Când nimic nu este ceea ce pare a fi

[Leontina]

Multumesc pentru comentarii :x Ma bucur ca va place povestea mea. Intr-adevar acea vraja va avea si cateva efecte neasteptate. Bine, cam unul singur mai important. Veti vedea voi la ce ma refer.
Daca tot v-am invatat prost o sa o tin asa in continuare :P Uitati capitolul 12 sper sa va placa >:d<

Capitolul 12

Când m-am trezit nu pot spune că am simțit ceva diferit la mine. Ryan zisese că ar fi trebuit să-și facă efectul până dimineață, dar asta nu înseamnă că nu se putea înșela totuși. Dar am decis să nu mă mai gândesc la asta. Până la urmă voi vedea ce se întâmplă și gata.
M-am îndreptat spre bucătărie, iar când am ajuns am observat că numai eu lipseam de acolo. Am luat loc la masă fără să am de fapt poftă de mâncare. M-am uitat în jur și am observat că mama nu era acolo. Am privit ceasul ce stătea atârnat pe perete. Arăta ora nouă și treizeci de minute dimineața.
- Unde e mama? Am întrebat.
- Se pare că a fost chemată la locul de muncă, a zis tata.
- Sâmbăta?
Ca răspuns a dat din umeri. Cred că nici el nu știa prea bine unde lucra mama de fapt. Asta era ciudat. Nimeni din familie nu știa prea multe detalii despre ceea ce făcea ea.
Ryan s-a ridicat de la masă anunțându-ne că trebuie să plece acasă. Ne-a mulțumit pentru ospitalitate înainte de a ieși pentru a-și lua lucrurile. Cu ocazia asta m-am gândit că aș putea să mă duc până la magazin. Aveam poftă de o cola rece.
I-am cerut tatei niște bani care, evident, nu m-a putut refuza. Mi-am luat mobilul și exact când voiam să ies pe ușă a apărut și Ryan. A propus că dacă tot plecăm în același timp ar putea să mă însoțească până la magazin. Nu l-am refuzat. Și, mai mult, nu m-ar fi deranjat compania cuiva.
Am ieșit amândoi din bloc și am început să mergem încet spre magazin. Se pare că era în aceeași direcție cu stația unde trebuia să ajungă. Nu îl credeam. Știam mult prea bine că o face special, dar nu am încercat să-l conving să renunțe. Știam că nu am nicio șansă.
La un moment dat m-a întrebat dacă i-aș putea da un sfat. Nimeni nu îmi mai ceruse sfatul de mutl timp. Nu eram tocmai cea mai bună în acest domeniu. L-am întrebat despre ce este vorba și mi-a zis că este o fată pe care o place și că nu știe cum să-i spună. Asta chiar că m-a băgat în ceață. Nu eram bună la astfel de chestii așa că i-am propus să o întrebe pe Chris mai bine. Ea i-ar fi dat un sfat de o sută de ori mai bun ca mine. Cu toate astea a insistat să audă ce am de spus.
- Of, bine. Despre cine e vorba?
- Aș prefera să nu-ți spun. Dar îți voi da un indiciu. Este în aceeași clasă cu noi.
Asta chiar m-a pus pe gânduri. De la noi din clasă? Pe cine oare ar fi putut să placă. Nu de alta, dar fetele mi se păreau cam superficiale. Nu toate. Majoritatea. Dar, până la urmă, de ce mi-ar păsa? Gusturile nu se discută.
- De ce nu-i spui pur și simplu?
Mda, foarte bună propunerea. Bravo, Alex.
Mă simțeam cât se poate de aiurea. Dintre toate persoanele tocmai mie se găsise să-mi ceară sfatul. Parcă mă și vedeam spunându-i vreo prostie.
- Nu sunt sigur că e o idee așa de bună. E mai, cum să zic, aeriană de felul ei. Nu cred că și-a dat seama că o plac și nu aș vrea să o șochez.
- Nu și-a dat seama? Înseamnă că nu merită efortul.
Am zis acest lucru destul de hotărât. În următoarea secundă l-a pufnit râsul. Știam eu că voi spune o prostie. Mi-a mulțumit pentru minunatul sfat, deși știam amândoi că nu îl ajutasem cu absolut nimic.
Mi-am luat sucul moment în care ne-am luat rămas bun fiecare plecând pe drumul lui. Pe drumul înapoi spre casă am trecut pe lângă o fetiță moment în care am avut un presentiment destul de ciudat. M-am oprit și pentru câteva momente am urmărit-o în timp ce se îndepărta. Singurul lucru pe care l-am putut zări cu claritate a fost părul de un șaten roșcat ce îi depășea foarte puțin umerii.
În mod normal m-aș fi gândit că e doar imaginația mea, dar după toate cele petrecute decisesem că poate ar trebui să am mai multă încredere în simțurile mele. Nu aveam chef de alte surprize neplăcute. Nu voiam decât ca totul să se sfârșească mai repede. Ca lucrurile să fie din nou ca înainte.
Mi-am continuat drumul sprând să nu se întâmple nimic ciudat. Nu azi cel puțin.
În rest totul a decurs cât se poate de normal. Păi, cu excepția mamei, care a lipsit aproape toată ziua.
Când a ajuns într-un final acasă părea la fel de epuizată ca în ziua precedentă. Poate că ar fi trebui să o întreb ceva, dar într-un fel știam că nu avea să-mi spună adevărul. Așa că am decis să o las baltă.
Toată ziua am fost pusă la treabă de tata, căruia îi venise geniala idee de a se apuca de curățenie. Numai de curățenie nu-mi ardea mie. Dar nu prea aveam de ales.
În conluzie ziua a fost petrecută ștergând praful prin casă, dând cu aspiratorul, spălând vasele și alte asemenea. La un moment dat eu și Chris ne săturasem să facem totul așa cum ar fi fost corect și am decis să trișăm puțin. Sau puțin mai mult.
La un moment dat l-am trimis pe tata până la magazin sub pretextul că nu mai avem spray de praf. I s-a părut ciudat, dar nu ne-a refuzat. Mai ales după ce ne-am plâns puțin de faptul că noi nu știm de care să luăm, iar mama e prea obosită să meargă.
După ce a aplecat voiam să ne apucăm să facem totul cu ajutorul magiei, dar am fost prinse în fapt de mama.
- Nu e prea frumos să trișați.
- Știm asta. Dar să fim sinceri. O să ne ia o veșnicie să terminăm de curățat toată casa și sincer am cam obosit, i-a răspuns Chris.
- Are dreptate. Doar de data asta. Te rugăm, am zis eu afișând niște ochi de cățeluș nevinovat.
În cele din urmă a acceptat cu condiția să nu ne obișnuim așa. Fericite că am scăpat de un chin în plus am pus în aplicare toate vrăjile pentru curățenie pe care le știam, iar când tata s-a întors casa era lună. A rămas destul de șocat, dar l-am aburit puțin până a renunțat.
Când m-am pus în pat în acea seară eram de-a dreptul epuizată. Mă dureau toate oasele de la atâta treabă. În concluzie am adormit destul de repede. Bine, poate că nu e cel mai bun mod de a mă exprima. De fapt eram undeva între a fi trează și a dormi. Atunci mi s-a întâmplat un lucru cât se poate de ciudat. Am avut un vis în care era prezent Ryan. Partea ciudată era reprezantată de faptul că eram convinsă că acel vis nu îmi aparține. De ce? În primul și în primul rând deoarece eu nu aveam de ce să-l visez. Nu mă gândeam la el chiar atât de mult. Și eram sigură că nu era nici visul lui Chris deoarece ea nici măcar nu era prezentă. De aici am dedus că visul îi aparținea lui Ryan. Nu mi se părea tocmai frumos să trag cu ochiul la visele altora, ca să zic așa, dar cum nu reușeam să-l fac să dispară am sfârșind prin a-l urmări până la final.

Ryan stătea în picoare pe o pajiște destul de frumoasă. Se afla lângă un copac ce părea destul de bătrân. Lângă el se afla o fată: Alex. Stăteau amândoi acolo privind apusul de soare. Ryan s-a întors spre ea și pe un ton puțin nesigur i-a spus că este ceva ce ar vrea să-i zică de ceva timp. Ea s-a uitat spre el și l-a întrebat ce anume ar dori să-i spună.
- ÃŽmi placi... ÃŽmi placi mult...
Fata a roșit și și-a îndreptat privirea spre pământ neștiind ce ar putea spune.

Am deschis ochii ridicându-mă într-un cot. M-am frecat la ochi fiind destul de somnoroasă.
Deci Ryan mă place... Ce drăguț...
Am căscat și m-am întins din nou pe pat. Apoi, realizând despre ce este vorba, am sărit în sus ca arsă. Nu-mi venea să cred ce văzusem.
Ryan mă place. Și a avut un vis în care îmi spunea acest lucru într-un mod cât se poate de romantic...
Ia stai. A zis că vraja arată doar sentimentele foarte puternice. Asta înseamnă că mă place chiar foarte mult. Altfel nu cred că aș fi văzut acel vis. Părea destul de logic. Întrebarea era: și eu ce ar trebui să fac cu această informație? Doar nu era să-i spun pur și simplu că îi văzusem visul.
Am simțit sângele urcându-mi în obraji și am lăsat un oftat greu să-mi scape printre buze. Asta însemna de asemenea că fata despre care-mi vorbise eram eu. Și, ca o zăpăcită ce sunt, i-am spus că nu merită efortul. Cu alte cuvinte, i-am spus că eu nu merit efortul.
M-am întins din nou pe pat gândindu-mă la tot ceea ce făcuse el până acum. Toate acele priviri îngrijorate...
Deci de aceea...
Nu-mi venea să cred. Cum de-mi scăpase? Oare de ce îmi mai puneam astfel de întrebări? Răspunsul era cât se poate de evident. Nu eram niciodată suficient de atentă la ceea ce se întâmplă în jurul meu. Poate dacă aș fi fost mi-aș fi putut da seama. Numai eu puteam să omit astfel de lucruri.
Problema cea mai mare acum era însă alta. Eu ce simțeam pentru el? Nu voiam să-i rănesc sentimentele. Am încercat să mă concentrez. Voiam să-mi dau seama cum stăteau lucrurile din punctul meu de vedere. Dar era inutil. Cum nu fusesem atentă la el prea mult nu știam ce simt pentru el. Sigur, îi eram recunoscătoare pentru tot ceea ce făcuse: pentru că ne ajuta, pentru că-mi salvase viața și lista poate continua. Dar asta nu mă ajuta. Nu era suficient.
Acum chair că dădusem din lac în puț. Asta mi se părea mai rău decât ceea ce ne făcuse Andrews. Poate din cauza faptului că în acest caz nu mă putea ajuta nimeni.
Of, de ce trebuie să mi se întâmple astfel de chestii mie?