30-05-2011, 10:47 PM
Heei.
Vă mulţumesc pentru comentarii/sfaturi/păreri. Promit că am să ţin cont de ele şi well, sper că acest capitol întrece aşteptările voastre. Fără a mai spune ceva or smth, vă aduc în premieră capitolul trei.
Lectură plăcută!
- Plouă, s-a auzit o voce rece din spatele meu, iar eu am tresărit puternic, scăpând ţigarea ce-o ţineam între degetele lungi şi albe. Oftând, mi-am întors uşor privirea spre cel care vorbise. Doar Mark. Adică, doar un tip ciudat şi dubios, un geniu când venea vorbă de muzică - mai exact, de chitară - şi super cunoscut de profeosorii, căci făcea nu mai probleme. Era blond, câteva şuviţe aurii căzându-i pe frunte, iar ochii săi, de-un verde smarald străluceau puternic. Mi-am arcuit o sprânceană, întrebătoare şi mi-am dres glasul, blestemându-l în gând.
- Şi ce? am îngânat eu sec, dezlipindu-mi trupul de zidul rece al liceului. De fapt, mă aflam în spatele insituţiei, alături de vreo zece-cinsprezece persoane ce se drogau sau doar vorbeau chestii obscene.
- Ai să te uzi, m-a lovit el uşor peste nas şi eu m-am strâmbat într-un mod copilăros.
Nu reuşisem să-l înţeleg niciodată. Avea grijă de mine de fiecare dată, mă ţinea sub aripa lui şi mă încuraja când aveam nevoie. Era fratele pierdut, zahărul pentru ceai. Sau ceva de genul. Dar el nu se droga. Nu, el doar participa la fiecare petrecere, era cel mai bun la toate materiile, deşi cam toţi profesorii îl urau şi parcă - doar parcă - se îndrepta uşor-uşor spre perfecţiune, căci deşi îmi e greu să recunosc, arăta bine. Avea un abdomen frumos format, nu degeaba intrasem după el în baie când se luase la bătaie cu un bou fiindcă mă jignise. Încă o dovadă că el era singura persoană căruia îi păsa de mine. Sau aşa părea. Îmi era frică să nu mă înşel în legătură cu el, de asta în unele momente - ca şi acesta, de exemplu - mă comportam cu el ca o idioată insensibilă.
L-am privit lung, ciudat şi am clătinat din cap.
- Nu cred că-ţi pasă dacă mă ud eu sau nu. Sau dacă răcesc, am ridicat din umeri uşor şi mi-am dat jos gluga, părul meu întunecat căzându-mi pe umeri.
A surâs, de parcă îl amuzaseră vorbele mele.
- Ba îmi pasă, puştoaico. Mereu îmi va păsa. Ai unde să dormi în seara asta? m-a întrebat, iar eu mi-am simţit inima strângându-se. I-aş fi spus că nu, căci seara asta ar fi fost un dezastru dacă mă duceam acasă, dar nici la el nu mai doream să merg.
Şi oh, încă un amănunt despre el ar fi fost faptul că avea nouăsprece ani, şi se afla în clasa a douăsprezecea. Mda, în câteva luni el pleca, iar eu rămâneam singură. Fără cineva care să-mi dea hanoracul lui când îmi era frig, sau fără un loc unde să dorm. Sau fără cineva care să-mi poarte de grijă.
Ştiu, eram orgolioasă. Ştiu, mă comportam ca un copil. Aveam o nevoie idioată de cineva pe care să-l ştiu alături. Puteam spune că eram dependentă de Mark, deşi n-ar fi fost tocmai corect.
Şi totuşi, ce avea lumea azi de îmi spunea 'puştoaică' ? Adică, aveam şaisprezece ani, nu paişpe.
Mi-am strâmbat slab buzele şi l-am privit atentă, refuzând să-i răspund.
- Deci n-ai. Asta înseamnă că vei dormi la mine, afişă el un zâmbet finuţ şi mă sărută gingaş pe frunte.
Chipul mi s-a crispat din cauza gestului său. Ce credea că face?! El nu ştia că nu suport astfel de tâmpenii? L-am înjurat şi-am întins mâna spre faţa lui pentru a-l lovi, dar m-a oprit, prinzându-mi mâna.
- Să nu îndrăzneşti, Emma, mi-a şoptit, sărutându-mi după mâna. Apoi s-a întors pe călcâie şi fără a zice ceva sau a face, s-a îndepărtat de mine, păşiind spre cantină.
L-am urmărit cu privirea până a dispărut din raza mea vizuală. Acum mă simţeam ca o fraieră. Ca ...un rahat lăsat în mijlocul străzii. Într-un cuvânt, singură.
Ştiam că-l voi revedea, dar gândul că timp de trei ore şi ceva el nu va fi lângă mine mă ucidea încetul cu încetul. Plus, nu aveam droguri. Nu aveam nimic. Şi doream imediat ceva, fiindcă-mi pierdeam răbdarea. Sau liniştea.
Mi-am muşcat buza inferioară şi înghiţind în sec, mi-am ridicat privirea spre cer. Încă ploua, picăturile reci zdrobindu-se puternic de iarbă, pământ, clădire sau asfalt. Mi-am frecat ochii cu pumnii, parcă deranjându-mă lumina.
Cu chiu-cu-vai, m-am îndreptat de spate şi am păşit uşor spre colţ, căci trebuia să mă duc la cursuri. M-am auzit strigată, dar nu m-am întors. Nu aveam vreun motiv pentru care să fac asta, plus că existau zeci de Emme în liceul ăsta. Din nou, un glas bărbătesc mi-a pronunţat numele. Iar, eu n-am schiţat vreun gest sau ceva de genul, ci am continuat să-mi târăsc picioarele prin ploaie, cu o lene de nedescris şi dorind să ajung cât mai repede în liceu, deşi nu manifestam cam deloc dorinţa asta.
Dar m-am oprit când două braţe m-au ridicat brusc de pe pământ. Oh, minunat, acum eram asaltată de toţi idioţii!
- Ce dr*acului mai vrei şi tu? am pufnit eu, întorcându-mi privirea spre nenorocitul de făptaş, care deschisese porţile Iadului, sau reuşise să mă enerveze.
- Emma, nu credeam că o fată ca tine vorbeşte aşa, a spus tânărul - imediat am început să-mi retrag cuvintele, dându-mi seama cine era.
- Domnule Dimitri? am înghiţit eu în sec şi l-am privit lung, atentă, sperând că nu roşisem în obraji. Mă ţinea liniştit de talie, pământul fiind la câţiva centimetri de mine. Pe chipul său se observase uimirea, şi totuşi, avea un zâmbet fermecător arcuit pe buzele uşor subţiri, dar pline.
- Puştoaico, ţi-am spus să-mi vorbeşti la pertuu, surâse el şi mă lăsă jos, ciufulindu-mă. Mi-am arcuit sprânceana, dându-i mâna la o parte. Oricât de mult îl admiram pe omul ăsta, sau ce simţeam eu pentru el, îi uram gesturile şi uneori, cuvintele.
- Scuze. Ăh, şi-n caz că nu ştiai, oamenii mai şi înjură. Deci am tot dreptul să...să vorbesc aşa, mi-am dus eu mâna după gât şi l-am privit atentă, printre gene.
- Din păcate, îţi voi da dreptate. Spune-mi, ai chef de un ceai cald sau o prăjitură? m-a întrebat iar eu am tăcut, rămânând ca o proastă în faţa lui. Ce mai uram momentele de genul. Tâmpite râu, fără supărare celor care le plăceau.
- Erm, nu ştiu. Am ore, după cum bine ştii, Dimitri, mi-am dus eu mâinile la spate, ignorând ploaia şi sutele de elevi ce treceau pe lângă noi.
Am simţit două pălmi atingându-mi umerii. Acum cine mai era? Dimitri n-a spus nimic, privindu-l uşor surprins pe cel din spatele meu.
Persoana respectivă şi-a dres glasul şi strângându-mă uşor de umeri, a spus pe-un ton rece, parcă autoritar:
- Emma nu poate veni. Are treabă, are cursuri, n-are timp de întâlniri cu toţi profii. Nu-şi va cere iertare, ci-mi va da mie o palmă în două-trei minute. Dar nu asta contează, ci faptul ca drăguţa drogată nu poate să te însoţească la toate cafenelele proaste din oraş şi nici la un ceai, a spus tânărul, căutându-mi mâna, iar când o găsi, mi-o strânse uşor.
Mark? Oh, Doamne Dumnezeule! Avea dreptate, mare dreptate, va primi pumni, palme, plus ţipete pline de nervi.
Dimitri m-a privit o clipă atent, oftând şi-a murmurat ceva, dar nevrând poate să pară nesimţit, s-a întors pe călcâie şi-a pornit spre liceu.
- De ce-ai făcut asta? m-am întors eu nervoasă spre Mark şi l-am privit rece, ridicându-mă pe vârfuri. Aveam venin în ochii, sunt sigură că privirea mea îl durea cel mai tare.
- E pentru binele tău, Emma! mi-a zis el, fără a schiţa vreun gest şi-a vrut să-mi prindă mâna, dar eu i-am lovit-o, după dându-i o palmă peste obraz de toată frumuseţea, întorcându-i astfel chipul.
- Binele meu sau al tău? La dr*cu, Mark! Pentru prima dată am fost invitată de cineva la un ceai, nimic mai mult, şi tu strici totul! De ce eşti aşa tâmpit, ratat, idiot, nenoricit?! De ce? am strigat eu la el şi am dat să mă întorc, dar m-a prins de mână, strângându-mă prea tare, făcându-mă să-mi strâng ochii şi să scâncesc.
- Încetează să te mai comporţi ca o fraieră, Emma. Hai, plecăm acasă, mi-a zis el rece şi-a luat-o în faţa mea, trăgându-mă după el.
N-am mai zis nimic, doar l-am urmat tăcută, teama făcându-şi cu greu loc în sufletul meu. Ştiam cum făcea la nervi, sau când o tipă îl lovea, de asta îmi era frică de ceea ce avea să se întâmple.
Mi-am lăsat privirea în jos şi-am început să-mi muşc buza inferioară fără oprire, trăgându-mi cu mâna libera gluga pe cap.
Mark a spus ceva, poate că legat de mine, dar nu l-am auzit, fiind adâncită în gândurile mele şi poate prea speriată.
Oare ce credea Dimitri despre mine? Sigur mă considera o depravata naibii, o pierdere a societăţii.
Trebuia să-mi i-au la adio de la tot. De la Dimitri, de la liceu, de la viaţa asta de tot ra*atul pe care-o duceam şi să mă gândesc că totul va fi bine. Sau să sper că aşa va fi.
____
Capitolul este necorectat, îmi cer scuze pentru zecile de greşeli pe care le veţi găsi.
Aştept păreri/sfaturi/critici.
Lectură plăcută! *smile*
XoXo, Mad Hatter.
Vă mulţumesc pentru comentarii/sfaturi/păreri. Promit că am să ţin cont de ele şi well, sper că acest capitol întrece aşteptările voastre. Fără a mai spune ceva or smth, vă aduc în premieră capitolul trei.
Lectură plăcută!
Capitolul trei.
Chiar atunci când crezi că răul a luat sfârşit, că totu-i bine, îţi dai seama că acesta e doar începutul a ce va urma.
Chiar atunci când crezi că răul a luat sfârşit, că totu-i bine, îţi dai seama că acesta e doar începutul a ce va urma.
- Plouă, s-a auzit o voce rece din spatele meu, iar eu am tresărit puternic, scăpând ţigarea ce-o ţineam între degetele lungi şi albe. Oftând, mi-am întors uşor privirea spre cel care vorbise. Doar Mark. Adică, doar un tip ciudat şi dubios, un geniu când venea vorbă de muzică - mai exact, de chitară - şi super cunoscut de profeosorii, căci făcea nu mai probleme. Era blond, câteva şuviţe aurii căzându-i pe frunte, iar ochii săi, de-un verde smarald străluceau puternic. Mi-am arcuit o sprânceană, întrebătoare şi mi-am dres glasul, blestemându-l în gând.
- Şi ce? am îngânat eu sec, dezlipindu-mi trupul de zidul rece al liceului. De fapt, mă aflam în spatele insituţiei, alături de vreo zece-cinsprezece persoane ce se drogau sau doar vorbeau chestii obscene.
- Ai să te uzi, m-a lovit el uşor peste nas şi eu m-am strâmbat într-un mod copilăros.
Nu reuşisem să-l înţeleg niciodată. Avea grijă de mine de fiecare dată, mă ţinea sub aripa lui şi mă încuraja când aveam nevoie. Era fratele pierdut, zahărul pentru ceai. Sau ceva de genul. Dar el nu se droga. Nu, el doar participa la fiecare petrecere, era cel mai bun la toate materiile, deşi cam toţi profesorii îl urau şi parcă - doar parcă - se îndrepta uşor-uşor spre perfecţiune, căci deşi îmi e greu să recunosc, arăta bine. Avea un abdomen frumos format, nu degeaba intrasem după el în baie când se luase la bătaie cu un bou fiindcă mă jignise. Încă o dovadă că el era singura persoană căruia îi păsa de mine. Sau aşa părea. Îmi era frică să nu mă înşel în legătură cu el, de asta în unele momente - ca şi acesta, de exemplu - mă comportam cu el ca o idioată insensibilă.
L-am privit lung, ciudat şi am clătinat din cap.
- Nu cred că-ţi pasă dacă mă ud eu sau nu. Sau dacă răcesc, am ridicat din umeri uşor şi mi-am dat jos gluga, părul meu întunecat căzându-mi pe umeri.
A surâs, de parcă îl amuzaseră vorbele mele.
- Ba îmi pasă, puştoaico. Mereu îmi va păsa. Ai unde să dormi în seara asta? m-a întrebat, iar eu mi-am simţit inima strângându-se. I-aş fi spus că nu, căci seara asta ar fi fost un dezastru dacă mă duceam acasă, dar nici la el nu mai doream să merg.
Şi oh, încă un amănunt despre el ar fi fost faptul că avea nouăsprece ani, şi se afla în clasa a douăsprezecea. Mda, în câteva luni el pleca, iar eu rămâneam singură. Fără cineva care să-mi dea hanoracul lui când îmi era frig, sau fără un loc unde să dorm. Sau fără cineva care să-mi poarte de grijă.
Ştiu, eram orgolioasă. Ştiu, mă comportam ca un copil. Aveam o nevoie idioată de cineva pe care să-l ştiu alături. Puteam spune că eram dependentă de Mark, deşi n-ar fi fost tocmai corect.
Şi totuşi, ce avea lumea azi de îmi spunea 'puştoaică' ? Adică, aveam şaisprezece ani, nu paişpe.
Mi-am strâmbat slab buzele şi l-am privit atentă, refuzând să-i răspund.
- Deci n-ai. Asta înseamnă că vei dormi la mine, afişă el un zâmbet finuţ şi mă sărută gingaş pe frunte.
Chipul mi s-a crispat din cauza gestului său. Ce credea că face?! El nu ştia că nu suport astfel de tâmpenii? L-am înjurat şi-am întins mâna spre faţa lui pentru a-l lovi, dar m-a oprit, prinzându-mi mâna.
- Să nu îndrăzneşti, Emma, mi-a şoptit, sărutându-mi după mâna. Apoi s-a întors pe călcâie şi fără a zice ceva sau a face, s-a îndepărtat de mine, păşiind spre cantină.
L-am urmărit cu privirea până a dispărut din raza mea vizuală. Acum mă simţeam ca o fraieră. Ca ...un rahat lăsat în mijlocul străzii. Într-un cuvânt, singură.
Ştiam că-l voi revedea, dar gândul că timp de trei ore şi ceva el nu va fi lângă mine mă ucidea încetul cu încetul. Plus, nu aveam droguri. Nu aveam nimic. Şi doream imediat ceva, fiindcă-mi pierdeam răbdarea. Sau liniştea.
Mi-am muşcat buza inferioară şi înghiţind în sec, mi-am ridicat privirea spre cer. Încă ploua, picăturile reci zdrobindu-se puternic de iarbă, pământ, clădire sau asfalt. Mi-am frecat ochii cu pumnii, parcă deranjându-mă lumina.
Cu chiu-cu-vai, m-am îndreptat de spate şi am păşit uşor spre colţ, căci trebuia să mă duc la cursuri. M-am auzit strigată, dar nu m-am întors. Nu aveam vreun motiv pentru care să fac asta, plus că existau zeci de Emme în liceul ăsta. Din nou, un glas bărbătesc mi-a pronunţat numele. Iar, eu n-am schiţat vreun gest sau ceva de genul, ci am continuat să-mi târăsc picioarele prin ploaie, cu o lene de nedescris şi dorind să ajung cât mai repede în liceu, deşi nu manifestam cam deloc dorinţa asta.
Dar m-am oprit când două braţe m-au ridicat brusc de pe pământ. Oh, minunat, acum eram asaltată de toţi idioţii!
- Ce dr*acului mai vrei şi tu? am pufnit eu, întorcându-mi privirea spre nenorocitul de făptaş, care deschisese porţile Iadului, sau reuşise să mă enerveze.
- Emma, nu credeam că o fată ca tine vorbeşte aşa, a spus tânărul - imediat am început să-mi retrag cuvintele, dându-mi seama cine era.
- Domnule Dimitri? am înghiţit eu în sec şi l-am privit lung, atentă, sperând că nu roşisem în obraji. Mă ţinea liniştit de talie, pământul fiind la câţiva centimetri de mine. Pe chipul său se observase uimirea, şi totuşi, avea un zâmbet fermecător arcuit pe buzele uşor subţiri, dar pline.
- Puştoaico, ţi-am spus să-mi vorbeşti la pertuu, surâse el şi mă lăsă jos, ciufulindu-mă. Mi-am arcuit sprânceana, dându-i mâna la o parte. Oricât de mult îl admiram pe omul ăsta, sau ce simţeam eu pentru el, îi uram gesturile şi uneori, cuvintele.
- Scuze. Ăh, şi-n caz că nu ştiai, oamenii mai şi înjură. Deci am tot dreptul să...să vorbesc aşa, mi-am dus eu mâna după gât şi l-am privit atentă, printre gene.
- Din păcate, îţi voi da dreptate. Spune-mi, ai chef de un ceai cald sau o prăjitură? m-a întrebat iar eu am tăcut, rămânând ca o proastă în faţa lui. Ce mai uram momentele de genul. Tâmpite râu, fără supărare celor care le plăceau.
- Erm, nu ştiu. Am ore, după cum bine ştii, Dimitri, mi-am dus eu mâinile la spate, ignorând ploaia şi sutele de elevi ce treceau pe lângă noi.
Am simţit două pălmi atingându-mi umerii. Acum cine mai era? Dimitri n-a spus nimic, privindu-l uşor surprins pe cel din spatele meu.
Persoana respectivă şi-a dres glasul şi strângându-mă uşor de umeri, a spus pe-un ton rece, parcă autoritar:
- Emma nu poate veni. Are treabă, are cursuri, n-are timp de întâlniri cu toţi profii. Nu-şi va cere iertare, ci-mi va da mie o palmă în două-trei minute. Dar nu asta contează, ci faptul ca drăguţa drogată nu poate să te însoţească la toate cafenelele proaste din oraş şi nici la un ceai, a spus tânărul, căutându-mi mâna, iar când o găsi, mi-o strânse uşor.
Mark? Oh, Doamne Dumnezeule! Avea dreptate, mare dreptate, va primi pumni, palme, plus ţipete pline de nervi.
Dimitri m-a privit o clipă atent, oftând şi-a murmurat ceva, dar nevrând poate să pară nesimţit, s-a întors pe călcâie şi-a pornit spre liceu.
- De ce-ai făcut asta? m-am întors eu nervoasă spre Mark şi l-am privit rece, ridicându-mă pe vârfuri. Aveam venin în ochii, sunt sigură că privirea mea îl durea cel mai tare.
- E pentru binele tău, Emma! mi-a zis el, fără a schiţa vreun gest şi-a vrut să-mi prindă mâna, dar eu i-am lovit-o, după dându-i o palmă peste obraz de toată frumuseţea, întorcându-i astfel chipul.
- Binele meu sau al tău? La dr*cu, Mark! Pentru prima dată am fost invitată de cineva la un ceai, nimic mai mult, şi tu strici totul! De ce eşti aşa tâmpit, ratat, idiot, nenoricit?! De ce? am strigat eu la el şi am dat să mă întorc, dar m-a prins de mână, strângându-mă prea tare, făcându-mă să-mi strâng ochii şi să scâncesc.
- Încetează să te mai comporţi ca o fraieră, Emma. Hai, plecăm acasă, mi-a zis el rece şi-a luat-o în faţa mea, trăgându-mă după el.
N-am mai zis nimic, doar l-am urmat tăcută, teama făcându-şi cu greu loc în sufletul meu. Ştiam cum făcea la nervi, sau când o tipă îl lovea, de asta îmi era frică de ceea ce avea să se întâmple.
Mi-am lăsat privirea în jos şi-am început să-mi muşc buza inferioară fără oprire, trăgându-mi cu mâna libera gluga pe cap.
Mark a spus ceva, poate că legat de mine, dar nu l-am auzit, fiind adâncită în gândurile mele şi poate prea speriată.
Oare ce credea Dimitri despre mine? Sigur mă considera o depravata naibii, o pierdere a societăţii.
Trebuia să-mi i-au la adio de la tot. De la Dimitri, de la liceu, de la viaţa asta de tot ra*atul pe care-o duceam şi să mă gândesc că totul va fi bine. Sau să sper că aşa va fi.
____
Capitolul este necorectat, îmi cer scuze pentru zecile de greşeli pe care le veţi găsi.
Aştept păreri/sfaturi/critici.
Lectură plăcută! *smile*
XoXo, Mad Hatter.
The Mad Hatter: Have I gone mad?Alice: I'm afraid so. You're entirely bonkers. But I'll tell you a secret. All the best people are.