Capitolul 8: Kabuto mort sau viu?
- Doamna Tsunade! aud glasul disperat al Shizunei si ma afund si mai tare in tristete. La salonul 500 e o urgenta! mai striga ea o data.
- La Yakushi? Doamne, ce s-a mai intamplat? intreba blonda stupefiata, ochii ei caprui facandu-se cat cepele
- I s-au oprit toate functiile! Nu mai respira, nu-i mai bate inima! o aud pe tanara si in sinea mea nu incetez sa neg ca iubitul meu a murit. Il credeam nemuritor fiindca era intocmai ca un inger trimis de Dumnezeu pe Pamantul asta infect. Cu toate ca are si el ca orice fiinta omeneasca pacatele lui si nu e un sfant, transmite sau transmitea, nici nu stiu la ce timp sa vorbesc, tuturor pace, iubire si bunastare.
Femeia ne-a urmat fara sa stea pe ganduri la Kabuto in salon, unde l-am putut revedea pe puiul meu mic. Nici 5 minute nu trecusera de cand am anuntat si mi s-a facut dor de el. Era complet nemiscat! E atat de trist pentru mine sa-l vad asa!
Doamna Tsunade si-a incercat insa manevrele de resuscitare. A fost cu succes, ceea ce m-a facut sa rasuflu usurata, dar si sa vars o lacrima. Argintiul meu dulce parea a fi in al noualea cer si n-avea nici pe dracu'! Cu gura pana la urechi, a rostit vorbe care m-au socat, dar in sinea mea ma umfla rasul. Auzi, cica:
- A fost o farsa! Surprinsi?
- Kabuto, ce dracu' ti-a venit sa faci d-astea cu noi? strig eu nervoasa. Ba, si eu chiar am crezut. Era sa mor dracului aici si pe tine, oh, pe tine, te doare-n cur! reiau inca suparata, dar si vesela ca el este bine si ca a supravietuit.
- Ohohoo! Ai un limbaj cam deocheat azi, iubito. Calmeaza-te!
Cand in sfarsit m-am mai calmat, m-a bufnit rasul pentru ceea ce zisesem. Ma duc mai langa el si il sarut bucuroasa. Buzele noastre se lipesc dupa atata amar de vreme, iar in sufletul meu este foarte multa multumire ca am apucat sa-i resimt savoarea lui Kabuto.
Doamna Tsunade, necontenind din ras, ne anunta ca totul e OK acum si putem merge acasa. In sfarsit acasa, lume buna! Femeia tanara in aparenta, desi avea cincizeci de ani iesi pe coridor, insotita de Shizune, care ne-a zambit prietenesc de la usa.
Deci e oficial: Kabuto e regele glumelor, nene! Daca pana si ditai cadrul medical a ras, atunci el e cel mai tare farseor ever!
Aruncand in joaca cu o perna in el, il indemn sa se schimbe sa plecam odata acasa. Argintiul mi se supune imediat, incepand sa se dezbrace, lasand la vedere trupul sau musculos. Isi lua pe el un tricou verde, largut, peste o bluza de trening si niste blugi. Tinandu-ne de mana, iesim din institutie si iubitul meu face timid cu mana blondei si brunetei, ce aveau de-a face cu alta urgenta, identica cu ce-a patit el cu doua saptamani in urma.
- Ti-am facut-o? Mama, trebuia sa te vezi ce fata ai facut! A fost asa amuzant! exclama Kabuto chicotind
- Hai lasa-ma ca am crezut ca mor! ii replic eu tipand aproape la bietul baiat
Numai ce ne-am instalat in statia de microbuz, automobilul a si sosit! Ne asezam pe la mijloc, cu toate sacosele, si incepem sa ne spunem glume si amintiri frumoase si sa ne alintam. Izbucnesc in ras cand il aud pe argintiu strigandu-ma "pisicuta mea brunetica", raspunzandu-i cu "haku", adica "alb", cum ii era sufletul.
Ajunsi inapoi in Oto, ne oprim in parc, intr-un loc departe de ochii curiosilor. Afara era toropeala de pe lume, asa ca ne-am asezat la umbra.
Cascand, Kabuto puse capul in poala mea. Plictisita si un pic somnoroasa de la toata agitatia asta, incep sa ma joc cu suvitele lui de argint. La un moment dat, fiindca imi pica ochii aici, adorm si eu. Somnul ne e intrerupt de telefonul meu, ce suna ca disperatul. Era mama, sa vada care mai e situatia. Cand ii zic ca scumpul meu Kabuto a iesit acum, replica ei e urmatoarea:
- Bravo! Sa aveti grija de voi, copii! Stii ceva? Au venit si parintii lui la noi.
- Ei, ce zicea? ma intreba scumpul meu ridicand usor capul.
Dupa ce raspund, tanarul ma prinde intr-un sarut plin de pasiune. Mainile lui ma mangaie... cam peste tot in timp ce buzele noastre se unesc, pentru a doua oara pe ziua de azi.
- Let's go!
- Ai, ma! Te-ai americanizat? intreb eu in gluma.
Lasand glumele la o parte, am pornit-o spre casa mea ca altfel maica-mea se facea foc si para. Odata ajunsi, salutam politicos si intram in camera de oaspeti, ce era destul de mare si spatioasa. Ne intampinau mama, tata si bunica Yugito impreuna cu domnul si doamna Yakushi. Cei doi din urma ma salutara cald, cum le sta in fire.
Ne asezam amandoi pe canapea, despartindu-ne doar cativa centimetri si mainile noastre fiind in continuare stranse una de cealalta. Incep sa ascult miliarde de povesti spuse de bunica, ce parca nu se mai oprea din vorbit. Sfinte Dumnezeule, eram foarte bucuroasa si as fi vrut ca, in noaptea asta, Kabuto sa doarma la noi. Insa... mi-era prea rusine sa le zic alor mei. Parca citindu-mi gandurile, acesta imi sopteste:
- Nu trebuie sa-ti fie rusine, ai mei vor accepta.
Dar nu ma gandeam la ai lui, ci la ai mei. In sfarsit imi fac curaj si intreb. Surprinsa, descopar ca tata accepta si mai si zambeste. Il imbratisez din inima pe saten, din ochii-i caprui cazand o lacrima fierbinte, fiind bucuros ca ma revede. Mama si doamna Ami priveau induiosate scena, intrerupand conversatia amicala pe care o purtau.
Fiind foarte tarziu, eu si Kabuto plecam catre camera mea, in timp ce parintii nostri se duc catre dormitorul matrimonial, respectiv catre una din camerele pentru oaspeti. Impreuna ne schimbam cu pijamalele, apoi ne bagam in pat. Imi pun capul pe pieptul argintiului si adorm linistita si bucuroasa alaturi de el.
- Doamna Tsunade! aud glasul disperat al Shizunei si ma afund si mai tare in tristete. La salonul 500 e o urgenta! mai striga ea o data.
- La Yakushi? Doamne, ce s-a mai intamplat? intreba blonda stupefiata, ochii ei caprui facandu-se cat cepele
- I s-au oprit toate functiile! Nu mai respira, nu-i mai bate inima! o aud pe tanara si in sinea mea nu incetez sa neg ca iubitul meu a murit. Il credeam nemuritor fiindca era intocmai ca un inger trimis de Dumnezeu pe Pamantul asta infect. Cu toate ca are si el ca orice fiinta omeneasca pacatele lui si nu e un sfant, transmite sau transmitea, nici nu stiu la ce timp sa vorbesc, tuturor pace, iubire si bunastare.
Femeia ne-a urmat fara sa stea pe ganduri la Kabuto in salon, unde l-am putut revedea pe puiul meu mic. Nici 5 minute nu trecusera de cand am anuntat si mi s-a facut dor de el. Era complet nemiscat! E atat de trist pentru mine sa-l vad asa!
Doamna Tsunade si-a incercat insa manevrele de resuscitare. A fost cu succes, ceea ce m-a facut sa rasuflu usurata, dar si sa vars o lacrima. Argintiul meu dulce parea a fi in al noualea cer si n-avea nici pe dracu'! Cu gura pana la urechi, a rostit vorbe care m-au socat, dar in sinea mea ma umfla rasul. Auzi, cica:
- A fost o farsa! Surprinsi?
- Kabuto, ce dracu' ti-a venit sa faci d-astea cu noi? strig eu nervoasa. Ba, si eu chiar am crezut. Era sa mor dracului aici si pe tine, oh, pe tine, te doare-n cur! reiau inca suparata, dar si vesela ca el este bine si ca a supravietuit.
- Ohohoo! Ai un limbaj cam deocheat azi, iubito. Calmeaza-te!
Cand in sfarsit m-am mai calmat, m-a bufnit rasul pentru ceea ce zisesem. Ma duc mai langa el si il sarut bucuroasa. Buzele noastre se lipesc dupa atata amar de vreme, iar in sufletul meu este foarte multa multumire ca am apucat sa-i resimt savoarea lui Kabuto.
Doamna Tsunade, necontenind din ras, ne anunta ca totul e OK acum si putem merge acasa. In sfarsit acasa, lume buna! Femeia tanara in aparenta, desi avea cincizeci de ani iesi pe coridor, insotita de Shizune, care ne-a zambit prietenesc de la usa.
Deci e oficial: Kabuto e regele glumelor, nene! Daca pana si ditai cadrul medical a ras, atunci el e cel mai tare farseor ever!
Aruncand in joaca cu o perna in el, il indemn sa se schimbe sa plecam odata acasa. Argintiul mi se supune imediat, incepand sa se dezbrace, lasand la vedere trupul sau musculos. Isi lua pe el un tricou verde, largut, peste o bluza de trening si niste blugi. Tinandu-ne de mana, iesim din institutie si iubitul meu face timid cu mana blondei si brunetei, ce aveau de-a face cu alta urgenta, identica cu ce-a patit el cu doua saptamani in urma.
- Ti-am facut-o? Mama, trebuia sa te vezi ce fata ai facut! A fost asa amuzant! exclama Kabuto chicotind
- Hai lasa-ma ca am crezut ca mor! ii replic eu tipand aproape la bietul baiat
Numai ce ne-am instalat in statia de microbuz, automobilul a si sosit! Ne asezam pe la mijloc, cu toate sacosele, si incepem sa ne spunem glume si amintiri frumoase si sa ne alintam. Izbucnesc in ras cand il aud pe argintiu strigandu-ma "pisicuta mea brunetica", raspunzandu-i cu "haku", adica "alb", cum ii era sufletul.
Ajunsi inapoi in Oto, ne oprim in parc, intr-un loc departe de ochii curiosilor. Afara era toropeala de pe lume, asa ca ne-am asezat la umbra.
Cascand, Kabuto puse capul in poala mea. Plictisita si un pic somnoroasa de la toata agitatia asta, incep sa ma joc cu suvitele lui de argint. La un moment dat, fiindca imi pica ochii aici, adorm si eu. Somnul ne e intrerupt de telefonul meu, ce suna ca disperatul. Era mama, sa vada care mai e situatia. Cand ii zic ca scumpul meu Kabuto a iesit acum, replica ei e urmatoarea:
- Bravo! Sa aveti grija de voi, copii! Stii ceva? Au venit si parintii lui la noi.
- Ei, ce zicea? ma intreba scumpul meu ridicand usor capul.
Dupa ce raspund, tanarul ma prinde intr-un sarut plin de pasiune. Mainile lui ma mangaie... cam peste tot in timp ce buzele noastre se unesc, pentru a doua oara pe ziua de azi.
- Let's go!
- Ai, ma! Te-ai americanizat? intreb eu in gluma.
Lasand glumele la o parte, am pornit-o spre casa mea ca altfel maica-mea se facea foc si para. Odata ajunsi, salutam politicos si intram in camera de oaspeti, ce era destul de mare si spatioasa. Ne intampinau mama, tata si bunica Yugito impreuna cu domnul si doamna Yakushi. Cei doi din urma ma salutara cald, cum le sta in fire.
Ne asezam amandoi pe canapea, despartindu-ne doar cativa centimetri si mainile noastre fiind in continuare stranse una de cealalta. Incep sa ascult miliarde de povesti spuse de bunica, ce parca nu se mai oprea din vorbit. Sfinte Dumnezeule, eram foarte bucuroasa si as fi vrut ca, in noaptea asta, Kabuto sa doarma la noi. Insa... mi-era prea rusine sa le zic alor mei. Parca citindu-mi gandurile, acesta imi sopteste:
- Nu trebuie sa-ti fie rusine, ai mei vor accepta.
Dar nu ma gandeam la ai lui, ci la ai mei. In sfarsit imi fac curaj si intreb. Surprinsa, descopar ca tata accepta si mai si zambeste. Il imbratisez din inima pe saten, din ochii-i caprui cazand o lacrima fierbinte, fiind bucuros ca ma revede. Mama si doamna Ami priveau induiosate scena, intrerupand conversatia amicala pe care o purtau.
Fiind foarte tarziu, eu si Kabuto plecam catre camera mea, in timp ce parintii nostri se duc catre dormitorul matrimonial, respectiv catre una din camerele pentru oaspeti. Impreuna ne schimbam cu pijamalele, apoi ne bagam in pat. Imi pun capul pe pieptul argintiului si adorm linistita si bucuroasa alaturi de el.
"Sorry, Sasuke. It ends with this..."
...then, he closed his eyes...
My fics: "O iubire interzisa" +18 http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=28082
"Te doresc acum!" yaoi +18 http://animezup.com/forum/showthread.php...#pid225522