea niciodată să fiu mai atentă la ceea ce se întâmplă în jurul meu? Poate că dacă aş fi fost mai atentă aş fi avut mai puţine probleme în momentul de faţă.
Din păcate, nu prea mai aveam ce să schimb acum. Dar poate că puteam să fac ceva pentru ca în viitor să nu mai fiu atât de... cu capul în nori tot timpul.
I-am atins umărul, ceea ce l-a determinat să mă privească din nou. I-am dat la o parte bretonul din ochi înainte de a vorbi.
- Îmi are rău. O să încerc să mă schimb, să fiu mai atentă în jurul meu şi...
Nu am terminat ce aveam de spus pentru că în momentul următor m-am trezit că şi-a pus braţele în jurul meu trăgându-mă mai aproape de el. Asta m-a luat prin surprindere, iar inima mai avea un pic şi-mi sărea din piept de cît de tare bătea.
Nu mă ţinea foarte strâns doar ferm, dacă pot spune aşa. Nu am încercat să mă îndepărtez sau să-l împing. Nu pentru că mă simţeam prost pentru faptul că nu-mi dădusem seama că mă plăcea. Eu nu făceam niciodată aşa ceva, indiferent de situaţie. Ci pentru că pur şi simplu acest lucru nu mă deranja. De fapt, sinceră să fiu, faptul că mă ţnea aşa îmi dădea un sentiment de siguranţă şi mă liniştea.
- Eşti imposibilă, a spus.
M-a împins puţin înapoi pentru a mă putea privi, ţinându-şi în continuare mâinile pe umerii mei.
- Nu te-a învăţat nimeni că nu ar trebui să te schimbi pentru a te înţelege cu cei din jur? A spus pe genul ăla de ton folosit de adulţi pentru a le explica un anumit lucru celor mici.
L-am privit chiorâş pentru că mie nu-mi place să fiu tratată precum un copil mic.
- Serios acum, nu trebuie să te schimbi. Mie îmi placi exact aşa cum eşti. Bine, în anumite situaţii nu ar strica să fii puţin mai atentă, dar nu e nevoie de o schimbare drastică. Cel puţin eu nu cred acest lucru.
Ceea ce a spus m-a făcut să zâmbesc. Nimeni nu-mi mai spusese asta până acum. Şi, deşi ştiam că nu puteam să rămân aşa aiurită tot timpul, acest lucru m-a făcut să mă simt mai bine.
- Mulţumesc, am spus mai mult în şoaptă. Pentru tot.
Acum chiar că mă simţeam de-a dreptul epuizată. M-am ridicat, i-am urat somn uşor, după care m-am băgat în pat.
Inima încă îmi bubuia în piept, dar nu-mi păsa. În acest moment mă simţeam destul de bine. Ştiam că sunt în siguranţă.
Dar tot mai aveam o problemă de rezolvat. O întrebare căreia trebuia să-i găsesc răspuns: ce anume simţeam eu pentru el?
Ryan...
![[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]](http://fc03.deviantart.net/fs71/f/2010/297/b/2/air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png)