27-01-2011, 05:22 PM
Theo și Ang, mulțumim de comentarii. Și eu sper să nu te dezamăgesc, Ang. ^^' Sper să vă placă și acest capitol, m-am străduit. :]] Nu e chiar foarte lung, dar cred că e ok.
[center]Capitolul 4
Reen P.O.V.[/center]
Mă simțeam ca un nimic, după ce știam că rănisem un biet copil. Și faptul că Nikolas și Caleb erau prinși într-o discuție despre sângele uman nu mă făcea să mă simt mai bine. Reguli idioate. Dacă nu erau ele, evident că nu m-aș mai fi simțit prost. Brunetul m-a întrebat ceva despre sângele pur și am tresărit involuntar când m-a atins. Era plăcut. Mâna lui caldă a poposit puțin pe brațul meu, apoi și-a retras-o. Când m-a atins, am văzut prin mintea lui ce făcuse. Probabil ne spusese asta deja, dar eu nu fusesem atentă la el. Dacă el era sincer, eu de ce nu puteam fi ? Am încercat să spun ceva, dar am fost redusă la tăcere de telefonul lui Caleb. S-a ridicat repede de lângă noi, zicând ceva de Aislin. Nikolas a început să vorbească cu mine, iar eu răspundeam mai mult din instinct. Ce mi-a zis m-a făcut să mă uit în pământ. Ce îl făcea să creadă că îmi e superior ? Dar probabil nu asta mă deranjase, ci faptul că nu făcuse ce cred că voia. Să nu grăbească lucrurile ? Era primul vampir care îmi zicea așa ceva. Nu că aș mai fi lăsat pe cineva să se apropie de mine așa ca el. Dar era ciudat ca el să aștepte. Cum putea să nu mă vrea ? Nu eram urâtă. Eram chiar una dintre cele mai frumoase fete de la școală și nimeni nu a vrut vreodată să stea pe loc cu mine.
- Sângele nostru este otrăvit, a spus șoptit, captându-mi atenția.
Nu am avut timp să îi răspund, căci Vladimir – al naibii director – a venit spre noi. Ne-a privit trist, apoi a spus :
- Reen, de la tine mă așteptam. Deși, chiar și așa, să lași în comă un băiețel ? Nikolas, de la tine nu mă așteptam. Aveai o reputație bună. Seara trecută, după ce copilul a pățit ce a pățit – mi-a aruncat o uitătură urâtă – tatăl său a trimis o scrisoare Apărării. Fiind un caz izolat, nu au băgat de seamă. Când azi s-a întâmplat din nou, au trimis un reprezentant aici. Nu m-a căutat, deși aceasta îi era misiunea, ci ne-a otrăvit sângele. Domnul Nikolas și-a dat seama încă de pe acum. Aceasta este o criză adevărată. O să trebuiască să recurgem la metodele de urgență. Voi doi veți dona din sângele vostru, căci este pur datorită sângelui uman și voi oferi și eu din al meu, căci fiind dintre cei vechi, sângele meu nu este afectat. Și ca să nu vă sec pe voi, vor fi obligați să bea și din sângele semi-vampirilor.
Ne-a lăsat acolo uitându-ne unul la celălalt. Brunetul mă privea ușor ciudat, dar nu i-am putut descifra expresia. Am căutat în buzunarul hanoracului meu o seringă. Toți trebuia să avem la noi una, pentru orice eventualitate. Mi-am înfipt-o ușor într-o venă din mână, luând cât sânge am putut. Nikolas mi-a imitat gestul. I-am făcut semn să mergem să le lăsăm în biroul directorului, mai exact în cutia din față. Drumul era prea scurt, așa că nu am putut să îmi ocup mintea cu altceva. Am aruncat seringa în cutie, apoi m-am așezat pe scările din fața școlii. Știam că vampirul se așezase lângă mine, dar nu mi-a păsat. Mi-am lăsat capul între genunchi, încercând să mă gândesc. Fără puțin sânge în plus mă simțeam ușor slăbită. Copilul nu avea mult sânge așa că nu îmi permisesem să iau mult. Aș fi fost curioasă să știu ce fel de sânge gustase Nikolas, dar nu am îndrăznit să îl întreb. Nici el nu părea în apele lui. M-am lăsat pe spate, pe cimentul cald. Știam că acolo nu era prea curat, dar nu prea îmi păsa de acest aspect atunci. Îmi era frică de ce s-ar fi putut întâmpla dacă ar începe un război. Eram atât de tentată să îl omor pe cel care ne otrăvise sângele. Un om în plus sau în minus, cine ar fi afectat ? Dar nu îndrăzneam să fac așa ceva, cel puțin nu acum. Simțeam o nevoie disperată să țip. Am simțit o picătură caldă pe fața mea. Ploua ? M-am uitat în sus, dar cerul era senin. Mi s-a făcut rău. Plângeam ! Cum puteam eu, Reen van der Monte, să plâng pentru nimic. Eu nu plângeam. Doar mă închideam în mine, nu îmi arătam suferința. Nikolas m-a privit ușor surprins. Oh, rahat. Înseamnă că văzuse. Nu am știut ce să spun în apărarea mea. Nu era nimic de zis. Eram o fraieră. Mi-am scuturat capul și i-am zâmbit brunetului. M-am ridicat în picioare, el urmându-mi exemplul. L-am împins în perete – ușor, doar nu voiam să îl rănesc – și i-am blocat calea.
- Și ziceai că mă poți avea dacă vrei ? Ah, cred că e invers, iubire, i-am șoptit la ureche.
I-am mușcat ușor lobul urechii, apoi i-am luat buza între dinții mei, făcându-l să scoată un mârâit ușor. M-am lipit de el, în timp ce l-am sărutat cât de bine am putut. Simțeam un fior în tot corpul. Mi-am strecurat limba printre buzele lui, explorându-i fiecare colțișor. Mi-a răspuns la sărut într-un mod blând. Nu l-am lăsat să se îndepărteze de mine, pur și simplu l-am ținut lipit de mine. Mi-am băgat o mână rece pe sub tricoul lui, mângâindu-i spatele. I-am mușcat cu putere limba, simțind sângele curgând ușor. Probabil nu a mai suportat să îl domin, așa că m-a lipit de perete, luându-mi locul. Mi-a ținut brațele la spate cu o mână, iar pe cealaltă și-o plimba mai jos de spatele meu. M-a sărutat atât de puternic, încât nu am mai putut respira. Ce ciudat, eu nu aveam nevoie de aer. Când am vorbit, buzele noastre s-au mișcat în acelașii timp și respirația lui m-a amețit – miros de piersică ?
- Nu pot să respir, am spus ușor.
El mi-a dat drumul și a chicotit ușor. Ah, era așa drăguț. M-am uitat fermecată la el. Niciodată nu simțisem asta pentru un băiat. Fusesem cu destui, dar nimeni nu era ca Nikolas. El îmi era prieten, nu voia de la mine sex și atât. Chiar părea să mă înțeleagă. Ne-am așezat pe trepte, amândoi gâfâind. Mi-am lăsat capul pe umărul lui, fiind bucuroasă că îmi luasem gândul de la problemele mele, măcar pentru o clipă. Am simțit cum mâna lui a început să îmi mângâie spatele. Am început să torc ca o pisică, iar el a pufnit în râs. De abia acum îmi dădusem seama cât de mult îmi plăcea de el. Totuși nu trebuia să fiu așa uimită, doar îmi fusese prieten de când ajunsesem aici. Fusesem numită de colegi ’ vampiroaica drăguță dar ciudată ’ și nu mă așteptasem să am prieteni. Dar se schimbase totul când el începuse să stea cu mine. Apoi au început Caleb și alții să stea cu noi. Reputația mea i se datora lui. Mi-am frecat nasul de obrazul lui, iar el m-a sărutat ușor. O stare de moțăială mă cuprinsese, a doua oară într-o singură săptămână. Naiba știa ce e cu mine, dar încă nu trebuia să îmi fac griji. Nu se întâmpla nimic rău cu mine. Amurgul era spre sfârșite, făcându-i loc nopții. Puteam să dorm măcar două ore. Mi-am luat la revedere de la Nikolas și am plecat spre dormitorul fetelor. Am intrat tiptil, nevrând să fac zgomot. Am rămas țintuită pe loc când mi-am dat seama că Aislin chicotea, în timp ce Caleb îi spunea tot felul de lucruri. Nu am vrut să deranjez, așa că am pornit spre camera brunetului. Speram ca acolo să fie liniște. Băieții aveau camere separate. Asta era o discriminare, evident. Dar mă obișnuisem să împart camera cu prietenele mele. Am bătut la ușa camerei lui, apoi am intrat. L-am văzut întins pe pat. Nu a fost nevoie să aprindă lumina ca să își dea seama cine eram.
- Ce s-a întâmplat ? m-a întrebat el, șoptit.
- Caleb și Aislin, i-am răspuns amuzată. Ai ceva cu care să mă îmbrac ? Nu am putut să îmi iau pijamalele.
Mi-a întins un tricou larg. M-am întors cu spatele la el și m-am dezbrăcat repede, rămânând doar în chiloți. Mi-am tras repede tricoul pe cap. Îmi ajungea puțin mai jos de coapse. Era perfect. Nikolas era deja în pat, așa că m-am ghemuit la pieptul lui. Era cald, într-un mod plăcut. Am adormit destul de repede, dar știind că pot să stau liniștită, atâta timp cât el era acolo.
[center]Capitolul 4
Reen P.O.V.[/center]
Mă simțeam ca un nimic, după ce știam că rănisem un biet copil. Și faptul că Nikolas și Caleb erau prinși într-o discuție despre sângele uman nu mă făcea să mă simt mai bine. Reguli idioate. Dacă nu erau ele, evident că nu m-aș mai fi simțit prost. Brunetul m-a întrebat ceva despre sângele pur și am tresărit involuntar când m-a atins. Era plăcut. Mâna lui caldă a poposit puțin pe brațul meu, apoi și-a retras-o. Când m-a atins, am văzut prin mintea lui ce făcuse. Probabil ne spusese asta deja, dar eu nu fusesem atentă la el. Dacă el era sincer, eu de ce nu puteam fi ? Am încercat să spun ceva, dar am fost redusă la tăcere de telefonul lui Caleb. S-a ridicat repede de lângă noi, zicând ceva de Aislin. Nikolas a început să vorbească cu mine, iar eu răspundeam mai mult din instinct. Ce mi-a zis m-a făcut să mă uit în pământ. Ce îl făcea să creadă că îmi e superior ? Dar probabil nu asta mă deranjase, ci faptul că nu făcuse ce cred că voia. Să nu grăbească lucrurile ? Era primul vampir care îmi zicea așa ceva. Nu că aș mai fi lăsat pe cineva să se apropie de mine așa ca el. Dar era ciudat ca el să aștepte. Cum putea să nu mă vrea ? Nu eram urâtă. Eram chiar una dintre cele mai frumoase fete de la școală și nimeni nu a vrut vreodată să stea pe loc cu mine.
- Sângele nostru este otrăvit, a spus șoptit, captându-mi atenția.
Nu am avut timp să îi răspund, căci Vladimir – al naibii director – a venit spre noi. Ne-a privit trist, apoi a spus :
- Reen, de la tine mă așteptam. Deși, chiar și așa, să lași în comă un băiețel ? Nikolas, de la tine nu mă așteptam. Aveai o reputație bună. Seara trecută, după ce copilul a pățit ce a pățit – mi-a aruncat o uitătură urâtă – tatăl său a trimis o scrisoare Apărării. Fiind un caz izolat, nu au băgat de seamă. Când azi s-a întâmplat din nou, au trimis un reprezentant aici. Nu m-a căutat, deși aceasta îi era misiunea, ci ne-a otrăvit sângele. Domnul Nikolas și-a dat seama încă de pe acum. Aceasta este o criză adevărată. O să trebuiască să recurgem la metodele de urgență. Voi doi veți dona din sângele vostru, căci este pur datorită sângelui uman și voi oferi și eu din al meu, căci fiind dintre cei vechi, sângele meu nu este afectat. Și ca să nu vă sec pe voi, vor fi obligați să bea și din sângele semi-vampirilor.
Ne-a lăsat acolo uitându-ne unul la celălalt. Brunetul mă privea ușor ciudat, dar nu i-am putut descifra expresia. Am căutat în buzunarul hanoracului meu o seringă. Toți trebuia să avem la noi una, pentru orice eventualitate. Mi-am înfipt-o ușor într-o venă din mână, luând cât sânge am putut. Nikolas mi-a imitat gestul. I-am făcut semn să mergem să le lăsăm în biroul directorului, mai exact în cutia din față. Drumul era prea scurt, așa că nu am putut să îmi ocup mintea cu altceva. Am aruncat seringa în cutie, apoi m-am așezat pe scările din fața școlii. Știam că vampirul se așezase lângă mine, dar nu mi-a păsat. Mi-am lăsat capul între genunchi, încercând să mă gândesc. Fără puțin sânge în plus mă simțeam ușor slăbită. Copilul nu avea mult sânge așa că nu îmi permisesem să iau mult. Aș fi fost curioasă să știu ce fel de sânge gustase Nikolas, dar nu am îndrăznit să îl întreb. Nici el nu părea în apele lui. M-am lăsat pe spate, pe cimentul cald. Știam că acolo nu era prea curat, dar nu prea îmi păsa de acest aspect atunci. Îmi era frică de ce s-ar fi putut întâmpla dacă ar începe un război. Eram atât de tentată să îl omor pe cel care ne otrăvise sângele. Un om în plus sau în minus, cine ar fi afectat ? Dar nu îndrăzneam să fac așa ceva, cel puțin nu acum. Simțeam o nevoie disperată să țip. Am simțit o picătură caldă pe fața mea. Ploua ? M-am uitat în sus, dar cerul era senin. Mi s-a făcut rău. Plângeam ! Cum puteam eu, Reen van der Monte, să plâng pentru nimic. Eu nu plângeam. Doar mă închideam în mine, nu îmi arătam suferința. Nikolas m-a privit ușor surprins. Oh, rahat. Înseamnă că văzuse. Nu am știut ce să spun în apărarea mea. Nu era nimic de zis. Eram o fraieră. Mi-am scuturat capul și i-am zâmbit brunetului. M-am ridicat în picioare, el urmându-mi exemplul. L-am împins în perete – ușor, doar nu voiam să îl rănesc – și i-am blocat calea.
- Și ziceai că mă poți avea dacă vrei ? Ah, cred că e invers, iubire, i-am șoptit la ureche.
I-am mușcat ușor lobul urechii, apoi i-am luat buza între dinții mei, făcându-l să scoată un mârâit ușor. M-am lipit de el, în timp ce l-am sărutat cât de bine am putut. Simțeam un fior în tot corpul. Mi-am strecurat limba printre buzele lui, explorându-i fiecare colțișor. Mi-a răspuns la sărut într-un mod blând. Nu l-am lăsat să se îndepărteze de mine, pur și simplu l-am ținut lipit de mine. Mi-am băgat o mână rece pe sub tricoul lui, mângâindu-i spatele. I-am mușcat cu putere limba, simțind sângele curgând ușor. Probabil nu a mai suportat să îl domin, așa că m-a lipit de perete, luându-mi locul. Mi-a ținut brațele la spate cu o mână, iar pe cealaltă și-o plimba mai jos de spatele meu. M-a sărutat atât de puternic, încât nu am mai putut respira. Ce ciudat, eu nu aveam nevoie de aer. Când am vorbit, buzele noastre s-au mișcat în acelașii timp și respirația lui m-a amețit – miros de piersică ?
- Nu pot să respir, am spus ușor.
El mi-a dat drumul și a chicotit ușor. Ah, era așa drăguț. M-am uitat fermecată la el. Niciodată nu simțisem asta pentru un băiat. Fusesem cu destui, dar nimeni nu era ca Nikolas. El îmi era prieten, nu voia de la mine sex și atât. Chiar părea să mă înțeleagă. Ne-am așezat pe trepte, amândoi gâfâind. Mi-am lăsat capul pe umărul lui, fiind bucuroasă că îmi luasem gândul de la problemele mele, măcar pentru o clipă. Am simțit cum mâna lui a început să îmi mângâie spatele. Am început să torc ca o pisică, iar el a pufnit în râs. De abia acum îmi dădusem seama cât de mult îmi plăcea de el. Totuși nu trebuia să fiu așa uimită, doar îmi fusese prieten de când ajunsesem aici. Fusesem numită de colegi ’ vampiroaica drăguță dar ciudată ’ și nu mă așteptasem să am prieteni. Dar se schimbase totul când el începuse să stea cu mine. Apoi au început Caleb și alții să stea cu noi. Reputația mea i se datora lui. Mi-am frecat nasul de obrazul lui, iar el m-a sărutat ușor. O stare de moțăială mă cuprinsese, a doua oară într-o singură săptămână. Naiba știa ce e cu mine, dar încă nu trebuia să îmi fac griji. Nu se întâmpla nimic rău cu mine. Amurgul era spre sfârșite, făcându-i loc nopții. Puteam să dorm măcar două ore. Mi-am luat la revedere de la Nikolas și am plecat spre dormitorul fetelor. Am intrat tiptil, nevrând să fac zgomot. Am rămas țintuită pe loc când mi-am dat seama că Aislin chicotea, în timp ce Caleb îi spunea tot felul de lucruri. Nu am vrut să deranjez, așa că am pornit spre camera brunetului. Speram ca acolo să fie liniște. Băieții aveau camere separate. Asta era o discriminare, evident. Dar mă obișnuisem să împart camera cu prietenele mele. Am bătut la ușa camerei lui, apoi am intrat. L-am văzut întins pe pat. Nu a fost nevoie să aprindă lumina ca să își dea seama cine eram.
- Ce s-a întâmplat ? m-a întrebat el, șoptit.
- Caleb și Aislin, i-am răspuns amuzată. Ai ceva cu care să mă îmbrac ? Nu am putut să îmi iau pijamalele.
Mi-a întins un tricou larg. M-am întors cu spatele la el și m-am dezbrăcat repede, rămânând doar în chiloți. Mi-am tras repede tricoul pe cap. Îmi ajungea puțin mai jos de coapse. Era perfect. Nikolas era deja în pat, așa că m-am ghemuit la pieptul lui. Era cald, într-un mod plăcut. Am adormit destul de repede, dar știind că pot să stau liniștită, atâta timp cât el era acolo.
Intunecand intunericul,
iata
portile luminii.
iata
portile luminii.