Never say goodbye

[Mrs. Iclemyer]

Colaborarea dintre Canniblaine şi Berry vă prezintă un fic extraordinar. Just saying. Şii personajele:

Riker Rayner Garfield
Daniel Hexon
Marie ÅŸi Alexis Wentworth
Jensen Wentworth

Never say goodbye

I

Carry on my wayward son,
For there'll be peace when you are done
Lay your weary head to rest
Now don't you cry no more

• Sunetul asurzitor al autobuzului nenorocit mă trezeÅŸte brusc din moleÅŸeala care mă cuprinsese cu câteva momente înainte. E dimineaţă; lumina tâmpită a soarelui de primăvară îmi intră în ochi, ca de fiecare dată, înainte să mă lase să-mi dau seama că sunt într-adevăr în drum spre ÅŸcoală. Din păcate. ÃŽmi miÅŸc puÅ£in capul ÅŸi îmi troznesc degetele amorÅ£ite de frig. Soare cu dinÅ£i. Ce fericire absolută pe capul meu. ÃŽmi trec mâna prin părul încâlcit ÅŸi nefericit de zburlit în sus pe care-l am ÅŸi mă miÅŸc mai înspre geam, departe de colegul de lângă mine, care ascultă nu ÅŸtiu eu ce muzică stupidă la căşti... încet de se aude până în spatele autobuzului, pentru că vocea lui de taur răguÅŸit acompaniază melodia neauzită.
  
  Oftez. Pachete de prostie în formă omenească sunt peste tot prin autobuzul care trebuie să ne ducă la şcoală - unul înalt, altul slab, alţi doi care râd, trei fete toante care se holbează la mine şi mestecă gumă, chicotind înfundat. Cotrobăi prin buzunarele hanoracului după mp3 şi cu degetele încă reci ca gheaţa descâlcesc căştile şi le pun în urechi. Shuffle, shuffle, shuffle. Stop. Shuffle, shuffle, shuffle. Stop din nou. Kansas se aude, aceeaşi melodie favorită: Carry on my wayward son. Deştepţi au fost ăştia din Supernatural că au ales melodia asta, pe bune. Clipesc de câteva ori şi casc, apoi privesc în jos şi mă înjur.
  
  Cine dracu' m-a pus să-mi iau mănuşi fără degete pe vremea asta tâmpită?
  
  Frânarea bruscă a autobuzului aproape mă face să-mi lipesc faţa de parbriz, dar reuşesc să mă las pe spate în ultima clipă. Mă ridic, înşfac ghiozdanul şi o zbughesc pe stradă, la trei staţii de şcoală, nevrând să mai aştept mult în putoarea aceea. Melodia se schimbă, dar dau rapid înapoi la Kansas. Aud paşi în spatele meu, la stânga, la dreapta, în faţă, care trec prin perdeaua de muzică. Mă încrunt şi realizez că m-am băgat în bucluc: sunt pe un trotuar aglomerat şi departe de şcoală. Ridic din umeri ca pentru mine şi trec mai departe, ocolind oamenii şi bicicletele, fredonând printre dinţi versurile melodiei.
  
  Mă izbeşte brusc mirosul de fum de ţigară stătut şi de transpiraţie când intru în şcoală, la câteva minute de la ieşirea din autobuz. Tuşesc şi îmi acopăr nasul şi gura cu mâna pentru câteva secunde, apoi o las în jos. Bine că stau la parter, cu geamurile deschise pe holuri întotdeauna - altfel, mirosul ar fi şi mai persistent. Precaut, ocolesc ceilalţi studenţi intraţi la acest liceu 'prestigios' cu ceva mai puţin decât un sfert din creierul uman şi intru în clasa umplută până la refuz de vaporii de parfum răspândiţi peste tot. Privesc duşmănos spre Andy, idiotu' de la doi din blocul meu, şi mă retrag spre colţul meu aerisit de lângă geam.
  
  - Hei, Garfield, drăguţă, ce-ţi mai face iubiţelu'?
  - Garfield, bă, dă-mi tema la mate!
  - Tocilarule, mişcă-ţi fundu' de lângă geamu' meu, acum!
  
  Idioţi, idioţi, idioţi. Putoare de idioţi, voci de idioţi, tot de idioţi. Mă aşez în bancă şi arunc ghiozdanul dedesubt, ignorând strigătele şi înjurăturile adresate mie. Acelaşi lucru tâmpit de fiecare dată. Bine măcar că avem prima oră dirigenţie; dau muzica mai tare pentru a fi fericit ultimele minute dinaintea orei şi îmi pun capul pe braţe, căscând. O să fie o zi lungă.
  
  - Riker! Bă, Riker! urlă Anderson în urechea mea, făcându-mă să sar din somn şi să mă dezmeticesc brusc. Mp3-ul îmi cade din buzunar, dar reuşesc să îl prind şi să mă îndrept repede, îndesându-l în buzunar.
  - Ce? Ah, da, prezent, mda, sunt aici...
  - Te-am rugat să închizi geamul, răspunde Hexon, zâmbitor.
  
  Arunc căştile în bancă şi mă ridic, închizând geamul cât de repede pot, apoi mă aşez din nou. Privesc în jos, auzind două idioate discutând în gura mare - auzi fatăă, auzi făă, pisicuţu' a dormit, făăă! - şi pe colegi chicotind. Mă înjur pentru a doua oară în ziua aia în engleză, franceză, japoneză şi limba hobbiţilor şi îmi lipesc fruntea de bancă. O să fiu din nou subiectul râsetelor săptămâna asta. Extraordinar, extraordinar, aştept aplauzele mentale şi bătăile administrate de propriile mele gânduri. La dracu', dracu', dracu'. La dracu' cu toţi şi toate.
  
  - Mda, spune Hexon, uşor amuzat, o să avem o nouă colegă transferată.
  
  Îmi dau ochii peste cap şi oftez. Bine că nu mă vede şi aude nimeni. O altă deşteaptă într-o clasă de proşti.
  
  - Marie Wentworth.