10-07-2008, 06:09 PM
Well... eu nu mai reiau inca o data sa corectez capitolul deci imi cer mi se scuze pentru greselile care sunt in acest capitol... ideia e ca am corectat de 5 ori capitol si incercand a sa il postez nu mergea... oricum, multumesc pentru posturi fetelor si sper ca... veti citi si in continuarea^__^ chuu.
II Plimbare nocturna – luna rosie
Privesc adeseori fulgii cum imi cad in palma si simt o energie puternica care imi cuprinde corpul. Palma mea nu e un adapost pentru ei, fiindca de fiecare data se topesc. E singurul moment in care cred ca am scapat de pacatul meu… insa nu e asa. Imi simt mainile tremurand si apoi ma vad patata de sange… de sangele celui care l-am iubit. Stau cate o data si ma intreb daca iubirea e cea care m-a impins la extrem sau daca natura a vrut sa fie asa. Insa nu pot sa aleg varianta corecta. Ma indoiesc pana si de gandirea mea, de raspunsul care il voi da candva si care cu siguranta va fi gresit.
In timp ce meditam asupra problemei mele mintale, mi-am dat seama ca am ajuns in fata casei unde locuiesc momentan. Si de data aceasta, amintiri dulci imi patrund in minte. Ca si acum, era iarna si zapada acoperea absolut tot, insa nu ningea. Stateam pe trepte si priveam la cel ce imi vorbea atat de bland. Parul sau negru ca marea neinfinita din mijlocul noptii lucea in lumina palida a soarelui ce zambea usor printre nori. Radeam… si el facea la fel. Il ascultam cu pasiune si simteam un sentiment necunoscut care mi se deschidea in fata mea. O usa spre o noua lume… daca as pasit inainte si nu as fi dat inapoi, este posibil ca si azi sa fi stat in acelasi loc, zambind alaturi de cel care ma cuprinsese in mireasmele dulci ale dragostei. Insa nu a fost sa fie…
Am lasat si aceasta amintire, ingropand-o in cel mai adanc colt al mintii mele. Am pasit prin zapada si am intrat in casa. Era pustiu si frig. Nu am pierdut mult timp stand prin sufragerie si m-am indreptat spre camera mea de la etaj. Urmatoarele ore le-am petrecut privind pe geam la fulgii ce cadeau si se asterneau pe jos apoi am incercat sa dorm insa ma tot gandeam la mici fragmente rupte din trecutul meu…
- Sti, as vrea ca iarna asta sa nu se mai termine nici odata. Imi place sa stau alaturi de tine pentru ca in sfarsit este cineva care ma intelege. Uite! Putem sa mergem sa ne plimbam prin parc. Tare mult as vrea…
- Si apoi am putea sa mergem la mine. Tare mult as vrea sa beau ceva cald… mai cam luat pe nepregatite si s-ar putea sa racesc…hap-ciu!
Ne mai putand sa stau linistita in pat, m-am ridicat brusc, mi-am luat sacoul de la uiniforma si am coborat jos, in holul de la intrare. Simteam o durere mai mare ca niciodata si partea intunecata se treaza din nou in mine. Nu simteam nici o durere trupeasca doar cea sufleteasca. O ura mistica se intreprindea in sufletul meu. Ma uram pe mine. Incetul cu incetul ura era inlocuita de dorinta si apoi de teama. Dar de ce ma temeam? Sa nu ucid. Imi era teama de a doua Myuu care se putea trezi in orice moment si care ar fi putut provoca un dezastru mortal.
Am iesit pe aleea din fata casei mele si am luat-o cu pasi mici, lasand urme prin zapada, pe straduta ce ducea catre liceul unde invatam. Cat timp am stat in casa, intunericul se lasase peste Tokyo si zapada scartia sub picioarele mele, avand o stralucire albastruie. Aerul rece imi astupa plamanii, nemaiputand sa respir in unele momente. Dupa putin timp am ajuns in fata institutului unde invatam. Am privit cladirea nou renovata cu multa ura si dispretuire.
Mutandu-mi privirea de la fereastra la fereastra am observat o lumina ce licarea la etajul al doilea. Curioasa din fire si dornica de putin mister am calcat zapada albastruie si am intrat in cladire. Atmosfera nu era prea diferita de cea din aer liber: la fel de posomorat si pustiu. Am urcat scarile ce duceau spre clasa mea, exact locul unde se vazuse si lumina, si in scurt timp am ajuns pe holul cu pricina. Nu mia luat mult pana am zarit din nou obiectul ce lumina zona. Spre mine venea un baiat de aceeasi inaltime cat mine doar ca era cu un an mai mare. Il stiam din vedere… defapt, era fratele mai mare a lui Aye-chan, seful clasei lui si unul dintre cei mai populari elevi din liceu. Popular pentru mintea lui… si desigur din cate se tot spunea era si foarte dragut. Probabil ca era adevarat insa nu asta ma interesa. Ideia era ce cauta acolo la o ora asa de tarzie. Cu siguranta nu iesise la o plimabare nocturna ca mine.
- Kaito, nu-i asa? l-am intrebat eu lipsita de interes, el dand din cap in semn ca da. Si pana la urma ce faci aici in miez de noapte?
- Se pare ca a trebuit sa termin un proiect pentru clasa si am cam pierdut notiunea timpu… hei, te simti bine? m-a intrebat imediat si a venit ingrijorat la mine.
Eram in genunci, tremurand toata. Nici nu intelegeam ce spunea… totul se incetosea in fata mea… pana si vocea ingrijorata a baiatului mi se parea ca se auzea de la jumatate de kilometru. Imaginea nu mai era clara si inima imi pulsa cu putere. Tin minte ca am tipat de durere… da, asta simtea, durere. Glasul meu se auzea pe tot holul si eu eram trantita la pamant, tremurand din cap pana in picioare. Ucide!Ucide-l. Nu iti este de nici un folos. Vocea care imi tulbura somnul imi spunea sa ucid. Mintea, desi se opunea cu putere, nu putea sa scape de capcana mortii. Se auzea din ce in ce mai tare… mai intens… a doua Myuu incepea sa prinda viata, sa ii fie sete de sange, sa ucida cu cruzime…
- Pleaca! am strigat eu disperata! Lasa-ma in pace! Pleaca din mintea mea! Eu nu sunt ca tine… nu sunt ca tine…
Insa cu cat ma zbateam mai tare si tipam cu atat era mai rau. Baiatul de langa mine era mai ingrijorat si fata ii era mai palida decat a mea. statea jos si ma tot intreba daca ma simt bine. Imi spunea sa ma trezesc… insa nu am mai auzit asta pentru mult timp caci inima imi pulsa din ce in ce mai tare!
Personalitatea mea se schimba… incetisor ma linisteam dar nu mai eram eu. Atunci s-a intamplat. Parca hipnotizata m-am ridicat si am inceput sa ma indrept spre Kaito. Privirea imi era rece si sufletul de gheata. Speriat de fata mea, acesta s-a dat inapoi.
- Ucide! am spus eu cu o voce glaciala, apoi l-am privit in ochii, simtind teama care se citea pana si pe chipul sau odata bland.
Totul s-a petrecut repede si fara durere. Ochii mei, fiind acum de o culoare rosiatica si nu verzuie, destingea si cea mai mica miscare. Aveam dorinat de a ucide… de a vedea sange imprastiat peste tot… nu mai conta cine moare sau nu. Asa ca… am ramas nemiscata in fata lui si l-am privit rece. Nu mai imi pasa cine era sau daca aveau sa fie urmari… nu puteam sa judec. Pe buzele rosiatice mia aparut un zambet diabolic si curand, rasetul meu se auzea in tot holul. M-am uitat la mana mea si indreptand-o spre gatul lui… am rostit un singur cuvant:
- Mori!
- Ce f... f... faci? Esti nebuna? m-a intrebat el speriat. Da-mi drumul!
Nu mai putea sa respire… trupul ii tremura si el nici nu mai putea sa vorbeasca, insa ma tot implora sa il las in pace. Nu vroiam… doream panica. Insa mi-am dat seama ca nu am ales moartea corespunzatoare… fiind dornica inca de la inceput de sange… am indreptat mana spre clasa de langa mine care avea usa deschisa si am asteptat. In cateva secunde o lumina argintie s-a indreptata spre mine. Baiatul, desi speriat, si-a dat seama ce era acel obiect. Un cutit. Privea, tremurand, lama cutitul se reflecta ochii mei rosii si plini de dorinta de a ucide. Cu un ultimo zambet ciudat, am ridicat cutitul deasupra capului meu si privindu-l cateva secunde, placerea mea nu a fost mai mare de un minut. Cu multa repeziciune, ne mai avand rabdare, am condus cutitul direct spre pieptul lui. Chipul meu exprima pasiune in timp ce pe fata sa se citea teama de moarte. Sangele a tasnit peste tot, de la hainele mele pana pe pereti si podea. Da, sange… sangele rosu care este scopul existentei mele. Inca tineam in mana cutitul in timp ce lichidul rosu, numit sange, imi stropea chipul demonic. Am infipt si mai tare lama argintie, oprind sangele sa mai curga asa tare si am scos repede obiectul crimei din pieptul baiatului. Cu siguranta ca murise, il lovisem direct in inima insa persoana mea sadica dorea mai mult. M-am uitat la sangele de pe cutit si apoi am inceput sa il lovesc cu putere in piept cu obiectulLoveam si sangele ma stropea toata, pe fata, semanand din ce in ce mai mult cu un demon venind sa distruga lumea. Trupul tresarea la fiecare lovitura grea care o prima, fiind fara viata, insa sangele era cald si inca clocotea in trupul baiatului. Dupa un minut am incetat… si am privit peretii care erau pictati acum in rosu, in pacatul meu. Am zambit si am mai privit scena rupta de realitate. Nu eram ingrozita, ci pur si simplu incantata de mine… de capodopra mea… doream mai mult... mai multe tipete si mai multa groaza… insa nu radeam ci zambeam… pentru mine era o joaca care punea stapanire pe adevaratul sens al vietii.
- Myuu-chan… nu te simti mai bine? m-am intrebat eu cu o voce joasa. Sti bine ca nu ma poti ascunde de restul lumii… insa nu inteleg de ce nu te accepti. Esti sortita sa omori, locul tau e sa ucizi. Asta e scopul existentei tale. Sa simti teama in ochii lor si sa simti sangele cum iti manjeste fata fara sa ai resentimente…
II Plimbare nocturna – luna rosie
Privesc adeseori fulgii cum imi cad in palma si simt o energie puternica care imi cuprinde corpul. Palma mea nu e un adapost pentru ei, fiindca de fiecare data se topesc. E singurul moment in care cred ca am scapat de pacatul meu… insa nu e asa. Imi simt mainile tremurand si apoi ma vad patata de sange… de sangele celui care l-am iubit. Stau cate o data si ma intreb daca iubirea e cea care m-a impins la extrem sau daca natura a vrut sa fie asa. Insa nu pot sa aleg varianta corecta. Ma indoiesc pana si de gandirea mea, de raspunsul care il voi da candva si care cu siguranta va fi gresit.
In timp ce meditam asupra problemei mele mintale, mi-am dat seama ca am ajuns in fata casei unde locuiesc momentan. Si de data aceasta, amintiri dulci imi patrund in minte. Ca si acum, era iarna si zapada acoperea absolut tot, insa nu ningea. Stateam pe trepte si priveam la cel ce imi vorbea atat de bland. Parul sau negru ca marea neinfinita din mijlocul noptii lucea in lumina palida a soarelui ce zambea usor printre nori. Radeam… si el facea la fel. Il ascultam cu pasiune si simteam un sentiment necunoscut care mi se deschidea in fata mea. O usa spre o noua lume… daca as pasit inainte si nu as fi dat inapoi, este posibil ca si azi sa fi stat in acelasi loc, zambind alaturi de cel care ma cuprinsese in mireasmele dulci ale dragostei. Insa nu a fost sa fie…
Am lasat si aceasta amintire, ingropand-o in cel mai adanc colt al mintii mele. Am pasit prin zapada si am intrat in casa. Era pustiu si frig. Nu am pierdut mult timp stand prin sufragerie si m-am indreptat spre camera mea de la etaj. Urmatoarele ore le-am petrecut privind pe geam la fulgii ce cadeau si se asterneau pe jos apoi am incercat sa dorm insa ma tot gandeam la mici fragmente rupte din trecutul meu…
- Sti, as vrea ca iarna asta sa nu se mai termine nici odata. Imi place sa stau alaturi de tine pentru ca in sfarsit este cineva care ma intelege. Uite! Putem sa mergem sa ne plimbam prin parc. Tare mult as vrea…
- Si apoi am putea sa mergem la mine. Tare mult as vrea sa beau ceva cald… mai cam luat pe nepregatite si s-ar putea sa racesc…hap-ciu!
Ne mai putand sa stau linistita in pat, m-am ridicat brusc, mi-am luat sacoul de la uiniforma si am coborat jos, in holul de la intrare. Simteam o durere mai mare ca niciodata si partea intunecata se treaza din nou in mine. Nu simteam nici o durere trupeasca doar cea sufleteasca. O ura mistica se intreprindea in sufletul meu. Ma uram pe mine. Incetul cu incetul ura era inlocuita de dorinta si apoi de teama. Dar de ce ma temeam? Sa nu ucid. Imi era teama de a doua Myuu care se putea trezi in orice moment si care ar fi putut provoca un dezastru mortal.
Am iesit pe aleea din fata casei mele si am luat-o cu pasi mici, lasand urme prin zapada, pe straduta ce ducea catre liceul unde invatam. Cat timp am stat in casa, intunericul se lasase peste Tokyo si zapada scartia sub picioarele mele, avand o stralucire albastruie. Aerul rece imi astupa plamanii, nemaiputand sa respir in unele momente. Dupa putin timp am ajuns in fata institutului unde invatam. Am privit cladirea nou renovata cu multa ura si dispretuire.
Mutandu-mi privirea de la fereastra la fereastra am observat o lumina ce licarea la etajul al doilea. Curioasa din fire si dornica de putin mister am calcat zapada albastruie si am intrat in cladire. Atmosfera nu era prea diferita de cea din aer liber: la fel de posomorat si pustiu. Am urcat scarile ce duceau spre clasa mea, exact locul unde se vazuse si lumina, si in scurt timp am ajuns pe holul cu pricina. Nu mia luat mult pana am zarit din nou obiectul ce lumina zona. Spre mine venea un baiat de aceeasi inaltime cat mine doar ca era cu un an mai mare. Il stiam din vedere… defapt, era fratele mai mare a lui Aye-chan, seful clasei lui si unul dintre cei mai populari elevi din liceu. Popular pentru mintea lui… si desigur din cate se tot spunea era si foarte dragut. Probabil ca era adevarat insa nu asta ma interesa. Ideia era ce cauta acolo la o ora asa de tarzie. Cu siguranta nu iesise la o plimabare nocturna ca mine.
- Kaito, nu-i asa? l-am intrebat eu lipsita de interes, el dand din cap in semn ca da. Si pana la urma ce faci aici in miez de noapte?
- Se pare ca a trebuit sa termin un proiect pentru clasa si am cam pierdut notiunea timpu… hei, te simti bine? m-a intrebat imediat si a venit ingrijorat la mine.
Eram in genunci, tremurand toata. Nici nu intelegeam ce spunea… totul se incetosea in fata mea… pana si vocea ingrijorata a baiatului mi se parea ca se auzea de la jumatate de kilometru. Imaginea nu mai era clara si inima imi pulsa cu putere. Tin minte ca am tipat de durere… da, asta simtea, durere. Glasul meu se auzea pe tot holul si eu eram trantita la pamant, tremurand din cap pana in picioare. Ucide!Ucide-l. Nu iti este de nici un folos. Vocea care imi tulbura somnul imi spunea sa ucid. Mintea, desi se opunea cu putere, nu putea sa scape de capcana mortii. Se auzea din ce in ce mai tare… mai intens… a doua Myuu incepea sa prinda viata, sa ii fie sete de sange, sa ucida cu cruzime…
- Pleaca! am strigat eu disperata! Lasa-ma in pace! Pleaca din mintea mea! Eu nu sunt ca tine… nu sunt ca tine…
Insa cu cat ma zbateam mai tare si tipam cu atat era mai rau. Baiatul de langa mine era mai ingrijorat si fata ii era mai palida decat a mea. statea jos si ma tot intreba daca ma simt bine. Imi spunea sa ma trezesc… insa nu am mai auzit asta pentru mult timp caci inima imi pulsa din ce in ce mai tare!
Personalitatea mea se schimba… incetisor ma linisteam dar nu mai eram eu. Atunci s-a intamplat. Parca hipnotizata m-am ridicat si am inceput sa ma indrept spre Kaito. Privirea imi era rece si sufletul de gheata. Speriat de fata mea, acesta s-a dat inapoi.
- Ucide! am spus eu cu o voce glaciala, apoi l-am privit in ochii, simtind teama care se citea pana si pe chipul sau odata bland.
Totul s-a petrecut repede si fara durere. Ochii mei, fiind acum de o culoare rosiatica si nu verzuie, destingea si cea mai mica miscare. Aveam dorinat de a ucide… de a vedea sange imprastiat peste tot… nu mai conta cine moare sau nu. Asa ca… am ramas nemiscata in fata lui si l-am privit rece. Nu mai imi pasa cine era sau daca aveau sa fie urmari… nu puteam sa judec. Pe buzele rosiatice mia aparut un zambet diabolic si curand, rasetul meu se auzea in tot holul. M-am uitat la mana mea si indreptand-o spre gatul lui… am rostit un singur cuvant:
- Mori!
- Ce f... f... faci? Esti nebuna? m-a intrebat el speriat. Da-mi drumul!
Nu mai putea sa respire… trupul ii tremura si el nici nu mai putea sa vorbeasca, insa ma tot implora sa il las in pace. Nu vroiam… doream panica. Insa mi-am dat seama ca nu am ales moartea corespunzatoare… fiind dornica inca de la inceput de sange… am indreptat mana spre clasa de langa mine care avea usa deschisa si am asteptat. In cateva secunde o lumina argintie s-a indreptata spre mine. Baiatul, desi speriat, si-a dat seama ce era acel obiect. Un cutit. Privea, tremurand, lama cutitul se reflecta ochii mei rosii si plini de dorinta de a ucide. Cu un ultimo zambet ciudat, am ridicat cutitul deasupra capului meu si privindu-l cateva secunde, placerea mea nu a fost mai mare de un minut. Cu multa repeziciune, ne mai avand rabdare, am condus cutitul direct spre pieptul lui. Chipul meu exprima pasiune in timp ce pe fata sa se citea teama de moarte. Sangele a tasnit peste tot, de la hainele mele pana pe pereti si podea. Da, sange… sangele rosu care este scopul existentei mele. Inca tineam in mana cutitul in timp ce lichidul rosu, numit sange, imi stropea chipul demonic. Am infipt si mai tare lama argintie, oprind sangele sa mai curga asa tare si am scos repede obiectul crimei din pieptul baiatului. Cu siguranta ca murise, il lovisem direct in inima insa persoana mea sadica dorea mai mult. M-am uitat la sangele de pe cutit si apoi am inceput sa il lovesc cu putere in piept cu obiectulLoveam si sangele ma stropea toata, pe fata, semanand din ce in ce mai mult cu un demon venind sa distruga lumea. Trupul tresarea la fiecare lovitura grea care o prima, fiind fara viata, insa sangele era cald si inca clocotea in trupul baiatului. Dupa un minut am incetat… si am privit peretii care erau pictati acum in rosu, in pacatul meu. Am zambit si am mai privit scena rupta de realitate. Nu eram ingrozita, ci pur si simplu incantata de mine… de capodopra mea… doream mai mult... mai multe tipete si mai multa groaza… insa nu radeam ci zambeam… pentru mine era o joaca care punea stapanire pe adevaratul sens al vietii.
- Myuu-chan… nu te simti mai bine? m-am intrebat eu cu o voce joasa. Sti bine ca nu ma poti ascunde de restul lumii… insa nu inteleg de ce nu te accepti. Esti sortita sa omori, locul tau e sa ucizi. Asta e scopul existentei tale. Sa simti teama in ochii lor si sa simti sangele cum iti manjeste fata fara sa ai resentimente…
![[Imagine: ichijoutakumaavatarsbylby6.jpg]](http://img140.imageshack.us/img140/157/ichijoutakumaavatarsbylby6.jpg){kind=avatar}
After death, people are given the opportunity to write one last letter to someone they left behind.These are the stories of those letters and the girl who delivers them.
![[Imagine: chibi_354.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_354.gif)
chibi-ul lui Rose-chan<a href="http://www.pokeplushies.com/feed/487300"><img src="http://www.pokeplushies.com/images/adoptables/487300.gif" border="0"><br>Click here to feed me a Star Fruit!</a><br><a href="http://www.flyffables.com">Get your own at Flyffables!</a>