Pentru că iubesc să trăiesc.

[SnowFlake.]

Capitolul ÅŸapte - Lucruri noi

- Ce? Cum adică i se întâmplă ceva? Ţi s-a făcut dor de ea şi nu ştii ce să inventezi? Te rog, Shane! Nu fi ridicol, am pufnit eu în final.
Sau poate că-l judecam greşit. Mai aveam şi acest obicei, destul de prostesc. S-a uitat la mine cu o expresie serioasă şi trebuie să recunosc, pe Shane nu-l vedeai sub această formă, prea des. Îmi displace această latură a sa, dându-mi o senzaţie de nesiguranţă.

Mi-a luat palmele între ale lui, strângându-le puternic, dar în acelaşi timp afectuos. Aş fi vrut să protestez, dar treptat acel foc pe care-l simţeam în interior, se diminua.
- Ce faci? l-am întrebat curioasă.
Da, da! Curioşii mor repede, dar nu mă pot abţine.
- Te ajut. Vezi tu, Claire, eu şi Key aveam o astfel de legătură, exact cu ai tu cu Mihaela. Sau cel puţin cred că despre ea este vorba; în caz că tu nu ţi-ai făcut altă prietenă mai bună.
Glumea? Evident că nu aveam altă prietenă " mai bună ", deci ar fi bine să nu mai spună prostii sau vede el după!
Apoi mi-am dat seamă că o parte din explicaţia lui mi-a stârnit interesul, dar şi durerea.
- O legătură cu Key? În ce constă?
Una era să vorbească despre mine şi despre ce mi se întâmplă, alta era să amintească despre bărbatul pe care-l iubesc. Ah şi doar ştie că mă doare!
" Calmează-te! Nu-ţi pierde controlul. " mi-am auzit vocea interioară şoptindu-mi.
Nu puteam să cred că o şi ascultam. Ar fi bine să nu-i spun asta lui Shane sau va crede că sunt nebună, nu că nu aş fi, dar rămâne micul nostru secret.
- Păi ... e cam complicat. Pentru că suntem necromanţi asta trebuia să se întâmple, cel puţin asta mi-a spus bunica mea. A fost şi ea necromantă şi nu i-a fost uşor, dar s-a obişnuit. La un moment dat devine un lucru banal cu care poţi să trăieşti, dar nu şi atunci când îl descoperi din greşeală şi habar nu ai nimic despre asta. Eu şi Key ne înţelegeam minunat ca să spun aşa, era cel mai bun prieten al meu şi ne simpatizam reciproc. Discutam despre orice, inclusiv despre tine şi Mihaela, dar hai să nu amestecăm lucrurile. Nu vreau să devii şi mai confuză decât eşti deja. Şi era normal să se creeze o legătură între noi, eu ştiam tot ce se întâmplă cu el. Fiecare stare emoţională şi presimţeam când este în pericol. Dar Claire! Atunci nu am simţit nimic. Şi nu eram băut sau ceva de genul ăsta! Nu ştiu ce s-ar fi putut întâmpla! Doar dacă nu cumva cineva i-a înscenat toată chestia asta cu moartea şi el încă este viu. Atunci noi am putea să-l căutăm şi poate ....
- Nu! am izbucnit eu. Nu mai pot suporta! Nu trăieşte, a plecat de mult dintre noi! Obişnuieşte-te cu asta, Shane! Obişnuieşte-te cu asta şi nu mă mai tortura atâta!

M-am întors cu spatele la el şi am luat-o la fugă, dar din păcate fuga mea nu a durat mult. La uşa de la intrare m-am ciocnit de Charles. I-am zâmbit şi l-am lăsat să intre, chiar dacă aveam chef să ies de acolo şi să plâng necontenit. Dar stai aşa! Ce rost avea să plâng? Nu făceam nimic altceva înafară de a mă consuma şi a-mi face sânge rău. Aşa nu se mai poate. Trebuie să învăţ să trăiesc şi să fiu fericită. Şi cred că Charles e perfect pentru a mă ajuta să-mi revin. Sau cine ştie? Merită încercat.
Am vrut să-l sărut, dar nu am putut pentru că o greaţă stupidă m-a învăluit. Shane m-a văzut şi mi-a sărit în ajutor imediat. Durerea se ducea din nou, la fel de repede pe cât apăruse. Era clar că trebuia să-l am lângă mine mai mereu, dar era greu de suportat mai ales când începe să vorbească gura fără el. Atunci chiar că te enerva.
- Claire! Ăsta e un semn. Trebuie să mergem la Mihaela urgent. Ceva se întâmplă cu ea, dar este o problemă nu ştim unde este ..
M-am uitat la Charles cu subînţeles şi mi-a zâmbit înţelegând ce vreau să spun.
- Vă duc eu, puisorilor! Ştiu exact unde se află. Deci Franţa ne aşteaptă.
- Aşa e! am adăugat eu după ce se făcuse linişte. Dar nu mergem acolo pentru a admira peisajul ci pentru a face ceva util. În cât timp crezi că ajungem?
- Maxim două ore şi asta pentru că mergem cu avionul meu privat. Haideţi să mergem sau nu ajungem la timp pentru ... orice o fi asta.

Am chichotit şi l-am lăsat să mă poarte în braţe până la maşină. Îi simţeam muşchii cum se contractă sub atingerea mea şi o luam razna. Îmi plăcea senzaţia. Eram aşa de obosită, iar durerea a apărut din nou. Shane, însă, nu era disponibil în acest moment. El trebuia să conducă până la aeroport, nu că ar fi mare bucurie.
- Dormi, micuţo. Voi avea eu grijă de tine.
Chiar nu ştiu de ce, dar ceva din ochii lui albaştrii m-au făcut să-l cred pe cuvânt. Îmi aducea aminte de Key. Are aceiaşi înfăţişare şi doare ... Dar nu o să mai doară.
- Sărută-mă!
Şi a fost mai mult decât suficient. Buzele noastre s-au atins puţin, dar nu am putut continua. Ceva mă împiedica. Aşa că m-am prefăcut că am adormit şi chiar a funcţionat.
Era un drum lung până la prietena mea cea mai bună şi în acest moment chiar aveam nevoie de ea.

Dintr-o dată mă aflam într-o casă întunecată şi nu îmi plăcea deloc. Nu vedeam nici un întrerupător, iar frică îmi străbătea corpul ca o trădătoare. Mergeam în neştire, pipăind lucrurile, dar nu-mi dădeam seama întotdeauna ce se află în acel loc. Era sinistru, deloc plăcut mai ales pentru o fată!
Sau ar fi mai bine să nu generalilez, cel puţin pentru mine nu era plăcut.
M-am împiedicat şi am căzut. Am simţit o substanţă lichidă pe mână mea. Am mirosit-o şi mi-am dat seama ce era. Sânge! Ce se întâmplă? Nu mai suport. Ridicând privirea am zărit luna care în această seară nu strălucea şi eclipsă nu era.
- Bună, Claire!
M-am întors, din reflex probabil, şi am ţipat când l-am văzut pe Jake. El trebuia să fie cu Mihaela, nicidecum cu mine!
- Nu! Tu nu poţi fi aici!
- Ba da, pot şi chiar sunt! Ştii Key al tău a fost aşa naiv.
- Lasă-mă în pace!

- Claire, revino-ţi! Claire! Ce ai păţit?
Am deschis ochii şi totul era în regulă. Eram în siguranţă. Nici urmă de nebunul de Jake, doar Charles şi Shane.
- Am ajuns în Franţa, a spus Charles.
M-am dat jos din avion, chiar dacă nu ştiu cum am ajuns aici, şi am inspirat adânc. Acum e acum.
- Mihaela pornim spre tine. Nu-ţi face griji, vei fi şi tu în siguranţă.