Pentru că iubesc să trăiesc.

[SnowFlake.]

Capitolul nouă - De ce sunt aşa de slabă?

Eram aşa de fericită că în sfârşit o văzusem pe Mihaela şi chiar dacă aveam nevoie de ea nu am început să îi povestesc necazurile mele. Cred că are şi ea destule. Oare ce a fost în capul ei când s-a aruncat de la etaj? Pot băga mâna în foc că este vina lui Jake, dar eu ce pot face? Sunt inutilă aici. Unicul lucru cu care mă pot descurca este să-mi mişc picioarele frumoase de fotomodel până la magazin şi înapoi cu o cafea în mână. Patetic!
Simţeam că mă urmăreşte cineva, iar simţul meu niciodată nu dă greş. Sper!
M-am întors, din reflex, pentru a vedea dacă este cineva în spatele meu. Da, de parcă s-ar arăta aşa cu una cu două şi mi-ar face şi cu mâna. Ar fi stupid să mă mai şi strige pe nume şi să spună: " Aici sunt! "
Exact cum mă aşteptam, nu era nimeni acolo. Cu siguranţă se ascunde pe undeva. Trebuie doar să am răbdare sigur se va arăta el sau ea, depinde ce o fi. Am vrut să-mi continui drumul, dar nu prea am putut, pentru că o matahală stătea în faţa mea, iar eu m-am cam ciocnit de ea.

Când am ridicat privirea mi-am dat seama că acea " matahală " era Jake. Ce caută el aici?
Se pare că răspunsurile vin mai ceva ca pâinea caldă, atunci când le aştepţi.
- Ştii, frumoaso.. Nu o pot avea pe Mihaela, din câte am observat, iar dacă eu nu o am pe ea, tu vei sfârşi moartă. Simplu că bună ziua nu?
Moartă?! Cum adică moartă? Ce avea de gând să facă?
- Mă ajuţi sau mori. E alegerea ta, doar a ta. Dar să fie clar, orice ai alege tu şi numai tu, suporţi consecinţele.
- De ce o vrei pe Mihaela? altceva nu ştiam ce să întreb şi aveam nevoie de multe răspunsuri, dar le aşteptam rândul.
Un râs înfundat s-a auzit. Chiar nu vedeam ce poate fi aşa de amuzant.
- Vreau să-ţi fac ţie rău prin intermediul ei. Vezi tu, asta s-a întâmplat când Daniel a murit. Nu trebuia să-l omori, scumpo! Chiar nu trebuia să faci asta.
- Nu ea l-a omorât, Jake şi tu ştii bine asta! s-a auzit o voce din spatele meu. Aş fi vrut să o iau la fugă, dar mi-am dat seama că este Charles exact la timp.
- Staţi puţin! Ce treabă are Daniel în toată povestea asta? Charles, îmi explici şi mie? Chiar nu vreau să mor proastă!

Nu cred că era cea mai bună alegere să ridic tonul, dar nu mă mai puteam controla. Starea de nervozitate se intensifica cu cât Jake spunea pure prostii.
- Păi ... Jake este prieten cu Daniel, iar el crede că tu l-ai omorât, deşi eu ştiu că nu este aşa. Mama ta a făcut asta şi ea este moartă pentru că Daniel a călcat-o cu maşina. Ştim totul despre tine, Claire, dar stai liniştită nu-ţi vom face rău.
- Frăţioare, vorbeşte în numele tău!
Şi zicând asta, Jake m-a apucat de mâini şi mi le-a strâns. Era prea puternic, acum chiar nu mai aveam nici o scăpare, decât dacă Charles m-ar ajuta. " Este fratele lui! De ce te-ar ajuta pe tine?"
Îmi urăsc vocea interioară, nu mă ajută deloc să mă calmez. Ba din contra. Brusc mi-am amintit de visul pe care l-am avut. Casa acea ciudată, luna întunecată, Jake spunând ceva de Key. Trebuia să aflu ce s-a întâmplat.
- Jake visul acela a fost real? mi-am auzit vocea puternică, impasibilă. Nu puteam să cred că încă eram calmă.
- Foarte real. Şi dacă te întrebi dacă Key al tău este mort, află că trăieşte. Eu am creat acel accident! De ce crezi că nu i-ai mai văzut trupul? Uite ce e. Nu mai vreau să ascund anumite lucruri de tine. Dacă tot ne vom juca, să jucăm corect. Sunt un vampir, dragă. Ştii şi tu ce înseamnă asta şi cu siguranţă nu credeai că există. Am un dar special, pot face ca unele lucruri să apară acolo unde vreau eu şi deasemenea pot intra în visele oamenilor, dar partea asta o ştii deja.

Asta era prea mult. Simt că mă voi prăbuşi, dar nu pot face asta. Trebuie să încerc să fac ceva să scap de aici. Nu pot accepta prezenţa vampirilor, nu cred în aşa ceva! Cu necromanţii îmi e de ajuns. De ce adevărul doare? De ce nu pot rămâne aşa indiferentă şi gata? Emotivitatea mă omoară, la propriu. Îmi detest propriile sentimente, iar acum că ştiu despre iubirea mea trebuia să fiu puternică. Mult mai puternică decât înainte.
- Tu o să vii cu mine, Claire. Iar tu Charles pleacă!
Nu aveam de gând să merg nicăieri cu acest psihopat. Am încercat să scap şi pentru câteva momente am reuşit, dar m-a prins din nou.
- Charles ajută-mă!
Eram disperată, chiar nu mai ştiam ce să fac. Metodele extreme sunt cele mai potrivite în anumite cazuri. Mă iubea. Charles chiar mă iubea. Se vedea asta în ochii lui şi prin gestul lui nobil, adică a sărit să mă ajute, a demonstrat-o.
- Tu chiar eşti menit să mă calci pe nervi, nu? l-a întrebat Jake înfigându-i cuţitul în burtă. Sângele curgea şiroaie, iar Charles gemea de durere. Nu puteam face nimic, din nou. Mă urăsc! Nu aveţi idee cât de mult mă detest. Trebuia să fug, acum aveam ocazia. Cu lacrimi în ochi, i-am făcut cu mâna şi i-am spus un ' mulţumesc ' printre buze.

Vântul îmi era inamic astăzi. Totul mergea prost, chiar totul. Bătea în direcţia nepotrivită şi mă încetinea. Nu mai suport! Durerea e prea mare, dar şi speranţa e la fel.
Speranţa că-l voi revedea pe Key şi speranţa că Charles va rezista şi va trăi. Trebuia să trăiască! Vina era a mea si atunci chiar că nu aş fi suportat şi m-aş fi dus direct la spitalul de nebuni!

- Lecţia numărul unu. Nu te pune cu cei mai puternici.
Ăsta a fost ultimul lucru pe care l-am mai auzit, pentru că Jake mi-a dat un pumn. Impactul a fost dureros şi mi-am pierdut conştiinţa. Se pare că fuga mea a fost în zadar.