Theo și M..., mulțumim foarte mult de comentarii, vă apreciem părerile. Știu că am cam întârziat ( shame on me ), dar acum vă aduc cadou de Paști. : >
[center]Capitolul 6
Reen P.O.V.[/center]
Mă uitam la mâinile noastre împreunate și nu puteam să nu zâmbesc. Îmi plăcea al naibii de mult treaba asta. Nu m-aș fi așteptat la așa ceva. Nu puteam înțelege cum și el mă putea plăcea – căci iubire presupun că ar fi fost cam mult – și puneam totul pe seama confuziei. Va avea timp să se gândească la asta mai încolo. Momentan doar adoram să știu că mâna lui o ținea pe a mea și părea că nu mai vrea să îi dea drumul. Brusc, ne-am oprit. Nikolas s-a aplecat să vadă ceva în iarbă. Părea a fi un trupușor de copilaș, ce nu avea mai mult de cinci ani. Dumnezeule, de exiști acolo, te rog, să nu fie acel băiețel. Când vampirul i-a întors fața în sus, m-am cutremurat. Chiar așa de mult cerusem ? Nu voiam să îl mai văd.
Cum putea acest copil să fie aici ? Crezusem că fusese dus la spital, cel puțin așa spusese Vladimir. Nu aș fi recunoscut asta, dar îmi era frică. Tremuram, neștiind ce să fac. I-am luat ușor mâna, văzând că încă avea puls. Slab, ce-i drept, dar era prezent. Puteam face ceva ca să îl țin în viață până aveam să îl ducem la școală. Conștientizam prezența lui Nikolas, dar am încercat să fac ce era corect. M-am uitat în jur după o piatră mai ascuțită și am găsit una, într-un sfârșit. Am încercat să par dură, luând-o și crestându-mi încheietura cu ea. Mi-am mușcat buza inferioară, abținându-mi strigătul. Nu mă durea, ci era o senzație ciudată. Era ca și cum cineva nu îmi lăsa pielea în pace. I-am deschis gura băiețelului și am lăsat câteva picături de sânge să îi alunece pe gât. Când am fost sigură că e de ajuns încât să fie menținut în viață, am încercat să îmi opresc sângerarea. Brunetul a fost mai rapid și și-a lipit buzele de tăietura mea. Simțeam cum sugea sângele ușor. Nu am putut rezista. Era prea aproape de mine, iar legătura fizică dintre noi era aproape electrică. Mi-am apropiat buzele de gâtul lui, sărutându-l ușor. Îi lăsasem o urmă de ruj roșu, dar nu cred că îl deranja. I-am mușcat apoi puțin gâtul, bând puțin din sângele lui. Doamne, avea un gust divin. Brusc mi-am adus aminte de copilul ce era întins pe jos. M-am ridicat repede, uitându-mă la Nikolas.
- Vom avea timp pentru asta mai târziu, i-am șoptit.
El a râs ușor, apoi l-a luat pe copil în brațe, întinzând o mână spre mine. I-am luat-o ușor și am început să alergăm. Ochiul uman probabil nu ne-ar fi putut percepe, ne mișcam prea repede. Cel mai probabil ar fi crezut că vântul chiar este puternic. Îmi era teamă pentru copil. Nu știam ce făcea acolo, cum se putea să se afle în mijlocul pădurii noastre. Poate fusese pus acolo de către Apărare tocmai pentru ca noi să fim trași la răspundere. Și prin noi, mă refer la mine. Eu fusesem cea care îi băuse sângele acestui copil. Când ne-am oprit în fața școlii, l-am rugat pe Nikolas să mi-l dea mie pe băiețel. L-am ținut la piept, protectoare, mângâindu-i fața, tandru. Îmi plăceau copilașii. Erau atât de inocenți și puri, încât nu puteam să îi știu morți. Nu știu de ce când îl atacasem nu gândisem astfel. Probabil eram prea însetată. Am mers spre infirmerie, bucurându-mă că nu ne observase nimeni. Nu aveam chef de răspuns la întrebări. Am ciocănit ușor la ușă, apoi am intrat. Asistenta – era singurul om ce trecuse granița ca ajutor al nostru – stătea la birou, scriind ceva pe o fișă. Într-un mod ciudat, femeia aceasta îmi aducea aminte de mama. Mama pe care am ucis-o fără milă, sfărâmându-i oasele . Ei bine, nu e vina mea că eram puternică încă de când mă aflasem în pântecele ei. Nimeni nu își putea explica cum mama și tata – ce nu erau vampiri – putuseră să creeze un vampir pur. La început, tata se temea ca nu cumva mama să fii avut o relație cu un vampir. Dar atunci aș fi fost un semivampir, ceea ce nu eram. La doi ani îmi ucisesem tatăl. Nu a putut să îmi pară rău de ei. Deși pe mama nu o cunoscusem, eram sigură că ar fi fost exact ca tata – nici ea nu m-ar fi vrut. De ce aș fi trăit cu două persoane care nu mă doreau ?
Când infirmiera ne-a auzit și-a ridicat privirea cu un zâmbet eficient, acesta ștergându-i-se de pe chip când văzu ființa pe care o țineam în brațe. I-am explicat cât de repede am putut tot ce se întâmplase. I-am spus cum îi băusem sângele cu o zi înainte și deși Vladimir îmi spusese că fusese dus la spital, noi îl găsisem în pădure. I-am zis și cum i-am dat din sângele meu să bea – având în vedere că era curat, a fost impresionată de ideea mea. Deși nu a grăit-o, am putut să îmi dau seama că era impresionată de grija ce am avut-o pentru acest copil. L-a mângâiat ușor, dându-i câteva fire de păr din ochi. L-a examinat, încuviințând din când în când din cap. I-a dat o pastilă, pregătind de asemenea și o seringă cu ceva colorat – o ciudată nuanță de portocaliu –, apoi s-a întors spre noi.
- Duceți-vă să vă odihniți. Îl voi chema eu pe director și voi avea grijă de băiețel. Aveți încredere în mine, ne-a spus ea, zâmbind ușor.
Am vrut să protestez, dar Nikolas m-a luat de mână și m-a condus spre dormitorul fetelor. Când mi-am dat seama unde vrea să mă ducă, m-am lipit de el, nelăsându-l să își continue mersul. Nu voiam să stau cu fetele acum. Aveam nevoie de el. Nu puteam gândi coerent cât timp eram departe de el. Probabil era ceva greșit și ciudat, dar speram că ar înțelege.
- Vreau să stau cu tine, am murmurat eu.
El a dat din cap a înțelegere, apoi a schimbat direcția, mergând spre camera lui. A deschis ușa fără zgomot, apoi mi-a dat tricoul de noaptea trecută. M-am schimbat fără să îmi pese dacă se uita sau nu – poate mi-ar fi plăcut să se uite – apoi m-am năpustit asupra patului. Mi-am strâns genunchii la piept apoi am început să plâng. Am plâns cât de tare am putut, punând toată suferința în infantilismul meu. Îmi mușcam buzele cât de tare puteam pentru a încerca să ignor suferința morală, dar nu era la fel. Tot ce reușeam era să îmi jupoi buzele și nici măcar nu mă durea. Știam că Nikolas se așezase lângă mine, dar părea să nu îndrăznească să mă atingă. Când m-am mai potolit, m-am lipit de el. Și-a strâns brațele în jurul meu, sărutându-mi creștetul.
- Îmi pare rău că m-ai văzut astfel. Nu sunt obișnuită să fac astfel de scene, m-am scuzat eu sughițând.
- Scumpa mea, nu îți face griji. Totul va fi bine, iar eu sunt lângă tine.
Cuvintele lui erau liniștitoare și cumva m-au calmat. Mi-am întors capul spre el, căutându-i cu înfrigurare buzele. Deși era întuneric, le-am găsit repede. L-am sărutat ușor, dar apoi m-am lăsat pradă dorințelor. Focul mocnit din mine trimitea lavă afară, făcându-mă să ard acolo unde mâinile lui mă atingeau. I-am mușcat ușor limba, făcându-l să geamă ușor. L-am întins pe pat, sărutându-i gâtul. Avea mii de urme de ruj în acea zonă, dar nu îmi păsa. Simțeam pielea lui la fel de caldă ca a mea, arzând împreună cu mine. Nu știam ce ar fi putut întrerupe un asemenea moment. Mă săruta sălbatic, în timp ce eu mârâiam de plăcere. Adoram îngrozitor de tare senzația asta. Îmi ridică tricoul lui mai sus, pentru a putea să îmi mângâie spatele. Ce bine că nu purtam sutien, așa putea să îmi atingă cam tot. M-am rușinat de propriul meu gând, dar când i-am văzut chipul doritor, orice rușine mi-a dispărut. Și-a lipit din nou buzele de ale mele, aproape zdrobindu-se între ele. Mă întoarse pe spate, în momentul acesta el stând deasupra mea. Nu voiam ca această clipă să se termine și părea că și el era de acord cu mine.
[center]Capitolul 6
Reen P.O.V.[/center]
Mă uitam la mâinile noastre împreunate și nu puteam să nu zâmbesc. Îmi plăcea al naibii de mult treaba asta. Nu m-aș fi așteptat la așa ceva. Nu puteam înțelege cum și el mă putea plăcea – căci iubire presupun că ar fi fost cam mult – și puneam totul pe seama confuziei. Va avea timp să se gândească la asta mai încolo. Momentan doar adoram să știu că mâna lui o ținea pe a mea și părea că nu mai vrea să îi dea drumul. Brusc, ne-am oprit. Nikolas s-a aplecat să vadă ceva în iarbă. Părea a fi un trupușor de copilaș, ce nu avea mai mult de cinci ani. Dumnezeule, de exiști acolo, te rog, să nu fie acel băiețel. Când vampirul i-a întors fața în sus, m-am cutremurat. Chiar așa de mult cerusem ? Nu voiam să îl mai văd.
Cum putea acest copil să fie aici ? Crezusem că fusese dus la spital, cel puțin așa spusese Vladimir. Nu aș fi recunoscut asta, dar îmi era frică. Tremuram, neștiind ce să fac. I-am luat ușor mâna, văzând că încă avea puls. Slab, ce-i drept, dar era prezent. Puteam face ceva ca să îl țin în viață până aveam să îl ducem la școală. Conștientizam prezența lui Nikolas, dar am încercat să fac ce era corect. M-am uitat în jur după o piatră mai ascuțită și am găsit una, într-un sfârșit. Am încercat să par dură, luând-o și crestându-mi încheietura cu ea. Mi-am mușcat buza inferioară, abținându-mi strigătul. Nu mă durea, ci era o senzație ciudată. Era ca și cum cineva nu îmi lăsa pielea în pace. I-am deschis gura băiețelului și am lăsat câteva picături de sânge să îi alunece pe gât. Când am fost sigură că e de ajuns încât să fie menținut în viață, am încercat să îmi opresc sângerarea. Brunetul a fost mai rapid și și-a lipit buzele de tăietura mea. Simțeam cum sugea sângele ușor. Nu am putut rezista. Era prea aproape de mine, iar legătura fizică dintre noi era aproape electrică. Mi-am apropiat buzele de gâtul lui, sărutându-l ușor. Îi lăsasem o urmă de ruj roșu, dar nu cred că îl deranja. I-am mușcat apoi puțin gâtul, bând puțin din sângele lui. Doamne, avea un gust divin. Brusc mi-am adus aminte de copilul ce era întins pe jos. M-am ridicat repede, uitându-mă la Nikolas.
- Vom avea timp pentru asta mai târziu, i-am șoptit.
El a râs ușor, apoi l-a luat pe copil în brațe, întinzând o mână spre mine. I-am luat-o ușor și am început să alergăm. Ochiul uman probabil nu ne-ar fi putut percepe, ne mișcam prea repede. Cel mai probabil ar fi crezut că vântul chiar este puternic. Îmi era teamă pentru copil. Nu știam ce făcea acolo, cum se putea să se afle în mijlocul pădurii noastre. Poate fusese pus acolo de către Apărare tocmai pentru ca noi să fim trași la răspundere. Și prin noi, mă refer la mine. Eu fusesem cea care îi băuse sângele acestui copil. Când ne-am oprit în fața școlii, l-am rugat pe Nikolas să mi-l dea mie pe băiețel. L-am ținut la piept, protectoare, mângâindu-i fața, tandru. Îmi plăceau copilașii. Erau atât de inocenți și puri, încât nu puteam să îi știu morți. Nu știu de ce când îl atacasem nu gândisem astfel. Probabil eram prea însetată. Am mers spre infirmerie, bucurându-mă că nu ne observase nimeni. Nu aveam chef de răspuns la întrebări. Am ciocănit ușor la ușă, apoi am intrat. Asistenta – era singurul om ce trecuse granița ca ajutor al nostru – stătea la birou, scriind ceva pe o fișă. Într-un mod ciudat, femeia aceasta îmi aducea aminte de mama. Mama pe care am ucis-o fără milă, sfărâmându-i oasele . Ei bine, nu e vina mea că eram puternică încă de când mă aflasem în pântecele ei. Nimeni nu își putea explica cum mama și tata – ce nu erau vampiri – putuseră să creeze un vampir pur. La început, tata se temea ca nu cumva mama să fii avut o relație cu un vampir. Dar atunci aș fi fost un semivampir, ceea ce nu eram. La doi ani îmi ucisesem tatăl. Nu a putut să îmi pară rău de ei. Deși pe mama nu o cunoscusem, eram sigură că ar fi fost exact ca tata – nici ea nu m-ar fi vrut. De ce aș fi trăit cu două persoane care nu mă doreau ?
Când infirmiera ne-a auzit și-a ridicat privirea cu un zâmbet eficient, acesta ștergându-i-se de pe chip când văzu ființa pe care o țineam în brațe. I-am explicat cât de repede am putut tot ce se întâmplase. I-am spus cum îi băusem sângele cu o zi înainte și deși Vladimir îmi spusese că fusese dus la spital, noi îl găsisem în pădure. I-am zis și cum i-am dat din sângele meu să bea – având în vedere că era curat, a fost impresionată de ideea mea. Deși nu a grăit-o, am putut să îmi dau seama că era impresionată de grija ce am avut-o pentru acest copil. L-a mângâiat ușor, dându-i câteva fire de păr din ochi. L-a examinat, încuviințând din când în când din cap. I-a dat o pastilă, pregătind de asemenea și o seringă cu ceva colorat – o ciudată nuanță de portocaliu –, apoi s-a întors spre noi.
- Duceți-vă să vă odihniți. Îl voi chema eu pe director și voi avea grijă de băiețel. Aveți încredere în mine, ne-a spus ea, zâmbind ușor.
Am vrut să protestez, dar Nikolas m-a luat de mână și m-a condus spre dormitorul fetelor. Când mi-am dat seama unde vrea să mă ducă, m-am lipit de el, nelăsându-l să își continue mersul. Nu voiam să stau cu fetele acum. Aveam nevoie de el. Nu puteam gândi coerent cât timp eram departe de el. Probabil era ceva greșit și ciudat, dar speram că ar înțelege.
- Vreau să stau cu tine, am murmurat eu.
El a dat din cap a înțelegere, apoi a schimbat direcția, mergând spre camera lui. A deschis ușa fără zgomot, apoi mi-a dat tricoul de noaptea trecută. M-am schimbat fără să îmi pese dacă se uita sau nu – poate mi-ar fi plăcut să se uite – apoi m-am năpustit asupra patului. Mi-am strâns genunchii la piept apoi am început să plâng. Am plâns cât de tare am putut, punând toată suferința în infantilismul meu. Îmi mușcam buzele cât de tare puteam pentru a încerca să ignor suferința morală, dar nu era la fel. Tot ce reușeam era să îmi jupoi buzele și nici măcar nu mă durea. Știam că Nikolas se așezase lângă mine, dar părea să nu îndrăznească să mă atingă. Când m-am mai potolit, m-am lipit de el. Și-a strâns brațele în jurul meu, sărutându-mi creștetul.
- Îmi pare rău că m-ai văzut astfel. Nu sunt obișnuită să fac astfel de scene, m-am scuzat eu sughițând.
- Scumpa mea, nu îți face griji. Totul va fi bine, iar eu sunt lângă tine.
Cuvintele lui erau liniștitoare și cumva m-au calmat. Mi-am întors capul spre el, căutându-i cu înfrigurare buzele. Deși era întuneric, le-am găsit repede. L-am sărutat ușor, dar apoi m-am lăsat pradă dorințelor. Focul mocnit din mine trimitea lavă afară, făcându-mă să ard acolo unde mâinile lui mă atingeau. I-am mușcat ușor limba, făcându-l să geamă ușor. L-am întins pe pat, sărutându-i gâtul. Avea mii de urme de ruj în acea zonă, dar nu îmi păsa. Simțeam pielea lui la fel de caldă ca a mea, arzând împreună cu mine. Nu știam ce ar fi putut întrerupe un asemenea moment. Mă săruta sălbatic, în timp ce eu mârâiam de plăcere. Adoram îngrozitor de tare senzația asta. Îmi ridică tricoul lui mai sus, pentru a putea să îmi mângâie spatele. Ce bine că nu purtam sutien, așa putea să îmi atingă cam tot. M-am rușinat de propriul meu gând, dar când i-am văzut chipul doritor, orice rușine mi-a dispărut. Și-a lipit din nou buzele de ale mele, aproape zdrobindu-se între ele. Mă întoarse pe spate, în momentul acesta el stând deasupra mea. Nu voiam ca această clipă să se termine și părea că și el era de acord cu mine.
Intunecand intunericul,
iata
portile luminii.
iata
portile luminii.