Pain and Pleasure [yaoi, +18] DeDal N. & Midnight Mistery

[SnowFlake.]

Capitolul paisprezece - Puţină suferinţă nu strică

Chiar trebuia să se ducă la serviciu? În fine asta e problema lui Ai. Întotdeauna am crezut că este responsabil, dar acum mi-a arătat-o. Totuşi " puişor "? Ce alint mai e şi asta? Zici că sunt femeie şi cu siguranţă în pantaloni am organ de bărbat. Trebuie să mă gândesc şi eu la o poreclă mai nesatisfăcătoare pentru el, dar îmi va fi greu, căci m-am obişnuit să-i spun pe nume. În fond numele său înseamnă iubire, dar eu chiar îl iubesc? Cred că da. Altfel de ce aş mai fi aici? De ce l-aş mai lăsa să mă atingă? Banii ar fi un motiv, dar trebuie să mai existe şi altceva. Nu sunt sigur dacă e dragostea sau nu, îmi voi da seama pe parcurs.

M-am urcat în maşină; am început să conduc disperat spre locul în care se află corpul Saphirei. Nu ştiu de ce o parte din mine încă vrea să o vadă, să o simtă, să o atingă. E greu de explicat.

Imaginile din acea seară mi se ilustrează în faţa ochilor pe bandă rulantă. Oare ce gândeam? Cum am putut să fiu aşa de idiot? Mai lipseau doar câteva luni şi ea ar fi devenit soţia mea, dar lăcomia pentru bani a ieşit la iveală. Vroiam să câştig averi stând în fund, uitându-mă la televizor şi spărgând seminţe. Planul ăla m-a adus la pierzanie. Când am citit titlul ziarelor am vrut să omor toate persoanele care-mi stau în cale, doar ca să ajung la ea şi să o fac să sufere pentru că m-a lăsat, dar totul s-a întâmplat din vina mea. Eu am pus-o să se ducă acolo, eu am scornit planul ăla cretin şi tot eu am devenit gelos când calculasem şi această posibilitate, ca ea să se îndrăgostească de Ai. De parcă ar fi contat, chiar dacă am socotit-o nu mă aşteptam să se şi întâmple, aşa că am devenit un fel de " cântăreţ " şi am încercat să mă apropi de ea la acel spectacol, după cum bine ştiam că iubea muzica clasică. Gelozia mea bolnavă ajunsese la extreme atunci şi nu m-am putut abţine să nu o rănesc, atât fizic cât şi moral. Adevărul ar fi că moral nu prea am avut cum, căci experienţa nu aveam, nu-mi place să vorbesc cu proştii pentru a le spune cu ce mi-au greşit sau alte prostii, eu folosesc violenţa în majoritatea cazurilor. Când am violat-o am încercat să mă simt bine şi chiar reuşisem, până când Ai apăruse în peisaj. Mi-am dat repede seama că el o uitase de când apărusem eu în viaţa lor şi probabil o şi ura. Atunci am simţit ceva ciudat, o sete de răzbunare, vroiam să văd sânge. Eram nebun în sensul rău al cuvântului. Am introdus cuţitul în ea cu zâmbetul pe buze chiar. Eram foarte fericit când am observat cum mă priveşte înspăimântată şi cu ochii plini de lacrimi, toată viaţa prelingându-se din ea. Oriunde ar fi acum aş vrea să mă ierte. Regret enorm de mult ce am făcut, dar întrebarea ar fi: mai contează? Nici pomeneală. Tot răul era deja făcut.

Pierdut şi adâncit în gânduri nu mi-am dat seama când ajunsesem la destinaţie; cert este că mă aflam acolo. Am privit în jur şi am coborât din maşină, trântind portiera cât de tare am putut. Am tras aer adânc în plămâni. Îmi plăcea acest loc înainte să se întâmple toată povestea aceea sadică şi lipsită de sentimente. Am început să merg spre locul în care se presupune că ar fi corpul Saphirei, şi chiar acolo era. Mă bucur că nu l-a descoperit nimeni, aşa nu vor afla cine a omorât-o sau cum şi nu voi păţi nimic; altfel puşcarie ar fi scris pe fruntea mea.

I-am luat trupul rece în braţe şi am strâns-o cât de tare am putut, şiroaie de lacrimi curgându-mi pe obraji. O iubeam încă cu toată puterea sufletului meu. Dacă mi-ar spune cineva că sunt idiot, tâmpit, nenorocit i-aş spune că ştiu deja asta şi să nu mai repete într-una căci doare. Cuvintele acelea dor. Acel " te iubesc " spus din buzele ei cândva calde îmi făcea inima să o ia razna, iar acum să îmi vină să-mi pun capat zilelor.

Ştiam că e un izvor prin apropriere aşa că am decis să o car până acolo; târâtul ieşea din discuţie, nu-i puteam face una ca asta. Am auzit cântecul duios al păsărelelor, dar nu puteam să-l sufăr. Vroiam să le fac să tacă din gură. Am zărit izvorul în faţa mea şi am lăsat-o pe Saphira acolo, pentru a putea curentul să o ia. Am zâmbit plângând şi mi-am ridicat faţa spre cer ţipând cât de tare am putut pentru a elimina durerea pe care o simţeam.

Telefonul m-a trezit din transă şi mi-am dat seama că la celălalt capăt al firului era Ai.
- Unde eşti Aaron? Am ajuns acasă şi nu te-am găsit aici, îmi făceam griji pentru tine.
Patetic. Nu vreau şi nu pot să-i dau explicaţii.
- Ajung imediat acasă şi stai liniştit sunt bine, am spus sec închizându-i telefonul în nas.
Şi aşa am început să mă indrep spre viaţa mea falsă, în mare parte.