Pierdut in intuneric

[Yaoi Queen]

Next sweethearts<3
And thank youuu 4 teh commz :o3
Kissez ^.^

Capitolul VII

Cu adevarat, bestia scoasa la iveala ma fermecase... Pe cat era de mare si puternica, pe atat era de frumoasa, iar faptul ca aveam posibilitatea de a o atinge, imi oferea un sentiment de multumire.
Coada lunga si groasa era asezata langa trupul arcuit intr-un semicerc, iar eu ma aflam la mijlocul corpului sau mare, stand in picioare pe pamant si manganindu-i blana moale a gatului si a capului. Parca nu ma mai puteam saturam.
Totusi, la un moment dat isi retrasese usor capul, indemnandu-ma sa incetez, apoi revenise, impingandu-mi trupul cu nasul si indemnandu-ma sa-i cad pe coada, cu spatele sprijinit de trupul sau.
Fusesem surprins, insa cand il vazusem asezandu-si barbia pe labele din fata, inchizandu-si apoi ochii, intelesesem ca dorea sa doarma.
Desigur, nu contestasem ideea. Nu reusisem sa ma odihnesc deloc in acea zi, si mi se parea deja atat de incarcata de evenimente, precum erau si ochii mei de oboseala...
Urmasem exemplul lui Shar, lasandu-mi capul pe moliciunea blanii sale albe.
-Deci pana la urma asta faci aici... rostisem eu parca numai pentru mine, insa eram sigur ca si el ma auzise.
Locul era ideal, ferit de acele creaturi, care stateau departe de apa, iar cunoscand acest lucru, Shar isi gasise linstea langa acea oaza atat de limpede si albastra.
Mi se paruse atat de interesant faptul ca el cauta pace, nu lupte, asa cum presupuneau ceilalti... si asa cum denota modul de a fi. Intr-adevar ar fi iesit o carte grozava. Sa studiez unul din putinii hibrizi care existau, pe deasupra un leopard alb, era cea mai rara ocazie, iar eu nu aveam de gand sa o irosesc.
Cu un sentiment de siguranta ma cuibarisem acolo, pe blana moale si am oftat multumit, coborandu-mi peloapele.

Cand deschisesem ochii, realizasem ca trupul imi era asezat pe o suprafata tare... nu mai era atat de placut dormitul, asa ca imi deschisesem ochii, ridicandu-ma buimac in sezut in timp ce imi treceam dosul palmei drepte peste ochi, incercand sa alung lumina care ma lovise dintr-o data.
Privind in jur, nu-l observasem pe brunet. Ma intrebasem daca revenise la forma umana sau nu...
-Shar...? rostisem eu incet, cand nu reusisem sa dau sub nicio forma de el.
-Ce cautai in padure? intreba vocea lui rece, care insa nu stiusem de unde venea, pana cand nu privisem in sus, intr-unul din copacii apropiati.
El statea in picioare pe o craca subtire, sprijinit cu spatele de trunchiul copacului, si ma privea de acolo, incruntat.
-Eu... eram curios, am spus, incet, plecandu-mi privirea si intrebandu-ma totodata de ce atitudinea i se schimbase asa brusc fata de cum era ca leopardul alb.
Brunetul facuse cativa pasi pe acea craca, neavand probleme in a-si mentine echilibrul, apoi ma surpinse cand sarise de la acea inaltime, aterizand inaintea mea.
-Curiozitatea asta ne omoara, nu-i asa? spuse pe un ton ironic, aplecandu-se usor inspre mine.
-Pe mine nu prea are cum sa ma omoare...
-Ei bine, pe mine curiozitatea ta era sa ma lase fara jumatate din corp daca nu ma transformam! se rasti pe urma, la fel de incruntat, facandu-ma sa inteleg de ce anume era suparat.
Imi ferisem privirea de a sa, coborand-o in pamant cand imi simtisem inima galopand din cauza intensitatii privirii sale si a faptului ca se afla atat de aproape.
-Imi pare rau... Nu m-am gandit nicio clipa ca aveam sa fiu atacat. Cred ca cel mai mare noroc al meu e ca imi am aripile...
-Nu. Cred ca cel mai mare noroc al tau e ca nu cunosti viata!
Vocea lui nu scazuse din volum, insa el se indepartase de mine, asezandu-se la umbra copacului din care sarise.
-Ce anume ar trebui sa cunosc? intrebasem eu, usor confuz.
-Vezi? Alt motiv pentru care voi, ingerasilor sunteti patetici. Cu aripile voastre nenorocite traiti ca intr-un glob de sticla. Nimeni si nimic nu va poate rani. Durerea, frica si groaza fac toate parte din viata... Voi nu stiti ce e aia. Habar nu ai cum e sa iti fie frica pentru viata ta, sa simti durere si sa-ti vezi propriul sange curgand.
-Asta nu insemna ca nu voi invata toate astea. Va veni o vreme in care aripile mele vor disparea...
-Sper ca are sa iti placa pe urma... rostise el ironic, ridicandu-si ochii spre frunzele copacului.
-...Nu pareau a te interesa lucrurile astea cand erai transformat, rostisem eu incet, intorcandu-mi chipul spre oaza albastra.
Ii simtisem privirea aruncata brusc spre mine, insa nu voiam sa o intalnesc.
-Bestia aia nu sunt eu.
Cuvintele lu ma facusera sa ma incrunt curios si totodata foarte nedumerit.
-Cum sa nu...? Te-am vazut...
-Leopardul face parte din mine. Dar nu sunt eu... Nu il pot controla. Sau gandeste-te altfel: Shar si bestia sunt doua fiinte total diferite. Asa ca nu ne baga in aceeasi oala.
Desi explicatia lui fusese clara, pe mine ma lasase total in ceata. Nu reuseam sa inteleg. El era jumatate bestie si jumatate demon.. Nu avea logica. Leopardul facea parte din Shar. De ce sa fie o fiinta diferita?
Tocmai cand voisem sa deschid gura pentru a intreba, atunci imi venise o explicatie.
Lerim imi spusese ca puterile pe care Shar le avea chiar si sub forma umana, nu puteau fi controlate, de aceea nu puteau fi nici ascunse... Pe langa asta, brunetul spusese ca bestia nu putea fi controlata de el si ca sunt doua fiinte diferite. Era posibil oare ca bestia sa poata prelua controlul total, excluzand dorintele lui Shar? Ma simteam oareucm incurcat, insa tot voiam sa inteleg.
-Deci, practic, leopardul nu are nico legatura cu tine? Intrebasem apoi, ganditor.
-Exact, aproba el, privindu-ma plictisit.
-Si nu stii nimic din ce face el?
-Nu il pot controla, dar stiu tot ce s-a intamplat cat timp a preluat controlul. Oricum... De ce naiba mai esti aici? schimba el subiectul, parca iritat de intrebarile mele.
-Aaaaa... Nu pot sta? intrebasem, dezamagit... Iar asta pentru ca iubisem locul inca de cand il vazusem...
-Pleaca. Sigur iubitul tau isi face griji si se da peste cap ca nu stie ce faci in padure, spuse pe un ton batjocoritor.
-Iubit? Ce iubit? intrebasem, cascand ochii la auzul acelei afirmatii.
-Habar n-am cum il cheama.
Trebuia sa fie vorba de Lerim. El era singurul langa care statusem mereu. Incepusem sa rad amuzat, insa brunetul nu schitase nici macar un zambet.
-Nu... el e doar un vechi prieten... incepusem eu, insa el ma intrerupse.
-Nu ma intereseaza ce e. L-am auzit strigand disperat sa te intorci. Deci probabil te asteapta. Du-te.
Era atat de rece incat sagetile lui de gheata ajungeau sa imi strapunga pielea. Cu siguranta nu era acelasi cu acel leopard alb, care fusese atat de bland cu mine.
-Dar... Pot sa ma intorc? Imi place mult locul asta si as vrea sa revin...
Auzindu-mi cuvintele, se incruntase. Probabil ca incalcase, teritoriul sau ceva de genul acela...Ii oservasem ezitarea, felul in care plescaise silentios din gura, apoi privise in jur, insa pe urma dadu de doua ori din cap in sens afirmativ.
Ii multumisem cu un semn din cap apoi privisem nedumerit in jur, incercand sa descopar pe unde anume ar fi trebuit sa plec.
-N-ar trebui sa iti iei zborul? intreba el, vazand ca nu plecasem inca.
-Da, dar... uite, rostisem eu, intinzandu-mi palma si privind in sus, cand picaturi calde de apa incepusera sa cada. Asta imi poate impiedica zborul, continuasem apoi, zambind stramb si nevinovat.
Daca as fi zburat, riscam ca ploaia sa imi indemne aripile sa se retraga. Acela era efectul apei in exces, iar eu nu stiam ce distanta trebuia sa parcurg zburand, insa eram sigur ca nu era putin... si pe deasupra, ploaia se intetise rapid.
Camasa alba incepuse a se lipi putin cate putin de trupul meu pentru ca nici macar nu incercasem sa ma adapostesc.
Shar se ridicase in picioare si privi dezgustat in jur.
-Ei, aici avem ceva in comun. Urasc ploaia.
Se apropiase incet de mine si se proptise in fata mea, varandu-si degetele mari in buzunarele din fata a pantalonilor.
-Bine, pai... ar trebui sa plec, spusesem imediat ce il vazusem langa mine.
El incepuse brusc a rade, lasandu-si usor capul pe spate, insa nu puteam sa inteleg ce anume il amuza.
-Si cum ai sa faci asta? Prin gura serpilor sau prin ploaie? intreba cand se oprise din ras.
-Bine, atunci cred ca voi ramane aici pana cand se opreste ploaia, dar trebuie sa ma adapostesc undeva. Ma imbolnavesc foarte repede.
El isi dadu ochii peste cap si apoi privirea sa ma fixa.
-Tine-te bine, rosti pe urma, facandu-ma sa fiu confuz pentru cateva secunde in care voisem sa il intreb la ce se referise, dar nu avusesem ocazia.
Ma trezisem brusc in intunericul padurii, cu totul trecandu-mi prin fata ca pe o banda rulanta rapida. Atunci realizasem ca ma aflam in bratele brunetului care fugea cu o foarte mare viteza, evitand fiecare obstacol ca si cum cunostea locurile pe de rost.
In acea secunda imi simtisem obrajii infierbantandu-se si inima vrand sa o ia la goana mai repede decat ar fi putut sa se miste picioarele lui. Ma simtisem norocos ca ochii lui priveau inainte si nu la mine, apoi instinctiv ma prinsesem de camasa lui, care observasem ca fusese schimbata... nu era tot rosie, ci era alba si abia atunci realizasem. Cum?... Cand facuse asta?
Imi amintisem brusc de faptul ca Shar se transformase in bestie si era imposibil ca hainele sa ii ramana intregi.
Rosisem si mai puternic atunci cand imi imaginasem trupul gol al brunetului si stransesem din ochi, scuturand rusinat din cap. De ce imi treceau asemenea lucruri prin minte?!
Cand imi revenisem din acea stare, fusesem uimit sa vad ca ma aflam in camera mea, intr-un timp atat de scurt. Fusese rapid.
-Pana aici a fost cursa, rostise el, lasandu-mi picioarele sa atinga podeaua.
-Multumesc si... imi cer scuze, spusesem eu, privindu-i nesigur camasa pe care i-o sifonasem destul de tare pentru ca o stransesem cu putere in pumni.
-N-o face, mormai el scurt, trecand pe langa mine, pentru a merge spre usa camerei mele.
Da... era ciudat! Dar eu simtisem o oarecare dezamagire cand plecase. Cred ca pana la urma si eu eram ciudat...