Viaţa în paşi de vals

[Ruxi.]

Viaţa în paşi de vals

Prolog

Autobuzul rula cu viteză pe şoseaua îngustă. Ploaia pusese stăpânire, de câteva ore bune, pe munţii stâncoşi, bătrâni şi singuratici....
Prin perdeaua de apă abia se puteau observa brazii inalţi ca nişte săgeţi aţintite spre cer, vrând, parcă, să străpungă norii.

Oftează lung şi işi aşează capul pe fereastra mare a autobuzului întrebându-se dacă mai ploua mult. Urăşte autobuzele şi ploaia dar cu ele se mai putea descurca, ceea ce o aducea pur şi simplu la disperare era fratele ei mai mic, care stătea pe scaunul de lângă ea şi se foia fără încetare.
- Stai locului! strigă nervoasă fata, prinzându-şi fratele de mână şi trăgându-l înapoi pe scaun.
Sunetele mai plutesc câteva clipe prin aerul cald şi infect din interior.
“De ce naiba nu merge aerul condiţionat?!” se intreabă în gând, ştergându-şi picăturile de sudoare de pe frunte. Deşi afară ploua, în autobuz era o caldură apăsătoare şi umedă ca în seră. Îi mai aruncă o ultimă privire baieţelului, apoi îşi întoarce capul spre scaunele din spate, uitându-se rugător la părinţii ei.
- Ajungem imediat, răspunde plictisit tatăl.
“Ajungem imediat, asta spun de când am pornit!”, gândeşte revoltată, dar renunţă repede şi îşi aşează din nou capul pe fereastră. Sticla rece îi răcoreşte tâmplele încinse. Senzaţia placută nu durează mult şi e inlocuită rapid de uimire. Fata işi fixează mai bine privirea pe fereastra. Pe fondul gri - verzui putea vedea clar, mult prea clar, doi fluturi albi jucându-se printre stropii mari şi grei de ploaie. Clipeşte des, crezând că are vedenii, dar fluturii nu dispar ci continuă să danseze graţios pe muzica ploii. O ultimă privire şi…un scrâşnet ascuţit de roţi o rupe din visare, ţipete disperate apoi întuneric...linişte...şi nimic...
Doar un sentiment plăcut…de siguranţă şi uşurare totală, fără niciun gând…Nimicul, întunericul şi liniştea o înconjoară, îi pătrund în vene, în creier, ca un drog, făcând-o să uite de orice şi oricine…
E minunat, ar fi dat orice doar ca să rămână în acel infinit negru unde se simţea ca un bebeluş în interiorul pântecului matern.

____
Ştiu că este minuscul prologul, dar promit că viitoarele capitole vor fi mai măricele. Este mic căci este vechi. Adică m-am reapucat de poveste, când am căutat prin 'arhiva' calculatorului, adică în urmă cu şase luni sau ceva de genul. ^^
Lectură plăcută.
Accept orice tip de critică.

[Leontina]

First: avand in vedere ca este prolog nu cred ca trebuie sa fie imens. Mie mi se pare ok ca dimensiune. Am vazut si mai mici in carti.
Asa, greseli de tastare/ortografie nu am vazut deci trecem peste.
Imi place modul in care ai descris ceea ce se petrece. Din cate mi-am dat eu seama in povestea ta are loc si un accident, sper ca nu ma insel.
Despre idee nu prea am ce sa zic, deoarece inca nu stiu despre ce e vorba.
In concluzie, pe mine m-ai facut curioasa. Astept sa vad ce se va intampla in continuare.

(Sper ca nu am aberat aiurea, sunt noua la chestii din astea.)

[Teh]

Salut. Am citit şi eu prologul - m-a atras titlul lucrării şi faptul că a fost un prolog atât de scurt, am zis să citesc - sunt o leneşă de primă clasă, cu greu mă pun să fac ceva, mai ales dacă văd un text huge which might of course be wonderful, but kill the old&lazy lady, lol.

Mă rog, trecând peste aceste detalii, vreau să apreciez faptul că mi-a plăcut ceea ce am citit - mi-a plăcut îndeajuns de mult, sau mai bine spus " atât de mult" încât am zis să las şi un comentariu, deşi momentan sunt pândită ( sau mai bine zis "dominată" ) de o febră provocată de groaznica răceală pe care am prins-o. Aşa că, fără a o lungi şi a te face să te simţi honored - my gosh, I'm kidding! - voi trece la textul tău, fără a mai abera.
Ceea ce am citit, mi-a plăcut - a fost... interesant, plus că mi-a plăcut cum ai combinat frustrarea personajului cu atmosfera şi relaţiile cu celelalte personaje, încă din prolog. Plus că ai descris într-un mod... grozav, având în vedere că textul e scurt, înăbuşeala prezentă în lucrarea ta. I just loved that. Îmi plac detaliile de acest tip.

Un mic sfat din partea mea, însă, pe care nu ţin să îl iei în seamă şi pe care îl spun doar pentru liniştea mea personală; eu, dacă aş fi în locul tău, nu aş folosi bold ci italic pentru gândurile personajelor, sau orice de acest gen. În plus, consider că dacă pui bold / italic, nu este neapărat necesar să mai pui şi ghilimele - după umila mea părere şi mai ales după estetica creată în ochii mei, e mai bine să foloseşti italic şi nu bold. Repet, e doar un sfat pe care nu ţin să îl consideri drept o posibilă soluţie. Ci, doar aşa, when I feel like saying something, after I read something, I just say.

întrebându-se dacă mai ploua mult - nu aş putea spune că este incorect, dar nu mi se pare nici o exprimare prea plină de satisfacţie, să zic aşa. aş fi folosit, mai degrabă, "întrebându-se dacă va mai ploua mult" sau "întrebându-se cât va mai dura ploaia" sau orice de acest gen. În orice caz, sunt subiectivă.

Am văzut doar o scăpare unde ai omis să pui spaţiu între "..." şi "Nimic". În orice caz, o minusculă greşeală din neatenţie pe care am observat-o, în mod ironic, din pricina febrei ce mă macină. lol.

Aştept să văd despre ce este vorba în poveste şi dacă titlul atât de drăguţ se complace unui conţinut la fel sau poate chiar şi mai drăguţ. În orice caz, momentan nu vreau să fac nicio presupunere cu privire la acţiune şi aştept să fiu surprinsă, în caz că nu voi fi prea leneşă şi voi reuşi să citesc în continuare.

ÃŽÅ£i urez succes.

[Mizantropul]

Helău, ok thanks for letting me know about this new fic startup.

Să videm greşeli:

Autobuzul rula cu viteză pe şoseaua îngustă.

Se pare că nu numai autobuzul tula cu viteză, ci şi tu :)) fii mai atentă.

Ok pentru prolog, accept că e succint şi foarte la obiect, dar puneai şi tu un nume ceva , doar nu e trailer, măcar acolo vedeam faţa la personaje, aici , na le dezvălui ceva aşa intrigant, să prindă cititorul, să vrea să aştepte cu nerăbdare, primul capitol:) Nu că n-ai făcut-o acuma, dar puteai mai mult :)

E minunat, ar fi dat orice doar ca să rămână în acel infinit negru unde se simţea ca un bebeluş în interiorul pântecului matern.

Ce melancolic şi paşnic ai încheiat, mai bine trebuia să închei cu ceva brut, aşa o intrigă :)

Ok , have a nice day!

[Ruxi.]

I

Se trezeşte brusc şi priveşte speriată în jur.
- Iar visul ăla, şopteşte printre buze şi îşi pune mâinile în cap, închizând din nou ochii.
După doar câteva minute telefonul începe să sune.
- La dracu’! mormăie iritată şi ia nervoasă celularul, izbindu-l de ureche. Da?!
- E a treia oară când te sun! aude o voce agitată. De ce nu răspunzi?
- Dean, e ora opt dimineaţa, sâmbătă, ce crezi că puteam sa fac? întreabă ironică.
- Da, da, scuze, avem nevoie de tine! continuă vocea la fel de agitată.
- Pentru ce? întreabă ea, încercând săi îşi păstreze calmul.
- Schiţele tale, e ceva în neregulă cu ele. Nimic nu i-a plăcut şi avem nevoie de schiţa finală până luni.
- E un amărât de parfum, aveţi cel puţin cinsprezece schiţe pentru o nenorocită de sticluţă! Mai lăsaţi-mă dracului în pace! strigă în telefon, de-a dreptul scoasă din sărite.
- Uie, nu-i vina mea…doar vin-o aici şi rezolvă problema; răspunde oftând Dean. Apoi promit că îţi fac cinste cu un ceai, cafea sau ce vrei tu…

Se ridică din pat, continuând să ţină telefonul la ureche.
- Mda…vin acum, scuze ca am ţipat la tine, Dean. Ne vedem în jumătate de oră, spune resemnată şi închide, aruncând telefonul pe pat.
Înjură printre buze şi dă perdeaua la o parte, privind prin ferestra mare a apartamentului.
Strazile Londrei...la fel de cenuşii şi ude ca întotdeauna. Maşini stând la cozi interminabile ca să treacă de semafoare defecte şi pietoni grăbiţi, prea grăbiţi ca să mai observe ceva în jurul lor. Trage aer în piept şi analizează situaţia. Era clar ca lumina zilei, sâmbata ei era distrusă, avusese iar visul cu accidentul de masină, în urma căruia mama ei rămasese paralizată şi tatăl ei îşi părasise cei trei copii acasă la o matuşă, şi acum, era chemată la servici de nesuferitul ei de şef care nu putea alege singur o sticluţă pentru un parfum de prost gust.
Porni spre baie, intră în încăperea mare şi se privi în oglinda rotundă de deasupra chiuvetei. Aspectul era una din calităţile ei, avea măsuri de fotomodel, ochi frumoşi, verzi şi pătrunzători, păr negru ca smoala, ondulat şi lung până la umeri, dar în dimineaţa asta părea să fi ieşit dintr-un film de groază. Era mai palidă ca de obicei şi ochii ei limpezi erau acum injectaţi şi îngropaţi în cearcăne mari şi vinete. Se vedea de la distanţă că nu dormise aproape deloc şi pe deasupra mai şi bause.
Işi dă cu apă pe fată şi începe să-şi pieptene părul încâlcit. Dupa vreo zece minute de lupte intense cu pieptănul renunţă şi îşi prinde tot părul într-o coadă la spate, apoi iese târâindu-şi picioarele.

Deschide uşile dulapului şi priveşte absentă inăuntru. Alege la întâmplare o rochie din stofă neagră, strâmtă , lungă până la genunchi, cu mâneca scurtă şi un decolteu nu foarte mare în forma de “V”. Se îmbracă repede şi aruncă pijamaua pe pat, peste telefon, apoi intră din nou în baie. Începe să se machieze în faţa oglinzii sperând să nu ajungă fard şi pe rochie. Prea târziu, cutia cu farduri de pleoape îi alunecă pur şi simplu printre degete, căzând pe gresia orange şi împrăştiindu-se în toate direcţiile. Rămâne nemişcată cu ochii ţintă la prafurile colorate care se impleteau difuze pe suprafaţa lucioasă de pe jos. Renuntă să mai strângă mizeria şi se priveşte încă o data in oglindă. Arăta cât de cât prezentabil cu excepţia unei pete pe rochia neagră.
Chiar şi fără să o privescă atent, era sigură, pata albicioasă şi sidefată avea forma unui fluture.

___
Danke pentru toate comentariile lăsate, dragilor. Btw, primele două capitole au să fie cam plictisitoare, căci aş vrea să fac o introducere. Totuşi, ştiu că sunt scurte, dar...aşa scriu eu. Puţin şi bine. *laughs*
Viel Spaß beim Lesen!

[Teh]

- Dean, e ora opt dimineaţa, sâmbătă, ce crezi că puteam sa fac? - personal, aş fi construit astfel această frază: Dean, e ora opt dimineaţa. Sâmbătă. Ce crezi că puteam să fac? - it hell fits the mood - and I'm subjective. You got get through all sorts of opinions, y'know, when people comment your stuffs. But be happy they comment!
Uie - Uite
telefonul pe pat. - telefonul în pat - sună mai bine.
Işi ... fată - Îşi... faţă
servici - serviciu

A fost un capitol scurt, indeed, dar nu l-aş numi "plictisitor". Nu din punctul meu de vedere. Este adevărat, a fost mai degrabă scurt şi la obiect şi satisfăcător în ceea ce priveşte imensa mea lene, ce mă domină în fiecare colţ în vara asta. Însă, este ... cum să mă exprim, un capitol okay pe care l-aş putea numi chiar preparatoriu. Este, normal, o fază preparatorie a ceea ce urmează şi capitolul, într-adevăr, nu este încărcat de prea multe detalii sau acţiune. Este clar, cum am zis şi mai devreme, scurt şi la obiect. Într-un fel, plăcut. Uşor de citit din pricina dialogului ce nu a fost şters şi deşi a fost aşezat într-o astfel de manieră, este plăcut ( aşa cum am zis deja ) căci are... bază, să zicem, nu se întâmplă totul de-a îndoaselea, let's say that. Pur şi simplu se situează în starea preparatorie a acţiunii şi poveştii în sine.

Acum, trecând peste asta căci deja am impresia că am început să mă repet, sunt curioasă care este treaba cu accidentul deşi sforile deja au început să se lege în capul meu şi, totodată, vreau să aflu care este treaba cu personajul tău. Sunt curioasă asupra personalităţii sale şi a vieţii în sine, plus că - duh, evident - sunt curioasă cum va ... evolua, voiam să spun prima dată, dar de abia a început aşa că mai degrabă aş zice că sunt curioasă care este treaba cu acţiunea şi ideea ta şi vreau să observ, în mod normal, cum vor decurge lucrurile.
Aşa că, sperând să îmi înving lenea, probabil că voi fi pe aici să îţi urmăresc povestea şi personajul, ambele situându-se în categoria ambiguităţii în clipa de faţă.

Mult succes în continuare!

[Leontina]

Am ajuns si eu in sfarsit pe aici. Ti-am citit capitolul ieri, dar deabia acum am avut timp sa las un comment
Capitolul este intradevar scurt, dar personal nu ma deranjeaza si avand in vede ca este introductiv poate e mai bine sa fie mai scurt.
Eu una dupa ce ai zis de accident in prolog ma asteptam la cu totul altceva(nu o zic in sensul rau ci pentru ca m-ai suprins intr-un mod placut). Iar faza cu fluturii m-a facut curioasa. Ma intreb ce rol vor avea ei in toata povestea.
Sunt curioasa in ce sens va evolua povestea ta, si ce fel de persoana este personajul tau.

Astept sa vad ce se va intampla in continuare :D