25-10-2010, 11:07 PM
Disclaimer: Nu detin niciun personaj din anime-ul/manga-ul Naruto si nu fac profit de pe urma acestor personaje/intamplari.
Am inceput un nou fic, cum v-am mai spus. Sper ca acesta sa fie de 100 de ori mai bun.
Capitolul 1
Pornim. Pentru mine nu este ceva nou, defapt nici nu imi pasa ce o sa se intample. Sunt obisnuita sa colind dintr-un oras in altul pentru ai multimi pe parintii mei pretentiosi. Nu-mi pasa la ce scoala o sa invat, daca sar intampla asa ceva, sau ce prieteni o sa am. Cu iubirea nu ma inteleg si nici nu am chef de asa ceva, m-am plictisit de atatia prosti care mi-au cazut la picioare fara nici un folos. Nu mai sunt acea fetita prostuta care se indragostea de oricare baiat care uita cu niste ochi "dragalasi", ca sa-i spun asa, la mine sau alte chestii plictisitoare. Am iubit, chiar foarte mult pe un baiat, Gaara, parca asa il chema, defapt nici nu imi amintesc prea bine. Inainte parul lui roscat, trupul bine lucrat si acei ochi verzi, imi suceau mintile si din cauza lor nu putem sa dorm noaptea, prostii. L-am iubit atat de mult, dar nu a stiut sa respecte asta si a facut ceea ce a facut, lasand ca din ochii mei verzi sa curga siroaie de lacrimi care nu puteau inceta. Dar el nu ma cunoastea, nu puteam fi calacata in picioare asa usor, m-am razbunat, nu mai stiu cum, dar am facut-o. A plecat nu stiu unde si pe mine m-a lasat in pace. Pentru numele lui Dumnezeu, oare mai exista asa imbecili ca el? Cum am mai spus, nu-mi pasa. Stiu ca nu o sa mai pot iubi vreodata, cred, niciodata nu stii ce-ti rezerva viitorul, dar nici nu o sa am o inima de gheata din cauza lui. Atunci cand imi atingea parul meu roz sau ochii mei il priveau intens, in timp ce el se uita dupa fustele felelor care treceau pe strada, eram indragostita pana peste cap, atat de proasta am fost ca am avut incredere in el. Totul s-a terminat, nu mai stiu nimic de el, nici el de mine, ceea ce ma bucura enorm.
Drumul lung ma plictiseste, foarte tare, chiar daca masina tatei are o viteza mare. Doar este om de afaceri, ce naiba. Era prost sa-si ia o masina rablagita care abea se misca pe sosea? Normal ca nu. Acel negru intens, pe care il ador, imi da o senzatie de libertate si nu ma pot desparti de ea. Nici macar nu stiu unde ma indrept sau cum se numeste acel oras. Numele orasului mi l-a spus tata, parca, dar era asa de aiurit incat preferam sa spun cuvinte in franceza decat sa pronunt acel cuvant penibil. Vorbaria este in toi, Doamne, nici gandurile nu mi le aud. Dupa 2 minute aud motorul masinii oprit. Ce naiba, am ajuns deja? Imposibil. Privesc pe geam si zaresc un bufet. Tipic. Nici 2 ore nu am mers si deja le aste foame parintilor mei. Cobor din masina, plictisita si intru in bufet,sau bar, nici nu stiu ce era. Acel rosu intens iti fura privirea, iar pe mesele din afara localui erau pline de pahare de bere goale. Cum mi-am inchipuit, bar unde vin toti betivii. Exact aici si-au gasit sa manance si ai mei. Penibil, chiar si pentru ei. La naiba, acum trebuia sa si comand, ca intotdeauna. Ma indrept spre tejgheaua lunga la care isi "savurau" cu placere betivii bauturile, nepasandu-mi de fluieraturile din spatele meu. Comand ce am de comandat, si ca intotdeuna se trezeste un prost sa se bage in vorba cu mine sau daca-l tine buzunarul sa-mi comande ceva.
-Un suc pentru domnisoara! se aude o voce de langa mine.
Nici nu m-am deranjat sa-mi intorc privirea spre betivul de langa mine. Doar de un suc isi permitea, ce idiot. Stiu sa-mi fac treaba, si inca foarte bine. Am destula experienta in asa ceva. Sucul imi era servit. L-am luat in mana si am pornit spre betivul care ma privea intens. M-am asezat in bratele lui si i-am turnat sucul in cap cu multe "gratie".
-Scuze, nu-mi place de portocale. Si mai ales daca vine de la unul ca tine.
In bar se facu liniste. Toti facura ochii cat cepele la privirea scenei de "agatare" . Pornesc spre masa parintilor care erau pur si simplu aerieni. Nici macar nu au stiut ce s-a intamplat, ceea ce era destul de bine. Voiam sa scap cat mai repede de acolo, nu stiam ce minciuna sa mai spun ca sa scap de privirile idiotilor de langa mine. Normal, mintea mea geniala nu ma lasa niciodata la greu. Le spun parintilor ca a incendiat bucataria. Nu ma puteam gandi la ceva mai rapid si normal ca am inventat acea scuza prosteasca care ca intotdeuna a mers.
>>TO BE CONTINUED<<
Am inceput un nou fic, cum v-am mai spus. Sper ca acesta sa fie de 100 de ori mai bun.
Capitolul 1
Pornim. Pentru mine nu este ceva nou, defapt nici nu imi pasa ce o sa se intample. Sunt obisnuita sa colind dintr-un oras in altul pentru ai multimi pe parintii mei pretentiosi. Nu-mi pasa la ce scoala o sa invat, daca sar intampla asa ceva, sau ce prieteni o sa am. Cu iubirea nu ma inteleg si nici nu am chef de asa ceva, m-am plictisit de atatia prosti care mi-au cazut la picioare fara nici un folos. Nu mai sunt acea fetita prostuta care se indragostea de oricare baiat care uita cu niste ochi "dragalasi", ca sa-i spun asa, la mine sau alte chestii plictisitoare. Am iubit, chiar foarte mult pe un baiat, Gaara, parca asa il chema, defapt nici nu imi amintesc prea bine. Inainte parul lui roscat, trupul bine lucrat si acei ochi verzi, imi suceau mintile si din cauza lor nu putem sa dorm noaptea, prostii. L-am iubit atat de mult, dar nu a stiut sa respecte asta si a facut ceea ce a facut, lasand ca din ochii mei verzi sa curga siroaie de lacrimi care nu puteau inceta. Dar el nu ma cunoastea, nu puteam fi calacata in picioare asa usor, m-am razbunat, nu mai stiu cum, dar am facut-o. A plecat nu stiu unde si pe mine m-a lasat in pace. Pentru numele lui Dumnezeu, oare mai exista asa imbecili ca el? Cum am mai spus, nu-mi pasa. Stiu ca nu o sa mai pot iubi vreodata, cred, niciodata nu stii ce-ti rezerva viitorul, dar nici nu o sa am o inima de gheata din cauza lui. Atunci cand imi atingea parul meu roz sau ochii mei il priveau intens, in timp ce el se uita dupa fustele felelor care treceau pe strada, eram indragostita pana peste cap, atat de proasta am fost ca am avut incredere in el. Totul s-a terminat, nu mai stiu nimic de el, nici el de mine, ceea ce ma bucura enorm.
Drumul lung ma plictiseste, foarte tare, chiar daca masina tatei are o viteza mare. Doar este om de afaceri, ce naiba. Era prost sa-si ia o masina rablagita care abea se misca pe sosea? Normal ca nu. Acel negru intens, pe care il ador, imi da o senzatie de libertate si nu ma pot desparti de ea. Nici macar nu stiu unde ma indrept sau cum se numeste acel oras. Numele orasului mi l-a spus tata, parca, dar era asa de aiurit incat preferam sa spun cuvinte in franceza decat sa pronunt acel cuvant penibil. Vorbaria este in toi, Doamne, nici gandurile nu mi le aud. Dupa 2 minute aud motorul masinii oprit. Ce naiba, am ajuns deja? Imposibil. Privesc pe geam si zaresc un bufet. Tipic. Nici 2 ore nu am mers si deja le aste foame parintilor mei. Cobor din masina, plictisita si intru in bufet,sau bar, nici nu stiu ce era. Acel rosu intens iti fura privirea, iar pe mesele din afara localui erau pline de pahare de bere goale. Cum mi-am inchipuit, bar unde vin toti betivii. Exact aici si-au gasit sa manance si ai mei. Penibil, chiar si pentru ei. La naiba, acum trebuia sa si comand, ca intotdeauna. Ma indrept spre tejgheaua lunga la care isi "savurau" cu placere betivii bauturile, nepasandu-mi de fluieraturile din spatele meu. Comand ce am de comandat, si ca intotdeuna se trezeste un prost sa se bage in vorba cu mine sau daca-l tine buzunarul sa-mi comande ceva.
-Un suc pentru domnisoara! se aude o voce de langa mine.
Nici nu m-am deranjat sa-mi intorc privirea spre betivul de langa mine. Doar de un suc isi permitea, ce idiot. Stiu sa-mi fac treaba, si inca foarte bine. Am destula experienta in asa ceva. Sucul imi era servit. L-am luat in mana si am pornit spre betivul care ma privea intens. M-am asezat in bratele lui si i-am turnat sucul in cap cu multe "gratie".
-Scuze, nu-mi place de portocale. Si mai ales daca vine de la unul ca tine.
In bar se facu liniste. Toti facura ochii cat cepele la privirea scenei de "agatare" . Pornesc spre masa parintilor care erau pur si simplu aerieni. Nici macar nu au stiut ce s-a intamplat, ceea ce era destul de bine. Voiam sa scap cat mai repede de acolo, nu stiam ce minciuna sa mai spun ca sa scap de privirile idiotilor de langa mine. Normal, mintea mea geniala nu ma lasa niciodata la greu. Le spun parintilor ca a incendiat bucataria. Nu ma puteam gandi la ceva mai rapid si normal ca am inventat acea scuza prosteasca care ca intotdeuna a mers.
>>TO BE CONTINUED<<
![[Imagine: Hm757.png]](http://i.imgur.com/Hm757.png)