13-08-2010, 09:17 PM
Multumesc foarte mult FallenAngel, pentru mesaj, mai bine mai tarziu decat niciodata, insa tot nu-mi vine sa cred ca (,) cuiva ar putea sa-i placa ficul asta. Am adus capitolul VI, cam tarziu, pentru ca am avut mai mult de lucru la celalat fic, dar cum tu ai fost ocupata nu cred ca mi-a simtit cineva lipsa. Sper sa-ti placa!
Cap VI
Alex:
Era ora saptisprezece si eu inca eram in camera lui Joey. M-a surprins faptul ca desi erau de nedespartit, Joey nu ii spusese absolut nimic lui Nick. Eram absolut socat de ceea ce aflasem. Imi dau seama ca pana acum nici macar nu stiam ce eram, nici macar nu stiam ce e acel „ceva†care ma facea diferit. Lui Joey i-a luat vreo doua ore ca sa imi explice din ce sunt alcatuit, si inca o ora ca sa imi explice ce trebuie sa fac pentru a nu ajunge la spital din cauza lui Hell.
Pentru mine, cel mai important lucru pe care l-am aflat azi era ca eu am de fapt doua inimi, una normala, cea pe care eu stiam ca o am si cea care ma asemana cu oamenii obisnuiti, si una astrala, care se afla in centrul celeilalte. Se spune ca cei patru gardieni credeau ca inimile sunt bucati din stele, cazute in inimile tuturor celor care le priveau seara de seara. Ei bine... am vazut si eu o stea-doua la viata mea, dar nu cred ca le-am iubit destul de mult incat ele sa-mi trimita o bucata din ele. Am noroc ca am mostenit inima de la parinti mei, altfel acum eram in L.A. , suportandu-i pedeapsa directoarei ticnite. M-am intrebat cum stiu „fiintele astrale†, pentru ca asa am aflat ca se numesc oamenii asemeni mie, si inclusiv eu, cand este vorba despre inima normala, si cand se vorbea despre cea astrala. Se pare ca atunci cand o fiinta astrala spunea „inima†, se referea la inima astrala, o sfera micuta, si de obicei alba, impreuna cu invelisul ei, adica inima normala. A stat cam o jumatate de ora ca sa imi explice inbarligatura asta, exact la timp pentru ca prietenul meu sa nu explodeze. Joey este un tip destul de linistit, insa niciodata sa nu-i pui la incercare rabdarea, ai putea sa te trezesti ce ceva in cap. Cu Nick e mult mai rau, e genul de baiat care vrea sa rezolve absolut orice prin lupta, iar asta i-a adus multe ore de pedeapsa petrecute prin biblioteca scolii. Cred ca a ajuns sa cunoasca acea incapere plina de praf mai bine decat cel mai mare tocilar al scolii.
Joey tocmai terminase de explicat ceea ce trebuia sa aflu despre mine, si era pregatit sa treaca la subiectul care il preocupa si pe Nick, adica istoria lui Hell, cand o bataie in usa il facu pe angelul blond sa se ridice in picioare si sa deschida usa. Il aud pe prietenul meu cum invita pe cineva inauntru. Eu si Nick stateam cu spatele la usa, la o distanta destul de mare incat acea persoana sa nu auda ceea ce discutam:
- Joey e nebun? Cum poate sa invite pe cineva inauntru? I-a luat doua ore ca sa-ti explice tie toate chestiile inexplicabile, si presimt ca o sa-i ia si mai mult sa ne explice ce e cu tipa asta,â€Hell†.Sunt sigur ca nu putem vorbi despre asta de fata cu alticineva, cine stie cat o sa stea acest „cineva†aici?
- Nici eu nu vreau sa stau aici pana maine, Nick, dar probabil e ceva urgent.
- Urgent !? Suntem cei mai buni prieteni de ani de zile si el nu mi-a spus nimic despre asta, iar acum el vrea sa isi gaseasca motiv sa scape, asta nu e o urgenta? Spuse el nervos, pe nerasuflate.
- Pe lume asta exista si lucruri mai importante decat barfa, astea sunt adevaratele urgente. Ii raspund eu calm, luand o pozitie de sfant, incercand sa il calmez, si sa il fac sa rada.
- La urgente o sa ajunga el daca nu o sa-mi spuna azi tot ceea ce stie despre fata aia, spuse Nick aratand pumnul.
- Chiar daca afli azi si nu maine, nimic special nu o sa se intample. Spun eu incercand sa calmez angelul care statea pe covorul pufos si alb, langa mine.
- Ba nu, daca aflu azi slabiciunea Domnisoarei Iad, atunci maine o sa fie deja batuta. Spuse Nick zambind.
- Vise placute, ingeras. Asta e doar un vis.
- Esti un nou-venit, de unde stii tu ca nu o pot invinge?
- Pai, din cate stiu, eu sunt mai puternic decat tine, de aia eu am un etaj intreg si tu nu, dar nici macar eu nu visez ca as putea invinge vreodata pe cineva ca Hell.
- Esti nou-venit, de unde stii tu cat e de puternica tipa aia?
- Pai, din cate stiu, eu sunt mai puternic decat tine, de aia eu am un etaj intreg si tu nu, deci daca „tipa aia†m-a batut pe mine atat de usor, nu cred ca ii va fi prea greu sa te faca praf si pe tine.
- Esti un nou-venit, poate ca puterea ta e mai mare decat a mea, dar cu siguranta te-as putea bate. Tu nici macar nu stii sa-ti folosesti puterile.
- Pai, din cate stiu, eu sunt mai puternic decat tine, de aia eu am un etaj intreg si tu nu,
dar...of, bine, m-ai batut, nu mai pot sa continui fraza, dar asta nu inseamna ca tu ai dreptate, spun eu aparandu-ma.
- Esti un nou-venit, de unde stii ca ai dreptate? Imi spune din nou zambind.
- Nick, termina cu jocul asta stupid! Ai castigat, recunosc, dar asta nu inseamna ca ai dreptate!
Eram gata sa incep o bataie, insa Joey tocmai venise inapoi, singur.
-Imi pare rau, dar trebuie sa plec. Doamna profesoara Rhin m-a chemat la ora de pregatire pentru olimpiada de matematica. Nu o sa dureze mult, o sa va chem dupa ce termin si o sa va spun tot, spuse Joey dezamagit.
-Nu e nici o problema, o sa te asteptam in camerele noastre, spun eu punandu-i mana pe umar.
-Mda... nu e nici o problema! Asculta aici, daca nu aflu tot pana maine o sa...o sa-ti fac ceva foarte rau, spuse Nick dur, insa arata atat de caraghios cand nu gasea o pedeapsa potrivita pentru prietenul sau, incat ne-a facut pe amandoi sa radem.
L-am luat pe angelul nervos de brat si l-am impins, inca razand, spre iesire, urmandu-l.
-De fapt, Nick, ai putea sa mai ramai putin pana caut caietul de matematica pe care mi l-ai dat? Nu am inteles ceva, cred ca ai mazgalit prea tare.
Nick se intoarse spre Joey, insa eu mi-am continuat drumul. Am deschis usa si am iesit in viteza, dand peste cineva. Acea persoana a cazut, insa eu doar m-am clatinat putin. Ar trebui sa puna semafoare in scoala asta, sunt aici de o zi si deja am dat de doua ori peste cineva. O silueta cunoscuta statea intinsa pe podeaua rece al colidorului, sprijinita cu o mana de peretele din stanga ei. Ii ofer mana iar ea se ridica incet, inrosindu-se putin. Bretonul lung ii cadea pe frunte, dandu-le ochilor o sclipire magica, si facand-o pe ea sa para un inger.
-Scuze, nu te-am vazut, spun eu retragandu-mi mana si zambind prietenos.
-Uhm..m-a trimis domnul director. Vrea sa mergi in biroul lui. Vrea sa discute ceva cu noi doi, spuse ea timida. Nu credeam ca o sa vad vreodata o fata ca ea purtandu-se astfel. Mi se parea mai indrazneata cand am vazut-o prima data pe colidor, si mult mai diferita fata de cum e acum. Aparentele inseala...
-Multumesc, o sa merg acolo chiar acum, ii raspund eu zambind.
-Oh, n-ai pentru ce.
Se intoarce si pleaca...si eu stau ca o statuie si o urmaresc cu privirea...fara sa-mi dau seama ca eu nu stiu unde e biroul directorului. Poate... poate reusesc sa o conving sa vina ea cu mine. Merita sa incerc:
-Hei, poti sa vii cu mine? Se intoarce incet si ma priveste uimita. Era ceva ciudat la ea acum, dar nu stiam ce. Nu cred ca o sa fac fata labirintului asta de unul singur, si in plus, mergem in aceeasi directie, spun eu cand ajung la ea.
-Nu e chiar un labirint, doar ca ai nevoie de timp sa te acomodezi. E chiar distractiv uneori, copii mai mici organizeaza curse prin cele mai intortochete colidoare, atunci cand profesorii sunt in sedinte, iar noi, cei mai mari, ii premiem cu dulciuri.
-Mda...ce mai premii...imi amintesc ca si eu eram innebunit dupa chestiile alea cand eram mai mic, spun eu zambind.
-Sunt sigura ca si fara premii ei ar continua sa organizeze cursele, dar...probabil data viitoare o sa le luam altceva.
-Au fost si accidente?
-Inafara de un genunchi julit si de niste pene smulse dintr-o aripa, nimic grav. Stim sa ne aparam de pericole de la varste fragede.
Au urmat alte discutii, am reusit sa facem timpul sa se scurga mai repede, iar biroul directorului ne-a aparut in fata pe neasteptate.
-Spune-i te rog directorului ca o sa intarzii putin, trebuie sa merg la secretariat, e imediat dupa colt, imi spune ea grabita.
-Nici o problema, o sa te astept inauntru. Mersi ca m-ai ajutat sa ajung aici.
-Cu placere, oricand. Pa!
-Pa, Rose!
Cap VI
Alex:
Era ora saptisprezece si eu inca eram in camera lui Joey. M-a surprins faptul ca desi erau de nedespartit, Joey nu ii spusese absolut nimic lui Nick. Eram absolut socat de ceea ce aflasem. Imi dau seama ca pana acum nici macar nu stiam ce eram, nici macar nu stiam ce e acel „ceva†care ma facea diferit. Lui Joey i-a luat vreo doua ore ca sa imi explice din ce sunt alcatuit, si inca o ora ca sa imi explice ce trebuie sa fac pentru a nu ajunge la spital din cauza lui Hell.
Pentru mine, cel mai important lucru pe care l-am aflat azi era ca eu am de fapt doua inimi, una normala, cea pe care eu stiam ca o am si cea care ma asemana cu oamenii obisnuiti, si una astrala, care se afla in centrul celeilalte. Se spune ca cei patru gardieni credeau ca inimile sunt bucati din stele, cazute in inimile tuturor celor care le priveau seara de seara. Ei bine... am vazut si eu o stea-doua la viata mea, dar nu cred ca le-am iubit destul de mult incat ele sa-mi trimita o bucata din ele. Am noroc ca am mostenit inima de la parinti mei, altfel acum eram in L.A. , suportandu-i pedeapsa directoarei ticnite. M-am intrebat cum stiu „fiintele astrale†, pentru ca asa am aflat ca se numesc oamenii asemeni mie, si inclusiv eu, cand este vorba despre inima normala, si cand se vorbea despre cea astrala. Se pare ca atunci cand o fiinta astrala spunea „inima†, se referea la inima astrala, o sfera micuta, si de obicei alba, impreuna cu invelisul ei, adica inima normala. A stat cam o jumatate de ora ca sa imi explice inbarligatura asta, exact la timp pentru ca prietenul meu sa nu explodeze. Joey este un tip destul de linistit, insa niciodata sa nu-i pui la incercare rabdarea, ai putea sa te trezesti ce ceva in cap. Cu Nick e mult mai rau, e genul de baiat care vrea sa rezolve absolut orice prin lupta, iar asta i-a adus multe ore de pedeapsa petrecute prin biblioteca scolii. Cred ca a ajuns sa cunoasca acea incapere plina de praf mai bine decat cel mai mare tocilar al scolii.
Joey tocmai terminase de explicat ceea ce trebuia sa aflu despre mine, si era pregatit sa treaca la subiectul care il preocupa si pe Nick, adica istoria lui Hell, cand o bataie in usa il facu pe angelul blond sa se ridice in picioare si sa deschida usa. Il aud pe prietenul meu cum invita pe cineva inauntru. Eu si Nick stateam cu spatele la usa, la o distanta destul de mare incat acea persoana sa nu auda ceea ce discutam:
- Joey e nebun? Cum poate sa invite pe cineva inauntru? I-a luat doua ore ca sa-ti explice tie toate chestiile inexplicabile, si presimt ca o sa-i ia si mai mult sa ne explice ce e cu tipa asta,â€Hell†.Sunt sigur ca nu putem vorbi despre asta de fata cu alticineva, cine stie cat o sa stea acest „cineva†aici?
- Nici eu nu vreau sa stau aici pana maine, Nick, dar probabil e ceva urgent.
- Urgent !? Suntem cei mai buni prieteni de ani de zile si el nu mi-a spus nimic despre asta, iar acum el vrea sa isi gaseasca motiv sa scape, asta nu e o urgenta? Spuse el nervos, pe nerasuflate.
- Pe lume asta exista si lucruri mai importante decat barfa, astea sunt adevaratele urgente. Ii raspund eu calm, luand o pozitie de sfant, incercand sa il calmez, si sa il fac sa rada.
- La urgente o sa ajunga el daca nu o sa-mi spuna azi tot ceea ce stie despre fata aia, spuse Nick aratand pumnul.
- Chiar daca afli azi si nu maine, nimic special nu o sa se intample. Spun eu incercand sa calmez angelul care statea pe covorul pufos si alb, langa mine.
- Ba nu, daca aflu azi slabiciunea Domnisoarei Iad, atunci maine o sa fie deja batuta. Spuse Nick zambind.
- Vise placute, ingeras. Asta e doar un vis.
- Esti un nou-venit, de unde stii tu ca nu o pot invinge?
- Pai, din cate stiu, eu sunt mai puternic decat tine, de aia eu am un etaj intreg si tu nu, dar nici macar eu nu visez ca as putea invinge vreodata pe cineva ca Hell.
- Esti nou-venit, de unde stii tu cat e de puternica tipa aia?
- Pai, din cate stiu, eu sunt mai puternic decat tine, de aia eu am un etaj intreg si tu nu, deci daca „tipa aia†m-a batut pe mine atat de usor, nu cred ca ii va fi prea greu sa te faca praf si pe tine.
- Esti un nou-venit, poate ca puterea ta e mai mare decat a mea, dar cu siguranta te-as putea bate. Tu nici macar nu stii sa-ti folosesti puterile.
- Pai, din cate stiu, eu sunt mai puternic decat tine, de aia eu am un etaj intreg si tu nu,
dar...of, bine, m-ai batut, nu mai pot sa continui fraza, dar asta nu inseamna ca tu ai dreptate, spun eu aparandu-ma.
- Esti un nou-venit, de unde stii ca ai dreptate? Imi spune din nou zambind.
- Nick, termina cu jocul asta stupid! Ai castigat, recunosc, dar asta nu inseamna ca ai dreptate!
Eram gata sa incep o bataie, insa Joey tocmai venise inapoi, singur.
-Imi pare rau, dar trebuie sa plec. Doamna profesoara Rhin m-a chemat la ora de pregatire pentru olimpiada de matematica. Nu o sa dureze mult, o sa va chem dupa ce termin si o sa va spun tot, spuse Joey dezamagit.
-Nu e nici o problema, o sa te asteptam in camerele noastre, spun eu punandu-i mana pe umar.
-Mda... nu e nici o problema! Asculta aici, daca nu aflu tot pana maine o sa...o sa-ti fac ceva foarte rau, spuse Nick dur, insa arata atat de caraghios cand nu gasea o pedeapsa potrivita pentru prietenul sau, incat ne-a facut pe amandoi sa radem.
L-am luat pe angelul nervos de brat si l-am impins, inca razand, spre iesire, urmandu-l.
-De fapt, Nick, ai putea sa mai ramai putin pana caut caietul de matematica pe care mi l-ai dat? Nu am inteles ceva, cred ca ai mazgalit prea tare.
Nick se intoarse spre Joey, insa eu mi-am continuat drumul. Am deschis usa si am iesit in viteza, dand peste cineva. Acea persoana a cazut, insa eu doar m-am clatinat putin. Ar trebui sa puna semafoare in scoala asta, sunt aici de o zi si deja am dat de doua ori peste cineva. O silueta cunoscuta statea intinsa pe podeaua rece al colidorului, sprijinita cu o mana de peretele din stanga ei. Ii ofer mana iar ea se ridica incet, inrosindu-se putin. Bretonul lung ii cadea pe frunte, dandu-le ochilor o sclipire magica, si facand-o pe ea sa para un inger.
-Scuze, nu te-am vazut, spun eu retragandu-mi mana si zambind prietenos.
-Uhm..m-a trimis domnul director. Vrea sa mergi in biroul lui. Vrea sa discute ceva cu noi doi, spuse ea timida. Nu credeam ca o sa vad vreodata o fata ca ea purtandu-se astfel. Mi se parea mai indrazneata cand am vazut-o prima data pe colidor, si mult mai diferita fata de cum e acum. Aparentele inseala...
-Multumesc, o sa merg acolo chiar acum, ii raspund eu zambind.
-Oh, n-ai pentru ce.
Se intoarce si pleaca...si eu stau ca o statuie si o urmaresc cu privirea...fara sa-mi dau seama ca eu nu stiu unde e biroul directorului. Poate... poate reusesc sa o conving sa vina ea cu mine. Merita sa incerc:
-Hei, poti sa vii cu mine? Se intoarce incet si ma priveste uimita. Era ceva ciudat la ea acum, dar nu stiam ce. Nu cred ca o sa fac fata labirintului asta de unul singur, si in plus, mergem in aceeasi directie, spun eu cand ajung la ea.
-Nu e chiar un labirint, doar ca ai nevoie de timp sa te acomodezi. E chiar distractiv uneori, copii mai mici organizeaza curse prin cele mai intortochete colidoare, atunci cand profesorii sunt in sedinte, iar noi, cei mai mari, ii premiem cu dulciuri.
-Mda...ce mai premii...imi amintesc ca si eu eram innebunit dupa chestiile alea cand eram mai mic, spun eu zambind.
-Sunt sigura ca si fara premii ei ar continua sa organizeze cursele, dar...probabil data viitoare o sa le luam altceva.
-Au fost si accidente?
-Inafara de un genunchi julit si de niste pene smulse dintr-o aripa, nimic grav. Stim sa ne aparam de pericole de la varste fragede.
Au urmat alte discutii, am reusit sa facem timpul sa se scurga mai repede, iar biroul directorului ne-a aparut in fata pe neasteptate.
-Spune-i te rog directorului ca o sa intarzii putin, trebuie sa merg la secretariat, e imediat dupa colt, imi spune ea grabita.
-Nici o problema, o sa te astept inauntru. Mersi ca m-ai ajutat sa ajung aici.
-Cu placere, oricand. Pa!
-Pa, Rose!