01-10-2011, 12:46 AM
Wow, record personal sa intarzii cu capitolul atat de mult. Imi pare foarte rau, dar viata de liceu nu e atat de usoara :)) Well, programul e destul de incarcat si probabil voi mai intarzia si in datile urmatoare. Sper sa nu va suparati PREA mult :(
In orice caz v-am pregatit un capitol din perspectiva unui nou personaj. Va aduceti aminte de telefonul primit catre Inaru? Acum veti stii ce legatura a avut acel apel cu acest capitol. ^^
Scuzati eventualele greseli, cred ca mai lipsesc niste caciulite si virgulite de la ÅŸ-uri, m-am grabit sa il pun mai repede. Lectura placuta.
Vincent:
http://imageshack.us/photo/my-images/38/vincentv.jpg/
http://imageshack.us/photo/my-images/849/vincent3.jpg/
Gin:
http://imageshack.us/photo/my-images/692/ginir.jpg/
~Capitolul 6 Ordinul sefului~
( Vincent )
-Vincent, mi-a spus sefu' ca vrea sa vorbeasca cu tine despre aia. Du-te in biroul lui cat timp e liber, stii ca apoi nu va mai avea timp pentru tine.
-Frate, stii doar ca sefu' are mereu timp pentru cel mai bun angajat al sau, i-am trantit-o fara pic de rusine si am trecut pe langa colegul meu, iesind pe hol. Randuri de scaune care dispareau in intuneric dincolo de cercul de lumina aruncata de lampile vechi imi luminau chipul alb si ii ofereau parului meu violet o stralucire aparte.
Pasii mei se faceau auziti in acea liniste, dar nu pentru mult timp, caci odata intrat in camera unde doream sa ajung, m-am asezat pe un scaun in fata biroului. Covoarele groase dadeau aspectul unei locuinte vechi, de acum sute de ani. La fel si fotoliile neocupate din restul camerei.
La birou era asezat un om inalt, bine lucrat, cu parul ravasit si bretonul pe o parte. Statea cu capul in jos, foarte preocupat de un morman de hartii. Cu un pix in mana, nota pe colile albe diferite litere, neintelegand ceea ce scria. Imi era oricum destul de greu sa descifrez caci literele le vedeam invers, totusi nu ma interesa atat de mult ce nota acolo, cat de ce m-a chemat.
Niciunul din noi nu a scos vreun sunet. Singurul lucru ce se auzea era pixul ce batea in suprafata din lemn a biroului atunci cand Gin se gandea ce sa scrie.
-Bine, daca m-ai chemat degeaba, atunci plec, am spus iritat de situatie, ridicandu-ma de pe scaun.
Stiam ca nu asa vor merge lucrurile, de aceea doream sa-l enervez putin pana cand auzeam din gura lui propozitia ce nu lipsea niciodata.
-Asteapta! Nu te-as fi chemat doar sa te uiti la mine, chiar am treaba cu tine acum.
-Atunci spune de ce m-ai chemat? Si eu aveam treaba inainte sa imi spuna Alecs sa vin in biroul tau.
Mi-am reluat locul pe scaun la semnul facut de el. Mereu se intampla asa, invatasem replicile sale pe de rost atunci cand reactionam in felul asta. Stiam prea bine amandoi ca el imi este seful, iar eu sunt un subordonat oarecare, dar intotdeauna am vorbit cu el de la egal la egal, iar pe el nu l-a deranjat niciodata asta. Sunt o persoana prea importanta in afacerea lui si asta il obliga sa nu ma enerveze prea tare.
-Esti unul dintre cei mai buni angajati ai mei, incepu el.
Isi ridica pentru prima data de cand am intrat in incapere privirea spre mine, oferindu-mi atentie. Sclipirea ochilor sai o vedeam destul de rar, asta pentru ca nu-i ofeream atentie prea des. De data asta ma privea foarte calm, pregatit sa-mi dea un ordin pe care il asteptam de o gramada de timp, dar de fiecare data imi spunea ca trebuie sa am rabdare si ca totul sa mearga comform planului ca sa pot actiona si eu.
-Adica singurul, vrei sa spui, i-am intors-o eu.
-Da, singurul in momentul de fata. Uite, vorbesc serios, esti foarte important in afacerea asta si cum ti-am promis, dupa trei luni de asteptare, vei avea ocazia sa-ti indeplinesti ordinul. De maine poti face o vizita familiei Hudson.
Afisa un zambet, probabil unul dintre cele mai false zambete de pana acum, insa nu conta asta prea mult. Voiam sa termin totul si sa-mi primesc banii promisi, o avere foarte mare, jumatate din cei castigati de el. Stiam ca va dura destul timp, dar daca faceam totul ca la carte, atunci era foarte probabil sa fiu si promovat.
-Spunand asta, inseamna ca au ajuns rudele noului membru al familiei Hudson, Inaru... nu mai stiu cum?
-Akazuke Inaru. Se pare ca ei erau in Paris de mai multa vreme, dar doar acum i-au facut vizita.
Barbatul brunet privi din nou spre foile ce le avea in fata. Ceva imi spunea ca acelea cuprindeau mai multe informatii decat mi-as fi putut da eu seama, dar niciodata nu am avut curiozitatea sa ma uit printre ele, chiar daca am avut ocazia de mii de ori.
-Ciudat, credeam ca nu vor mai explora Parisul si ca il vor vizita pe acel Inaru imediat cum ajung.
-Asta credeam si eu. In orice caz, din cauza intarzierii venirii lor acolo am amanat acest ordin. Acum ca totul e gata sa inceapa, ai putea pleca chiar maine. Sunt sigur ca domnul si doamna Hudson vor fi foarte fericiti sa te revada printre ei.
-Bineinteles, doar sunt un prieten de familie foarte vechi. De asta sunt si cel mai valoros dintre angajatii tai, nu? Pentru ca sunt singurul ce poate indeplini ordinul acesta.
-Nu neaparat, raspunse imediat ce-mi auzi replica. Ci si pentru abilitatile tale de a comunica cu lumea, de a invarti oamenii pe degete si de a-i face sa fie de acord cu tine orice ar fi.
Ma simteam foarte mandru cand primeam atatea laude din partea lui, ma alimenta. Imi inmana cateva hartii dintr-un dosar si-mi oferi cateva informatii in plus, despre cum ar trebui sa ii abordez, ce ar trebui sa le vorbesc si cum sa fiu cat mai politicos cu ei caci la capitolul asta nu ma descurcam prea bine.
-Imi e mila de cei ca tine care dau ordine si totusi depind de angajatii lor mai mult ca orice, a fost ultima propozitie pe care a putut-o auzi inainte ca eu sa ies din biroul sau. Ma simteam mandru ca nu eram ca restul, ca-i puteam da replici peste gura, ca-l puteam face sa taca atunci cand doream.
Inainte de a pleca in camera mea si a-mi face planul pentru maine ca totul sa fie perfect, am trecut pe la cantina si mi-am luat o portie de sushi. Adoram mancarea asiatica, fiind invatat de mic cu aceasta. Din pacate doar o singura persoana putea sa-mi faca acest fel de mancare pe placul meu, insa ea nu se mai afla de mult printre noi.
Era ora pranzului si trebuia sa ma pregatesc pentru a merge la familia Hudson. Totul trebuia sa mearga comform planului si sa nu dau nimic de banuit, cum ca as lucra pentru cineva Impotriva familiei doar pentru a capata o suma de bani ai familiei, pe care ei ii datorau lui Gin. Misiunea mea era sa fac rost de acei bani, indiferent cum, si sa-i aduc sefului meu. La inceput parea ceva foarte complicat, ceva ce numai prin furt s-ar putea rezolva, insa ma gandisem tot timpul la o alta metoda, si iata-ma acum conducandu-mi masina neagra sport in drum spre vila, repetand planul ce-l aveam in mine si imi doream sa-l pun in aplicare cu cateva luni in urma.
Portile imensei cladiri din fata mea s-au deschis, lasandu-mi masina sa intre in curte unde am parcat-o. De abia am reusit sa activez alarma caci sotii Hudson deja m-au intampinat ca pe fiul lor mai mare. Am aruncat tigarea pe jumatate fumata, calcand pe ea pentru a o stinge si facand un pas in fata, spre ei.
-Vincent, dragule, de cand nu te-am mai vazut. Imi pare atat de bine ca ai reusit sa vii la timp pentru nunta fiicei noastre.
-Ne bucuram sa te avem printre noi, completa domnul Hudson, afisandu-si zambetul.
Ma simteam usor intimidat de catre aceste doua persoane, dar aveam sa ma obisnuiesc cu ei si cu caracterele lor.
Imbracat intr-un costum negru cu o camasa alba pe dedesupt, acestia ma rugara sa iau loc la masa si sa servesc cina cu ei. In tot timpul cat stateam aici, pana in ziua nuntii, aveam sa analizez locul si persoanele. Un singur pas gresit si totul s-ar fi dus de rapa. Mi-am aranjat cravata si am luat loc pe unul din scaune, servind masa afara. Peisajul era mirific, cerul instelat era la fel de frumos. Atmosfera ma ducea intr-o alta era, la fel si tinuta satenei ce aparu pe usa din spate.
-Buna seara, ma saluta, zambindu-mi intimidata probabil de privirea mea.
Laurence, fata pentru care ma aflam aici datorita sefului meu, ramasese la fel de frumoasa ca in ultimii ani. Rochia alba ii acoperea decat un picior, fiind crapata pe partea dreapta mai sus de genunchi, scotandu-i in evidenta pulpa frumoasa si tenul perfect. Sanii erau perfect conturati cu ajutorul sutienului alb, acoperit si acesta de restul rochiei mulate. Un colier stralucitor ii cadea intre sani si te facea sa iti duci imediat acolo privirea. Ochii se asortau perfect cu cerceii, iar buzele carnoase cu parul ei putin ondulat. Intr-adevar era o femeie minunata, insa nu era genul meu.
-Domnule si doamna Hudson, sunteti foarte norocosi cu aceasta fata, am complimentat-o eu, aceasta zambindu-mi discret si asezandu-se pe un scaun din cealalta parte a mesei.
Deja lucrurile deveneau plictisitoare. Nu era deloc genul meu sa vorbeasc cu lumea pe acest ton dulceag, sa fiu atat de amabil si sa complimentez persoanele. Imi placea sa fac totul in liniste. Cand m-am apucat sa mananc, am facut-o doar din politete, pentru a da dovada de un barbat educat, insa mie nici nu-mi era foame.
Ma simteam intr-adevar ca un agent secret din cauza ca imi schimbasem de tot caracterul meu.
Cu coada ochiului am putut surprinde trei persoane ce se pregateau sa ajunga la masa din curte. Unul dintre ei era un brunet destul de inalt cu un corp bine format. Probabil el era Inaru de care imi tot povestea Gin, viitorul sot al tintei mele.
"Ei ar trebui sa fie Kiru si Matsuro... Din cauza lor munca mi se ingreuneaza. Trebuie sa scap de ei mai repede ca drumul sa fie liber pentru a putea actiona." am gandit, privind acele doua persoane cu coada ochiului, fiind atent si la vorbele doamnei Hudson pentru a nu parea ca sunt foarte nesimtit.
Cel mai apropiat de tinta mea era cu siguranta Inaru. De el trebuia sa scap prima data pentru a-mi lasa cale libera spre planul meu. M-am scuzat si m-am ridicat de la masa cand am simtit in buzunar telefonul cum vibreaza. Acest numar il stia doar Gin si inca un coleg cu care ar fi trebuit sa lucrez, insa am refuzat s-o fac, pretinzand ca ma descurc singur.
M-am indepartat de masa si am ajuns undeva in spatele unui copac. Asigurandu-ma ca nu ma poate auzi nimeni, am raspuns apelului.
-Ai ajuns?
-Cu siguranta, am pronuntat mandru.
-Bine atunci. Cred ca stii ce ai de facut. Elimina-i pe toti ce-i apropiati de fata, apoi adu-o la mine.
Acelea au fost ultimele cuvinte ale lui Gin, dupa care am inchis telefonul si l-am ascuns din nou in buzunarul pantalonilor. Inainte de a ma intoarce la masa, am decis sa ma duc la baie si sa-mi pregatesc urmatoarele replici. Cum imi spusesem mereu: un singur cuvant gresit si toti ar fi dat de banuit.
Am deschis robinetul si mi-am umezit putin fata cu apa rece, apoi am intins mana in cautarea prosopului, insa usa ce se deschise ma facu sa-mi indrept atentia spre persoana ce tocmai intrase. Un zambet imi aparu cand chipul verisorului lui Inaru veni langa mine. Incerca sa nu ma bage in seama si sa se spele si el pe maini.
Stand mai bine sa ma gandesc, el era veriga cea slaba si probabil cu el ar fi trebuit sa incep. Unul in minus si totul ar fi perfect.
Am luat prosopul in mana si mi-am sters fata, apoi palmele si i l-am intins si lui.
-Tu trebuie sa fii Matsuro, nu?
Cu aceasta intrebare imi schimbasem tonul din unul dulceag, in unul gros, fiind foarte auzit in Incapere, ca un ecou ce-ti perturba linistea . Acesta dadu surprins din cap ca da, apoi prinse prosopul si incepu sa se stearga cu el.
-Multumesc pentru pros...
-Presupun ca esti deja futut de Kiru si nu ma pot atinge de tine, l-am intrerupt, bagandu-mi mainile in sacou si sprijinindu-ma cu spatele de chiuveta, privindu-i expresia serioasa a fetei.
Un chicot se facu auzit din gura mea.
Masina lui Vincent: http://media.photobucket.com/group/image...r.jpg?o=10
In orice caz v-am pregatit un capitol din perspectiva unui nou personaj. Va aduceti aminte de telefonul primit catre Inaru? Acum veti stii ce legatura a avut acel apel cu acest capitol. ^^
Scuzati eventualele greseli, cred ca mai lipsesc niste caciulite si virgulite de la ÅŸ-uri, m-am grabit sa il pun mai repede. Lectura placuta.
Vincent:
http://imageshack.us/photo/my-images/38/vincentv.jpg/
http://imageshack.us/photo/my-images/849/vincent3.jpg/
Gin:
http://imageshack.us/photo/my-images/692/ginir.jpg/
~Capitolul 6 Ordinul sefului~
( Vincent )
-Vincent, mi-a spus sefu' ca vrea sa vorbeasca cu tine despre aia. Du-te in biroul lui cat timp e liber, stii ca apoi nu va mai avea timp pentru tine.
-Frate, stii doar ca sefu' are mereu timp pentru cel mai bun angajat al sau, i-am trantit-o fara pic de rusine si am trecut pe langa colegul meu, iesind pe hol. Randuri de scaune care dispareau in intuneric dincolo de cercul de lumina aruncata de lampile vechi imi luminau chipul alb si ii ofereau parului meu violet o stralucire aparte.
Pasii mei se faceau auziti in acea liniste, dar nu pentru mult timp, caci odata intrat in camera unde doream sa ajung, m-am asezat pe un scaun in fata biroului. Covoarele groase dadeau aspectul unei locuinte vechi, de acum sute de ani. La fel si fotoliile neocupate din restul camerei.
La birou era asezat un om inalt, bine lucrat, cu parul ravasit si bretonul pe o parte. Statea cu capul in jos, foarte preocupat de un morman de hartii. Cu un pix in mana, nota pe colile albe diferite litere, neintelegand ceea ce scria. Imi era oricum destul de greu sa descifrez caci literele le vedeam invers, totusi nu ma interesa atat de mult ce nota acolo, cat de ce m-a chemat.
Niciunul din noi nu a scos vreun sunet. Singurul lucru ce se auzea era pixul ce batea in suprafata din lemn a biroului atunci cand Gin se gandea ce sa scrie.
-Bine, daca m-ai chemat degeaba, atunci plec, am spus iritat de situatie, ridicandu-ma de pe scaun.
Stiam ca nu asa vor merge lucrurile, de aceea doream sa-l enervez putin pana cand auzeam din gura lui propozitia ce nu lipsea niciodata.
-Asteapta! Nu te-as fi chemat doar sa te uiti la mine, chiar am treaba cu tine acum.
-Atunci spune de ce m-ai chemat? Si eu aveam treaba inainte sa imi spuna Alecs sa vin in biroul tau.
Mi-am reluat locul pe scaun la semnul facut de el. Mereu se intampla asa, invatasem replicile sale pe de rost atunci cand reactionam in felul asta. Stiam prea bine amandoi ca el imi este seful, iar eu sunt un subordonat oarecare, dar intotdeauna am vorbit cu el de la egal la egal, iar pe el nu l-a deranjat niciodata asta. Sunt o persoana prea importanta in afacerea lui si asta il obliga sa nu ma enerveze prea tare.
-Esti unul dintre cei mai buni angajati ai mei, incepu el.
Isi ridica pentru prima data de cand am intrat in incapere privirea spre mine, oferindu-mi atentie. Sclipirea ochilor sai o vedeam destul de rar, asta pentru ca nu-i ofeream atentie prea des. De data asta ma privea foarte calm, pregatit sa-mi dea un ordin pe care il asteptam de o gramada de timp, dar de fiecare data imi spunea ca trebuie sa am rabdare si ca totul sa mearga comform planului ca sa pot actiona si eu.
-Adica singurul, vrei sa spui, i-am intors-o eu.
-Da, singurul in momentul de fata. Uite, vorbesc serios, esti foarte important in afacerea asta si cum ti-am promis, dupa trei luni de asteptare, vei avea ocazia sa-ti indeplinesti ordinul. De maine poti face o vizita familiei Hudson.
Afisa un zambet, probabil unul dintre cele mai false zambete de pana acum, insa nu conta asta prea mult. Voiam sa termin totul si sa-mi primesc banii promisi, o avere foarte mare, jumatate din cei castigati de el. Stiam ca va dura destul timp, dar daca faceam totul ca la carte, atunci era foarte probabil sa fiu si promovat.
-Spunand asta, inseamna ca au ajuns rudele noului membru al familiei Hudson, Inaru... nu mai stiu cum?
-Akazuke Inaru. Se pare ca ei erau in Paris de mai multa vreme, dar doar acum i-au facut vizita.
Barbatul brunet privi din nou spre foile ce le avea in fata. Ceva imi spunea ca acelea cuprindeau mai multe informatii decat mi-as fi putut da eu seama, dar niciodata nu am avut curiozitatea sa ma uit printre ele, chiar daca am avut ocazia de mii de ori.
-Ciudat, credeam ca nu vor mai explora Parisul si ca il vor vizita pe acel Inaru imediat cum ajung.
-Asta credeam si eu. In orice caz, din cauza intarzierii venirii lor acolo am amanat acest ordin. Acum ca totul e gata sa inceapa, ai putea pleca chiar maine. Sunt sigur ca domnul si doamna Hudson vor fi foarte fericiti sa te revada printre ei.
-Bineinteles, doar sunt un prieten de familie foarte vechi. De asta sunt si cel mai valoros dintre angajatii tai, nu? Pentru ca sunt singurul ce poate indeplini ordinul acesta.
-Nu neaparat, raspunse imediat ce-mi auzi replica. Ci si pentru abilitatile tale de a comunica cu lumea, de a invarti oamenii pe degete si de a-i face sa fie de acord cu tine orice ar fi.
Ma simteam foarte mandru cand primeam atatea laude din partea lui, ma alimenta. Imi inmana cateva hartii dintr-un dosar si-mi oferi cateva informatii in plus, despre cum ar trebui sa ii abordez, ce ar trebui sa le vorbesc si cum sa fiu cat mai politicos cu ei caci la capitolul asta nu ma descurcam prea bine.
-Imi e mila de cei ca tine care dau ordine si totusi depind de angajatii lor mai mult ca orice, a fost ultima propozitie pe care a putut-o auzi inainte ca eu sa ies din biroul sau. Ma simteam mandru ca nu eram ca restul, ca-i puteam da replici peste gura, ca-l puteam face sa taca atunci cand doream.
Inainte de a pleca in camera mea si a-mi face planul pentru maine ca totul sa fie perfect, am trecut pe la cantina si mi-am luat o portie de sushi. Adoram mancarea asiatica, fiind invatat de mic cu aceasta. Din pacate doar o singura persoana putea sa-mi faca acest fel de mancare pe placul meu, insa ea nu se mai afla de mult printre noi.
Era ora pranzului si trebuia sa ma pregatesc pentru a merge la familia Hudson. Totul trebuia sa mearga comform planului si sa nu dau nimic de banuit, cum ca as lucra pentru cineva Impotriva familiei doar pentru a capata o suma de bani ai familiei, pe care ei ii datorau lui Gin. Misiunea mea era sa fac rost de acei bani, indiferent cum, si sa-i aduc sefului meu. La inceput parea ceva foarte complicat, ceva ce numai prin furt s-ar putea rezolva, insa ma gandisem tot timpul la o alta metoda, si iata-ma acum conducandu-mi masina neagra sport in drum spre vila, repetand planul ce-l aveam in mine si imi doream sa-l pun in aplicare cu cateva luni in urma.
Portile imensei cladiri din fata mea s-au deschis, lasandu-mi masina sa intre in curte unde am parcat-o. De abia am reusit sa activez alarma caci sotii Hudson deja m-au intampinat ca pe fiul lor mai mare. Am aruncat tigarea pe jumatate fumata, calcand pe ea pentru a o stinge si facand un pas in fata, spre ei.
-Vincent, dragule, de cand nu te-am mai vazut. Imi pare atat de bine ca ai reusit sa vii la timp pentru nunta fiicei noastre.
-Ne bucuram sa te avem printre noi, completa domnul Hudson, afisandu-si zambetul.
Ma simteam usor intimidat de catre aceste doua persoane, dar aveam sa ma obisnuiesc cu ei si cu caracterele lor.
Imbracat intr-un costum negru cu o camasa alba pe dedesupt, acestia ma rugara sa iau loc la masa si sa servesc cina cu ei. In tot timpul cat stateam aici, pana in ziua nuntii, aveam sa analizez locul si persoanele. Un singur pas gresit si totul s-ar fi dus de rapa. Mi-am aranjat cravata si am luat loc pe unul din scaune, servind masa afara. Peisajul era mirific, cerul instelat era la fel de frumos. Atmosfera ma ducea intr-o alta era, la fel si tinuta satenei ce aparu pe usa din spate.
-Buna seara, ma saluta, zambindu-mi intimidata probabil de privirea mea.
Laurence, fata pentru care ma aflam aici datorita sefului meu, ramasese la fel de frumoasa ca in ultimii ani. Rochia alba ii acoperea decat un picior, fiind crapata pe partea dreapta mai sus de genunchi, scotandu-i in evidenta pulpa frumoasa si tenul perfect. Sanii erau perfect conturati cu ajutorul sutienului alb, acoperit si acesta de restul rochiei mulate. Un colier stralucitor ii cadea intre sani si te facea sa iti duci imediat acolo privirea. Ochii se asortau perfect cu cerceii, iar buzele carnoase cu parul ei putin ondulat. Intr-adevar era o femeie minunata, insa nu era genul meu.
-Domnule si doamna Hudson, sunteti foarte norocosi cu aceasta fata, am complimentat-o eu, aceasta zambindu-mi discret si asezandu-se pe un scaun din cealalta parte a mesei.
Deja lucrurile deveneau plictisitoare. Nu era deloc genul meu sa vorbeasc cu lumea pe acest ton dulceag, sa fiu atat de amabil si sa complimentez persoanele. Imi placea sa fac totul in liniste. Cand m-am apucat sa mananc, am facut-o doar din politete, pentru a da dovada de un barbat educat, insa mie nici nu-mi era foame.
Ma simteam intr-adevar ca un agent secret din cauza ca imi schimbasem de tot caracterul meu.
Cu coada ochiului am putut surprinde trei persoane ce se pregateau sa ajunga la masa din curte. Unul dintre ei era un brunet destul de inalt cu un corp bine format. Probabil el era Inaru de care imi tot povestea Gin, viitorul sot al tintei mele.
"Ei ar trebui sa fie Kiru si Matsuro... Din cauza lor munca mi se ingreuneaza. Trebuie sa scap de ei mai repede ca drumul sa fie liber pentru a putea actiona." am gandit, privind acele doua persoane cu coada ochiului, fiind atent si la vorbele doamnei Hudson pentru a nu parea ca sunt foarte nesimtit.
Cel mai apropiat de tinta mea era cu siguranta Inaru. De el trebuia sa scap prima data pentru a-mi lasa cale libera spre planul meu. M-am scuzat si m-am ridicat de la masa cand am simtit in buzunar telefonul cum vibreaza. Acest numar il stia doar Gin si inca un coleg cu care ar fi trebuit sa lucrez, insa am refuzat s-o fac, pretinzand ca ma descurc singur.
M-am indepartat de masa si am ajuns undeva in spatele unui copac. Asigurandu-ma ca nu ma poate auzi nimeni, am raspuns apelului.
-Ai ajuns?
-Cu siguranta, am pronuntat mandru.
-Bine atunci. Cred ca stii ce ai de facut. Elimina-i pe toti ce-i apropiati de fata, apoi adu-o la mine.
Acelea au fost ultimele cuvinte ale lui Gin, dupa care am inchis telefonul si l-am ascuns din nou in buzunarul pantalonilor. Inainte de a ma intoarce la masa, am decis sa ma duc la baie si sa-mi pregatesc urmatoarele replici. Cum imi spusesem mereu: un singur cuvant gresit si toti ar fi dat de banuit.
Am deschis robinetul si mi-am umezit putin fata cu apa rece, apoi am intins mana in cautarea prosopului, insa usa ce se deschise ma facu sa-mi indrept atentia spre persoana ce tocmai intrase. Un zambet imi aparu cand chipul verisorului lui Inaru veni langa mine. Incerca sa nu ma bage in seama si sa se spele si el pe maini.
Stand mai bine sa ma gandesc, el era veriga cea slaba si probabil cu el ar fi trebuit sa incep. Unul in minus si totul ar fi perfect.
Am luat prosopul in mana si mi-am sters fata, apoi palmele si i l-am intins si lui.
-Tu trebuie sa fii Matsuro, nu?
Cu aceasta intrebare imi schimbasem tonul din unul dulceag, in unul gros, fiind foarte auzit in Incapere, ca un ecou ce-ti perturba linistea . Acesta dadu surprins din cap ca da, apoi prinse prosopul si incepu sa se stearga cu el.
-Multumesc pentru pros...
-Presupun ca esti deja futut de Kiru si nu ma pot atinge de tine, l-am intrerupt, bagandu-mi mainile in sacou si sprijinindu-ma cu spatele de chiuveta, privindu-i expresia serioasa a fetei.
Un chicot se facu auzit din gura mea.
Masina lui Vincent: http://media.photobucket.com/group/image...r.jpg?o=10
![[Imagine: dbigps.png]](http://i42.tinypic.com/dbigps.png)