Când nimic nu este ceea ce pare a fi

[Leontina]

Ma bucur ca va place noul titlu :x Cat despre Andy se pare c anu am facut lucrurile atat de evidente pe cat as fi vrut, asa ca am explicat cum de poate face acest lucru in acest capitol.
Astept parerile voastre :P

Capitolul 10

Ajunşi acasă ne-am făcut comozi în sufragerie profitând de faptul că eram din nou singuri. Ori mama chiar avea treabă ori pleca intenţionat de acasă pentru că ştia cumva că aveam multe de discutat şi ne era mai simplu dacă eram singuri. În orice caz, mie îmi convenea.
Eu şi Chris stăteam împreună pe canapea, iar băieţii separat. Andy îi arunca priviri urâte lui Ryan din când în când. Părea supărat, iar eu nu-l învinovăţeam. Ryan nu se purtase tocmai frumos cu el.
Andy a făcut din nou semn spre capul lui, iar eu l-am întrebat în gând ce mai era. Îmi plăcea că deşi nu mai era vrăjitor dacă cineva stabilea contactul mental cu el puteam discuta fără probleme. Singurul inconvenient era că uneori se întâmpla să aud anumite gânduri de-ale lui pe care el nu voise să le aud. Pentru mine era amuzant, dar lui nu-i plăcea întotdeauna.
Poţi să-l vrăjeşti pentru mine, te rog?
Nici nu mă gândesc. Nu ar fi frumos din partea mea.
Nici modul în care mă tratează el nu e prea frumos. Tu de partea cui eşti?
Părea destul de supărat.
Evident că sunt de partea ta. Dar să fim serioşi, ştim amândoi că el e singurul care ne poate ajuta să ieşim din încurcătura asta. Hai să ne purtăm frumos.
Nu că ar merita-o. E atât de misterios şi îi place să pară că ştie totul. Cine se crede? Fiul vreunui tip important?
Când a realizat ce prostie tocmai zisese era cam târziu. Ne-a bufnit pe amândoi râsul. Am încercat să mă abţin, dar nu prea reuşeam.
Asta ne-a atras privirile nedumerite ale lui Ryan ÅŸi Chris.
- Mă bucur să văd că vă distraţi şi pe mine mă lăsaţi pe dinafară, a zis Chris pe un ton ce se voia a fi supărat.
- Scuze surioară, am zis încă chicotind.
Ryan ne privea pe toţi trei nedumerit. Asta mi-a plăcut foarte tare. Ce credea, că numai el poate să fie misterios? Poate că nu eram cea mai indicată persoană care să se creadă misterioasă, dar în momentul acela nu conta.
Ryan tocmai voia să ne spună care era planul lui când mi-a sunat telefonul. Mi-am cerut scuze şi m-am dus în camera mea pentru a răspunde. Apelul era de la mătuşa mea, ceea ce m-a făcut să mă gândesc la faptul că poate mă suna pentru a-mi spune că tocmai se întorsese. Ar fi fost o veste minunată în momentul acesta.
Elanul mi-a dispărut când am aflat că de fapt mă sunase pentru a-mi spune contrariul. Se pare că în locul unde se afla ea aveau loc nişte furtuni destul de puternice şi niciun avion nu putea părăsi solul. M-am simţit descurajată cu adevărat. Mă bazasem mult pe faptul că ea se va întoarce curând şi că ne va putea ajuta. Mi-a sesizat tonul dezamăgit şi m-a întrebat ce se întâmplase. I-am povestit totul până în cele mai mici detalii. Când am terminat la telefon nu am mai putut auzi decât o mare linişte. Oare la ce se gândea?
Cum liniştea părea că nu se mai sfârşeşte am decis să o rup eu.
- Mătuşă, ştii ceva despre toate acestea care ne-ar putea ajuta?
- Nu... nimic. Aveţi grijă, bine? Ar putea deveni periculos.
I-am spus că vom avea după care am încheiat conversaţia. Tonul cu care îmi zisese să am grijă era unul extrem de îngrijorat. Nu o mai auzisem niciodată vorbind aşa. Mi se părea foarte ciudată toată situaţia, dar cum nu mai aveam ce să fac m-am întors în sufragerie unde ceilalţi mă aşteptau. Le-am dat vestea după care am luat loc.
Eram destul de descurajată acum. Până la urmă noi nu eram decât nişte copii. Cum puteam noi să venim cu un plan destul de bun pentru a-l opri pe Andrews? În momentul ăsta mi se părea imposibil. Îmi pierdusem până şi ultima fărâmă de speranţă rămasă.
- Despre ce voiai să ne vorbeşti? A întrebat Andy.
- Este vorba despre o vrajă. Este ceva ce n-ar putea ajuta să ne dăm seama când unul din noi se află în pericol. Chiar dacă distanţa dintre noi este foarte mare.
- Asta ai folosit tu în ziua în care ai salvat-o pe Alex? A întrebat Chris.
- Nu. ÃŽn ziua aceea am ÅŸtiut pur ÅŸi simplu.
- Ştii, eu cred că ar trebui şi noi să aflăm cum de ai ştiut. Dacă tot vrei să avem încredere în tine nu ar trebui să ai astfel de secrete. Sau ai ceva de ascuns? a spus pe un ton tăios.
- Dacă asta va ajuta, cu toată plăcerea.
Mă aşteptam să continue imediat însă nu a făcut-o. Un timp a tăcut pur şi simplu. M-am gândit că poate se gândea cum să ne spună. Poate îşi căuta cuvintele. Când în sfârşit a vorbit vocea îi era puţin nesigură. Asta m-a surprins. Nu am crezut că ar putea fi vreodată nesigur.
- Am ştiut că va încerca să-i facă ceva deoarece... ei bine, cam ştiu cum gândeşte. Şi acest lucru se datorează faptului că, până de curând, el a fost cel care m-a învăţat cam tot ce ştiu.
Când a terminat de vorbit Chris a sărit ca arsă în picioare, moment în care am realizat că ce va urma nu va fi de bine. A ţipat la el întrebându-l cum de credea că am putea avea încredere în el acum că ştiam acest lucru. Teoria ei era destul de simplă: cum să ai încredere în ucenicul celui care ne băgase în toată povestea? De mult nu am mai văzut-o atât de furioasă. Ryan încerca să o îmbuneze asigurând-o că nu ar putea fi niciodată de partea lui, pe un ton cât se poate de calm, dar Chris nu e genul care să se lase convinsă prea uşor.
La un moment dat cred că l-a scos şi pe el din sărite pentru că s-a ridicat la rândul lui de pe canapea şi a întrebat-o pe un ton mai ridicat ce ar trebui să facă pentru a o convinge că e de partea noastră.
Asta cred că a luat-o prin surprindere. Spun asta deorece a tăcut brusc, parcă neştiind cum să continue. Momentul nu a durat mult deoarece a început să-i spună tot felul de chestii pentru a-i demonstra că putea fi de partea acelui Andrews.
Curând eu nu am mai putut să suport toate ţipetele şi acuzaţiile. M-am ridicat şi eu în picioare atrăgându-i atenţia surorii mele.
- M-am săturat! Ce crezi că vei rezolva cu toată această neîncredere? Din câte ştiu eu el ar putea fi singurul care ne-ar putea ajuta. El mi-a salvat viaţa din câte îmi pot aminti. Eu una vreau să îl cred. Vreau să cred că e aici pentru a ne ajuta. Poate că ai motivele tale să crezi contrariu, dar, sincer, deja exagerezi! Nu mai suport chestia asta!
Zicând acestea am plecat de acolo şi m-am dus direct în camera mea trântind uşa după mine.
M-am aşezat pe jos sprijinindu-mi spatele de tăblia patului şi mi-am înconjurat genunchii cu braţele. Şimţeam că mai am puţin şi-mi dau lacrimile. Nu mi se întâmpla foarte des să răbufnesc aşa. Dar pur şi simplu simţeam că nu mai pot să suport toate acestea.
Îmi doream doar o viaţă normală. Atât. Oare chiar ceream prea mult? Aş fi zis adio atât de uşor acestor puteri în momentul ăsta. Nu aş fi regretat absolut deloc. Nu mai voiam să am toate aceste griji şi probleme. Mi-aş fi dorit să pot şterge tot ceea ce se petrecuse cu un burete şi să mă prefac că nimic nu se întâmplase cu adevărat. Că totul nu fusese decât în mintea mea.
Dacă aş putea... Am gândit cu tristeţe.
M-am frecat puţin la ochi deoarece începuseră să mă înţepe.
Am auzit uşa camerei deschizându-se, dar nu m-am uitat să văd cine e. Ştiam mult prea bine. Chris s-a aşezat lângă mine şi şi-a pus braţul în jurul umerilor mei. Nu m-am uitat la ea, eram încă supărată.
- Chiar atât de mult contează pentru tine să ai încredere în el? M-a întrebat pe un ton jos.
Am dat din cap în semn că da. M-am uitat la ea şi am văzut că se gândea intens la ceva anume. Apoi mi-a spus că dacă eu am încredere în el atunci va încerca şi ea să aibă. S-a ridicat în picioare aşteptând ca eu să fac acelaşi lucru.
Nu mai înţelegeam. Acum câteva minute ţipase la Ryan şi îi spusese că nu se poate încrede în el. Iar acum îmi zicea că va încerca să-şi schimbe comportamentul?
Am întrebat-o de ce, eram complet derutată. Răspunsul ei m-a surprins, dar în acelaşi timp m-a făcut să mă simt mai bine.
- Am încredere în intuiţia ta.
Acestea fiind spuse ne-am îndreptat amândouă spre sufragerie. Mă simţeam destul de prost acum pentru scena creată mai devreme, dar era cam târziu să dau înapoi acum. Cel mai simplu lucru pe care puteam să-l fac acum era să merg înainte.
Am fost surprinsă să constat că uşa de la sufragerie era aproape închisă. M-am uitat la Chris, iar ea a dat din umeri. Deci nu ea fusese cea care închisese uşa.
Curioasă fiind m-am apropiat de uşă încetişor încercând să nu fac prea mult zgomot.
Chris m-a bătut la mine şi m-a privit cu nişte ochi dezaprobatori. Mi-am dat ochii peste cap. Ştiam că nu e tocmai frumos să ascult pe furiş pe la uşi, dar, aşa cum am mai spus, sunt o fire foarte curioasă. Şi apoi chiar ea zisese că nu ar trebui să existe secrete între noi.
Am mai deschis uşa puţin pentru a fi sigură că-i pot auzi. La început nu s-a auzit foarte bine, vorbeau în şoaptă. Cât de enervant putea să fie. Evident, Andy mă cunoştea mult prea bine.
M-am uitat la Chris care avea un zâmbet plin de satisfancţie pe faţă. De când tot încerca să mă dezveţe de această curiozitate. Dar nu aveam eu să mă las atât de uşor.
Din nefericire pentru mine peste zece minute mă aflam în acelaşi loc fără să fi fost în stare să aud nimic. Tocmai voiam să mă las păgubaşă, spre amuzamentul surorii mele, când, deodată, am auzit ceva. Părea a fi vocea lui Ryan.
- Crezi că va fi bine? După tot ce s-a întâmplat, vreau să spun, crezi că va rezista până la sfârşit?
Am fost suprinsă de tonul cu care o zisese. Părea sincer îngrijorat şi chiar părea că-i pasă. M-am întrebat despre cine vorbeau oare. Am primit răspunsul când i-am auzit voce lui Andy.
- Nu ştii despre cine vorbeşti. Poate părea foarte vulnerabilă uneori, dar e mult mai puternică decât crezi. Nu-ţi face o părere despre ea doar din cauza scenei de azi. Vei vedea. Va fi bine, sint sigur.
Deci vorbeau despre mine. Modul în care îi vorbise Andy despre mine, m-am simţit bine să ştiu că cineva are totuşi încredere că pot să fac faţă.
Dar Ryan mă deruta tot mai mult. Păruse sincer îngrijorat, iar eu mă întrebam de ce. Aş fi zis că se datorează faptului că era responsabil pentru noi de când ne lăsase să ne implicăm în toată povestea, dar ceva îmi spunea că nu era asta. Că era ceva mai mult de atât.
Mi-aş fi pus mai multe întrebări, dar Chris mi-a întrerupt şirul gândurilor. A deschis uşa şi a intrat în sufragerie. Am urmat-o şi am constatat că băieţii stăteau în aceleaşi poziţii în care îi lăsasem. Dacă nu aş fi auzit acel schimb de cuvinte nici nu mi-aş fi dat seama că discutaseră vreun pic.
Când ne-a văzut Andy s-a ridicat în picioare şi ne-a anunţat că el trebuie să plece. Când ne-a văzut privirile nedumerite a zis că Ryan îi povestise despre ce vrajă e vorba şi că avusese dreptate să nu vrea să-l implice şi pe el. Şi-a cerut scuze pentru tot deranjul şi s-a îndreptat spre uşă. Nu-mi venea să cred. Atât se luptase să nu fie dat la o parte, iar acum pleca pur şi simplu. După ce am auzit uşa închizându-se m-am uitat la Ryan şi, pe un ton cât se poate de hotărât, l-am întrebat ce-i făcuse săracului băiat de se răzgândise atât de brusc.
- O să afli după ce vă voi spune despre ce vrajă e vorba.
Acesta a fost singurul lui răspuns. Mai nedumerite ca niciodată am luat loc aşteptând ca Ryan să ne lumineze şi pe noi.