Pure Blood

[Ellys]

Multumesc pentru comentarii fetelor:* Stiu ca a durat foarte mult, lenea asta, dar in sfarsit am adus next-ul. Sper sa va placa:">

Capitolul 3

Dupa putin timp Danyel a trebuit sa plece deoarece trebuia sa se intoarca la orele lui.Eu am continuat sa stau intinsa pe pat incepand sa ma gandesc la ciudata "viziune" pe care am avut-o.Desi a fost cea mai scurta a fost si mai puternica decat celelalte si a reusit sa ma inspaimate foarte tare.Am incercat sa imi dau seama ce a vrut Danyel sa spuna atunci cand a afirmat ca voi intelege ce se intampla cu mine.De ce oare nu pot fi si eu o fata normala?Acum cateva saptamani eram o adolescenta fericita, a carei unice probleme erau cum sa se imbrace sau cum sa isi gaseasca un nou iubit.Nu imi venea sa cred ca in doar cateva zile viata mea a luat o turnura atat de neateptata , iar eu am devenit o ciudata.
Brusc, o dorinta arzatoare m-a cuprins.Nu mai voiam sa fug si sa ma ascund ci imi doream sa stau fata in fata cu pericolul si sa il infrunt.Da, asta era!Nu voi mai lasa teama sa puna niciodata stapanire pe mine, eu voi fi singura care va stapani peste sentimentele mele, nu niste umbre.
M-am ridicat din pat si m-am dus in fata ferestrei.Razele calde ale soarelui imi mangaiau fata si ma faceau sa ma simt putin ametita.Nu am dat prea mare importanta acestei stari de ameteala.Ma simteam atat de bine in lumina, care parca ma chema la ea.M-am mai lasat mangaiata de atingerile fine ale luminii cateva minute , apoi m-am desprins cu greu de ea si am decis sa ma intorc la cursuri.
Nu doream sa raman in aceasta camera sa imi plang de mila si nici sa ma ascund de ceea ce s-a intamplat.In ceea ce ii priveste pe colegi gaseam eu ceva sa le spun.
De cum am intrat in clasa Bryan, unul dintre colegi, mi-a sarit in fata si m-a imbratisat.
-Cum te simti?Ce s-a intamplat cu tine?m-a intrebat el vizibil ingrijorat.
-Sunt bine, nu am nimic, stai linistit, a fost din cauza stresului acumulat in ultimul timp.
-Esti sigura?
-Da, in ultimele nopti nu am reusit sa ma odihnesc prea bine, i-am spus zambind.
-Daca zici tu, a rostit, desi era limpede ca nu ma credea.
Bryan a fost mereu protector cu mine, ca un frate mai mare as putea spune daca nu i-as cunoaste adevaratele sentimente.Inca de pe clasa a noua a fost atras de mine, dar eu nu i-am putut raspunde la fel, desi uneori mi-as fi dorit.Cu siguranta el nu m-ar fi dezamagit cum au facut-o ceilalti.
Restul orelor au trecut greu, colegii au continuat sa ma intrebe ce s-a intamplat cu mine, iar eu le-am spus tuturor aceeasi poveste pe care i-o oferisem si lui Bryan.Nu imi placea ca trebuia sa ii mint pe toti, dar nici sa ma considere o ciudata nu voiam si eram sigura ca asta s-ar fi intamplat daca le-as fi povestit ca vad siluete din senin in jurul meu.Ar fi crezut ca innebuneam si nici macar eu nu eram convinsa ca nu era chiar asa.
Cand am ajuns acasa, am urcat repede in camera mea si m-am schimbat in ceva mai comod, apoi am coborat in bucatarie.Aveam nevoie sa stau de vorba cu cineva despre orice, nu conta.Asa cum ma asteptam mama era acolo si am inceput sa ii povestesc tot felul de lucruri, iar ea ma asculta rabdatoare.M-a intrebat ce am facut la scoala, i-ar eu i-am relatat unele lucruri din timpul plictisitoarelor ore in special despre mica mea altercatie cu Danyel, bineinteles am omis partea cu “viziunea” si felul in care s-a purtat Danyel cu mine la infirmerie.Nici macar eu nu intelgeam si sunt sigura ca mamei nu i-ar fi placut sa afle ca noul meu profesor de fizica era atat de gijuliu cu mine, ar fi zis k are vreo intentie ascunsa.De fapt se putea sa fie asa.Nu am mai stat mult si m-am intors in camera mea, mi-am facut temele si apoi am intrat pe calculator dand dumul la muzica si cautandu-mi de lucru pe acolo.Fara sa imi dau seama faceam toate acestea pentru a trage de timp, nu voiam sa ma pun in pat si sa fiu din nou atinsa de umbre.
Intr-un final am cedat in fata oboselii si dupa cum ma asteptam acele siluete au aparut din nou.Numai ca de data aceasta, ceva era diferit.Nu voiam sa mai fug si sa ma ascund ci sa descopar ce anume erau acele fiinte.Aceasta curiozitate morbida a pus stapanire pe mine.Cu cat hotararea mea era mai mare, cu atat ma apropiam mai mult de una dintre siluete.Brusc, silueta a disparut din raza mea vizuala si am simtit o respiratie rece care imi furnica ceafa.M-am intors in spate si am intalnit doi colti albi, stralucitori si niste ochii stacojii care ma infiorau.Vazand toate acestea mintea mea a inceput sa lucreze si nu a durat mult pana sa imi dau seama.Nu imi venea sa cred ca am aflat, in sfarsit am realizat, am descifrat misterul acelor fiinte…erau…vampiri.M-am dat cativa pasi in spate, speriata totusi de descoperirea mea, iar vampirul s-a indrepat spre mine.Si-a apropiat buzele de ale, dar nu le-a atins, apoi a coborat incet spre gatul meu atingandu-l cu coltii.NU! a razabtut vocea mea in intuneric.


De cum am deschis ochii pe fata mea s-a asternut un zambet.Nu mai mai temeam de acele “viziuni”.De acum incolo aveam sa le infrunt.Ceea ce nu intelegeam era de ce am vise cu vampiri?Intr-adevar am vazut cteva filme despre aceste fiinte, dar nu prea imi venea sa cred ca aceste“viziuni” erau rodul vizionarii unei pelicule.Era ceva mai mult, iar eu aveam sa aflu ce anume!
M-am ridicat foare increzatoare din pat si m-am indreptat dpre baie pentru a-mi face toaleta de dimineata.Dupa ce am aruncat o pereche de blugi si o bluza pe mine, m-am dus in bucatarie si am luat micul-dejun.
In scurt timp am iesit din casa si am inceput sa merg incet spre scoala.Era o zi atat de frumoasa!Cerul nu era intunecat de nici un nor, iar soarele stralucea vesel incalzind totul in jurul sau.Din nou m-am simtit foarte atrasa de lumina care ma inconjura si imi doream sa ma pot inalta pe cerul care, parca ma chema la el sa ii admir maiestria.M-am trezit din visarea mea, abea atunci cand m-am pomenit in fata liceului.
Toate orele pa care le-am avut au fost foarte monotone.Nu voiam decat sa plec o data acasa, iar cand clopotelul a anuntat sfarsitul ultimei ore am inceput sa ma simt mai bine.Pe Danyel nu l-am vazut deloc, abea urmatoare zi aveam ore cu el.Am iesit repede din clasa si am fost lovita de o presimtire sumbra.Ceva rau avea sa se intample, eram sigura.

Am intrat in casa si m-am dus direct in camera mea.Cand am deschis usa, surpriza, fratele meu Mike era acolo si imi cauta ceva prin birou, iar calculatorul era aprins.Uram sa imi umble cineva prin lucruri indiferent despre cine era vorba, era una dintre chestiile care ma enervau cel mai tare.
-Ce cauti in biroul meu? am izbucnit speriindu-l.
-S..scuze Lilith, voiam doar un caiet, a raspuns el cu vocea tremuranda.
-De cate ori ti-am spus sa nu intri in camera mea atunci cand eu nu sunt acasa? am tipat din nou.
In momentul acela numai gandeam limpede, eram foarte nervoasa, iar tot ce simteam era o furie imensa care nici macar nu stiam de unde vine.Mike nu mai spunea nimic, a ramas incremenit langa biroul meu.M-am dus la el, l-am ridicat intr-o mana, apoi l-am izbit de peretele din spatele meu.Nu imi dadeam seama de unde aveam atata putere, mereu am fost destul de slaba, abea puteam ridica o masa sau ceva de genul asta.Am revenit la realitate doar atunci cand am auzit scancetele lui Mike.M-am dus repede la el, sperand sa nu fi patit nimic grav.Cand am vrut sa pun mana pe el, acesta s-a ridicat si a fugit speriat din camera.ce era cu mine? Cum am fost in stare sa imi lovesc in asemenea hal propriul frate? De unde atata furie concentrata in mine?
Am reactionat exagerat, chiar si pentru mine.Intotdeauna am fost o fire impulsiva, dar imi iubeam fratele si niciodata nu as fi facut ceva care sa il raneasca in felul in care am facut-o.Parca nu mai eram eu, nu ma mai recunosteam.
M-am asezat in pat simtind ca lacrimile incep sa imi inunde obrajii.Am stat si m-am tot gandit la toate acestea si nu gaseam nici un raspuns, nici o explicatie a comportamentului meu.Dupa cateva ore bune a intrat mama in camera incepand sa strige la mine in legatura cu ce ii facusem fratelui meu.Desi stiam ca are dreptate, ii raspundeam urat la tot ceea ce spunea.Dupa vreo jumatate de ore de cuvinte grele, mama a izbucnit:
-Nu imi vine sa cred ce monstru de fiica am crescut!Eu nu asa te-am educat!Tu nu esti Lilith pe care o iubeam!
Cand am auzit aceste cuvinte nu mai stiam ce sa spun.Simteam ca din nou lacrimile imi siroiau pe chip.
-Atunci poate ca nu sunt fiica ta! Am tipat intr-un sfarsit iesind in fuga din camera si apoi din casa.
Era trecut de zece seara, iar eu ma plmbam singura pe strazi, plangand in hohote.Am ajuns intr-o parte a orasului pe care nu o cunosteam aproape deloc.Cred ca era cea mai rau pavata zona.Nu era nici o lumina in jur, dar nu ma prea deranja.Spre surprinderea mea vedeam foarte bine si puteam distinge toate lucrurile care ma inconjurau.
In timp ce minunam de aptitudinile pe care le am, am auzit un tipat inspaimantat care venea din apropierea mea.Am inceput sa pasesc incet spre acel loc si am vazut o femeie care era agresata de un barbat.Acesta o saruta violent pe gat.Expresia fetei ei arata cat de ingrozita era.M-am apropiat mai mult si am realizat ca acel tip nu o saruta ci avea dintii adanciti in pielea ei sugandu-i sangele.Nu se putea asa ceva.Vampirii nu existau, erau doar niste mituri, dar se pare ca cel din fata mea demonstra exact contrariul.Nu puteam ramane indiferenta la ceea ce se intampla sub ochii mei, desi eram ingrozita pana in maduva oaselor.
-Las-o in pace vampirule!am tipat eu si am incercat sa fac ca vocea mea sa nu arate toata frica pe care o simteam.
Barbatul s-a intors si m-a privit amenintaor, aratandu-si coltii care erau plini de acel lichid stacojiu.Eram sigura ca imi gasisem sfarsitul…