01-02-2011, 03:46 PM
Tip critica : Orice fel
Spun de pe acum ca nu vreau pupincureli ! Nu este primul fic pe care- l fac, deci nu vreau sa fiti blanzi. Vreau sa le multumesc in special dragelor mele Snowy si Zuz. pentru ca m -au ajutat >:D< Sper sa fie pe placul vostru ^^
Capitolul 1 - Viaţa actuală
Privesc şi ultima picătură de sânge care se prelinge pe paharul de sticlă aşezat pe masă. Aş fi putut păstra şi pentru mai târziu, dar nu m-am putut abţine. Mirosea aşa de bine, chiar şi de la distanţă. A fost delicios. A fost unul dintre cei mai buni. Păcat, era destul de drăguţ. Nu trebuia să-l omor aşa, deşi puţin îmi păsa. Trebuie să mai fur provizii. Cristian o să se supere. Oare ce-o să zică când va vedea frigiderul gol? M-aş amuza copios, deşi presimt că o să se işte un scandal şi cu puţin noroc, o mică bătaie. Spre binele lui cred că nu ar trebui să facă asta. Ştie că pot să-i iau capul de pe umeri într-o fracţiune de secundă. De fapt nici mie nu mi-ar face prea mare plăcere. Nu arăt bine când sunt nervoasă chiar dacă sună palpitant să omor pe cineva.
Mă ridic de pe canapea şi iau paharul murdar de sânge pentru al spăla. Dacă ar veni Cristian acum, mi-ar ţine o morală inemaginabila. Într-o secundă, sau mai puţin, ajung în faţa chiuvetei. Dau drumul jetului de apă să curgă peste pahar. Trebuie să mă grăbesc. Deja-i miros duhoarea. E la un kilometru distanţă de casă. Ar ajunge aici cam în cinci secunde. Am destul timp. Iau obiectul, acum curat, şi-l pun în dulap alături de celelalte. În secunda următoare mă aşez pe canapeaua din sufragerie şi deschid televizorul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Aud uşa scârţâind. A venit.
- Sânge. Cristine, ce-ai făcut?
- Nimic.
Nici nu a aşteptat să-i mai zic ceva şi deja se afla în faţa frigiderului. Stă pe gânduri câteva minute. Abea aştept să văd ce faţa va face când va vedea că în frigider nu este nici un strop de sânge. Îl deschide şi-l închide imediat la loc. Cred că a văzut destule.
- Îţi dai seama ce-ai făcut ? Ne-ai băut proviziile de sânge pentru o săptămână doar într-o zi !
- Ăăă ... De fapt în două zile, îi spun zâmbindu-i liniştită.
- Cristine, cum poţi să fii aşa indiferentă? Acum trebuie să mergem la vânătoare, din nou. Cat ai sa mai continui ?
Mă scoate din sărite. Îl iau de gulerul cămăşii cu o mână şi îl trântesc de dulapul cu cărţi din spatele canapelei, iar cu cealaltă îl strâng de gât astfel încât să nu mai poată face nimic.
- Am să continui cât am eu chef, dragă Cristian. Dacă nu-ţi convine, spune-mi. Îţi rup căpăţâna de pe umeri şi am rezolvat. Atunci nu ai să mai fii nevoit să mergi la vânătoare cu mine, din nou. Ai înţeles?
- Cristine, spune răguşit.
Ah, da. Am uitat să - i dau drumul.
- Hai să luăm loc. Să ne calmăm şi să discutăm, Cristine. N-am vrut să se ajungă la aşa ceva.
- Aşa mă gândeam şi eu.
Mă aşez pe canapea amuzându-mă. Se ţine de gât şi tuşeşte intens. E aşa de plăcut să-l vezi cum suferă. Scot un mârâit, semn că mă plictisesc. Cristian vine lângă mine încercând să formeze o conversaţie, fără succes însă.
- Deci ... ce-ai mai făcut azi înafară să bei tot sângele ?
- Nu merge.
Se ridica şi porneşte spre fereastră. Priveşte şi pare că se gândeşte la ceva. Pun la pariu că o altă tâmpenie îi trece prin cap. Pare a vrea a spună ceva, dar ezită.
- Spune odată.
- Ar trebui să mergem la şcoală. Lumea începe să observe.
Din senin râd ca o nebună în hohote. Am spus eu, altă tâmpenie. Şcoala, doar gândul la ea mă face să râd.
- Cristian, am făcut liceul de aproximativ douăzeci şi cinci de ori, dacă nu mai mult. Crezi că îmi mai arde de şcoală? Ştiu deja toată materia pe de rost. O să zică lumea că sunt soţia lui Einstein.
- Şi acasă ce faci? Bei tot sângele din frigider?
- Nu începe iar. Mă enervează subiectul ăsta.
Se lasă tăcerea. Întorc capul şi privesc ceasul de pe măsuţa din stânga mea. Este trecut de miezul noptii. Ar trebui să plec sus , atmosfera de aici a devenit cam tensionată. Urc scările şi mă îndrept spre baie. Privesc acea siluetă din oglindă şi văd că nopţile nedormite se observă mai tare. Mă îndrept spre dormitor unde îmi iau vechii pantaloni de blug scurţi , aruncaţi pe undeva prin dulap şi un tricou. Mă aşez pe pat şi încep să uit de tot şi de toate, poate ar trebui să dorm mai des. Mă simt aşa de bine.
Mă ridic de pe canapea şi iau paharul murdar de sânge pentru al spăla. Dacă ar veni Cristian acum, mi-ar ţine o morală inemaginabila. Într-o secundă, sau mai puţin, ajung în faţa chiuvetei. Dau drumul jetului de apă să curgă peste pahar. Trebuie să mă grăbesc. Deja-i miros duhoarea. E la un kilometru distanţă de casă. Ar ajunge aici cam în cinci secunde. Am destul timp. Iau obiectul, acum curat, şi-l pun în dulap alături de celelalte. În secunda următoare mă aşez pe canapeaua din sufragerie şi deschid televizorul ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Aud uşa scârţâind. A venit.
- Sânge. Cristine, ce-ai făcut?
- Nimic.
Nici nu a aşteptat să-i mai zic ceva şi deja se afla în faţa frigiderului. Stă pe gânduri câteva minute. Abea aştept să văd ce faţa va face când va vedea că în frigider nu este nici un strop de sânge. Îl deschide şi-l închide imediat la loc. Cred că a văzut destule.
- Îţi dai seama ce-ai făcut ? Ne-ai băut proviziile de sânge pentru o săptămână doar într-o zi !
- Ăăă ... De fapt în două zile, îi spun zâmbindu-i liniştită.
- Cristine, cum poţi să fii aşa indiferentă? Acum trebuie să mergem la vânătoare, din nou. Cat ai sa mai continui ?
Mă scoate din sărite. Îl iau de gulerul cămăşii cu o mână şi îl trântesc de dulapul cu cărţi din spatele canapelei, iar cu cealaltă îl strâng de gât astfel încât să nu mai poată face nimic.
- Am să continui cât am eu chef, dragă Cristian. Dacă nu-ţi convine, spune-mi. Îţi rup căpăţâna de pe umeri şi am rezolvat. Atunci nu ai să mai fii nevoit să mergi la vânătoare cu mine, din nou. Ai înţeles?
- Cristine, spune răguşit.
Ah, da. Am uitat să - i dau drumul.
- Hai să luăm loc. Să ne calmăm şi să discutăm, Cristine. N-am vrut să se ajungă la aşa ceva.
- Aşa mă gândeam şi eu.
Mă aşez pe canapea amuzându-mă. Se ţine de gât şi tuşeşte intens. E aşa de plăcut să-l vezi cum suferă. Scot un mârâit, semn că mă plictisesc. Cristian vine lângă mine încercând să formeze o conversaţie, fără succes însă.
- Deci ... ce-ai mai făcut azi înafară să bei tot sângele ?
- Nu merge.
Se ridica şi porneşte spre fereastră. Priveşte şi pare că se gândeşte la ceva. Pun la pariu că o altă tâmpenie îi trece prin cap. Pare a vrea a spună ceva, dar ezită.
- Spune odată.
- Ar trebui să mergem la şcoală. Lumea începe să observe.
Din senin râd ca o nebună în hohote. Am spus eu, altă tâmpenie. Şcoala, doar gândul la ea mă face să râd.
- Cristian, am făcut liceul de aproximativ douăzeci şi cinci de ori, dacă nu mai mult. Crezi că îmi mai arde de şcoală? Ştiu deja toată materia pe de rost. O să zică lumea că sunt soţia lui Einstein.
- Şi acasă ce faci? Bei tot sângele din frigider?
- Nu începe iar. Mă enervează subiectul ăsta.
Se lasă tăcerea. Întorc capul şi privesc ceasul de pe măsuţa din stânga mea. Este trecut de miezul noptii. Ar trebui să plec sus , atmosfera de aici a devenit cam tensionată. Urc scările şi mă îndrept spre baie. Privesc acea siluetă din oglindă şi văd că nopţile nedormite se observă mai tare. Mă îndrept spre dormitor unde îmi iau vechii pantaloni de blug scurţi , aruncaţi pe undeva prin dulap şi un tricou. Mă aşez pe pat şi încep să uit de tot şi de toate, poate ar trebui să dorm mai des. Mă simt aşa de bine.