24-11-2010, 09:01 PM
Next ch ^^
Am îmbrăcat hainele pe care Gackt mi le-a lăsat pe canapea, apoi am vrut să mă întorc pentru a-i mulţumi, dar orgoliul meu nu îmi dădea voie, deşi conştiinţa mă îndemna spre a mă duce la el. Ah! Ce era să fac? Am strâmbat din nas, şi m-am aruncat pe suprafaţa moale, renunţând la orice idee sau gând, când l-am văzut intrând în cameră. De data aceasta avea doar o pereche de pantaloni pe el, şi stătea sprijinit de tocul uşii, alecandu-se uşor înainte.
-Mâine... va veni cineva să îţi ia măsurile, ca să ţi se aducă nişte haine decente. Şi ai face bine să îmi aminteşti să o sun pe acea persoană, pentru că de obicei mă iau cu alte treburi, a spus el, urandu-mi pe urmă noapte bună, şi întorcăndu-se spre cameră sa.
-Uhm, stai! am rostit eu încet, însă destul cât să audă. Mulţumesc... am adăugat apoi, coborându-mi privirea.
-Nu-mi mulţumi mie. Dacă nu era Chacha, nu te mai aflai aici, deci lui să îi mulţumeşti.
Chiar după ce cântăreţul îşi terminase propoziţia, din baie îşi făcuse apariţia You, care avea pantalonii pe el, probabil fiind obişnuit să se facă gata de cum iese din cadă, sau poate pentru că eram eu acolo.
Gackt a închis uşa care despărţea camerele noastre, iar eu îmi îndreptasem privirea spre prietenul cel mai bun al acestuia care mă privea nedumerit.
-Ai descoperit cumva că te-ai înşelat în privinţa lui? întrebă acesta, zâmbind, punându-şi mâinile în şolduri.
-Nu prea cred. E un încrezut! E imposibil să-mi schimb părerea pentru că face ceva pentru mine! Şi totuşi You, tu eşti prietenul lui cel mai bun, şi ştiu că la prima voastră întâlnire v-aţi luat de fapt la bătaie. Nu înţeleg cum aţi devenit aşa buni amici...
-Ai să vezi tu singur, pentru că nu poţi să nu îi fii prieten, oricât de mult ai zice că îl urăşti. Ai să descoperi care e diferenţa între scenă şi realitate în privinţa lui. Poate fi serios, poate fi amuzat, poate fi extraordinar de amuzant, dar trebuie să îl cunoşti. Îţi spun, ai să te simţi bine lângă el şi dacă nu te bagă în seamă şi se joacă pe PSP, pentru ca e amuzant când se fâţâie dintr-o parte în alta sau cum se învârte cu scaunul, făcând diferite mutre.Cel mai amuzant ar fi sa i se pună piedică atunci când face asta, dar până acum nu am vrut să încercăm deoarece ne e teamă de ce ar urma. Am zâmbit, apoi You îmi spuse că puteam să mă pun să dorm în pat, până când el îşi usca părul. Asta am şi făcut, şi m-am întins, adormind în câteva minute.
Nişte sunete absolut încântătoare îmi mângâiau urechile, făcându-mă să deschid leneş ochii. Era deja dimineaţă, şi auzeam cum cineva cânta la pian. Aş fi putut adormi ascultând muzica liniştitoare, însă ardeam de curiozitate să văd de unde veneau acele sunete. M-am dat jos din pat, ştergându-mi ochii cu dosul palmelor, şi am căscat, intinzându-mă în acelaşi timp. You nu mai era în pat, aşa că eu m-am decis să urmez sunetul pianului. Credeam că aveam să mă pierd prin acea vilă imensă, in timp ce priveam fiecare uşâ în parte, însă auzeam din ce în ce mai bine, ceea ce era un semn că mă apropiam. Am realizat în scurt timp că o uşă mă mai împiedica să ajung la locul pianului, aşa că am pus mâna pe clanţă, deschizând-o puţin, cât să văd cine era.
Sunetul s-a oprit brusc, iar pe urmă i-am auzit vocea pătrunzătoare lui Gackt venind din acea încăpere.
-Îţi palce să asculţi pe la uşi?
-Nu, scuze, doar că eram curios... am rostit eu, îndrăznind să intru acolo.
M-am apropiat, sub privirea lui aţintită spre mine, care însă s-a mutat din nou asupra clapelor.
-Ştii... să cânţi Für Elise? am întrebat eu, înainte că el să înceapă din nou.
A apăsat clapele fără a le privi, creând sunetul acela mult cunoscut mie, şi de care îmi era un dor nespus, dându-mi astfel un răspuns afirmativ.
-De la cinci ani, a spus el, când s-a oprit brusc.
-Te rog, ai putea să o cânţi? Îi cerusem acest lucru, deoarece mama obişnuia să facă asta când eram mic, însă de când ea a murit din cauza cancerului, nu am mai ascultat acea melodie.
-M-a privit scurt, apoi din nou şi-a aruncat privirea peste clape, apăsându-le, astfel încât melodia părea fără cusur. Era perfectă. Era exact la fel. Sunetul pe care eu îl adoram cu toată fiinţa mea.
Îşi lua uneori ochii de jos, urmărindu-mă pe mine. Ştiam că eram aproape de a-mi lăsa lacrimile să curgă in râuri pe obrajii mei în timp ce ascultam, însă nu aveam de gând să îl opresc. Zâmbeam cu tristeţe, amintinu-mi-o pe mama care stătea acolo pe băncuţa aceea mică, apăsând cu încredere clapele albe şi negre ale pianului, aruncându-mi din când în când o privire şi un zâmbet, ca şi cum mă întreba dacă îmi plăcea, iar eu stăteam şi o ascultam hipnotizat.
Am clipit des când am realizat că melodia se terminase, apoi cu acelaşi ton cu care îl rugasem să cânte, i-am cerut să mă înveţe şi pe mine sa o fac la fel de bine.
S-a ridicat de pe băncuţă, făcându-mi semn să mă aşez în locul lui, lucru pe care l-am executat instantaneu, fericit.
-Începutul e uşor. Clapele astea, îmi explică el, aşezându-şi un deget pe o clapă albă, şi pe cealaltă neagră de deasupra ei. Apoi a început prin a o apăsa pe cea albă, pe urmă cea neagră, creând notele de început.
Îi urmam fiecare mişcare cu atenţie, apoi când îmi dădea voie, repetam, şi dacă greşeam, el îmi arăta din nou, fără a-şi pierde răbdarea.
-Îţi încordezi mâinile. Asta nu se face, pentru că te vei obosi înainte de sfertul melodiei îmi spuse el, prinzându-mi ambele mâini în ale sale. El era în spatele meu când făcuse asta, iar odată ce îmi luase mâinile, i-am simţit respiraţia pe gât, făcându-mă să tresar uşor. Relaxează-te, îmi spuse pe o voce încântător de blândă, care însă îmi aduse fiori pe şira spinării, de parcă îmi mângâia urechiile cu vorba, iar gâtul cu răsuflarea. Am înghiţit în sec şi simţeam cu trupul începuse a-mi tremura involuntar, iar palmele să îmi transpire. M-am sperist şi m-am ridicat imediat de pe băncuţă.
-Scuze... putem continua mai târziu?... Îmi e foame, am minţit eu, afişând un zâmbet cât de cât normal, în timp ce îmi frecam palmele de pantaloni.
-Desigur. Probabil You şi ceilalţi au şi comandat deja ceva de mâncare.
Aşa şi era. Ne aflam in living, si fiecare dintre noi avea comandată câte o pizza, însă Gackt părea că nu avea poftă de mâncare. A anunţat că avea de gând să se antreneze în loc să mănânce, aşa că a dispărut din încăperea în care stăteam cu toţii.
După aproape o oră, intrasem în camera în care era Gackt şi ştiam că se antrena, surprinzându-l în momentul în care făcea flotări.
Corpul îi era încordat şi plin de sudoare, însă nu se oprise, chiar dacă auzise că am intrat.
- Ţi-am adus ceva să mănânci, am spus eu, prin asta dându-i de înţeles că terbuia să se oprească.
-Nu am nevoie, mulţumesc, a spus el, fără a-şi ridica privirea.
-Este kimchi, am spus eu, ştiind că aveam să îl ademenesc.
S-a oprit brusc, ridicându-se în picioare. Luând apoi prosopul îşi şterse mâinile şi faţa cu el.
-Cine a comandat asta? a interbat el, privind farfuria din mâinile mele.
-Uhm... You. Doar ştie că asta e mâncarea ta preferata, am răspuns eu, ridicând din umeri. Îşi face griji că mereu mănânci foarte puţin şi faci prea multe antrenamente şi repetiţii.
-You nu şi-a mai făcut griji din cauza asta de mult timp, a spus el, privindu-mă suspicios.
Am înghiţit în sec, apoi am ridicat iar din umeri, încercând să-mi feresc privirea de la corpul său. Dar nu am putut să nu îi observ toţi acei muşchi încordaţi şi pieptul care se ridica şi cobora de fiecare data când brunetul respira. Mi-am trecut limba rapid peste buze, m-am scuzat, apoi am ieşit din încăpere, înmânându-i înainte de toate, mâncarea.
Capitolul II
Am îmbrăcat hainele pe care Gackt mi le-a lăsat pe canapea, apoi am vrut să mă întorc pentru a-i mulţumi, dar orgoliul meu nu îmi dădea voie, deşi conştiinţa mă îndemna spre a mă duce la el. Ah! Ce era să fac? Am strâmbat din nas, şi m-am aruncat pe suprafaţa moale, renunţând la orice idee sau gând, când l-am văzut intrând în cameră. De data aceasta avea doar o pereche de pantaloni pe el, şi stătea sprijinit de tocul uşii, alecandu-se uşor înainte.
-Mâine... va veni cineva să îţi ia măsurile, ca să ţi se aducă nişte haine decente. Şi ai face bine să îmi aminteşti să o sun pe acea persoană, pentru că de obicei mă iau cu alte treburi, a spus el, urandu-mi pe urmă noapte bună, şi întorcăndu-se spre cameră sa.
-Uhm, stai! am rostit eu încet, însă destul cât să audă. Mulţumesc... am adăugat apoi, coborându-mi privirea.
-Nu-mi mulţumi mie. Dacă nu era Chacha, nu te mai aflai aici, deci lui să îi mulţumeşti.
Chiar după ce cântăreţul îşi terminase propoziţia, din baie îşi făcuse apariţia You, care avea pantalonii pe el, probabil fiind obişnuit să se facă gata de cum iese din cadă, sau poate pentru că eram eu acolo.
Gackt a închis uşa care despărţea camerele noastre, iar eu îmi îndreptasem privirea spre prietenul cel mai bun al acestuia care mă privea nedumerit.
-Ai descoperit cumva că te-ai înşelat în privinţa lui? întrebă acesta, zâmbind, punându-şi mâinile în şolduri.
-Nu prea cred. E un încrezut! E imposibil să-mi schimb părerea pentru că face ceva pentru mine! Şi totuşi You, tu eşti prietenul lui cel mai bun, şi ştiu că la prima voastră întâlnire v-aţi luat de fapt la bătaie. Nu înţeleg cum aţi devenit aşa buni amici...
-Ai să vezi tu singur, pentru că nu poţi să nu îi fii prieten, oricât de mult ai zice că îl urăşti. Ai să descoperi care e diferenţa între scenă şi realitate în privinţa lui. Poate fi serios, poate fi amuzat, poate fi extraordinar de amuzant, dar trebuie să îl cunoşti. Îţi spun, ai să te simţi bine lângă el şi dacă nu te bagă în seamă şi se joacă pe PSP, pentru ca e amuzant când se fâţâie dintr-o parte în alta sau cum se învârte cu scaunul, făcând diferite mutre.Cel mai amuzant ar fi sa i se pună piedică atunci când face asta, dar până acum nu am vrut să încercăm deoarece ne e teamă de ce ar urma. Am zâmbit, apoi You îmi spuse că puteam să mă pun să dorm în pat, până când el îşi usca părul. Asta am şi făcut, şi m-am întins, adormind în câteva minute.
Nişte sunete absolut încântătoare îmi mângâiau urechile, făcându-mă să deschid leneş ochii. Era deja dimineaţă, şi auzeam cum cineva cânta la pian. Aş fi putut adormi ascultând muzica liniştitoare, însă ardeam de curiozitate să văd de unde veneau acele sunete. M-am dat jos din pat, ştergându-mi ochii cu dosul palmelor, şi am căscat, intinzându-mă în acelaşi timp. You nu mai era în pat, aşa că eu m-am decis să urmez sunetul pianului. Credeam că aveam să mă pierd prin acea vilă imensă, in timp ce priveam fiecare uşâ în parte, însă auzeam din ce în ce mai bine, ceea ce era un semn că mă apropiam. Am realizat în scurt timp că o uşă mă mai împiedica să ajung la locul pianului, aşa că am pus mâna pe clanţă, deschizând-o puţin, cât să văd cine era.
Sunetul s-a oprit brusc, iar pe urmă i-am auzit vocea pătrunzătoare lui Gackt venind din acea încăpere.
-Îţi palce să asculţi pe la uşi?
-Nu, scuze, doar că eram curios... am rostit eu, îndrăznind să intru acolo.
M-am apropiat, sub privirea lui aţintită spre mine, care însă s-a mutat din nou asupra clapelor.
-Ştii... să cânţi Für Elise? am întrebat eu, înainte că el să înceapă din nou.
A apăsat clapele fără a le privi, creând sunetul acela mult cunoscut mie, şi de care îmi era un dor nespus, dându-mi astfel un răspuns afirmativ.
-De la cinci ani, a spus el, când s-a oprit brusc.
-Te rog, ai putea să o cânţi? Îi cerusem acest lucru, deoarece mama obişnuia să facă asta când eram mic, însă de când ea a murit din cauza cancerului, nu am mai ascultat acea melodie.
-M-a privit scurt, apoi din nou şi-a aruncat privirea peste clape, apăsându-le, astfel încât melodia părea fără cusur. Era perfectă. Era exact la fel. Sunetul pe care eu îl adoram cu toată fiinţa mea.
Îşi lua uneori ochii de jos, urmărindu-mă pe mine. Ştiam că eram aproape de a-mi lăsa lacrimile să curgă in râuri pe obrajii mei în timp ce ascultam, însă nu aveam de gând să îl opresc. Zâmbeam cu tristeţe, amintinu-mi-o pe mama care stătea acolo pe băncuţa aceea mică, apăsând cu încredere clapele albe şi negre ale pianului, aruncându-mi din când în când o privire şi un zâmbet, ca şi cum mă întreba dacă îmi plăcea, iar eu stăteam şi o ascultam hipnotizat.
Am clipit des când am realizat că melodia se terminase, apoi cu acelaşi ton cu care îl rugasem să cânte, i-am cerut să mă înveţe şi pe mine sa o fac la fel de bine.
S-a ridicat de pe băncuţă, făcându-mi semn să mă aşez în locul lui, lucru pe care l-am executat instantaneu, fericit.
-Începutul e uşor. Clapele astea, îmi explică el, aşezându-şi un deget pe o clapă albă, şi pe cealaltă neagră de deasupra ei. Apoi a început prin a o apăsa pe cea albă, pe urmă cea neagră, creând notele de început.
Îi urmam fiecare mişcare cu atenţie, apoi când îmi dădea voie, repetam, şi dacă greşeam, el îmi arăta din nou, fără a-şi pierde răbdarea.
-Îţi încordezi mâinile. Asta nu se face, pentru că te vei obosi înainte de sfertul melodiei îmi spuse el, prinzându-mi ambele mâini în ale sale. El era în spatele meu când făcuse asta, iar odată ce îmi luase mâinile, i-am simţit respiraţia pe gât, făcându-mă să tresar uşor. Relaxează-te, îmi spuse pe o voce încântător de blândă, care însă îmi aduse fiori pe şira spinării, de parcă îmi mângâia urechiile cu vorba, iar gâtul cu răsuflarea. Am înghiţit în sec şi simţeam cu trupul începuse a-mi tremura involuntar, iar palmele să îmi transpire. M-am sperist şi m-am ridicat imediat de pe băncuţă.
-Scuze... putem continua mai târziu?... Îmi e foame, am minţit eu, afişând un zâmbet cât de cât normal, în timp ce îmi frecam palmele de pantaloni.
-Desigur. Probabil You şi ceilalţi au şi comandat deja ceva de mâncare.
Aşa şi era. Ne aflam in living, si fiecare dintre noi avea comandată câte o pizza, însă Gackt părea că nu avea poftă de mâncare. A anunţat că avea de gând să se antreneze în loc să mănânce, aşa că a dispărut din încăperea în care stăteam cu toţii.
După aproape o oră, intrasem în camera în care era Gackt şi ştiam că se antrena, surprinzându-l în momentul în care făcea flotări.
Corpul îi era încordat şi plin de sudoare, însă nu se oprise, chiar dacă auzise că am intrat.
- Ţi-am adus ceva să mănânci, am spus eu, prin asta dându-i de înţeles că terbuia să se oprească.
-Nu am nevoie, mulţumesc, a spus el, fără a-şi ridica privirea.
-Este kimchi, am spus eu, ştiind că aveam să îl ademenesc.
S-a oprit brusc, ridicându-se în picioare. Luând apoi prosopul îşi şterse mâinile şi faţa cu el.
-Cine a comandat asta? a interbat el, privind farfuria din mâinile mele.
-Uhm... You. Doar ştie că asta e mâncarea ta preferata, am răspuns eu, ridicând din umeri. Îşi face griji că mereu mănânci foarte puţin şi faci prea multe antrenamente şi repetiţii.
-You nu şi-a mai făcut griji din cauza asta de mult timp, a spus el, privindu-mă suspicios.
Am înghiţit în sec, apoi am ridicat iar din umeri, încercând să-mi feresc privirea de la corpul său. Dar nu am putut să nu îi observ toţi acei muşchi încordaţi şi pieptul care se ridica şi cobora de fiecare data când brunetul respira. Mi-am trecut limba rapid peste buze, m-am scuzat, apoi am ieşit din încăpere, înmânându-i înainte de toate, mâncarea.
---MY YAOI BLOG-- *click*
Why is it that, as a culture we are more comfortable with seeing two men holding guns than holding hands? [Ernest Gaines]