Buna din nou! Ma bucur nespus de mult ca va place ceea ce scriu. Ei bine, stiu ca am zis ca postez capitolele din trei in trei zile , insa nu m-am putut abtine si il pun acum. Sper ca ma iertati:))
Ah...*Just4you* am scris ingrosat inainte de a posta capitolul anterior ca acel capitol e din perspectiva Sakurei.
Acesta e din perspectiva lui Sasuke.
Lectura placuta!
Capitolul 3
Schitez un zambet trist privindu-i pe cei doi. Mi-as dori atat de mult sa fiu macar pentru o secunda in locul lui Gaara. Sa simt cum acele buze moi si dulci le ating pe ale mele, fie si pentru putin timp. M-as multumi doar cu atat, insa stiu ca asta nu se va intampla niciodata. Stiu mult prea bine sa-mi ascund sentimentele. Uneori, acesta e un lucru bun, insa alteori... ajungi sa urasti aceasta calitate ce, in apropierea persoanei nepotrivite se poate transforma foarte usor in defect.
Ii mai urmaresc cu privirea pana se urca in masina roscatului, plecand. Imi iau ghiozdanul ce pana acum fusese asezat pe banca ce cu cateva minute in urma statusem si eu si plec cu pasi domoli spre casa. Nu aveam de ce sa ma grabesc. oricum stiu ca nu ma asteapta nimeni. Parintii mei sunt niste oameni foarte influenti si mai mereu sunt plecati. Daca imi dau bani si tot ce am nevoie, pe plan material vorbind, asta ii face sa creada ca sunt fericit, insa as prefera sa nu avem nimic, dar sa fim impreuna. Bineinteles ca nu le-ma spus lor asta. Sunt mult prea orgolios sa o fac si, in plus, nu imi place sa imi arat sentimentele in fata tuturor. Cu exceptia Sakurei, nimeni nu stie cum sunt eu cu adevarat. Chiar si persoanele ce mi-au dat viata ma cred un tanar rece ca un cub de gheata ce uraste aproape totul si, sincer, nu-i invinuiesc. Asta e masca ce obisnuiesc sa o port in fata tuturor, mai putin in cea a rozaliei. Defapt, cu ea nici nu mi-as dori sa fiu asa. Consider ca in preajma ei nu are rost sa mentin acea masca. Nu m-ar ajuta cu nimic.
Oftez datorita telefonului ce ma trezise din ganduri. Murmur niste injuraturi la adresa persoanei ce ma suna dupa care scot telefonul din buzunar, iar spre surprinderea mea, cea care ma suna e mama. Schitez un zambet ironic gandindu-ma la ceea ce-i zisesem, totusi, nestiind ca e ea, dupa care raspund cu un simplu „Da?"ť
-Sasuke, dragul meu, in sfarsit raspunzi. Te-am mai sunat de cateva ori... - mda, probabil eram prea afundat in ganduri, asa cum mi se intampla mai tot timpul - In fine, vroiam sa-ti spun ca am venit in vizita si avem o surpriza pentru tine, asa ca daca te-ai putea grabi putin ar fi perfect.
O surpriza? Mda... ce ar mai putea fi de data asta? Inchid telefonul, insa nu inainte de a-i spune ca voi ajunge imediat, si am marit pasul.
Intru cu pasi domoli in sufragerie, acolo gasindu-i pe parintii mei, iar indata ce m-au vazut s-au ridicat de pe canapea zambindu-mi. Nu am putut sa nu o observ pe tanara ce tocmai se ridicase zambindu-mi. Era inalta, cu parul pana la umeri, blond si ochii albastri. Avea trasaturi frumoase, nu neg, insa nu ma atragea intr-un mod special. Personal, prefer alt tip de fete.
Ma apropii incet de ei pastrandu-mi acea fata indiferenta. Imi salut parintii dupa care ma intorc spre tanara privind-o si ridicand suspicios o spranceana. Nu imi amintesc sa o mai fi vazut pana acum asa ca sunt oarecum curios sa aflu ce cauta aici.
Am ramas tacut asteptand ca cineva sa inceapa conversatia. Probabil ca si cei trei asteptau ca eu sa fiu primul ce va spune ceva deoarece se tot uitau insistenti la mine, insa cand a vazut ca nu am de gand sa scot nici cel mai mic sunet, mama a inceput sa vorbeasca.
-Sasuke, da-mi voie sa ti-o prezint pe Charlotte Holle, fiica celui mai cunoscut om de afaceri din Franta si viitoarea ta sotie.
Viitoare ce? Doamne Dumnezeule. Deci asta era surpriza?! Eu ma asteptam la o noua masina, orice, dar nu la o femeie. Da, a fost o surpriza, insa una deloc placuta. Cum oare crede mama ca eu o sa ma casatoresc cu ea. Adica, abea am cunoscut-o, nu ma atrage deloc si, in plus, am doar nouasprezece ani, pentru numele Domnului. Cat de batut in cap sa fi incat sa-i aranjezi o casatorie fiului tau cu o persona cu care abea i-ai facut cunostinta?! Nu mai suntem de mult in perioada in care casatoriile aranjate erau ceva obisnuit.
Cateva minute am ramas nemiscat cu gura intre-deschisa incercand sa procesez ceea ce mama mi-a spus. Dintr-o data incep sa rad ironic privindu-i pe cei prezenti.
-Viitoare sotie? Voi nu cred ca va auziti ce spuneti. Nu o sa ma casatoresc niciodata cu o persoana pe care nu o iubesc si in plus am doar nouasprezece ani. Nu vi se pare ciudat? Oricum... decizia mea e luata asa ca va puteti intoarce de unde ati venit. Nu o sa ma leg cu ea la cap pentru nimic in lume si nu ma puteti obliga, sunt major, pot lua singur decizii. spun pe un ton hotarat dupa care urc in graba scarile nelasandu-i sa mai spuna ceva.
Intru intr-o incapere mare, mult prea mare pentru o singura persona, cu peretii vopsiti intr-un albastru pal, ce-ti relaxa simturile. Camera mea. Singurul loc unde ma puteam relaxa, departe de ochii lumii.
Ma trantesc nervos pe patul din mijlocul camerei si imi pun antebratul drept peste ochi oftand. Din nou, gandul ma purta catre Sakura ceea ce m-a facut sa ma relaxez. Avea darul ca, de fiecare data cand eram nervos, doar gandindu-ma la ea sa ma calmez.
Aud cateva batai in usa si spun un „intra"ť plictisit chiar daca nu aveam chef sa vad pe nimeni in acel moment. De dincolo de usa apare mama ce ma privea usor nervoasa. Tot ea, tot ea e nervoasa? Eu atunci cum ar trebui sa fiu?
Se aseaza langa mine, sta putin pe ganduri dupa care incepe sa vorbeasca.
-Daca nu te casatoresti cu Charlotte, vei merge cu noi in Franta si nu-ti voi mai da voie sa o vezi pe Sakura. imi spune direct, pe un ton atat de simplu dupa care pleaca lasandu-ma socat. Cum poate face asta? Chiar ii face atat de mare placere sa ma vada suferind? Sunt fiul ei pana la urma. Adica, sunt major, acum pot face tot ce vreau, dar chiar si asa, dupa cum o stiu eu pe mama, nici acest lucru nu o va impiedica sa faca ceea ce si-a propus.
Ah, azi, mai mult ca oricand, blestem ziua in care i-am spus ce simt pentru rozalie. De atunci, mereu cand nu vreau sa fac ceva, ma santajeaza cu asta.
Ce voi face in continuare?
Ah...*Just4you* am scris ingrosat inainte de a posta capitolul anterior ca acel capitol e din perspectiva Sakurei.
Acesta e din perspectiva lui Sasuke.
Lectura placuta!
Capitolul 3
Schitez un zambet trist privindu-i pe cei doi. Mi-as dori atat de mult sa fiu macar pentru o secunda in locul lui Gaara. Sa simt cum acele buze moi si dulci le ating pe ale mele, fie si pentru putin timp. M-as multumi doar cu atat, insa stiu ca asta nu se va intampla niciodata. Stiu mult prea bine sa-mi ascund sentimentele. Uneori, acesta e un lucru bun, insa alteori... ajungi sa urasti aceasta calitate ce, in apropierea persoanei nepotrivite se poate transforma foarte usor in defect.
Ii mai urmaresc cu privirea pana se urca in masina roscatului, plecand. Imi iau ghiozdanul ce pana acum fusese asezat pe banca ce cu cateva minute in urma statusem si eu si plec cu pasi domoli spre casa. Nu aveam de ce sa ma grabesc. oricum stiu ca nu ma asteapta nimeni. Parintii mei sunt niste oameni foarte influenti si mai mereu sunt plecati. Daca imi dau bani si tot ce am nevoie, pe plan material vorbind, asta ii face sa creada ca sunt fericit, insa as prefera sa nu avem nimic, dar sa fim impreuna. Bineinteles ca nu le-ma spus lor asta. Sunt mult prea orgolios sa o fac si, in plus, nu imi place sa imi arat sentimentele in fata tuturor. Cu exceptia Sakurei, nimeni nu stie cum sunt eu cu adevarat. Chiar si persoanele ce mi-au dat viata ma cred un tanar rece ca un cub de gheata ce uraste aproape totul si, sincer, nu-i invinuiesc. Asta e masca ce obisnuiesc sa o port in fata tuturor, mai putin in cea a rozaliei. Defapt, cu ea nici nu mi-as dori sa fiu asa. Consider ca in preajma ei nu are rost sa mentin acea masca. Nu m-ar ajuta cu nimic.
Oftez datorita telefonului ce ma trezise din ganduri. Murmur niste injuraturi la adresa persoanei ce ma suna dupa care scot telefonul din buzunar, iar spre surprinderea mea, cea care ma suna e mama. Schitez un zambet ironic gandindu-ma la ceea ce-i zisesem, totusi, nestiind ca e ea, dupa care raspund cu un simplu „Da?"ť
-Sasuke, dragul meu, in sfarsit raspunzi. Te-am mai sunat de cateva ori... - mda, probabil eram prea afundat in ganduri, asa cum mi se intampla mai tot timpul - In fine, vroiam sa-ti spun ca am venit in vizita si avem o surpriza pentru tine, asa ca daca te-ai putea grabi putin ar fi perfect.
O surpriza? Mda... ce ar mai putea fi de data asta? Inchid telefonul, insa nu inainte de a-i spune ca voi ajunge imediat, si am marit pasul.
Intru cu pasi domoli in sufragerie, acolo gasindu-i pe parintii mei, iar indata ce m-au vazut s-au ridicat de pe canapea zambindu-mi. Nu am putut sa nu o observ pe tanara ce tocmai se ridicase zambindu-mi. Era inalta, cu parul pana la umeri, blond si ochii albastri. Avea trasaturi frumoase, nu neg, insa nu ma atragea intr-un mod special. Personal, prefer alt tip de fete.
Ma apropii incet de ei pastrandu-mi acea fata indiferenta. Imi salut parintii dupa care ma intorc spre tanara privind-o si ridicand suspicios o spranceana. Nu imi amintesc sa o mai fi vazut pana acum asa ca sunt oarecum curios sa aflu ce cauta aici.
Am ramas tacut asteptand ca cineva sa inceapa conversatia. Probabil ca si cei trei asteptau ca eu sa fiu primul ce va spune ceva deoarece se tot uitau insistenti la mine, insa cand a vazut ca nu am de gand sa scot nici cel mai mic sunet, mama a inceput sa vorbeasca.
-Sasuke, da-mi voie sa ti-o prezint pe Charlotte Holle, fiica celui mai cunoscut om de afaceri din Franta si viitoarea ta sotie.
Viitoare ce? Doamne Dumnezeule. Deci asta era surpriza?! Eu ma asteptam la o noua masina, orice, dar nu la o femeie. Da, a fost o surpriza, insa una deloc placuta. Cum oare crede mama ca eu o sa ma casatoresc cu ea. Adica, abea am cunoscut-o, nu ma atrage deloc si, in plus, am doar nouasprezece ani, pentru numele Domnului. Cat de batut in cap sa fi incat sa-i aranjezi o casatorie fiului tau cu o persona cu care abea i-ai facut cunostinta?! Nu mai suntem de mult in perioada in care casatoriile aranjate erau ceva obisnuit.
Cateva minute am ramas nemiscat cu gura intre-deschisa incercand sa procesez ceea ce mama mi-a spus. Dintr-o data incep sa rad ironic privindu-i pe cei prezenti.
-Viitoare sotie? Voi nu cred ca va auziti ce spuneti. Nu o sa ma casatoresc niciodata cu o persoana pe care nu o iubesc si in plus am doar nouasprezece ani. Nu vi se pare ciudat? Oricum... decizia mea e luata asa ca va puteti intoarce de unde ati venit. Nu o sa ma leg cu ea la cap pentru nimic in lume si nu ma puteti obliga, sunt major, pot lua singur decizii. spun pe un ton hotarat dupa care urc in graba scarile nelasandu-i sa mai spuna ceva.
Intru intr-o incapere mare, mult prea mare pentru o singura persona, cu peretii vopsiti intr-un albastru pal, ce-ti relaxa simturile. Camera mea. Singurul loc unde ma puteam relaxa, departe de ochii lumii.
Ma trantesc nervos pe patul din mijlocul camerei si imi pun antebratul drept peste ochi oftand. Din nou, gandul ma purta catre Sakura ceea ce m-a facut sa ma relaxez. Avea darul ca, de fiecare data cand eram nervos, doar gandindu-ma la ea sa ma calmez.
Aud cateva batai in usa si spun un „intra"ť plictisit chiar daca nu aveam chef sa vad pe nimeni in acel moment. De dincolo de usa apare mama ce ma privea usor nervoasa. Tot ea, tot ea e nervoasa? Eu atunci cum ar trebui sa fiu?
Se aseaza langa mine, sta putin pe ganduri dupa care incepe sa vorbeasca.
-Daca nu te casatoresti cu Charlotte, vei merge cu noi in Franta si nu-ti voi mai da voie sa o vezi pe Sakura. imi spune direct, pe un ton atat de simplu dupa care pleaca lasandu-ma socat. Cum poate face asta? Chiar ii face atat de mare placere sa ma vada suferind? Sunt fiul ei pana la urma. Adica, sunt major, acum pot face tot ce vreau, dar chiar si asa, dupa cum o stiu eu pe mama, nici acest lucru nu o va impiedica sa faca ceea ce si-a propus.
Ah, azi, mai mult ca oricand, blestem ziua in care i-am spus ce simt pentru rozalie. De atunci, mereu cand nu vreau sa fac ceva, ma santajeaza cu asta.
Ce voi face in continuare?