Proza scurta

[Storymaker]

Singuraticul


Era singur in mijlocul a mii de oameni. Pierdut in visare, statea neclintit. Oamenii treceau pe langa el fara sa-l salute sau, macar sa-i arate un mic gest de respect. Simtea frigul-care, in bunatatea lui naiva incerca sa-l incalzeasca, dar cu toate eforturile baiatului ii era din ce in ce mai rau. Mainile ii invinetisera iar viscolul nu inceta. Se uita spre cer cu o intrebare in suflet: "Oare va veni vre-odata?". Dar, niciodata nu venea. Auzise de el din povesti, din care mai auzise si alte minunate lucruri cum ar fi eroii, caii, printese si vieti minunate; dar deasemeni vazu, in timp ce batranul din casa apropiata citea-nestiind ca un golan sta la geam ascultand- oribilii dragoni, creaturi rele, printese fudule, cavaleri risipitori si multe alte grozavii.
Vantul incepu sa bata cu putere. Baiatul ramase surprins, iar ochii lui crescura cat cepele.
-Oare e posibil? isi puse curios.
-Sa fie el? exclama cu urme vizibile de indoiala.
Zapada incepu sa cada din cer mai puternic, ca si cum ar fi vrut sa-l inveleasca pe bietul nenorocit cu vestmantul ei alb. Il iubea ca pe propriul copil: ghiocelul-caruia in fiecare an ii dadea viata.
Totusi baiatul percepu altfel dragostea zapezii. Il ingrozi si se cuibarii undeva mai departe de ea.
Oamenii treceau pe langa el nepasatori-cu zambetul pe buze. Uitasera ca e si el om si ca hainutele ce le avea nu mai puteau rezista prea mult in acel ger. Dar, erau sarbatorile! Timpul acela din an cand oamenii sunt cei mai egoisti si cu scuza ca au multe de facut ii evita pe cei care au cu adevarat nevoie de o masa, un loc unde sa doarma, o vorba buna-saracii.
Baietelul incepu sa aiba vedenii. Il vedea din ce in ce mai des si, vesel exclama: "Ai venit! Ura!".
Doadata totul se intuneca-nu pentru mult timp, caci cum se trezi, baiatul nu mai simti frigul sau durerea.
Va intrebati "De ce?"? Ei bine, nu a murit, cum credeti, ci, un om batran, cu barba alba si burta mare il stransese in brate-el fiind singurul care avusese mila de acel baiat in noaptea cea sfanta: Craciunul.
De atunci baiatul intelese ca a primit nu un cadou simplu ci, ceva mult mai pretios: primise o familie. Zambi, dupa care, adormi cu zambetul pe buze.
Si ninse, ninse si iar ninse.

[Storymaker]

Batalii pe internet: Panda vs Bobo (runda 1)

Panda: Sa te ia naiba fraiere! O sa te bat mar la jocul asta!
Bobo: =)) Hahahahah =)) Nu o sa apuci nici macar sa faci o miscare!

Cei doi se conecteaza la Suuuuuuuuuuuper Mario. Sudoarea le curge pe frunte si degetele sunt gata sa apese pe butoane.

Panda: Sus, Sus, Sus.Aha! Te-am storcit fraiere!
Bobo: Storcit? Tocmai ma teleportasem deasupra ta. Ia asta!
Panda: Ce sa iau? Aia era o clona!
Bobo: Si asta pe care sunt pe cale sa o lovesc cu vartejul e tot clona?
Panda: Nuuuuuuuu!
Bobo:Ce?!
Panda: Aia e o capcana :))

Caracterul lui Bobo pierde! Asa ca cei doi se impaca, iar la urmatoarea disputa vor juca dinnou.


Si acum, va voi spune de ce, in Naruto, Naruto castiga mereu:

Exemplu:

Naruto vs tip super tare ce trage cu fulgere.

Tipul super-tare: Piu-piu! (Naruto e aproape mort).
Naruto: Nu vei scapaaaaaaa!
Tipul super tare: Mori! Piu-piu! (oooh nu! Cum sa moara naruto? Zid de flash-backuri!!!!!)
Tipul super tare rateaza caci incep flash-backurile cu timpurile in care el era super ratat si realizeaza cum a devenit si mai ratat.
Flashbackul dureaza destul cat naruto sa se intremeze si sa faca un rasengan pe care fara nici un pic de emotie il infige in stomacul adversarului care de obicei moare.
Iaaaar in final:

Sakura: Naruto.... Naruto?
Nauto: *zambeste eroic*
Sakura: naruto, Naruto...
Naruto: *rade chiar*
Sakura: Naruuuuuuuuuutoooooo! (Si-l pocneste)
Naruto:Aucccchhh! Sakura!
Sakura: Naruto! Hm!

Eu: Ce naiba?!

[Storymaker]

Povestea unui vampir

Bezna se lasase peste strazile slab luminate alungand oamenii obositi dupa o zi de munca in casele lor. Vantul batea incet, mangaind pe oricine pe langa care trecea. Noaptea isi scutura stelele pe cer, iar luna isi lua locul pe tronul astral.

Intr-o astfel de noapte, un vampir cunoscut de toata lumea se plimba pe alei. Faima lui ajunsese departe pana la urechile vanatorilor de vampiri ce la auzul faptelor sale marete, nici nu se sinchisisera sa il urmareasca. Dupa cum spuneam, eroul nostru isi facea siesta in noapte, cautand hrana. Un chitait ii ascuti toate simturile, iar ochii sai se inchisera, lasand loc urechilor sa perceapa orice miscare. Chit! fu sunetul ce pregeta o baie de sange-soricelul isi gasi sfarsitul in coltii vampirului. Sangele animalului se scurgea pe gatul pradatorului, iar odata cu sangele, viata animalului parasi trupul. Ffffs! O sageata lovi un butoi din apropiere. Apoi o alta. Vampirul se simtea nevinovat. Nu muscase nici un om, nici macar caini. Manca doar soareci si sobolani de cand se stia el. Dar mai stia ca in lumea asta exista oameni rai si implicit-vampiri rai, iar acum intalnise unul. Tot ce ramanea de facut era sa vada de e om sau vampir cel ce-i vrea viata. Fffs! O alta sageata lovi o scandura mult prea aproape de calul lui. Situatia era mult prea grava pentru a nu actiona asa ca se roti cat putu de repede si aproximand locul de unde veneau sagetile se repezi in acea directie. In goana sa nebuna semana cu un biet soarece care speriat de coada unui sarpe se repezea nesabuit spre gura sa din umbra. Sagetile se oprira pentru un timp iar fiecare secunda era cruciala caci putea fi ultima. Vampirul se arunca peste cateva lazi, se dadu peste cap si dezechilibrandu-se cazu peste o piatra ascutita ce ii se infipse in picior. O durere sfasietoare ii cuprinse corpul amplificandu-se in fiecare particica. Totusi, el se stapani si nu tipa. Luna il lumina cu putere si ii se paru ca stelele cad pentru a nu-i vedea sfarsitul. Moartea nu-l inspaimanta dar ar mai fi dorit sa traiasca macar cat sa-si vada asasinul. Si-l si vazu... Asasinul iesi din umbra ranjind la prapaditul bautor de sange spurcat. Se uita la el ca la un animal iar ranjetul ei-caci era o femeie in toata firea cu o fata plina de cicatrici il ingrozea.
-Eu sunt Erica, vanatoarea de vampiri si am venit sa te ucid vampirule! Stapanul meu m-a trimis sa fac asta si o voi face!
Tinti arcul incrutisat catre capul bietei fapturi si se pregati sa traga, dar ca sa-si demonstreze superioritatea si faptul ca nu se temea de nimic il intreba daca are o ultima dorinta.
Vampirul se uita lung la ea. Cum putea sa-i spuna ceva cand el nu stia sa vorbeasca? Mereu ascuns, fara prieteni sau familie, cuvintele nu aveau nici un inteles pentru el. Deschise gura sperand ca ceea ce auzi de la calaul sau ii era indeajuns cat sa se exprime. Tot ce putu scoase fu un schelalait de caine, sunet ce implora mila. Erica se uita la el. Frumos nu era, semana mai mult cu un animal-un nefericit animal intr-o postura si mai nefericita. Apoi se uita la luna si la stele. Le vazu ascunse dupa nori. Cu o vigoare aparte se unita la nefericit si ii spuse:
-Nu esti o provocare! Te las de data asta. Sa nu te mai vad vreodata!
Si disparu in intuneric. Vampirul nu intelese nimic. Pentru el cuvintele erau niste sunete asemanatoare celor produse de animale. Zambi fericit ca a scapat, mai arunca o privire asupra unicilor sai prieteni-astrele, dupa care vrand sa plece, se misca. Miscarea ii aduse aminte de rana ce o avea. Se smulse din piatra, si fugi catre cel mai apropiat lac in care se arunca. Apa spala sangele iar corpul sau se vindeca nemaipomenit de repede. Aceasta aventura ii starni un sentiment pe care nu la main intalnit vreodata. Dorea sa o reintalneasca pe acea fiinta ca il vanase. Si asa, urmarirea incepu.

[Storymaker]

Iubitori de intelepciune


O lada cu mere zacea aruncata in coltul strazii. Toata lumea trecea pe langa ea, desori tinadu-si respiratia caci mirosul era groaznic. In afara de schimonosirea fetei, chipurile acelor oameni ce mergeau spre cine stie ce locuri ramaneau neschimbate.
Pe un delusor din apropiere plin cu mininate flori aflate la apogeul vietii cat si cu copaci incarcati cu fructe, doi prieteni observau oamenii "de jos".
-Ce turma! Vezi Alexandru? Asta este o turma de oameni. Fiecare trece unul pe langa altul preocupati numai de ei, de drumul lor-de viata lor. Sunt asemeni unor oi ce atunci cand vine lupul fug. Totusi, daca unul dintre ei sa raneste e remarcabil altruismul lor.
-Poate ar fi mai bine daca s-ar intampla ceva rau. Nu, Pavel? Asta i-ar uni pe toti.
Pe un alt delusor din apropiere ce era la fel de incarcat cu pomi, flori si fructe ca si precedentul, un filozof se uita la cei doi vorbareti si medita:
-A fi sau a nu fi prieten asta e intrebarea. Daca iti formezi un grup de prieteni, devi "parte din turma" iar de nu, esti un "neintegrat in societate." Iar acest concept de turma imi pare unul grestit caci nimeni nu recunoaste ca face parte din "turma". De ce? Fiindca se cunoaste si isi simte individualitatea. Deci in concluzie, tocmai fiindca nu-i cunoastem pe impricinati, ii denumim "parte din turma" caci pentru ochii necunoscatori "ce mie ca-i piatra, ce mi-e ca-i lemn"?
Puff!Bum! Filosoful isi inceta imediat sirul gandurilor pentru a face loc unor noi ganduri ce trebuiau sa-l ajute sa supravieuiasca pericolului nevazut. Isi aciuii urechile si auzi lovituri puternice in copacii din apropiere cat si caderea acestora, dupa care un sasait se indrepta cu viteza spre el. Calcula in fractiuni se secunda in ce parte ar trebui sa se arunce ca sa se fereasca si aplica planul. Mari bolovani cazura pe langa el, cat pe ce sa-i storceasca picioarele. Fusese cat p'aci, dar supravietuise. Asta ii puse intrebarea: De ce a avut sentimentul ca o sa pateasca ceva mai inainte de a auzi sau simti pericolul? Si cazu iar in visare nestiind ca alunecarea bolovanilor nu fusese una intamplatoare...

[BlackER]

Hehe, imi amintesti foarte mult de mine pe vremea cand scriam si eu.
De idei si imaginatie nu duci lipsa deloc. Se vede un mare progres in ceea ce inseamna descriere si timp alocat povestilor. Un mic sfat care cred ca ar imbunatatii povestiile pe viitor ar fii ca dupa ce termini o poveste de scris sa inchizi ochii si sa vezi daca descrierile pe care le faci la animale,personaje,locuri etc formeaza o imagine completa in mintea cititorului atunci cand citeste povestea ta. Sa nu fiu confuz iti dau un fel de exemplu banal : Copacul era plin de fructe vs Copacul era plin de fructe, ce abia se puteau vedea de milioanele de frunze verzi... sau ceva de genul. Descrie fiecare lucru ca si cum ai avea un tablou in fata.
Foarte frumoase povestioarele. Nu te lasa de scris cum au facut altii din cauza lenei. Aici ma refer la mine. *laughs*
P.S : Nu mai ai nevoie de critici pentru ca ai ajuns la nivelul unde esti propriul tau critic ^^

[Storymaker]

Scena de batalie: Act final

-Razboinici, v-ati adunat aici cu un scop anume! Vi s-a spus ca pentru patrie veti muri. Gresit! Vi s-a spus ca sacrificiul vostru va fi amintit o eternitate. Gresit! Vi s-au spus multe minciuni, iar eu, ca un camarad ce imi voi intinde trupul sfartecat pe aceste campii langa voi,am sa va spun adevarul. Noi murim azi ca inamicii sa traiasca maine. Da, asta e crudul adevar, soldati! Nu ne putem pune cu tehnologia lor. Au roboti care sunt aproape invincibili. Sa nu credeti ca putem castiga! Nu,nu, noi ne ducem sa murim...
-Generale, cer permisiunea de a va injura! zise un soldat stuperfiat de discursul idiot al liderului.
-Permisiune respinsa.
-Generale, de ce mai stam atunci? Sa fugim in munti. Otravim stalpii de electricitate , taiem firele si fugim. Fara mancare, robotii o sa moara inevitabil.
Un gand strafulgera mintea generalului ce-si privea soldatii ca pe niste caini loiali fara scop in viata.
Poate ca puteau schimba ceva, "poate"-acel cuvant ce aducea speranta odata cu el- da, puteau!
-Soldati, schimbam directia!
-Catre munti, generale?
-Da, catre munti.
Drumul era anevoios iar calatoria grea. Sacii devenisera grei ca bolovanii , dar soldatii nu se lasau. Se incredeau in generalul lor caci stiau ca de cineva poate sa ii salveze, acela el era.
-Opriti-va! racni generalul cu mandrie.
-Am ajns! Aici sunt cei mai siguri munti. Nimeni nu ne va putea observa.
-Haideti pe trecatoare, si la adapost cu noi!
-Generale...
-Taci soldat, o sa imi multumesti dupa.
-Generale, eu sunt femeie, nu pot intra aici.
-De ce?
-E un bordel! Va bateti joc de noi?
-Nu doriti o ultima aventura inainte de moarte? intreba generalul aruncand priviri perverse catre soldatii-femele din grup.
Aceasta lovitura neasteptata ii buimaci pe soldati. Nu le venea sa-si creada ochilor. Generalul era atat de las...
Vantul batea zdrava biciuind fetele tinerilor luptatori. Depresia veni o data cu vantul si imparti armata in doua grupuri: nebunii- cei ce doreau sa se arunce in randurile inamice si sa distruga tot cu orice pret si sinucigasii-care doreau sa moara, nemaigasind scop in viata.
Moartea, vazandu-i pregatiti, arata robotilor locul unde urma sa se dea ultima batalie .
Robotii respectara programul. Se alimentara de la soare, isi reincarcara armele si ca de obicei fara nici o tactica, marsaluira inainte ucigand orice om le iesea in cale. Ajunsi in fata soldatilor activara urmatoarea faza a programului: Facura o linie lunga si tradusesera toate injuraturile existente, in romana dupa care le repetara in fata umanoizilor.
Soldatii nebuni cu ranjetul pe buze, isi scoasera baionetele ruginite de la armele mult prea uzate-caci "cei de sus" hotarasera cum ca tara e mai bine aparata daca banii pentru arme noi intra in buzunarele lor decat in "niste bucati de fier"-si se napustira asupra inamicului. Cei ce doreau sa moara- viitorii sinucigasi- lasara armele si pornira cu mainile goale spre inamici- ce incepura urmatoare faza a programului abordand o lupta corp la corp. Soarele stralucea puternic, dar oricat se straduia el, nu putea sa alunge frigul toamnei. Surprinzator fu faptul ca soldatii umanoizi observara un fir de alimentare la fiecare robot asa ca tot ce trebuirau sa faca era sa rupa acele fire, ceea ce si facura. Desigur ca multi au murit in timpul acestor deconectari-unii curentati, altii taiati in bucati, altii rupti, dar, pe cadavrul fiecaruia, peste cativa ani, aparu o floare frumos mirositoare ce avea sa reprezinte de acum in colo curajul si vointa armatei: "basina porcului".

[Storymaker]

Tentatiile tineretii.

Doua femei se plimbau de-alungul uni drum presarat cu praf. Se tineau de mana si inaintau incet. Vantul rasufla petalele unei flori calcate in picioare, aducand o prezenta misterioasa in spatele lor. Intorcandu-se curioase, vazura un baiat inalt, ce le privea nepasator. Poate mai vazusera asa ceva, poate ca nu, dar de la acea distanta li se paru atat de interesant incat isi incetinira pasul si se intoarsera cu fata spre el. Baiatul, mirat, se uita in ochii lor. Vazu goliciune, dar nu o goliciune asemeni noptii ci o goliciune asemeni unei femei ce s-a dezbracat in fata altora pentru bani, pierzandu-si puritatea. Pe scurt, vedea o dorinta in ele pe care el refuza sa o recunoasca. Un gand ii asalta zidul propriei credinte. Cum ar fi fost sa o faca? El, doua fete... Era o sansa unica. Se mai uita o data in ochii uneia si vazu aceeasi dorinta si tentatie. Apoi, inainte de a se pronunta, se mai uita o data spre cer ca si cum ar fi cerut sfatul celui ce l-ar fi creat. Se uita putin, dar fu indeajuns caci acolo, nu prea departe, vazu crucea de pe biserica. Isi aminti de moarte si de greutatile din care a iesit bazandu-se pe virtuti cat si de importanta acestora. Remuscarea ii musca inima iar veninul purificator ii strabatu sangele. Se uita inca o data in ochii uneia dintre ele si inca o data vazu chemarea care de aceasta data fusese dublata de un suras provocator. Stiind ca n-ar fi drept sa faca ceea ce ii trecuse prin minte la inceput, le strafulgera ochii cu o privire ce cuprindea toata morala pe in alta situatie le-ar fi facut-o. Ele se intoarsera, intelegand mesajul, surasera una alteia si mersera mai departe, iar baiatul o lua in alta directie fericit ca nu a cazut in pacatul ce i-ar fi mancat sufletul. Desi nu avea haine luxoase sau miscari interesante, acel baiat se remarca prin ceva anume fata de restul lumii: Avea un zambet ca de copil, iar ochii ii straluceau precum stelele intr-o linistita noapte. Sufletul ii era inundat de bucurie si cu recunostinta, se mai uita o data la biserica, la cruce si la cer.

[Diz]

Tentatiile tineretii.

Doua femei se plimbau de-a lungul( se scrie dezlegat, sau cel putin pe mine asa m-a invatat cartea de romana ) uni ( unui ) drum presarat cu praf ( de ce? A venit cineva in noaptea precedenta si a dat cu praf pe drum? "Acoperit" suna mai bine ). Se tineau de mana si inaintau incet. Vantul rasufla petalele unei flori calcate in picioare, aducand o prezenta misterioasa in spatele lor ( adica...vantul a adus prezenta misterioasa? L-a luat asa pe sus si l-a pus in spatele lor? Mai sa fie...trebuie sa fi fost foarte slaba persoana respectiva...sau poate...aaaaaa I see what you did there. Era Mary Poppins! ). Intorcandu-se curioase, vazura un baiat inalt, ce le privea nepasator ( daca nu ii pasa, de ce se mai uita la ele? ). Poate mai vazusera asa ceva ( asa ceva...adica un baiat? Mda, cam rari in ziua de azi, specimene pe cale de disparitie last I checked ) , poate ca nu, dar de la acea distanta li se paru atat de interesant incat isi incetinira pasul si se intoarsera cu fata spre el. Baiatul, mirat, se uita in ochii lor. Vazu goliciune, dar nu o goliciune asemeni noptii ( noaptea e neagra nu goala ) ci o goliciune asemeni unei femei ce s-a dezbracat in fata altora pentru bani, pierzandu-si puritatea ( asa ceva se vede in ochii unor oameni? Da ce au ei acolo? Televizor? Aaaaa, sau poate citea gandurile! Da da...asta trebuie sa fie. Era Charles Xavier! ). Pe scurt, vedea o dorinta in ele pe care el refuza sa o recunoasca. Un gand ii asalta zidul propriei credinte. Cum ar fi fost sa o faca? El, doua fete ( sunt sigura ca avea destula imaginatie cum sa faca un threesome, incat sa nu se intrebe asa ceva...si ma abtin la ce mai aveam de zis, e mai bine asa. Sunt minori pe aici )... Era o sansa unica. Se mai uita o data in ochii uneia si vazu aceeasi dorinta si tentatie ( mai da alea s-au vorbit sau cum? Vor amandoua aceeasi chestie fara ca macar sa isi zica ceva? Si de la un necunoscut..ntz ntz ntz ce uraaaat. Dar poate si ele pot sa citeasca mintea ). Apoi, inainte de a se pronunta, se mai uita o data spre cer ca si cum ar fi cerut sfatul celui ce l-ar fi creat ( si Dumnezeu ar fi despartit norii si i-ar fi dat lui sfaturi, printr-un proumbel divin, ca altceva mai bun n-are ce sa faca ). Se uita putin, dar fu indeajuns caci acolo, nu prea departe, vazu crucea de pe biserica. Isi aminti de moarte si de greutatile din care a iesit bazandu-se pe virtuti cat si de importanta acestora ( nu stiam ca sexul duce la moarte, but then again, eu nu ma uit dupa cruci pe cer ) . Remuscarea ii musca inima iar veninul purificator ( veninul prin definitia lui, e otrava, n-are cum sa fie purificator ) ii strabatu sangele. Se uita inca o data in ochii uneia dintre ele si inca o data vazu chemarea care de aceasta data fusese dublata de un suras provocator ( stai asa sa inteleg. Adica ele au stat acolo ca proastele si s-au uitat la el zambind, cat el cauta cruci pe cer? That's...actually creepy. As fugi de ele, n-as sta sa ma uit dupa semne divine, but that's just me ). Stiind ca n-ar fi drept sa faca ceea ce ii trecuse prin minte la inceput, le strafulgera ochii cu o privire ce cuprindea toata morala pe in alta situatie le-ar fi facut-o ( iar avea televizor in ochi? Vad ca e o tema recurenta ) . Ele se intoarsera, intelegand mesajul, surasera ( cand ti se face morala, nu surazi, dar totusi vorbim de niste fete care stateau dupa unu ce se uita pe cer dupa semne divine ) una alteia si mersera mai departe, iar baiatul o lua in alta directie fericit ca nu a cazut in pacatul ce i-ar fi mancat sufletul. Desi nu avea haine luxoase sau miscari interesante, acel baiat se remarca prin ceva anume fata de restul lumii ( da, l-a luat vantul pe sus si l-a adus langa fetele alea, ah si putea citi ganduri ): Avea un zambet ca de copil, iar ochii ii straluceau precum stelele intr-o linistita noapte. Sufletul ii era inundat de bucurie si cu recunostinta, se mai uita o data la biserica, la cruce si la cer.

Asa, now that that's done. Macar n-ai greseli la timpuri si doar doua greseli de tastatre. Felicitari, nu multora le pot zice asta.
Stilul tau bisericesc si pur nu se incadreaza prin preferintele mele, dat fiind ca n-ai sa vezi doua fete pe strada carora le pica unu cu tronc si gata, vor sa se culce cu el, dar de dragul moralei povestii, sa zicem, trec peste.

Povestea asta a ta, ca si multe altele, ar trebui incadrata intr-o carte de religie, sa ii mai abureasca pe saracii copii si sa le dea conceptii total gresite despre viata.

God bless.

[yaoi maniac]

Vroiam sa-ti spun ca atunci cand am vazut acele povestioare scurte eram: Uah, ce scurte sunt. @-) Am inceput sa le citesc si eram: Sunt foarte frumoase si sunt scurte, sunt usor de inteles. :| Apoi am vazut ca le-ai lungit si cheful meu s-a dus pe apa zambetei. .____. Sa stii ca o sa mai incerc sa dau pe aici asta ca sa "stii" ca ai "fani".
[acum nu spun ca despre sa scrii putin, doar ca "Proza scurta", pentru mine ceea ce ai scris este lung *laughs*]
["Povestea unui melc indragostit" e asa draguta, foarte adorabila, o poveste trista, cu umor, usoara si iti da o lectie in viata *thinking* si imi place ceea ce spune colonelul -sau ce era *eu si gradele in armata... >.>*- soldatiilor ca sa-i imbarbateze, gen: Muriti, dar muriti cu patrie -stiu ca ai scris despre cum el ii incuraja ca sa nu se lase batuti si cu puterea ce izboreste dinauntrul fiecaruia sa-i infranga pe dusmani si sa sa-si revendice pamantul cel drag]
Mult succes!

[Storymaker]

Moartea unui inger

Soarele abia rasarise in imparatia de peste ceruri, cand un mesajer grabit se arunca pe pamant. Apoi un altul si un altul. Cu cat se apropiau mai mult de pamant cu atat incetineau mai mult, alunecand lin spre femeile gravide. Cum atingeau corpul care urma sa le fie casa pentru cel putin 6 luni , uitau tot , cazand intr-un somn fara de culoare.
Asa apareau copiii, si asa inca apar. Unii sunt sortiti unei vieti pline de placeri, altii unor vieti mai modeste iar altii.. Ei, bine altii sunt sortiti unei vieti pe care am sa v-o povestesc...

Incepe cam asa: A fost o data, ca niciodata, in burta unei femei ce s-a lasat folosita pentru a scapa de foame, un ovul ce a fecundat. Ei, bine nu stiu daca era propriu-zis in burta... nu prea avea ce sa caute acolo, caci ar fi fost digerat. De fapt era in uter si tocmai incepuse sa creasca mai mare si mai mare, luand proportii colosale fata de celulele ce nu de mult ii spuneau "mititelul".
Femeia nu se lasase de modul in care traia si desi avea clienti mai distinsi, cu palariute ce le foloseau in a sigila flacarile dragonuli, era smucita, rasucita, trasa de par si cate si mai cate ceea ce ii dauna copilului in dezvoltare.
Tocmai rasarea soarele dupa o noapte intreaga de desfrau si, din imparatia de peste ceruri veni un mesager ce dorea a aduce pace si iubire acestei lumi. Se uita in jur si datorita faptului ca singura femeie ce-i putea oferi un corp era acea prostituata, facu greseala de a o atinge. Cum o atinse pe par-asemeni unei mangaieri copilaresti-, uita totul.
................................................................................................................................
Intr-o minunata noapte, in care stelele luceau mai tare ca niciodata, iar luna isi arata intreaga splendoare, copilul simti pentru prima oara ceva. Nu era complet dezvoltat, ci de-abea la inceput, dar cu putinele celule de care-si lipise sufletul putea sa simta. Simti ceva rece si placut pe langa el care ii apuca piciorusul incomplet dezvoltat. Nu stia ce sa creada sau sa spuna. Era prima sa senzatie, dar se lamuri repede, cand nu-si mai simti piciorul. Nestiind daca e bine sau rau, se rostogoli dand din manute. O durere cumplita ii patrunse corpul, dar el nu putea tipa. Nu putea sa faca nimic, decat sa sufere si sa dea din membrele incomplete. Femeia dormea linistita pe patul doctorului visand un barbat galant care, pe o piatra, plangea de zor. Se uita la el: Era blond, cu ochi albstri, inalt si neasemuit de aratos, iar cand isi deschise gura, ramase fascinata de splendoare cuvintelor pe care le spunea. Se apropie de el, ii sterse lacrimile si-l intreba ce are pe suflet. El o privi cu mila, asemeni unui sfant ce se roaga pentru cei ce-l chinuiesc. Piciorul ii cazu si un jet de sange o improsca. Se inspaimanta nespus. O creatura iesi ca din pamant si ii prinse o mana baiatului, sfartecand-o. El plangea si atat. Nici nu se mai uita le femeia buimacita care, sarind la creatura, facu un zid in fata mutilatului faclau. Dar, vai, monstrul trecu pe langa ea, ca si cum i-ar fi fost permis insasi de cea care incerca sa-l impiedice si continua sa sfartece trupul baiatului. Inlacrimata si plina de durere, ii lua capul celui rapus si-l stranse la piept, iar el spuse cu ochii inlacrimati, sfortandu-se din toate puterile ramase, uitandu-se fix la ea: "mama". Atunci femeia simti un fior si se scula. Avortul era dus la capat, copilul-macelarit si aruncat la gunoi. Lesina, iar doctorul o privi cu nepasare.

Sfarsit.