Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Flacăra stacojie. Povestea se repetă

#1
Well, new fic :]]. Eu narez din partea fetei, iar Poox din partea băiatului. Enjoy.


Când viaţa îţi joacă feste, fi tare şi încearcă să nu suferi prea mult.

Capitolul unu - Åži din nou aceiaÅŸi poveste


Ceasul enervant sună. Detestam să fiu trezită brusc dintr-un somn dulce, în care probabil visam destul de frumos. Niciodată nu-mi amintesc conţinutul viselor pe care le-am avut. Parcă ceva în capul meu devenea obscur şi lucrul acesta chiar nu-mi plăcea.
M-am ridicat din pat încă somnoroasă şi m-am îndreptat spre calendar pentru a tăia cu un " x " roşu ziua ce a trecut, un lucru obişnuit pentru mine. Îmi plăcea să ştiu exact cât timp a trecut şi cât timp mai era până când avea să apăra din nou el. La cât de inocentă şi prostuţă sunt, oricine ar fi zis că sunt incapabilă să mă îndrăgostesc vreodată, dar asta s-a întâmplat şi nu a fost tocmai un final fericit. Defapt, ar fi trebuit să spun 'finaluri'. Viaţa mea s-a complicat de când cei doi băieţi misterioşi au apărut, însă nu prea am timp să mă lungesc cu povestea asta. Veţi afla detaliile pe parcursul zilei, cel mai probabil. Acum trebuie să mă îndrept degrabă spre liceu.

Pentru că mă aflu deja în faţa oglinzii, cred că ar fi minunat dacă m-aş descrie. Sunt înaltă şi am formele bine conturate, dar nu-mi place să-mi etalez corpul cum fac alte fete de vârsta mea. Consider că sunt mult prea matură pentru asemenea chestii. Am şaptesprezece ani!Problemă e că nu mai îmbătrânesc deloc, deci chiar ar trebui să mă obişnuiesc şi cu asta.
Părul meu blond cu sclipiri ca de rubin, mai precis şuviţe roşii, îmi cade lin pe spate, mai ceva ca o cascadă. Faţa-mi este rotundă, iar ochii mei verzi emană adesea iubire, gingăşie şi bucurie.

M-am grăbit să-mi iau uniformă compusă dintr-o fustă scurtă în carouri şi o cămaşa albă. Ar mai fi trebuit să port şi o cravată roşie în dungi, dar o detest, în plus nici nu mă prinde bine.
Am verificat prin cameră să văd dacă luasem totul şi într-adevăr nu uitasem nimic. Încă o calitate de-a mea, pe lângă punctulitate şi multe altele.
Mi-am luat ghiozdanul pe umăr şi inima a început să-mi bată din ce în ce mai tare, gândindu-mă că astăzi era ziua cea mare.
- Bună dimineaţă, soare! a spus pe un ton ironic şi uşor amuzata sora mea mai mare, Jessica.
Nu cred că se putea să fie o dimineaţă în care ea să nu mă tachineze, dar deja era un tabiet. I-am zâmbit ştrengar şi am adăugat peste câteva secunde:
- Soarele asta nu e în toate bune, Jessica. Las-o mai moale în această dimineaţă splendidă. Chiar dacă mă ador, nu mă simt bine.
Apoi am oftat. Cred că ştia şi ea de ce am această proastă dispoziţie.
- Ştiu, surioară! Dar trebuie să fii tare. Haide, Chloe! Ştiu că tu poţi rezista. Ai rezistat deja ani la rând, cred că vreo paisprezece la număr.
Prin replica asta m-a făcut să fierb.
- Da, aşa este! Eu sunt acea inocentă, proastă care nu se îndrăgosteşte de nimeni! Asta este părerea tuturor colegilor mei despre mine. Crezi că-mi place această tortură? Tu crezi că mă face fericită? Unicul lucru care într-adevăr m-ar face fericită, ar fi să nu-l mai văd murind. Nu pentru a cinsprezecea oară! Dar cum pot opri asta? Nu e aşa de simplu precum pare şi uneori aş vrea să mor.. Să nu mai exist .. Să fiu doar o cenuşă pe care vântul o poate transporta unde vrea şi când vrea. Să mă las în voia sorţii, dar nu! Evident că nu pot! Trebuie să stau şi să sufăr mereu şi asta doar din vina unui necunoscut căruia i-a plăcut de mine. Iar acum este acolo undeva şi se bucură de toată viaţa asta de rahat pe care o duc!

La cât de revoltată eram ştia că o puteam face praf prin câteva replici usturătoare aşa că a plecat din cameră uşor afectată. Nu-mi plăcea să zbier la ea, unica persoană care mi-a mai rămas, dar nu aveam ce să fac. Era prea greu, trebuia să mă descarc în vreun fel, iar acesta a fost singurul.

Am ieşit pe uşă în fugă şi cu ochii plini de lacrimi. Nu mai suportam presiunea. Defapt acesta era ciclul meu obişnuit pe care-l parcurgeam de ani şi ani...
Cum liceul e doar la câteva minute de mine, am ajuns imediat. Ridicând privirea şi ştergându-mi lacrimile l-am văzut pe el. Pe băiatul pe care-l iubeam de cinsprezece ani şi nu puteam face nimic pentru a-l salva. Mă simţeam oribil şi aş fi vrut să nu apară din nou ...
[center][Imagine: 2isxfr.jpg][/center]
Mulţumesc, Abbeh. Ly <3.

[center][Imagine: lh4lc.gif][/center]

#2
Hmm, fic nou.
Idee pare interesanta si misterioasa. Adica iti pui multe intrebari dupa acest prim capitol. Sa il salveze, de cine sau de ce sa il salveze. Cumva suna ciudat sa spun asta insa deja ma regasesc in fata asta. Cineva care are 'forme' dar nu ii place sa le arate, cineva despre care lumea crede ca nu are sentimente si nu se poate indragosti, cineva care se infurie dar tace si indura pentru binele ei.
Imi place. Astept ca ea sa fie o eroina in ficu-ul asta.
Acum, ai sarit cateva diacritice sau ai pus cateva gresite la unele. Dar stiu cum ca ti-a mers site-ul aiurea asa ca de data asta se scuza. Greseli de tastare nu am gasit. Capitolul e destul de scurt dar iarasi tu mereu le faci atat de scurte. Scurt si la obiect, ne?'
Asa, cum am mai spus, astept ceva frumos si poate chiar extraordinar din partea fetei si din partea voastra, fetelor.
Buh Bye !!!
[Imagine: ak8THBQ.png]


#3
Uu, fic nou ? Iar aceasta cu fata mea Poox. ;>
Abia aştept să citesc ficul. Deci să nu vă prind că vă lăsaţi de el. :-l
Pentru început sunt de acord cu DeDal, sunt multe întrebări ce mă macină. Adică cine-i el ? De ce să-l salveze ? De cine să-l salveze ? Un capitol destul de scurt -.- Aş fi vrut mai mult. :3 Sper ca Poox. să nu întârzie cu next-ul. Îmi place de fată, nu-i o mironosiţă sau mai ştiu eu ce. Este chiar foarte ok. Din nou vin întrebările: Cum este el ? o iubeşte ? sau ştie că ea îl iubeşte de atâţia ani ?
Oh, întrebările astea mă enervează. ._. Vreau mai multe detaliiiiiii ~
Åži le vreau acum. : ))
En fin. Poox. nu întârzia. :-l

punct.

#4
Hey sis ^^ Cum m-ai rugat am venit si eu la ficul tau cel nou xD. Poate dau si de celalalt :)). Asa sa revenim. Mi-a placut primul capitol. Ai lasat mult mister si asta imi place. Nu ai pus totul pe tava din prima. Chloe? Asta m-a dus gandul la H2O ^^". Descrierea mi-a placut ca de obicei. Nu prea am ce zice la ea. Naratiunea este ok, actiunea nu a fost grabita si dialogul nu a fost sec. Au fost doua replici deci nu are cum :)). Greseli de tastare nu am observat dar daca DeDal zicea ca sunt, or fi ^^". So, astept nextu si nu uita sa ma anunti cand il pui. Buh bye! :*
[Imagine: EnvYQ.png]

#5
Dear big sister, so, un fic in colaborare cu Pookie? :X Well, inseamna ca promite multe. :]
"Trebuie să stau şi să sufăr mereu şi asta doar din vina unui necunoscut căruia i-a plăcut de mine." - Are dreptate.. Din cate vad, Chloe uraste sa iubeasca. [Da, suna ciudat] Soo, astept sa vad ce se mai intampla. Poox, scumpo, adu-ne gandurile baiatului. ^^
M-ati facut curioasa ;)) Va astept pe amandoua! >:D<

#6
Buna!Hm ..sa trec la subiect.
Imi place foarte mult!Este foarte frumoasa.Descriere ai , dialog ..intotdeauna.Na, nu prea stiu ce sa comentez findca nu am ce comenta .Descrierea fetei mi-a placut mult:X! Nu prea am inteleg partea in care i-a il vede pe baiat si zice ca cica nu poate face nimic pentru a-l salva. Si astept sa vad ce povesteste baiatul despre fata .:xSunt foarte curioasa.:d.Astept next!
● ● Iubesc si voi fi iubita ● ● Imi voi dorii ● ● Voi castiga si voi pierde● ● Voi visa si visele ajung realitate● ● Imi iubesc prietenii ● ●
:love:
● ●Unde e Momo?:blink:
● ●Snowy and Love_neji_Forever .. Me too 71● ●
:bye:
[Imagine: ajvtw3.png]

#7
Hello! Am trecut si eu pe aici fiindca mi s-a parut interesant fic-ul si destul de promitator. So, sa incep cu ce am de spus:
Ideea e destul de originala, n-am inteles prea multe, astept pe parcurs sa se intample mai multe. Am vazut mici greseli de tastare, dar neimportante. Lungimea capitolului a fost destul de buna, desi as fi preferat sa fie mai lung. Modurile de expunere se imbina frumos, mi-a placut mai ales descrierea. Asezarea e buna, desi la unele paragrafe puteai sa mai lasi spatiu. Anyway, bafta Poox cu next si sa ma anunti cand il pui.
[Imagine: j5atg3.png]


#8
Mulţumim pentru comentarii ^^ Enjoy !


Capitolul doi - " Între două nu te plouă "


Părea o zi obişnuită pentru oricine, dar pentru mine nu era. O noua şcoală, noi colegi, din nou! Şi asta doar din cauza comportamentului meu nechibzuit. Adevărul este că mi-a plăcut să simt adrenalina aceea când am dat foc sălii de sport şi ce m-a amuzat teribil de tare, a fost faţa directoarei când a văzut acel " accident ". Mă cunoştea destul de bine şi ştia că ceva nu era în regulă, aşa că m-a făcut să recunosc şi ce e drept când mi-a spus: " Să nu te mai văd pe aici niciodată!" am înţeles că sunt exmatriculat, dar nu m-am putut abţine să nu râd. Am aflat că noua mea clasă se află la etajul al doilea. Ei, asta da nesimţire! Cum să mă pună pe mine la un etaj atât de înalt? Nici nu se mai pune problemă să pot sări pe geam, aşa cum făceam odinioară. Aş avea o dispoziţie ai naibii de bună, dacă aş crea o impresie proastă încă din prima zi.
Am apăsat clanţa uşii cu încredere şi am intrat cu un zâmbet imens pe buze în acea incapere. Aruncând o privire prin jur, am observat că toţi aveau câte o ocupaţie aparte. Era inadmisibil să nu mă fi observat! Frumuseţea mea radiază şi ei sunt ai dracu' de proşti încât să nu observe. Dacă stau mai bine să mă gândesc, probabil e mai bine aşa. Nu vreau să mă bage în seamă toţi ţăranii de aici. M-am îndreptat spre ultima bancă şi m-am aşezat acolo. Din câte se pare sunt singurel cuc. Toţi erau în faţă la înghesuială, semăna mai mult a orgie sexuală, dar fanteziile mele nu trebuie să iasă încă la iveală.

Mă aflam aici doar de câteva minute şi o păpuşă brunetă cu ochii căprui şi mari, nu-şi mai lua privirea de la mine. Nu puteam spune că nu-mi place această latură a ei. E chiar îndrăzneaţă, ca prima impresie. Poate voi încerca ceva cu ea. O pot atrage într-o cursă, o pot avea pentru câteva ore şi apoi îi dau un şut în fundul ăla sexos.
Totul mergea strună. Zic asta pentru că bucăţica aia, a prins curaj şi s-a apropiat de mine.
- Hei! Ai vrea să-ţi arăt împrejurimile? Am aflat că eşti nou şi ..
S-a oprit brusc când a văzut că am început să râd zgomotos. Cu siguranţă nu ştia de ce râd, dar nici nu vreau să-i îmbogăţesc cunoştinţele. Cu alte cuvinte nu aveam de gând să-i dau o explicaţie şi cu toate astea m-am ridicat şi am urmat-o fără să spun un cuvânt în timp ce ea pălăvrăgea despre laboratoare şi multe alte prostii ce se aflau în această institutie.
Credeam că o să adorm, dar nu era cazul pentru că în acel moment m-a întrebat cum mă numesc.
- Angel! i-am răspuns pe un ton destul de superior, dar probabil nu şi-a dat seama.
Îmi iubesc numele şi nu doar pentru ca arăt că un înger căzut, ci pentru că fratele meu l-a ales.
- Pe mine Lissa, încântată.
Mi-a întins mâna, dar nu aveam de gând să fac astfel de formalităţi şi mai puţin cu ea. Mi-am spus să fiu puţin mai îndrăzneţ şi am sărutat-o. Ea mi-a răspuns la sărut pe cât de repede posibil. Nu cred că o deranja prea mult, deci nu voi primi nici o palmă după ce voi încheia.
Când ne-am desprins în sfârşit din acel sărut, am observat prezenţa unei tipe blonde, mult mai sexy decât cea brunetă. Era ceva la ea care mă atrăgea în mod special, dar sincer să fiu, nu-mi puteam da seama ce. Privindu-i chipul am observat că se uita la noi de parcă ar fi văzut o fantomă. Defapt stai, nu la noi, la mine.
Părea că mă cunoaşte de undeva sau ceva asemănător, deoarece nu-şi putea desprinde privirea din ochii mei. Nu că eu aş putea face asta.
Tonul piţigăiat al prietenei sale, ne-a trezit la realitate sau cel puţin asta credeam.
- Draga mea, Chloe! El e Angel. Angel ea e Chloe.
Îmi venea să-i dau una, numai să tacă odată din gură, dar speranţele mi-au fost spulberate când Chloe, a vorbit în sfârşit, pentru a spune o prostie mai mult.
- Liss, trebuie să vii cu mine! O problemă ... de-a fetelor. Ştii tu!
Chiar dacă Lissa nu înţelegea, se vede asta pe chipul ei de fetiţă încrezătoare şi naivă, a urmat-o spunându-mi că ne vom vedea mai târziu. Nu mă încânta gândul că o voi vedea pe ea mai târziu, în schimb mor de nerăbdare să o cunosc pe Chloe mai bine. Chiar dacă nu sunt genul de băiat care să stea cu o fată pe termen lung, nu pot nega că-mi place la nebunie, iar dacă iese cu scandal cu atât mai bine pentru mine. Nu am mai văzut demult o bătaie între fete, deşi cele două păreau mult prea apropiate.

Clopoţelul enervant a sunat şi m-a desprins din nou de lumea gândurilor în care mă aflasem. M-am îndreptat spre clasă unde aveam să-mi petrec următoarele ore în compania celor două dame minunate şi a idioţilor de băieţi care nu mă întrec nici fizic, nici mental.
Ziua se anunţa plină de evenimente, mai ales că am de gând să o invit pe Chloe în oraş. Uraţi-mi succes!
[Imagine: Hm757.png]





#9
LoL :))) Saracul baiat, nu e el cam narcicist si...obsedat sexual?
In fine, capitolul asta mi-a placut mult prea mult. SI vorbesc serios cand spun ca baiatul asta e aur curat. Nu la propriu dar de asta v-ati prins voi. D'oh.
Angel, baiatule, ce zici de un menage a trois? Daca tot ti-ai pus ochii pe doua fete? Una, dar merg amandoua daca tot te gandesti la orgii sexuale din prima zii cu noii tai colegi.
Greseli, nu ai avut. Semnele de punctuatie sunt puse in ordine, la fel si diacriticile. Foarte bine. Ai despartit capitolul in paragrafe in ordine. Bun, nu am ce comenta la capitolul asta.
Povestea pare interesanta, chiar foarte asa ca, next please.
Buh Bye !!!
[Imagine: ak8THBQ.png]


#10
DeDal, mi-ai luat vorba din gură. : )) Narcisist băiat, zău că da.
Un capitol frumos. Şi mă aşteptăm la asta. Amândouă vă pricepeţi atât la descriere cât şi la naraţiune. Dialogul este exact acolo unde trebuie şi nu, nu-i sec. ;> Greşeli nu am văzut. Nici de scriiere, nici de exprimare, nici de punctuaţie ş.a.m.d
Angel ăsta-i genius. ;> Îl ador. Deşi e puţin obsedat sexual. Mă nene, mai uşor. Ai timp. : ))
Mă întreb care este acea legătură dintre cei doi. Adică se cunosc ? Nu, din câte aţi spus, dar totuşi ceva-ceva se întâmplă. :- ?
Hei !! m-aţi făcut curioasă. :-l
Snowy, next-ul please. ;>

punct.



Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Povestea unor stele. BlackER 4 4.478 10-12-2011, 04:17 PM
Ultimul răspuns: BlackER
  Povestea incepe acum ! Ƭσσ--- !Ʋиιզʋɛ ! - ☠ 50 28.226 21-05-2011, 09:23 PM
Ultimul răspuns: Rose ^^
  Povestea mea, poveste noastra . Îngeraşş 8 5.617 23-01-2011, 02:55 PM
Ultimul răspuns: Katniss
  Povestea unui nebun [+18] Little Star 9 5.372 20-01-2011, 11:00 AM
Ultimul răspuns: hiimera
  Povestea ei ... Marra 1 2.417 01-03-2010, 01:41 AM
Ultimul răspuns: Yuki `
  Povestea lui Elyn si a lui Uto ellamanu 7 22.968 05-10-2009, 09:23 PM
Ultimul răspuns: A'Svear
  Sora si Leon, Povestea mea. Zyspar 21 15.945 23-07-2009, 03:11 PM
Ultimul răspuns: Minna-chan
  Povestea mea Cabbage-pult 2 2.822 09-06-2009, 07:38 PM
Ultimul răspuns: Yoko
  Povestea unei slujitoare Erina Ozaki 4 3.947 12-03-2009, 04:46 PM
Ultimul răspuns: black_rose
  Povestea unui inger ... Zollitha 6 7.140 21-02-2009, 01:21 AM
Ultimul răspuns: Hitman


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)