30-09-2011, 06:09 PM
ms ms ms de comentarii >:D<>:D< (astazi imbratisez pe toata lumea:)))
si next-ul, chiar imi cer scuze pentru greseli dar vroiam sa-l postez astazi si nu mai am timp sa-l corectez inca o data :|
sper sa va placa :*
Niciodata nu mi-a placut ziua de sambata, si nu pentru ca de obicei sfarseam prin a-mi pierde ziua “in familieâ€, mai degraba pentru ca orice activitate alaturi de ei isi pierdea stralucirea imediat. Si telefonul Sakurei care s-a trezit, din nou, cu noapte in cap mi-a dat de veste ca ziua asta va bate recordul cu privire la cele mai dezagreabile zile din viata mea. De ce? Pentru ca odata cu evident cea mai plictisitoare petrecere, adica intrunire, pentru ca ar fi o aberatie sa o numesti cu adevarat o petrecere, va avea loc si probabil cea mai grozava petrecere la care am lipsit vreodata.
Injur printre dinti scarbita de toata aceasta situatie si privesc spre ceasul de deasupra biroului, ora noua. Casc inca somnoroasa lungindu-mi mainile cat pot de mult.
Cobor in bucatarie cand aud pentru a doua oara vocea iritata a mamei mele. Ah, nu am inteles niciodata cu ce o deranjeaza pe ea daca eu particip sau nu la micul dejun “in familieâ€. Mi s-a parut mereu un obicei prostesc, desi tind sa cred ca simt asta mai mult din cauza lor si nu din cauza obiceiului in sine, de altfel ar putea sa fie chiar placut…
Au inceput deja sa manance cand in sfarsit imi iau si eu locul obisnuit la masa. Hmmm, parinti nu par sa-mi observe prezenta. Din nou, sunt prea ocupati sa-i asculte povestile ei despre cum a castigat, din nou, cine stie ce condus, de dans din cate am inteles.
O privesc ca sa-i intalnesc aceiasi privire rece ca intodeauna, taindu-mi orice apetit cu usurinta. Imi dau ochii peste cap si ma prefac ca nu ma afecteaza prea mult situatia. Karin isi continua poveste linistita, acaparandu-le tot mai mult atentia parintilor cu fiecare propozitie. N-am negat niciodata talentul ei, dar povestile ei par mereu atat de exagerate, de parca tocmai le-ai scos din ceva carte. Si, dupa mine, cineva care sa fie perfect in toate domenile nu exista.
Nu mananc mai nimic si urc inapoi in camera mea, luandu-mi cartea deschisa de pe noptiera si incepand sa citesc.
Imi ridic ochii din paginile cartii uitandu-ma la ceas. Doar unu…
Inchid cartea fara sa retin numarul paginii la care am ramas si o pun inapoi pe noptiera. Aceiasi poveste tipica de dragoste, de ce si-ar dori cineva macar sa treaca prin asa ceva? Oftez plictctisita si-mi las trupul amortit sa se odihneasca intins pe pat. Imediat incep sa-mi simt pleoapele grele, ochii mei inchizandu-se singuri, lasandu-ma sa ma odinhnesc pentru o perioada.
Deschid ochii atunci cand niste batai puternice in usa ma zgarie pe creier nalasandu-mi posibilitatea sa ma bucur de somn pentru inca cateva minute macar.
Raspund cu un “da†incet dar iritat si usa se deschide imediat lasand chipul mamei mele sa se iveasca de dupa ea. Imi zambeste gingas cand imi vede fata probabil extrem de adormita si ma anunta ca ar trebui sa ma pregatesc. Ii dau aprobator din cap, fara sa-i ofer insa vreo reactie mai puternica si imediat se retrage din camera mea.
Ma ridic lenesa din pat intrand direct in baie. Imi arunc pe chip cativa pumni de apa rece care reusesc sa ma revigoreze imediat. Ma privesc in oglinda si incerc sa-mi aranjez oarecum parul ciufulit, fara sa se vada insa inbunatatiri prea mari si ma reintorc in camera deschizand dulapul. Pimb putin umerasele fara sa ma uit insa prea atenta la hainele ce stau agatate pe ele. Privirea imi este atrasa doar de o rochie neagra ce nu am mai purtat-o cred de vreo doua luni. O scot din dulap facandu-i o analiza mai detaliata din priviri. Destul de simpluta, fara bretele, doar cu o bata sub piept si un fel de matase agatata de materialul propriu zis care ii da un aer mai elegant.
Imi privesc incaltamintea si ochii imi sar direct pe vesnici mei bascheti negri, un zambet ciudat imi apare pe fata insa renunt la el destul de repede. Nu sunt chiar atat de nesabuita…
Imi iau in picoare niste pantofi rosii simpli cu toc si imi prind parul intr-un coc lasandu-mi doar bretonul si cateva suvite sa-mi atinga chipul palid.
Cobor jos unde parintii mei deja sunt gata asteptandu-ne, si, ca de obicei, Karin ultima care-si face aparitia. Ii privesc pe parinti mei cum ii admira tinuta eu devenind din nou doar o parte din decor. Oftez resemnata cu ideea si urc in masina asteptandu-i linistita si pe ceilalti. In scurt timp langa mine se urca sora mea si pornim la drum.
Ea poarta o rochie de un verde sclipicios care deja ma dezgusta, asortata si la un machiaj in aceleasi noante. In dou ochii peste cap fara sa comentez nimic si doar astept sa treaca timpul cat mai repede ca sa ma pot refugia din nou in camera mea. Ma sprijn cu capul de geam si tocmai cand incep sa mi se inchida ochii observ ca masina a oprit, semn ca am ajuns la destinatie.
Cobor prima, deja satula de parfumul surori mele si iau cateva guri de aer curat. Intre timp coboara si ceilalti si discuta intre ei cateva amanunte neimportante pentru mine dupa care pasim intr-un final inauntru. O sala mare, mai mare decat eram obisnuita, plina de oameni care mi se par vag cunoscuti, am avut intodeauna o problema cu retinerea figurilor oamenilor pe care ii vedeam doar rar. Muzica de pe fundal e destul de draguta, cateva melodii mai vechi dar care nu si-au pierdut insa din farmec.
Imi invart ochii prin incapere si desi mi-e greu sa recunosc, stiu ca ma uit dupa el.
Si e aici. La una dintre mese cu tatal sau si inca ceva persoane care nu-mi par cunoscute.
Ma duc la o masa mai retrasa, totusi apropiata de cea la care se afla el. Il analizez cu atentie pentru cateva secunde, de parca acum il vad pentru prima data. Poarta doar o pereche de blugi negri, simpli si o camasa gri care pare sa i se potriveasca perfect, in rest acelas el, misterios, de nepatruns. Totusi, pentru o seara renuntase se pare la vesnici lui ochelari si puteam sa-i vad in sfarsit acel izvor negru din privirea lui, aceea profunzime care-mi da frisoane in tot trupul.
Il vad cum se apropie de locul unde stau eu si cand doar vreo doi metri ne despart simt o mana care ma trage, o mana usor de recunoscut din cauza unghilor lungi si albe in intregime. Karin…
Cand se opreste din mers realizez ca suntem deja langa parintii nostri, asta obligandu-ma sa ma opresc din a face o scena.
Se pare ca tatal nostru vrea sa ne prezinte unor oamenii de pe aici. Ah, isi intra din nou in rolul de “taticâ€, detestam aceasta fata a lui, pentru ca stiu ca e doar o masca in momentul asta, toate grijile pe care si le face pentru noi, doar absurditati…
Stiu totusi ca nu pot sa fac nimic, doar sa ma resemnez, sfarsind astfel stand minute in sir langa oamenii aceia, caci nu le-am retinut numele si nu am fost atenta la statutul lor. Cand in sfarsit am reusit sa ma dezlipesc de aceea discutie m-am scuzat mintind ca nu ma simt prea bine si ca ma duc sa iau o gura de aer.
Ies pe mansarda, privind in gol, parca uitand chiar si sa respir…
Iar el apare de nicaieri parca, doar afisandu-se in fata mea, fara a reusi insa sa-mi trezeasca o reactie imediata. Doar il privesc pierduta, de parca nu ar fi nimic mai mult decat aer. Desi este, este el, Shino, singurul baiat care a reusit sa-mi trezeasca altceva decat dezgust intr-un mod mai mult decat prietenesc. Realizez ca am inceput sa respire sacadat, semn ca trupul meu era agitat, totul din cauza prezentei lui. Se apropie de mine, cu siguranta stie ca abia mai reusesc sa-mi pastrez calmul. Ma priveste in ochii iar eu nici nu incerc macar sa-i evit privirea, mi s-a parut mereu un lucru prea injositor pe care l-as putea face.
Isi pune o palma pe obrazul meu, mangaindu-l usor si simt placerea in tot trupul. Mana lui e calda, extrem de calda, desi afara e destul de rece, primele semne ale toamnei simtindu-se cu usurinta.
- Esti superba in seara asta!
Imi spune in timp ce-ti apropie capul de gatul meu, lasandu-si respiratia fierbinte sa-l incalzeasca, ca mai apoi sa-l sarute. Incet, suav, plin de caldura, buzele lui imi ating pielea sensibila a gatului si simt cum abia mai pot sa-mi tin echilibrul.
Tresar destul de tare atunci cand vocea surori mele strica tot momentul iar Shino se indeparteaza brusc de mine.
- Hinata, te-am cautat peste tot, mergem acasa.
Imi spune pe un ton usor ridicat dar totusi calm, de parca nu ar fi interupt nimic important. Si ce? Chiar ma asteptam sa se simta vinovata? Aceasta fiinta care in ochii mei nu pare sa arate nici cel mai nesemnificativ sentiment?
Sunt totusi fericita, si stiu ca zambesc desi parinti mei se intreaba despre starea mea de sanatate. Urc in masina si ma uit la ceasul de pe telefon ca sa realizez ca trecuse de unsprezece seara. Cand zburase oare tot acest timp…?
Cred ca e prima data cand sunt incantata de faptul ca o poveste e doar la inceput. Ranjesc singura, realizand totusi privirea suspicioasa a mamei mele care vrea sa ma incolteasca, fara sa reuseasca insa sa-mi atraga prea mult atentia macar.
ca tot am promis ca o as fie mai lung, desi mai bun nu stiu daca ii :)
si next-ul, chiar imi cer scuze pentru greseli dar vroiam sa-l postez astazi si nu mai am timp sa-l corectez inca o data :|
sper sa va placa :*
Capitolul 2
~Hinata pov~
Niciodata nu mi-a placut ziua de sambata, si nu pentru ca de obicei sfarseam prin a-mi pierde ziua “in familieâ€, mai degraba pentru ca orice activitate alaturi de ei isi pierdea stralucirea imediat. Si telefonul Sakurei care s-a trezit, din nou, cu noapte in cap mi-a dat de veste ca ziua asta va bate recordul cu privire la cele mai dezagreabile zile din viata mea. De ce? Pentru ca odata cu evident cea mai plictisitoare petrecere, adica intrunire, pentru ca ar fi o aberatie sa o numesti cu adevarat o petrecere, va avea loc si probabil cea mai grozava petrecere la care am lipsit vreodata.
Injur printre dinti scarbita de toata aceasta situatie si privesc spre ceasul de deasupra biroului, ora noua. Casc inca somnoroasa lungindu-mi mainile cat pot de mult.
Cobor in bucatarie cand aud pentru a doua oara vocea iritata a mamei mele. Ah, nu am inteles niciodata cu ce o deranjeaza pe ea daca eu particip sau nu la micul dejun “in familieâ€. Mi s-a parut mereu un obicei prostesc, desi tind sa cred ca simt asta mai mult din cauza lor si nu din cauza obiceiului in sine, de altfel ar putea sa fie chiar placut…
Au inceput deja sa manance cand in sfarsit imi iau si eu locul obisnuit la masa. Hmmm, parinti nu par sa-mi observe prezenta. Din nou, sunt prea ocupati sa-i asculte povestile ei despre cum a castigat, din nou, cine stie ce condus, de dans din cate am inteles.
O privesc ca sa-i intalnesc aceiasi privire rece ca intodeauna, taindu-mi orice apetit cu usurinta. Imi dau ochii peste cap si ma prefac ca nu ma afecteaza prea mult situatia. Karin isi continua poveste linistita, acaparandu-le tot mai mult atentia parintilor cu fiecare propozitie. N-am negat niciodata talentul ei, dar povestile ei par mereu atat de exagerate, de parca tocmai le-ai scos din ceva carte. Si, dupa mine, cineva care sa fie perfect in toate domenile nu exista.
Nu mananc mai nimic si urc inapoi in camera mea, luandu-mi cartea deschisa de pe noptiera si incepand sa citesc.
***
Imi ridic ochii din paginile cartii uitandu-ma la ceas. Doar unu…
Inchid cartea fara sa retin numarul paginii la care am ramas si o pun inapoi pe noptiera. Aceiasi poveste tipica de dragoste, de ce si-ar dori cineva macar sa treaca prin asa ceva? Oftez plictctisita si-mi las trupul amortit sa se odihneasca intins pe pat. Imediat incep sa-mi simt pleoapele grele, ochii mei inchizandu-se singuri, lasandu-ma sa ma odinhnesc pentru o perioada.
Deschid ochii atunci cand niste batai puternice in usa ma zgarie pe creier nalasandu-mi posibilitatea sa ma bucur de somn pentru inca cateva minute macar.
Raspund cu un “da†incet dar iritat si usa se deschide imediat lasand chipul mamei mele sa se iveasca de dupa ea. Imi zambeste gingas cand imi vede fata probabil extrem de adormita si ma anunta ca ar trebui sa ma pregatesc. Ii dau aprobator din cap, fara sa-i ofer insa vreo reactie mai puternica si imediat se retrage din camera mea.
Ma ridic lenesa din pat intrand direct in baie. Imi arunc pe chip cativa pumni de apa rece care reusesc sa ma revigoreze imediat. Ma privesc in oglinda si incerc sa-mi aranjez oarecum parul ciufulit, fara sa se vada insa inbunatatiri prea mari si ma reintorc in camera deschizand dulapul. Pimb putin umerasele fara sa ma uit insa prea atenta la hainele ce stau agatate pe ele. Privirea imi este atrasa doar de o rochie neagra ce nu am mai purtat-o cred de vreo doua luni. O scot din dulap facandu-i o analiza mai detaliata din priviri. Destul de simpluta, fara bretele, doar cu o bata sub piept si un fel de matase agatata de materialul propriu zis care ii da un aer mai elegant.
Imi privesc incaltamintea si ochii imi sar direct pe vesnici mei bascheti negri, un zambet ciudat imi apare pe fata insa renunt la el destul de repede. Nu sunt chiar atat de nesabuita…
Imi iau in picoare niste pantofi rosii simpli cu toc si imi prind parul intr-un coc lasandu-mi doar bretonul si cateva suvite sa-mi atinga chipul palid.
Cobor jos unde parintii mei deja sunt gata asteptandu-ne, si, ca de obicei, Karin ultima care-si face aparitia. Ii privesc pe parinti mei cum ii admira tinuta eu devenind din nou doar o parte din decor. Oftez resemnata cu ideea si urc in masina asteptandu-i linistita si pe ceilalti. In scurt timp langa mine se urca sora mea si pornim la drum.
Ea poarta o rochie de un verde sclipicios care deja ma dezgusta, asortata si la un machiaj in aceleasi noante. In dou ochii peste cap fara sa comentez nimic si doar astept sa treaca timpul cat mai repede ca sa ma pot refugia din nou in camera mea. Ma sprijn cu capul de geam si tocmai cand incep sa mi se inchida ochii observ ca masina a oprit, semn ca am ajuns la destinatie.
Cobor prima, deja satula de parfumul surori mele si iau cateva guri de aer curat. Intre timp coboara si ceilalti si discuta intre ei cateva amanunte neimportante pentru mine dupa care pasim intr-un final inauntru. O sala mare, mai mare decat eram obisnuita, plina de oameni care mi se par vag cunoscuti, am avut intodeauna o problema cu retinerea figurilor oamenilor pe care ii vedeam doar rar. Muzica de pe fundal e destul de draguta, cateva melodii mai vechi dar care nu si-au pierdut insa din farmec.
Imi invart ochii prin incapere si desi mi-e greu sa recunosc, stiu ca ma uit dupa el.
Si e aici. La una dintre mese cu tatal sau si inca ceva persoane care nu-mi par cunoscute.
Ma duc la o masa mai retrasa, totusi apropiata de cea la care se afla el. Il analizez cu atentie pentru cateva secunde, de parca acum il vad pentru prima data. Poarta doar o pereche de blugi negri, simpli si o camasa gri care pare sa i se potriveasca perfect, in rest acelas el, misterios, de nepatruns. Totusi, pentru o seara renuntase se pare la vesnici lui ochelari si puteam sa-i vad in sfarsit acel izvor negru din privirea lui, aceea profunzime care-mi da frisoane in tot trupul.
Il vad cum se apropie de locul unde stau eu si cand doar vreo doi metri ne despart simt o mana care ma trage, o mana usor de recunoscut din cauza unghilor lungi si albe in intregime. Karin…
Cand se opreste din mers realizez ca suntem deja langa parintii nostri, asta obligandu-ma sa ma opresc din a face o scena.
Se pare ca tatal nostru vrea sa ne prezinte unor oamenii de pe aici. Ah, isi intra din nou in rolul de “taticâ€, detestam aceasta fata a lui, pentru ca stiu ca e doar o masca in momentul asta, toate grijile pe care si le face pentru noi, doar absurditati…
Stiu totusi ca nu pot sa fac nimic, doar sa ma resemnez, sfarsind astfel stand minute in sir langa oamenii aceia, caci nu le-am retinut numele si nu am fost atenta la statutul lor. Cand in sfarsit am reusit sa ma dezlipesc de aceea discutie m-am scuzat mintind ca nu ma simt prea bine si ca ma duc sa iau o gura de aer.
Ies pe mansarda, privind in gol, parca uitand chiar si sa respir…
Iar el apare de nicaieri parca, doar afisandu-se in fata mea, fara a reusi insa sa-mi trezeasca o reactie imediata. Doar il privesc pierduta, de parca nu ar fi nimic mai mult decat aer. Desi este, este el, Shino, singurul baiat care a reusit sa-mi trezeasca altceva decat dezgust intr-un mod mai mult decat prietenesc. Realizez ca am inceput sa respire sacadat, semn ca trupul meu era agitat, totul din cauza prezentei lui. Se apropie de mine, cu siguranta stie ca abia mai reusesc sa-mi pastrez calmul. Ma priveste in ochii iar eu nici nu incerc macar sa-i evit privirea, mi s-a parut mereu un lucru prea injositor pe care l-as putea face.
Isi pune o palma pe obrazul meu, mangaindu-l usor si simt placerea in tot trupul. Mana lui e calda, extrem de calda, desi afara e destul de rece, primele semne ale toamnei simtindu-se cu usurinta.
- Esti superba in seara asta!
Imi spune in timp ce-ti apropie capul de gatul meu, lasandu-si respiratia fierbinte sa-l incalzeasca, ca mai apoi sa-l sarute. Incet, suav, plin de caldura, buzele lui imi ating pielea sensibila a gatului si simt cum abia mai pot sa-mi tin echilibrul.
Tresar destul de tare atunci cand vocea surori mele strica tot momentul iar Shino se indeparteaza brusc de mine.
- Hinata, te-am cautat peste tot, mergem acasa.
Imi spune pe un ton usor ridicat dar totusi calm, de parca nu ar fi interupt nimic important. Si ce? Chiar ma asteptam sa se simta vinovata? Aceasta fiinta care in ochii mei nu pare sa arate nici cel mai nesemnificativ sentiment?
Sunt totusi fericita, si stiu ca zambesc desi parinti mei se intreaba despre starea mea de sanatate. Urc in masina si ma uit la ceasul de pe telefon ca sa realizez ca trecuse de unsprezece seara. Cand zburase oare tot acest timp…?
Cred ca e prima data cand sunt incantata de faptul ca o poveste e doar la inceput. Ranjesc singura, realizand totusi privirea suspicioasa a mamei mele care vrea sa ma incolteasca, fara sa reuseasca insa sa-mi atraga prea mult atentia macar.
ca tot am promis ca o as fie mai lung, desi mai bun nu stiu daca ii :)
