O iubire interzisa

[miaunica]

Am venit si eu cu un fic. Sper sa va placa si astept cu mare placere orice fel de critici. De azi incepe prima serie, cu cate un capitol vinerea si lunea. Enjoy!

Disclaimer: Personajele seriei "Naruto" nu imi apartin si nici nu fac profit de pe urma lor. Ficul poate contine limbaj vulgar, scene de violenta si hard hentai

Seria 1: Inceputuri...
Capitolul 1: O amintire urata (Itachi P.O.V.)
Este o dimineata de vara. Afara e cald de te topesti, singura salvare fiind ventilatorul si inghetata delicioasa. Dorm linistit in patul meu moale si spatios. Prin fereastra deschisa, acoperita de o perdea usoara, patrund razele aurii si al dracului de arzatoare ale soarelui. Ele imi mangaie chipul alb ca laptele, facandu-ma sa schitez un zambet micut.
Somnul meu este insa intrerupt de melodia telefonului meu.
- Alo, Itachi? intreba vocea blanda de la celalalt capat al firului, ce apartinea lui Kisame, un om absolut minunat.
- Ce-i, Kisame? il intreb eu putin somnoros, inca culcat.
- La multi ani! Uite ca baiatul meu s-a facut mare. Saptesprezece anisori?
- Da. Nici mie nu-mi vine sa cred.

Kisame ma cunostea inca de cand eram mic si m-a ajutat mereu. Imi era ca un tata si nu cred c-as fi reusit fara el. Era un "barbat bine" de douazeci si noua de ani, foarte inalt, pielea lui era de un bleu deschis, iar parul lui albastru era putin ciufulit. Avea o pasiune pentru rechini, tragandu-se din ei. Era un Hoshigaki convins, avand acele branhii la ochi, iar gura cu buze subtiri apara niste dinti ascutiti ca o lama ce, combinati cu muschii super puternici si Samehada*, bagau in sperieti pe nesabuitul care indraznea sa se ia de mine.
Ma intreba daca vreau sa iesim cu baietii la iarba verde pentru a-mi sarbatori aniversarea.
- Oh, da, ar fi super, raspund bucuros nevoie mare, in timp ce ma asez in fund.
- Bine! Vezi ca venim sa te luam pe la doispe'.

Repede repejor, ma duc la baie sa-mi fac toaleta. Imi spal cu grija dintii, facand miscari calculate cu periuta. Imi clatesc gura, apoi ma bag la un dus revigorant de dimineata. Apa imi intalneste trupul, zic eu, destul de armonios, si ma simt ca in al noualea cer. Incep sa cant in voie melodia mea preferata si la sfarsit ma sterg cu prosopul meu pufos. Radiind, ma usuc la parul negru ca abanosul, ce-mi ajunge pana la jumatatea spatelui, si il prind intr-o coada de cal.
Ajuns in sufrageria destul de mare, ma asez confortabil pe canapea, pornesc televizorul si ma uit la desene animate. Da, la desene animate! Desi fac saptispe', inauntru sunt inca un copil. Ochii mei negri sunt alintati de amuzanta imagine a eternei "lupte" dintre Tom si Jerry.

Vazand ca ma mai uit la d-astea, mama vine spre mine si izbucneste in ras.
- La multi ani, puiule! imi spune mangaindu-ma pe cap si inca chicotind. Sa stii ca tati a plecat la servici. Are treaba, adauga in soapta.
O privesc atent si constat ca, pe parcursul anilor, nu s-a schimbat deloc: acelasi par negru-albastrui, aceiasi ochi calzi si acelasi trup de invidiat ce face orice tanara sa se uite cu pizma la ea. Are treizeci si sapte de ani, dar i-ai da cel mult douazeci si opt. Sufletul ii este si mai frumos, fiind alaturi de mine oricand am simtit nevoia unei imbratisari, nevoia unui suflet cald.
- Mda... Stii, m-a sunat Kisame ca o sa vina cu baietii sa ma ia la iarba verde, o informez pe mama, punandu-mi capul in poala ei si apoi intinzand bratele, aratand ca mi-e somn.
- Bravo, puiutule! exclama bruneta sarutandu-ma pe frunte. Hai, trezeste-te! E unsprezece, adauga mangaindu-ma din nou pe cap.

Cascand, urc la mine in camera si iau niste blugi si un tricou rosu. In picioare imi iau niste adidasi si ma intorc in sufragerie. Acolo ma intampina fratiorul meu Sasuke cu o cutie.
- Ce-ai, ma, acolo? il intreb razand pe micut.
- Deschide, nii-san! ma indemna copilul.
Deschid cutia si ce sa vezi? Chiar jocul pe care mi-l doream de mult timp: The Sims 3. Scot un "Yay!" din inima si imi imbratisez fratiorul frumos ca o bomboana. Avea un par negru cu reflexii albastrii, ca al mamei, insa mai scurt si mai ciufulit, si niste ochi negri al naibii de frumosi, de te ratacesti in ei privindu-i. Imi cere sa-l ajut cu un exercitiu la mate, materia care trebuia defapt sa se numeasca "masina de draci", fiindca te cruceai mai rau ca la icoane privind legile, algoritmurile, dracii, lacii...
Brunetelul aduse cu chiu, cu vai, ghiozdanul plin cu manuale si caiete si scoase din el un caiet studentesc, cu coperta galbena. Imi arata cu degetelul exercitiul problema, defapt comanda.
Iau o foaie din top, invart un creion si ma pun iute pe rezolvat, intre timp explicandu-i baietelului ce si cum. Micutul meu fratior intelese totul si si-a copiat singurel pe caiet ce bazaconii am scris eu acolo cu caligrafia mea de doi lei.

Sasuke imi multumeste cu o imbratisare putin cam stransa, ce-i drept. Il sarut usor pe frunte si ma uit la ceas. Dumnezeule! E doisprezece!
Ies pe strada, langa poarta mare a casei mele parintesti.
Kisame isi parcheaza BMW-ul, albastru cu un val involburat desenat pe capota, langa mine. Cu el au mai venit Deidara, Sasori si Tobi, niste prieteni buni de-ai nostri.
- Buna, Itachi, ma saluta Deidara, care era cam cu o luna mai mare decat mine.
- Buna, ii raspund blondului - avea parul lung pana la omoplati si o parte ii era stransa intr-un "palmier" - dand noroc cu el si urcandu-ma in minunatia de automobil.
Kisame conducea perfect, asa ca n-aveam de ce sa ne facem griji. Tobi, brunetul de langa el, a adus niste muzica si a inceput sa se maimutareasca prin masina. Sasori, sau "Morcoveata", cum ii ziceam noi, a bufnit in ras.
- Kisame, unde naiba mergem? intreba roscatul uitandu-se prin toate partile, semn ca nu cunostea zona.
- Suntem in Oto! raspunse albastriul. Noi vom merge in Taki.
Takigakure era Satul Cascadei, un satuc destul de mic, la granita cu Oto, Satul Sunet. Treceam pe acolo, fiind un festival super, Festivalul Sunetului. Cu totii eram fermecati de privelistea ce ne era oferita: fete frumoase cantand la flaut, decoratiuni chinezesti si copii veseli mancand dango peste tot.

Fix dupa ce soferul nostru termina ce a avut de spus, un tanar - ca batran nu poate fi - teribilist intra cu viteza in noi, la intersectia dintre soseaua principala si o ulicioara. A urmat o tragedie pe care n-o voi uita prea curand. Masina se facuse bucatele, iar Kisame s-a ranit la picior, sangele curgandu-i siroaie pe toata gamba, vazandu-se prin pantalonii albi. Sasori era atat de ranit incat si-a dat ultima suflare la acea intersectie blestemata. Tobi nu scapase decat cu o zgarietura pe obrazul stang si o sperietura zdravana, in vreme ce eu eram la un pas de moarte. Cu ochii pe jumatate inchisi, ma uit spre Sasori, care ne-a parasit pe vesnicie. "Morcoveata" avea ochii sai caprui inchisi. Era atat de trist sa-ti vezi un prieten de-o viata mort! Langa el statea in genunchi Deidara, si el foarte ranit, si chiar langa inima. Plangea cu lacrimi amare, in timp ce sangele ii tasnea tot mai tare din rana. Cu puterea care i-a mai ramas, prabusindu-se la pamant de durere, si-a spus ultimele cuvinte:
- Itachi, tu bucura-te de ziua ta in continuare! Eu trebuie sa plec...
Si a inchis ochii de un albastru limpede, mai limpede decat cerul senin. O lacrima i s-a prelins pe chip, la fel si mie. Mana mea coboara lin pe chipul lui tanar, iar apoi prin parul lui lung si moale ca cel mai fin casmir.
Imi intorc capul catre ceilalti, care plangeau si ei pentru Deidara si Sasori.
- Imi pare rau, baieti. Daca n-as fi fost eu cu ziua mea afurisita, ei ar mai fi trait mult si bine, zic eu cu o voce abia auzita.
Imi scot apoi mana insangerata din parul lui Deidara si indrept privirea catre mine.

Drace! Eram MUTILAT: mi-am dislocat umarul stang, rupt piciorul drept, iar soldul ma durea al dracului de tare. Duc o mana spre obraz, fiindca simt un lichid cald ca flacarile iadului. Era sange. Ma umplusem tot de sange.
- Nu, Itachi! ma intrerupe Kisame. Nu e adevarat. Dumnezeu i-a chemat la El. Erau niste ingeri.
Dupa aceste cuvinte, se aseaza langa mine si mana lui albastra si rece ma mangaie pe cap. Pe chipul meu apare un mic zambet, acelasi cu cel de dimineata. El imi saruta bland fruntea, exact ca atunci cand eram mic. Ma ridica in bratele lui puternice si ma scoate afara din mormanele de metal, tapiterie si piese auto. Simt cum sunt pus cu grija specifica protectorului meu pe restul de bancheta ramas. Kisame ii cere lui Tobi sa aiba grija de mine, in timp ce scoate trupurile neinsufletite ale celorlalti.
Ma uit spre brunet cu ochii aproape inchisi si il pot vedea cum imi adreseaza cuvinte linistitoare
- Itachi... te rog, nu si tu! izbucneste tanarul, cand ma vede ca am inchis ochii, iar lacrimi amare izvorara din ai lui, ce erau de un verde nemaipomenit.
De atunci, am ramas inconstient, nestiind ce se petrece in jurul meu si nesimtind nimic.

_____________________
*Samehada = sabia aceea infioratoare din anime a lui Kisame

Link-uri:
Deidara, Sasori si Tobi http://light.sunphoto.ro/photos/normal/4...HDSGGX.jpg
Kisame: http://fc03.deviantart.net/fs71/f/2010/0...meta62.jpg
Masina: http://light.sunphoto.ro/photos/normal/4...ZDVZIF.jpg
Cum era imbracat Itachi: http://www.sativabags.com/img/products/h...ee_red.jpg
Telefonul lui Itachi: http://www.mynextfone.co.uk/assets/news/...-in-us.jpg

Soneria: http://www.youtube.com/watch?v=GDgTovAzw6A
Melodia de la dus: http://www.youtube.com/watch?v=K_Jp-dihvkk

[Ayumi Michaelis]

Buna:D
Pai vad ca ai ales sa scrii din perspeciva lui Itachi. Aici mi se pare ca ai o mica problema, adica desi ai povestit din perspectiva unui baiat ai descris ca o fata. Daca ai timp poate editezi putin ca acest capitol sa sune a Itachi Uchiha. Descrierea in sine e acceptabila, dar mai ai de lucrat;). Actiunea e grabita, acel moment al accidentului putea dura mai mult. Dialogul putea fi mai putin, nu a fost tocmai complex... Cam atat... Astept limbajul vulgar, scenele de violenta si hentaiul hard:))
:bye::bye:

[miaunica]

Ohayo! Am venit cu al doilea capitol si primul omake (scena amuzanta, fara nicio legatura cu actiunea). Toate vor fi postate aici:
http://miaunica.sunphoto.ro/omakes
Capitolul va fi scris acum din perspectiva lui Kin, apoi Itachi va asteapta din nou vineri.

Capitolul 2: Vestea aceea... (Kin P.O.V.)
"Trrrrrrr!"
- Mmm! Mai vreau sa dorm! mormai eu somnoroasa.
- Kin, nu uita sa te speli pe dinti! imi striga mama din bucatarie.
- Nu uit!
Inca o zi plictisitoare de scoala. Dar cateodata e amuzant: Dosu si Zaku, colegii mei de echipa cu care ma antrenez, se cearta, Zaku face avioane pe care le "testeaza" prin clasa... Si mai e si Kabuto, care e insa la liceu. Le aveam pe amandoua: si scoala si liceu, 2 in 1.
A, Kabuto este prietenul meu din copilarie, insa abia acum 2 ani relatia noastra a devenit serioasa. E un frumusel de 19 ani, cu parul argintiu si niste ochi negri... e, mai multe nu scoateti de la mine. Glumeam! Poarta ochelari, ceea ce il face sa para un tip inteligent, ceea ce si e. Este amuzant, manierat si stie tot felul de chestii. Iata cum am avut minunata sansa sa-l cunosc:

*flashback*
- Hei, de ce plangi? ma intreaba Kabuto prietenos
Ma lovisem cand alergam dupa un fluturas si facusem o julitura destul de urata la genunchi. Doamne, cat eram de mica si naiva! Aveam doar 5 anisori, in vreme ce el avea 10.
- Uite, ii raspund aratandu-i julitura.
- Auci! Spune, cum te cheama?
- K-Kin.
- Eu sunt Kabuto, se prezenta el zambind.
Mi-a intins apoi un pansament si m-a ajutat sa ma ridic. Era atat de educat si dragut! Dupa aceea, m-a luat de manuta si m-a dus acasa, nepasandu-i de ceilalti copii de varsta lui, ce radeau ca broasca la inundatie*.
*end flashback*

Mda... amintiri placute. Ma ridic din pat si ma duc sa-mi fac toaleta. Ma spal atent pe dinti si imi fac un dus scurt. Simt cum trupul meu firav este alintat de apa cand calda, cand rece. Fara niciun chef imi pieptan parul saten ce bate spre negru si arunc pe mine o fusta neagra si un tricou alb. Asta era uniforma scolii lu' peste prajit.
Ies pe usa destul de sofisticata, de lemn, luandu-mi la revedere de la mama. Arunc o privire spre casa mea, in care am copilarit vreme de aproape 14 ani, ii fac si pe astia in iulie si observ culoarea placuta a peretilor si acoperisului, un gri deschis. Ramele ferestrelor si a usii erau albe, in stil Monticello**.

Pe drum ma intalnesc cu cea mai buna prietena a mea, Tayuya, si iubitul ei, Kimimaro, un copil de bani-gata. Mergem toti trei spre scoala discutand de-ale noastre. Roscata imi povestea cum i-a jucat o festa lui Jirobo, un tip absolut antipatic si cam marlan, iar baiatul argintiu ce semana izbitor cu iubi al meu, doar ca avea ochii verzi, niste puncte rosii pe frunte si purta parul liber, se prapadea efectiv de ras. Aud brusc:
- Fata, stii... Kabuto a fost atacat intr-un club. Imi pare tare rau pentru tine. Cica e la terapie intensiva in Konoha.
Simt cum fuge pamantul de sub mine. Incep sa delirez si in fata ochilor vad doar negru: culoarea mortii. Nu mai merg cum trebuie si sunt la un pas sa ma prabusesc. Fac ochii cat cepele si scap un scancet de durere.
- Ce?! intreb eu speriata.
- Ce-ai auzit... imi sopteste o voce al naibii de inspaimantatoare, muscandu-ma de lobul urechii. Oare el sa fie atacatorul? Habar n-am... daca este, atunci sa-l ia dracu'!

In cele din urma ajung la scoala pe bratele prietenilor mei. Incepuse deja ora de mate. Aveam noroc ca profesorul era si senseiul meu si a inteles. Numele lui este Orochimaru, este un domn intelegator si indulgent, dar poate fi si rau cateodata, cand facem cate-o prostie. Bunatatea si duiosia lui se vad in ochii verzi ca smaraldul, mici si jucausi. Parul negru ca pana corbului este mereu aranjat si dichisit, prins in coada de cal si Orochimaru-sensei se imbraca mereu decent si la patru ace.
- Domnule, ma puteti invoi astazi? Va rog, e o urgenta, ii spun profesorului.
- Sigur, afirma barbatul. Tayuya, Kimimaro, ma bazez pe voi sa-i dati temele?
- Desigur! spusera cei doi intr-un glas.

Am iesit impreuna pe hol.
- Kin, sa ai grija de tine! imi spuse Tayuya pe un ton cald. Roscata parea foarte ingrijorata pentru starea mea de azi, iar ochii ei caprui erau pe cale sa dea frau lacrimilor.
- O sa am, fii sigura! ii raspund eu mai increzatoare ca niciodata in propriile forte.
- Daca ai nevoie de noi, vom veni imediat, ma anunta Kimimaro. Oricum, dupa ore tinem directia spre Konoha.
Am plecat imediat spre microbuz. Nu ma mai gandesc acum decat la starea iubitului meu, ma doare fix undeva daca dau peste cineva sau nu, daca stau dreapta sau nu ori alte chichite nesemnificative.

Ajung in autogara si ma pun pe asteptat. Dupa minute indelungi, apare si vedeta noastra microbuzul. Ma urc in spatele vehiculului, la geam. Imi pun o mana in falca si ascult o melodie trista la mp3. Dar sentimentul ce imi incoltea mintea si sufletul nu putea fi exprimat nici printr-un miliard de melodii. Ajunsa in marea Konoha, intreb in stanga si-n dreapta insa nimeni nu-mi raspunde. Oh, ce lume cruda! De la o florarie, iau un trandafir rosu ca sangele, ce arata la indigo iubirea mea pentru frumosul meu argintiu. Imi plec capul in jos si dau sa plang.

Deodata dau peste un barbat foarte inalt, ii veneam la stern cu o culoare a pielii neobisnuita: un fel de bleu-cenusiu, cam asa. Tremur din toate incheieturile cand ma priveste de sus, cu ochii-i galbui, verzui... dracu' stie cum ca-s foaaarte mici.
- Hei... mi se adresa omul, cu o voce grava. Ce e cu tine singura intr-un oras atat de mare? adauga acesta oftand si trecandu-si degetele prin parul albastru ca adancurile marii. Ceva e sigur: are o problema pe suflet!
Printre suspine, ii povestesc omului ce si cum. Cand il intreb daca nu cumva stie unde e spitalul, tresare putin. Albastriul imi ia mana intr-a lui si ma conduce tacut spre institutie. Pare complet devastat si din alt film. Ce i s-a intamplat?
Odata ajunsi, dam peste o tipa care scria cate-n luna si-n stele. Misteriosul ma lasa singura si iese. Nici macar nu s-a prezentat! Oftand, ma indrept catre femeie si o intreb:
- Stiti, Yakushi Kabuto este aici?
- Da, la salonul 312.
Nici nu aud bine numarul ca o si zbughesc spre salon. Cu trandafirul in mana, imi fac loc printre gramada de pacienti de pe holuri. Gandindu-ma la Kabuto, privesc floarea. Vreau sa il razbun cu orice pret!

_________________
*a rade ca broasca la inundatie = a rade fara rost, aiurea
**Monticello = design de ferestre/usi, de obicei albe, cu patratele

Link-uri:
Mama lui Kin, Sagome: http://light.sunphoto.ro/photos/normal/4...JLQXWJ.jpg
Casa: Afara: http://1.bp.blogspot.com/_6hoT1bg95rU/TO...e+home.jpg
Intrare: http://www.homedesignworld.org/wp-conten...esigns.jpg
Kabuto: http://images.wikia.com/naruto/images/7/...akushi.jpg
Telefonul lui Kin: http://2.bp.blogspot.com/_Ve8Mau12k3Q/S8...purple.jpg

Soneria: http://www.youtube.com/watch?v=vbqmDKyw3A4
Melodia din microbuz: http://www.youtube.com/watch?v=jGKRXhmFQlw

[miaunica]

Capitolul 3: Un prieten memorabil
- Spuneti-mi ca va fi bine, va rog! aud vocea calda si putin ragusita de la plans a mamei.
- Doamna Uchiha, nu va faceti griji. Itachi va fi bine.
Cand imi deschid putin ochii, ma vad intr-o incapere cu totul si cu totul alba, stand pe un pat putin cam incomod. Imi zaresc ambii parinti stand langa mine si pe Sasuke plangand cu lacrimi amare.

Abia acum realizez unde sunt: la spital. La mana am o perfuzie iar sangele nu se opreste nici de-al dracului sa curga din trupul meu. Ma dor toate oasele, inclusiv capul. Am mai avut eu dureri de cap, dar nici chiar asa!
- Unde e Kisame? intreb eu abia reusind fiindca durerea ma omoara, secandu-mi puterea de a vorbi.
- Sunt aici, raspunde Kisame, care era chiar la capul meu. Itachi, iarta-ma, te rog! ma implora barbatul mangaindu-ma pe cap si privindu-ma in ochii pe juamtate inchisi.
- Sa te iert? De ce? Ce vina ai tu ? incep a-i adresa mii de intrebari. Mai lipsea sa-l intreb si pe ce planeta suntem.
- N-am avut grija de tine, spuse barbatul cu lacrimi in ochi.
Ii simteam durerea din voce si n-am mai rezistat. Tobi era langa el si ma imbratisa cald. Amandoi erau sfasiati! Albastriul imi tinea strans mana intr-a sa, privind perfuzia si gandindu-se ca nu mai am mult de trait. Spera la o minune, la un miracol. Oare cand ma voi face bine? Scancesc usor cand durerea mea de cap se intensifica si imi duc mana la frunte. Ard mai rau ca focul!

Deodata galagia devine tot mai greu de suportat, iar doi angajati intra in salon cu o targa, pe care se afla un tanar destul de ranit.
- Doamna Tsunade! Trebuie sa va duceti la o operatie, aud eu vocea firava cum se ridica a tinerei asistente Shizune, la care mai veneam cand eram mic. In glasul brunetei se putea citi groaza si disperarea vazand ca vin la urgente in draci, din toate partile.
- Shizune, sunt prea ocupata, raspunse femeia. Doamne, ce de cazuri si pe-aici! adauga blonda oftand.
Pe holuri erau o gramada de pacienti de toate natiile. Pe scurt: harmalaie cat cuprinde! Si-asa ma doare capul, astia ma extermina aici! Daca mi s-ar cere sa descriu atmosfera in doua cuvinte, acelea ar fi “gradina zoo”. Faceau ca toate animalele, sa dea dracii! Baietii mei ies din salon, anuntandu-ma ca pleaca acasa si maine vor veni. Tobi imi mangaie chipul si, de la usa, imi face optimist cu mana.

Tipul nou se intoarce catre mine. Desi era plin de sange din cap pana-n picioare, inca mai avea puterea sa zambeasca. Dupa fata lui iti dadeai seama ca e un om cald, vesel, glumet si... zuz ca mine.
- Hei, se pare ca vom fi colegi, mi se adresa baiatul, un argintiu cam de opt'spe ani, pe-acolo.
- Mdeah... numele meu este Itachi. Tu cum te numesti?
- Itachi, zici? Ce nume frumos! Eu sunt Kabuto.
- Vad ca esti foarte ranit. Ce s-a intamplat? il intreb eu observandu-i zgarieturile si vanataile de pe tot corpul. Cred ca si-n fund avea cateva!
- A, o rafuiala... In satul meu e ceva la ordinea zilei, raspunse baiatul facand un gest cu mana gen "las-o balta"!
Curios, il intreb de unde este si nu mica mi-e mirarea cand imi spune ca din Oto. Da, fix din Oto! Satul unde am fost cu nebunii mei si acea priveliste mirifica, acea atmosfera vesela... vesela pana cand s-a produs acel accident blestemat.
- Da... Stii, azi am trecut prin Oto, insa...
Dupa ce zic acel "insa", lacrimile imi inunda chipul plin cu pansamente.
- Huh? Insa ce? se mira baiatul cu par de argint. Ochii lui negri se deschisesera la maximum.
- Masina in care eram cu inca patru prieteni a fost facuta bucatele de un vitezoman, iar doi dintre ei... nu mai sunt, zic eu cu un glas tremurat, incepand deja sa plang.
- Cat de trist! spuse Kabuto cazand dintr-o data pe ganduri. Oare la ce se gandea? Nu mai conteaza caci m-am pus pe bocit bine, sugrumand biata perna pe care o strangeam la piept, atat de tare incat ma presa pe coaste si durea! Durea nespus!

O fata intra pe usa. Drace, era absolut superba! Dar atat de trista... Tinea in mana un trandafir rosu, la fel de frumos ca ea. Era imbracata cu o fustita neagra si un tricou alb, cu simbolul Oto pe maneci, cred ca era scolarita. Parul saten, batand mai degraba spre negru, ii venea pana jos si la sfarsit era legat cu o fundita mov.
- Kabuto? Esti bine? il intreba ea pe "colegul" meu, sarindu-i in brate.
- Kin? Ce Dumnezeu faci aici? De ce nu te-ai dus la scoala?
- Nu, nu pot face nimic fara tine, raspunse fata aproape strangulandu-l pe argintiu.
- A, Itachi ea este Kin, prietena mea. Saluta-l pe Itachi! ii spuse el fetei.
- Buna, Itachi. Ca tot veni vorba, ehe... stii tu, tu ai prietena?
- Kiiiin... marai Kabuto.
- Ce? Am intrebat si eu, asa...
- Nu, n-am, ii raspund eu frumoasei brunete.
- Pacat... Stii, esti foarte frumusel.
- M-multimesc, zic eu rosu ca dracu' la fata.
In sinea mea ma gandeam la iubirile mele terminate tragic, una sfarsita dintr-o prostie, iar cealalta, ei bine, s-a ridicat la ingeri. Da, alta persoana enorm de draga m-a parasit. Eram doar un copil, la treispe' ani nici n-aveam habar ce-i iubirea... asa ar crede toti, dar nu era deloc asa. Ai mei chiar au sustinut ca "ii invat" sa se iubeasca. Poate asta e menirea mea.

Ii privesc pe tinerii porumbei si oftez, uitandu-ma la ceas. Imi scot cutiuta cu castile si le atasez la telefon, o bunaciune de Samsung Galaxy S, si dau drumul la muzica. Incep sa mimez cu buzele versurile melodiei lui Diddy Dirty Money, cu Skylar Grey, "Coming home". Am ochii inchisi si patrund in abisurile gandurilor mele, care nu-s deloc putine. Dau din cap usor, pe ritmul muzicii. Sper si eu la ziua in care voi fi din nou pe picioare, sa ma hranesc fara afurisita asta de perfuzie si sa-mi revad familia, de care deja mi-e dor.

____________

Link-uri:
Spitalul
Afara: http://davita.files.wordpress.com/2007/10/hospital.jpg
Receptia: http://www.synevo.ro/wp-content/uploads/...ceptie.jpg
Salonul lui Itachi si Kabuto (doar imaginati-va ca totul era alb): http://www.juliebolder.com/SemiPrivateHospitalRoom.jpg
Melodia pe care o asculta Itachi: http://www.youtube.com/watch?v=vCbQ_4PxM0E

Check the omakes! E scurt, stiu... :D

[miaunica]

Chiar daca nu primesc nimic, continui sa public...

Capitolul 4: Sunt alaturi de tine
Deschid usa simpla, mana tremurandu-mi pe clanta. Ma gandesc la ce e mai rau, strangand trandafirul delicat in pumn. Imi zaresc iubitul in patul din stanga, cazut pe ganduri si plin de sange si zgarieturi, iar langa el, un tanar baiat strange in brate o perna si plange. Are parul negru ca pana corbului si din ochii negri ca abisul izvorasc lacrimi cristaline, ce se preling pe chipul sau alb ca laptele.
Fara sa ezit, ii sar in brate lui Kabuto fara sa-mi mai pese ca e ranit si l-ar putea durea. Aproape sufocandu-l, ii spun ca fara el sunt un nimic. Ma bucur ca l-am gasit, asta imi macina mie gandul.
Ma intorc catre celalalt baiat si scumpul meu ne face cunostinta. Aflu ca numele lui e Itachi, e din Konoha si, culmea, n-are prietena.

Deodata, imi suna telefonul. La celalalt capat al firului, era chiar Kimimaro.
- Kin, vezi ca noi am luat acum microbuzul. Suntem pe drum si o sa ajungem imediat. Mi-a zis domnul Yakushi ca va veni si dumnealui cu sotia.
Oh, da. Parintii lui Kabuto erau niste oameni atat de calzi si de primitori! El, Shun, un coleg de munca de-al lui tati, are parul negru si Kabuto ii mosteneste ochii de onix. Ea, Ami, o doamna cocheta, vanzatoare la supermarket, poarta ochelari si este argintie ca si iubitelul meu, dar cu ochii albastri ca adancurile marii. Imparte cu el aceeasi data a nasterii: 29 februarie. Amandoi sunt niste parinti bestiali si cand ma si gandesc ca imi vor fi socri in viitor... Parca ii aud venind. Ce parca? Chiar sunt aici!
- Buna ziua! ii salut politicoasa.
- Buna, Kin, imi raspunde tatal lui.
- Dumnezeule mare! Arzi! se minuna doamna Yakushi, punand mana pe fruntea lui Kabuto. Esti bine?
- Da, mami. Sunt bine.

Profitand nitel de aceasta vizita, incep a ma conversa cu Itachi. Fac asta, dar inainte ii spun si lui Kabuto, ca sa nu creada altceva.
- Si tu, de ce plangeai cand am intrat? il intreb pe un ton prietenos privindu-l in ochi.
- Pai ieri mi-am pierdut doi prieteni de milioane intr-un accident de masina, raspunse brunetul, facand o figura dragalasa cu ochisorii sticlosi, ca de ursulet. Da sa planga, dar si-a urmat instinctul de barbat.
- Vai, cat de rau imi pare pentru tine! zic eu trecandu-mi o mana prin parul lui. Itachi... sunt alaturi de tine, adaug privindu-l in ochi din nou.
Ii puteam simti tristetea ce se oglindea in ochii lui. Nu s-a mai abtinut si o lacrima si-a facut drum pe fata lui alba si curata. Nu pentru mult, caci i-am sters-o cu o mangaiere blanda.
Dupa ce baiatul se intoarse la perete si adormi, revin la Kabuto si ai lui. Il imbratisez usor si ii iau mana, alintand fiecare deget. De fata cu ai lui, il sarut pasional. Pare foarte obosit.
- Ti-e somn? il intreb rupand sarutul
- Mda... si mi-e si rau.

A fost suficient sa aud ultimele 4 cuvinte ca din nou am inceput sa delirez. Cu greu ma stapanesc si aud glasul doamnei Yakushi:
- Kabuto, dragul mamei, stii... noi trebuie sa plecam, spuse femeia cu parere de rau in glas. Kin, te implor, ai grija de el, adauga iesind pe usa, urmata de sotul sau
Si pe usa intredeschisa intra Kimimaro si Tayuya. Cei doi ma gasesc plangand langa iubitul meu.
- Buna... Kin? Ce s-a mai intamplat? intreaba Kimimaro
- Aoleu! Sa chemam asistenta! ordona Tayuya. Sfinte Sisoe! Nu arata bine deloc! exclama fata cand il vazu pe puiul meu cu ochii inchisi si palid ca dracu'. Vezi ca plecam, sa fii cuminte!
Cei doi plecara intr-un suflet, noi ramanand singuri. Itachi dormea dus, asa ca incercam sa nu-l trezesc cu plansetul meu. Cu vocea care mi-a mai ramas, am intonat celebrele, pentru el, cuvinte: "Te iubesc!". Il strangeam in brate si il mangaiam pe cap, gandindu-ma la momentele frumoase petrecute cu el. Il priveam simtindu-ma vinovata pentru ce i s-a intamplat, dar nu cred ca era necesar. Vreau neaparat sa stiu cine e nenorocitul ala de atacator.

Ma gandesc la Jirobo, nemernicul dracului cate mi-a facut! E in clasa cu mine, Kimimaro si Tayuya si, impreuna cu manelistul de Kidomaru si gemenii fantastici pe naiba! Sakon si Ukon, baga in sperieti toata scoala. Ma mai gandesc la tata, stiu ca la inceput nu-l prea inghitea pe Kabuto... dar oricum n-are cum sa fie el, nu mi-ar face una ca asta. Mintea mi se indreapta catre unchiul Eita, care acum sapte ani si-a parasit sotia, pe matusa Yumi si copilul, Akio, varul meu indurerat si care a crescut pana acum, la saptesprezece ani, fara tata. Acum cica munceste in Kiri... Ma gandesc la oricine, trebuie sa aflu candva si sa-mi razbun iubirea. Il iubesc mult prea mult pentru a sta ca proasta sa ma uit la politia de doi lei din Oto cum cerceteaza cica peste tot si chestia asta sa dureze vreo taspe' ani.
Brusc, Itachi se ridica in fund si priveste stupefiat toata scena. Bietul brunet se uita la noi ca la masini straine si il apuca toate frigurile.
Cand in sfarsit vin prietenii mei cu ajutoare, il privesc inca pe scumpul meu, car inca zambea. Dumnezeule, cum mai are puterea asta uluitoare? Nu stiu, dar cert este ca am tras o sperietura zdravana.

Nu mai vad nimic si tot ce mai aud sunt indicatiile disperate ale doamnei Tsunade. In scurt timp nu le mai aud nici pe alea, caci sunt deja prabusita la pamant. Ultima replica ce-mi vine in minte este a Tayuyei:
- Doamne sfinte, a lesinat!

[miaunica]

Am cam intarziat :( Nu-i nimic!

Capitolul 5: Moartea nu tine cont de frumusete
Tot cu gandul plecat departe, ma trezesc cu Kin langa patul meu. Ma intreba de ce plangeam cand a venit. Cand i-am raspuns, a ramas profund impresionata. Ca un bebelus ce sunt am scapat iar o lacrima, care insa disparut cu o mangaiere calda din partea micutei domnisoare. E atat de delicata!
Trist, ma intorc la perete si adorm. In vis imi apare frumoasa mea Itsu, pe care n-o voi uita niciodata. Parul acela blond, ochii verzi mari si expresivi, jucausi, si acea voce de privighetoare cu care uimea o clasa intreaga la orele de muzica... si cu care ma alinta de fiecare data cand imi canta. Mi-a ramas in inima si de acolo nu mi-o va scoate nimeni si nimic niciodata.

*flashback*
- Copii, azi avem o misiune de rang S, atentioneaza Madara-sensei. Barbatul parea foarte mandru de noi, niste gennini, ca suntem suficient de pregatiti pentru o astfel de misiune.
Aveam in echipa pe cei mai buni prieteni posibili: printesa mea si pe Tai, camaradul meu din gradinita. El era fiul cel mare al lui Minato Namikaze, al patrulea Hokage, si al Kushinei Uzumaki. Avea parul blond, scurt, si ochii albastri.
Madara-sensei, un om pe atunci pe la vreo treiji doi de ani, era tot un Uchiha, dar o ruda mai indepartata de-a mea. Logic, seamana putin cu mine, adica e tot brunet are parul mai valvoi, asa si ochii aceia negri te fac sa te pierzi in ei.
Odata ajunsi, suntem incoltiti de o gramada de ninja foarte puternici, incepand sa luptam cu ei pentru a o salva pe printesa Tinutului Zapezii. Insa Itsu ajunge la capatul puterilor, prabusindu-se la pamant. Oh, parca ii aud glasul strigandu-mi numele, de cele mai multe ori insotit de alinturi dulci.
- Itachi, pisi, imi poti da un ultim sarut? ma intreba fata intr-o balta de sange, cu un glas abia auzit.
I l-am dat. Pentru ultima data in vesnicie, buzele noastre s-au unit. Manuta ei de copila aveam fiecare vreo 14 ani isi facu loc in parul meu, tragand putin. Cu limba imi facea conturul buzelor.
Deodata am simtit cum inima mea se rupe in mii, poate milioane de bucati pentru ca era MOARTA! Blondina mea micuta nu mai respira deloc si se facuse rece. Un ninja reusi sa ma taie pe spate cu un rahat de kunai, insa n-am simtit nimic caci mai mult ma durea faptul ca Itsu nu mai e.
Cand ajungem intr-un loc sigur, Tai se duce cu Madara-sensei dupa ajutoare. Fiind un rau de lacrimi, o strang la piept, exact asa cum faceam in fiecare noapte cand venea pe la mine sau invers. Simteam cum cerul cade pe mine, iar durerea din piept se intensifica, exact ca si cum ceva din mine mi-ar fi fost luat.
Itsu, oriunde-ai fi, eu te iubesc cu toata fiinta mea! Chiar daca au trecut trei ani, eu tot nu te-am uitat si nimeni nu te va inlocui.
*end flashback*

Somnu-mi dulce imi este intrerupt de o galagie de nedescris. Kabuto nu pare a fi bine deloc! Kin, disperata, il priveste plangand. L-au dus la un salon special, cica.
Dumnezeule, ma uit la Kin si constat cat de mult seamana cu Itsu. Singura diferenta e culoarea parului si a ochilor: ea este o bruneta cu ochi negri, iar Itsu era blonda si avea ochi verzi, insa la fel de mari si expresivi. Pana si vocile erau la fel. Doamne, ce de coincidente!

Ma uit pe geamul cu vedere la hol si ii vad chiar pe Tai si Madara-sensei. Imi zic ca nu se poate, ca e doar visul meu. Insa mai si vorbesc. Dialogul care mi-a fost dat sa-l aud este de-a dreptul ucigator:
- Madara-sensei? il striga pe sensei vechiul meu prieten, cu ochii sticlosi, dand sa planga cand ma vazu.
- Ce, e, Tai? intreba omul vizibil afectat de starea mea si ingandurat. La ce naiba se gandea?
- Nu vreau ca Itachi sa pateasca ca Itsu-chan. Are viata inainte! raspunse blondul, apoi izbucni in lacrimi.
- Nu, Tai. Nu va muri Itachi, il contrazise brunetul strangandu-l la piept.
- I-intram? intreba baiatul scotandu-si chipul brazdat de lacrimi din "ascunzatoare".
Senseiul da din cap afiramtiv, indreptandu-se catre clanta usii. Ii tremura mana al dracului de tare, insa in cele din urma a deschis incet, intrand cu pasi mici. Tai il urma, iar cand ma vazu, vechiul meu tovaras ma saluta cu lacrimi in ochi. Se aseza in liniste pe un scaun si se trase mai langa mine.

- Itachi, iti amintesti cand eram mici? Faceam numai boacane! ma intreba tanarul, inghiontindu-ma usor.
- O, da... ii raspund eu. Toate draciile posibile.
Privesc spre Madara, care ma mangaia pe crestet, ca atunci cand am terminat Academia si mi-am primit bandana de ninja. Desi la anu' am majoratul, in ochii lui sunt tot acel copil pe care l-a antrenat si caruia i-a aplicat invataturile sale, pentru a ajunge un shinobi cat mai bun. Ii datorez tot respectul din lume.
- Hai sa jucam joculetul ala, stii tu, "gadilici", veni Tai cu o idee absolut brilianta.
"Gadilici" era jocul nostru preferat. Trebuia sa ne gadilam intre noi pana ce unul ceda si primea o pedeapsa. Ba pana si Sasuke il joaca cu Naruto, fratele mai mic al lui Tai si prietenul lui cel mai bun. Am o gramada de amintiri placute in legatura cu acest joc, pe care il jucam zilnic cand eram un copil pur si inocent, fara nicio grija si obligatie.
- Da, bro. Ca-n vremurile bune! zic eu ridicandu-ma in fund. Tanarul Uzumaki se aseaza langa mine si nebunia incepe.
- Madara-sensei, te bagi? intreaba Tai jucaus.
- Hai ca ma bag si eu! Dumnezeule, am dat in mintea copiilor! glumi brunetul intrand in jocul nostru.
Si am inceput sa ne jucam toti trei. Sa dea dracii de nu faceam ca toate animalele, bagand-o in sperieti pe Shizune, care a venit sa verifice daca totul e in regula. Bruneta izbucni in ras cand ne vazu gadilandu-ne in voie.
- Hai, Itachi! striga tanara inca pe jos de ras, facandu-mi galerie.

Ca de obicei, Tai pierde si este nevoit sa cotcodaceasca de 10 ori sarind intr-un picior.
- Tai, baga! indemna senseiul nostru numarand sariturile pe care le facea invinsul nostru.
Asistenta iesi din salonul nostru rasufland usurata ca totul e OK. Ma gandesc la Kabuto, ceea ce ma face sa tresar putin. Oare va fi bine?

[miaunica]

Capitolul 6: Tot mai rau
Dupa inca un sfert de ora ma trezesc intr-un pat incomod si intr-un cu totul alt salon. Tayuya avea dreptate, lesinasem. Intreband unde e Kabuto, mi se raspunde ca, chipurile, e-n regula. Doamne, astia chiar n-au inima-n ei!
Desi Shizune, tanara asistenta, imi garanteaza ca totul e in regula, eu nu cred o iota. Ii cer sa ma duca la el, tanara incuviintand din cap si conducandu-ma catre salonul 500, unul din cele patru saloane pentru urgente speciale.

Pe masura ce ne apropiem, picioarele imi tremura tot mai tare, ca si cum as fi in chiloti la -20 de grade. Mi-e atat de frica! Ma gandesc la ce-i mai rau, asteptandu-ma la absolut orice, din partea acestei soarte de toata jena, de care practic m-am saturat. Cu greu imi fac putin curaj si imi ridic capul, privind inainte. Desi inima imi e rupta in mii de bucatele, speranta nu m-a lasat si continui sa cred cu tarie ca al meu Kabuto va fi bine
Ajunsa acolo, il vad cum doarme ca un prunc, palid si neajutorat. Era atat de frumos, dar parea ca se stinge! Am intrebat-o pe domnisoara Shizune daca am voie sa intru la el. Mi-a raspuns afirmativ, asa ca am intrat in liniste. Pe cuvantul meu, avea convulsii si plescanea din cand in cand! Ma apropii incet de patul lui, nevrand sa-l deranjez. Baiatul imi rosteste incet numele printre buzele lui dulci, parca simtindu-ma din ce in ce mai mult.
- Shhh! Va fi bine, zic eu optimista, in timp ce-l mangai pe par. Va fi bine, Kabuto! repet aproape izbucnind in plans.
Cerule, cat am plans zilele astea! N-am mai pupat odihna inca de cand m-am invoit de la scoala.

Imi scot oglinda micuta din buzunar si incep sa ma privesc. Obrajorii putin rotunzi mi-au disparut, fiind supta la fata, si aveam niste cearcane cat China. De-o vreme-ncoace, am o figura trista, chiar prea trista pentru o adolescenta de varsta mea.
Nu mi-am mai vazut parintii, vorbind cu ei doar la telefon. Mi-e foarte dor de ei, dar sigur stiu ca se gandesc la mine, de-acolo, de-acasa... "Ce-i asta?" ma intreb in gand cand vad ca ochii de onix ai lui Kabuto se deschid usor, apoi chipul mi se lumineaza dintr-o data si, nemaiputand de bucurie il strang in brate. Lacrimi de fericire nu mai conteneau sa-mi izvorasca din ochi pe masura ce ii simteam caldura corpului. Shizune privea zambitoare toata scena, stand rezemata de tocul usii.
- Ce naiba se petrece? Unde sunt? Unde e Itachi? intreba Kabuto uimit, nerecunoscand nimic din noul salon.
- Esti la salonul special, il informeaza domnisoara Shizune. Vei sta aici pana te faci bine. Acum ia-ti medicamentul!
Zambind, bruneta i-a intins un pliculet cu mai multe pastile si un pahar plin cu apa. Kabuto lua una si se aseza in fund.
- Ma duc sa vad ce mai face domnisorul Uchiha. Sa fiti cuminti! ne dadu de veste tanara asistenta, deschizand usa dand sa iasa.

Si a iesit. Tayuya a plecat la nu' ce cursuri de dans, iar Kimimaro s-a dus acasa, ce pana lui! Scot telefonul si il sun sa-i zic ca scumpul meu Kabuto e bine. Cand intr-un sfarsit raspunde, ii dau bucuroasa vestea cea mare, argintiul strigand "yes!" din toata inima lui si dorindu-ne amandurora binecuvantare de la Dumnezeu.
Insa dupa ce inchid telefonul ma fac deodata rece si ochii mi se impaienjenesc, fiind atat de socata incat am ramas fara cuvinte. Doamne, ce-ai cu mine? De ce ma torturezi in halul asta?
Kabuto pare sa nu mai dea niciun semn ca ar fi in viata. Sa fiu a focului de mai respira! Cand imi pun capul pe pieptul lui socul creste peste limita! Imi amintesc ca melodia mea favorita era sunetul inimii lui, pe care il puteam asculta sub luna plina din Oto in fiecare noapte, cand ma strangea in brate, cand priveam impreuna stelele. Dar acum nu o mai aud deloc si vad negru in fata ochilor! Ce naiba se intampla? Am ramas surda sau chiar nu-i mai bate inima? Nu incetez sa-mi zic ca e doar imaginatia mea, imbolnavita de atata agitatie in ultimul timp

Propriul meu corp imi joaca feste: simt in piept cum mi se rupe inima pe bucatele, o durere uriasa! Si ma simt ca si cum m-as fi dat in Rollercoaster o zi intreaga, adica extrem de ametita si simt cum ma molesesc pe picioare incet-incet! Scancesc putin, iar dupa aceea plang, in toata puterea cuvantului! Imi zic: "Oare A MURIT?!"
Disperata, alerg cat ma tin picioarele dupa ajutor, cautand-o pe Shizune si unde si-o-ntarca dracu' puii daca e nevoie, totul pentru iubirea mea!

[Madalovenar]

Hmm....pai sa veden.Este primul fic pe care il citesc dupa nu stiu cat amar de vreme dar in fine,nu cred ca asta te intereseaza.
Nu sunt cine stie ce critica dar mia placut asa mult acest fic incat trebuia sa scriu.Fata de primul capitol care la inceput era c-am anost,ai inceput sa-mi atragi atentia si intr-un fel,chiar mi-a ajuns la inima.De ce nu?La cat au suferit cei doi.
Greseli de tastatura si gramatica n-am vazut iar pentru asta td felicit!
In rest ce pot spund?Mult spor in continuare iar poate daca vrei,pe viitor cand mai pui si alte capitole sa m-a anunti si pe mine caci chiar vreau sa vad ce se v-a intampla dar cred ca stiu deja dar prefer sa aflu mai tarziu.
Inca o data bravo si spor la scris!

[miaunica]

Capitolul 7: Tell the world I'm coming home
Sunt aici de doua saptamani si deja mi-e dor de ai mei, de fratiorul meu in special, si de prietenii mei dragi cu care ma distram zilnic. Tai si Madara-sensei au plecat la antrenament, iar Kabuto e la alt salon. Singurel ma plictisesc de moarte. Oftand, ma ridic in fund pe marginea patului, imi trec o mana prin par si ma gandesc la tot ce s-a intamplat. Iisuse, ce e cu mine?

Am avut atatea persoane dragi in viata: mai intai pe Itsu, s-a stins ca o lumanare de pe tortul de aniversare al unui copil. Deidara si Sasori, saracii de ei, au plecat in lumea celor drepti fara sa spuna nimic. Altii poate ca m-au uitat, dar loialul Kisame sigur nu o va face! El a fost mereu langa mine si nu vreau sa-l pierd si pe el. Ca sa nu mai zic de Madara-sensei! Si nebunii in sensul bun de Tai si Shisui, impreuna cu care faceam un milion de nazdravanii in copilaria mea fericita, cand eram mai mereu rasfatat de parinti, foarte tineri pe-atunci. Eram chiar vestiti pentru asta si lumea ne zicea “trio zum-zum, pentru ca eram asemeni unor albinute: mici, rapizi si al dracu' de energici.
A! Era sa uit de tatele de la marginea Konohai care ne "scana" cu privirea, tinand seama de fiecare detaliu si se intrebau "Auzi, fa, ala al cui fuse?".
Dar ce zici de primul meu sarut, ce s-a consumat pe la treispe' ani?

*flashback*
Eram cu Fuyu, o foarte frumoasa Yamanaka, cu parul de ciocolata si ochii ca o ploaie de smaralde, asemanatori cu ai regretatei Itsu. Era atat de draguta cu mine, incat cateodata ma sufoca, dar imi placea la nebunie. Deci eram la rau, mai exact langa un copac mare, ce ne adapostea de ochii curiosilor. Imi amintesc cat de timid eram, ceea ce era normal pentru un copil netrecut prin scoala vietii.
Asa, discutand de-ale noastre, satena imi facu semn sa vin mai aproape de ea. Dupa ce m-am conformat, imi cuprinse chipul in maini, iar buzele ei moi si usor rozalii le intalnira pe ale mele. Era atat de fina si de placuta incat m-am adancit mai mult in sarutul ei!
Fara a sta pe ganduri, mi-am asezat mainile in jurul mijlocului ei subtire, iar ea ma mangaia bland pe spate.
Am rosit tot cand mainile i-au intrat in buzunarele din spate ale pantalonilor mei. Fata asta stia sa sarute, nu gluma! Dar intr-o zi am aflat ca imi era infidela si chiar cu Kenichi Nara, cel mai mare magar de pe Pamant! Asta era definitia perfecta a unui maimutoi: urat ca dracu', prost... lista poate continua. Fiind brunet de-al meu, e insa blond acut la creier, saracul, iar ochii aia de un caprui-negru te baga-n sperieti, nu alta!
*end flashback*

Mdeah... amintiri... Deodata usa mea se deschide si intra chiar domnisoara Shizune sa vada ce mai fac. Auzul imi este incantat de o veste atat de importanta:
- Itachi, poti pleca acasa. Ti s-au vindecat ranile complet.
Bucuros, o sun pe mama, care, auzind vestea, imi da de stire ca vor veni cu totii ea, tata si Sasuke cu masina sa ma ia. Cand ii spun ca nu era nevoie, femeia imi aminteste de ceea ce patise Shisui cu un an in urma, cand a fost batut de niste huligani. Si-asa am patit destule, asa ca ii astept cuminte aici! Ma simt excelent, dar ma cam fura somnul dupa atata agitatie, in care durerea nu mi-a dat deloc pace
Ma culc la loc pe patul incomod m-am obisnuit cu el acum si trag un pui de somn. Razele fierbinti ale soarelui imi mangaie fata, iar perna sutita din patul lui Kabuto si pe care o strang la piept imi face somnul si mai dulce. Intru in lumea viselor si atipesc numaidecat, gandindu-ma la o sumedenie de traznai pe care sa le fac acasa impreuna cu frate-miu.

Nici nu stiu cand a trecut o jumatate de ora, c-au si ajuns. Intra toti trei tip-til in salon, sa nu ma deranjeze, chipurile, dar ma trezesc brusc si tresar.
- Ce face baiatu' lu' tati? ma intreba tata bucuros ca ma revede. Fir-ar el de scarbici servici in limbajul lui ca n-am prea apucat sa te vad!
Nu apuc sa zic tot cuvantul "bine" ca Sasuke imi sare imediat in brate. Cu lacrimi in ochi, micutul intoneaza:
- Itachi, mi-a fost dor de tine!
- Shhh! Gata, Sasuke! Sunt aici, ii zic eu fratiorului meu iubit, dandu-i apoi un pupic pe frunte.
Mama imi da un pachet cu haine curate, caci tricoul si blugii mi se rupsesera si se umplusera de sange si astfel as fi aratat ca un zombie din clipul lui Michael Jackson. Mi-a pus niste pantaloni albi ca neaua si un tricou negru, cica mulat da-mi era cam larg la cat am slabit aici! Ma rog, ma schimb si masina spre casa scrie pe mine!

Ajuns in incinta spitalului, revad masina tatei, un Opel din cea mai noua versiune aparuta pe piata, negru ca cerul noptii. Urcam cu totii, tata conducand si mama pe scaunul din dreapta, iar eu si Sasuke pe bancheta. Privesc pe geam strazile din Konoha, ca si cum n-as mai fi fost pe-aici de ani buni. Micul brunetel de langa mine incepe a turui povesti care mai de care mai amuzante, facandu-ma sa red pentru prima data, dupa aceste doua saptamani de cosmar, cu gura pana la urechi. Odata ajunsi, coboram toti din automobil.

Eu intru in casa parinteasca, analizand fiecare detaliu. Urcand scarile, ma instalez apoi cu toate rahatisurile la mine-n camera, ce a fost zugravita acum, peretii de culoarea mierii capatand acum un bleu deschis, care cica ajuta la calitatea somnului.
Ma tolanesc in pat, dand drumul la micul televizor din dotare si uitandu-ma la stiri mondene. Sasuke intra la mine si, strangandu-ma bucuros in bratele-i firave, de copilas, imi propune sa ne jucam "Gadilici".

Zis si facut! Brunetelul incepe sa ma gadile peste tot, nici eu lasandu-ma mai prejos. Camera e acum scaldata in rasetele noastre inocente si rugamintile mele catre Sasuke sa inceteze ca nu mai pot. Nu stiu cum, dar micutul ma invinge si imi da comanda pe un ton autoritar sa dansez Dansul Pisicii in fata mamei, precum pisica aia grasana de pe youtube.

Fiind pus in aceasta situatie extrem de penibila si nemaiavand ce sa fac, ma duc la mama in bucatarie si o intrerup pe biata femeie de la treaba. Nazdravanul de frate-meu pune melodia aceea enervanta si cam gay cu "Cat, I'm a kitty cat, and I dance, dance, dance..." sau cum era. Eu, ca un fel de Mihai Petre in versiune mai tanara ce sunt, ma rup in figuri pe gresia verde ca smaraldul, topaind si batand din palme.
Obosit, tata veni si el sa vada care-i baiu'. Observandu-ma pe mine, brunetul izbucni in ras, tinandu-se de burta sa nu faca pe el.
- Foarte nostim, Itachi! Acum, haide, lasa-ma sa spal vasele si nu te mai tine de prostii! imi ordona mama abia abtinandu-se sa nu rada.
Inca chicotind, ies din bucatarie si privesc pe fereastra oamenii ce treceau. Doamne, cat ii iubesc! Cat de mult mi-au lipsit!
________________

Dansul pisicii: http://www.youtube.com/watch?v=SaA_cs4WZHM

[Blood_Angel]

Wow... foarte frumos! Imi place mai ales ca in ficul asta Orochimaru este bun si nu rau ca in serial. Este destul de trist, trebuie sa recunosc. Foarte tare dansul pisicii. Descriere totusi nu prea este.
Vai, ce rau imi pare ca au murit Sasori si Deidara! De ce tocmai personajele mele preferate? De ce ele? Nu ne fac si noua o vizita fantomele lor? Pai te pricepi foarte, foarte bine! Tine-o tot asa!