Never say goodbye

[Mrs. Iclemyer]

Scuze de întârziere.

V

• ÃŽncet, am ieÅŸit din clasă ÅŸi am închis uÅŸa respectuos după ce ÅŸi Marie s-a deplasat pe hol. Durerea din cap mă împiedica să văd sau să fac ceva, aÅŸa că m-am rezemat pentru câteva secunde de perete, am inspirat ÅŸi am început să merg repede, dornic să scap de prezentarea ÅŸcolii pe care nici eu n-o ÅŸtiam prea bine ÅŸi ca cineva să-mi panseze dracului cucuiul. Cucuiele.
  
  Mă rog.
  
  - Cabinetul de chimie, am spus şi am arătat cu mâna spre o uşă la dreapta mea. Nu te apropia de ultimele bănci, cineva a aruncat ceva substanţă pe scaune şi i-a găurit şi carnea, şi pantalonii tipelor care s-au aşezat acolo. Şi nu te aşeza în faţă, profesorul pe care o să-l ai scuipă când vorbeşte.
  
  Am chicotit şi eu şi m-am oprit din nou pentru a privi uşa de lemn, clipind. Marie venise la şcoala asta pentru... pentru că făcuse ceva într-un cabinet de chimie... din câte puteam să-mi amintesc eu. Am scuturat din cap şi am mers mai departe, mult mai încet, vrând să descriu pe larg fiecare uşă pe lângă care treceam - nu vroiam să o las în ceaţă cu jumătăţi de propoziţie tâmpite, cum mă lăsaseră Andy şi Curt. Măcar Curt era timid şi din altă clasă, trimis de dirigintă să-mi prezinte împrejurimile.
  
  M-am oprit din nou după câţiva paşi şi mi-am desfăcut puţin cravata pe care eram obligaţi să o purtăm şi am indicat o altă uşă, mai ruptă, arsă, cu pete de culori ciudate pe ea şi cu inscripţii porcoase pe lângă clanţă şi pe sub cuvântul 'BIOLOGIE'.
  
  - Cabinetul de biologie, am murmurat eu şi mi-am frecat din nou capul, încercând să-mi amintesc. Ah, da, nu te apropia de grupul băieţilor. A trebuit să mă opresc din a zice 'înafară de mine, că nu-s ca ei', dar am continuat repede: facem anatomia anul ăsta şi nu se opresc din râs şi din spus glume proaste. Şi nici de fete. Mai bine te aşezi pe rândul din mijloc, în spate, acolo stau şi eu. Profesoara ascultă cam pe toată lumea pe care prinde care stă în faţă, aşa că eu scap de multe ori. Nu atinge vreun animal sau vreun acvariu, ca nu cred că o să ieşi vie.
  
  Nu vroiam să o îngrozesc cu alte detalii, aşa că am trecut mai departe, strâmbându-mă la propria mea reflexie într-un geam. Am trecut repede pe lângă clasele care nu mă interesau nici pe mine şi nu cred că o interesau pe ea şi m-am oprit din nou în faţa scărilor, care dădeau în sus şi în jos, spre un fel de 'beci' unde se afla şi cabinetul.
  
  - În sus e etajul unu, doi, trei, patru şi cinci. Cabinetul e informatică e la etajul cinci, cel de fizică la trei, de istorie tot pe acolo pe undeva şi ăla de geografie la patru şi jumătate, adică e pe scări. Trebuie să sari de pe trepte în clasă, pentru că s-au dărâmat ultimele şase trepte şi restul de podea până acolo. Ca să ajungi la cinci sau patru, iei liftul de pe lângă şase F.
  
  M-am oprit din vorbit şi am răsuflat cu greu. Inima îmi bătea cu putere şi capul îmi pulsa, dar măcar o lămurisem cât-de-cât. Şcoala noastră era ciudată şi chiar şi aşa, era mare fericire - mai ales dacă întâlneai pe cineva care nu era aşa de prost ca ceilalţi... Adică Marie pentru mine. Am început să cobor treptele, auzind-o şi pe ea coborând după mine. Cinci, şase... Nouă, zece, unsprezece... M-am oprit şi am întins braţul drept în lături.
  
  - Trebuie să ai grijă, ultimele trepte nu există. E cam un metru între asta, ultima treaptă, şi jos, dar te poţi căţăra pe balustradă.
  
  În semiîntunericul prezent, m-am agăţat de balustradă, cu picioarele între barele de fier. Nu că îmi era frică să sar, dar nu-mi plăcea să mă lase genunchii aşa de uşor şi să mă prăbuşesc ca un dobitoc în moacă. Am început să merg încet în jos, oprindu-mă când nu mai aveam bare pe care să cobor, şi am sărit ultimii douăzeci de centimetri. În sfârşit, eram în faţa cabinetului.
  
  Am bătut repede de două-trei ori la uşă şi am deschis-o larg, fără să mai aştept ca cineva să mă cheme. Bineînţeles, erau doi idioţi plini de sânge care probabil că îşi spărseseră capetele, aşa că am sărit înapoi şi am trântit uşa, strâmbându-mă din nou.
  
  - Aşa deci, am zis către Marie, să mă prezint. Sunt Riker Rayner Garfield, şaisprezece ani. Ăăă... Cam atât.