06-01-2011, 02:13 PM
După mai mult de jumătate de an - cum Metal a ținut să îmi reamintească, aseară - am revenit cu următorul capitol. :]] Oh, țin să precizez că nu am mai scris nimic în ultima vreme, deci sper să nu îmi fi pierdut îndemânarea. D: Nu o să vă plictisesc cu vorbitul. Vă las să citiți, so enjoy. [:
Edit : Ang, mulțumesc mult de evidențiarea greșelilor. Nu știu cum de am făcut o asemenea gafă. T.T
[center]Capitolul 2
Reen P.O.V.[/center]
Căldura din sala de mese era sufocantă. Nici măcar iaurtul ăsta rece nu mă răcorea. Am oftat nervoasă. Când am văzut paharul plin cu sânge a lui Nikolas, o poftă nebună m-a cuprins. Unde erau vremurile de altă dată când nu eram la școala asta idioată și puteam omorî oamenii de câte ori pe zi voiam ? Atunci aveam sângele lor pe care îl devoram ca un animal cu prada sa. Până la urmă, asta și eram. Cu caninii m-ai ascuțiți decât orice șarpe, cu mișcări mai agree decât orice pumă, dar înzestrată cu o grație mai mare decât a oricărui vampir, eram cea mai amenințătoare prădătoare. Înainte să vin aici, la școala asta, trăisem în sălbăticie. Așa că era de așteptat ca profesorii să mă privească cu teamă. Încă eram uimită că fusesem acceptată aici. Dar ei voiau să fiu educată. Mi-am dat părul din ochii, fiind destul de enervată de negrul ce îmi bloca vederea. S-a auzit oftatul de rigoare venind dinspre masa la care stăteau majoritatea tipilor. Deja mă săturasem de acest ritual al lor. Ieri când mi-am dat hanoracul jos, cinci băieți au rămas cu gura larg deschisă. Alaltăieri când am venit în pantaloni scurți, un vampir nou a leșinat. Nu îi mai suportam. Caleb a râs. El și cu Nikolas erau singurii ok cu mine. Îmi erau cei mai buni prieteni, clar. Nikolas era totuși . . . superb. Nu că i-aș fi spus lui asta. Eu trebuia să rămân ’ Reen cea indiferentă la tot ce o înconjoară ’. S-a uitat puțin la mine cu o privire ce cerea o favoare.
- Reen, ai putea să mă ajuţi şi pe mine la tehnica de luptă înainte de oră ? m-a întrebat.
- Eu și așa nu vreau să merg azi la oră. Așa că i-a caietul meu.
I-am zâmbit și i-am dat caietul. El a părut un pic gânditor, apoi l-a luat. M-am uitat la ceasul de pe perete. Astăzi avea să fie o zi perfectă. O să încalc puțin regulile școalii ăsteia de vampiri proști. I-am salutat pe băieți, apoi am mers liniștită spre ieșirea din școală. Chiar la ușă, Vladimir, directorul, mi-a reamintit regula cea mai importantă. Niciodată nu omorâm oamenii, în zona lor. Dar eu nu o să îi omor. Doar o să le iau trei litri de sânge din corp. Adică îi mai las cu unul. Eu știam cu să scap de chestiile astea idioate. Am mers până la graniță. Am tras aer în piept și am pășit în lumea lor. Chiar în fața mea, pe o pajiște, o familie era la picnic. Simțeam sângele plodului – un copil de vreo cinci ani – cum pulsează prin venele lui. Ah, era o victimă perfectă. Deși era mic, sângele lui era puternic. Îmi va potoli setae măcar puțin. Am văzut cum nu avea stare, așa că îl puteam prinde imediat. Și soarta mi-a zâmbit. Băiețelul s-a dus la râu, râzând fericit. L-am urmărit, fără ca părinții lui să mă observe. Se juca cu pietricelele de pe marginea apei și le arunca în apa ce curgea lin.
- Nu e bine să stai singur pe aici, scumpule, i-am spus liniștită.
M-a privit ușor speriat de privirea ce i-am aruncat-o. M-am dus aproape de el, apoi mi-am lipit buzele de gâtul lui fin. Am lins ușor suprafața pe care o doream și am mușcat din pielea moale. Am băut cu o poftă nestăpânită, sângele lui cald încălzindu-mă și pe mine. Apoi am lăsat trupul ființei, ce îmi satisfăcuse dorința, pentru a-l găsi părinții săi. Am alergat spre graniță, trecând înapoi pe teritoriul meu. Mi-am șters sângele ce îmi rămăsese pe buză, apoi am intrat în școală. Ajunsesem chiar când clopoțelul a sunat, anunțând sfârșitul zilei de curs. Când voiam să merg spre dormitoare, m-am întâlnit cu Nikolas. I-am zâmbit ușor.
- Hei, mersi pentru temă. Doamna Fairly m-ar fi ucis, mi-a zis râzând ușor.
Am dat din cap automat. Îl văzusem pe director. M-a privit scrutător, apoi când a trecut pe lângă mine, a inspirat adânc. Știam că putea simți mirosul sângelui de om. M-a privit trist. El era singurul care chiar părea afectat când făceam ceva greșit. Dar nu era necesar să mă facă să mă simt rău. Nu făcusem nimic greșit. Nu omorâsem copilul. Poate nu mai aveam mult până o făceam, dar mă oprisem. Eram în stare să gândesc, nu puteam lua viața unui copil. Nu eram așa crudă. Nu cu niște ființe inferioare. Am oftat. Nu o să îl las pe vampirul ăsta prost și bătrân să mă facă să cred că am făcut o greșeală. Am urcat cu brunet spre camera. Nu știam de ce, dar încă de la ora asta – era doar 8 p.m. – îmi era somn. Poate nu somn era cuvântul potrivit. Noi nu eram nevoiți să dormim, deși o puteam face. Era o chestie ce ținea de instinct. Probabil că după ce ești ghiftuit și sătul așa te simți. Mi-am luat la revedere de la Nikolas și am pornit spre dormitorul fetelor. Am intrat în camera întunecată, mergând fără probleme spre patul meu. M-am trântit în el, închizând ochii. Gândul că acel copil era acum între viață și moarte nu-mi dădea pace. Nimeni nu ar fi suspectat un vampir decât dacă îi analizau gâtul cu foarte mare atenție. Ar fi putut crede că este un șarpe. Dar dacă cineva din Apărare vedea urmele, începea un nou război. De peste câteva secole, nimeni de la Wathran nu mai gustase sânge de om. Noi se presupune că eram ‘ cei buni ’, cel puțin după ce făcusem pactul ce nu ne lăsa să îi atacăm. Acum sute de ani, a fost primul război cu oamenii. Vampirii au omorât mulți muritori, dar și noi am suferit pierderi majore. De atunci, nu a mai fost vărsat sânge de nicio parte. Oricum, o viață pierdută – asta dacă copilul ar muri – nu avea cum să iște un război. De fapt, nici nu știam dacă cronicile lor le spuneau despre vampiri și despre războiul purtat. Dar știam că Apărarea încă exista. M-am pierdut în gânduri, adormind.
Soarele dimineții strălucea prin geamul încăperii. Mi-am ferit privirea. Soarele nu ne făcea rău, dar ne dădea o senzație de discomfort. M-am ridicat din pat, privindu-mă cu atenție. Încă eram în hainele de ieri. M-am uitat în jur. Doar Abbigail și Jennifer mai erau în cameră. Tocmai ce se schimbaseră și se pregăteau să iasă. Mi-au zâmbit amândouă, apoi au plecat. Urmându-le exemplul, m-am îmbrăcat și eu cu niște pantaloni negri și un tricou roșu. Am mers până la sala de mese, unde din instict mi-am luat niște cereale pe care le-am pus în sânge. M-am așezat la masa obișnuită, unde Nikolas și Caleb deja mă așteptau. Văzându-i cât de normal se poartă, mi-am dat seama că probabil nu se întâmplase nimic din cauza nesăbuinței mele. Astăzi fiind sâmbătă, m-am bucurat că nu aveam ore. Nu aș fi putut da ochii cu vreun profesor fără să cred că mă suspectează de ceva. Da, ziua asta părea una bună.
Edit : Ang, mulțumesc mult de evidențiarea greșelilor. Nu știu cum de am făcut o asemenea gafă. T.T
[center]Capitolul 2
Reen P.O.V.[/center]
Căldura din sala de mese era sufocantă. Nici măcar iaurtul ăsta rece nu mă răcorea. Am oftat nervoasă. Când am văzut paharul plin cu sânge a lui Nikolas, o poftă nebună m-a cuprins. Unde erau vremurile de altă dată când nu eram la școala asta idioată și puteam omorî oamenii de câte ori pe zi voiam ? Atunci aveam sângele lor pe care îl devoram ca un animal cu prada sa. Până la urmă, asta și eram. Cu caninii m-ai ascuțiți decât orice șarpe, cu mișcări mai agree decât orice pumă, dar înzestrată cu o grație mai mare decât a oricărui vampir, eram cea mai amenințătoare prădătoare. Înainte să vin aici, la școala asta, trăisem în sălbăticie. Așa că era de așteptat ca profesorii să mă privească cu teamă. Încă eram uimită că fusesem acceptată aici. Dar ei voiau să fiu educată. Mi-am dat părul din ochii, fiind destul de enervată de negrul ce îmi bloca vederea. S-a auzit oftatul de rigoare venind dinspre masa la care stăteau majoritatea tipilor. Deja mă săturasem de acest ritual al lor. Ieri când mi-am dat hanoracul jos, cinci băieți au rămas cu gura larg deschisă. Alaltăieri când am venit în pantaloni scurți, un vampir nou a leșinat. Nu îi mai suportam. Caleb a râs. El și cu Nikolas erau singurii ok cu mine. Îmi erau cei mai buni prieteni, clar. Nikolas era totuși . . . superb. Nu că i-aș fi spus lui asta. Eu trebuia să rămân ’ Reen cea indiferentă la tot ce o înconjoară ’. S-a uitat puțin la mine cu o privire ce cerea o favoare.
- Reen, ai putea să mă ajuţi şi pe mine la tehnica de luptă înainte de oră ? m-a întrebat.
- Eu și așa nu vreau să merg azi la oră. Așa că i-a caietul meu.
I-am zâmbit și i-am dat caietul. El a părut un pic gânditor, apoi l-a luat. M-am uitat la ceasul de pe perete. Astăzi avea să fie o zi perfectă. O să încalc puțin regulile școalii ăsteia de vampiri proști. I-am salutat pe băieți, apoi am mers liniștită spre ieșirea din școală. Chiar la ușă, Vladimir, directorul, mi-a reamintit regula cea mai importantă. Niciodată nu omorâm oamenii, în zona lor. Dar eu nu o să îi omor. Doar o să le iau trei litri de sânge din corp. Adică îi mai las cu unul. Eu știam cu să scap de chestiile astea idioate. Am mers până la graniță. Am tras aer în piept și am pășit în lumea lor. Chiar în fața mea, pe o pajiște, o familie era la picnic. Simțeam sângele plodului – un copil de vreo cinci ani – cum pulsează prin venele lui. Ah, era o victimă perfectă. Deși era mic, sângele lui era puternic. Îmi va potoli setae măcar puțin. Am văzut cum nu avea stare, așa că îl puteam prinde imediat. Și soarta mi-a zâmbit. Băiețelul s-a dus la râu, râzând fericit. L-am urmărit, fără ca părinții lui să mă observe. Se juca cu pietricelele de pe marginea apei și le arunca în apa ce curgea lin.
- Nu e bine să stai singur pe aici, scumpule, i-am spus liniștită.
M-a privit ușor speriat de privirea ce i-am aruncat-o. M-am dus aproape de el, apoi mi-am lipit buzele de gâtul lui fin. Am lins ușor suprafața pe care o doream și am mușcat din pielea moale. Am băut cu o poftă nestăpânită, sângele lui cald încălzindu-mă și pe mine. Apoi am lăsat trupul ființei, ce îmi satisfăcuse dorința, pentru a-l găsi părinții săi. Am alergat spre graniță, trecând înapoi pe teritoriul meu. Mi-am șters sângele ce îmi rămăsese pe buză, apoi am intrat în școală. Ajunsesem chiar când clopoțelul a sunat, anunțând sfârșitul zilei de curs. Când voiam să merg spre dormitoare, m-am întâlnit cu Nikolas. I-am zâmbit ușor.
- Hei, mersi pentru temă. Doamna Fairly m-ar fi ucis, mi-a zis râzând ușor.
Am dat din cap automat. Îl văzusem pe director. M-a privit scrutător, apoi când a trecut pe lângă mine, a inspirat adânc. Știam că putea simți mirosul sângelui de om. M-a privit trist. El era singurul care chiar părea afectat când făceam ceva greșit. Dar nu era necesar să mă facă să mă simt rău. Nu făcusem nimic greșit. Nu omorâsem copilul. Poate nu mai aveam mult până o făceam, dar mă oprisem. Eram în stare să gândesc, nu puteam lua viața unui copil. Nu eram așa crudă. Nu cu niște ființe inferioare. Am oftat. Nu o să îl las pe vampirul ăsta prost și bătrân să mă facă să cred că am făcut o greșeală. Am urcat cu brunet spre camera. Nu știam de ce, dar încă de la ora asta – era doar 8 p.m. – îmi era somn. Poate nu somn era cuvântul potrivit. Noi nu eram nevoiți să dormim, deși o puteam face. Era o chestie ce ținea de instinct. Probabil că după ce ești ghiftuit și sătul așa te simți. Mi-am luat la revedere de la Nikolas și am pornit spre dormitorul fetelor. Am intrat în camera întunecată, mergând fără probleme spre patul meu. M-am trântit în el, închizând ochii. Gândul că acel copil era acum între viață și moarte nu-mi dădea pace. Nimeni nu ar fi suspectat un vampir decât dacă îi analizau gâtul cu foarte mare atenție. Ar fi putut crede că este un șarpe. Dar dacă cineva din Apărare vedea urmele, începea un nou război. De peste câteva secole, nimeni de la Wathran nu mai gustase sânge de om. Noi se presupune că eram ‘ cei buni ’, cel puțin după ce făcusem pactul ce nu ne lăsa să îi atacăm. Acum sute de ani, a fost primul război cu oamenii. Vampirii au omorât mulți muritori, dar și noi am suferit pierderi majore. De atunci, nu a mai fost vărsat sânge de nicio parte. Oricum, o viață pierdută – asta dacă copilul ar muri – nu avea cum să iște un război. De fapt, nici nu știam dacă cronicile lor le spuneau despre vampiri și despre războiul purtat. Dar știam că Apărarea încă exista. M-am pierdut în gânduri, adormind.
Soarele dimineții strălucea prin geamul încăperii. Mi-am ferit privirea. Soarele nu ne făcea rău, dar ne dădea o senzație de discomfort. M-am ridicat din pat, privindu-mă cu atenție. Încă eram în hainele de ieri. M-am uitat în jur. Doar Abbigail și Jennifer mai erau în cameră. Tocmai ce se schimbaseră și se pregăteau să iasă. Mi-au zâmbit amândouă, apoi au plecat. Urmându-le exemplul, m-am îmbrăcat și eu cu niște pantaloni negri și un tricou roșu. Am mers până la sala de mese, unde din instict mi-am luat niște cereale pe care le-am pus în sânge. M-am așezat la masa obișnuită, unde Nikolas și Caleb deja mă așteptau. Văzându-i cât de normal se poartă, mi-am dat seama că probabil nu se întâmplase nimic din cauza nesăbuinței mele. Astăzi fiind sâmbătă, m-am bucurat că nu aveam ore. Nu aș fi putut da ochii cu vreun profesor fără să cred că mă suspectează de ceva. Da, ziua asta părea una bună.
Intunecand intunericul,
iata
portile luminii.
iata
portile luminii.