[Naruto] Can you hold my hand I: Forever alone

[Miky sweetie :3]

Cap 2: Little bad boy

Sakura:

Mi-am marit ochii la brunetul din fata mea. Papusa?! Acum cateva secunde era ala pasnic. Am scos un oftat scurt si silentios, apoi i-am spus fara vlaga numele meu: Sakura Haruno. Baiatul s-a prezentat si el, promitandu-mi ca o sa ma ajute sa ajung acolo unde trebuie. Eram constienta ca tipul cu care mergeam pe holurile scolii era un pervers la fel de mare ca si betivanii aceea care m-au tot urmarit. Din cate stiu eu, scopul intr-un liceu este dezvoltarea unei abilitati fizice sau mintale. Aici, scopul este sa stai cat mai departe ca sa n-ajungi violata. Dupa faza de azi, simteam ca nu mai am incredere in nimeni. De ce nu puteam eu sa raman la vechea mea scoala?

Ce e drept, ma bucur pentru tatal meu, sarmanul, care a trecut printr-o perioada foarte grea dupa moartea mamei mele. Acesta si-a gasit o femeie foarte frumoasa aici, in orasul asta, dar datorita distantei atat de mari, se vedeau foarte rar, asa ca tata a decis sa ne mutam aici. Practic, am facut serviciu contra serviciu. Eu i-am impus sa ma trimita la o scoala de modeling, iar el mi-a impus sa o accep pe noua mea "mama", chiar daca nu ii spuneam asa si chiar daca ea nu ma inghitea prea mult. Insa dupa ziua de astazi, presimt ca as fi putut sa-i cer tatalui meu orice altceva, numai asta nu.

-Stai, i-am zis lui Sasuke, unde ma duci?
-Nu stiu, din moment ce tu nu-mi spui...
-Adica noi ne plimbam pe-aici degeaba? i-am spus, dandu-i mana la o parte de pe gatul meu, dupa care m-am dat cativa pasi inapoi.
-Ai grija! spuse el, repezindu-se catre mine, reactia lui facandu-ma sa ma intorc si sa vreau sa fug.

Am spus bine sa vreau sa fug, pentru ca eu eram fix in capul unor scari, iar drumul pana jos era destul de lung. Insa era prea tarziu, deja calccasem un gol si imi pierdusem echilibrul. Eram gata sa tip, sa zbier ca o zapacita, dar buzele imi erau crispate si atat de reci, iar timpul de reactie atat de scurt...

In secunda urmatoare, am simtit cum o mana ma cuprinde de ambii sani, iar cealalta aproape de zona intima, intr-o oarecare imbratisare. Sunt trasa rapid in spate, traumatizata si speriata la culme. Pentru un moment am crezut ca aveam sa fiu covoras pentru dusumele, iar acum eram teafara si nevatamata. Respiram alert, iar inima mi-o luase la goana ca naiba! Am vrut sa mi-o linistesc, insa cand am incercat sa-mi pun mana in zna inimii, am dat de acel brat puternic care ma trase - Si abea acum realizasem se unde ma trase. Stiam eu! Stiam ca nu pot avea incredere in perversul asta! Am inceput sa ma zbat si sa urlu ca sa-mi dea drumul, pana cand, intr-un final, am reusit.

Clopotelul suna pe coridoare cu atata putere, incat cred ca am ramas fara impanu' stang. Sau drept... Sunetul puternic m-a facut sa tresar, insa asta nu il scapa pe Sasuke asta de o explicatie. De altfel, nu era tocmai cel mai fericit moment din viata mea, si sunt absolut sigura ca nici primul chiul din viata lui.

-Mi-ai promis ca ma duci la director, nu ca incerci si tu ce au incercat si prietenii tai! m-am rastit eu.

Brunetul a facut cativa pasi inapoi si s-a sprijinit cu o mana de balustrada. Ma privea nevinovat, in timp ce se abtinea sa nu bufneasca in ras. Cand l-am vazut ca se da atat de mare si tare, primul meu gand a fost sa fug. Era exact cum am mai spus... Aici trebuia sa te lupti ca sa nu fi violata. Un fior mi-a cuprins sirea spinarii, cand mi-am reamintit asta. Mi s-au inmuiat picioarele iar buzele mi s-au crispat. Si cu toate ca imi era pur si simplu nelegiuit sa-i vorbesc, am avut puterea sa-l inrunt.

-Nu ti-am promis ca te duc la director, ti-am promis ca te duc acolo unde ai nevoie, mi-a spus calm.
-Si tu chiar crezi ca am nevoie sa fiu dusa intr-un loc intunecos unde sa-ti bati joc de mine cum ai chef? i-am taiat-o eu.
-Hey, erai cat pe ce sa cazi pe scari. Ar trebui sa-mi multumesti!
-Ti-as fi multumit daca ai fi avut macar bunu' simt sa-ti dai labele jos dupa ce m-ai tras!

M-am intors cu spatele la el, rugandu-ma la tot ce e mai sfant sa nu mai dau vreodata de Sasuke sau amicii sai dusi cu pluta pe marte. Serios, liceul asta ar trebui impartit in doua, cel putin! Eram speriata, iar inima mea batea cu repeziciune, de frica. Imi era teama ca nu cumva baiatul acela sa se tina dupa mine, fapt pentru care m-am tot uitat in stanga si in dreapta. In spate n-aveam nici macar o graunta de curaj sa ma uit, ca nu cumva imaginea lui sa-mi apara in fata ochilor, dar m-am uitat, odata sau de doua ori, ca sa ma asigur.

Respiram greoi si incercam sa gasesc o usita, sau ceva care sa-mi dea de inteles ca daca apas pe clanta o sa intru in biroul directorului. Scoala asta noua era atat de intortochiata! Nu ma mir ca aici vin numai betivi care sunt capabili sa vada capre martiene in timpul orelor. Oare se preda ceva calumea aici? Jur ca daca dupa prima zi de scoala nu fac putin modeling sau nu fac orice alt curs inafara de anatomie, imi fac bagajele si ma mut la alt liceu mai normal!

Brusc, in minte mi-a venit ceva: privirile mirate ale tuturor baietilor care se plimbau pe coridoare in timpul pauzei. Dar n-am vazut nicio fata care sa ma priveasca urat sau ciudat – de fapt, nu vazusem nicio fata pe coridoare. Nimerisem cumva liceul gresit? In gand imi fluierau in ecou vorbele lui Sasuke care spuneau ca nu vrea sa para nesuferit, dar in liceul asta sunt numai baieti. Ce-i drept, la inceput baietii astia au fost dragti cu mine... Si in plus, poate ca Sasuke ala chiar a vrut sa ma ajute si m-a prins cand era cat pe ce sa cad pe scari, chiar daca nu s-a uitat si de ce parti m-a prins. Eh, poate ca ar trebui sa las baietii de o parte. Niciodata nu te poti increde in ei.

Dupa cautari indelungate, am dat de o usa mare, alba, pe care era mazgalit cu marker o gramada de injuraturi. Nici usa nu parea a fi prea noua. Ceea ce imi atrase atentia la ea, insa, fusese tablita aurie aproape scoasa din cuie pe care am resusit sa citesc cuvantul simplu, „Director”. Am batut la usa si imediat ce am auzit confirmarea de a intra, mi-am facut sfioasa aparitia in biroul directorului. Acesta mi-a spus sa iau un loc, si asa am si facut. Ridica de pe birou un dosar pe care era scris de mana, citet, numele meu. Il deschise si se uita pe paginile albe ale acestuia.

-Domnisoara Haruno, din cate vad aici n-ati urmat tocmai niste cursuri specializate la fosta dumneavoastra scoala. Vreau sa va spun ca modelingul nu este doar o fataiala in fata aparatului de fotografiat. Trebuie sa adopti pozitii cat mai bine adaptate temei alese de catre fotograf si sa aveti grija sa nu va scape niciun detaliu. Sunteti sigura ca vreti sa faceti acest pas?
-Sigur, raspund eu cu un entuziasm cat se poate de fals, scarbita de atata politete.

Isi aranja ochelarii pe crestetul nasului, insa asta nu il facea mai diferit decat un Donald Duck cu probleme. Schimba foaia dosarului si il cerceta cu atentie, apoi rasfoi rapid foile, aruncand o privire fugara. Dupa, a inchis dosarul si l-a lasat jos, pe birou, la fel facand si cu ochelarii sai mari, rotunzi.

-Am vorbit cu tatal dumneavoastra si mi s-a spus sa va pun in tema cu tot si sa ma asigur personal ca sunteti o eleva de incredere. Prin urmare, as vrea sa va pun la curent cu un lucru: Scoala noastra este impartita in doua. Dimineata vin domnisorii, mai precis fotografii, iar dupa-amiaza au loc cursurile pentru modele.

Mi-am ros buza de jos, vechiul meu tic nervos, in semn ca ma simteam iritata. Domni, domnisoare, dumneavoastra... Apreciez ca directorul incearca sa fie politicos, dar ce face el aici depasesc cu mult pronumele de politete! Cel putin, nu este ca tata, un Romeo pentru Julieta. Femeii pe care a gasit-o ii place sa fie alintata cu prea frumoasa sau prea marita sau mai stiu eu ce pronume de reverenta, iar tata ii face pe plac de fiecare data. Asta e prima mea zi aici si deja simt ca innebunesc de la atatea politeturi. Nu ca mi-ar prinde bine badarani ca aia doi pe care nici nu pot sa-i numesc persoane sau cu Sasuke, disperatul ala cu cercei „smecheri” – Chiar daca argintiul lor imi atragea privirile.

Vazand ca directorul facuse o pauza destul de lunga, privindu-ma insistent, am decis sa-i dau un indemn, soptind mai mult decat spunand cu voce tare, un firav „Continuati”.

-Ei bine, programul tinerelor domnisoare incepe de la ora douasprezece. Insa astazi am nevoie urgent de ele, si de dumneavoastra, de asemenea, la ora unsprezece. Si pe deasupra si de tinerii fotografi. Nu stiu daca ati auzit vreodata de Yuki Yamanaka.
-Cantaretul? Am spus eu curioasa de ceea ce avea sa spuna in continuare directorul.

Acesta dadu aprobator din cap si continua:

-Mai mult, este fratele unei eleve de aici, din liceu. Cu asta pot spune ca se mandreste liceul nostru. A creat repede o legatura cu un domnisor de la fotografi si a ajutat alti trei cu pozele pentru revista scolii. Ne-a ajutat mult, iar cand a spus ca are nevoie de niste fete si de cativa baiet din colectivul nostru pentru un videoclip, pur si simplu nu l-am putut refuza.

Ochii mei ramasesera atintiti asupra directorului care zambea inexplicabil. Ramasesem perplex cand am auzit ca scoaala asta are legaturi cu cel mai mare ton al sezonului – Yuki Yamanaka. Se pare ca scoala asta nu e asa de delasat asa cum am crezut. Am zambit si eu, dandu-mi seama ca directorul nu avea de ce sa ma minta. Brusc, directorul a pus mana pe ochelari asezandu-i din nou pe crestetul nasului, expresia schimbandu-i-se brusc.

-Nu uitati, insa, ca dumneavoastra ati sosit in sezonul doi al acestui an scolar si ca va trebui sa fiti pusa la curent ca inca un detaliu. Revista scolii are un mare succes deoarece pozele noastre sunt cunoscute. Drept examen, la sfarsitul fiecarui semestru, lasam fotografii sa-si aleaga un fotomodel cu care sa lucreze intens pentru cele mai bune poze. Este ca un fel de examen pentru voi si ca un fel de reclama pentru liceul nostru. Sa nu uitati acest aspect. Nu ma intereseaza ca veti fi franti dupa coregrafii, insa trebuie sa aveti in vedere ca aceasta e totusi un liceu respectabil!

Cu elevi beti si cu perversi „pasnici” mi-am spus in gand. Dar deja imi schimbasem parerea despre acest liceu, intr-atat de mult, incat am si uitat ca scoala asta are si elevi asemeni. Parca il iertasem si pe Sasuke pentru ca ma apucase de parti indecente, dar si pe baietii aceia care ma fugarisera peste tot. Dupa o discutie indelungata, directorul a decis sa ma accepte in liceul sau, spunandu-mi ca ne vedem la 11 in curtea scolii, acolo unde avea sa-si faca aparitia Yuki. Privind ceasul, care indica ora 10:30, mi-am dat seama ca sa ma duc acasa si sa ma intorc dupa o jumatate de ora ar fi fost o porcarie. Am iesit din biroul directorului, iar ca sa ma asigur ca nu o sa mai am parte de surprize neplacute pe ziua de azi, m-am refugiat in baie, intr-o cabina oarecare. Am inchis usa si am incuiat-o pe dinauntru si m-am asezat pe toaleta. Imi cautam disperata telefonul prin bucunarele blugilor, dar nu dadeam de nimic. Mi-am desfacut geanta si am inceput sa caut prin ea iPhoneul meu, dar fara succes.

In cizme? Imi aminteam momentele de dimineta in care mama mea vitrega ma cautase peste tot ca sa se asigure ca n-am nicio modalitate de-al contacta pe tata de la scoala. Ce mult i-ar fi placut sa ma pierd pe strazile din Milano . Dar l-am strecurat cand nu se uita in cizme si am scapat de ea si de verificarile ei. Am ctroboit prin incaltari, pana la fund si, constatand ca nu sunt acolo , mi-am dat seama ca-l pierdusem. Asta, sau poate eu nu imi aminteam bine... Trebuie sa-mi reamintesc unde l-am pus. Neaparat. Am rememorat drumul pana aici si mi-am dat brusc seama ca mutasem mobilul in buzunarul de la bluza mea eagra, cu modele. Bingo! Mi-am strecurat mana in buzunar si... nimic.

Usa de la baie s-a deschis larg, iar in pragul sau aparu o persoana, dar nu am putut sa-i vad fata datorita glugii pe care o avea pe cap. Stai, usa asta parca era incuiata, nu? Nu?! Statea sprijinit de tocul usii, cu mainile in buzunare, parca prezenta mea acolo n-ar prea fi contat pentru el – Sau ea? Cand si-a dat gluga jos, am incremenit. Fiecare parte din corpul meu tremura fara incetare iar inima isi relua bataile puternice, mai sa-mi iasa din piept, de teama. Ochii mei ramasesera atintiti asupra acelei persoane, a carei moaca nu cred ca aveam s-o uit prea curand.

-Asta e al tau? Intreaba Sasuke Uchiha, nemernicul care imi facuse dimineata una de neuitat, intinzandu-mi telefonul. Imi promisesem sa-mi schimb parerea despre toti cei de aici, si despre el, si despre aia doi care m-au fugarit prin liceu, dar se pare ca nu prea imi dau permisiunea sa fac asta.
-Da-mi-l inapoi! Am spus, intinzandu-ma dupa el, dar baiatul il trase in asa fel incat sa nu ajung. Ai innebunit? Asta se numeste furt!
-Daca ti l-am adus inapoi nu inseamna ca l-am furat, spuse el cu un zambet de smecher pe buze.

Am inceput sa sar dupa telefon, dar el il tot ridica si tragea in asa fel incat eu nu puteam sa ajung. Cum ajunsese el aici? Daca stau bine si ma gandesc, aici e baia fetelor! Oare m-a urmarit?! Doamne, de ce nu puteam sa am si eu o prima zi de scoala, nu stiu... Poate ca normala? Dupa cateva minute in care a fluturat telefonul dintr-o mana intr-alta, am incetat sa mai incerc sa-l recuperez. Asa nu merge. Trebuie sa-l santajez cu ceva, trebuie sa-l am cu ceva la mana.

-Tu nu ar trebui sa fi la ore acum? am intrebat, gandindu-ma ca poate se va speria daca va auzi ca o sa-l spun directorului.
-Aaa, nu, raspunse el sec.
-Ce-ai spune daca asta ar ajunge la urechile directorului? Spun , simtind in sfarsit ca am invins si ca am un oarecare control asupra lui.

Brunetul ce arunca acum telefonul dintr-o mana intr-alta zambea jucaus si ma privea atent, asta pana cand a pufnit in ras. Ma uitam la el ca la felul paispe’ intrebandu-ma de ce mama dracu rade asa cu pofta. Gata, numai suport! M-am intins din nou sa-mi recuperez telefonul, dar imi simtise miscarea si-l trasese in apre el. La naiba! Fix de asta mai aveam nevoie!

-Ce-ai spune daca faptul ca am fost certat de director ar ajunge la urechile lui Yuki Yamanaka? O, iti spun, ar fi de un milion de ori mai rau, mai ales ca e cel mai bun prieten al meu.

Am ramas perplex. Doamne, aici toata lumea il cunoaste pe Yuki Yamanaka? Si mai presus de asta, profita ca sa lecuiasca profesorii si directorul? Recunosc ca e un superstar, si publicitatea facuta ar fi un eveniment megabenefic pentru un liceu ca asta, dar nici chiar sa santajezi profesorii cu asa ceva. Nu pot sa cred. Oare nu puteam sa cer si eu o pisica sau un caine? Nu, imi trebuia scoala de modeling. Acum daca tipul asta are vreo tentativa sa ma violeze, sunt sigura ca niciun profesor nu ar sari in apararea mea. Am oftat prelung, stiind ca n-am cum sa castig in fata lui.

Mi-am luat geanta si mi-am dat-o in jurul gatului. Mi-am aranjat putin bluza si mi-am scuturat pantalonii in caz de orice, apoi mi-am pus mainile in san.

-Ai de gand sa mi-l dai? Te rog?
-Asa mai merge, spuse el, aruncandu-mi telefonul.

Nici nu l-am prins bine, ca niste voci de fete au inceput sa-si faca aparitia. Vocile deveneau din ce in ce mai amplificate si cu fiecare sunet vedeam pe fata brunetului cate un firisor de frica. M-a impins inauntrul cabinei, iar cand am vrut sa tip, mi-a pus mana la gura. A inchis usa si a intors incuietoarea pana cand usa a incetat sa se mai deschida. S-a lasat pe vine, lasandu-ma si pe mine odata cu el la pamant. Am vrut sa ma zbat si sa tip, dar cuvintele sale care spuneau ceva gen „Taci, sau daca nu, o sa ne prinda impreuna si o sa-si faca niste iluzii de va trebui sa ne mutam din oras” m-au potolit. Stateam cuminte la locul meu, ascultand vocile fetelor care probabil se machiau si aranjau, vorbind despre celebritatea ce avea sa vina in scoala...


Imbracamintea Sakurei (dreapta)