26-02-2011, 10:51 AM
Salut dear, trec si eu pe aici...
Ca sa nu imi pierd locul dau un edit imediat ce citesc, ok?
Edit:
Am revenit! Scuza-ma ca dau atat de tarziu acest comentariu, doar ca nu am mai avut timp. Imi pare chiar rau.
Acum sa trecem la adevaratul comentariu.
Imi place. Chiar imi place. De obicei citesc ficuri care sunt povestite din perspectiva Sakurei ( printre care si al meu :)) ), dar al tau este diferit. Imi place cum narezi. Descrierea ai, dar sa sti ca inca mai este loc destul. Actiunea mi se pare un pic grabita. Incearca sa o domolesti un pic. Am vazut o singura gresala nu mai stiu in care capitol, dar nu este bay. Pe viitor incearca sa descri un pic peisajele si sentimentele lui Sasuke. Ori in capitolul intai sau al doilea cand a fost la ramen cu Sakura. Puteai sa ne spui daca au vorbit sau nu, ai fi putut sa descri ce gandea Sas'ke in acel moment.
In fine este bine si asa. Cam asta este... in mare parte.
Anunta-ma si pe mine cand pui next-ul
Bye Bye si spor la scris
Ca sa nu imi pierd locul dau un edit imediat ce citesc, ok?
Edit:
Am revenit! Scuza-ma ca dau atat de tarziu acest comentariu, doar ca nu am mai avut timp. Imi pare chiar rau.
Acum sa trecem la adevaratul comentariu.
Imi place. Chiar imi place. De obicei citesc ficuri care sunt povestite din perspectiva Sakurei ( printre care si al meu :)) ), dar al tau este diferit. Imi place cum narezi. Descrierea ai, dar sa sti ca inca mai este loc destul. Actiunea mi se pare un pic grabita. Incearca sa o domolesti un pic. Am vazut o singura gresala nu mai stiu in care capitol, dar nu este bay. Pe viitor incearca sa descri un pic peisajele si sentimentele lui Sasuke. Ori in capitolul intai sau al doilea cand a fost la ramen cu Sakura. Puteai sa ne spui daca au vorbit sau nu, ai fi putut sa descri ce gandea Sas'ke in acel moment.
In fine este bine si asa. Cam asta este... in mare parte.
Anunta-ma si pe mine cand pui next-ul
Bye Bye si spor la scris
Cincizeci de minute ne despart privirile. Mă doare să te văd mereu atât de distant faţă de mine. Cu ea eşti simplu tu, cu mine de ce nu ai fi? Mă laşi să sper că într-o zi vei putea să-mi vorbeşti aşa cum şi eu încerc să îţi arăt că ţin la tine, dar eşti atât de orb încât nu vezi dincolo de această ceaţă densă pe care ai creat-o de unul singur. Flacăra ce trăieşte-n mine devine din ce-n ce mai puternică cu fiecare privire, cu fiecare literă pe care mi-o rosteşti, dar îmi este frică. Frică ca într-o bună zi această scânteie să se stingă în mometul în care te voi vedea de mână cu ea. Îţi cer un singur lucru, te implor nu mă lăsa în urmă. Nu mă lăsa să fiu doar o umbră a trecutului...