Pierdut in intuneric

[Yaoi Queen]

Ok, darlings >:D< here it is. Next :]

Capitolul II

Imi aranjasem gulerul camasii albe , apoi imi trecusem degetele prin parul meu argintiu, mereu parca ciufulit si imi zambisem mie insumi, in oglinda, multumit de rezultat.
Atunci auzisem un ciocanit in usa. Stiam ca era Lerim, asa ca ma grabisem sa ies afara din camera.
-Am uitat sa iti dau cheia cand am plecat de aici, spuse el, zambindu-mi nevinovat. Mergem? intreba pe urma, cercetandu-ma cu privirea.
Am dat afirmativ din cap, apoi luasem cheia argintie de la el, apasand butonul ce incuiase usa.
Coborand scarile ce duceau in acel hol imens, il observasem pe brunet in acelasi loc, aratand la fel. Nici macar nu se sinchisise sa isi incheie camasa, insa nu imi tinusem mai mult de o secunda privirea la el. Ma gandeam ca era mai bine sa urmez sfatul lui Lerim.
De indata ce tercusem pe langa el, isi intorsese plictisit capul spre noi, insa evitasem sa il privesc, la fel ca roscatul din dreapta mea.
Aventurandu-ne prin multime, ne-am gasit un loc printre toti ceilalti, reusind a sta comozi, fara a fi ingramaditi.
In scurt timp se auzise un clopotel, apoi vocea groasa a unui barbat, prezentandu-se ca fiind decanul universitatii. Nu stiu daca era vreo persoana care sa il asculte, chiar daca vocea ii era impunatoare precum si infatisarea sa: un barbat inalt, cu o privire sangerie crunta, si parul scurt de culoarea scoartei stejarului. Era lat in spate, cu o structura a trupului foarte masiva. As fi crezut mai degraba ca facea parte din rasa bestiilor, insa Lerim spusese ca era demon...
-Lerim... Am o senzatie ciudata, rostisem eu soptit, aplecandu-ma spre roscat. Ca si cum cineva ma priveste, adaugasem apoi.
-Cred ca multi te privesc. Esti unul dintre putinii noi veniti, rostise el la fel de incet dupa care isi intorsese capul in toate directiile, cercetand incaperea, si imediat isi indrepta brusc spatele.
-Ce e? intrebasem eu, observand reactia sa ciudata.
Si mai ciudat a fost cand isi scosese palma stanga la iveala, formand un "S" inexistent cu degetul aratator al mainii drepte, insa nu intelesesem, decat atunci cand adaugase alte trei litere: H, A si R.
Banuisem ca se referea la faptul ca Shar era cel care ma privea, asa ca preferasem sa fac acelasi lucru ca Lerim si sa imi indrept spatele, incercand sa imi axez atentia spre decan.
Era greu din a ma sustrage din dorinta de a privi in spate. Curiozitatea ma omora si voiam sa aflu de ce ma privea atat de insistent. Intr-un final ma hotarasem si imi intorsese, capul in directia lui, insa nici macar nu se obosise sa isi mute privirea de la mine. Statea cu mainile in san, buzele ferme si inchise, iar ochii atintiti spre ai mei. Imi daduse fiori reci pe sira spinarii, insa nu ii evitasem privirea. De ce nu ar fi trebuit sa il privesc? Pana la urma toti eram acolo cu alesi scop: de a cunoaste.
Auzisem ca niste zumzete aplauzele celor din jurul meu, si abia atunci ma intorsesem spre a privi inainte. Se treminase, iar eu nu auzisem absolut nimic.
-Acum ce facem? intrebasem eu, nestiutor.
-Mergem la prima ora, dar din pacate nu am avea sansa de a fi in aceasi clasa. Cei din primul an sunt de obicei amestecati cu cei din al doilea. Si acum incepe al treilea an al meu aici, rosti el cu regret. Dar am sa te pot conduce la clasa ta. In rest, profesorii se vor ocupa ca voi, cei noi sa cunoasteti mai bine universitatea.
Aprobasem intelegator, apoi il urmasem din nou spre acele scari. Spusese ca trebuia sa avem un caiet, asa ca il urmarisem.
Trecand pe langa acel brunet, simteam o oarecare intimidare, insa, curios fiind, il privisem cu coada ochiului. Si el facea la fel, insa acel lucru nu ma determinase sa ma feresc de ochii sai, ci abia dupa ce il depasisem, imi indreptasem privirea spre scarile pe care le urcam. Odata ce Lerim se indepartase de mine pentru a merge in partea stanga a holului, eu ma indreptasem spre propria mea camera. Apasasem butonul de pe patratul argintiu, si pasisem in incapere. Abia ce inchisesem usa in urma mea, ma intorsesem cu gandul de a-mi cauta un caiet prin bagajele nedespachetate, insa tresarisem speriat, aproape tipand si lipindu-mi spatele de usa rece de fier cand imaginea unui baiat mai inalt decat mine se infatisase inaintea mea.
-Tu... cand ai intrat? Ai fost la scari... rostisem eu, cu glasul usor tremurat din cauza socului.
Ochii lui de felina ma priveau curiosi in timp ce se apropiase si isi proptise palmele pe usa, de-o parte si de alta a capului meu. Fusese prima data in care m-am simtit de parca as fi fost captiv. Inghitisem cu greu, ridicandu-mi ochii spre el, usor temator. Imi simteam inima grabindu-si bataile, iar pielea palmelor transpirandu-mi, sub intensitatea privirii lui care imi tulburase toate maruntaiele.
-De ce nu ma eviti? intreba el, fixandu-si privirea in a mea.
-De ce as face-o...? venise si intrebarea mea, mai putin hotarata.
-Pentru ca asa sunteti voi, "ingerasilor". Speriati de ceea ce nu intelegeti, raspunse el, pe un ton superior.
-Nu de aceea ne aflam aici? Ca sa cunoastem ceea ce nu am putut pana acum...
Se apleca mai mult inspre mine, atat incat sa ii simt respiratia.
-Da... nu cred ca am mai vorbit cu unul din voi pana acum.
-Ai putea incerca...
-Nu... Cred ca imi place sa va uitati asa speriati la mine. Oricum nu ma intereseaza nimic despre voi.
Imediat ce rostise acele cuvinte, se indepartase, varandu-si mainile in buzunare.
De aproape, trupul dezvelit de sub camasa rosie ii arata mai impunator, la fel ca si inaltimea sa, care o depasea cu mult pe a mea chiar daca nu pareau astfel de la distanta. Insa in privinta chipului sau, nu imi schimbasem opinia. Era fermecator. Totusi spusese ca nu il interesa nimic despre ingeri... atunci de ce se afla in camera mea?
Nu ezitasem sa il intreb... si de parca a fost luat prin surprindere de intrebarea mea, rostita cu jumatate de gura, ridicase ambele sprancene si isi lasase capul usor pe-o parte. Totusi raspunsul sau nu fusese deloc concret. Spusese ca ar fi trebuit sa stiu... pentru ca era vina mea.
Imediat ce am fost lovit de raspunsul sau ciudat, ramasesem pentru cateva momente nemiscat. Pe urma insa, realizasem ca eu nu facusem absolut nimic ce sa il oblige sa se afle acolo, dar odata ce ii rostisem acele cuvinte, contestase repede.
-Ba da... Parca incerci sa ma provoci.
-De ce as face asa ceva? Nici nu te cunosc. In plus, asta nu imi sta in fire. Eu nu provoc pe nimeni...
-Voi niciodata nu faceti ceva ce nu va sta in fire?
Intrebarea sa cu un ton batjocoritor ma facuse sa stramb din gura si sa ridic din umeri, apoi sa dau negativ din cap.
Se apropiase din nou, scotandu-si mainile din buzunare, insa de acea data asezandu-si doar o mana pe suprafata usii, in dreapta chipului meu.
-Nici macar un sarut sau o atingere?
Simtisem cum obrajii mi se incalzisera brusc, facandu-mi inima sa trepideze puternic.
-Nu stiu... Nu. Noi privim sarutul ca o legatura puternica, o confesiune surda a iubirii.
-Woh, stai putin! ceruse el, incruntandu-se uimit. Ala e un sarut! Nici nu vreau sa ma gandesc ce implica sexul...
-Legatura pe viata.
Ca si cum fusese traznit de raspunsul meu, acesta se incruntase, aproape urland un "Ce?!", insa pentru mine, nu parea absolut nimic incredibil pentru a putea avea acea reactie. Lui, totusi, i se paruse ciudat.
-Hmm... incepu el, coborandu-si capul pana cand buzele sale ajunsera aproape de urechea mea, facandu-ma sa tresar. Intr-un fel, tu ma interesezi, continua apoi.
Un fior imi strabatuse trupul, facandu-ma sa ma cutremur. Brusc devenisem agitat, iar acea stare se intensificase cand cealalta mana a sa imi urcase spre chip, mangaindu-mi pielea obrazului.
Inspirasem dintr-o data, surprins, apoi imi miscasem confuz ochii prin camera. Facusem un pas in lateral, nestiind ce alta optiune mai aveam, insa fusesem oprit imediat de vocea sa. Ca si cum ar fi fost stapan asupra mea, voise sa afle unde aveam de gand sa merg.
-Tre...Trebuie sa imi iau un caiet. Va veni Lerim imediat, motivasem eu, indreptandu-ma spre bagajele mele.
Chiar atunci se auzise un ciocanit usor in usa, iar Shar isi indreptase privirea spre ea, parca plictisit, ordonand pe un ton grav ca persoana care deranja, sa dispara. Insa eu sarisem, indreptandu-ma spre usa, pentru a-l anunta pe Lerim ca aveam sa ies in curand.
-Ciryl, cine mai e acolo?! intreba roscatul parca putin crispat.
-Zana cea buna! se rasti Shar, pe acelasi ton plictisit.
-Shar! Ce cauti la Ciryl in camera? Sa nu te atingi de el! Ciryl! ti-a facut ceva?!
-Nu, e in regula. Poti sa te duci linistit la ore... Voi ajunge si eu, incercasem sa il linistesc, vorbind calm, insa el nu se linistise.
-Dar nu stii unde să mergi!
-Il duc eu. E foarte posibil sa fim in aceeasi clasa, interveni brunetul, ceea ce ma facuse sa cred ca era in al doilea an la universitate.
-Ce dragut din partea ta... dar prefer sa nu imi las prietenul in preajma ta sub nicio forma.
Expresia lui Shar devenise incruntata, parand foarte nervos. In doar o fractiune de secunda, el deschisese usa cu forta si o rapiditate incredibila, facandu-ma sa tresar speriat, cand abia dupa ce clipisem, imi vazusem amicul izbit de peretele holului, cu mana lui Shar inconjurandu-i gatul strans. Roscatul fusese la fel de socat precum fusesem si eu. El respira greu din cauza acelei stransori puternice si ma speriasem, vazandu-l incercand sa scape disperat de acea tortura.
-Mai vorbeste-mi o singura data pe tonul ala si iti rup capul de pasare! ameninta brunetul, privindu-l pe amicul meu cu acei ochi ce trimiteau fiori pe sira spinarii oricui ii zareau.