Laevis

[BloodyInnocence]

nu nu l-am lasat balta;) si nu stiu de ce capitolele sunt atat de greu de scris pentru aceasta poveste:| a si Clara si Lara sunt acelasi lucru. Lara este numele de alint pe care Amadeus i`l da fetei.;)
astept parerile voastre;)
thx dark pt ca ai mai dat pe aici>:D<

Capitolul opt

-Inchide ochii si orice s-ar intampla, nu te departa de mine, bine? Mi-a soptit la ureche.
Insa eu nu am ascultat-o. Cum puteam sa o ascult, mai ales atunci cand cea care sta in fata mea era cu totul o alta persoana decat cea pe care o cunosteam si o iubeam. Eram curios sa vad ce avea de gand sa faca si in acelasi timp ma simteam neputincios. Neputincios pentru ca nu mai eram in stare sa imi controlez puterile pentru a o aparata pe iubita mea Lara si atunci imi dau seama. Motivul pentru care ea nu mai semana cu persoana pe care eu cu atata nebunie o iubeam eram eu, era neputinta mea, era slabiciunea mea. Daca as fi fost mai puternic, Lara nu ar fi venit sa ma ajute stiind ca ma pot descurca, insa ea stia ca nu pot sa ii inving, asa ca s-a implicat.

Eu eram de vina pentru actiunile ei. Eu eram vinovatul pentru mainile ei patate cu sange. Nu am putut sa ma uit la modul crud in care ii omora pe acei oameni, pur si simplu nu am putut si nu deoarece o consideram un monstru. Nu! Nu as putea niciodata sa o consider asa ceva pe cea care mi-a furat inima si refuza sa mi-o dea inapoi, nu ca as dori sa o am inapoi...
M-am trezit cand am vazut-o pe Lara lesinand in fata mea, mi-am intins repede mainile si am prins-o inainte sa atinga pamantul. Nu o condamnam. Tocmai a dat dovada de o putere incredibila, o putere care nu s-a mai vazut pe aceasta planeta de la Stramosii nostri, cei care au fondat aceasta civilizatie.

Nu stiu ce sa fac. Imi dadeam seama ca Lara era instabila din cauza tuturor lucrurilor care avusera loc in ultima vreme si care o faceau sa fie indecisa, sa aleaga intre familie si cel pe care il iubea. Incept sa ma gandesc ca poate nu era cea mai inteleapta alegere pe care am facut-o atunci cand am decis sa fug impreuna cu Lara... poate ea chiar trebuia sa ramana impreuna cu familia ei pentru ca acestia sa aiba grija de ea, sa nu mai se intample ceea ce se intamplase astazi.
„Dar cum pot eu sa renunt la un asemenea inger?” ma intreb uitandu-ma la frumusetea cu parul de foc ce dormea linistita in bratele mele.

„Oare nu sunt eu indeajuns de bun pentru ea? Oare eu nu pot fi cel care sa o aduca inapoi la inocenta ei pe care o pierde atunci cand se transforma in acea flacara vie care ii este esenta vietii?” continui sa ma intreb dar fara nici un rezultat. Nici un raspuns nu imi apare in minte si nimeni nu ma poate ajuta cu unul pentru ca nu am pe cine sa intreb... eram singur si tot singur trebuia sa iau o decizie.
„Sa o las sa se intoarca la famillia ei, sa ii frang inima pentru binele ei sau sa o tin langa mine ca un egoist ce sunt si sa incerc sa o ajut? Dar oare pot sa o ajut?”

Atatea ganduri ma mananca pe dinauntru si eu nu am un raspuns sigur pentru nici una din acele intrebari. Dar ies din aceasta stare atunci cand soarele se lasa in jos si atingand cu razele lui calde varful copacilor imi raneste ochii care erau fermecati de inocenta Larei. Da, arata atat de inocenta atunci cand dormea incat uitam de mine, uitam de lume, uitam de tot. De cate ori nu m-am furisat noaptea atunci cand nu puteam sa dorm doar sa o vad pe ea cum doarme linistita in patul ei...

Am intrat inapoi in casa si am urcat la etaj pentru a o baga in patul de doua persoane din dormitorul principal. Nu as fi vrut pentru nimic sa o parasesc, sa ii dau drumul, insa nu am alta solutie. O las jos, incet, cu grija pentru a nu o trezi si o invelesc cu cearceaful subtire. Inainte sa ies din incapere ii las un mic pupic pe frunte, dandu-i la o parte parul negru-rosiatic care intotdeauna ii amintea de un taciune. Luase o decizie atunci si acolo: avea sa faca bagajele, sa ia ceva de mancare si niste bani si aveau sa plece maine de dimineata la prima ora amandoi. El si cu ea singuri, infruntand lumea. Numai asa puteau sa fie impreuna si sa scape de oamenii trimisti de parinti lor pentru a-i aduce inapoi acasa. Stia ca nu vor scapa intru totul de ei, ca intotdeauna vor fi nevoiti sa se mute din loc in loc, dar considera ca atata timp cat vor fi impreuna totul avea sa fie bine. Trebuia sa o tina pe Clara departe de cei care ii ameninta sa ii desparta, pentru ca altfel avea sa se transforme din ce in ce mai mult intr-o ucigasa si nu putea permite asa ceva. O iubea prea mult pentru a o lasa sa se transforme in ceva ce ura. Intr-o arma fara minte, insetata de sange.

Clara dormi toata noaptea, lasandu-l pe Amadeus sa isi vada de pregatirile lui in liniste si pace. Cand termina, undeva pe la douasprezece noaptea se baga in pat cu ea si adormi tinand-o in brate, fericit ca a ales aceasta varianta, aceasta cale. Spera doar ca si Clara sa fie de acord cu el.