Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Pain and Pleasure [yaoi, +18] DeDal N. & Midnight Mistery

#5
Mă scuzaţi că nu am apărut pe aici mai devreme, presupun că ştiţi de ce.
So Enjoy ^^.



Capitolul doi - Spectacolul


M-am uitat la ceas emoţionată. Nu doream să intarzii, ştiam că asta avea să-l scoată din sărite pe Ai. Scumpul meu, Ai. Îl iubesc atât de mult şi el pe mine, din câte se vede.
Am căutat câteva haine mai lejere şi în sfârşit eram gata. M-am privit în oglindă. Bluza de culoare roşie stătea perfect peste blugii mei negri. Părul lung şi blond îmi cădea lin pe spate, ceea ce mă încânta. Mi-am aplicat un strat de ruj şi am pornit la drum.
În această seară aveam de gând să merg pe jos. Îmi plăcea atât de mult să mă plimb în aer liber. Mergeam destul de repede, dar nu am putut să nu observ marele afiş ce împânzea peretele unui bloc. Un spectacol de pian? Sună destul de bine, deşi nu am mai auzit de acest tip niciodată. Sigur îl voi convinge pe Ai să mergem. Ce nu ar face el pentru soţioara lui?
Ajunsă în sfârşit în local, l-am zărit stând într-un separeu. Întotdeauna dorea să fim doar noi doi, feriţi de ochii lumii şi adevărul era că şi mie îmi surâde ideea. M-a luat de mână şi m-a condus până la masa noastră. M-am aşezat şi am început să-l studiez. Părea obosit, după acea şedinţă nu mă miră. Tot timpul este ocupat cu munca şi acest lucru îl stresează, iar eu încerc să-l destind adesea. Nu reuşesc tot timpul, dar sunt fericită pentru că încerc. Ochii lui căprui mă priveau cu multă iubire, iar buzele lui cărnoase parcă le aşteptau pe ale mele. Am privit în jur şi cum nu ne privea nimeni, m-am aplecat peste masă şi le-am unit. Iubeam să mă joc aşa, de-a şoarecele şi pisică. Nu m-a înlăturat spre marea mea surprindere, se pare că se obişnuise cu avansurile mele în public. Buzele noaste se jucau gingaş. Când acel sărut s-a terminat, i-am cerut chelnerului două cafele. Eu o vroiam cu lapte, nu suportam să beau fără, însă Ai da. Nu avea nici o problemă cu asta. M-am gândit că ar fi destul de bine dacă aş începe discuţia acum.
- Dragul meu, Ai! am început eu, cu o voce aproape imploratoare. Ai văzut afişul acela uriaş?
M-a privit cu subînţeles. Şi-a arcuit buzele şi mi-a oferit zâmbetul lui cel mai firav.
- Saphira, a rostit apoi pe un ton senzual. Acel ton care mă face adesea să mă topesc. Spune-mi ce doreşti.
- Să mergem la acel spectacol, dacă nu te deranjează, desigur. Sau dacă ai altă treabă de făcut, eu ...
- Shhht! Am tot timpul din lume pentru tine, ţi-am mai spus, eşti specială. Tu îmi umplii ziua de fericire, doar prin existenţa ta.
Am înroşit şi mi-am coborât privirea în pământ. Chiar dacă mă obişnuisem cu complimentele lui, mă înroşeam de fiecare dată.
- Ne terminăm cafelele şi mergem.
Am încuviinţat şi am zâmbit gingaş. Ori mintea mea îmi juca feste, ori şi-a băut cafeaua mai repede de cât de obicei. Nu am spus nimic, pur şi simplu m-am ridicat şi am pornit la drum, la braţul său. Multă lume din oraş ne invidia, iar mie îmi plăcea să învârt cuţitul în rană. Eram un cuplu demn de toată admiraţia. Amândoi proveneam din familii stilate şi aveam studii, doar că mie nu-mi plăcea munca, iar Ai nu avea nici o problemă cu asta. Atâta timp cât profiturile sale cresc, nu aveam nici o treabă.
Am ajuns la spectacol, care se ţinea în aer liber. Tipul era deja pe scenă şi cânta o piesă nu foarte cunoscută. L-am privit pe Ai care era foarte asorbit de privelişte. Mă întrebam oare ce se întâmplă cu el.



__________________________
Succes DeDal >:D<.
[center][Imagine: 2isxfr.jpg][/center]
Mulţumesc, Abbeh. Ly <3.

[center][Imagine: lh4lc.gif][/center]



Răspunsuri în acest subiect
RE: Pain and Pleasure [yaoi, +18] DeDal N. & Midnight Mistery - de SnowFlake. - 30-01-2011, 03:59 PM

Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Unlimited Pleasure Beatrix LaVey 73 49.131 30-07-2012, 01:56 PM
Ultimul răspuns: Marina.
  Midnight Waltz Lucifer 10 9.623 06-01-2012, 09:56 PM
Ultimul răspuns: Lucifer
  Pain and love Lexx45 8 4.639 08-09-2011, 05:09 PM
Ultimul răspuns: mary97
  Midnight Drama Queen 23 11.269 26-08-2011, 06:34 PM
Ultimul răspuns: yaoi maniac
  Pain and tears Roses.on.fire 10 6.269 04-08-2011, 12:47 PM
Ultimul răspuns: ^Ciresica^
  Pain and tears Roses.on.fire 1 2.126 08-07-2011, 03:18 PM
Ultimul răspuns: Miranda.
  Fucking Law [ || yaoi || +18 || ] Contagieuse. & DeDal N. DeDal N. 16 10.924 27-04-2011, 04:43 PM
Ultimul răspuns: yaoi maniac
  Pure Blood [Mistery, Romance] wonderCaT 25 17.347 20-04-2011, 01:56 PM
Ultimul răspuns: Nixu
  No pain, just love ... Vex 27 12.856 30-12-2010, 03:31 PM
Ultimul răspuns: Mariah .
  Cronicile Trecutului - Cuget in clar de luna [+12] [ mistery / sf ] SethMeth 4 3.039 28-07-2009, 08:27 AM
Ultimul răspuns: Vampire`Illusion


Utilizatori care citesc acest subiect:
11 Vizitator(i)