Totul pentru Rain.

[A'Svear]

Hi there :] First of all, scuze pentru aceasta intarziere, capitolul e gata de mai bine de o saptamana dar am tot bazait la el pentru ca ceva nu imi placea mie [si acum mi se pare putin cam stirb, dar nu mai stiu ce sa ii fac]
@ Savarina Ali - Chestia cu punctul de la sfarsit se va lamuri in ultimul capitol ;)) Cat despre romance...Hmm vreo bruma...Tot in ultimul capito, in rest nu va fi un gen prea pronuntat in fic.

Enfin, va multumesc enorm pentru replay-uri, sper sa citit in continuare si sper sa va placa :]

Capitolul 3
ÃŽmi e dor de Rain

Dimineaţa nu a surprins-o. Somnul fugise de ea de ore bune, aşa că a rămas acolo, tăcută şi gânditoare. A tras draperiile şi a aruncat o privire străzii. Londra scăladată de picăturile reci de ploaie se asorta cu dispoziţia ei. Avea o presimţire legată de ziua asta ce nu o lăsa în pace. S-a retras de la fereastră şi s-a îndreptat spre noptieră. A deschis sertarul încet, fără să facă vreun zgomot şi a dat la o parte mulţimea de medicamente de acolo. A pufnit văzându-le. Da, ea credea că are nevoie de ele, de aceea ii le băga pe gât. Dar cine mai lua pastilele de la mama? Nu era nebună! A dat la o parte fundul fals al sertarului. De acolo a luat în mână o poză şi un cuţit. Acesta avea lama ascuţită, fără nici o urmă de rugină, iar mânerul era împodobit de fel de fel de semne argintii. A atins lama cu grijă, iar răceala ei i-a fulgerat degetele. După asta a luat poza în mâna dreaptă. Se uita lung la chipurile surprinse în ea cu ceva timp în urmă. A mângâiat chipul băiatului de acolo cu vârful degetului. ’Rain’ , a şoptit aceasta cu sfială. Cu cât se uita mai mult la poză, cu atât mâna stângă se strângea în jurul lamei. Într-o secundă a retras-o, dar nu a îndrăznit să scoată vreun sunet de durere. Nu avea voie să îi trezească , căci poate ar fi aflat că a păstrat ceva ce amintea de Rain. A luat repede cuţitul şi poza de jos şi le-a pus la locul lor. A băgat medicamentele în sertar şi l-a închis grăbită. Dar sângele îi şiroia pe braţ şi trebuia curăţat mai repede, să nu păteze tot în jur. A găsit o cârpă care a înfăşurat-o în jurul palmei. Minunat! Cum avea să scrie la şcoală? Era stângace. Şi cum va trece neobservat bandajul?
- Lovely! Te-ai trezit?
Strigătul mamei nu o încânta de nici o culoare. Ştiind-o trează avea şi mai puţin timp la dispoziţie. A vrut să îi răspundă, dar glasul nu voia să o ajute, aşa că a trântit uşa camerei semn că e trează. Ah, ce porcărie! Un fir de sânge care s-a strecurat prin bandaj a mânjit uşa. A şters-o repede cu un şerveţel găsit pe birou şi a fugit la baie să îşi cureţe rana. Însă pâna la baie era o distanţă de vreo zece – cincisprezece secunde şi cum să fie aşa norocoasă încât drumul să fie liber până la final. Mai avea doi paşi când s-a pomenit cu tatăl ei ieşind din baie. Privirea lui a căzut fix pe mâna rănită, dar nu se uita suspicios. Chipul lui s-a umplut de părere de rău, după care a spus:
- Te-ai tăiat în nenorocita aia de tablă când ai vrut să deschizi fereastra, nu? Vino, să curăţăm treaba asta.
Primind cu nespusă bucurie complicitatea tatălui, aceasta la urmat. La urma urmei, habar n-avea de nici o tablă la fereastră, dar atâta timp cât părintele zice înseamnă că aşa e.
Contactul apei cu rana a fost usturător, având în vedere că nu era o zgârietură superficială. Apa care se scurgea pe de pe mâna ei era un roşu spălăcit, urât, care îi dădea fiori. După cea curăţat-o tatăl a adus un bandaj care ii l-a legat în jurul mâinii. Încă durea, dar măcar nu mai mânjea tot cu sânge.
A ieşit din baie zâmbind şi s-a dus în camera ei. Abia atunci a observat că era încă în pijama. Eh, avea timp. A luat pantalonii negrii de pe capul scaunul şi i-a îmbrăcat. Avea de gând să îi asorteze cu ceva roşu. A scos o cămaşă din dulap şi a luat-o pe ea. Părul era desprins, uşor ondulat. O buclă îi cădea pe ochiul drept, oferindu-i un aer mai matur. A zâmbit reflexiei din oglindă înainte să iasă din cameră. A coborât scările zgomotos, abia reuşind să nu doboare una din florile agăţătoare.
- 'Neaţa!
Vocea mamei era fără urmă de sentiment, ca de obicei, de aceea ea nici nu se mai omora cu îmbrăţişări şi dulceţuri. De când a murit Rain relaţia lor s-a dus pe apa sâmbetei. Ea a insistat să ascundă modul în care s-a stins el din viaţa, susţinând sus şi tare că: ' Ar păta numele familiei'. Mda, mai bine sună că a murit într-un accindent de maşină atunci când conducea beat, decât că a fost ucis salvându-şi sora. Dar cum să contrazici logica ei?
Lovely s-a pus la masă cu o ceaşcă mare de cafea în mână. Liniştea bântuia încăperea până în momentul când mama ei a văzut bandajul.
- Ce-i asta? a spus apucând mâna fetei cu brutalitate.
Şi-a retras-o rapid aruncându-i femeii o privirea urâtă, semn că a rănit-o.
- M-am tăiat la fereastră.
Mama a dat din cap, păstrându-şi aerul suspicios. Îi arunca din când în când câte o privire fetei. Chipul ei nu avea nici un rid, nici o urmă de bătrâneţe, în schimb sufletul era înecat în ură şi sentimente negre. Se mândrea cu o talie de viespe la patruzeci şi ceva de ani şi pieptul mare, mereu accentuat de decoltee cu tentă adolescentină. Se credea tânără, dar atitudinea de scorpie acrită de vreme o dădea de gol. Şi dacă înainte era rea, de la moartea lui Rain a devenit insuportabilă. Mai mereu înţepată, suspicioasă, femeia aia a uitat să zâmbească.
Între timp fata şi-a terminat ceaşca de cafea şi a spălat-o. A luat geanta cu umbrela de pe birou şi a început să se uite la pantofi, vizibil nehotărâtă. Aproximativ zece minute a tot probat: pantofi cu toc, fără, negrii sau roşii cu barete sau nu, doar de dragul de a pierde vremea. Până la urmă a rămas la cei care i-a luat prima dată şi a ieşit pe uşă. Vremea păstra atmosfera mohorâtă, care a demoralizat-o complet. Dacă în timpul micului dejun, sau a cafelei în cazul ei, a fost cuprinsă de o stare inexplicabilă de fericire, acum era din nou urmărită de acea presimţire ciudată, iar o nelinişte nu îi dădea pace. Ceva o întrista şi nu ştia ce. Dar când era pe cale să îşi pună întrebarea de ce? în faţa ochilor i-a reapărut imaginea fratelui ei. S-a oprit în mijlocul străzii. Oamenii grăbiţi o depăşeau, fără să se întrebe de ce stătea şi plângea.
Umbrela o proteja de picăturile reci de ploaie, dar sufletul ei? Lacrimile ajungeau la el şi îl scăldau într-o agonie profundă. Un lac de lacrimi s-ar fi format dacă ar fi plâns în acelaşi loc de când el a părăsit-o. Plângea cu sughiţuri, dar zgomotele nu se auzeau de stropii mari de ploaie care se loveau de pământ.
- Rain. Rain. Rain.
Îi repeta numele în şoaptă, iar mintea readucea imaginile cu el la suprafaţă.
- Oare ce faci tu, Rain? Ce faci acum?
Punea întrebările cu tonul scăzut, cu teamă. Vocea îi tremura de fiecare dată când îi pronunţa numele. Dar oare ce făcea Rain? Ea continua să îi şoptească numele printre sughiţuri şi lacrimi, când a simţit o mână pe umăr. O mână grea şi caldă. Nu s-a speriat, nici măcar nu a tresărit. S-a întors pe călcâie să se uite la persoana din spatele ei.

***

Nu ştia cine e, dar vedea că plânge, vedea că suferă. I-a pus mâna pe umăr ca un gest de consolare, venit din instinct. Corpul ei era rece, tremura sub mâna lui. Ea nu a tresărit, nu s-a speriat, nu nimic. S-a întors spre el, chipul ei fiind cuprins de un zâmbet mecanic, fals. Deşi se chinuia să îşi ţină buzele arcuite, lacrimile continuau să îi curgă pe faţă. Iar el, el se uita la fată uimit, şocat, cu chipul împietrit. Era...Era ea. De ce plângea? Ea nu trebuia să sufere pentru nimic în lume.
I-a pus şi cealată mână pe umăr. Se uitau unul la altul curioşi. În ochii fiecăruia se citea tristeţea şi durerea. Privirea lui Lovely era luminată de zecile de lacrimi, iar ochii îi erau roşii de plâns. Încă se străduia să păstreze acel zâmbet fals, dar deja muşchii feţei îi oboseau şi începea să se stingă. Iar el încerca să rămână inexpresiv, doar ochii lui păstrând sentimentele. Deşi erau albaştrii aceştia îi erau atât de familiari fetei. Semănau cu ochii lui Rain, Rain al ei.
S-a aruncat în braţele băiatului plângând. El era un străin care avea ceva ca şi fratele ei, dar cu toate astea nu trebuia să se poarte aşa. Se lăsa împinsă de emoţii şi nu ştia dacă asta e bine sau rău. De fapt nu mai distingea nimic înafara faptului că băiatul acela îi amintea de el.
- ÃŽmi e dor...ÃŽmi e dor de Rain.
Auzind asta el a strâns-o în braţe, mai tare. A strâns ochii; el nu avea dreptul să se lase prins de sentimente. Dar durerea îl măcina pe dinăuntru, îl rodea şi îl rănea. Blestema tot în jurul lui. Îşi dorea aşa mult să poată să îi spună adevărul, să fie împreună. În acel moment ar fi fost în stare să îngheţe lumea, să rămână doar ei doi, să nu fie nevoit să se ascundă de ea. Doar ei, Rain şi Lovely.
Ea încă tremura şi continua să suspine. Dar a început să se agite în braţele lui. I-a dat drumul, iar fata s-a uitat la el speriată. S-a întors cu spatele şi a fugit. Ultima ei privirea fusese îngrozită, terifiată. Ca atunci... A scuturat din cap. Nu era nevoie de aimntiri lacrimogene.
Telefonul îi răsuna gălăgios în buzunarul blugilor. Din nou sunetul părea din afara realităţii, ca un lucru care nu îşi avea locul acolo. De ce telefonul îi întrerupea mereu gândurile, sau nici măcar nu îl lăsa să le înceapă?
- Da, a răspuns acesta sec.
- Rain, Rain au găsit Poarta de Est. Sunt cel puţin 20. Rain!
A luat-o la fugă. Cine? De ce? Şi mai ales cum s-a putut întâmpla asta?