Flacăra stacojie. Povestea se repetă

[SnowFlake.]

Well, new fic :]]. Eu narez din partea fetei, iar Poox din partea băiatului. Enjoy.

Când viaţa îţi joacă feste, fi tare şi încearcă să nu suferi prea mult.

Capitolul unu - Åži din nou aceiaÅŸi poveste


Ceasul enervant sună. Detestam să fiu trezită brusc dintr-un somn dulce, în care probabil visam destul de frumos. Niciodată nu-mi amintesc conţinutul viselor pe care le-am avut. Parcă ceva în capul meu devenea obscur şi lucrul acesta chiar nu-mi plăcea.
M-am ridicat din pat încă somnoroasă şi m-am îndreptat spre calendar pentru a tăia cu un " x " roşu ziua ce a trecut, un lucru obişnuit pentru mine. Îmi plăcea să ştiu exact cât timp a trecut şi cât timp mai era până când avea să apăra din nou el. La cât de inocentă şi prostuţă sunt, oricine ar fi zis că sunt incapabilă să mă îndrăgostesc vreodată, dar asta s-a întâmplat şi nu a fost tocmai un final fericit. Defapt, ar fi trebuit să spun 'finaluri'. Viaţa mea s-a complicat de când cei doi băieţi misterioşi au apărut, însă nu prea am timp să mă lungesc cu povestea asta. Veţi afla detaliile pe parcursul zilei, cel mai probabil. Acum trebuie să mă îndrept degrabă spre liceu.

Pentru că mă aflu deja în faţa oglinzii, cred că ar fi minunat dacă m-aş descrie. Sunt înaltă şi am formele bine conturate, dar nu-mi place să-mi etalez corpul cum fac alte fete de vârsta mea. Consider că sunt mult prea matură pentru asemenea chestii. Am şaptesprezece ani!Problemă e că nu mai îmbătrânesc deloc, deci chiar ar trebui să mă obişnuiesc şi cu asta.
Părul meu blond cu sclipiri ca de rubin, mai precis şuviţe roşii, îmi cade lin pe spate, mai ceva ca o cascadă. Faţa-mi este rotundă, iar ochii mei verzi emană adesea iubire, gingăşie şi bucurie.

M-am grăbit să-mi iau uniformă compusă dintr-o fustă scurtă în carouri şi o cămaşa albă. Ar mai fi trebuit să port şi o cravată roşie în dungi, dar o detest, în plus nici nu mă prinde bine.
Am verificat prin cameră să văd dacă luasem totul şi într-adevăr nu uitasem nimic. Încă o calitate de-a mea, pe lângă punctulitate şi multe altele.
Mi-am luat ghiozdanul pe umăr şi inima a început să-mi bată din ce în ce mai tare, gândindu-mă că astăzi era ziua cea mare.
- Bună dimineaţă, soare! a spus pe un ton ironic şi uşor amuzata sora mea mai mare, Jessica.
Nu cred că se putea să fie o dimineaţă în care ea să nu mă tachineze, dar deja era un tabiet. I-am zâmbit ştrengar şi am adăugat peste câteva secunde:
- Soarele asta nu e în toate bune, Jessica. Las-o mai moale în această dimineaţă splendidă. Chiar dacă mă ador, nu mă simt bine.
Apoi am oftat. Cred că ştia şi ea de ce am această proastă dispoziţie.
- Ştiu, surioară! Dar trebuie să fii tare. Haide, Chloe! Ştiu că tu poţi rezista. Ai rezistat deja ani la rând, cred că vreo paisprezece la număr.
Prin replica asta m-a făcut să fierb.
- Da, aşa este! Eu sunt acea inocentă, proastă care nu se îndrăgosteşte de nimeni! Asta este părerea tuturor colegilor mei despre mine. Crezi că-mi place această tortură? Tu crezi că mă face fericită? Unicul lucru care într-adevăr m-ar face fericită, ar fi să nu-l mai văd murind. Nu pentru a cinsprezecea oară! Dar cum pot opri asta? Nu e aşa de simplu precum pare şi uneori aş vrea să mor.. Să nu mai exist .. Să fiu doar o cenuşă pe care vântul o poate transporta unde vrea şi când vrea. Să mă las în voia sorţii, dar nu! Evident că nu pot! Trebuie să stau şi să sufăr mereu şi asta doar din vina unui necunoscut căruia i-a plăcut de mine. Iar acum este acolo undeva şi se bucură de toată viaţa asta de rahat pe care o duc!

La cât de revoltată eram ştia că o puteam face praf prin câteva replici usturătoare aşa că a plecat din cameră uşor afectată. Nu-mi plăcea să zbier la ea, unica persoană care mi-a mai rămas, dar nu aveam ce să fac. Era prea greu, trebuia să mă descarc în vreun fel, iar acesta a fost singurul.

Am ieşit pe uşă în fugă şi cu ochii plini de lacrimi. Nu mai suportam presiunea. Defapt acesta era ciclul meu obişnuit pe care-l parcurgeam de ani şi ani...
Cum liceul e doar la câteva minute de mine, am ajuns imediat. Ridicând privirea şi ştergându-mi lacrimile l-am văzut pe el. Pe băiatul pe care-l iubeam de cinsprezece ani şi nu puteam face nimic pentru a-l salva. Mă simţeam oribil şi aş fi vrut să nu apară din nou ...