Birth
a. Originalitate - ideea lucrari este originala si interesanta pentru mine. N-am mai dat peste vreo scriere de genul acesteia. Despre modul in care este abordat subiectul se poate spune ca este okay, armonios, pe parcursul intregii opere. Astfel, firul epic, el in sine fiind o abordare a fantasticului prin ideea care se expune in text, nu este grabit si accentul se pune acolo unde trebuie, in deosebi pe momentele fantastice. Dezvoltarea ideii, gravarea acesteia si expunerea ei cititorului se realizeaza atat printr-o descriere complexa, in unele locuri chiar stufoasa, a tablourilor literare, a sentimentelor personajelor si a acestora in sine - mai ales a portretului moral - cat si prin imbinarea acestui mod de expunere cu celalte doua - dialogul si naratiunea. Consider ca exista echilibrul necesar intre aceste trei moduri de expunere, chiar daca pe alocuri descrierea este stufoasa. 2 puncte.
b. Calitatea dialogului - dialogul este reusit - natural, clar, schimburile de replici dintre personaje curg frumos, sporind atentia cititorului, care s-ar fi putut pierdut in descriere. Imi place. 2 puncte.
c. Constructia textului - mi-ar fi placut sa vad alineate la paragrafe, ar fi aratat mai frumos. In plus de asta, exista cateva locuri unde lipsesc de tot acestea. Exista si o diferenta intre textul in italice si celalalt, eventual de marime. Nu am prea stat la detalii de genul acesta, singurele aspecte despre care am vrut sa aduc vorba sunt lipsa alieatelor sau a paragrafelor noi acolo unde era cazul. 1 punct.
d. Gramatica - in prima instanta m-a luat valul citind textul si nu am mai dat atentie gramaticii prea tare. Asta si faptul ca nu au fost greseli care sa sara in ochi. Totusi, exista probleme cu vocativul care nu e separat corespunzator peste tot de restul propozitiei. Fie lipsesc din virgule sau nu sunt deloc. In rest nu stiu sa existe vreo greseala. 1 punct
e. Impresia personala asupra textului - se vede ca cel care l-a scris si gandit a petrecut mai mult de 5 minute facandu-le, ceea ce este de apreciat. Textul este complex, intrucat vocabularul folosit este bogat si divers, iar calitatea scrierii se pastreaza pe tot parcursul lui. De exemplu, nu se poate spune ca dupa ce a scris nu stiu cat din lucrare, autorul s-a grabit mai apoi sa o fusareasca cu scopul de a termina totul. Folosirea unui limbaj mai lejer nu ar fi stricat, se vede oricum ca persoana in cauza are talent si putea sa faca povestea la o aceeasi calitate si in situatia asta. Mi-a fost un pic mai greu sa ma 'contopesc' cu firul epic si ideea lucrarii, sa ma pot bucura si sa o apreciez probabil la adevarata ei valoare tocmai din cauza asta. Oricum, per total, aici ai 2 puncte de la mine. (As fi pus 1.5, dar nu se poate...)
Total: 8 puncte.
O privire!
a. Originalitate - ideea expusa in lucrare este originala, chiar interesanta, insa exista probleme in ceea ce priveste abordarea ei si tehnicile de dezvoltare. Dupa prima lectura am ramas in ceata, mai ales la sfarsitul textului. Pare neterminat si este ambiguu. Are un inceput si un continut in care se prezinta destul de sumar doua personaje si cate ceva despre ce tine de ei. Problema este ca nu te-ai folosit de toate acestea. Le-ai expus doar si au ramas in aer. Remarc si relativa existenta a unei actiuni, in momentul apropierii acelor trei siluete si ce se intampla in momentele acelea, insa ma repet, totul pare neterminat. Spre sfarsitul textului lucrurile devin neclare si faptul ca se termina si asa brusc nu face decat sa inrautateasca situatia. Intr-o alta ordine de idei, modurile de expunere cu care ai prezentat ideea, asa cum a fost ea dusa pana la capat si abordata, adica nu prea bine, sunt okay. Ai narat frumos si a existat si descrierea, s-au imbinat si cu dialogul. Ai 1 punct.
b. Calitatea dialogului - dialogul este potrivit, se adapteaza pe situatie si nu pare fortat. Ofera dinamism firului epic ceea ce este bine. Nu prea am ce sa comentez mai mult. 2 puncte.
c. Constructia textului - in primul rand, lucrarea nu are diacritice. Nu-mi place deloc ca exista spatii asa de mari intre paragrafe si intre replicile personajelor, adica dialog. Sunt locuri unde nu ai trecut la un paragraf nou, cu toate ca trebuia. Aici ma refer in deosebi la dialog, unde dupa ce ai mentionat cum s-a spus si ce gesturi a facut respectivul personaj cand a dat o replica, ai continuat sa narezi, fara legatura cu ceea ce a spus respectivul. Cateogirc acolo este nevoie de alineat. 1 punct.
d. Gramatica - Exista anumite pasaje unde lipsesc virgule sau sunt in plus. La un moment dat ai scris "ar lipsii", ceea ce este gresit. Prezentul conditonal-optativului se formeaza cu formele verbului "a avea" si prezentul infinitiv al verbului pe care vrei sa-l conjugi. Am mai observat "calatoriilor" in loc de "calatoriile", lipseste si o cartima din cate vad... Ma rog, iti dau 1 punct.
e. Impresia personala asupra textului - cred ca cea mai mare problema la aceasta lucrare a fost ambiguitatea indusa de terminarea ei in aer. Mi se pare ca te-ai cam grabit si nu a iesit bine. Dupa cum am spus, tu prezinti in text situatia si descrii totul intr-o maniera okay, nu prea interesanta sau captivanta, insa dupa te opresti. Si asa n-ai facut nimic. Momentele cu venirea siluetelor, culoarea lumanarilor si asa mai departe sunt total deraiate de pe firul epic pentru ca nu se leaga de nimic si singura lor conexiune cu lucrarea este incadrarea lor cronologica. Sincer, puteai sa te mai gandesti si sa lucrezi pe opera asta, rezultatul putea sa fie unul mult mai bun. Oricum, eu iti dau 1 punct.
Total: 6 puncte.
Angelique
a. Originalitate - nu mi se pare cine stie ce, ideea nu este chiar asa de originala, poate cat de cat interesanta pana la un anumit punct sau daca o privesti dintr-o anumita perspectiva, dar in rest nu. Singura conexiune cu tema concursului sunt personajele aparent fantastice si, din cand in cand, intamplarile cu caracter fantastic ce mai sunt expuse in text. Ideea e ca nu consider ca ai pujs suficient de mult accent pe fantastic, se putea mai mult cu siguranta. Mai apoi, am vazut ca si la tine exista probleme cu dezvoltarea subiectului. Le-ai invartit cum ai reusit pe acolo, toate informatiile alea despre obiectivul ei, insa per total e destul de ambiguu, lucrarea pare rupta din ceva mult mai mare, trantita doar in concursul acesta. Puteai sa mai stai s-o modelezi, astfel, asa cum e acum, doar baga cititorul mai mult in ceata pentru ca sunt destule aspecte neclare. Vorbind si de modalitatiile de abordare a subiectului si de dezvoltare propriu zisa a lui, mi-a placut descrierea ta si dialogul, dar despre el voi vorbi mai jos. Oricum, ai 1 punct.
b. Calitatea dialogului - chiar daca dialogul nu predomina in acest text, pare sa fie la locul lui. Mentionez totusi ca, intr-o oarecare masura, tinde spre a fi sec, in putine cazuri transmite vreun sentiment. Iar asta e din cauza ca emotiile si sentimentele personajelor se regasesc in descriere, nu sub forma de dialog. Si-am sa-ti dau 1 punct pentru ca, desi este okay dialogul, in comparatie cu celalalte minusuri ale lucrarii, acestuia macar i se putea acorda putin mai multa atentie.
c. Constructia textului - ma bucur ca ai diacritice. Apreciez si faptul ca exista un mic alineat peste tot, ceea ce e bine. Totusi, ma enerveaza ca ai folosit buline in loc de linii de dialog. Pur si simplu nu da bine in cadrul unei lucrari dintr-un concurs, mai ales cand se puncteaza fiecare detaliu. Deci, este gresit. O sa iti dau 2 puncte, in ciuda bulinelor alora.
d. Gramatica - in primul rand, e "voia" si nu "vroia". Ai scris "vre-unui", este "vreunui". Mai exista niste repetitii in text, insa nu mai mult de doua. Oricum, cam asta ar fi, iti dau 1 punct.
e. Impresia personala asupra textului - in ciuda a ceea ce am spus mai sus si a faptului ca, dintr-un anumit punct de vedere, textul pare ambiguu, imi place ceea ce ai scris efectiv acolo. Am vazut ca ai pus mult accent pe evidentierea sentimentelor personajelor in raport cu fiecare moment si in fiecare traire a acestora. Din punct de vedere moral, portretul protagonistei este bine conturat. Scrierea reuseste destul de bine sa capteze atentia cititorului si sa il introduca in actiunea pe baza careia ai construit lucrarea, acea fuga permanenta si dorinta de a atinge un ideal, de a-l implini, nelinistea predominanta in tot textul si curiozitatea pe care cel care o citeste o are in a vedea daca pana la urma se va termina cu bine sau nu. Daca o iau asa si ma rezum strict la text, imi place. 2 puncte aici.
Total: 7 puncte.
Victor Rousseau
a. Originalitate - imi place subiectul lucrarii, este interesant si original. Modurile de expunere prin care se realizazea dezvoltarea ideii si formarea firului epic propriu-zis se imbina foarte bine, as spune chiar perfect. Lucrarea reuseste sa capteze atentia cititorului pentru ca ideea e expusa foarte frumos pe tot parcursul textului. Ceea ce m-a dezamagit este finalul, nu se ridica la calitatea lucrarii ca un intreg. Este sec. Oricum, lucrarea are tot ce-i trebuie pentru a fi incadrata in tema concursului. Am sa dau 2 puncte aici cu incredere.
b. Calitatea dialogului - dialogul este frumos, fluent, natural. Nu am ce sa spun, mi se pare perfect, se imbina total cu situatia, in cazul fiecarei replici, este interesant, deloc fortat. Si aici lucrarea obtine 2 puncte din partea mea.
c. Constructia textului -pana acum este cea mai buna constructie de text. Are tot ce-i trebuie, alineatele sunt folosite cu cap, exista acolo unde trebuie. N-am ce sa comentez aici, totul este okay, 2 puncte.
d. Gramatica - Nu am vazut erori gramaticale, deci este impecabila, acum daca ar exista vreuna nici nu mai conteaza. Am sa-ti dau 2 puncte pentru ca le meriti.
e. Impresia personala asupra textului - am citit lucrarea aceasta pe nerasuflate. Este scrisa foarte frumos si nu plictiseste absolut deloc cititorul, tocmai pentru ca modurile de expunere sunt imbinate cum trebuie si ideea in sine este captivanta. Imi pare rau totusi de faptul ca finalul a fost banal, poate pentru ca ai ai spus totusi prea mult si, spre final, s-a distrus orice urma de mister, neliniste, necunoscut. Daca finalul ar fi fost altfel, daca ar fi reusit sa fie satisfacator, sa rastoarne situatia in care s-a dezvaluit totul, resuind sa surprinda din nou cititorul si sa-l faca sa se razgandeasca, ceea ce ai scris ar fi fost cu adevarat okay, nu as fi avut de obiectat nimic. In rest imi place totul, se vede ca autorul a dat multa atentie lucrarii, asta reiese si din faptul ca asezarea in pagina a textului este cum trebuie, nu exista greseli gramaticale si asa mai departe. Ma repet si spun ca ideea este interesanta si ar fi trebuit continuata, nu lasata asa la final. Ti-as fi dat doua puncte, dar, in situatia de fata, iti acord doar 1 punct.
Total: 9 puncte.
Un final
a. Originalitate - ideea este cat de cat originala, nu cine stie ce, insa se incadreaza in tema concursului, ceea ce este bine. Si aici sunt prezenti ingerii, nu ca ar fi vreo problema, faceam doar o remarca. Desi subiectul este abordat okay si la fel si dezvoltat pe parcursul lucrarii - cu toate ca se putea mai bine si chiar voiam asta - finalul firului epic, al povestii nu ma incanta asa de tare. Nu mi se pare ca se muleaza perfect cu restul operei. Din cate vad descrierea e predominanta, atat cea a locurilor, a situatiilor etc., cat si gravarea sentimentelor personajelor. Dar nu ma mai lungesc, tehnica de dezvoltare este buna, insa nu peste acest termen, 'bun'. Am sa acord 1 punct aici.
b. Calitatea dialogului - nu am ce sa comentez aici negativ, dialogul este frumos, natural etc. Este, de asemenea, un factor care atrage atentia cititorului si face lucrarea captivanta, aceasta pentru ca exista amenintari la adersa altor personaje prin intermediul dialogului si, alaturi de toate aceste momente tensionate, sunt prezente si replicile care intuiesc o rasturnare de situatie, care se dovedeste mai tarziu. Cam asta ar fi, acord lucrarii 2 puncte aici.
c. Constructia textului - impartirea textului pe paragrafe este relativ bine, insa acestea in sine sunt destul de lungi - in unele cazuri prea lungi. Presupun ca puteai sa-ti structurezi intr-un alt mod ideile ca sa reusesti sa fragmentezi textul mai bine, astfel ca citirea sa fie mai usoara si asa mai departe. Totodata, mi-ar fi placut sa vad alineate la paragrafe. In rest nu am nimic de obiectat. 1 punct.
d. Gramatica - Sunt ceva greseli, am sa mentionez aici cateva dintre ele. Ai scris "nici decum", este "nicidecum"... "Profesorul" cu 'p' mare... te-ai repetat cu "ea" la un moment dat, destul de enervanta repetitia... exista si greseli de tastare... in sintagma "sa te sfasi", "sfasi" trebuie sa aiba doi "i"... Si ar mai fi, insa acestea sunt de ajuns. 1 punct aici.
e. Impresia personala asupra textului - imi place stilul de scriere al autorului lucrarii, asta si faptul ca reuseste sa imbine descrierea cu naratiunea foarte bine. Chiar daca, per total, lucrarea este okay, as fi vrut sa detaliezi anumite aspecte putin mai mult - in special cele cheie. Am mai spus asta si mai sus si o repet si aici, ar fi fost bine daca lucrarea ar fi avut un alt final care sa fie mai putin cliseic si mai potrivit restului lucrarii. In ceea ce priveste titlul, nu pot zice ca ma incanta asa de tare. Il gasesc relativ banal. In rest nu am ce comenta, este destul de buna scrierea, 2 puncte.
Total: 7 puncte.
The Lady of Adavan
a. Originalitate - ideea originala, foarte interesanta, frumos expusa, de fapt impecabil, imi place mult. Modurile de expunere - nu am ce sa comentez nici aici, subiectul este tratat si dezvoltat in regim de no comment. 2 puncte.
b. Calitatea dialogului - dialogul este perfect. Are tot ce-i trebuie. 2 puncte.
c. Constructia textului - e okay, chiar daca e cam mare spatiul dintre paragrafe si replici, e aerisit si se citeste cu usurinta. Totodata, textul e fragmentat corespunzator. Deci da. 2 puncte.
d. Gramatica - nu am ce comenta la capitolul gramatica in afara de substantivele in vocativ care, de cele mai multe ori, aproape de fiecare data, nu au fost separate prin virgula de restul propozitiei. 2 puncte
e. Impresia personala asupra textului - l-am citit pe nerasuflate. Limbajul este cat se poate de accesibil - mai mult de atat nu ai ce sa ceri. Stilul in care a fost scrisa lucrarea este foarte frumos, captivant, intreaga lucrare reuseste sa introduca cititorul in ceea ce se expune, sa-l faca sa se intrebe si sa vrea sa afle cum se termina totul. Mi-a placut mult finalul, pretul pe care l-a platit their lady pentru a salva Adavan, curajul ei si toate acelea. Mi-a placut si cum a fost conturat portretul vrajitoarei, cum vorbea despre sine, la persoana a treia. Da, frumos, lucrarea aceasta chiar atinge cititorul. Bravo. 2 puncte
Total: 10 puncte. :]
Departe de bine sau rau
a. Originalitate - nu ma atrag lucrarile de genul si nici nu ma dau in vant sa le citesc de obicei, mai mult doar cand trebuie, ca in cazul de fata. Iar faptul de a le critica nu face o exceptie. Totusi, aici vorbim de ideea in sine. Pare interesant tot ce ai spus acolo, totusi in unele parti m-am c-am plictisit. Sincer, nu ma simt in stare sa iau la analizat si dezbatut si opinii personale in raport cu ideea expusa in lucrare pentru ca nu am dispozitia si starea sufleteasca de a scrie despre destin si alte drame ale vietii. Per total ideea e okay. 1 punct
b. Calitatea dialogului - e coerent. Uneori mai scartaie exprimarea si sunt in dubii, dar sa zicem ca le rezolva contextul si pe acestea. Totusi, nu cred ca se putea mai bine de atat, te-ai straduit oricum destul, autorule, sa te faci inteles. 2 puncte.
c. Constructia textului - e cam stufos, poate prea stufos. Am obosit, imi fugeau ochii in timp ce citeam, e obositor si devine plictisitor la un moment dat. Sunt prea lungi paragrafele acelea, mai ales ca nu e cine stie ce care sa te tina cu sufletul la gura. In plus de asta, mi se pare ca textul e in bold?! Nu stiu, dar nici fontul nu avantajeaza deloc, puteai sa alegi altceva sau sa-l faci mai putin ingrosat. 1 punct
d. Gramatica - sunt sintagme unde sunt puse sau nu virgule si trebuiau/nu trebuiau. Am mai zarit si o mica greseala de tastare pe ici, pe colo, dar in rest e okay. 2 puncte.
e. Impresia personala asupra textului - e singurul monolog din competitie. Cum s-a mai spus pe aici si cum am sa-ti zic si eu tie acum, cred ca, din moment ce tema e fantasy, alegerea unui monolog descriptiv nu a fost cea mai buna din cate se puteau face. Lumea, inclusiv eu, se asteapta la ceva mai dinamic, cu mai multa actiune, care sa te atinga mai tare, cu stelute sclipitoare w/e. Cum vrei tu. Nu zic ca ceea ce s-a scris nu este okay, ba chiar imi place, dar acum nu sunt intr-o stare de meditatie ca sa pot evalua la capacitatea maxima lucrarea. Oricum cred ca mai degraba se incadra la lucrari filosofice decat in ceea ce priveste lumea fantastica, dar nu a fost pe langa tema. Am sa-ti dau aici 1 punct. ...
Total: 7 puncte.
Desi am spus ca nu mai votez si ca nu doresc sa mai fac parte din juriu, mi-am dat seama ca oamenii astia chiar au muncit aici si si-au pierdut timpul ca sa scrie, asa ca m-am razgandit. Am votat deci in calitate de jurat. Nu este usor sa scrii, mai ales cand participi intr-un asemenea concurs. In plus de asta, si eu detest atunci cand ma zbat sa astern ceva cat mai bine si nimanui nu-i pasa. Yeah, 'geniala' senzatie. Sper ca va multumeste critica mea si-mi pare rau daca la vreo lucrare am spus ceva care sa va supere sau sa trezeasca diverse sentimente neplacute in voi. ;]
Mult succes tuturor participantilor si pot spune ca mi-a facut placere, chiar daca am stat vreo patru ore jumate... cinci sa scriu, sa jurizez.