Pierdut in intuneric

[Yaoi Queen]

Ah! Geez! Numai acum reusesc sa postez @_@ trebuia sa o fac mai devreme, dar deh! scoala asta >.<
So here's next ^^
Kissez sweethearts >:D<

Capitolul VI

Vocea hotarata si puternica a profesorului roscat atragea cu usurinta atentia asupra sa cand ne vorbea, iar totul ma ademenise intr-un mod special. Ascultasem fiecare cuvant in parte si devoram fiecare litera pana cand acesta anuntase ca urma din nou o pauza de jumatate de ora.
Eu ramasesem in banca, insa imediat ce domnul roscat iesise, Shar se ridicase la fel de zgomotos ca data trecuta, si pleca, probabil spre acelasi loc.
Continuam sa privesc usa. Eram atat de curios sa stiu ce anume facea in acel loc in care mergea mereu, incat as fi fost in stare sa ignor spusele amicului meu.
Imi sprijinisem capul in mana dreapta si oftasem descurajat. Ce ar fi terbuit sa fac?
Ceva parca ma impingea de la spate sa merg, insa altceva ma oprea... Ma hotarasem totusi sa ma ridic in picioare si sa raman pe loc, iar intr-un moment de sclipire, fugisem din clasa, fara niciun anunt.
Ajunsesem afara, insa incotro? Cuibul Cobrelor nu era nici in dreapta universitatii, nici in stanga si nici in fata, deci mai era o singura optiune. Fiind mult prea mult de ocolit pentru a ajunge pe partea cealalta, hotarasem ca cea mai rapida si mai usoara cale pentru mine erau aripile.
Le lasasem libere, infatisandu-se maiestoase si stralucitoate, avand marimea dubla fata de propiul meu trup. In acel moment erau transparente, ca niste forme create de un fum alb, care, insa nu isi aveau inceputul din carnea sau pielea mea, ci, ca si cum nu imi apartineau, o mica portiune era invizibila, nefacand legatura cu trupul meu.
Fiind astfel, ele ma asigurau ca ma aflam in siguranta, asa ca ma inaltasem cu ajutorul lor, incet. Tot ce auzeam era zgomotul lent, insa constant al baitaii aripilor mele si inima trepidandu-mi puternic. Eram emotionat... Adoram sa descopar lucruri noi. Ma ridicasem atat de mult de pe pamant, pana cand privirea mea ajunsese sa vada peste universitatea imensa, in spatele careia se infatisa acea padure... "Cuibul Cobrelor".
Inghitisem cu greu inainte sa inaintez, dar zambisem in sinea mea si ma apropiasem incet de acel loc cand auzisem vocea disperata a lui Lerim, strigandu-ma.
-Ciryl! Nu merge acolo! Vino inapoi!
Privisem in spate, la unul din geamurile factultatii. El imi facea agitat semne cu mana sa ma intorc si ma striga in continuare, dar eu eram deja prea aproape de padure si nu voiam sa renunt.
-Stai linistit, Lerim! strigasem eu cu toata puterea, intorcandu-mi chipul in directia lui. Voi fi bine! Promit!
Il auzisem apoi strigandu-ma din nou, ca un protest impotriva incercarii mele de a-l linisti, insa eu imi continuasem drumul.
Ajunsesem aproape de copacii imensi a caror frunze mari, de un verde crud faceau ca vederea pamatului sa fie imposibila. Nu puteam sa observ nici macar trunchiurile, de sus, unde ma aflam eu. A trebuit sa cobor pe pamantul uscat pentru a-mi putea continua drumul, insa de indata ce picioarele mele atinsera suprafata solida, o usoara teama ma cuprinse. Totusi, am facut cativa pasi, mergand printre trunchiurile groase ale copacilor.
Pareau la o distanta destul de mare unul fara de celalalt, insa coroanele lor erau atat de mari, incat farama de nisip sau iarba nu se putea vedea din cauza lor, motiv pentru care nu fusesem in stare sa vad nimic atata timp cat zburasem.
Lumina nu prea reusea sa patrunda printre acea masa imensa de frunze, de aceea, oriunde priveam, era intunecat... si indeajuns de sinistru incat sa ma infioare puternic. Era un loc urat... de ce si-ar fi petrecut Shar timpul acolo?
Auzisem fosnetul frunzelor si m-am intors brusc spre acel sunet, dar nu vazusem nimic. Chiar si asa, inima mea isi grabise ritmul. Continuasem sa ma adancesc in padure si de multe ori avusesem impresia ca auzeam ceva, insa nu vazusem absolut nimic.
Totusi, continuasem sa cercetez prin acele locuri si, nedescoperind nimic, am decis ca ar fi trebuit sa ma intorc la universitate, dar imediat ce ma intorsesem, zgomotele devenisera puternice si dese, indeajuns incat sa imi faca trupul sa mi se cutremure de spaima.
Inlemnisem, ochii mi se marira terifiati, iar inima parca mi se oprise atunci cand am zarit una din acele creaturi despre care ne-a fost povestit in clasa. Imaginea ingrozitoare a unui sarpe de patru metri, cu ochi rosii, stralucitori, cu siguranta nu facea parte din cautarea mea. Perechea de colti era usor de observat, fiind chiar mai lungi decat gura sarpelui si erau lasati la iveala. Pe langa ei, mai avea alti doi care porneau din partea de jos a gurii sale, fiind mai scurti decat ceilalti, insa in niciun caz nu erau mai putin periculosi.
Picioarele aproape imi cedasera cand tremuratul trupului meu devenise vizibl, iar atunci sarpele scosese un sasait infernal, care parca imi zgariase timpanele, apoi se indreptase spre mine vijelios. Cazusem cand incercasem sa fac un pas inapoi, si terifiat, imi acoperisem chipul cu ambele maini, inchizandu-mi ochii strans.
In acel moment uitasem de cel mai mare protector al ingerilor: aripile. Totusi, ele nu au uitat de mine. Au aparut albe, opace, inconjurandu-mi intreg trupul cazut. Culoarea lor arata intensitatea pericolului, iar albul acela nu il mai vazusem niciodata.
Expirasem intreg aerul adunat, insa trupul inca imi vibra speriat. Auzeam sunetele ascutite scoase de acea creatura si loviturile care le primeau aripile mele care formau in jurul meu un fel de scut... insa nu puteam sa vad sau sa simt absolut nimic din actiunile ei... Tot ceea ce conta, era ca ma simteam in siguranta.
Am decis sa raman asa. Oricum aripile nu ar fi disparut decat daca nu mai eram pandit de pericol, insa in scurt timp loviturile incetasera a veni spre aripile mele... Chiar si asa, inca auzeam sasaitul groaznic al sarpelui. Ce ce intampla?
Aripile imi deveneau din ce in ce mai transparente, incat reuseam sa vad prin ele. Pericolul in care ma aflam nu mai era asa mare...
Creatura se lupta cu ceva si nu reusisem sa vad cu ce anume. Era mult mai mic decat sarpele, poate doar putin mai mare decat mine si se invartea dintr-o parte in alta cu viteza, parca vrand sa ameteasca fiinta imensa care il urmarea de jur-imprejur, dar, saturat de jocuri, aceasta isi miscase coada repede, prinzand cu usurinta ceea ce il deranja. La o privire atenta reusisem sa observ chipul celui captivat. Era Shar.
Din propria mea dorinta, aripile mi se retrasesera si ma ridicasem in picioare, privindu-l neajutorat pe brunetul suspendat, care se agita sa scape din stransoarea mult prea puternica.
Il auzisem injurand printre dinti, cand devenise mult prea dureros, insa isi aruncase privirea incruntata spre mine.
-Dispari de aici! Ordona el pe un ton marait.
Dar cum as fi putut? Sa il fi lasat singur in fata acelei creaturi? Adevarat, nu aveam puteri, dar macar puteam sa distrag atentia.
Inghitisem cu greu inainte de a ma inalta la nivelul sarpelui a carui privire ma fixase. Si din nou scosese sasaitul acela care observasem cat de mult il deranja pe Shar a carui auz era foarte ascutit.
-Esti tampit?! Am zis sa dispari de aici! striga Shar, mai tare, cand sarpele facu o miscare brusca inainte spre mine, insa nu ajunsese indeajuns se aproape incat sa ma atinga.
Atunci prinsese viteza. Iar eu nu avusesem de ales decat sa inaintez mai repede decat putea el, incercand sa evit copacii care mi se iveau in cale. Cu siguranta nu era de bine pentru Shar care era tinut cu putere de coada sarpelui.
Nu puteam continua la infinit, insa spaima care ma cuprise nu imi lasa alta optine. Nu stiam ce altceva ar fi trebuit sa fac, pana cand, auzisem un alt zgomot, unul puternic: un raget, apoi din nou, sasaitul sarpelui.
Ma intorsesem brusc, privind scena dinaintea ochilor mei.
Shar se transformase. Leopardul alb, mai mare decat as fi crezut, se infatisase cu o privire infuriata, pregatita de infurntare. Amutisem vazandu-l atat de maiestos, de frumos, insa tot atat de temut... Inaltimea lui nu o intrecea pe cea a sarpelui, era doar cu putin mai mic... dar nu parea deloc descurajat de acea diferenta. Scosese inca un raget puternic, aratandu-si coltii albi, apoi atacase, fara avertizare. Prinsese sarpele de gat, infigandu-si coltii cu putere in carnea lui, blocandu-i astfel orice atac. Coada creaturii se incolacise in jurul piciorului din spate a lui Shar, tragandu-l puternic. Felina, insa nu isi pierduse echilibrul si stransese mai tare de locul muscat pana ce sfasiase in totalitate gatul sarpelui ce nici macar nu mai reusise sa faca un zgomot in plus inafara unui sasait slab. Cazuse la pamant, dar fara cap. Imaginea ma facuse a-mi acoperi ingrozit ochii si sa-mi simt inima grabindu-si ritmul mai mult decat era posibil. Sangele incepuse a picta pamantul, siroind din creatura cazuta, insa blana leopardului nu fusese patata nici macar cu o picatura rosie.
Daduse drumul capului fiintei omorate, apoi isi indreptase privirea spre mine. Atat imi mai lipsea in acel moment: sa fiu atacat de ceva care a reusit sa omoare sarpele. Facuse pasi lenti inspre mine, lansandu-ma sa il observ in intregime. Era atat de mare, incat doar capul sau singur era cat intregul meu trup... Insa, privindu-mi aripile, ele devenisera din nou transparente. El nu reprezenta un pericol.
Ochii lui ramasesera la fel... Atat de frumosi si totusi infioratori. Dar ceva imi lasa impresia ca nu era Shar cel dinaintea mea.
Curiozitatea mea ma impinse a-mi intinde mana spre el. Ma simteam hipnotizat, dar nu imi era teama. Ii atinsesem incet blana moale si deasa, atat de alba care era colorata pe aclocuri cu pete rotunde, gri sau negre. Ma fermecase.
Palma imi era asezata putin mai jos de ochiul sau stang, si nu parea ca avea de gand sa riposteze, dar in scurt timp se intorsese, mergand in directia opusa. Eu ramasesem pe loc si dupa ce facuse cativa pasi, se oprise din drup, apoi ma privise, parca asteptandu-ma.
Nu am ezitat sa il urmez in zbor, reusind sa il ajung din urma pentru a ma lasa condus spre locul in care dorea. Imediat incepuse a fugi, iar eu ma chinuiam sa tin pasul cu el. Abia dupa multe minute de zburat in urma sa, Shar se oprinse. Nu imi venea a crede cand lumina ma lovise atat de puternic incat a trebuit sa imi inchid ochii, iar pentru a realiza unde ne aflam a trebuit sa astept cateva secunde pana ce privirea mi se obisnuise.
Era o oaza, inconjurata de verdeata, de viata si culori... in mijlocul acelui infern, era paradisul.
Leopardul se intinsese la baza unui trunchi gros de copac, iar eu ma apropiasem de el fara a ezita... Asta era ceea ce dorea ca eu sa vad? Locul parea demn de o poveste, iar cu Shar stand acolo, era magic...
____________

Siiiiiiiiiii @_@ aici e o imagine cu un leopard pe care am editat-o putintel ca sa se potriveasca cu Shar transformat :))