A: Mama, mama si iar mama. Ce atatea explicatii? Poate ca daca nu le-ar fi pasat chiar atat de mult de acest amanunt minor, ar fi vazut pericolul care se apropie... Un pericol atat de cunoscut...
Sakura:
O priveam pe Mikaila adanc in ochii, dar parca nu ma uitam la ea. Priveam in gol, prin ea, cu gandurile intortochiate. Buzele imi erau stramte si crispate. Pielea fetei imi era palida nu imi puteam vedea fata, insa simteam cum chipul incepe sa mi se zdruncine sub influienta nui alb-galben ca al oamenilor carora li se ia aerul. Cat despre aer, inspiram adanc si refuzam sa dau aerul afara decat cate putin, ca sa-mi pot tine in frau inima. Picaturi de sudoare se scurgeau pe chipul meu, in timp ce degetele mele inghetau pe doza de cola care, trebuie sa mentionez, era destul de rece incat sa inghete pe cineva pentru totdeauna. Simteam ca e rece, dar parca nu simteam ce am atins...
O valvataie de voci a inceput sa suiere prin mintea mea, toate prizoniere acolo, intr-un colt al mintii mele, asteptand sa fie auzite. Dar parca nu le auzeam. Eram atat de socata si de confuza... Poate ca paream ca si cum "as sti" ca mama mea este Miranda, insa in adancul meu speram din tot sufletul ca Mickey Mouse asta sa-mi spuna cu sinceritate ca nu e adevarat. Asteptam de la cineva, oricine, o confirmare cum ca asta nu e adevarat si atunci mi-ar fi fost de ajuns. Insa nu puteam intelege nimic din toate astea. Totul parea atat de confuz si atat de... Dar n-am apucat sa-mi termin gandul, ca acesta fusese intrerupt de o mana calda ce-si strecura degetele printre degetele mele inghetate pe sticla de cola.
-Te simti in regula? Ma intreba o voce de barbat care ma facu sa tresar usor.
Mi-am intors capul spre persoana respectiva si am aprobat din cap. Sasuke ma privea cu incredere, ca si cum ar fi vrut sa ma incurajeze sa intreb pentru mai mult. Mi-a intins savarina pe masa, impreuna cu o lingurita. Am luat obiectul argintiu si l-am intordus in frisca. Nu am luat nicio inghititura, doar ma jucam cu mancarea, insa eram ingandurata, iar altfel nu stiam cum sa procedez. Dupa ce am mai intins lingurita de vreo 4-5 ori in frisca, mi-am ridicat privirea catre Mikaila. Aceasta si-a pus o mana pe casca si a inchis ochii pentru cateva secunde in timp ce zambetul ii brazda fata.
-Probabil te intrebi cum s-a intamplat asta, nu-i asa? Zice ea, batand cu degetul in casca. Ei bine, asta are legatura cu mine. Dawn a nascut patru copii, toti cu un tata diferit. Dar nu orice fel de tata, un tata diferit din clanul Runno. Si-a mutat degetul pe pleoapa ochiului si a deschis-o. Vezi asta?
-I-am spus despre anomalia voastra dimineata.
Am dat din cap aprobator, refuzand sa spun ceva. Ori eram prea socata ca sa spun ceva, ori eram prea nehotarata daca vreau sau nu sa ascult. Mintea imi fugea dintr-o parte intr-alta, refuzand sa o accepte pe Miranda Housen ca mama Sakurei Haruno. Mi se parea ceva imposibil. Din cate stiam eu, Mira nu a facut-o niciodata cu tata. Din cate stiam eu... Asta, ori s-ar putea ca nici tata sa nu fie tata. La acest gand, m-am cutremurat. Ma simteam ca un copil mic adoptat, poate si mai rau. Mama nu murise dar eu o credeam moarta. Jelisem si tipasem atata vreme dupa ea, ca acum sa aflu ca ea fusese o curva, o curva care nici macar nu ma nascuse ea. Si-atunci de unde o stiu ca mama? Cum de o tin minte ca si mama mea?
Am incetat sa ma mai gandesc la intrebari, preferand sa le rostesc si sa caut raspunsuri la ele. Am rugat-o pe Mickey Mouse sa-mi explice, iar ea si-a impreunat degetele de la o mana cu cele de la cealalta mana si si-a pus barbie pe ele.
-Dawn nu si-a tras-o numai cu barbatii Runno. Dar a preferat sa nasca numai copii acestor oameni, din cauza obsesiei ei pentru ochii rosii. Bineinteles ca nu i-a iubit pe niciunul. Nici macar pe tatal meu. A ranjit diavoleste ca si cum s-ar fi bucurat cauzandu-mi un soc dupa altul.
M-am tot propiat de Sasuke, pana cand acesta si-a dat o mana de dupa gatul meu, vrand sa ma linisteasca.
-Daca vrei sa spui ca Dawn a fost mama ta, deja pare absurd. Mai tii minte de ce imi esti tu acum datoare, nu-i asa? Pentru faptul ca ti-am salvat mama de la un asasinat. Din cate tin eu minte numele ei era Kim. A spus toate aceste lucruri provocandu-ma sa vin mai aproape de el, ca sa-mi pot stapani lacrimile.
Era atat de cald la pieptul sau... Atat de cald si bine, incat lacrimile refuzau sa-mi faca conturul ochiului si sa curga. Simteam cum gandurile imi zboara departe si cum mai am un pic si adorm in bratele lui, insa m-am concentrat. Trebuie sa aflu adevarul, oricat de dureros ar fi si oricat de putin as vrea sa-l aud, trebuie sa o fac. E responsabilitatea mea de a indura asta, e responsabilitatea mea de a sti adevarul. Mi-am strans puternic ochii ca sa evit somnul si m-am indepartat de brunet, ca sa ma asigur ca nu adorm in timpul discutiei.
-Chiar o chema Kim, dar nu am spus niciodata ca este mama mea de sange. Kim este matusa mea din partea tatei, iar cum mama mea naturala nu m-a vrut nici pe mine nici pe fratii mei, matusa Kim a fost de acord sa ne ia pe toti si sa ne creasca exact ca pe proprii ei copii. Mai bine i-as spune mama ei decat lui Dawn. A ranjit din nou, si si-a aruncat privirea spre mine. Dar ne abatem de la subiect. Si-a inchis zambetul intr-o expresie neutra, si m-a intrebat: Ca sa intelegi mai bine totul, as vrea sa te intreb, la ce varsta a aparut Miranda in viata ta?
Am inspirat adanc, incercand sa-mi dau seama cand am vazut-o prima oara pe Miranda.
-Daca imi amintesc eu bine, la 4 ani ea a aparut in viata tatei si in viata mea.
-Gresit, a spus, in timp ce-si desfacea doza de Coca Cola La 4 ani a aparut ea in viata ta. Miranda Housen a fost prima dragoste adevarata a lui Laya. Dar inainte de ea a fost aceasta Dawn, pe care a dat-o la o parte pentru Miranda. Si nu doar pentru ca Mira, asa cum ii spui tu, a fost prima dragoste adevarata, ci si pentru ca Dawn, dupa patru nasteri, nu a mai putut face copii. A tras pe gat cateva guri de cola de parca ar fi fost apa, apoi a continuat, in timp ce eu tremuram in asteptarea adevarului: Tatal si mama ta au petrecut o noapte impreuna. Cand a aflat ca Housen e insarcinata cu fiica lui Laya, Dawn a innebunit...
S-a oprit brusc si si-a mijit ochii asupra mea. Mai bine spus, asa am crezut. Ce Dumnezeu asteapta?! Tacerea asta apasatoare ma facea sa vreau sa vars. Eram stresata si obosita de atata plans dupa aflarea unui adevar, iar acum ea tace. Imi venea sa-mi iau campii. Eram nervoasa, eram suparata, si cu siguranta, nu peste mult timp, aveam sa izbucnesc intr-o reala criza de nervi. Mikaila asta se credea super inteligenta si credea ca poate avea tot ce isi doreste, si mai mult, credea ca ma poate juca pe degete doar pentru simplul fapt ca sunt o fetita cuminte si timida.
Si-a pus mana pe gluga jachetei si si-a pus-o pe cap. A scos dintr-un buzunar o pereche de ochelari de soare si si i-a pus la ochi. Priveam evervata gestul ei, stiind ca avea de gand sa plece. Insa cand am vazut cum se ridica de la masa si ii face semn lui Sasuke sa o urmeze, n-am mai rezistat. Vroia sa-l ia si pe el cu ea? Nici gand. M-am ridicat de la masa si am prins-o de incheietura mainii.
-Ce crezi ca faci? Am spus, privind-o plina de nervi.
Dar ea doar si-a ridicat mana de care o tineam si si-a pus un deget la gura, facandu-mi semn sa tac.
-Ne vedem la masina lui Sasuke. Iti explica el. Tu intoarce-te la masa si prefa-te ca nu s-a intamplat nimic.
Si-a eliberat mana dintr-a mea cu usurinta asta probabil si pentru ca am lasat-o mai moale. Am privit in urma ei cum se indeparteaza. Scarboasa dracului! Eram sigura ca nu aveam sa o vad la masina. E clar ca n-am sa scot ceva de la ea, dar imi doream atat de mult... Mi-am lasat privirea in pamant, oftand suparata. Era ata de pustiu si de gol in sufletul si inima mea... Si totusi intr-atat de plin incat parca nici Sasuke nu mai avea loc. Imi bateam mintea de toate posibilitatile si incercam, in toata aceasta confuzie, sa gasesc un raspuns. Dar tot ce aveam erau doar presupuneri, iar ca sa aflu adevarul trebuia sa fac mult mai mult dar ce puteam sa fac? Ma simteam atat de singura si neajutorata. Parca nici macar Sasuke nu ma putea face sa ma simt mai bine de atat. Dintr-odata am simtit ceva pe umerii mei. Mi-am pus o mana pe antebratul celeilalte, si am simtit o bucata de material din piele. Am urcat mai sus si am dat este o alta mana, categoric nu a mea,, asa ca am privit peste umar, in spete, si l-am vazut pe Sasuke cum si tinea geaca la spatele meu, ca sa imi bag manecile.
-Ia-o pe tine, mi-a spus. Repede.
-Ce se intmpla? Am soptit.
-Se pare ca nu suntem singuri., zise el in momentul in care eu deja luasem geaca pe mine si imi trecusem gluga deasupra capului.
Sasuke:
M-am intors impreuna cu Sakura la masa si i-am spus sa ma astepte acolo, si ca sa nu o ingrijorez, i-am spus ca sunt cu ochii pe ea, in apropiere. Ea m-a privit cu neincredere si putin speriata, asa ca am simtit nevoia sa o asigur ca nu o las singura. Am imbratisat-o strans, atat de strans, incat abea mai simteam respiratia rozaliei dar ea nu riposta, nici macar nu scotea un cuvant. Oare pentru ca nu putea? Am intrerpt imbratisarea si am privit-o in ochi. Ah, Doamne, ce n-as da sa o pot saruta in momentul asta! Vroiam sa o gust si sa o fac extrem de fericita in momentele astea care puteau fi atat de periculoase pentru mine. Pentru ca jur si am sa jur toata viata mea ca daca am s-o pierd pe rozalie, am sa ma duc dupa ea, chiar daca asta ar insemna sa ma sinucid. Poate mi-as fi riscat viata ca sa o pot saruta din nou, insa trebuia sa fiu aici si sa o protejez de oricine ar fi tipul din umbra.
Nu stiam exact despre cine era vorba, insa am incredere in simturile dezvoltate ale lui Mickey Mouse. Si in plus, observasem ceva dubios inca de cand am ajuns aici. De aceea am si cautat un motiv ca sa ma indepartez de ea. Vroiam sa cercetez reactiile de prin preajma, sa vad ce se intampla daca o las singura. Din cate am vazut, nu s-a intamplat nimic, inafara aparitiei bruste a Mikailei, insa se pare ca banuiala mea fusese adevarata. Am strans-o de mana pe Sakura si i-am spus ca n-o sa i se intample nimic si ca tot ce trebuie sa faca este sa aiba incredere in mine. Aceasta a dat din cap aprobator, insa ceva mai ganditoare. Trebuia sa o las acolo, asa cum mi-a aratat Mickey Mouse sa fac.
Am inceput sa o iau la fuga spre iesirea din cofetarie, in speranta ca o sa i se intample nimic rozaliei mele. Imediat ce am ajuns afara, am aruncat o privire imprejur, incercand sa o zaresc pe Mickey Mouse. Dupa doua ture cu ochii prin fata localului si prin parcare, am reusit sa o gasesc langa msina mea. Avea in mana un briceag desfacut Si o cutiuta in mana. M-am apropiat cu grija, cercetand-o. Statea sprijinita de masina mea si batea din picior, semn ca daca nu vin mai repede e in stare sa bage cutitasul ala in mine. Am grabit pasul, nu de frica lamei alea micute, ci de frica faptului sa nu cumva sa-l roteasca pe undeva intr-un punct vital mie si sa nu mai pot o salva pe Sakura.
Cand am ajuns in dreptul ei, aceasta si-a inchis briceagul si mi l-a inmanat cu o miscare rapida, fara sa-mi dea vreo sansa sa spun ceva.
-Dawn a fost din clanul Hatake, apropo. La fel si Miranda. Greu de crezut, dar ele au fost rude, chiar daca Miranda a refuzat sa fie recunoscuta ca o Hatake.Sakura a fost rapita cand s-a nascut, a spus ea, in timp ce se grabea sa scoata din cutiuta aceea ceva ce lumina a verde. Si-a petrecut primul an de viata fara tatal sau mama ei adevarata alaturi, iar astfel, Sakura i-a spus femeii alea groaznice prima oara "mama". Impinsi de circumstante, ta'su a fost nevoit sa o lase pe Miranda, si sa o ia pe scorpia aia. Tu ai crezut ca o omori pe cea pe care Laya o iubeste, dar n-a fost asa. De aceea Miranda a aparut mai tarziu in viata Sakurei. Sper ca tu sa-i explici totul, a incheiat, apucat cu doar doua degete de la o mana doua chestii rotunjoare din cutie. Cand am vazut cum si le duce la ochi, mi-am dat seama ca acele doua chestii sunt lentile de contact.
-Lasa povestile, Mickey. Spune-mi, cine e acolo?
Incepeam sa ma enervez cu fiecare tacere a ei. Timpul era valoros, si cel mai probabil Sakura a mea deja patise ceva. Am inceput sa ma agit si sa fac inconjurul masinii ingrijorat. Poate ca ar trebui sa ma duc dupa ea... Sau ar trebui sa stau aici? Stai, ce dracu' fac? Gaara putea sa fie bine mersi la un mwetru departare de frumoasa mea si eu stateam aici ca sa o ascult pe Mickey Mouse? Pe retardata asta care din nervi e in stare sa o lase pe Sakura sa moara? Nu puteam sa las sa i se intample ceva micutei mele flori de ciresi. M-am jurat pe tot ce am ca n-am s-o las singura si ca totul o sa fie OK. I-am jurat ei ca n-am s-o las de izbeliste daca se intampla ceva. Mi-am scuturat capul, gandindu-ma la ce ar trebui sa fac. Cu siguranta Mikaila era o fata capabila care avea mereu un plan bine pus la punct, dar deja chestia asta cu intarziatul imi miroase ca si cum Mickey Mouse chiar ar vrea sa i se intample ceva iubitei mele.
Nu m-am mai gandit la Mikaila, nu m-am mai gandit la faptul ca ea striga disperata dupa mine sa astept. Eram inarmat cu o arma alba, indiferent de cat de neletala ar putea fi intr-o batalie corp la corp cu Gaara. Pe langa asta, baiatu' ala stie strategie mai bine decat Mikaila. El a facut planul de distrugere a Bringatuaray. Bineinteles ca n-ati auzit niciodata de tara asta a distrus-o, a sters-o pur si simplu de pe fata pamantului, si s-a imbogatit de pe urma provenientei de petrol si piatra scumpa din centrul unor mine supradotate. Putea foarte usor sa fie insotit de niste urangutani mai mari si mai tari ca mine, insa se puteam sa fac? Trebuia sa o apar pe cea pe care o iubesc cu pretul vietii mele. Trebuia. Si nu ma intereseaza daca mor o sa ma ierte. Nu ma intereseaza daca o sa patesc ceva o sa aiba grija de mine. Nu ma intereseaza daca scap c bine o sa am grija de ea.
Am dat buzna parca in cofetarie, tinand bine cutitasul in mana. Mi-am aruncat ochii spre locul unde statusem si am ramas teapan. Sakura nu mai era acolo. Disparuse! Am inceput sa dau cu picioarele in scaune plin de nervi. De ce? De ce nu am fost acolo ca sa o protejez? De ce nu am putut sa o apar? Am inceput sa imping mesele unele in altele, am inceput sa trag de decoratii, am inceput sa dau cu pumnul in geamul afturilor cu prajituri, sub ochi lor, a tuturor criminalilor de aici! A tuturor pervesilor si nebunaticilor care ma priveau ca si cum as fi picat din cer. Ei de ce nu au facut nimic?! De ce au stat si s-au uitat?!
-Tata! Tata, nu! Am auzit de afara.
Nu era vocea Sakurei. Nici nu m-a interesat la inceput, dar cand am auzit o a doua strigare din partea aceleasi voci, am tresarit. Mikaila. Mickey Mouse n-ar avea niciun motiv sa strige "tata". Am inchis laa in suportul de lemn al briceagului, cu mana tremuranda. Mintea mea era derutata complet, iar inima mi-o luase la galop. Nu puteam sa scap cutitul din mana, nu puteam nici sa-l tin. Mana imi transpirase, si incet incet, cutitul imi aluneca. Pupilele mele tremurau, ochii mei zbatandu-se sa-si mentina normalul. Prea nervos, prea suparat, prea dezamagit ca sa pot sa-mi misc vreun muschi, am indraznit totusi sa-mi rotesc privirea spre geam. Tot ce am putut sa vad, insa, a fost o fasie de lumina roz probabil par. Ea trebuie sa fie! Sakura trebuie sa fie acolo!
Nici nu mi-a pasat ca am distrus o intreaga cofetarie. Nici nu mi-a pasat ca am intrat si iesit de aici de vreo patru ori. Am zbughit-o pe usa spre parcare, gandindu-ma doar la Sakura. Imaginile imi circulau prin creier, imaginile ei imi delectau simturile creierului, totul, dar absolut totul ma impingea spre acele tipete si a ghidau catre locul cu pricina. Am ajuns in spatele parcarii, tot mergand, ascuns dupa masini. Acolo am putut sa o vad pe Mikaila cu ochii... verzi? Mi-am amintit rapid de lentilele de contact, iar asta m-a facut sa-mi reamintesc si de briceag. L-am scos din buzunar, scotandu-i lamita la lumina. Castile acelea o dadeau pe Mickey de gol pana la urma, ce vroia sa demonstreze?!
M-am uitat mai atent dupa coltul masinii, in cautarea mea disperata de a o gasi pe Sakura, si am gasit-o. Doua brute o tineau de brate, in timp ce ea incerca sa se elibereze. Fata ei era brazdata de lacrimile ce-i luceau sub clar de luna. Gluga ii era data jos, iar parul salbatic, ravasit in toate parile. M-as fi aruncat chiar in mijlocul incidentului, insa trebuia sa inteleg despre cine e vorba aici... Stai, ii cunosc pe astia doi! Mi-am aruncat ochii si am putut vedea mai bine brutele care o tineau pe scumpa mea dragoste fara sa-i dea dreptul sa se miste prea mult. Astea erau matahalele lui Gaara! Eram sigur. Stiam eu ca Gaara avea sa vina dupa ea desi nici macar nu se innoptase calumea.
-Tata, nu ma mai recunosti? Spuse din nou Mickey Mouse.
-Gaara, poate ca fata asta chiar este Sakura. In fond, nu putem sti daca nu cumva Sasuke a pus-o sa se vopseasca, ea in blond si alta javra care semana cu Saku in roz. N-avem cum sa stim, spuse un om din umbra.
Am analizat, discutia, si mi-am dat seama ca Mickey Mouse se avantase intr-un plan in care avea nevoie de mine, insa nu ma mai asteptase asa ca se puse pe treaba. Trebuia sa mai stau aici putin timp. In schimb, eu aveam doar un amarat de cutitas iar ei aveau arme adevarate. Prost moment sa-ti uiti pistolul din dotare acasa, Sasuke! Trebuia sa astept momentul oportun ca sa-i atac. Pana la urma chiar si aceasta prefacatorie a Mikailei destul de reusita putea sa mai traga de timp si sa ma ajute.
-Credeam ca esti la curent cu fata aceea din clanul Runno, spuse roscatul, expunandu-se in asa fel incat sa-i pot vedea mutra aia de nimic.
-Poate ca face parte din planul lui Sasuke. Nu putem sti, spuse vocea din umbra, care devenea din ce in ce mai vizibila.
-Te rog, tata, lasa-ma sa plec.
Atunci am simtit cum simturile mi-o iau razna. Vcea fara vlaga a Sakurei imi rasuna in cap ca si cum ar fi fost ultima data cand as fi auzit-o. Iar in timp ce silueta iese din umbra, am simtit cum nervii ma iau pe sus. Laya Haruno! Nenorocitul ala care mi-a promis fata pe o simpla colaborare acum era si de partea lui Gaara! Laya asta este doar dupa interesul mafiei Yakuza. Ma intreb daca Gaara stie ca a incheiat un acord si cu mafia Uchiha. Am inchis ochii ca sa ma linistesc si ca sa sting toate vocile din capul meu, dar in zadar. Cand i-am deschis, am vazut cum tanarul roscat incepe sa o sarute pe Sakura cu pasiune, in timp ce aceasta se smucea in bratele lui. Priveam oripilat intreaga scena, iar mintea mea o lua razna, pur si simplu! Gelozia si supararile pe care am incercat sa mi le tin in frau au rabufnit pur si simplu in momentul in care am tresarit de dupa masina. Cu o viteza uimitoare mi-am infipt lama cutitului in ceafa lui Gaara. Am bagat intreaga lama cu cruzime, sperand sa-i ramana saruturile in gat! N-am gandit. Am inceput sa lovesc totul, l-am imobilizat pe roscat, l-am pus la pamant. Cand matahalele alea au scos pistoalele, m-am lasat in maini si cu un picior le-am darmat armele pe jos. Am luat-o catde rapida am putut pe Sakura in brate, in timp ce aceasta imi striga numele disperata. Am inceput sa o mangai rapid pe par, in timp ce respiram alert, amandoi.
-O sa fie bine, Sakura. Hai sa... Am luat-o de mana, vrand sa plec cu ea si cu Mickey din acel loc blestemat, insa cand m-am intors, capul meu a fost lovit de o teava rece, facandu-ma sa cad la pamant.
-Sasuke! Am auzit vocea rozaliei. Tata, te rog, opreste-e! Te rog, lasa-i sa plece! Te implor, spuse aceasta, cazandu-i in genunchi tatalui sau.
Nu... Nu trebuia sa se umileasca in halul asta pentru mine. Sa stea in genunchi in fata tatalui ei, marele mafiot, doar ca sa ma apere pe mine, iar eu am fost atat de idiot incat nici n-am putut sa o salvez pe ea. Credeam ca sunt mai bun de atat, credeam ca pot sa o protejez daca ar fi fost nevoie. Macar atat, sa protejez o singura persoana, o persoana care insa insemna pentru mine mai mult decat viata. Credeam ca sunt mai bun de atat, credeam ca pot sa ma descurc! Iar acum ea sta in genunchi in fata tatalui ei, rugandu-se cu lacrimi in ochi sa ne lase in pace.
Nici Mickey Mouse nu era mai presus. Se pare ca o lovitura o luase prin surprindere, sau poate ceva de genul ,pentru ca si ea era pusa la pamant exact ca mine. Cu pchii inchisi, cu lentilele de contact verzi pe jos, sparte, si cu trupul plin de sange, desi nu se trase niciun foc, incerca sa se miste, dar pana la urma, nu a mai putut. Eram disperat, dar nu puteam sa o arat. Disperat sa ies din starea asta, sa o iau in brate si sa o sarut pe Saku cum n-am avut ocazia sa o fac vreodata si sa o duc pe Mikaila la un spital si sa am gria ca tot ce tine de sanatatea ei este in regula. In fond, a incercat sa o ajute pe Sakura, tot pentru mine. Aceste doua fete... femei, au facut totul pentru mine iar eu nu sunt in stare nici macar sa le ofer strictul necesar de protectie pe care il merita.
Am incercat sa ma intind ca sa-i prind mana Sakurei cu a mea, in ciuda imobilizarii mele la pamant. Vroiam sa ma ridic, sa-l infrunt pe Laya si sa le scap pe cele doua fete de aici. Cine ar fi crezut ca o simpla lovitura de pistol ma poate imobiliza. Dar daca nu era asta? Poate ca asta era doar in imaginatia mea... Sau poate nu. Prins in toate aceste ganduri parca nici n-am simtit suturile pe care le primisem in burta si sangele care imi tasnea. Ma gandeam la acel cineva special care statea in genunchi pentru mine, si la acel cineva care m-a ajutat sa o tin pe Saku alaturi de mine.
Deodata, am simtit ceva rece cum imi patrund in zona burtii. N-am simtit nimic pe moment, dar cand stomacul a inceput sa-mi palpaie, iar inima sa-mi introduca in corp sangele ca pe un drog, am inceput sa ma panichez. Am mai simtit cum alte doua gloante imi patrund prinacea zona, sub tipetele Sakurei catre tatal sau sa ma lase in pace. Simteam cum imi vine sfarsitul, si tot ce puteam sa fac acum era sa ma gandesc doar la ea. Sakura a mea... Sakura pe care nu am reusit sa o fac a mea in totalitate, dar pe care o iubesc. Cu acest ganduri am reusit sa o prind de mana. Am putut vedea cum fiecare muschi al ei era incordat si cum pielea ii era de gaina, insa nu pentru mult timp. Privirea se incetosa si tot ce puteam vedea era modul in care aceasta mi-a ridicat mana si si-a pus-o la obraz. Plinsa de lacrimi, cu chipul indurerat, exact asa cum n-am vrut niciodata sa o vad.
Am inchis ochii, cu gandul la gestul ei, intrand intr-un somn adanc...
Capitol necorectat.. sorry :s:
DWD - Chapter 8: Dad's come back
Sakura:
O priveam pe Mikaila adanc in ochii, dar parca nu ma uitam la ea. Priveam in gol, prin ea, cu gandurile intortochiate. Buzele imi erau stramte si crispate. Pielea fetei imi era palida nu imi puteam vedea fata, insa simteam cum chipul incepe sa mi se zdruncine sub influienta nui alb-galben ca al oamenilor carora li se ia aerul. Cat despre aer, inspiram adanc si refuzam sa dau aerul afara decat cate putin, ca sa-mi pot tine in frau inima. Picaturi de sudoare se scurgeau pe chipul meu, in timp ce degetele mele inghetau pe doza de cola care, trebuie sa mentionez, era destul de rece incat sa inghete pe cineva pentru totdeauna. Simteam ca e rece, dar parca nu simteam ce am atins...
O valvataie de voci a inceput sa suiere prin mintea mea, toate prizoniere acolo, intr-un colt al mintii mele, asteptand sa fie auzite. Dar parca nu le auzeam. Eram atat de socata si de confuza... Poate ca paream ca si cum "as sti" ca mama mea este Miranda, insa in adancul meu speram din tot sufletul ca Mickey Mouse asta sa-mi spuna cu sinceritate ca nu e adevarat. Asteptam de la cineva, oricine, o confirmare cum ca asta nu e adevarat si atunci mi-ar fi fost de ajuns. Insa nu puteam intelege nimic din toate astea. Totul parea atat de confuz si atat de... Dar n-am apucat sa-mi termin gandul, ca acesta fusese intrerupt de o mana calda ce-si strecura degetele printre degetele mele inghetate pe sticla de cola.
-Te simti in regula? Ma intreba o voce de barbat care ma facu sa tresar usor.
Mi-am intors capul spre persoana respectiva si am aprobat din cap. Sasuke ma privea cu incredere, ca si cum ar fi vrut sa ma incurajeze sa intreb pentru mai mult. Mi-a intins savarina pe masa, impreuna cu o lingurita. Am luat obiectul argintiu si l-am intordus in frisca. Nu am luat nicio inghititura, doar ma jucam cu mancarea, insa eram ingandurata, iar altfel nu stiam cum sa procedez. Dupa ce am mai intins lingurita de vreo 4-5 ori in frisca, mi-am ridicat privirea catre Mikaila. Aceasta si-a pus o mana pe casca si a inchis ochii pentru cateva secunde in timp ce zambetul ii brazda fata.
-Probabil te intrebi cum s-a intamplat asta, nu-i asa? Zice ea, batand cu degetul in casca. Ei bine, asta are legatura cu mine. Dawn a nascut patru copii, toti cu un tata diferit. Dar nu orice fel de tata, un tata diferit din clanul Runno. Si-a mutat degetul pe pleoapa ochiului si a deschis-o. Vezi asta?
-I-am spus despre anomalia voastra dimineata.
Am dat din cap aprobator, refuzand sa spun ceva. Ori eram prea socata ca sa spun ceva, ori eram prea nehotarata daca vreau sau nu sa ascult. Mintea imi fugea dintr-o parte intr-alta, refuzand sa o accepte pe Miranda Housen ca mama Sakurei Haruno. Mi se parea ceva imposibil. Din cate stiam eu, Mira nu a facut-o niciodata cu tata. Din cate stiam eu... Asta, ori s-ar putea ca nici tata sa nu fie tata. La acest gand, m-am cutremurat. Ma simteam ca un copil mic adoptat, poate si mai rau. Mama nu murise dar eu o credeam moarta. Jelisem si tipasem atata vreme dupa ea, ca acum sa aflu ca ea fusese o curva, o curva care nici macar nu ma nascuse ea. Si-atunci de unde o stiu ca mama? Cum de o tin minte ca si mama mea?
Am incetat sa ma mai gandesc la intrebari, preferand sa le rostesc si sa caut raspunsuri la ele. Am rugat-o pe Mickey Mouse sa-mi explice, iar ea si-a impreunat degetele de la o mana cu cele de la cealalta mana si si-a pus barbie pe ele.
-Dawn nu si-a tras-o numai cu barbatii Runno. Dar a preferat sa nasca numai copii acestor oameni, din cauza obsesiei ei pentru ochii rosii. Bineinteles ca nu i-a iubit pe niciunul. Nici macar pe tatal meu. A ranjit diavoleste ca si cum s-ar fi bucurat cauzandu-mi un soc dupa altul.
M-am tot propiat de Sasuke, pana cand acesta si-a dat o mana de dupa gatul meu, vrand sa ma linisteasca.
-Daca vrei sa spui ca Dawn a fost mama ta, deja pare absurd. Mai tii minte de ce imi esti tu acum datoare, nu-i asa? Pentru faptul ca ti-am salvat mama de la un asasinat. Din cate tin eu minte numele ei era Kim. A spus toate aceste lucruri provocandu-ma sa vin mai aproape de el, ca sa-mi pot stapani lacrimile.
Era atat de cald la pieptul sau... Atat de cald si bine, incat lacrimile refuzau sa-mi faca conturul ochiului si sa curga. Simteam cum gandurile imi zboara departe si cum mai am un pic si adorm in bratele lui, insa m-am concentrat. Trebuie sa aflu adevarul, oricat de dureros ar fi si oricat de putin as vrea sa-l aud, trebuie sa o fac. E responsabilitatea mea de a indura asta, e responsabilitatea mea de a sti adevarul. Mi-am strans puternic ochii ca sa evit somnul si m-am indepartat de brunet, ca sa ma asigur ca nu adorm in timpul discutiei.
-Chiar o chema Kim, dar nu am spus niciodata ca este mama mea de sange. Kim este matusa mea din partea tatei, iar cum mama mea naturala nu m-a vrut nici pe mine nici pe fratii mei, matusa Kim a fost de acord sa ne ia pe toti si sa ne creasca exact ca pe proprii ei copii. Mai bine i-as spune mama ei decat lui Dawn. A ranjit din nou, si si-a aruncat privirea spre mine. Dar ne abatem de la subiect. Si-a inchis zambetul intr-o expresie neutra, si m-a intrebat: Ca sa intelegi mai bine totul, as vrea sa te intreb, la ce varsta a aparut Miranda in viata ta?
Am inspirat adanc, incercand sa-mi dau seama cand am vazut-o prima oara pe Miranda.
-Daca imi amintesc eu bine, la 4 ani ea a aparut in viata tatei si in viata mea.
-Gresit, a spus, in timp ce-si desfacea doza de Coca Cola La 4 ani a aparut ea in viata ta. Miranda Housen a fost prima dragoste adevarata a lui Laya. Dar inainte de ea a fost aceasta Dawn, pe care a dat-o la o parte pentru Miranda. Si nu doar pentru ca Mira, asa cum ii spui tu, a fost prima dragoste adevarata, ci si pentru ca Dawn, dupa patru nasteri, nu a mai putut face copii. A tras pe gat cateva guri de cola de parca ar fi fost apa, apoi a continuat, in timp ce eu tremuram in asteptarea adevarului: Tatal si mama ta au petrecut o noapte impreuna. Cand a aflat ca Housen e insarcinata cu fiica lui Laya, Dawn a innebunit...
S-a oprit brusc si si-a mijit ochii asupra mea. Mai bine spus, asa am crezut. Ce Dumnezeu asteapta?! Tacerea asta apasatoare ma facea sa vreau sa vars. Eram stresata si obosita de atata plans dupa aflarea unui adevar, iar acum ea tace. Imi venea sa-mi iau campii. Eram nervoasa, eram suparata, si cu siguranta, nu peste mult timp, aveam sa izbucnesc intr-o reala criza de nervi. Mikaila asta se credea super inteligenta si credea ca poate avea tot ce isi doreste, si mai mult, credea ca ma poate juca pe degete doar pentru simplul fapt ca sunt o fetita cuminte si timida.
Si-a pus mana pe gluga jachetei si si-a pus-o pe cap. A scos dintr-un buzunar o pereche de ochelari de soare si si i-a pus la ochi. Priveam evervata gestul ei, stiind ca avea de gand sa plece. Insa cand am vazut cum se ridica de la masa si ii face semn lui Sasuke sa o urmeze, n-am mai rezistat. Vroia sa-l ia si pe el cu ea? Nici gand. M-am ridicat de la masa si am prins-o de incheietura mainii.
-Ce crezi ca faci? Am spus, privind-o plina de nervi.
Dar ea doar si-a ridicat mana de care o tineam si si-a pus un deget la gura, facandu-mi semn sa tac.
-Ne vedem la masina lui Sasuke. Iti explica el. Tu intoarce-te la masa si prefa-te ca nu s-a intamplat nimic.
Si-a eliberat mana dintr-a mea cu usurinta asta probabil si pentru ca am lasat-o mai moale. Am privit in urma ei cum se indeparteaza. Scarboasa dracului! Eram sigura ca nu aveam sa o vad la masina. E clar ca n-am sa scot ceva de la ea, dar imi doream atat de mult... Mi-am lasat privirea in pamant, oftand suparata. Era ata de pustiu si de gol in sufletul si inima mea... Si totusi intr-atat de plin incat parca nici Sasuke nu mai avea loc. Imi bateam mintea de toate posibilitatile si incercam, in toata aceasta confuzie, sa gasesc un raspuns. Dar tot ce aveam erau doar presupuneri, iar ca sa aflu adevarul trebuia sa fac mult mai mult dar ce puteam sa fac? Ma simteam atat de singura si neajutorata. Parca nici macar Sasuke nu ma putea face sa ma simt mai bine de atat. Dintr-odata am simtit ceva pe umerii mei. Mi-am pus o mana pe antebratul celeilalte, si am simtit o bucata de material din piele. Am urcat mai sus si am dat este o alta mana, categoric nu a mea,, asa ca am privit peste umar, in spete, si l-am vazut pe Sasuke cum si tinea geaca la spatele meu, ca sa imi bag manecile.
-Ia-o pe tine, mi-a spus. Repede.
-Ce se intmpla? Am soptit.
-Se pare ca nu suntem singuri., zise el in momentul in care eu deja luasem geaca pe mine si imi trecusem gluga deasupra capului.
Sasuke:
M-am intors impreuna cu Sakura la masa si i-am spus sa ma astepte acolo, si ca sa nu o ingrijorez, i-am spus ca sunt cu ochii pe ea, in apropiere. Ea m-a privit cu neincredere si putin speriata, asa ca am simtit nevoia sa o asigur ca nu o las singura. Am imbratisat-o strans, atat de strans, incat abea mai simteam respiratia rozaliei dar ea nu riposta, nici macar nu scotea un cuvant. Oare pentru ca nu putea? Am intrerpt imbratisarea si am privit-o in ochi. Ah, Doamne, ce n-as da sa o pot saruta in momentul asta! Vroiam sa o gust si sa o fac extrem de fericita in momentele astea care puteau fi atat de periculoase pentru mine. Pentru ca jur si am sa jur toata viata mea ca daca am s-o pierd pe rozalie, am sa ma duc dupa ea, chiar daca asta ar insemna sa ma sinucid. Poate mi-as fi riscat viata ca sa o pot saruta din nou, insa trebuia sa fiu aici si sa o protejez de oricine ar fi tipul din umbra.
Nu stiam exact despre cine era vorba, insa am incredere in simturile dezvoltate ale lui Mickey Mouse. Si in plus, observasem ceva dubios inca de cand am ajuns aici. De aceea am si cautat un motiv ca sa ma indepartez de ea. Vroiam sa cercetez reactiile de prin preajma, sa vad ce se intampla daca o las singura. Din cate am vazut, nu s-a intamplat nimic, inafara aparitiei bruste a Mikailei, insa se pare ca banuiala mea fusese adevarata. Am strans-o de mana pe Sakura si i-am spus ca n-o sa i se intample nimic si ca tot ce trebuie sa faca este sa aiba incredere in mine. Aceasta a dat din cap aprobator, insa ceva mai ganditoare. Trebuia sa o las acolo, asa cum mi-a aratat Mickey Mouse sa fac.
Am inceput sa o iau la fuga spre iesirea din cofetarie, in speranta ca o sa i se intample nimic rozaliei mele. Imediat ce am ajuns afara, am aruncat o privire imprejur, incercand sa o zaresc pe Mickey Mouse. Dupa doua ture cu ochii prin fata localului si prin parcare, am reusit sa o gasesc langa msina mea. Avea in mana un briceag desfacut Si o cutiuta in mana. M-am apropiat cu grija, cercetand-o. Statea sprijinita de masina mea si batea din picior, semn ca daca nu vin mai repede e in stare sa bage cutitasul ala in mine. Am grabit pasul, nu de frica lamei alea micute, ci de frica faptului sa nu cumva sa-l roteasca pe undeva intr-un punct vital mie si sa nu mai pot o salva pe Sakura.
Cand am ajuns in dreptul ei, aceasta si-a inchis briceagul si mi l-a inmanat cu o miscare rapida, fara sa-mi dea vreo sansa sa spun ceva.
-Dawn a fost din clanul Hatake, apropo. La fel si Miranda. Greu de crezut, dar ele au fost rude, chiar daca Miranda a refuzat sa fie recunoscuta ca o Hatake.Sakura a fost rapita cand s-a nascut, a spus ea, in timp ce se grabea sa scoata din cutiuta aceea ceva ce lumina a verde. Si-a petrecut primul an de viata fara tatal sau mama ei adevarata alaturi, iar astfel, Sakura i-a spus femeii alea groaznice prima oara "mama". Impinsi de circumstante, ta'su a fost nevoit sa o lase pe Miranda, si sa o ia pe scorpia aia. Tu ai crezut ca o omori pe cea pe care Laya o iubeste, dar n-a fost asa. De aceea Miranda a aparut mai tarziu in viata Sakurei. Sper ca tu sa-i explici totul, a incheiat, apucat cu doar doua degete de la o mana doua chestii rotunjoare din cutie. Cand am vazut cum si le duce la ochi, mi-am dat seama ca acele doua chestii sunt lentile de contact.
-Lasa povestile, Mickey. Spune-mi, cine e acolo?
Incepeam sa ma enervez cu fiecare tacere a ei. Timpul era valoros, si cel mai probabil Sakura a mea deja patise ceva. Am inceput sa ma agit si sa fac inconjurul masinii ingrijorat. Poate ca ar trebui sa ma duc dupa ea... Sau ar trebui sa stau aici? Stai, ce dracu' fac? Gaara putea sa fie bine mersi la un mwetru departare de frumoasa mea si eu stateam aici ca sa o ascult pe Mickey Mouse? Pe retardata asta care din nervi e in stare sa o lase pe Sakura sa moara? Nu puteam sa las sa i se intample ceva micutei mele flori de ciresi. M-am jurat pe tot ce am ca n-am s-o las singura si ca totul o sa fie OK. I-am jurat ei ca n-am s-o las de izbeliste daca se intampla ceva. Mi-am scuturat capul, gandindu-ma la ce ar trebui sa fac. Cu siguranta Mikaila era o fata capabila care avea mereu un plan bine pus la punct, dar deja chestia asta cu intarziatul imi miroase ca si cum Mickey Mouse chiar ar vrea sa i se intample ceva iubitei mele.
Nu m-am mai gandit la Mikaila, nu m-am mai gandit la faptul ca ea striga disperata dupa mine sa astept. Eram inarmat cu o arma alba, indiferent de cat de neletala ar putea fi intr-o batalie corp la corp cu Gaara. Pe langa asta, baiatu' ala stie strategie mai bine decat Mikaila. El a facut planul de distrugere a Bringatuaray. Bineinteles ca n-ati auzit niciodata de tara asta a distrus-o, a sters-o pur si simplu de pe fata pamantului, si s-a imbogatit de pe urma provenientei de petrol si piatra scumpa din centrul unor mine supradotate. Putea foarte usor sa fie insotit de niste urangutani mai mari si mai tari ca mine, insa se puteam sa fac? Trebuia sa o apar pe cea pe care o iubesc cu pretul vietii mele. Trebuia. Si nu ma intereseaza daca mor o sa ma ierte. Nu ma intereseaza daca o sa patesc ceva o sa aiba grija de mine. Nu ma intereseaza daca scap c bine o sa am grija de ea.
Am dat buzna parca in cofetarie, tinand bine cutitasul in mana. Mi-am aruncat ochii spre locul unde statusem si am ramas teapan. Sakura nu mai era acolo. Disparuse! Am inceput sa dau cu picioarele in scaune plin de nervi. De ce? De ce nu am fost acolo ca sa o protejez? De ce nu am putut sa o apar? Am inceput sa imping mesele unele in altele, am inceput sa trag de decoratii, am inceput sa dau cu pumnul in geamul afturilor cu prajituri, sub ochi lor, a tuturor criminalilor de aici! A tuturor pervesilor si nebunaticilor care ma priveau ca si cum as fi picat din cer. Ei de ce nu au facut nimic?! De ce au stat si s-au uitat?!
-Tata! Tata, nu! Am auzit de afara.
Nu era vocea Sakurei. Nici nu m-a interesat la inceput, dar cand am auzit o a doua strigare din partea aceleasi voci, am tresarit. Mikaila. Mickey Mouse n-ar avea niciun motiv sa strige "tata". Am inchis laa in suportul de lemn al briceagului, cu mana tremuranda. Mintea mea era derutata complet, iar inima mi-o luase la galop. Nu puteam sa scap cutitul din mana, nu puteam nici sa-l tin. Mana imi transpirase, si incet incet, cutitul imi aluneca. Pupilele mele tremurau, ochii mei zbatandu-se sa-si mentina normalul. Prea nervos, prea suparat, prea dezamagit ca sa pot sa-mi misc vreun muschi, am indraznit totusi sa-mi rotesc privirea spre geam. Tot ce am putut sa vad, insa, a fost o fasie de lumina roz probabil par. Ea trebuie sa fie! Sakura trebuie sa fie acolo!
Nici nu mi-a pasat ca am distrus o intreaga cofetarie. Nici nu mi-a pasat ca am intrat si iesit de aici de vreo patru ori. Am zbughit-o pe usa spre parcare, gandindu-ma doar la Sakura. Imaginile imi circulau prin creier, imaginile ei imi delectau simturile creierului, totul, dar absolut totul ma impingea spre acele tipete si a ghidau catre locul cu pricina. Am ajuns in spatele parcarii, tot mergand, ascuns dupa masini. Acolo am putut sa o vad pe Mikaila cu ochii... verzi? Mi-am amintit rapid de lentilele de contact, iar asta m-a facut sa-mi reamintesc si de briceag. L-am scos din buzunar, scotandu-i lamita la lumina. Castile acelea o dadeau pe Mickey de gol pana la urma, ce vroia sa demonstreze?!
M-am uitat mai atent dupa coltul masinii, in cautarea mea disperata de a o gasi pe Sakura, si am gasit-o. Doua brute o tineau de brate, in timp ce ea incerca sa se elibereze. Fata ei era brazdata de lacrimile ce-i luceau sub clar de luna. Gluga ii era data jos, iar parul salbatic, ravasit in toate parile. M-as fi aruncat chiar in mijlocul incidentului, insa trebuia sa inteleg despre cine e vorba aici... Stai, ii cunosc pe astia doi! Mi-am aruncat ochii si am putut vedea mai bine brutele care o tineau pe scumpa mea dragoste fara sa-i dea dreptul sa se miste prea mult. Astea erau matahalele lui Gaara! Eram sigur. Stiam eu ca Gaara avea sa vina dupa ea desi nici macar nu se innoptase calumea.
-Tata, nu ma mai recunosti? Spuse din nou Mickey Mouse.
-Gaara, poate ca fata asta chiar este Sakura. In fond, nu putem sti daca nu cumva Sasuke a pus-o sa se vopseasca, ea in blond si alta javra care semana cu Saku in roz. N-avem cum sa stim, spuse un om din umbra.
Am analizat, discutia, si mi-am dat seama ca Mickey Mouse se avantase intr-un plan in care avea nevoie de mine, insa nu ma mai asteptase asa ca se puse pe treaba. Trebuia sa mai stau aici putin timp. In schimb, eu aveam doar un amarat de cutitas iar ei aveau arme adevarate. Prost moment sa-ti uiti pistolul din dotare acasa, Sasuke! Trebuia sa astept momentul oportun ca sa-i atac. Pana la urma chiar si aceasta prefacatorie a Mikailei destul de reusita putea sa mai traga de timp si sa ma ajute.
-Credeam ca esti la curent cu fata aceea din clanul Runno, spuse roscatul, expunandu-se in asa fel incat sa-i pot vedea mutra aia de nimic.
-Poate ca face parte din planul lui Sasuke. Nu putem sti, spuse vocea din umbra, care devenea din ce in ce mai vizibila.
-Te rog, tata, lasa-ma sa plec.
Atunci am simtit cum simturile mi-o iau razna. Vcea fara vlaga a Sakurei imi rasuna in cap ca si cum ar fi fost ultima data cand as fi auzit-o. Iar in timp ce silueta iese din umbra, am simtit cum nervii ma iau pe sus. Laya Haruno! Nenorocitul ala care mi-a promis fata pe o simpla colaborare acum era si de partea lui Gaara! Laya asta este doar dupa interesul mafiei Yakuza. Ma intreb daca Gaara stie ca a incheiat un acord si cu mafia Uchiha. Am inchis ochii ca sa ma linistesc si ca sa sting toate vocile din capul meu, dar in zadar. Cand i-am deschis, am vazut cum tanarul roscat incepe sa o sarute pe Sakura cu pasiune, in timp ce aceasta se smucea in bratele lui. Priveam oripilat intreaga scena, iar mintea mea o lua razna, pur si simplu! Gelozia si supararile pe care am incercat sa mi le tin in frau au rabufnit pur si simplu in momentul in care am tresarit de dupa masina. Cu o viteza uimitoare mi-am infipt lama cutitului in ceafa lui Gaara. Am bagat intreaga lama cu cruzime, sperand sa-i ramana saruturile in gat! N-am gandit. Am inceput sa lovesc totul, l-am imobilizat pe roscat, l-am pus la pamant. Cand matahalele alea au scos pistoalele, m-am lasat in maini si cu un picior le-am darmat armele pe jos. Am luat-o catde rapida am putut pe Sakura in brate, in timp ce aceasta imi striga numele disperata. Am inceput sa o mangai rapid pe par, in timp ce respiram alert, amandoi.
-O sa fie bine, Sakura. Hai sa... Am luat-o de mana, vrand sa plec cu ea si cu Mickey din acel loc blestemat, insa cand m-am intors, capul meu a fost lovit de o teava rece, facandu-ma sa cad la pamant.
-Sasuke! Am auzit vocea rozaliei. Tata, te rog, opreste-e! Te rog, lasa-i sa plece! Te implor, spuse aceasta, cazandu-i in genunchi tatalui sau.
Nu... Nu trebuia sa se umileasca in halul asta pentru mine. Sa stea in genunchi in fata tatalui ei, marele mafiot, doar ca sa ma apere pe mine, iar eu am fost atat de idiot incat nici n-am putut sa o salvez pe ea. Credeam ca sunt mai bun de atat, credeam ca pot sa o protejez daca ar fi fost nevoie. Macar atat, sa protejez o singura persoana, o persoana care insa insemna pentru mine mai mult decat viata. Credeam ca sunt mai bun de atat, credeam ca pot sa ma descurc! Iar acum ea sta in genunchi in fata tatalui ei, rugandu-se cu lacrimi in ochi sa ne lase in pace.
Nici Mickey Mouse nu era mai presus. Se pare ca o lovitura o luase prin surprindere, sau poate ceva de genul ,pentru ca si ea era pusa la pamant exact ca mine. Cu pchii inchisi, cu lentilele de contact verzi pe jos, sparte, si cu trupul plin de sange, desi nu se trase niciun foc, incerca sa se miste, dar pana la urma, nu a mai putut. Eram disperat, dar nu puteam sa o arat. Disperat sa ies din starea asta, sa o iau in brate si sa o sarut pe Saku cum n-am avut ocazia sa o fac vreodata si sa o duc pe Mikaila la un spital si sa am gria ca tot ce tine de sanatatea ei este in regula. In fond, a incercat sa o ajute pe Sakura, tot pentru mine. Aceste doua fete... femei, au facut totul pentru mine iar eu nu sunt in stare nici macar sa le ofer strictul necesar de protectie pe care il merita.
Am incercat sa ma intind ca sa-i prind mana Sakurei cu a mea, in ciuda imobilizarii mele la pamant. Vroiam sa ma ridic, sa-l infrunt pe Laya si sa le scap pe cele doua fete de aici. Cine ar fi crezut ca o simpla lovitura de pistol ma poate imobiliza. Dar daca nu era asta? Poate ca asta era doar in imaginatia mea... Sau poate nu. Prins in toate aceste ganduri parca nici n-am simtit suturile pe care le primisem in burta si sangele care imi tasnea. Ma gandeam la acel cineva special care statea in genunchi pentru mine, si la acel cineva care m-a ajutat sa o tin pe Saku alaturi de mine.
Deodata, am simtit ceva rece cum imi patrund in zona burtii. N-am simtit nimic pe moment, dar cand stomacul a inceput sa-mi palpaie, iar inima sa-mi introduca in corp sangele ca pe un drog, am inceput sa ma panichez. Am mai simtit cum alte doua gloante imi patrund prinacea zona, sub tipetele Sakurei catre tatal sau sa ma lase in pace. Simteam cum imi vine sfarsitul, si tot ce puteam sa fac acum era sa ma gandesc doar la ea. Sakura a mea... Sakura pe care nu am reusit sa o fac a mea in totalitate, dar pe care o iubesc. Cu acest ganduri am reusit sa o prind de mana. Am putut vedea cum fiecare muschi al ei era incordat si cum pielea ii era de gaina, insa nu pentru mult timp. Privirea se incetosa si tot ce puteam vedea era modul in care aceasta mi-a ridicat mana si si-a pus-o la obraz. Plinsa de lacrimi, cu chipul indurerat, exact asa cum n-am vrut niciodata sa o vad.
Am inchis ochii, cu gandul la gestul ei, intrand intr-un somn adanc...
Capitol necorectat.. sorry :s:
![[Imagine: SIGN.png]](http://i1131.photobucket.com/albums/m556/miky100miky/SIGN.png)
Zone