Proza scurta

[Storymaker]

Singuraticul


Era singur in mijlocul a mii de oameni. Pierdut in visare, statea neclintit. Oamenii treceau pe langa el fara sa-l salute sau, macar sa-i arate un mic gest de respect. Simtea frigul-care, in bunatatea lui naiva incerca sa-l incalzeasca, dar cu toate eforturile baiatului ii era din ce in ce mai rau. Mainile ii invinetisera iar viscolul nu inceta. Se uita spre cer cu o intrebare in suflet: "Oare va veni vre-odata?". Dar, niciodata nu venea. Auzise de el din povesti, din care mai auzise si alte minunate lucruri cum ar fi eroii, caii, printese si vieti minunate; dar deasemeni vazu, in timp ce batranul din casa apropiata citea-nestiind ca un golan sta la geam ascultand- oribilii dragoni, creaturi rele, printese fudule, cavaleri risipitori si multe alte grozavii.
Vantul incepu sa bata cu putere. Baiatul ramase surprins, iar ochii lui crescura cat cepele.
-Oare e posibil? isi puse curios.
-Sa fie el? exclama cu urme vizibile de indoiala.
Zapada incepu sa cada din cer mai puternic, ca si cum ar fi vrut sa-l inveleasca pe bietul nenorocit cu vestmantul ei alb. Il iubea ca pe propriul copil: ghiocelul-caruia in fiecare an ii dadea viata.
Totusi baiatul percepu altfel dragostea zapezii. Il ingrozi si se cuibarii undeva mai departe de ea.
Oamenii treceau pe langa el nepasatori-cu zambetul pe buze. Uitasera ca e si el om si ca hainutele ce le avea nu mai puteau rezista prea mult in acel ger. Dar, erau sarbatorile! Timpul acela din an cand oamenii sunt cei mai egoisti si cu scuza ca au multe de facut ii evita pe cei care au cu adevarat nevoie de o masa, un loc unde sa doarma, o vorba buna-saracii.
Baietelul incepu sa aiba vedenii. Il vedea din ce in ce mai des si, vesel exclama: "Ai venit! Ura!".
Doadata totul se intuneca-nu pentru mult timp, caci cum se trezi, baiatul nu mai simti frigul sau durerea.
Va intrebati "De ce?"? Ei bine, nu a murit, cum credeti, ci, un om batran, cu barba alba si burta mare il stransese in brate-el fiind singurul care avusese mila de acel baiat in noaptea cea sfanta: Craciunul.
De atunci baiatul intelese ca a primit nu un cadou simplu ci, ceva mult mai pretios: primise o familie. Zambi, dupa care, adormi cu zambetul pe buze.
Si ninse, ninse si iar ninse.